Sunteți pe pagina 1din 11

1.Noțiune și caracterizare

Viața a demonstrat că pot exista situații cînd anumite valori sociale, pe care legea le ocrotește, sînt puse în pericol, iar salvarea lor este posibilă numai prin săvîrșirea unor fapte prevăzute de legea penală al RM. Am putea ilustra cîteva situații care ar prezenta starea de extremă necesitate în practic:

Izbucnind un incendiu în locuința unei persoane în care se află un copil, tatăl acestuia sau o persoană străină care avea cunoștință despre existența copilului în încăperea incendiată, distruge intrarea apartamentului vecin sau un perete al acestuia pentru a pătrunde în locuință și a salva viața copilului. Aici persoana, ca salvator a unei vieți omenești, nu va fi învinuită de săvîrșirea acțiunilor prevăzute în art. 197 CP al RM. Deși prevăzute de legea penală, faptele comise nu constituie infracțiune întrucît au fost săvîrșite în stare de extremă necesitate, înlăturîndu-se prin săvîrșirea lor pericolul amenința viața copilului.

Pentru ca faptele săvîrșite în vederea salvării unor valori importante să nu constituie infracțiuni, trebuie realizate anumite condiții prevăzute expres de lege, sediul materiei fiind art.38 CP al RM. Art. 38 al(2) preve de că ”Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrșește fapta pentru a salva viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poatefi înlăturat altfel.” Astfel putem stabili ,în baza acestei prevedri, că starea de extremă necesitate este situația în care se află o persoană care, pentru a salva de la pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, ori a altei persoane, un bun important al său ori al altuia, ori un interes public săvîrșește o faptă prevăzută de legea penală neavînd alt mijloc de a înlătura pericolul.

Starea de extremă necesitate se înradăcineaza încă din vechi timpuri. În antichitate se spunea că ”necesitas non habet legem”, adica , acolo unde domină starea de extremă necesitate nu mai există loc pentru lege, faptele nu se pedepsesc.

Legislațiile penale moderne admit starea de extremă necesitate ca pe o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Acțiunile legate de înlăturarea unui pericol pot fi îndeplinite de către

1

absolut toți cetățenii, aici fiind vorba, de fapt, de un drept și nu de o obligație a acestora. Dar există o categorie de persoane pentru care îndeplinirea acțiunilor de înlăturare a pericolului constituie o obligație de serviciu. Fapta săvîrșită în stare de extremă necesitate nu constituie o infracțiune, deoarece nu este săvîrșită cu vinovăție, persoana acționînd din necesitate și nu în vederea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală.

2.Condițiile extremei necesități

Asemeni legitimei apărări, condițiile în care fapta incriminată de legea penală va fi considerată ca fiind săvîrșită în stare de extremă necesitate sunt prevăzute în art. 38 CP al RM.

Deoarece prin săvîrșirea faptei de salvare a valorilor apărate de lege sunt provocate daune altor valori protejate de aceasta, a fost necesară determinarea condițiilor în care starea de extremă necesitate va fi considerată legitimă, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Starea de extremă necesitate implică, la rîndul său, doua laturi:

  • 1. Pericolul

  • 2. Salvarea de la pericol

Aceste laturi necesită de a satisface anumite condiții. Starea de extremă necesitate presupune mai întîi ivirea pericolului care determină actul de salvare. Prin pericol se înțelege o primejdie pentru valorile prevăzute și apărate de lege. Pericolul poate proveni de la fenomen al naturii cum ar fi un cutremur, inundație, surpare ori alunecare de teren, sau se poate datora unei energii umane – o comportare imprudentă sau intenționată care provoacă un incendiu, ori apariției unor ființe periculoase, sursa pericolului putînd consta și în altă împrejurare.

Pericolul trebuie:

a.)

Să fie eminent

b.)

Să amenințe valorile indicate în art. 38 al(2) din CP al

RM c.) Să fie inevitabil

2

Oprimă condiție pe care trebuie să o realizeze pericolul, este aceea de a fi iminent, adica să amenințe cu producerea sa, să fie în imediata apropiere a înfăptuirii sale, fără a mai fi posibil a se lua măsuri de preîntîmpinare a lui. Daca legea impune condiția ca pericolul să fie iminent, cu atît mai mai mult acesta se realizează cînd pericolul a devenit actual, cînd a început desfășurarea sa, cînd s-a produs efectiv, cu condiția să nu fi adus încă atingere valorilor ocrotite de lege, întrucît actul de salvare nu ar mai avea obiect, nu ar mai fi necesar. Daca pericolul a tracut nu mai poate exista stare de necesitate unei fapte care s-ar comite în vederea prevenirii sale. Împotriva acestuia se pot lua măsuri de prevenire prin mijloace licite.

Pericolul trebuie să fie real și vădit. O simplă bănuială sau impresie a declanșării unui pericol nu poate justifica actul de salvare. De asemenea un pericol care se va produce in viitor nu confera caracter de necesitate unei fapte care s-ar comite în vederea prevenirii sale. Împotriva ascestuia se pot lua măsuri de prevenire prin mijloace licite.

Pericolul trebuie sa fie real și vădit. O simplă bănuială sau impresie a declanșării unui pericol nu poate justifica actul de salvare.

Pericolul să amenințe valori pe care legea le indica limitativ. În ordinea prevăzută de lege, pericolul trebuie să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanei proprii sau terțului. Cînd se apără aparținînd altei persoane legea nu cere ca cel ce salvează valorile să fie rudă cu cel amenințat de pericol sau să se afle în anumite raporturi cu acesta.

Pericolil sa fie inevitabil presupune ca pericolul nu poate fi înlăturat decît prin săvîrșirea unei fapte prevăzută de legea penală, adică prin satisfacea altei valori pazite de lege. Dacă se constată ca pericolul putea fi evitat prin fugă, ascundere sau alt mod, acesta nu va fi inevitabil. Deci nu orice acțiune de salvare poate fi raportată la instituția stării de extremă necesitate ci doar de cea care se realizează prin fapte prevăzute de legea penală. Din acest punct de vedere, acțiunea de salvare poate interveni în forme foarte variate, ca omorul, vatămarea gravă a persoanei,

3

sustragerea unui autoturism etc. Aprecierea dacă pericolul nu poate fi înlăturat și prin alte mijloace este simplu de fapt și va reprezenta întotdeauna rezultatul unei examinări complexe a tuturor împrejurărilor cauzei. În acest context trebuie să aibă în vedere si cerința că persoana care acționa personal să fi considerat că pericolul nu putea fi înlăturat prin alte mijloace, chiar dacă în realitate existau și alte posibilități de înlăturare a acestuia pe care nu le-a prevăzut. Deasemenea preizintă importanța ca posibilitățile de înlaturare a pericolului – chiar apărut în aceleași împrejurări pot fi percepute diferit de o persoană sau alta, în funcție de starea psihică a celui aflat în starea de pericol.

Actul de salvare și condițiile sale—

A doua latură a extremei necesități o constituie actul de salvare a bunurilor amenințate prin pericolul caracterizat mai sus, care la rîndul său trebuie să îndeplinească următoarele condiții ce rezultă explicit din discpozițiile normei penale.

a.)

Să se realizeze prin săvîrșirea unei fapte prevăzute de

b.)

legea penală Să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a pericolului

c.)Prin săvîrșirea faptei să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decît acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era sa fi înlăturat

Să se realizeze prin săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea

penală. Extrema necesitate presupune că salvarea de la pericol a valorilor menționate să se realizeze prin săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Cînd valoarea a fost salvată de legea penală, nu se mai pune problema stării de necesitate, întrucît nu este cazul a se invoca o cauză care să înlăture caracterul penal al faptei, nefiind comisă o astfel de faptă. Faptele prevăzute de legea penală, necesare pentru salvarea valorilor de la pericol, nu sunt limitate numai la anumite categorii, cum ar fi distrugerea, însușirea unui bun, vătămare corporală etc., ci acelea care se află supus pericolului sau o altă persoană care a venit în ajutorul celeilalte poate savîrși orice faptă, natura sa fiind nedeterminată de valoarea salvată și de împrejurările în care a avut loc

4

operațiunea de salvare. Deasemenea, este irelevant dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvîrșită de cel ce se află în pericol sau de o persoană care a intervenit în ajutorul alteia aflată în pericol.

Săvîrșirea faptei să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a

pericolului. Această condiție prevede că pericolul iminent nu putea fi înlăturat altfel decît prin săvîrșirea acelei fapte. Legea impune deci condiția că înlăturarea pericolului să nu fi fost posibilă prin alt mijloc, prin folosirea altui mod decît acela la care a recurs făptuitorul. Numai în cazul în care săvîrșirea faptei prevăzute de legea penală a constituit unica posibilitate de salvare de la pericol, se poate spune că fapta a fost necesară, că a existat o stare de necesitate. Cerința legii la care ne referim trebuie examinată în raport cu condiția psihică a faptuitorului existentă în momentul comiterii faptei în sensul că trebuie să constate că acesta a considerat în condițiile date că pericolul nu poate fi înlăturat prin alte mijloace, chiar dacă în fapt existau și alte posibilități de înlăturare a lui, pe care datorită tulburării sale psihice, creată de starea specială în care s-a aflat nu le-a prevăzut. Dacă făptuitorul și-a dat seama că pericolul poate fi înlăturat prin alte mijloace și nu le-a folosit, ci a ales calea săvîrșirii faptei prevăzută de legea penală, nu va putea invoca extrema necesitate.

Prin săvîrșirea faptei să nu se cauzeze urmări vădit mai grave

decît acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat, dacă se produce astfel de urmări ( mai grave), iar făptuitorul nu și-a dat seama datorită stării psihice în care s-a aflat, înseamnă că a acționat fără vinovăție, oferind cauza legală a stării de necesitate. În cazul în care și-a dat seama că pricinuiește urmări vadit mai grave decît acelea care s-ar fi putut produce, persoana nu se mai află în stare de necesitate.

3.Limitele stării de extremă necesitate

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența stării de necesitate situează acțiunile săvîrșite în afara limitelor stării de necesitate. Starea de extremă necesitate implică existența unui pericol grav care nu ar putea fi înlăturat decît prin săvîrșirea unei

5

fapte de natură penală. Nu se consideră în stare de necesitate persoana care și-a dat seama, în momentul cînd a săvîrșit fapta, că, prin acțiunea sa de înlăturare a pericolului, cauzează urmări, în mod evident, mai grave decît cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat. Exagerarea efectelor mai grave de către autorul acțiunii de salvare va înlătura aplicarea stării de necesitate, însă făptuitorul va beneficia de circumstanțe atenuante.

Aprecierea îndeplinirii condițiilor stării de necesitate sau a depășirii acestora impune cunoașterea comportării psihice a autorului faptei în momentul ivirii pericolului pune cunoașterea comportării psihice a autorului faptei în momentul ivirii pericolului iminent, în sensul că, dacă autorul s-a aflat într-o stare de puternică emoție, depășirea limitei necesității va fi acceptată ca fiind justificată, fiind un rezultat direct al constrîngerii voinței de acțiune. Cînd autorul acțiunii de salvare și-a putut da seama de depășirea limitei extremei necesități va beneficia doar de circumstanța atenuantă.

Starea de necesitate nu operează cînd făptuitorul, prin funcția sau profesia sa, era obligat să înfrunte pericolul iminent rezultat din exercitarea acestei funcții. Constrîngerea voinței unei persoane nu este apreciată dacă această persoană are obligația legală să înfrunte pericolul.

4.Situații speciale

În unele situații starea de necesitate există, deși în mod concret, produce efecte juridice la fel de grave ca și cele ce ar fi rezultat în cazutl cînd nu s-ar fi încercat evitarea pericolului social iminent, astfel:

a.)

Cînd prin acțiunea de înlăturare a pericolului social în

b.)

stare de extremă necesitate s-a produs un prejudiciu grav unei a treia persoane sau chiar persoanei salvate de la pericol. Starea de extremă necesitate există și în situația cînd acțiunea de salvare de la pericol este exercitată și de o altă persoană decît cea aflată în pericol.

6

c.)O situație specială de aplicare a stării de necesitate există în cazul cînd se suprapune legitimei apărări.

d.)

Cazul cînd stării de necesitate i se suprapune

e.)

constrîngerea fizică a autorului faptei, care fiind nevoit să înlăture un pericol iminent, datorită unor condiții independente de voința sa de acțiune va produce un prejudiciu unei alte persoane. Cazul erorii de fapt privind existența pericolului social iminent.

În siuația cînd datorită erorii de fapt, acțiunea de înlăturare a pericolului iminent produce aceleași efecte ca și în cazul unei necesități reale, va exista o stare de extremă necesitate putativă.

5.Asemănări și deosebiri între starea de extremă necesitate și legitimă apărare

Asemănări

Cunoscîndu-se condițiile care conturează cele 2 cauze ce au aceeași natură juridică se pot constata unele asemănări și deosebiri între ele. Asemănarea constă în aceea că în ambele cazuri se săvîrșesc pentru a se înlătura un pericol ce amenință persoana proprie, sau a altuia ori interesul public.

În cele doua situații legea nu impune vreo condiție în ceea ce privește natura faptei săvîrșite, încadrarea sa juridică, aceasta putînd constitui oricare din faptele prevăzute de legea penală, care a fost necesară în condițiile în care a avut loc. Deși sub aspectul încadrării juridice nu se prevede vreo cerință totuși din condițiile de reglementare a celor două cauze se desprinde ideea că faptele săvîrșite pentru respingerea atacului – legitima apărare – și pentru înlăturarea pericolului – starea de extremă necesitate, trebuie să întrunească anumite limite, în sensul că fapta comisă în stare de legitimă apărare trebuie să fie proporționată cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, iar cea comisă în stare de extremă necesitate trebuie să nu producă urmări mai grave decît acelea care ar fi avut loc dacă pericolul nu ar fi fost înlăturat.

7

În cazul în care în cele două situații fapta prevăzută de legea penală este disproporțională față de actul de agresiune sau produce urmări mai grave, însă făptuitorul nu și-a dat seama de aceasta datorită tulburării sub care a acționat, excesul actului de apărare și salvare este asimilat cu legitima apărare și starea de necesitate producînd efectele prevăzute de lege.

Deosebiri

Legitima apărare și starea de extremă necesitate se deosebesc sub următoarele aspecte:

a.)

În cazul stării de necesitate pericolul este determinat de o împrejurare obiectivă care amenință anumite valori, în timp ce în situația legitimei apărări ceea ce determină

b.)

apărarea este atacul injust al agresorului. Sfera bunurilor ce pot fi salvate este mai redusă în cazul

stării de extremă necesitate decît în situația legitimii apărări. c.)În cazul stării de necesitate făptuitorul salvarea un bun, prin

d.)

sacrificarea altuia în egală măsură ocrotit de lege, aparținînd unei persoane care de regulă nu a contribuit în producerea pericolului. În situația legitimii apărări prin fapta comisă în apărare se aduce atingere unor valori ce aparțin agresorului. Reglementarea legitimei apărări nu impune condiția ca fapta săvîrșită să fi constituit singurul mijloc de a înlătura atacul, neprevederea justificată de împrejurarea că cel ce se apără respinge un atac injust declanșat de agresor. Dispozițiile legale ale stării de extremă necesitate impun o asemenea condiție, datorită faptului că prin salvarea bunului de la pericol se prejudiciază o valoare aparținînd altei persoane care de regulă nu este implicată și vinovată de producerea pericolului.

6.Efectele juridice ale stării de extremă necesitate

Efectul principal al stării de necesitate constă în înlăturarea caracterului penal al faptei săvîrșite pentru înlăturarea pericolului iminent, întrucît faptei respective îi lipsește vinovăția, respectiv independența în gîndire și acțiune a făptuitorului care a acționat în urma intervenției unei constrîngeri. Starea de extremă necesitate, în mod normal, nu exclude răspunderea civilă

8

deoarece, persoana vătămată nu are nicio vină la producerea pericolului care a determinat acțiunea de înlăturare a acestuia. Dacă persoana vătămată este vinovată de apariția pericolului social, atunci autorul acțiunii de înlăturare a acestuia va fi exonerat și de răspunderea civilă față de victimă. Exonerarea de raspunderea civilă operează și în cazul cînd acțiunea s-a exercitat pentru salvarea celui vătămat sau al unui interes major al acestuia. Cînd acțiunea de înlăturare a pericolului a fost exercitată de o altă persoană decît cea expusă pericolului iminent, condițiile desfășurării acțiunii vor fi verificate în legătură nemijlocită cu această persoană, care beneficiază de protecția legii, în sensul că va putea pretinde daune de la persoana salvată de la pericolul iminent.

Deci putem afirma în urma celor expuse că este just ca persoana care acționează, pe de o parte contrar normelor penale, în anumite circumstanțe de natură diferită, să fie exonerată de raspunderea penală. Întrucît manifestare acestor fapte ilicite î-și au scop nu în săvîrșirea unei fapte penale ci salvarea unei valori sociale protejate de legislația în cauză. Am putea sublinia cu referință la starea de extremă necesitate idea machiavelistă care spune că ”scopul scuză mijloacele”.

9

Universitate de Stat din Moldova, Facultatea Drept

Catedra: Drept Penal

Lucru individual la disciplina Drept Penal

Tema: Reflectare asupra Extremei Necesități

Universitate de Stat din Moldova, Facultatea Drept Catedra: Drept Penal Lucru individual la disciplina Drept Penal

10

Elaborat: Palii Nicolai,

gr.206

Verificat: Martin Daniel, doctor în drept

Chișinău 2015 Cuprins 1.Noțiune și caracterizare pag. 1-2 2.Condițiile extremei necesități pag. 2-5 3.Limitele stării de extremă necesitate pag. 5 4.Situații speciale pag. 5-6 5.Asemănări și deosebiri între starea de extremă necesitate și legitimă apărare pag. 6-7 6.Efectele juridice ale stării de extremă necesitate pag. 7-8

11