Analizatorul acustico-vestibular

Urechea
• Organ de simt cu 2 componente:
– Acustica: inregistreaza vibratiile sonore din mediul
ambiant
– Vestibulara: informeaza organismul asupra pozitiei
sala in spatiu si asupra deplasarii lui
• Organ pereche, plasat in osul temporal cu 3 parti:
– Urechea externa
– Urechea medie
– Urechea interna
• Receptorul auditiv - Organul Corti
– aşezat pe membrana bazilară
– contine celule de susţinere, deasupra carora se
găsesc celulele auditive
– la polul bazal al celulelor auditive sosesc
terminaţii dendritice ale neuronilor din ganglionul
spiral Corti
– la polul apical al celulelor auditive se găsesc cilii
auditivi, care pătrund în membrana reticulată
secretată de celulele de susţinere
– deasupra cililor auditivi se află membrana tectoria.
 Calea auditiva
1. Receptorii: organul Corti 
2. Protoneuronul: neuronul bipolar din ganglionul spinal
(ggl Corti)-nervul cohlear. 
3. Deutoneuronul : nucleii cohlear ventral si dorsal din
punte. 
3. Al 3-lea neuron: in coliculul cvadrigemen
inferior (mezencefal)
4. Al 4-lea neuron: neuronii corpului geniculat medial. 5.
Zona de proiectie corticala: girul temporal superior, girii
temporali transversi, campul 41 auditiv si campurile 42 si 22
de asociatie.
 Fiziologia analizatorului auditiv
- pavilionul urechiei - conductul auditiv extern - vibratie timpan -
lantul celor trei oscioare.
Lantul de oscioare contribuie la modificarea intensitatii sunetului:
- contractia muschiului ciocanului diminueaza sunetele prea
puternice
- contractia muschiului scaritei amplifica sunetele prea slabe

- oscioare - ferestrei ovale - perilimfei – endolimfei - deformarea

membranei bazilare pe care se afla organul Corti – indoirea cililor
celulelor senzoriale auditive fata de membrana Tectoria -
declansarea unui influx nervos - calea auditiva - girusul temporal
superior - senzatie de auz.
 Audiograma
• Masurarea acuitatii auditive- 2 parametri
- Frecventa sunetului
- Intensitatea sunetului

• Audiometru

• Raspunsurile auditive sunt inregistrate grafic-

audiograma
 Frecventa
• Inaltimea sunetelor: de nr de cicli/s
• c/s= Hertz (Hz)
• Numerele din partea de sus a unei
audiograme reprezinta frecvente, de la joase
250 Hz la inalte 8000 Hz

• Intervalul de frecvente pe care il poate

percepe urechea umana- 20-20000 Hz.
 Intensitate
• Masurata in dB
• Nu are o crestere numerica liniara

• 20 dB sunt de 100x mai puternici decat 1 dB

• 120 dB sunt mai puternici de
1,000,000,000,000x decat 1dB!
 Intensitate
• Axa din stanga audiogramei- perceptia
intensitatii- de la 0-120 dB

• 0 dB – intensitatea cea mai mica pe care o

percept 50% din oamenii cu auz normal

• 120 dB- dureros

 Audiometrie
• Audiometria tonală liminară (cu sunete pure)

• Examenul audiometric se realizează în mediu fără zgomot

(camere sau cabine insonorizate) cu ajutorul audiometrului.

• Înainte de începerea testelor audiometrice trebuie îndeplinite

mai multe cerinţe generale:
◦ vârsta minimă
◦ subiectul nu trebuie expus la zgomot cu cel puţin
două ore înainte de test
◦ date despre auzul pacientului (care ureche este
mai sănătoasă, în ce împrejurări s-a modificat auzul
etc.)
• dacă se cunoaşte care ureche este mai bună se începe
testarea cu ea

• se testează separat auzul de la fiecare ureche atât în

conducere aeriană, cât şi în conducere osoasă;
frecvenţele acute se testează primele, deoarece
frecvenţele grave exercită o acţiune de mascare asupra
frecvenţelor acute putând duce la obţinerea unor
praguri mai joase decât sunt în realitate

• Frecvenţa de 1 kHz se testează din nou la sfârşit

deoarece pacientul s-a obişnuit între timp cu cerinţele
testului (necesitatea de a răspunde într-adevăr la prag).
• Sensiblitatea urechii umane la prag în funcţie de frecvenţă.

• Se ştie că transmisia sunetului se face în mod natural pe cale

aeriană (CA > CO). Testarea sensibilităţii auditive pe cale
osoasă este doar un artificiu necesar pentru a se putea separa
hipoacuziile de transmisie de hipoacuziile neurosenzoriale
Conducere aeriana vs conducere osoasa

• Se folosesc casti pt a evalua fct urechii ext,

medii si interne- conducere aeriana

• Conducerea osoasa stimuleaza doar ureche

interna- stimulator direct pe mastoida
 Normal

• Curbele audiometrice
normale sunt cele la care
pragurile nu sunt mai jos de
15 dB (la copii) şi de 25 dB
(la adulţi).
• Pragurile din conducerea
aeriană sunt suprapuse
peste pragurile din
conducerea osoasă
 Hipoacuzie de transmisie
• Urechea externa sau medie

• Urechea interna normala

• Cauze- timpan perforat, dop de cerumen, otita medie

• Hipoacuzie de transmisie pe audiograma- diferenta

de cel putin 10 Db intre conducerea aeriana si cea
osoasa; cea osoasa este normala
 Hipoacuzie de transmisie

Apare în momentul în care

pragurile din conducerea
aeriană sunt situate mai jos
decât normal, în timp ce
pragurile în conducerea
osoasă se găsesc în zona
normalului. Diferenţa dintre
CA şi CO se numeşte Rinne
negativ audiometric.
În acest tip de hipoacuzii,
pierderea de auz este mai
accentuată pe frecvenţele
grave.
 Hipoacuzia neurosenzoriala
• Deficit la niv urechii interne sau a caii auditive.

• Cauza- degenerativ, expunere la zgomot,

genetica.

• Atat conducerea aeriana, cat si cea osoasa

sunt scazute, diferenta dintre ele este mai
mica de 5 Db
 Hipoacuzie neurosenzoriala

• Nu există o diferenţă
mai mare de 5 dB
între pragurile din
conducerea aeriană
şi cele din
conducerea osoasă,
iar pierderea de auz
este mai importantă
pe frecvenţele acute.
 Audiometrie vocala
• Capacitatea de a intelege vorbirea
• Stimul: cuvinte monosilabice, bisilabice, fara
sens, numere, etc
• Conditii:
– Cuvintele sa aiba acelasi numar de silabe
– Pronuntarea sa fie fixa
– Sa faca parte din vocabularul subiectului
 Probele cu diapazonul
• pentru testarea în conducere aeriană, braţele
diapazonului vor fi prezentate în plan frontal (în faţa
meatului acustic extern)

• pentru testarea în conducere osoasă, piciorul

diapazonului va fi aşezat pe mastoidă

• diapazonul nu trebuie să vină în contact cu pavilionul

urechii deoarece sunetul va fi transmis pe cale
cartilaginoasă
 Proba Weber
• Proba Weber compară conducerile osoase ale celor două
urechi. Subiectul este instruit să precizeze în care ureche
percepe sunetul diapazonului
 Test Rinne
• Proba Rinne compară conducerea aeriană cu
conducerea osoasă de la aceeaşi ureche. Subiectul
este instruit să spună în ce situaţie aude sunetul mai
tare

Rinne pozitiv - sunetul este auzit mai
tare în conducere aeriană
Rinn pozitiv este caracteristic unui
auz normal sau unei hipoacuzii
neurosenzoriale
Rinne negativ - sunetul este auzit
mai tare în conducere osoasă
Rinne negativ este specific unei
hipoacuzii de transmisie.
a) Crestele ampulare
- la baza canalelor semicirculare membranoase
- contin celule de sustinere si celule senzoriale cu cili,
inglobati intr-o masa gelatinoasa numita cupula
- mentin echilibriul in conditiile acceleratiilor circulare ale
capului si corpului.
b) Aparatul otolitic (macula)
- in utricula si sacula
- contine celule de sustinere si celule senzoriale cu cili, aflati
in contact cu o masa gelatinoasa ce contine otolite (cristale
microscopice de carbonat de calciu)
- mentin echilibriul in conditii statice si dinamice.
 Calea vestibulara
1. Receptorii: situati in crestele ampulare ale
canalelor semicirculare si in maculele utriculara
si saculara. 
2. Protoneuronul bipolar: in ganglionul
vestibular Scarpa
3. Deutoneuronul: in aria vestibulara a fosei
romboide, unde se gasesc 4 nuclei vestibulari
(bulbul rahidian). 
• fasciculul vestibulo-spinal, spre măduvă (controlează
tonusul muscular);
• fasciculul vestibulo-cerebelos, spre cerebel
(controlează echilibrul static şi dinamic);
• fasciculul vestibulo-nuclear, spre nucleii nervilor III şi
IV din mezencefal şi VI din punte (controlează
mişcările globilor oculari, cu punct de plecare
labirintic);
• fasciculul vestibulo-talamic, spre talamus; de aici,
prin fibrele talamo-corticale, se proiectează pe
scoarţă.
Fiziologia analizatorului vestibular
i. Repaus
Atunci cand capul sta nemiscat otolitele apasa asupra
receptorilor maculari care trimit impulsuri nervoase
catre segmentul central, informandu-l asupra pozitiei
capului.
ii. Accelerari liniare (inainte, inapoi, lateral) 
Atunci cand capul si corpul sufera accelerari liniare
otolitele sunt impinse in sensul opus miscarii.In aceste
situatii se declanseaza impulsuri nervoase care ajung la
segmentul central si determina reactii pentru
corectarea pozitiei capului si corpului.
iii. Miscari de rotatie
Miscarile de rotatie ale corpului si capului, antreneaza rotatia
simultana a canalelor semicirculare aflate in planul rotatiei
respective.La nivelul receptorilor iau nastere impulsuri
nervoase.Impulsurile nervoase sunt transmise prin nervul
vestibular catre segmentul central, aflat in girusul temporal
superior, in vecinatatea ariei auditive.
a) Canalele semicirculare orizontale si laterale
Canalele semicirculare orizontale si laterale informeaza asupra
miscarilor in jurul axului vertical (rasuciri, intoarceri).
b) Canalele semicirculare verticale
Canalele semicirculare verticale informeaza asupra miscarilor
in jurul axelor orizontale (sarituri, caderi).
 Testarea echilibrului
• Proba bratelor intinse:
– Pacientul sta pe scaun cu bratele intinse in fata si
indexul intins
– Este rugat sa isi inchida ochii si se urmareste
devierea indexului in plan orizontal sau vertical
– Daca apare devierea, este de partea vestibulului
hipovalent
– Apoi, dupa cateva miscari de indicare a indexului
examinatorului cu ochii deschisi, repeta miscarea cu
ochii inchisi
• Proba Romberg:
– Pacientul sta in picioare, bratele intinse in fata si ochii
inchisi
– Se noteaza devierile corpului in plan frontal sau antero-
posterior
– Se poate cere pacientului sa sta intr-un picior –
inclinarea spre o parte indica vestibului hipovalent
• Proba mersului in stea
– Deplasari fata-spate cu ochii deschisi
– Deplasari fata-spate cu ochii inchisi
• Proba indice-nas
• Proba Unterberger: pacientul merge pe loc 2 min