AGRESIVITATEA

Agresivitatea este definita ca un comportament distructiv, orientat in scopul producerii

raului asupra unor persoane, grupuri sau obiecte sociale. Urmarind in mod intentionat provocarea
unor pierderi, suferinte fizice sau psihice, distrugerea unor bunuri: sau chiar provocarea mortii,
agresivitatea constituie din pacate o permanenta in viata sociala, marcand uneori in mod dramatic
intregi epoci istorice; navalirile barbare, seriile nesfarsite de razboaie, cruzimile diferitelor forme
de dictaturi, violenta sistematica din marile aglomerari umane, agresiunile asupra copiilor,
femeilor si batranilor etc.
In fata acestei proliferari continue a raului social numit agresivitate, s-au facut eforturi
deosebite pentru descifrarea mecanismelor sociale, culturale, economice, educationale sau
psihosociale prin intermediul carora se produce si se manifesta acest fenomen social. Principalele
problemele teoretice care deriva de aici vizeaza urmatoarele aspecte: a) identificarea cauzelor
fundamentale de ordin genetic si filogenetic ale agresivitatii umane; b) relevarea factoriilor
psihoindividuali, psihosociali si socioculturali care favorizeaza sau conditioneaza manifestarea
agresivitatii in diferitele sale forme; c) analiza raporturilor psihosociale specifice dintre victima
si agresor; d) efectele psihice si sociale ale agresiunilor atat asupra victimelor, agresorilor si
mediului social; e) modalitatile de contracarare a agresivitatii si a efectelor sale.
In legatura cu originea agresivitatii umane au fost elaborate doua teorii principale: una
care postuleaza caracterul innascut al agresivitatii, sub forma asa-numitului instinct de
agresiune', cealalta care afirma dobandirea tendintei spre violenta, prin invatare si conditionare
sociala.
Teoria instinctului nativ de agresiune a fost sustinuta cu argumente foarte variate, de
ordin biologic, etologic si psihanalitic, printre promotorii acestei conceptii gasindu-se
McDougall, Lorenz, Freud, Brown, Conner s.a. Astfel, in conceptia lui S. Freud, finta umana
este dominata de doua instincte fundamentale, Erosul si Thanatosul, unul orientat spre viata si
placere, celalalt spre moarte si distructie; societatii ii revine menirea de a canaliza si controla
acest impuls malefic. Pe de alta parte, etologul K. Loenz, laureat al premiului Nobel, afirma ca
toate speciile de vietuitoare sunt in mod natural agresive din motive de supravietuire, omul
nefacand exceptie. Insa, in timp ce alte specii si-au dezvoltat prin selectie naturala mecanisme de
limitare a agresivitatii la nivelul luptei pentru supravietuire, omul se caracterizeaza prin lipsa
acestui instinct de blocare a violentei fata de semenul sau. Dimpotriva, creativitatea si inteligenta
umana au fost folosite pentru dezvoltarea celor mai rafinate mijloace de distrugere in masa.
Agresivitatea umana nu este conditionata de nevoia de supravietuire, fiind mai degraba expresia
unei nebunii distructive, care poate aduce specia umana pe marginea prapastiei.
Conceptia instinctualista este dificil de acceptat, mai ales: daca se observa ca si in lumea
animala agresivitatea este specifica unor imprejurari determinate: agresiunea teritoriala, a celui
care prada, agresiunea materna si cea determinata de frica. La om, desi unele dintre aceste
manifestari instinctuale se pastreaza; intervin multiple conditionari culturale si educationale .care

intervin in ontogeneza, astfel incat teoria caracterului invatat al comportamentului agresiv capata
o credibilitate mult mai mare.
Fara sa nege unele determinari de natura biologica (zestrea genetica ca, influentele
hormonale, particularitatile temperamentale, tulburarile neuropsihice s.a.); teoria conditionarii
sociale a agresivitatii afirma prevalenta tendintelor dobandite asupra celor innascute: Biologicul
poate pregati terenul favorabil pentru manifestarile violentei, insa conditionarile sociale
dobandite prin invatare sunt decisive. Modele sociale negative promovate prin, mass-media;
puterea exemplului, sistemele inadecvate de recompense si pedepse, imitarea unor
comportamente spectaculare pentru o anumita varsta, inechitatile sociale, lipsa asistentei sociale
pentru categoriile defavorizate fragilizarea sistemului de valori traditionale, fenomenele de
instrainare si anomizare s.a.; sunt tot atatea cauze ale escaladarii violentei in societatea
contemporana.
Teoria cognitiva asupra agresivitatii porneste de la ideea Ca si acest gen de
comportamente, asemanator celorlalte tipuri, constituie rezultatul unui act decizional, in care au
fost puse in balanta costurile si avantajele: cu alte cuvinte, indivizii pe baza informatiilor de care
dispun, recurg la un comportament agresiv pentru a-si maximiza castigurile, in dauna victimelor
lor. Evident, gradul de rationalitate al unei asemenea decizi depinde de o serie de factori
subiectivi obiectivi, insa este de observat ca aproape totdeauna prin violenta se incearca
obtinerea unui avantaj de catre agresor, avand ca pret suferintele victimei.
Clasificarea formelor de agresivitate. Marea varietate de comportamente agresive poate
fi redusa la cateva categorii distincte, diferentiate prin modul de manifestare; elementele de
mediere, suportul motivational si emotional care le este caracteristic, sau raporturile dintre
victima si agresor. Astfel, se pot distinge cateva forme principale de agresivitate (71; 88; 476;
164, 427; 77 s.a.)
(a) Agresiunea directa (sau ostila), unde actul agresiv este un scop in sine, urmarind in
mod explicit provocarea unui rau, agresiunea indirecta (sau instrumentala), unde suferinta este
folosita ca mijloc pentru atingerea unui anumit scop (sanctionarea prin violenta a unui
comportament indezirabil).
(b) Agresivitatea activa, in care raul este rezultatul interventiei nemijlocite a agresorului
(ca in cazul lovirii unei persoane agresivitatea pasiva, in care raul este provocat prin
neinterventie (un spectator care nu intervine pentru protejarea unei victime supuse violentei, desi
ar putea sa o faca).
(c) Agresiunea fizica, psihica, sexuala, sau verbala, specii diferentiate dupa natura actului
provocator de suferinta. De cele mai multe ori, un act agresiv produce suferinte in mai multe
planuri, precum in cazul violentei sexi ale care implica atat suferinta fizica cat si psihica.
Componenta afectiva fiind totdeauna prezenta, suferinta psihica este implicata in toate celelalte
forme de agresiuni.

(d) Agresiunea spontana, declansata de un soc emotional conjunctural sau de un concurs

de imprejurari neanticipate de catre agresor; agresiunea premeditata, pregatita la rece si din
timp pentru a atinge un anumit scop.
(e) Agresiunea provocata, in victima a oferit u pretext agresorului chiar daca in mod
indirect; agresiune neprovocata in nici un fel de catre victima. Relatiile specifice dintre victima,
agresor si context sunt uneori deosebit de complexe, constituind o tema de mare interes pentru
victimologie , o ramura specializata a psihologiei sociale si psihologiei juridice.
(f) Agresivitatea manifesta, consumata intr-un act provocator de suferinta; agresivitatea
latenta, in care exista numai potentialul agresiv, agresorul virtual cautandu-si un pretext pentru a
se manifesta in act.
(g) Agresivitate intentionata, declansata in mod constient si voit de catre agresor
impotriva victimei sale; agresivitate neintentionata, provocata de factori circumstantiali,
independent de vointa agresorului. Intentionalitatea circumscrie clar zona comportamentelor
antisociale, in timp ce suferintele provocate in mod neintentionat pot avea caracterul unor
accidente, insa fara ca respectivul comportament sa poata fi apreciat ca antisocial.
(h) Dupa numarul de persoane implicate, locul si contextul social in care se produce,
agresivitatea poate fi autoprovocata, interpersonala, familiala, grupala sau publica.
(i) Un ultim criteriu de clasificare este legat de starea de discernamant a agresorului:
etiologia psihopatologica a unor acte de extrema violenta ridica serioase probleme de ordin
stiintific, moral si juridic. Obsesiile impulsive, schizofrenia, paranoia revendicativa, starile
crepusculare epileptice, delirurile de persecutie ca si alte tulburari psihice pot ingusta
considerabil campul de constiinta al agresorului, ceea ce ridica intrebarea referitoare la
responsabilitatea sa juridica si morala.
Dupa cum se observa pornind de la criteriile de clasificare prezentate mai sus, varietatea
formelor de agresivitate este foarte mare, facand de multe ori dificila incadrarea juridica si
morala a unui comportament real. Si aceasta cu atat mai mult daca se au in vedere si formele
particulare in care se manifesta fiecare dintre clasele mai sus mentionate.
Fiecare forma de agresivitate prezinta multiple modalitati de manifestare concreta, cu
conotatii psihice, psihosociale, culturale, morale si juridice dintre cele mai diferite. Astfel,
agresivitatea fizica poate porni de la o simpla bruscare, lovire, ranire mai mult sau mai putin
grava, si ajungand pana la uciderea victimei. Violenta verbala se poate manifesta sub forma de
ironii, sarcasm, insulte, injurii, calomnii sau amenintari. Violenta psihica poate imbraca cele mai
diverse si subtile forme, incepand cu crearea unui sentiment de insecuritate sau actiuni ce vizeaza
devalorizarea unei persoane, si terminand cu exercitarea unor santaje, terorizari sau amenintari
privind viata celor apropiati.
Un loc aparte il ocupa violenta in familie, victimele fiind cel mai adesea soliile si copii.
Statisticile sunt de-a dreptul ingrijoratoare: in unele tari, violenta in familie atinge cote de pana la
10 - 20 %, cu intensitati dintre cele mai variabile, incepand cu simple certuri sau lovirea copiilor

drept pedeapsa, si terminand cu maltratarea sistematica a sotiilor sau copiilor, fara un motiv cat
de cat intemeiat, ajungandu-se uneori pana la uciderea unui membru al familiei. Cauzele
violentei conjugale sunt deosebit de complexe, implicand elemente de ordin cultural, socioeconomic si individual. In cadrul unor culturi arhaice, barbatul avea drept de viata si de moarte
asupra membrilor familiei sale, ceea ce favoriza in mod apreciabil manifestarea violentei fata de
acestia. In societatea moderna cauzele tin in special de proliferarea conflictelor conjugale, din
cauza unor probleme de ordin afectiv (gelozia de pilda), economic (lipsa mijloacelor
materiale), consumului de alcool si droguri, distribuirii inechitabile a atributiilor in cadrul
familiei etc. In toate cazurile, efectele in plan psihic si social ale violentei familiale sunt deosebit
de grave: copiii marcati pentru totdeauna de sindromul violentei, traume psihice care afecteaza
atat pe agresor cat si pe victima, alterarea climatului social, cresterea vulnerabilitatii fata de boli
s.m.a.
O problema de mare interes teoretic si practic este legata de relatia care se stabileste intre
agresor, victima si contextul fizic si social al producerii violentei. Intr-o mare proportie, mergand
uneori pana la 70 - 80 %, intre agresor si victima exista un anumit gen de relatii, ale caror
particularitati explica producerea agresiunii. O istorie a relatiei marcata de acumulari emotionale
negative, aparitia unor frustrari interpersonale, acutizarea unor conflicte latente, atitudinile
provocatoare ale victimei si chiar frecventarea unui mediu social potential periculos pot fi cauze
ale degenerarii unei relatii in violenta. In unele cazuri, pana si distinctia dintre agresor sau
victima este foarte relativa, calitatea aceasta tinand mai degraba de initiativa, raporturile de forta
sau unele imprejurari care fac ca in final una dintre parti sa apara ca victima si cealalta ca
agresor; in alte imprejurari concrete, s-ar fi putut foarte bine sa fie si invers. Aceasta este
problematica abordata de victimologie, o disciplina stiintifica fundamentata de B. Mendelhsson
la jumatatea acestui secol.