n aceasta lucrare am ncercat sa surprind, fara pretentia de exhaustivitate,

principalele aspecte legate de complexa problematica a stresului de lupta. Dupa o

scurta clarificare a conceptelor utilizate, m-am referit, n cel de-al doilea capitol, la
agentii stresori ai cmpului de lupta, factorii moderatori ai impactului acestora si
modul de manifestare a stresului de lupta. Ultimele doua capitole trateaza
problematica mijloacelor profilactice si terapeutice care pot fi utilizate n
combaterea stresului de lupta, precum si doua cazuri ce ilustreaza interventia
terapeutica la militarii cu tulburare de stres posttraumatic. Lucrarea se ncheie cu
concluziile ce rezulta firesc n urma parcurgerii problematicii abordate.

Lupta armata moderna, cu situatiile ei pline de riscuri, de pericol si neprevazut,

solicita toate resursele psihice, morale, cognitive ale fiintei umane. Schimbarile
frecvente, pierderile umane si materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge
ntr-un timp scurt mari distante n diferite conditii de teren si stare a vremii, cer
la trupe eforturi psihice sporite. Cunoasterea metodelor si mijloacelor de a preveni,
limita si elimina stresul si urmarile acestuia trebuie sa reprezinte o prioritate n
lupta armata.
Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea n
valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce
nseamna luptator modern al unei armate moderne.

Argument
ncepnd cu anul 1990, a crescut ponderea misiunilor de impunere/mentinere a pacii,
destinate limitarii conflictelor religioase sau interetnice din diverse regiuni ale lumii. n
aceste misiuni au fost angajati militari de diferite nationalitati, fiind dislocati, uneori, la
distante foarte mari de tarile lor de origine, n medii de viata cu totul noi pentru ei. si
tara noastra participa la astfel de misiuni, cu batalioane profesioniste, special create si
antrenate pentru acest scop. Totusi, acest tip de misiuni implica frecvent situatii
neprevazute, episoade de lupta sau criza care pun n pericol viata si integritatea fizica a
militarilor. Prezenta pericolului implica solicitari psihice maxime, generatoare ale unui stres
mai mare dect al oricarei alte profesiuni.
Lupta moderna se caracterizeaza prin varietatea, continuitatea, complexitatea si deosebita
intensitate a actiunilor. Desfasurate, ziua si noaptea, n orice conditii meteorologice, pe
orice forma de teren si cu o tehnica de lupta tot mai sofisticata, misiunile de lupta necesita
tot mai multe aptitudini si atitudini specifice la cei care le desfasoara. De aceea, n ultimii
ani se produce o reevaluare a conceptiilor privind rolul factorului uman n razboi, precum
si o reconstructie a practicilor de limitare a pierderilor umane, n general, si a celor de
ordin psihologic, n special.

I. Stresul - delimitari conceptuale

n 1956, Hans Selye defineste stresul ca fiind "orice raspuns al organismului consecutiv
oricarei cerinte sau solocitari exercitate asupra organismului. Deci stresul reuneste
reactiile de raspuns cu caracter nespecific, comune ca expresie fiziolofica oricarei solicitari
care implica efort de adaptare".

Patruzeci de ani mai trziu, Reynold si Malarewiez definesc stresul ca "o reactie a
organismului la orice solicitare, ca atare,el este interactiunea dintre subiect si mediu
atunci cnd apare un dezechilibru care antreneaza o tentativa de ajustare bio-psihosociala, pentru obtinerea unei noi homeostazii". "Aceasta reactie se manifesta n
registrele fiziologic, psihologic si comportamental".

Este vorba, deci, de raspunsul care apare la confruntarea subiectului cu o situatie

periculoasa (reala sau perceputa ca reala) sau la o agresiune (fizica) care necesita efort de
adaptare, deci consum de energie.

Stresorul desemneaza orice factor sau ansamblu de factori, endogeni sau exogeni, care
impun un raspuns adaptativ sau comportament nonrutinier, o provocare sau o amenintare
la adresa echilibrului, bunastarii sau imaginii de sine, care conduce la aparitia unor
conflicte ntre motive si posibilitatile de satisfacere a acestora, un conflict ntre scopuri
si valori. Stresorul poate fi fizic sau specific uman, psihic.

Conform definitiei date de Mihai Golu n 1981, stresul psihic este "o stare de tensiune
ncordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de
frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de
dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme".

Ceea ce este specific uman este capacitatea de interpretare a situatiilor de viata. Stresul
psihic poate fi primar sau secundar. Cel primar este rezultatul unei agresiuni repetate n
sfera psihicului iar cel secundar este determinat de constientizarea unui stres biologic, fizic
sau de alta natura, caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.

Mai putin patrunse n vocabularul curent, Selye a reliefat n 1973 doua tipuri de stres :
eustresul si disstresul.
Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic exprimata, care
nu devine niciodata cronica. Putem include n eustres emotiile produse de revederea unei
persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, fericirea dragostei mpartasite etc.

Disstresul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte nocive

asupra persoanei. De exemplu emotiile provocate de aflarea esecului la un examen,
despartirea de o persoana foarte draga, participarea la un conflict care implica violenta
etc.

n literatura, disstresul acopera, n general sfera notiunii de stres, motiv pentru care voi
folosi si eu cuvntul "stres" numai cu semnificatia de disstres.
II. Stresul de lupta
Stresul de lupta reprezinta rezultatul complex si n continua schimbare al procesului de
interpretare a agentilor stresori de lupta, proces realizat de militar n timpul ndeplinirii
misiunilor sale. Luptatorul se confrunta att cu agenti stresori fizici, ct si cu agenti
stresori psihici. Stresul de lupta este un tip complex de stres psihic, deoarece el devine si
o componenta a strategiei de concepere, organizare si desfasurare a luptei. El este
conditionat de scopul urmarit : obtinerea victoriei. Fiecare parte ncearca sa creeze
conditii prin care sa amplifice stresul adversarului si sa micsoreze stresul pentru sine.
2.1. Agentii stresori ai cmpului de lupta.
Agentii stresori ai cmpului de lupta pot genera stresul psihic numai daca militarul le
acorda semnificatia de amenintare. Pe cmpul de lupta modern, ei se caracterizeaza
printr-o mare diversitate, complexitate si putere si pot fi clasificati dupa mai urmatoarele
criterii :
1) dupa numarul lor, agentii stresori sunt:
- unici (de exemplu zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc n timpul noptii);
- multipli (de exemplu utilizarea zvonului naintea, n timpul si dupa ncheierea unei
actiuni de lupta);
2) dupa asociere, pot fi:
- convergenti (de exemplu actiunea convergenta a loviturilor artileriei, aviatiei si
influentarii psihologice);
- situationali (de exemplu supraevaluarea puterii inamicului);
3) dupa profunzimea afectarii psihice, ei pot fi:
- principali (de exemplu ramnerea n lupta la ncercuire o perioada mai
ndelungata);
- secundari (de exemplu primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune militara
nereusita);
4) dupa numarul indivizilor afectati, ei sunt:
- cu semnificatie individuala (de exemplu epuizarea completa a munitiei si sanse minime
de a primi alta)
- cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau unitatii (de exemplu pierderea
legaturii cu esalonul superior si cu vecinii)
5) dupa natura lor, agentii stresori sunt:
- biologici (de exemplu epuizarea, setea, foamea, privarea senzoriala, utilizarea armelor

nucleare);
- intrapsihici (de exemplu teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele ranitilor);
- socio- culturali (de exemplu sitatiile conflictuale din grup, coeziunea scazuta a grupului,
incompetenta comandantului).
2.2. Factori moderatori ai impactului agentilor stresori
Agentii stresori pot determina n grade diferite manifestarea stresului psihic de lupta, n
functie de ecoul pe care l au asupra personalitatii luptatorului, ecou care depinde, la
rndul lui, de trasaturile de personalitate ale acestuia. Astfel, personalitatile imature sunt
mai vulnerabile la actiunea factorilor de stres, n vreme ce personalitatile sociopate se
dovedesc rezistente la stres si eficiente n lupta.

Extravertii si pastreaza, n general, sngele rece, abordeaza situatiile de risc cu

ingeniozitate si curaj, sunt rareori tulburati de tensiune sau anxietate si au o capacitate
buna de adaptare la stres. Introvertii sunt vulnerabili la esecul ndeplinirii misiunii, la
situatiile competitive de pe cmpul de lupta, intra usor n stare de tensiune si devin mai
usor vistime ale stresului.

Personalitatile flexibile sunt orientate catre realitatea cmpului de lupta, sunt capabile sa
descifreze si sa urmareasca schimbarile, sunt alaturi de grupul militar din care fac parte si
sunt n masura sa ofere si sa aplice solutii noi n ndeplinirea oricarei activitati.
Personalitatile rigide sunt dirijate de standarde interne, de principii si valori care tin seama
mai greu de presiunea celorlalti, sunt putin sensibile la modificari si se adapteaza cu mai
mare dificultate cerintelor luptei moderne. Cei care sufera mai mult de pe urma agentilor
stresori sunt militarii flexibili, dar tot acestia sunt cei mai apti pentru ndeplinirea
sarcinilor complexe ale cmpului de lupta.

Perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale mai au drept sistem de

referinta si experientele similare anterioare, tipul si consistenta suportului social, ct si
credinta n anumite valori, chiar religioase.

Toate aceste trasaturi ale personalitatii concura la crearea asa-numitului "tonus psihic",
care cuprinde optimismul, umorul, eficacitatea si rezistenta.
2.3. Manifestari ale stresului de lupta
Principalele moduri de manifestare a stresului de lupta sunt stresul bazal, stresul
cumulativ si stresul traumatic.

Stresul bazal este determinat de experientele zilnice, de caracterul monoton, rutinier al

unor misiuni, precum si de restrictiile severe n privinta parasirii zonei de dislocare.

Stresul cumulativ este rezultatul surmenajului frecvent, de durata si intens la carea sunt
supusi militarii pe timpul misiunii. Acast surmenej se datoreaza pericolului permanent de a
fi ucisi sau raniti, de a se accidenta, reprimarii propriilor sentimente n favoarea ratiunii,
conflictelor interpersonale prelungite etc.

Stresul traumatic este provocat de actiunea unui singur agent stresor, care actioneaza
brusc si violent, cum este cazul masacrelor, bolilor, exploziilor de mine, ambuscadelor etc.

Simptomele stresului bazal sunt scaderea capacitatii de cconcentrare a atentiei,

iritabilitate, oboseala, sentimente de tensiune, furie etc.

Simptomele stresului cumulativ se mpart n doua grupe. Prima grupa alcatuieste

sindromul "burn out" iar cea de a doua grupa - sindromul "flame out". "Burn out" cuprinde
epuizare psihica si modificarea radicala a atitudinilor (fie orientare catre munca sa, fie
catre sine, cu neglijarea totala a celorlalte laturi ale vietii), pierderea ncrederii n sine,
sentimente de vinovatie si tristete. "Flame out" cuprinde oboseala intensa, simptome ale
depresiei, dureri de cap, de spate, de stomac, scaderea semnificativa a performantelor
intelectuale, incapacitate de evaluare obiectiva a performantelor profesionale personale.

Principalele simptome ale stresului traumatic se nscriu fie n sfera tulburarii de stres
acut, fie n sfera tulburarii de stres posttraumatic.

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres acut sunt urmatoarele :

A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic n timpul caruia au fost ndeplinite
urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual sau
potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Fie n timpul trairii evenimentului, fie dupa acesta, persoana are cel putin trei din
urmatoarele simptome : senzatie subiectiva de amortire, detasare sau absenta a
responsivitatii emotionale, reducerea constientizarii mediului nconjurator, derealizare,
depersonalizare, amnezie disociativa;
C. Evenimentul traumatic este retrait persistent n cel putin una din modalitatile
urmatoare: imagini recurente, gnduri, vise, flashback-uri,disconfort psihic n cazul
expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment;
D. Evitarea marcata a stimulilor ce amintesc evenimentul traumatic;

E. Simptome marcate de anxietate sau hiperreactivitate;

F. Tulburarea determina disconfort semnificativ clinic sau disfunctie sociala sau n alte arii
ale functionarii;
G. Tulburarea dureaza cel putin doua zile si cel mult patru saptamni si apare n primele
patru saptamni de la producerea evenimentului;
H. Tulburarea nu este datorata efectelor directe ale unei substante sau unei conditii
medicale generale, nu se poate pune diagnosticul de tulburare psihotica scurta si nu este
doar exacerbarea unor tulburari psihiatrice preexistente.

Diagnosticul de tulburare de stres posttraumatic se pune n urmatoarele conditii :

A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic n timpul caruia au fost ndeplinite
urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vital actual sau
potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii ori a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Evenimentul traumatic este retrait persistent n cel putin una din modalitatile
urmatoare : imagini recurente, gnduri, vise, flashback-uri, disconfort psihic intens si
reactivitate psihica n cazul expunerii la stimuli ce amintesc de evenimentul respectiv;
C. Evitare persistenta a stimulilor asociati cu trauma si tocirea responsivitatii generale,
indicata de cel putin trei din urmatoarele : efort de evitare a gndurilor, sentimentelor
sau discutiilor despre trauma, efort de evitare a activitatilor, locurilor si persoanelor
asociate cu amintiri despre trauma, incapacitate de a-si aminti un aspect important al
evenimentului, reducerea marcata a interesului pentru/participarii la activitati importante,
sentiment de detasare/nstrainare de ceilalti, restictionarea gamei afective, nencredere
n viitor;
D. Simptome persistente de hiperexcitabilitate indicate de cel putin doua din urmatoarele:
insomnie de adormire sau mediana, iritabilitate sau crize de furie, dificultati de
concentrare a atentiei, hipervigilenta, raspuns de tresarire exagerat;
E. Durata tulburarii este mai mare de o luna;
F. Tulburarea genereaza stres semnificativ clinic sau disfunctie n domeniul social,
ocupational sau n alte arii importante ale functionarii.

Tulburarea de stres posttraumatic este considerata un raspuns patologic care, prin

intensitste, simptomatologie si durata, difera de o reactie normala la diverse evenimente
psihotraumatizante severe. Multi pacienti cu aceasta tulburare dezvolta depresie majora
cu risc suicidar nalt, tulburari anxioase, abuz de substante, furie, slab control al
impulsurilor, probleme de adaptare sociala.

Nevroza traumatica de lupta apare fie ca urmare a stresului cumulativ datorat lipsei de
somn, luptelor intense si prelungite, luptei pe timpul noptii etc, fie ca urmare a stresului
traumatic datorat bombardamentelor, ambuscadelor, masacrelor. Pacientul prezinta, n
proportii variabile, urmatoarele simptome : dezechilibru emotional, anxietate, confuzie,
stari delirante, simptome isterice, tulburari psihosomatice, stari depresive. Astfel, militarul

prezinta semne de stupoare, mutism, achinezie/agitatie psihomotorie extrema, stare tipica

de confuzie, sincope anxioase, socuri emotionale care pot provoca stari delirante sau
anxioase trecatoare.
III. Profilaxia si terapia manifestarilor stresului de lupta
Primul pas al demersului profilactic l constituie o selectie psihologica riguroasa la
intrarea n sistemul militar, si aici ma refer la angajare/prelungire de contract, admitere
n institutiile militare de nvatamnt. Prin aceasta se urmareste evitarea intrarii n
sistem a persoanelor vulnerabile la stres, cu antecedente personale/familiale de tulburari
psihice. Dar, deoarece sub influenta diferitilor factori din mediul profesional sau personal,
pot aparea destructurari psihice si la indivizii sanatosi, este necesara si o selectie
psihologica chiar nainte de misiune. Acesta este cel de-al doilea pas n demersul
profilactic.

Selectia pentru misiune se realizeaza sub ndrumarea Sectiei de Psihologie din Statul
Major General, prin aplicarea unor metodologii specifice pentru obiectivul urmarit.
Structurile de cunoastere si asistenta psihologica ale unitatilor ce vor desfasura misiunile
respective participa, de asemenea, la selectia psihologica dar fara drept de avizare. Cu
toate acestea, n avizul obtinut pentru misiune se regasesc si recomandarile facute de
structurile de cunoastere si asistenta psihologica n urma aplicarii metodologiilor specifice
domeniului lor.

Pentru cei care au primit avizul "Apt" n urma selectiei si vor participa la misiune,
profilaxia stresului de lupta continua cu pregatirea psihologica pentru lupta. Ea se
realizeaza de catre comandantii subunitatilor participante la misiune, sub ndrumarea
directa a unui psiholog din structurile de operatii informationale si psihologice sau din
structurile de asistenta psihologica. ntre cele doua structuri exista o relatie de
colaborare permanenta, n vederea asigurarii unei pregatiri psihologice optime pentru
lupta. Este de dorit ca psihologul respectiv, indiferent de structura din care face parte, sa
fi participat anterior la misiuni similare cu cea pentru care se realizeaza pregatirea. O
pregatire realista si eficienta asigura la militari deprinderi de combatanti performanti si
atitudine de nvingatori, ceea ce duce la o desensibilizare n fata factorilor de stres pe
perioada misiunii.

Pregatirea psihologica pentru lupta trebuie sa se realizeze att n plan teoretic, ct si

n plan practic. Pregatirea teoretica se face prin prezentarea ct mai realista a conditiilor
mediului de lupta din teatru, a situatiilor ce pot sa apara si a modului n care militarii
trebuie sa le faca fata, ntr-o prima faza. Mijloacele de prezentare sunt variate: expuneri,
dezbateri, materiale audio-video, materiale scrise etc. Pregatirea practica se realizeaza
prin urmatoarele tipuri de activitati :

a) instruirea militarilor n conditii normale, cu o intensitate medie a solicitarilor fizice si

psihice, ntr-un interval de timp determinat si ntr-un mediu relativ cunoscut;
b) antrenarea n conditiile actiunii factorilor stresanti specifici cmpului de lupta
modern, pna la realizarea performantelor obtinute n conditii normale (ea implica
modificari esentiale n ceea ce priveste ritmul de executie, intensitatea solicitarilor fizice
si psihice, durata si dificultatea misiunilor, mediul de desfasurare si crearea de situatii
problematice care sa induca stari psihice negative);
c) parcurgerea, n paralel, a unui ciclu de exercitii speciale pentru dezvoltarea unor
calitati interpretative ale gndirii, memoriei, atentiei, spiritului de observatie si pentru
autoreglarea starilor psihice, n vederea controlarii efectelor stresului (tehnica respiratiei
controlate, antrenamentul autogen Schultz, relaxarea progresiva Jacobson, imageria
mentala dirijata, perceptia pozitiva permanenta.); la sfrsitul pregatirii, fiecare militar
trebuie sa poata utiliza cel putin un procedeu de autoreglare a starilor psihice;
d) antrenarea n conditii de solicitare fizica si psihica prin modelarea complexa a
cmpului de lupta, astfel nct acesta sa corespunda ct mai fidel conditiilor din teatrul
de operatii.
Pregatirea fizica riguroasa are si ea urmatoarele efecte antistres : mareste toleranta la
stres n timpul actiunilor prelungite; elimina excesul de adrenalina produs de organism
ca reactie la stres; asigura o mai buna utilizare a oxigenului si o mai buna termoreglare;
mbunatateste circulatia sangvina.

O alta modalitate profilactica si de diminuare a efectelor negative ale stresului de lupta

este "gestionarea" stresului. n aceasta activitate sunt implicati att institutia militara,
ct si individul nsusi, att naintea misiunii, ct si pe timpul si dupa ncheierea
acesteia.

Actiunile care tin de institutie nainte de dislocarea n teatrul de operatii constau n:

- pregatirea militarului pentru separarea temporara de familie;
- pregatirea familiei pentru a face fata separarii si pentru a acorda sprijin moral sotului
care pleaca n misiune.

n timpul misiunii, institutia actioneaza pentru :

- detensionarea militarilor care au fost martorii/actorii unor evenimente dramatice prin
organizarea unor sedinte de debriefing;
- ncurajarea relatiilor interpersonale pozitive si ntarirea coeziunii subunitatilor;
- oferirea unor alternative viabile si atractive de relaxare si petrecere a timpului liber;
- asigurarea conditiilor pentru mentinerea legaturii militarilor cu familia;
- asigurarea conditiilor necesare hranirii, odihnei si echiparii corespunzatoare;
- informarea periodica a militarilor despre originile conflictului si perspectivele sale de
solutionare;
- stabilirea unui raport optim ntre efort si odihna pe timpul operatiilor dificile si
prelungite;

- asigurarea unei comunicari nentrerupte, pe toate palierele si nivelele.

Dupa ncheierea misiunii, institutia are urmatoarele responsabilitati :

- evaluarea psihologica a celor ntorsi din teatru, imediat ce acestia ajung n tara;
- asigurarea asistentei psihologice tuturor militarilor care manifesta afectiuni grave
datorate stresului de lupta;
- asigurarea consilierii familiale pentru readaptarea si reintegrarea n viata sociala si
familiala a sotilor ntorsi din misiune;
- mentinerea contactului cu cei ntorsi din misiune prin implicarea acestora n diverse
asociatii, activitati culturale, organizatii nonguvernamentale s.a.
naintea plecarii n misiune, militarul va actiona pentru :
- abordarea unei atitudini pozitive fata de despartirea de familie, care sa ofere ncredere
de ambele parti;
- rezolvarea tuturor problemelor de acasa;
- perceperea misiunii ca pe o ncercare n vederea autodepasirii, maturizarii, acumularii
unei experiente inedite.
Printre actiunile care tin de individ pe timpul misiunii se numara :
- identificarea surselor de stres;
- constientizarea limitelor personale;
- adoptarea unei atitudini pozitive n abordarea oricarei probleme;
- detensionarea imediata, prin exteriorizarea afectului corelat evenimentului dramatic
trait;
- rezervarea periodica a unui interval de timp, clar delimitat, pentru relaxare si distractie;
- consultarea unui specialist (psiholog) atunci cnd apar probleme personale si
respectarea recomandarilor acestuia;
- evitarea abuzului de substante.
Printre reperele de care militarul trebuie sa tina seama la ntoarcerea din misiune, se
numara :
- ntelegerea faptului ca reintegrarea n viata sociala si familiala este un proces de
durata;
- manifestarea rabdarii n procesul revenirii la normal sub aspect fizic si psihic;
- constientizarea faptului ca afectiunile grave datorate stresului traumatic sunt o reactie
normala la niste stimuli socanti si surprinzatori;
- consultarea psihologului atunci cnd simte nevoia si respectarea recomandarilor
acestuia;
- evitarea abuzului de substante.
IV. Interventia terapeutica n cazurile de tulburare de stres posttraumatic
(TSP)
n terapia TSP se pot utiliza att mijloace farmacologice, ct si psihoterapeutice.
Cu ct interventia psihoterapeutica se instituie mai aproape de momentul declansarii
tullburarii, cu att recuperarea va fi mai rapida si mai completa.

Tehnicile psihoterapeutice pot fi utilizate numai de catre psihologi acreditati n acest

domeniu si numai ntr-un cadru organizat (cabinete psihologice). De aceea, este
imperios necesar ca psihologii din teatrul de operatii sa aiba acreditare psihoterapeutica si
sa si desfasoare activitatea ntr-un spatiu amenajat ca un cabinet psihologic.

Obiectivele psihoterapiei sunt restabilirea sentimentului de control asupra propriei vieti,

diminuarea impactului evenimentului traumatic asupra experientelor actuale si
reconstruirea autostimei pacientului.

Principalele etape ale psihoterapiei sunt urmatoarele : evaluarea situatiei pacientului;

planificarea actiunilor comune ale pacientului si terapeutului; educarea psihologica a
pacientului (despre TSP); nvatarea pacientului sa se autoobserve; dezvoltarea unor
abilitati de coping,care l vor ajuta pe pacient n procesul de refacere;
reducerea/eliminarea simptomelor prin metode si tehnici specifice; prevenirea recaderilor.

Din experienta psihologilor americani, terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi

cea mai eficienta n tratamentul TSP. Dintre tehnicile specifice ale acestui model, frecvent
folosite sunt restructurarea cognitiva, inocularea stresului si expunerea.

Prin restructurarea cognitiva, pacientul este ajutat sa-si modifice felul de a gndi si
credintele despre sine, despre evenimentul traumatic, despre lume si despre viitor.
Obiectivul acestei tehnici este redobndirea modului optimist de a privi viitorul.

Tehnica inocularii stresului consta n discutii lejere, dar dirijate, prin care terapeutul
masoara raspunsul pacientului la diferite situatii din ce n ce mai stresante, printre care
este inclusa si situatia traumei sale. Apoi, terapeutul l nvata pe pacient diferite metode
de coping, pentru reducerea anxietatii si corectarii gndurilor inadecvate legate de
trauma.

n cadrul terapiei prin expunere, militarul si imagineaza situatia traumatica n detaliu,

n mod repetat, dar ntr-un mediu sigur, controlat, sub ndrumarea terapeutului.
Astfel, el este ajutat sa-si controleze frica si stresul care l coplesesc n momentul
impactului cu evenimentul traumatic.

O alta metoda eficienta n tratamentul TSP este participarea la ntlnirile grupurilor de

militari care sufera de TSP. Astfel, pacientul leaga prietenii cu acestia, feneficiaza de
suport si feedback din partea lor si se ajuta reciproc nvatnd fiecare din experienta
celuilalt.

Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala nu sunt serios afectate,

tratamentul se poate institui chiar de la aparitia simptomelor, n unitate, fara dezafectare
militara. Obiectivele urmarite sunt descarcarea tensiunii psihice prin catharsis,
redobndirea perceptiei de sine ca fiind sanatos si reluarea grabnica a comportamentului
adaptat functional.

Daca functionarea profesionala si capacitatea de integrare sociala sunt grav afectate iar
simptomele anxioase si depresive sunt severe, militarul trebuie dezafectat si internat n
spital, unde va fi tratat medicamentos si psihoterapeutic. Obiectivele urmarite sunt
redobndirea optimismului, ncrederii n viitor si perceperea spitalizarii ca pe o
perioada de tranzitie spre urmatoarea misiune.