Analize de urina.

Examenul fizic si chimic al urinei

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a
fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze
urina si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange,
cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.
In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau
diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopistii
aveau si ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in
"laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea
sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai
a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale, etc.).
Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala,
reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina
finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de
substante chimice, minerale si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul
bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.
Proprietatile fizice ale urinei
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la
culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente
(piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite
de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de
ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina producand o culoare
bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca: sfecla, varza rosie,
bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.
Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea
urinei, mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente
sau medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia
mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a
alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la
urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza

precipitarii (solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate

in urina si nu constituie simptomul vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar
daca urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si
mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu
(lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru
a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o
sticla sau eprubeta necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In
sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense
(deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este
mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care
retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina
scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale)
sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml
(oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin
urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare
(calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina,
cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice,
consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina
peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala)
care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei
cantitati foarte mari de urina.
Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat,
bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm
biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai
mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia
rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.
Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este
de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.
Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea
de urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina
din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea
urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de
urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O
densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra
sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a
produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a
organismului, fie un diabet zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina.
Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol
(sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa
modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si
hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se
albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5.
Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina
C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa
medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului
urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina,
predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si
carbonat de calciu.
Proprietatile chimice ale urinei
Albumina din urina (albuminuria)
Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod
normal ea nu se gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul
rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina
trece in urina (albuminurie, proteinurie). La unele persoane cu constitutie mai
slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba
mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa eforturi fizice,
dupa mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in
timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se
mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul
de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se
intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere,
vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi
urinari etc. Si alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum
sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu
microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.
Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de
albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte
negative asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor albuminuria
este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.
Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)
Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce,
atragea furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste

insecte pentru descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche
"analiza medicala" care se cunoaste. Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau
rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a
urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet
depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se
elimina prin urina, de unde poate fi analizata.
De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte
situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa
diferite medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente
cu hormoni. Exista persoane care, fara sa aibe diabet zaharat, elimina permanent
sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt se datoreaza unui defect al
filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de
sanatate a persoanei respective.
Corpii cetonici din urina (cetonuria)
Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala. Dar dupa cum s-a aratat la
diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult
in diabetul zaharat netratat. Si alte cauze pot sa creasca concentratia corpilor
cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau
dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii,
dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie
falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.
Pigmenti biliari
Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice
culoarea brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in
sange dand culoare galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun.
In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin
expresia "prezenti".
Urobilinogenul
Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina
normala. Insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica) in
intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile
intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este
foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri ori prin
expresia "normal" sau "crescut".
Alte componente ale urinei
Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina
concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces
de minerale din sange si din organism.

Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina,

ureea sunt, de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in
urina se face mai rar, deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.
Calculi urinari
Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica
urinara, datorita solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in
exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii
ale cailor urinare. Analiza calculilor se face pentru stabilirea compozitiei lor
chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea
formarii de noi calculi. De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica
renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l
aduce la laborator ca sa fie analizat. In vederea recuperarii calculului (mai ales
daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla.
Apoi urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea
formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar. Astfel, persoanele
care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si
fosfor (lapte, branza) iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma
mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai
etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.
Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari,
la indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a
calculozei urinare.