Sunteți pe pagina 1din 3

Cuviosul Porfirie

- Un mare medic naturist al ortodoxiei -

Ca sa devina cineva crestin,


trebuie sa aiba suflet poetic,
trebuie sa fie poet. Cristos nu
voieste langa El suflete grosolane
In urma cu saisprezece ani, intr-un decembrie luminos, putin inaintea Craciunului, se stingea
din viata Cuviosul Batran Porfirie, unul din cei mai insemnati parinti ai Sfantului Munte Athos din
veacul trecut. Nimeni n-a stiut in acea iarna de moartea sa,
afara de cativa monahi athoniti din chilia Kavsokalivia. Iar dupa
cativa ani, mormantul Parintelui a fost gasit gol. Calugarii i-au
dezgropat osemintele si le-au ascuns in munti, intr-un loc tainic,
inca nestiut pana astazi. Insusi Batranul Porfirie ii rugase sa
faca asta, pentru ca ramasitele lui pamantesti sa nu devina mai
tarziu obiecte de inchinaciune. Au ramas memorabile cuvintele
sale, rostite putin inainte de moarte: Atunci cand Cristos ne
leaga pe unii de altii, nu mai exista distante. Cand voi pleca din
aceasta viata, va fi mai bine. Voi fi mai aproape de voi.
Cuviosul Porfirie poate fi numit un Cleopa al Greciei. S-a
nascut in anul 1906, din parinti tarani, evlaviosi, insa foarte
saraci. Copil fiind, pazea oile pe munte. A urmat numai clasa
intai primara (literele le-a invatat citind Evanghelia), fiindca a
fost nevoit apoi sa munceasca din greu, inca de la varsta de 7
ani. La varsta de 12 ani a plecat pe ascuns spre Athos, cu dorinta fierbinte de a urma Sfantului
Ioan Kalivitul, a carui viata o citise intr-o carte pe care i-o daruise un calugar batran. La 14 ani a
devenit monah, iar putin mai tarziu, Dumnezeu i-a dat darul inaintevederii - Parintele Porfirie
citea in sufletul omului, chiar de la prima intalnire, stiind dinainte totul despre viata lui, in cele
mai mici detalii, fara ca acesta sa-i fi spus vreun cuvant. La doar 18 ani, devenise unul din cei mai
renumiti calugari athoniti. La 19 ani s-a imbolnavit foarte grav, fiind silit sa coboare din Muntele
Sfant. O boala grea, dureroasa, il va urmari fara incetare intreaga viata.
Asa se explica cum a ajuns sa slujeasca ca preot la biserica Sfantul Gherasim a Policlinicii din
Atena, unde - precum spunea el insusi - a trait 33 de ani ca pe o singura zi, straduindu-se sa
usureze durerea si neputintele oamenilor. Acest calugar simplu, coborat printre oameni, din
munti, a uimit, prin cunostintele lui, intreaga lume academica ateniana. Savanti din toate
domeniile il vizitau, ii cereau sfatul. Parintele Porfirie i-a ajutat si pe medici, cu diagnosticele sale,
in vindecarea a mii si mii de bolnavi. Pe alte mii de bolnavi i-a vindecat singur, doar cu o simpla
rugaciune sau cu un semn al crucii. Toate acestea le-a implinit fara a avea pregatire stiintifica, dar
avand din belsug, asupra-i, harul lui Dumnezeu. Un medic al naturii, se poate zice, pe buna
dreptate. Unul din cei mai prestigiosi tamaduitori naturisti ai ortodoxiei. Sa traiti in mijlocul naturii.
Natura tamaduieste. Natura este taina Evangheliei. Eu, cand simt armonia naturii, plang intruna,
le zicea mereu ucenicilor. Dupa parerea mea, cuvintele calugarului Porfirie despre armonia naturii
sunt unele din cele mai frumoase pagini de literatura religioasa care s-au putut rosti pe pamant.
BOGDAN LUPESCU
(Textul care urmeaza este preluat din cartea Ne vorbeste parintele Porfirie, Editura Cartea
ortodoxa, 2003, carte tiparita cu binecuvantarea IPS Galaction, Episcopul Alexandriei si
Teleormanului.)

Picaturi din iubirea lui Dumnezeu


Toate imprejurul nostru sunt picaturi ce izvorasc din iubirea lui Dumnezeu. Cele insufletite si
cele neinsufletite, si plantele, si animalele, si pasarile, si muntii, si marile, si apusurile de soare, si
cerul instelat. Sunt micile iubiri prin mijlocirea carora ajungem la Iubirea
cea mare, la Cristos.
Ca sa devina cineva crestin, trebuie sa aiba suflet poetic, trebuie sa fie
poet. Cristos nu voieste langa el suflete grosolane. Crestinul, chiar si
numai cand iubeste, este poet, petrece in poezie. Inimile poetice
imbratiseaza iubirea, o aseaza inauntrul lor, o simt in adancuri.
Sa va folositi de clipele frumoase. Clipele frumoase apleaca sufletul
spre rugaciune, il fac subtire, nobil, poetic. Treziti-va dimineata, sa vedeti
rasaritul soarelui imbracat in porfira. (...) Toate sunt sfinte - si marea, si
imbaierea, si mancarea. Sa va bucurati de toate. (...) Cel ce are Duhul lui
Dumnezeu ia aminte peste tot unde trece, este tot numai ochi, numai
miros. Toate simturile lui traiesc, dar traiesc in Duhul lui Dumnezeu. El se
osebeste de ceilalti. Pe toate le vede, pe toate le aude; vede pasarile,
pietrele, fluturii... Trece pe undeva, simte totul, o mireasma, de pilda. Traieste in mijlocul tuturor;
in fluturi, in albine, in toate celelalte. Harul il face sa fie cu luare aminte. Vrea sa fie impreuna cu
toate.
A, ce sa va spun! Am trait asta cand m-a cercetat harul dumnezeiesc in
Sfantul Munte. Mi-aduc aminte de privighetoarea triluind prin copaci, cu
aripile date pe spate ca sa aiba putere. Mai, mai! Sa fi avut un paharut de
apa, sa-i fi dat sa bea, sa-si ostoiasca setea... De ce sa triluiasca asa
privighetoarea, de ce? Insa si ea isi simte trilul, se bucura de el, de aceea
triluieste.
Ma insufleteau mult pasarelele in padure. Sa mergeti odata la Kallisia,
sa ascultati privighetorile. Inima de piatra sa ai, si tot esti miscat! Cum sa
nu simti ca esti impreuna cu toate? (...)
Candva, cand eram la Kallisia, ma intorceam la manastire dupa o
boala, si Kira Maria, ciobanita, a venit sa ma ia cu magarusul. Pe drum,
am intrebat-o:
- Kira Maria, cum vi se par frumusetile astea care ne inconjoara, livezile, culorile, fluturii,
miresmele, privighetorile?
- Nu vad nimic, zice ea. Nimic.
Peste putin, am intalnit de toate in jurul nostru - flori, miresme, fluturi.
- Ei, Kira Maria, acum ce ziceti?
- Nu le-am bagat in seama, imi pare rau!
Inaintand, am ajuns la platani. Privighetorile cantau.
- Nu se poate, Kira Maria, mi-ati spus minciuni!
- Nu, a raspuns. Pur si simplu n-am fost atenta la ele! Nu le-am vazut.
Si eu la inceput eram grosolan, nu-mi dadeam seama. Apoi, Dumnezeu mi-a dat harul. Atunci
toate s-au schimbat.

Si pasarile vor sa se roage.


Le place citirea
Rugaciune este sa te apropii de fiecare faptura a lui Dumnezeu cu iubire si sa traiesti
impreuna cu toate, chiar si cu cele salbatice, in armonie. Asta doresc si ma straduiesc sa pun in
fapta. Ascultati, sa va spun ceva care are legatura cu asta.
Cu catva timp in urma, cineva mi-a daruit un papagal. In primele
zile era foarte nesupus si salbatic. Nu te puteai apropia de el, era

gata sa-ti taie mana cu ciocul. Voiam, deci, sa-l imblanzesc cu harul lui Dumnezeu si cu
rugaciunea. Ziceam: Doamne Iisuse Cristoase, miluieste-ma!, launtric sau cu voce tare, si cu o
varguta il atingeam pe spate, in vreme ce papagalul se afla in colivia lui. Am facut aceasta
miscare de trei ori, cu atentie. In dupa-amiaza aceleiasi zile, am facut la fel. In ziua urmatoare, de
asemenea, la fel. Dupa putine zile, il atingeam lin cu varguta pe cap, zicand: Doamne, Iisuse....
Tot timpul cu atentie, sa nu se manie pasarea. Apoi am prins indrazneala, am lasat varguta, am
luat un creion si am facut aceleasi miscari. In cele din urma, am lasat creionul si am inceput sa
folosesc mana. Se ivise deja familiaritatea, asa ca l-am scos afara din colivie si se urca pe umarul
meu. Ne plimbam pe hol impreuna. Dar l-am pierdut. Intr-o zi, a venit un preot cu multi copii, iar
acestia au deschis colivia si papagalul a fugit.
Dupa ceva timp, ne-au adus alt papagal, acesta pe care il avem acum. Salbatic si acesta, ca si
cel dintai. In acelasi fel lin, cu rugaciune, l-am imblanzit si pe acesta. A inceput incet-incet sa
spuna diferite cuvinte, sa strige nume, sa iasa din colivia lui, sa se urce pe mine, sa manance
impreuna cu mine. Cand iese afara, ii pun zavorul si el sta pe colivie. Cand vreau sa intre iar
inauntru, ii arat printr-un semn sa coboare si sa intre. Atunci merge, trage zavorul si intra. Este
insa egoist, vrea sa fii atent doar la el, sa-i vorbesti cu dulceata, sa nu-l dispretuiesti. Este mai cu
seama gelos, si de aceea nu vrea sa-i vorbesti altuia, nici sa iubesti pe altcineva. Altfel se manie
rau. Acum, ca am dobandit mare prietenie cu el, a invatat nu numai cateva cuvinte si nume, ci
zice si rugaciunea: Doamne Iisuse Cristoase, miluieste-ma. Spune, de asemenea, Dumnezeu
este bun, Dumnezeu este foarte bun, canta si Doamne miluieste s. a.
Acum vreau sa imblanzesc un vultur. L-am gasit in nordul Evviei. Acolo unde ma duc si ma
odihnesc, un pic mai sus, am gasit un loc pe care l-am numit cuib de vultur. Nu i-am dat acest
nume intamplator. Este foarte greu sa ajungi acolo. Este o prapastie stancoasa, iar jos - Egeea.
Cand vazduhul e limpede, de acolo se vede Kavsokalivia din
Sfantul Munte.
Intr-o zi, am vazut acolo un vultur cu aripile deschise. Doi
metri si jumatate! Fiara! Trecea pe deasupra noastra fara sa bata
deloc din aripi, linistit. Am urzit un plan: precum am imblanzit
papagalul, sa imblanzesc si vulturul. Si cred ca, daca ajuta
Dumnezeu, vom deveni prieteni si cu vulturul. O s-o facem intru
sfintenie. Si pasarile vor sa se roage. Le place citirea. Asculta
nemiscate pe crengi.
Sa va mai spun ceva. A venit odata o femeie, Kira Leni, acolo
unde ma duc eu in pustie, in nordul Evviei, si mi-a adus capritele
ei. Mi-a spus:
- Poti sa faci o rugaciune si pentru caprele mele, ca nu le
merge bine?
M-am ridicat si caprele au venit singure. N-a fost nevoie sa mi le aduca. Mi-am intins mainile si
am citit o rugaciune. Au venit langa mine, au ridicat capsoarele si ma priveau. Un tap s-a apropiat
mai mult, s-a aplecat si mi-a sarutat mana. Voia sa-l mangai. L-am mangaiat, a fost multumit. Mau incojurat toate si ma priveau in fata. Le-am binecuvantat. Eu vorbeam, ma rugam.
Toate cele ce tin de natura ne ajuta mult in viata duhovniceasca, atunci cand sunt cu harul lui
Dumnezeu. Eu, cand simt armonia naturii, plang intruna. De ce sa nu avem pofta de viata? Cel
ce are Duhul lui Dumnezeu, cel ce are intelepciunea cea dumnezeiasca le priveste pe toate cu
iubirea lui Dumnezeu si ia aminte la toate. Intelepciunea lui Dumnezeu il face sa le stapaneasca
pe toate si sa se bucure de toate.