Aforisme

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi
Aforisme asupra ntelepciunii n viata

Arthur Schopenhauer
De ntrebuintat n-am ntrebuintat pe acesti premergatori, caci a lua de la altii nu
e
obiceiul meu, cu att mai putin, cu ct atunci se pierde unitatea, care este sufletu
l scrierilor de
acest fel. Dealtminteri, nu trebuie sa uitam ca nteleptii tuturor timpurilor ne-a
u dat totdeauna
aceleasi povete, iar nebunii
marea majoritate a tuturor timpurilor
au raspuns to
tdeauna cu
aceleasi fapte, adica cu fapte contrarii; si asa vor ramne lucrurile si de acum na
inte. De aceea
zice Voltaire: Nous laisserons ce monde-ci aussi sot et aussi mchant que nous l avon
s
trouv en y arrivant .
mpartire fundamentala
Pe scena unul face pe print, altul pe ministru, altul pe sluga, sau pe soldat, s
au pe
general, etc. Dar aceste deosebiri sunt numai pe dinafara; nauntru, n miezul unei
astfel de nfatisari,
se afla la toti acelasi lucru: un biet comediant cu grijile si nevoile lui. n via
ta este tot
asa. Deosebirile rangului si ale avutiei dau fiecaruia un rol deosebit de jucat,
fara a produce
nsa vreo deosebire interna n fericirea si linistea sufleteasca, ci si aici se gase
ste n fiecare din
noi acelasi sarman muritor, cu nevoile si neajunsurile lui, car n privinta materi
ei sunt felurite
la feluriti oameni, dar n privinta formei, adica a adevaratei firi, sunt cam acel
easi pentru toti,
desi cu diferente de grad; si nici macar diferentele de grad nu se iau dupa star
ea sociala sau
dupa bogatie, adica dupa rol. Caci tot ce exista si se ntmpla pentru un om, exista
nemijlocit
numai n constiinta lui si se ntmpla numai pentru dnsa; astfel este evident ca cel di
nti element
esential va fi calitatea constiintei nsasi, de la care va atrna n mai toate cazuril
e mai
mult dect de la formele si figurile ce se nfatiseaza n ea. Toata stralucirea si toa
te petrecerile,
oglindite n constiinta tmpita a unui nerod, sunt foarte sarace fata cu constiinta
lui Cervantes,
cnd scria el pe Don Quijote ntr-o temnita ntunecata. Partea obiectiva a actualitati
i si realitatii
este asezata n mna sortii si prin urmare schimbatoare; cea subiectiva suntem noi ns
ine,
de aceea ea este esential neschimbatoare.
Astfel viata fiecarui om, cu toate schimbarile si prefacerile dinafara, are totd
eauna
acelasi caracter si se poate compara cu un sir de variatii pe o singura tema. Di
n individualitatea
sa nu poate iesi nimeni. Si precum animalul, n orice mprejurare l-ar pune, ramne ma
rginit
n cercul cel strmt, n care natura i-a nchis fire n mod neschimbator (din care cauza d
. E.
Dorinta noastra de a face placere unui animal iubit ramne totdeauna n margini foar
te strmte,
potrivite tocmai cu acele margini ale firii si constiintei lui): tot asa si omul
: prin individualitatea
sa i este de mai nainte hotarta masura fericirii putincioase. ndeosebi marginile put
erilor
sale intelectuale i-au fixat capacitatea pentru placerile mai nalte o data pentru
totdeauna.
Daca sunt strmte, atunci toate ostenelile dinafara, tot ce face omul, tot ce face
soarta pentru
el nu va fi n stare de a-l ridica peste masura fericirii si tihnei obisnuite, jum
atate omenesti, jumatate
animalice: el ramne ndreptat spre placerea trupeasca, spre viata intima si placuta
a
familiei, spre relatiile sociale de rnd si petrecerile vulgare. Chiar cultura nu
va putea sa-i ntinda
prea mult, desi ntructva, acel orizont sufletesc; caci placerile cele mai nalte, ma
i felurile
si mai statornice sunt cele intelectuale, orict ne-am nsela noi n tinerete n privint
a lor;
aceste nsa atrna mai ales de la puterea intelectuala. De aici se vede ct de mult ar
e a face fericirea
cu ceea ce suntem, cu individualitatea noastra, pe cnd mai adeseori se tine n seam
a
1
Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer
numai soarta noastra, numai ceea ce avem sau ce reprezentam. Soarta nsa se poate n
drepta;
afara de aceasta, cine-si are avutiile nauntrul lui, nu va cere mult de la ea; ia
r nerodul ramne
nerod, tmpitul tmpit pna la sfrsitul vietii, macar de-ar fi n rai si nconjurat de hur
i. De
aceea zice Goethe:
Popor, sluga si stapn, toti o spun n felul lor: cea mai mare fericire a omului pe
pamnt este numai propria personalitate.
Ca pentru placerea si fericirea noastra elementul subiectiv este cu mult mai ese
ntial
dect cel obiectiv, se arata n toate: ncepnd de la vorba cunoscuta, ca foamea e cel m
ai
bun bucatar, sau ca batrnul vede cu nepasare femeia ce farmeca pe tnar, si naltndu-n
e pna
la viata geniilor si a sfintilor. Mai ales sanatatea covrseste toate bunurile mat
eriale si toate foloasele
pozitiei sociale ntr-att, nct, zau! Un cersetor sanatos e mai fericit dect un mparat
bolnav. Un temperament linistit si voios, izvort dintr-o sanatate deplina si dint
r-o organizare
fericita, o minte luminata, vie, patrunzatoare si dreapta, o vointa cumpatata si
blnda si n
urma ei o constiinta curata aceste sunt nsusiri pe care nici rangul, nici avutia
nu le poate locui.
Caci, lucru evident, ceea ce este fiecine pentru sine nsusi, ceea ce-i ramne si n s
inguratate
si ce nimeni nu-i poate da nici lua, este pentru dnsul mai de capetenie, dect ceea
ce poseda
sau dect tot ce poate fi el n ochii altora. Un om de spirit, n deplina singuratate,
are o
petrecere foarte buna cu propriile sale gnduri si fantezii, pe cnd un cap tmpit nu
poate scapa
de chinul urtului nici cu cea mai felurita schimbare de societati, privelisti, pl
imbari si petreceri.
Un caracter bun, masurat si blnd, poate sa fie multumit n mprejurari strmtorate; pe
cnd cel lacom, pizmuitor si rautacios, nu va fi multumit nici n mijlocul tuturor a
vutiilor. Iar
daca e vorba de un om care simte pururi n sine o individualitate extraordinara si
eminenta
prin inteligenta ei, pentru acela mai toate placerile dorite de altii sunt cu to
tul de prisos, ba
chiar o sarcina neplacuta. De aceea zice Horatiu despre sine:
Sunt multi oameni care n-au pietre scumpe, marmura, fildes, tablouri si statuie
din Tyrrhenia, bani si vesminte colorate cu purpura, dar este si unul care nici
nu vrea sa le
aiba .
Si Socrate, la privirea unor obiecte de lux expuse la vnzare, a zis:
mai sunt, de care n-am eu trebuinta!
Cte lucruri
Asadar, conditia dinti si cea de capetenie pentru fericirea vietii noastre este c
eea
ce suntem, personalitatea; -fie numai fiindca este statornica si lucreaza n toate
mprejurarilesi fiindca nu este supusa sortii, ca bunurile din celelalte doua rub
rici, si nu ni se poate rapi. n

acest nteles valoarea ei se poate numi absoluta, n opozitie cu valoarea numai rela
tiva a celorlalte
doua. De aici urmeaza ca binele sau raul, ce-i pot aduce unui om mprejurarile din
afara,
este mult mai mic dect se crede
Singurul lucru, ce n aceasta privinta sta n puterea noastra, este de a ne ntrebuint
a
personalitatea data spre cel mai mare folos ce-l ngaduie, urmarind numai scopuril
e care-i
corespund, cautnd modul dezvoltarii ca este tocmai potrivit cu ea si ferindu-ne d
e toate celelalte,
alegnd prin urmare conditia sociala, ocupatia si traiul cu care se poate mpaca.
Un om nzestrat cu o putere musculara neobisnuita, daca este silit de mprejurari sa
aiba o ocupati sedentara, vreo meserie migaloasa, sau sa faca studii sau lucrari
intelectuale,
care cer alt soi de facultati, ramase napoi n firea lui, cu alte cuvinte daca este
silit sa lase
nentrebuintate tocmai puterile lui cele covrsitoare, se va simti nefericit pentru
toata viata; si
mai nefericit acela n care facultatile intelectuale covrsesc cu mult pe celelalte
si care se vede
totusi silit sa le lase nedezvoltate si nentrebuintate, pentru a se deda la vreo
specula de rndunde nu se cer, necum la lucrari trupesti, pentru care puterile sal
e nu sunt de ajuns. nsa aici,
mai ales n tinerete, trebuie sa ne ferim de o prea mare ncredere si sa nu ne atrib
uim o mbelsugare
de facultati, pe care poate nu o avem.
2

Dar din precumpanirea hotarta a rubricii noastre dinti asupra celorlalte doua urme
aza
nca regula ca este mai ntelept a starui ntru pastrarea sanatati si dezvoltarea facu
ltatilor,
dect ntru dobndirea avutiei; ceea ce nsa nu trebuie sa se ntoarca n ntelesul gresit
adica sa nu ne ngrijim de agonisirea celor trebuincioase. La dreptul vorbind, bog
atia cea mai
mare face putin pentru fericirea noastra; din care cauza multi bogati se simt ne
fericiti, fiindca
sunt fara cultura mintii, fara cunostinte si de aceea fara un interes obiectiv,
care sa-i puna n
stare a se ocupa intelectual. Caci ceea ce ne mai poate da bogatia pentru ndestul
area trebuintelor
reale si firesti, este de putina nsemnatate pentru adevaratul nostru bine; din co
ntra, l mpiedica
prin multele si neaparatele griji ce le aduce cu sine pastrarea unei averi prea
mari. Totusi
oamenii cauta de o mie de ori mai mult a dobndi bogatie dect cultura mintii; pe cnd
,
desigur ceea ce suntem face mult mai mult pentru fericirea noastra dect ceea ce a
vem. Pe
multi i vedem n miscare neobosita, harnici ca furnicile, lucrnd de dimineata pna sea
ra pentru
a-si mai spori bogatia. Tot ce trece peste orizontul strmt al mijloacelor pentru
a cest scop,
le ramne necunoscut; mintea lor este nchisa, de aceea neprimitoare de alte gndiri i
simtiri.
Placerile cele mai nalte, cele spirituale, le sunt straine; si n zadar cauta a le n
locui prin cele
trecatoare, senzuale, ce si le ngaduie din cnd n cnd si care le cer timp putin si ba
ni multi.
La sfrsitul vietii, ca un rezultat al ei au, ce e drept, o gramada foarte mare de
bani naintea
lor, pe care o lasa acum mostenitorilor ca sa o mai mareasca sau poate sa o risi
peasca. O astfel
de viata, desi cel ce o duce si da un aer ct se poate de serios si important, este
tot asa de nebuna
ca o viata al carei simbol ar fi fost de-a dreptul masca arlechinului.
Asadar, ceea ce are fiecare n sine nsusi este lucrul cel mai de capetenie pentru f
ericirea
vietii sale. Numai fiindca aceasta nzestrare de la natura este adeseori asa de mi
ca, mai
toti din cei scapati din luptele pentru existenta zilnica sunt tot asa de neferi
citi ca cei ce se afla
nca n acele lupte. Goliciunea sufletului lor, seceta constiintei, saracia mintii i m
pinge spre
societati care sunt compuse din acelasi soi de oameni, caci similis simili gaude
t. Apoi numai i
vezi alergnd n gloata dupa petreceri si distractii, pe are le cauta mai nti n placeri
senzuale,
n desfatari de tot felul si mai pe urma n desfrnari. Izvorul ispitirii fara margini
, prin care
attia copii de familie din parinti bogati si pierd mostenirea cea mare, adese n ctev
a luni, nu
este altul dect urtul ce se naste din descrisa goliciune si saracie a mintii. Asem
enea tineri au
fost trimisi n lume bogati dinafara, dar saraci dinauntru, si au cautat n zadar a n
deplini prin
bogatia externa pe cea interna, voind a primi toate dinafara
analog batrnilor car
e cauta a se
ntari prin exalatiile fetelor tinere. Cu acest chip saracia dinauntru a produs, n
sfrsit, si pe
cea dinafara.
3

Despre ceea ce este cineva
Ceea ce are cineva n sine, n scurt personalitatea si valoarea ei, este singurul lu
cru
de-a dreptul hotartor pentru fericirea si binele sau. Toate celelalte sunt indire
cte; de aceea
efectul lor se si poate nimici, dar niciodata efectul personalitatii. Si tocmai
de aceea invidia ndreptata
n contra calitatilor personale este cea mai nempacata, precum se si ascunde cu cea
mai mare ngrijire. Apoi numai calitatea constiintei este statornica si nestramuta
ta, si individualitatea
influenteaza fara ntrerupere, fara ncetare, mai mult sau mai putin n fiecare moment
;
toate celelalte lucreaza numai vremelnic, la ntmplare, n treacat, si mai sunt si su
puse
schimbarii si ncetarii; de aceea zice Aristotel: natura este eterna, nu mprejurari
le (Eth. Eud.
VII, 2). De aici se explica pentru ce o nefericire, care ne loveste cu totul far
a vina noastra si
de dinafara, o rabdam cu mai mult cumpat dect pe cea provenita din vina noastra,
caci soarta
se poate schima, dar firea niciodata. Astfel bunurile personale, precum este un
caracter nobil,
un cap destept, un temperament fericit, o dispozitie voioasa si un trup bine org
anizat si sanatos,
cu un cuvnt: mens sana in corpore sano (Juvenal, Sat. X, 356), sunt cele mai nsemnat
oare
pentru fericirea noastra, din care cauza ar trebui sa staruim cu mult mai mult nt
ru pastrarea
si dezvoltarea lor, dect ntru dobndirea bunurilor materiale si a reputatiei.
Compararea impresiei, ce ne-o fac aceleasi lucruri sau ntmplari, cnd suntem
sanatosi si n putere, cu aceea ce ne-o fac atunci cnd prin boala am ajuns a fi pos
omorti si
slabi, ne nvata ct de mult atrna fericirea noastra de la o dispozitia vesela, si pr
in urmare de
la starea sanatatii. Nu ceea ce sunt lucrurile obiectiv si n realitate, ci numai
ceea ce sunt pentru
noi, n impresia noastra, ne da fericire sau nefericire; aceasta ne-o spune vorba
lui Epictet,
ca pe oameni nu-i misca lucrurile, ci parerea lor despre lucruri . Dar ndeobste noua
zecimi
ale fericii noastre ne vin numai din sanatate. Cu ea toate sunt un izvor de plac
ere; fara de ea,
nici un lucru, oricare ar fi, nu ne este placut, si chiar bunurile subiective, ns
usirile mintii, ale
inimii si ale temperamentului, la o stare bolnavicioasa ajung a fi mputinate si m
icsorate. De
aceea e lucru cu temei ca ne ntrebam unii cu altii, cum ne aflam, si ne dorim san
atate; caci n
adevar aceasta este cea dinti si cea mai nsemnata trebuinta pentru fericirea omene
asca. De
aici nsa urmeaza ca este nebunia nebuniilor sa-si jertfeasca cineva sanatatea pen
tru orice ar fi,
pentru agonisire, pentru naintare, pentru eruditie, pentru glorie, necum pentru p
lacerile trupesti
si trecatoare; din contra, toate trebuie sa-i dea ntietatea.
Aceeasi deosebire o face Platon prin cuvintele dyscolos si eucolos. Ea se poate
reduce la impresionabilitatea, foarte deosebita la deosebitii oameni, pentru luc
rurile placute si
pentru cele neplacute, n urma caruia unul este nca n stare sa rda acolo unde altul a
r ajunge
aproape la disperare; si anume susceptibilitatea pentru impresiile placute este
de regula mult
mai slaba, cu ct este mai tare cealalta, si viceversa. La o deopotriva putinta ca
un lucru sa se
sfrseasca bine sau rau, cel dyscolos se va supara sau se va mhni daca sfrsitul este
rau, iar
daca este bun, nu se va bucura; cel eucolos, dimpotriva, nu se va supara nici nu
se va mhni la
cel rau, iar la cel bun se va bucura. Daca celui dyscolos i se mplinesc noua din
zece dorinte,
el nu se bucura de cele noua, ci se necajeste de acea unica nemplinita; cel eucol
os, dimpotriva,
cnd i se strica noua si izbuteste una, se bucura de aceasta si stie sa se mngie de
celelalte.
Dar precum nu este usor sa existe vreun rau fara nici o compensatie, asa vedem s
i aici, ca
cei dyscoli, adica caracterele posomorte si fricoase, desi vor avea sa sufere mai
multe rele si
dureri nchipuite, nsa vor avea mai putine rele dect cei veseli si fara griji; caci
cine vede toate
n negru, cine se teme totdeauna de nenorociri si se pregateste astfel a ntmpina vii
torul, nu
se va nsela asa de des, precum se nseala cel ce vede toate n culori trandafirii. Cnd
nsa o
4

afectiune bolnavicioasa a sistemului nervos sau a organelor mistuirii ntareste nca
dyscolia
nnascuta, atunci aceasta poate ajunge la un grad n care indispozitia statornica pr
oduce dezgustul
de viata si aplecarea spre sinucidere. Sinuciderea se ntmpla atunci dupa cea mai m
ica
neplacere; ba n gradele cele mai nalte ale raului nici nu se cere vreuna, ci numai
n urma indispozitiei
statornice se hotaraste sinuciderea si se savrseste cu un snge rece si cu o sigura
nta
asa de mare, nct bolnavul, care n acest stadiu este de regula si pus sub paza, se f
oloseste
n preocuparea sa nentrerupta de cel dinti moment nepazit spre a apuca, fara sovaire
, fara
lupta sau frica, acel mijloc de usurare firesc si dorit pentru starea n care se a
fla. Pe larg descrie
Esquirol aceasta n cartea sa Les maladies mentales. Pe de alta parte nsa si omul c
el mai
sanatos, poate si cel mai vesel, este n stare, dupa mprejurari, sa se hotarasca la
sinucidere,
cnd adica marimea suferintelor sau a nefericirii covrseste spaima mortii. Deosebir
ea sta numai
n marimea motivului ndemnator, care se afla n proportie inversa cu dyscolia. Cu ct
este mai mare dyscolia, cu att poate sa fie mai mic motivul, poate chiar sa ajung
a sa fie nul;
dimpotriva, cu ct este mai mare eucolia si sanatatea ce o sprijina, cu att ocazia
externa este
mai hotartoare. Astfel exista gradari nesfrsite ntre cele doua extreme ale sinucide
rii, de la
cea cauzata prif cresterea bolnavicioasa a dyscoliei nnascute pna la aceea a omulu
i sanatos
si vesel, savrsita numai n urma mprejurarilor dinafara.
Cu sanatatea seamana n parte frumusetea. Desi aceasta nsusire personala nu contrib
uie
de-a dreptul la fericirea noastra, ci numai indirect, prin impresia asupra altor
a, ea este
totusi de mare nsemnatate, chiar si la barbati. Frumusetea este o scrisoare de re
comandatie
deschisa, care ne cstiga inimile de mai nainte; mai ales ei i se aplica versul lui
Homer (Ilias,
III, 65).
Nu sunt de dispretuit falnicele daruri ale zeilor; ei singuri le dau, si nu murit
orii si
le pot lua dupa placul lor .
Cea mai generala privire ne arata doi dusmani ai fericiri omenesti: durerea si u
rtul.
Si aici vedem ca n proportia n care izbutim sa ne departam ne unul din ei, ne apro
piem
de celalalt, si viceversa, asa nct viata noastra nfatiseaza n adevar o oscilatie mai
mare sau
mai mica ntre amndoua. Aceasta vine din ndoitul antagonism, n care stau catre olalta
: unul
dinafara sau obiectiv, si altul dinauntru, sau subiectiv. Adica dinafara, nevoia
si lipsa nasc durerea;
dimpotriva siguranta si prisosul nasc urtul. De aceea vedem poporul de jos ntr-o l
upta
necurmata cu nevoia, asadar cu durerea, iar clasele bogate si nalte n lupta vesnic
a, adesea
chiar disperata, cu urtul. Viata nomada, care este un semn al treptei celei mai d
e jos a civilizatiei,
se iveste iarasi pe treapta cea mai de sus n viata turistilor , n calatoriile ajunse
la
moda. Cea dinti s-a nascut din nevoie, cea din urma din urt.
Iar antagonismul dinauntrul sau cel personal al celor doi dusmani ai fericirii o
menesti
provine din proportia inversa, n care se afla la fiecare om susceptibilitatea pen
tru amndoua
dupa gradul inteligentei lui. Caci tmpirea mintii este totdeauna unita cu tmpirea
impresiilor
si cu lipsa de excitabilitate, ceea ce face pe om mai putin primitor pentru dure
ri si nstrainari
de tot felul si de tot gradul; dar din aceeasi tmpire intelectuala se produce pe
de alta parte
acel gol sufletesc, ntaparit pe cele mai multe fete si manifestat prin pndirea nec
urmata
dupa orice ntmplare dinafara, fie cea mai nensemnata
gol, care este adevaratul izvo
r al
urtului si e totdeauna setos de excitari externe, pentru a-si pune minte si inima
prin ceva n
miscare. De aceea nici nu este delicat n alegere; precum dovedeste nemernicia dis
tractiilor,
dupa care alearga oamenii, ca si soiul petrecerilor si al conversatiei lor; tot
de aici se naste si
multimea de pierde-vara si de gura-casca. Mai ales aceasta goliciune sufleteasca
desteapta dorul
de adunari, petrecerile, placerile si luxul de tot felul, ce pe multi i duce la r
isipa si pe urma
la saracie. De aceasta ratacire fereste mai sigur bogatia interna, bogatia minti
i; caci mintea, cu
ct se apropie mai mult de eminenta, cu att lasa mai putin loc urtului. Iar miscarea
nesfrsita
a gndirilor, jocul lor prennoit la fiecare ocazie externa sau interna, puterea si
tendinta spre
5

combinatii tot mai felurite ale lor, scutesc capul cel eminent cu desavrsire de a
propierea urtului,
afara poate de momentele de oboseala. nsa, pe de alta parte, inteligenta mai nalta
are
de conditie directa si o sensibilitate mai nalta si are radacina ei ntr-o mai mare
violenta a
vointei, prin urmare a pasiunilor; din mpreunarea ei cu aceste se produce o tarie
mult mai
mare a tuturor afectelor si o impresionabilitate nmultita nu numai pentru dureril
e morale, ci si
pentru cele fizice, chiar o nerabdare mai mare la orice piedica sau numai la gre
utati; si toate
aceste se sporesc nca prin vioiciunea tuturor reprezentarilor, asadar si a celor
neplacute, provenita
din taria fanteziei.
Cele zise mai sus se aplica n aceeasi propozitie la toate gradele intermediare, c
are
mplinesc spatiul larg de la omul cel mai nerod pna la cel mai mare geniu, si prin
urmare fiecine este, obiectiv si subiectiv, cu att mai aproape de unul din izvoarele suferi
ntei omenesti,
cu ct este mai departe de celalalt. Pornirea sa fireasca l va ndemna n aceasta privi
nta a-si
ntocmi pe ct pe ct se poate lumea dinafara dupa cea dinauntru, adica a se pregati m
ai bine
la ntmpinarea acelui izvor de rele, la care este mai usor expus. Omul inteligent v
a dori mai
nti de toate lipsa de durere, liniste si repaus, se va feri de a fi insultat de al
tii, va cauta doar o
viata linistita, modesta, nsa pe ct se poate de netulburata, si prin urmare, dupa
ce va fi nceput
sa cunoasca asa-numitii oameni, se va retrage din lume si, daca are o mare intel
igenta, va
preferi chiar singuratatea. Caci cu ct cineva are mai mult n sine, cu att i trebuie
mai putin
dinafara si cu att i pot fi si ceilalti de mai putina importanta. Astfel eminenta
spiritului conduce
la insociabilitate. Daca s-ar putea suplini calitatea societatii prin cantitate,
atunci ar fi cu
putinta sa traiesti chiar n lumea cea mare; nsa, din nenorocire, o suta de nebuni n
5tr-o gramada
nu fac un singur om cuminte. Omul din celalalt extrem, dimpotriva, ndata ce nevoi
a l
va lasa sa rasufle, va cauta petreceri si societati cu orice pret si se multumi
usor cu toate, ferinduse mai ales de sine nsusi. Caci n singuratate, unde fiecare este redus numai la si
ne, se
arata ceea ce are n sine nsusi. Acolo nerodul n purpura ofteaza sub sarcina grea a
individualitatii
sale nemernice, pe cnd omul superior nsufleteste si nveseleste cu gndurile sale cea
mai searbada societate. De aceea este foarte adevarat ceea ce zice Seneca: Omnis
stultitia laborat
fastidio sui (Ep. 9), asemenea si vorba lui Iisus Sirah: Viata nebunului e mai rea
dect
moartea . Asa vom afla pururi ca fiecare om este sociabil n proportia n care este sa
rac la
minte si ndeobste om de rnd, caci n lume nu ne prea ramne alta alegere dect ntre sing
ratate
si njosire
Deoarece creierii se arata ca parazitul sau pensionarul organismului ntreg, timpu
l
liber sau ragazul ce si l-a dobndit omul, fiindca i permite miscarea libera a cons
tiintei si individualitatii,
este rodul si cstigul ntregii sale existente, alcatuita, dealtminteri, numai dinmu
nca si din osteneala. nsa la cei mai multi oameni ce iese din ragazul lor? Urt si
tmpire,
daca n-au la ndemna placeri senzuale sau nimicuri; ragazul lor este acel ozio lungo
d uomini
ignoranti , despre care vorbeste Ariost. Oamenii de rnd cauta numai sa petreaca tim
pul,
cei de talent sa-l ntrebuinteze. Cauza, pentru care capetele cele nemarginite sun
t asa de
expuse urtului, este ca intelectul lor nu e nimic alta dect un medium al motivelor
pentru
vointa. Daca deocamdata nu sunt motive la mijloc, vointa sta nemiscata si intele
ctul e amortit,
fiindca nu se pot pune n lucrare de la sine; rezultatul este o stagnare grozava a
tuturor puterilor
n ntregul om, -urtul. Pentru a-l combate, se pun naintea vointei niste motive mici,
provizorii
si nchipuite dupa plac, pentru a o destepta s a destepta si intelectul, care treb
uie sa le
perceapa; aceste se raporta la motivele cele adevarate si firesti ca banii de hrt
ie la cei de aur,
fiindca valoarea lor este conventionala. Asemenea motive, iscodite pentru asemen
ea scop,
sunt jocurile de carti si altele. Daca lipsesc si aceste, omul marginit si ajuta
prin alte miscari,
nvrteste bastonul, bate toba cu degetele, se joaca cu tot ce-i sta n ndemna. Si tigar
a este
menita a tinea locul ideilor. Pentru aceea, n toate tarile ocupatia de capetenie
a societatii a
ajuns sa fie jocul de carti; el este masura valorii oamenilor si falimentul decl
arat al ideilor. Ne
6

avnd adica idei de schimbat, ei schimba carti si cata sa-si ia unul altuia banii
din punga. O,
neam nemernic! nsa pentru a nu fi nici aici nedrept, nu vreau sa trec cu vederea
o scuza ce sar
putea aduce jocului de carti, ca este adica o pregatire la jocul lumii si al afa
cerilor, ntruct
ne nvata arta de a ntrebuinta mprejurarile impuse de soarta (cartile) pe ct se poate
de bine,
pentru a scoate din ele ct se va putea mai mult si a ne deprinde astfel la pastra
rea cumpatului
(contenance), dndu-ne un aer vesel cnd sunt cartile rele. Dar pe de alta parte, jo
cul de carti
demoralizeaza din aceeasi cauza. Scopul jocului este de a cstiga averea celuilalt
n oricemod, prin orice siretlic si tertip. nsa obiceiul de a se purta astfel la j
oc prinde radacini mai
adnci, trece n viata practica, si jucatorul ajunge cu ncetul a privi toate lucruril
e, unde este
vorba de proprietate, ca o partida de carti si a crede ca-i este iertat sa se fo
loseasca de orice
atout ce-l are n mna, numai sa nu fie oprit de lege. Dovezi ne da viata sociala n t
oate zilele.
Fiindca dar, dupa cum am zis, ragazul este floarea sau mai bine rodul vietii fie
caruia, ce singur
l face stapn pe sine nsusi, sunt binecuvntati oamenii cari si au atunci de ce sa se
bucure
n propria lor constiinta, pe cnd celor mai multi nu le ramne n timpul lor liber dect
un soi
de om, cu care nu-i chip sa faci ceva, care moare de urt si-si este siesi cea mai
mare povara.
Sa ne bucuram dar fratilor, ca nu suntem feciori ai roabei, ci ai femeii slobode .
(Gal. 4, 31).
Apoi, precum acea tara este cea mai fericita, careia i trebuie mai putin import s
au
nici unul, asemenea este si omul, care se multumeste cu bogatia sa dinauntru si
nu are trebuinta
pentru petrecerea sa de multi altii sau mai bine de nimeni, caci astfel de impor
t de la altii si
dinafara este costisitor, ne face atrnati, aduce primejdii, casuneaza suparari si
, n sfrsit, tot
nu este dect o compensatie re pentru productele de pe pamntul propriu. De la altii
, de la lumea
dinafara, nu trebuie sa asteptam mult n nici o privire. Ceea ce poate fi un om pe
ntru altul,
e foarte putin lucru; la urma urmelor, fiecine ramne tot singur, si toata ntrebare
a este
atunci, cine ramne singur. Si aici se potriveste ceea ce a zis Goethe (Wahrheit u
nd Dichtung,
vol. 3, p. 474), ca la urma urmelor omul se afla totdeauna redus la sine nsusi, s
au cum zice
Oliver Goldsmith:
Fericirea ne-o facem sau ne-o gasim, fiind marginiti n noi nsine oriunde ne-am afla .
(The Traveller, v. 431)
Cel mai bun ajutor si cel mai mare sprijin trebuie dar fiecine sa si-l gaseasca n
sine. Cu ct izbuteste mai mult ntru aceasta, si prin urmare cu ct si afla mai mult i
zvoarele
petrecerii n sine nsusi, cu att este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel (Eth.
Eud., VII, 2):
fericirea este a celor ce-si sunt siesi de ajuns. Caci toate izvoarele externe d
e fericire si de placeri
sunt dupa firea lor foarte nesigure, grele, daca nu primejdioase, trecatoare si
supuse ntmplarii
si pot sa nceteze n mprejurarile cele mai priincioase; ntreruperea lor este chiar ne
aparata,
fiindca nu pot sa fie n orice moment la ndemna. Apoi la batrnete se pierd cu necesit
ate
mai toate; atunci ne paraseste amorul, ne parasesc glumele, dorul de calatorii,
placerea
pentru cai si gustul pentru societati; chiar si prietenii si rudele ni-i rapeste
moartea. Atunci se
naste mai mult dect oricnd ntrebarea: ce are cineva n sine? Caci aceasta se va pastr
a mai
ndelung, precum si este si ramne n oricare alta vrsta adevaratul izvor nesecat al fe
ricirii.
Stiut este, dealtminteri, la ct de putin ne putem astepta n lumea aceasta; de nevo
i si de dureri
este plina, si pe cei ce au scapat de ele i pndeste urtul din toate unghiurile. Rau
tatea tine ndeobste
crma n lume si glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e cruda si oamenii sunt m
isei.
ntr-o lume astfel ntocmita, cel ce pretuieste mult n sine, seamana unei odai vesele
, luminate
si ncalzite, n mijlocul gerului unei nopti de iarna. A avea, prin urmare, o indivi
dualitate
distinsa si bine nzestrata, mai ales a avea mult spirit, este fara ndoiala soarta
cea mai fericita
pe pamnt, orict de deosebita ar fi n comparare cu soarta cea mai stralucita. A fost
doar o
vorba nteleapta, pe care regina Christina de Suedia, n vrsta abia de nouasprezece a
ni, a zis
o n privinta lui Descartes, desi nu-l cunostea dect dintr-o singura scriere a lui
si dupa spusa
altora, dar l stia traind de multa vreme n cea mai mare singuratate n Olanda: Mr. De
scartes
7

est le plus heureux de tous les hommes, et sa condition me sembles digne d envie. (
Vie de
Descartes)
Atta numai, ca mprejurarile dinafara, precum erau si la Descartes, sa fie destul d
e
priincioase pentru a lasa omului putinta sa se aiba pe sine nsusi si sa se bucure
de sine. Dincare cauza si Koheleth zice: ntelepciunea este buna pe lnga o mosie pa
rinteasca si ajuta pe
om ca sa se bucure de soare . Cine, dar, prin favoarea naturii si a mprejurarilor,
a avut parte
de aceasta soarta, va veghea cu toata luarea-aminte ca izvorul dinauntru al feri
cirii sale sa-i ramna
accesibil, si pentru aceasta se cere neatrnare si timp liber. Pe aceste dar si le
va rascumpara
bucuros prin cumpatare si economie; cu att mai mult, cu ct el nu este, ca ceilalti
, marginit
n izvoarele dinafara ale placerilor. De aceea perspectiva de functii, bani, favor
uri si
aplauzele lumii nu-l va ndupleca sa se piarda pe sine nsusi, pentru a se potrivi i
ntentiilor celor
de rnd sau gustul celui rau al oamenilor. La ntmplare va face ca Horatiu n epistola
catre
Maecenas. Este o mare nebunie sa pierzi nauntru pentru ca sa cstigi exterior, adic
a sa-ti dai
linistea, timpul liber si neatrnarea n totul sau n mare parte pentru stralucire, ra
ng, fala, titluri
si onoruri. Aceasta nsa a facut-o Goethe. Pe mine m-a condus geniul cu tarie spre
cealalta
parte.
Adevarul explicat aici, ca fericirea fiecarui om izvoraste mai ales dinauntrul l
ui, se
ntareste si prin observarea foarte dreapta a lui Aristotel n Etica Nicomachee, ca
orice fel de
placere presupune o activitate fara de care nu poate exista. Aceasta doctrina a
lui Aristotel, ca
fericirea unui om consista n ntrebuintarea libera a facultatii sale predomnitoare,
se afla reprodusa
si n rezumatul ce ni-l da Stobaeus despre Etica peripatetica, cnd zice d. e. ca fer
icirea
este functionarea facultatilor dupa virtutea (areth) ce o au de a produce lucrar
i pline de
rezultat , adaugnd explicarea ca acea areth sau virtute nsemneaza orice putere emine
nta.
nsa destinatia primitiva a puterilor, cu care a nzestrat natura pe om, este lupta n
contra nevoilor
ce-l ameninta din toate partile. Cnd aceasta lupta nceteaza pentru ctva timp, puter
ile
neocupate l apasa ca sarcina; el trebuie sa se joace cu ele, adica sa le ntrebuint
eze fara scop;
altminteri cade n celalalt izvor al suferintei omenesti, n urt. De aceea urtul chinu
ieste mai
ales pe oamenii bogati din societatea mai nalta, despre a caror mizerie ne-a dat
Lucretius o
descriere ce se potriveste si astazi cu cele ce le vedem petrecndu-se zilnic n ora
sele mari:
Numai l vezi iesind din palatul sau, fiindca i se urse acasa, si n curnd ntorcndu-se
napoi, caci nu petrece mai afara de acasa. Apoi pune sa-i nhame telegarii si i mna n
goana la mosia
din apropiere parca i s-ar fi aprins casele si ar da zor sa stinga focul; dar ab
ia ajuns pe pragul usii, ncepe
sa caste si sau se culca si doarme dus ca sa-si uite urtul, sau se ntoarce iarasi n
goana ca sa revada
orasul .
Acest soi de oameni, ct sunt tineri, se ndeletnicesc cu puterea musculara si cu ce
a
genitala. Dar mai trziu nu ramn dect puterile intelectuale; daca lipsesc acestea sa
u lipseste
dezvoltarea lor sau materialul adunat pentru aplicare lor, atunci nevoia este ma
re. Fiindca nsa
vointa este singura putere vesnic nesleita, se pune acum n ea miscare prin destep
tarea pasiunilor,
d. e. prin jocuri de noroc, acest viciu ntr-adevar njositor. Ca regula generala nsa
, orice
om fara ocupatie va alege, dupa cum e felul puterilor predomnitoare n el, un anum
e joc pentru
distractia lui, de exemplu: popice sau sah; vnatoare sau pictura; alergari de cai
sau muzica;
joc de carti sau poezie; heraldica sau filozofie, etc. Putem chiar cerceta fizio
logic aceasta
deosebire, ducndu-ne pna la radacina tuturor manifestarilor de puteri omenesti, as
adar la
cele trei puteri fiziologice fundamentale si privindu-le acum n jocul lor fara sc
op. atunci ni se
arata ca izvoarele a trei feluri de placeri posibile, dintre care fiecare om, du
pa predomnireauneia sau alteia din acele puteri, si va alege felul potrivit cu si
ne. nti dar placerile puterii
productive; ele consista n mncare, bautura, mistuire, odihna si somn. Sunt chiir p
opoare ntregi
carora alte popoare le atribuie aceste placeri ca nsusiri nationale. Al doilea, p
lacerile iritabilitatii;
ele consista n exercitii corporale, plimbare, salt, trnta, dant, scrima, calarie s
i jocuri
atletice de tot felul, precum si n vnatoare si chiar n lupta si razboi. Al treilea,
placerile
8

sensibilitatii; ele consista n contemplare, cugetare, simtire, n compuneri de poez
ii, n pictura
si arta plastica, n muzica; n nvatare, citire, meditare, inventii, filozofie, etc.
Asupra valorii,
gradului, duratei fiecareia din aceste petreceri se pot face felurite observari,
pe care nsa le lasam
n seama cititorului. Tot omul va ntelege ca placerile sunt totdeauna izvorte din ntr
ebuintarea
propriilor puteri, si ca, prin urmare, fericirea noastra, adica suma placerilor,
va fi cu
att mai mare, cu ct este mai nobila puterea din care se produce. Asemenea nu va ta
gadui nimeni
ntietatea ce n aceasta privinta i se cuvine sensibilitatii; a carei preponderenta h
otarta
este semnul de preferinta a omului n comparare cu alte animale; pe cnd celelalte d
oua puteri
fiziologice sunt date si animalelor n acelasi grad, si chiar ntr-un grad mare. De
sensibilitate
se tin puterile noastre intelectuale; de aceea predomnirea ei ne face primitori
de placerile care
consista n cunostinte, de asa-numitele multumiri sufletesti, si pe acestea le vom
simti cu att
mai mult, cu ct este mai mare aceea predomnire Caci toate celelalte placeri, adica
cele ce
nu sunt intelectuale, sunt cu mult mai prejos; ele si au radacina n mboldirile voin
tei, adica n
pofte, n sperante, n temeri, n tendinte spre un scop oarecare, si toate acestea nu
pot fi lipsite
de dureri, cu att mai mult, cu ct rareori se atinge vreun scop fara a aduce cu sin
e un grad oarecare
de deceptie. Pe cnd, din contra, placerile intelectuale ne descopar adevarul din
ce n ce
mai limpede
Atentia mai deosebita a unui om normal, adica a unui om de rnd, o poate atrage
un lucru numai atunci cnd i desteapta vointa, asadar cnd are un interes personal pe
ntru el.
nsa orice excitare continua a vointei este cel putin mixta n felul ei, prin urmare
mpreunat cu
durere. Un mijloc pentru a destepta vointa ntr-adins si numai prin interese asa d
e mici, nct
sa nu poata produce dect dureri momentane, nu permanente si serioase, asadar o si
mpla gndire
a vointei, este jocul de carti, aceasta ocupatie generala a societatii de pretutin
deni.
Ceea ce se numeste vulgaritate unui om este predomnirea desavrsita a vointei
(adica a dorintelor, poftelor, pasiunilor) peste inteligenta, si aceasta predomn
ire ajunge pna la
un grad n care inteligenta nu functioneaza dect n slujba pasiunilor. Unde slujba nu
o reclama,
adica nu exista motive, fie mari, fie mici, pentru desteptarea vointei, intelige
nta sta pe locsi mintea omului ramne goala. nsa orice pornire a vointei fara intel
ect este lucrul cel mai comun;
si piatra o are si o arata cel putin n momentul cnd cade. De aceea o asemenea star
e
face pe om vulgar. Atunci i ramne active numai sensurile si putina miscare a minti
i, cta se
cere pentru a percepe senzatiile; si el este pururi accesibil la toate impresiil
e, asa nct prinde
ndata de veste tot ce se petrece n jurul lui, si cel mai mic zgomot, cea mai nensem
nata ntmplare
i ocupa atentia, tocmai ca la animale. Aceasta stare permanenta se traduce si n fa
ta
si n tot exteriorul lui si da acea expresie comuna, care este cu att mai dezgustat
oare, cu ct
pornirile vointei, care umplu asemenea constiinta de om, sunt mai triviale, mai
egoiste si mai
rele.
Din contra, omul cu inteligenta predomnitoare este capabil de cel mai marte inte
res
si simte chiar necesitatea pentru lucruri curat intelectuale fara nici un ameste
c al vointei, adica
a vreunui interes personal. Aceasta atentie nsa l nalta deodata ntr-o regiune, carei
a durerea
i este esential straina, oarecum n atmosfera zeilor, cu viata usoara Pe cnd dar viata
celorlalti
se petrece n tmpire, pe cnd lucrarea si simtirile lor sunt toate ndreptate spre inte
resele
mici ale starii personale si prin urmare spre mizerii de tot felul, asa nct i apuca
urtul cel
nesuferit, ndata ce li se ntrerupe preocuparea pentru acele scopuri si ndata ce sun
t siliti a se
margini sine nsii, fiindca numai focul salbatic al pasiunii mai putea trezi oarec
are miscare n
firea lor cea ntelenita; omul nzestrat cu puteri intelectuale mai mari are o exist
enta bogata n
idei, totdeauna plina de viata si de nsemnatate; obiecte vrednice si interesante l
ocupa ndata
ce poate fi liber n mintea sa, si n sine nsusi are un izvor de cele mai nalte placer
i. Desteptare
dinafara i dau obiectele naturii si privirea miscarilor omenesti, precum si opere
le asa de felurite
ale capetelor de geniu din toate timpurile si din toate locurile, pentru care nu
mai el simte
adevarata placere, fiindca numai el ntelege si le simte cu desavrsire. Asadar pent
ru el au trait
9

acei oameni, la el s-au adresat; pa cnd ceilalti, ca niste auditori din ntmplare, p
rind numai
un fragment si-l nteleg pe jumatate. Dar ce e drept, tocmai de aceea el si are o
trebuinta mai
mult dect ceilalti, trebuinta de a nvata, de a vedea, a studia, a medita, a se des
prinde, prin urmare
trebuinta timpului liber; nsa fiindca il n est de vrais plaisirs qu avec de vrais
besoins , dupa cum observa cu drept cuvnt Voltaire, aceasta trebuinta este conditia
sub care
i sunt date placerile refuzate celorlalti, carora frumusetile naturii si ale arte
lor si operelor intelectuale
de tot felul, chiar cnd le gramadesc n jurul lor, nu le sunt dect ceea ce sunt hete
rele
pentru un om batrn. Un astfel de cap eminent duce, prin urmare, pe lnga viata sa p
ersonala,
o a doua viata, adica cea intelectuala, care cu vremea i devine scopul principal,
pentru care
cea personala i apare numai ca un mijloc; pe cnd celorlalti viata aceasta goala si
trista, precum este, trebuie sa le apara ca scop. viata intelectuala dar l va ocup mai nti de
toate, si ea
dobndeste, prin nentrerupta sporire a cunostintelor si a vederilor celor noua, o c
onexitate, o
naltare continua, o ntregire crescnda spre totalitate si perfectie, nct pare a fi o a
devarata
lucrare de arta n dezvoltarea ei; n comparare cu ea sta ntr-un contrast foarte tris
t viata practica,
care, fiind ndreptata numai spre bunastare personala, nu poate creste dect numai n
lungime,
nu n adncime. Si cu toate aceste, dupa cum am zis, omul de rnd este silit sa o priv
easca
drept scopul lui de capetenie aici pe pamnt, pe cnd celuilalt i este numai un mijlo
c.
Cu alte cuvinte: viata noastra practica sau reala, daca nu este miscata de pasiu
ni,
este searbada si urcioasa; iar daca este miscata, devine n curnd dureroasa; de acee
a sunt fericiti
numai cei ce sunt nzestrati cu un prisos al intelectului peste masura trebuincioa
sa la
slujba vointei. Cu acest prisos duc, pe lnga viata lor reala, o a doua viata n ide
i, care i ocupa
si-i distrage fara durere, si totusi cu vioiciune. Simplul ragaz, adica o inteli
genta neocupata de
slujba vointei, nu este de ajuns; ci se cere un adevarat prisos al puterii; caci
numai acesta ne
face capabili de o ocupatie curat intelectuala si nesupusa vointei; din contra, o
tiumsine litteris
mors est et hominis vivi sepultura , adica pe romneste: ragaz fara cultura este un
fel de
moarte, este ngroparea de viu a omului (Seneca, Epist. 82). Dupa cum nsa acel pris
os este
mic sau mare, se produc si nenumarate grade ale acelei vieti intelectuale, pe ca
re o duce un
om pe lnga viata reala, de la simpla adunare si descriere de insecte, pasari, min
erale, monete,
pna la operele cele mai nalte ale poeziei si ale filozofiei. n orice caz, o asemene
a viata intelectuala
este un scut de aparare n contra urtului si n contra urmarilor lui daunatoare, si p
une
pe om n stare de a se feri de societatile cele rele si de numeroasele primejdii,
nenorociri, pierderi
si risipiri, de care nu poate scapa cel ce si cauta multumirea numai n lumea cea r
eala.
Mie personal d. e. filozofia nu mi-a adus nuci un folos material, dar m-a pazit
de multe rele.
Din contra, omul cel normal, adica omul de toate zilele, cnd e vorba sa se bucure
de viata, se vede silit sa se adreseze la lucruri tot n afara de el, la bani, la
ranguri, la nevasta
si copii, la prieteni, la ntruniri, etc. Pe ele se ntemeiaza fericirea lui; de ace
ea se si pierde sau
cnd s-a amagit n privinta lor. Pentru a exprima aceasta cu un termen din stiinta e
xacta, am
putea zice ca punctul lui de gravitatie cade n afara de el. tocmai de aceea va av
ea totdeauna o
mare mobilitate a dorintelor si a capriturilor; daca l iarta mijloacele, va cumpa
ra cnd case,
cnd cai, cnd va da baluri ti ospete, cnd va porni n calatorie, si n genere va duce ma
re lux;
caci n toate lucrurile el cauta multumirea de dinafara, precum cel fiziceste slei
t si cauta n
consomm-urile bucatarului si n hapurile spiterului sanatatea si taia, al caror izv
or este numai
propria putere vitala.
Daca acum, pentru a nu trece ndata la extrem, punem n comparare cu un asemenea
om pe un altul, care sa aiba puteri intelectuale nu tocmai eminente, dar totusi
ceva mai
presus de strmta masura obisnuita, l vedem ocupndu-se poate ca diletant cu vreo art
a frumoasa
sau cu vreo stiinta reala, cu botanica, mineralogia, fizica, astronomia, istoria
, etc., si
aflnd dendata n asemenea ocupatie o mare parte a placerilor sale si un fel de refug
iu n momentele
n care izvoarele externe sunt secate sau nu-l mai multumesc. Despre el putem zice
acum, ca punctul lui de gravitatie cade n partea nauntrul lui. nsa fiindca simplul
diletantism
10

n arta este nca foarte departe de puterea creatoare si fiindca stiintele reale ramn
marginite n
raporturile fenomenelor catre olalta, ele nu pot ocupa totalitatea omului, nu po
t mplini firea
lui ntreaga pna n fundul cugetarilor si simturilor lui si nu se pot mpleti n existent
a lui asa
nct el sa-si piarda interesul pentru toate celelalte. Aceasta ramne rezervat celei
mai nalte
superioritati intelectuale, care se numeste genialitate; numai geniul gaseste te
ma absoluta a
preocuparilor sale n totalitatea existentei si a fiintei lucrurilor si va cauta s
a epprime adnca
ntelegere a acestei teme de arta, prin poezie si prin filozofie, dupa cum l va ndem
na predispozitia
individuala. numai pentru un asemenea om netulburata ocupare cu sine nsusi, cu cu
getarile
si operele sale, este de neaparata trebuinta; numai pentru el ragazul este cel m
ai mare
bine, toate celelalte i sunt de prisos, ba daca le are, nu-i sunt adeseori dect o
sarcina. Numai
despre un asemenea om putem zice, asadar, ca punctul lui de gravitatie cade cu t
otul nauntrul
lui. De aici se si poate ntelege cum foarte rarii oameni de geniu, chiar cnd au ce
l mai bun caracter,
nu arata acel interes viu si intensiv pentru prieteni, pentru familie sau pentru
stat, de
care sunt capabili multi din ceilalti; caci, la urma urmelor, ei se pot lipsi si
mngia de toate,
numai sa se aiba pe sine nsii. n el se afla dar un element mai mult de izolare, ca
r este att
mai simtitor n efectele sale, cu ct ceilalti oameni nu le pot fi niciodata de ajun
s si nici cu totul
apropiati, nefiind de aceeasi seama cu ei; din contra, ei se vor simti n toate mpr
ejurarile
ca niste fiinte eterogene, se vor deprinde cu ncetul a trai printre oameni ca si
cnd ar fi cu totul
straini si, n cugetarile lor despre ei, vor ntrebuinta persoana a treia a pluralul
ui, n locul
persoanei nti.
Din acest punct de vedere, omul cel mai bine nzestrat n privinta intelectuala se
arata a fi si cel mai fericit, dupa regula stiuta, ca partea subiectiva, care e
totdeauna secundara,
neputnd avea efect asupra noastra dect prin mijlocirea cea dinti. dovada si frumoas
ele versuri
ale lui Lucian.
Bogatia sufletului este singura bogatie; celelalte bunuri sunt bogate n dureri .
Un astfel de om cu bogatia interna nu cere lumii externe altceva dect un dar nega
tiv,
adica ragazul pentru a-si dezvolta facultatile intelectuale si a se bucura de co
moara sa sufleteasca,
cu alte cuvinte cere numai voie de a putea fi numai el nsusi n toata viata sa, n fi
ecare zi si n fiecare ora. Daca este cineva menit a ntipari urma spiritului sau n ntr
eaga omenire$
atunci pentru el nu exista dect o unica fericire sau nefericire, adica de a-si pu
tea desfasura
pe deplin dispozitiile interne si a-si termina opera sa, sau de a fi mpiedicat de
la acestea.
Toate celelalte sunt de prea putina valoare pentru el. si asa vedem ca spiritele
cele nalte ale
tuturor timpurilor au pus cel mai mare pret pe ragaz. Caci ragazul fiecarui om p
retuieste ct
pretuieste si omul. Fericirea pare a sta n ragaz , zice Aristotel, si Diogen Laertiu
l ne spuneca: Socrate lauda ragazul ca cea mai frumoasa bogatie . n acelasi interes
declara Aristotel
viata filozofica cea mai fericita si zice n Politica sa (IV, 11): Adevarata ferici
re a vietii unui
om sta n libera dezvoltare a talentelor lui, ceea ce se potriveste cu cuvintele l
ui Goethe din
Wilhelm Meister: Cine e nascut cu un talent, pentru un talent, si gaseste n aceasta
cea mai
frumoasa existenta .
A avea nsa ragaz, este lucru strain de soarta obisnuita si de natura obisnuita a
oamenilor;
caci menirea lor fireasca este de a-si consuma viata cu agonisirea celor trebuin
cioase
pentru traiul lor si al familiei. Omul e un copil al nevoilor, nu o inteligenta
libera. De aceea ragazul
ajunge n curnd sa fie o sarcina pentru omul de rnd, ba chiar un adevarat chin, daca
nu
e n state sa si-l ocupe cu tot felul de interese mestesugite si nchipuite, cu jocu
ri, cu distractii
si cu mici pasiuni favorite; din aceeasi cauza ajunge a i fi un izvor de primejdi
i, dupa proverbul
latin difficilis in otio quies , cum am zice pe romneste: e greu sa fii cuminte, cnd
n-ai
de lucru. Pe de alta parte nsa si un intelect care trece cu mult peste masura nor
mala este ceva
abnorm si prin urmare nefiresc. Daca totusi se produce cteodata, fericirea celui n
zestrat cu el
cere neaparat acel ragaz asa de nesuferit sau de primejdios pentru oamenii de rnd
; caci fara
11

de el va fi un Pegas nhamat la jug, prin urmare nefericit. Dar daca se ntmpla sa se
ntlneasca
n acelasi om amndoua conditiile nefiresti, cea externa si cea interna, atunci este
un mare
noroc: caci atunci omul este favorizat va duce o viata de un gen mai nalt, ferita
de cele doua
izvoare contrare ale suferintei omenesti, de nevoie si de urt, de care ceilalti o
ameni nu pot
scapa dect prin neutralizarea si alternarea lor reciproca.
Dar pe lnga cele zise mai sus nu trebuie sa uitam ca o mare putere intelectuala, n
urma predomnirii activitatii nervoase, aduce cu sine o susceptibilitate exagerat
a pentru toate
formele durerii; ca apoi, fiind conditionata de un temperament pasionat si totde
auna mpreunata
cu o mai mare vivacitate si perfectie a tuturor reprezentarilor, prin chiar acea
sta produce
o mai mare violenta a afectelor, pe cnd n suma totala exista mai multe afecte peni
bile dect
placute; ca, n fine, cel nzestrat cu asa inteligenta extraordinara se simte nstrain
at de ceilalti
oameni si de traiul lor, fiindca n proportia n care gaseste mai mult n sine, cauta
mai putin la
altii. Mii de lucruri, care pentru ei sunt de mare interes, nu au pentru dnsul ni
ci cea mai mica
nsemnatate si nu-i fac nici o placere. Din toate acestea pare a rezulta ca si aic
i se aplica acea
lege a compensatiei, care se vede domnind n attea alte mprejurari; si nu fara o apa
renta de
dreptate s-a zis adeseori ca, la urma urmelor, toti cei saraci cu duhul sunt cei
mai fericiti, de-sinimeni nu-i va pizmui pentru o asemenea fericire. n hotarrea d
efinitiva asupra acestei controverse
vreau cu att mai putin sa influentez eu pe cititor, cu ct nsusi Sofocle s-a exprima
tn doua moduri diametral opuse. n Antigona zise:
Cugetarea este cea dinti si cea mai nsemnata parte a fericirii , iar n Ajax zice din
contra:
Cea mai placuta viata este a celor ce nu cugeta nimic .
Tot asa de dezbinati sunt asupra acestei ntrebari si filozofii Vechiului Testamen
t:
Viata nebunului e mai rea dect moartea , zice Iisus Sirah (22,21). nsa n Koheleth
(1, 18) citim:
Unde e multa cunostinta, e multa suparare .
La sfrsitul capitolului de fata nu vreau sa trec sub tacere ca ceea ce se numeste
cu
un cuvnt exclusiv german Philister este tocmai un om care dupa masura strmt normal
a a
puterilor sale cugetatoare nu are trebuinte intelectuale. Aceasta expresie este
luata din viata
studentilor germani si s-a aplicat apoi ntr-un nteles mai nalt, dar totusi analog c
elui primitiv,
la cel ce este antiteza unui fiu al muzelor. Caci Philister este si ramne amousoz
anhr(omul
cu gusturi vulgare, fara nici o trebuinta de cultura artistica). Dintr-un punct
de vedere mai
nalt, eu as defini filistrul un om care n modul cel mai serios se ocupa de o realita
te ce nueste realitate. nsa o asemenea definitie transcendentala nu s-ar potrivi
cu stilul popular al
acestei carti si nu ar fi nteleasa de toti cititorii. Sa ne oprim dar la definiti
a dinti, care admite
mai usor o explicatie speciala si cuprinde ndestul notele esentiale, radacina tut
uror nsusirilor
ce caracterizeaza filistru . Acesta este asadar un om fara trebuinte intelectuale.
De aici urmeaza
multe alte lucruri: nti, n privinta lui nsusi, ca este si lipsit de placerile intele
ctuale,
dupa regula citata: il n est de vrais plaisirs qu avec de vrais besoins. Nici o aspi
ratie spre stiinta
si judecata pentru propria lor valoare nu-i nsufleteste existenta, si nici spre p
lacerile adevarat
estetice, care sunt totdeauna nrudit cu cele dinti. daca asemenea placeri i sunt to
tusi
impuse prin moda sau prin autoritatea altora, le va istovi ct se poate mai repede
ca o munca
silnica. Adevaratele placeri sunt pentru el numai cele senzuale: cu ele se despa
gubeste. Astfel
stridiile si sampania sunt culminarea existentei lui, si scopul vietii este de a
-si procura tot ce
se tine de bunastarea materiala. Ferice de el, daca acest scop i ocupa ndestul vre
mea. Caci
daca este de mai nainte nzestrat cu bunuri materiale, ajunge neaparat prada urtului
, n contra
caruia ncearca apoi toate mijloacele imaginabile: baluri, teatru, societati, cart
i de joc, rule
12
ta, cai, femei, betie, calatorii, etc. Dar toate acestea nu pot acoperi urtul, cnd
lipsa de trebuinte
intelectuale face imposibile placerile intelectuale. De aceea un fel de seriozit
ate ursuza si
seaca este caracteristica pentru filistru si-l aseamana cu animalele. Nimic nu-l nv
eseleste,
nimic nu-l trezeste, nimic nu-l atrage. Caci placerile senzuale se sleiesc n curnd
; societatea,
compusa din aceiasi filistri , devine si ea urcioasa, jocul de carti oboseste pna n sf
sit.
Poate i mai ramn la urma placerile desertaciunii, care pentru el consista n a ntrece
pe altii
n bogatie sau n rang sau n influenta si putere si a se vedea apoi onorat de ei; sau
cel putin n
a se afla n societatea celor ce sunt astfel distinsi si a se ncalzi la reflexul sp
lendoarii lor (englezescul
a snob).
Din mai sus aratata nsusire fundamentala a
filistrului
urmeaza al doilea, n privinta
altora, ca, neavnd ei trebuinte intelectuale, ci numai fizice, va cauta societate

a celor ce
i pot ndestula pe acestea si nu pe acelea. Mai putin dect toate va cere de la altii
vreo deosebita
capacitate intelectuala; din contra, unde o va ntlni, o va primi cu antipatie, ba
chiar cu
ura. Caci fata de ea nu va avea dect un simtamnt suparator de inferioritate, si nca
de-o surda
si tainica invidie, pe care o va ascunde cu cea mai mare ngrijire, si o va ascund
e chiar siesi
fara alt folos dect de a o simti crescnd pna la turbare. Niciodata nu-i va trece da
r prin cap
sa-si masoare respectul si stima lui dupa asemenea calitati, ci si pastra conside
rarea exclusiv
numai pentru rang si avutie, pentru putere si influenta, care n ochii lui sunt si
ngurele distinctii
adevarate, la care ar dori sa ajunga si el. toate aceste sunt nsa urmari ale fapt
ului ca el este
un om fara trebuinte intelectuale. Marea suferinta a tuturor filistrilor este ca l
ucrurile ideale
nu le pot sluji de petrecere, ci ei au totdeauna nevoie de cele reale pentru a s
capa de urt.
Aceste sunt nsa foarte curnd sleite, si atunci nu mai e petrecere, ci oboseala; si
apoi ele mai
aduc totdeauna cu sine primejdii de tot felul; pe cnd, din contra, placerile idea
le sunt nesfrsite
si i sunt nevinovate.
13

Despre ceea ce are cineva
A hotar marginile unei dorinte ntelepte n ceea ce priveste averea, este greu, daca
nu este putinta. Caci multumirea fiecaruia din noi n aceasta privinta se ntemeiaza
pe un factor
numai relativ si nu absolut; din care cauza, averea privita singura nsemneaza tot
asa de
putin ca i numaratorul unei fractiuni fara numitor. Omul nu simte lipsa bunurilo
r, pe care nu sa gndit niciodata sa le aiba, ci este si fara de ele pe deplin multumit; pe cnd al
tul, desi are de
o suta de ori mai mult, se simte nefericit, fiindca i lipseste ceva ce doreste. F
iecine are si n
aceasta privinta un orizont propriu al limitelor, pna unde exista pentru el putin
ta sa ajunga:
pna acolo i se ntind si pretentiile. Cnd un obiect din cele ce se afla nauntrul aces
tor limite,
i se nfatiseaza asa nct sa poata avea ncredere ca-l va dobndi, se simte nefericit; di
n contra,
se simte nefericit cnd greutatile ce le ntmpina i rapesc aceasta perspectiva. Ceea c
e se afla
n afara din acele margini, nici nu-l impresioneaza. De aceea cel sarac nu este tu
lburat de averea
cea mare a bogatului, si pe de alta parte bogatul, care nu a izbutit ntr-o dorint
a a sa, nu se
mngie cu celelalte multe ce-i sunt mplinite. (Bogatia seamana cu apa de mare; cu ct
o bei
mai mult, cu att ti creste setea. Asa este si gloria). Din micsorarea ce o facem n
factorul pretentiilor noastre, ndata ce soarta ne-a restrns factorul averii, se explica pentru
ce dupa pierderea
averii, ndata ce am trecut peste durerea dinti, dispozitia obisnuita nu se deosebe
ste
prea mult de cea de mai nainte. Aceasta operatie nsa este nsa adevarata cauza a dur
erii la o
ntmplare nefericita; dupa ce este savrsita, durerea se simte tot mai putin, si la u
rma nu se
mai simte deloc: rana se vindeca. Viceversa, la o ntmplare fericita, compresorul p
retentiilor
noastre se mpinge mai sus si ele se largesc; n aceasta consista bucuria. Dar nici
ea nu tine
mai mult dect pna la savrsirea totala a acestei operatii; atunci ne obisnuim cu mas
ura largita
a pretentiilor si devenim indiferenti pentru averea ce le corespunde. Aceasta ne
-o spun si
versurile din Homer, Od. XVIII, 131-137, care se termina cu cuvintele:
Mintea celor ce calca pamntul se schimba precum naltul parinte al zeilor si al
oamenilor schimba zilele .
Izvorul nemultumirii noastre sunt ncercarile ce le tot facem de a urca factorul p
retentiilor, pe cnd celalalt factor ramne nemiscat si le mpiedica.
Oamenilor li se imputa adeseori ca dorintele lor se ndrepteaza mai ales spre bani
si ca iubesc banii mai presus de toate. Dar este lucrul firesc, poate chiar neap
arat, sa iubeste
acest Proteu neobosit, care n orice moment este gata a se preface n obiectul spre
care tintesc
tocmai acum dorintele noastre schimbatoare si feluritele noastre dorinte. Orice
alt bun ndestuleaza
numai una in pofte, numai una din lucrurile ce ne trebuie; mncarile sunt bune num
ai
pentru cel flamnd, vinul pentru cel sanatos, doftoria pentru cel bolnav, o blana
pentru iarna,
femeile pentru tinerete, etc. Toate acestea sunt prin urmare agaua proz ti,adica
numai relativ
bune. Banii singuri sunt absolut buni: fiindca nu ndestuleaza numai o trebuinta i
n concreto,
ci trebuinta ndeobste, in abstracto.
Averea mostenita sau agonisita trebuie sa o privesti ca un scut de aparare n cont
ra
multor rele si nenorociri posibile; dar nu ca o nlesnire sau poate chiar ca o ndat
orire de a-ti
procura placerile lumesti.
Oamenii, care nu au avere de la parinti, ci numai prin talentele lor de tot felu
l
ajung sa cstige mai mult, se obisnuiesc mai totdeauna sa priveasca talentul lor c
a un capital
statornic, si prin urmare venitul ca o dobnda.
14

Despre ceea ce reprezinta cineva
Mai toti oamenii, n urma unei slabiciuni deosebite a naturii, pun prea mult pret
pe
ceea ce reprezinta, adica pe existenta lor n opinia altora, desi cea mai simpla r
eflectie ne-ar
putea arata ca, n sine nsasi, parerea altora este fara nsemnatate pentru fericirea
noastra. Cu
greu se poate deci explica bucuria ce o simte fiecine, ndata ce constata opinia b
una ce o au altii
despre el si se vede lingusit n desertaciunea sa. Cu asemenea aprobari ale altora
se mngie
omul adese de nefericiri adevarate sau de putina favoare a sortii n privinta celo
r doua
elemente principale ale fericirii, despre care am vorbit pna acum; si, viceversa,
e de mirare
ct de mult l supara si ct de adnc l doare orice atingere, orice lipsa de respect sau
de considerare.
Aceasta exagerata impresionabilitate este nsa de aproape nrudita cu simtamntul
onoarei si poate sa aiba un efect favorabil asupra bunei purtari a multor oameni
tinndu-le loc
de moralitate; dar pentru propria lor fericire si mai nti pentru linistea si neatrn
area lor sufleteasca,
fara de care nu poate exista fericire, este mai mult stricacioasa dect folositoar
e. De
aceea, din punctul nostru de vedere, e mai bine sa-i punem stavila si prin o cug
etare sanatoasa
si o dreapta cumpanire a valori bunurilor sa nfrnam pe ct se poate acea mare suscep
tibilitate
fata de opinia altora, fie n bine, fie n rau; caci din aceeasi cauza, din care ne
place lingusirea,
ne doare critica.
Dupa o vorba latina: este asa de usor si asa putin lucru se cere pentru a descura
ja
sau a mbarbata o inima setoasa de laude, nct trebuie sa cautam aici o ndreptare, daca
nu
vrem sa ramnem pentru totdeauna robii parerilor si judecatii altora.
Prin urmare, o dreapta pretuire a ceea ce suntem n noi si prin noi nsine fata cu
ceea ce suntem numai n ochii altora, va contribui mult la fericirea noastra. n noi
si pentru
noi se afla tot ce se mplineste timpul existentei noastre, cuprinsul si valoarea
ei, asadar toate
acele bunuri de care am vorbit mai sus n capitolele ce este si ce are cineva . Caci to
ate
aceste si au locul lor de actiune n propria noastra constiinta. Din contra, opinia
ce o au altii
despre noi si reflectiile ce le adaoga ei la aceasta opinie, se petrec n mintea l
or, si prin urmare
locul lor de actiune este o constiinta straina. Tocmai clasele cele mai nalte ale
societatii cu tot
luxul lor, cu toata fala si cu toata splendoarea lor, trebuie sa-si zica: ferici
rea noastra se afla n
afara din noi, locul ei este n capetele altora. Aici avem dar a face cu niste par
eri, care nici nu

exista pentru noi de-a dreptul, ci numai indirect, adica ntruct dupa ele se ndrepte
aza purtarea
altora catre noi. Dar si purtarea lor poate fi luata n considerare numai ntruct ar
putea
modifica ceea ce suntem noi n noi si pentru noi nsine. Caci, dealtminteri, ceea ce
se petrece
ntr-o constiinta straina, fiind straina, ne e indiferent, si asemenea vom deveni
si noi cu timpul
indiferenti, dupa ce vom fi ajuns a cunoaste usurinta si nulitatea cugetarilor,
marginirea notiunilor,
micimea simtamintelor, ratacirea opiniilor si multimea de erori n cele mai multe
capete,
si dupa ce vom fi nvatat din propria experienta, cu ce lipsa de respect vorbesc o
amenii de fiecine, dupa mprejurari, ndata ce nu le e frica de el sau ndata ce cred ca nu o va af
la; iar mai
ales dupa ce vom fi auzit o data, cu ce dispret vorbesc neghiobii de omul cel ma
i nsemnat.
Atunci vom ntelege ca cel ce pune mare pret pe opinia oamenilor, le face prea mul
ta onoare.
Deci, fara ndoiala rau si-a ntocmit viata acela care nu si afla fericirea n cele
doua categorii de bunuri, despre care vorbiram mai naintea, ci trebuie sa si-o ca
ute n reprezentare,
adica nu se uita la ceea ce este n realitatea sa proprie, ci ce uita la ceea ce e
ste n opinia
altora. Caci temelia existentei si prin urmare si a fericirii noastre este natur
a noastra animala.
De aceea, pentru ca sa ne aflam bine se cere mai nti sanatate, iar apoi mijloacele
pentru
sustinerea noastra adica sa avem cu ce sa traim fara grija. Onoare, fala, rang,
glorie orict
15

de mult le-ar pretui cineva, nu pot concura cu acele bunuri esentiale, nici nu l
e pot nlocui: din
contra, la caz de nevoie trebuie jertfite fara sovaire. Va fi dar mai bine pentr
u fericirea noastra
ca sa ajungem de timpuriu la ntelegerea ca fiecine traieste mai nti n propria sa pie
le si nu
n opinia altora, si ca prin urmare starea noastra reala si personala, precum se h
otaraste prin
sanatate, temperament, talente, venit, femeie, copii prieteni, locuinta, etc., e
ste pentru fericirea
noastra de o suta de ori mai importanta dect ceea ce le place altora sa faca din
noi. Eroarea
contrara ne face nefericiti. Cnd se declama cu emfaza onoarea trece naintea vietii ,
aceasta
vrea sa zica: a fi si a se afla bine, nu-i nimic: dar ce gndesc altii despre noi,
aceasta e totul .
Mai curnd am putea ntelege asemenea fraze ca niste expresii hiperbolice, sub care
se ascunde
adevarul prozaic, ca, pentru existenta si naintarea noastra ntre oameni, onoarea,
adica opinia
lor despre noi, este adesea neaparat trebuincioasa, precum vom arata mai jos. Cnd
vedem
nsa cum mai toate staruintele oamenilor, nesfrsitele lor opintiri, , miile de neca
zuri si de primejdii
ce le ncearca, au de scop final a se nalta n opinia altora si cum mai ales din acea
sta
cauza umbla dupa functii, dupa ranguri si decoratii, dupa avere si chiar dupa st
iinta si arta, si
cum astfel respectul mai mare al altora este tinta din urma la care aspira, atun
ci nu ne ramne
dect sa constatam si aici gradul nebuniei omenesti.
A pune un pret prea mare pe opinia altora este dar o greseala si este greseala c
ea
mai raspndita: fie ca e nradacinata n chiar firea noastra, fie ca e un efect al soc
ietatii si al civilizatiei;
n tot cazul, ea are asupra faptelor si cugetarilor noastre o nrurire prea mare si d
usmana
fericirii, ncepnd de unde se arata numai ca o frica oarba si exagerata de qu en dira
-ton,
pna acolo unde o vedem mplntnd pumnalul lui Virgilius n inima fiicei sale sau ndemnn
pe unii oameni sa-si jertfeasca linistea, averea, sanatatea, chiar si viata pent
ru slava numelui.
Aceasta ratacire, ce e drept, devine mijlocul cel mai comod pentru cel ce are sa
stapneasca
sau sa guverneze un popor, din care cauza arta de a cultiva si de a rafina simta
mntul
de onoare ocupa locul de capetenie n meseria educatiunii politice; nsa cu privire
la propria
fericire a omului, care este aici tema noastra, lucrul se nfatiseaza altfel, si r
egula este, din
contra, sa nu punem prea mult pret pe opinia straina. Daca totusi, precum ne dov
edeste viata
de fiecare zi, cei mai multi oameni pun tocmai pe opinia altora pretul cel mai m
are si se ngrijesc
mai mul de ea, dect de ceea ce-i atinge de-a dreptul si ce se petrece n propria lo
r constiinta;
daca astfel, prin o rasturnare a ordinii naturale, partea reala a existentei lor
le pare a sta
n mintea altora, pe cnd n mintea lor proprie nu ar sta dect partea ideala sau nchipui
ta;
daca ei, prin urmare, fac din lucrul derivat si secundar lucrul de capetenie si
se gndesc mai
mult la imaginea persoanei lor n capul strainilor dect la nsasi persoana lor, atunc
i vedem o
asemenea pretuire a unui lucru, care nici nu exista direct pentru noi, al simpto
m al nebuniei ce
s-a numit desertaciune, vanitas, pentru a arata golul si desertul nazuintelor ei
. Nu mai putin
vom ntelege din cele zise mai sus, ca aceasta nebunie, ca si zgrcenia, este din ac
elea care,
uitndu-se la mijloace, pierd din vedere scopul.
n adevar, pretul ce-l punem pe opinia altora si vesnica noastra ngrijire pentru ea
,
depaseste cu mult orice scop ntelept si se poate privi ca un fel de manie epidemi
ca sau maibine nnascuta. n tot ce facem si ce nu facem ne gndim mai nti de toate la o
pinia publica,
si cercetnd mai de aproape vom vedea ca poate jumatate din toate spaimele si grij
ile ce le-am
suferit vreodata, s-au nascut din teama de opinia oamenilor. Caci ea este temeli
a amorului
nostru propriu, asa de des atins, fiindca este att de bolnavicios si susceptibil;
ea este temelia
tuturor vanitatilor si pretentiilor, precum si a grandomaniei si ngmfarii noastre.
Fara aceasta
teama si nebunie, luxul nu ar fi nici a zecea parte din ceea ce este. Toata mndri
a, point
d honneur si puntiglia de tot felul si n toate clasele se naste din ea, - si ce jer
tfe nu cere adese
de la noi! Ea ncepe a se arata la copil, apoi creste cu vrsta si ajunge a fi tare
la batrnete;
dupa ce s-a sleit capacitatea pentru placerile trupesti, desertaciunea si ngmfarea
nu-si mai
mpart stapnirea dect cu zgrcenia. Foarte lamurit se poate studia acest fel de nebuni
e la
francezi, la care este endemica si se arata sub forma celor mai extravagante amb
itii, a celei
16

mai ridicule vanitati nationale si a celei mai impertinente fanfaronade, care pr
in exagerarea lor
si gresesc scopul si ajung a fi de rs pentru celelalte popoare, asa nct la grade nat
ion a devenit
o porecla de batjocura. Pentru a ilustra mai bine greseala acelei mari ngrijiri d
e opinia
altora, sa aducem aici un exemplu foarte puternic si oarecum superlativ pentru o
nebunie, asa
de nradacinata n firea omeneasca, exemplu care, prin efectul coincidentei mprejurar
ilor cu
un anume fel de om, poate arata totdeodata taria acestei nsusiri foarte curioase.
Este urmatorul
pasaj scos dintr-o lunga dare de seama publicata n Timas de la 31 martie 1846 si
relativa
la executia ntmplata pe atunci a lui Thomas Wix, unei calfe de meserias, care si om
orsestapnul din razbunare: n dimineata hotarta pentru savrsirea osndei, venerabilul
lan altemnitei s-a dus de timpuriu la cel condamnat. nsa Wix, desi se arata linis
tit, nu avea nici o
intentie pentru povetele lui; din contra, singurul lucru de care se ngrijea era c
um sa izbuteasca
a se nfatisa cu mai mare curaj naintea spectatorilor veniti ca sa asiste la sfrsitu
l sau celrusinos Si, n adevar, a si izbutit. n curtea prin care trebuia sa treaca p
entru a ajunge la furcile
ridicate n apropierea temnitei, striga: A sosit momentul, cum zicea doftorul Dodd,
acum
am sa aflu secretul cel mare! Desi cu bratele legate, se sui pe scara fara nici u
n ajutor; ajuns
sus, facu n dreapta si n stnga complimente, care fura ntmpinate cu semne zgomotoase d
e
aplauze din partea multimii adunate, etc. Iata un exemplu straluci de ambitie: cu
moartea, n
forma cea mai ngrozitoare, si cu vesnicia naintea ochilor, sa nu ai alta grija dect
de impresia
asupra gramezii de gura-casca adunati n acel moment si de opinia ce va ramnea n cap
ul lor!
Cu toate acestea, si Lecomte, executat n acelasi an, n Franta, pentru ncercare de o
mor asupra
regelui, era n tot timpul procesului mai ales suparat ca nu se va putea nfatisa nai
ntea Camerei
Pairilor n haine mai bune, si chiar la executarea sa, cea mai mare mhnire i-a fost
ca nu
i se dase voie sa se rada. Tot asa se petreceau lucrurile si mai nainte, precum v
edem din introducerea
(declaracion) lui Mateo Aleman la celebrul sau roman Guzman de Alfarache, unde n
e
spune sa multi criminali rataciti, n loc sa-si consacre momentele din urma la mntu
irea sufletului,
le ntrebuinteaza pentru a compune si a nvata pe din afara cte un mic discurs, pe ca
resa-l rosteasca de pe scara furcilor. n asemenea trasaturi nsa ne putem oglindi n
oi nsine; caci
pretutindeni exemplele colosale dau cea mai buna explicare. Grijile noastre ale
tuturora, necazurile,
framntarile, ostenelile, temerile, etc., privesc poate n cele mai multe cazuri opi
nia
straina si sunt tot asa de absurde ca acelor bieti pacatosi. Tot aici trebuie ca
utata si cauza principala
a invidiei si a urii noastre.
Este clar lucrul ca nimic nu ar contribui mai mult la fericirea noastra, ale car
ei temelii
sunt desigur linistea inimii si multumirea, dect restrngerea si micsorarea acelui
mobil
pna la o masura nteleapta, care va fi poate a cincizecea parte din ceea ce este as
tazi; asadar,
scoaterea acestui ghimpe chinuitor din carnea noastra. Dar lucrul este foarte gr
eu; caci avem
de-a face cu o ratacire fireasca si nnascuta. Chiar la cei ntelepti, pofta de slava
este cea din
urma care-i paraseste , zice Tacit. Singurul mijloc pentru a ne scapa de asa nebun
ie obsteasca,
ar fi sa o privim si sa o recunoastem ca nebunie si prin urmare sa ntelegem ct de
false,
ratacite, gresite si absurde sunt cele mai multe opinii din capetele oamenilor,
din care cauza
nici nu merita vreo atentie; sa mai ntelegem ct de putina influenta reala poate sa
aiba asupra
noastra n cele mai multe cazuri opinia altora; si, n genere, ct este de putin favor
abila, cu
mici exceptii, asa nct mai toti n-am mbolnavi de necaz, cnd am afla ce se zice asupr
a noastra
si n ce ton se vorbeste de noi; sa consideram, n sfrsit, ca nsasi onoarea, drept vor
bind,
are o valoare numai indirecta si nu directa, si asa mai departe. Daca am izbuti
sa ne vindecam
astfel de aceasta nebunie obsteasca, urmarea ar fi o nespusa crestere a linistii
noastre sufletesti
si a veseliei, precum si o nfatisare mai hotarta si mai sigura, o purtare mai fire
asca si ntrutoate mai dreapta. nrurirea cea binefacatoare ce o are pentru linistea
inimii noastre viata retrasa,
provine mai ales din faptul ca ne sustrage de la vesnica petrecere sub ochii alt
ora, prin
urmare de la vesnica considerare a opiniei lor, si astfel ne lasa sa fim noi nsin
e. Asemenea am
scapa de multe nefericiri adevarate, n care ne arunca acea amagire a nchipuirii sa
u mai bine
17

zis acea nenorocita nebunie, si ne-ar ramnea mult mai multa ngrijire pentru bunuri
le solide,
de care ne-am bucura cu mai multa tihna. Dar cum am zis: calepa cala,adica greu
este binele.
Din nebunia firii noastre, precum am descris-o aici, se nasc si se hranesc mai a
les
trei vlastare: ambitia, vanitate si mndria. Deosebirea dintre cele doua din urma
este ca omul
mndru are convingerea hotarta despre marea sa valoare, pe cnd omul vanitos are numa
i
dorinta de a destepta n altii o asemenea convingere, avnd adeseori speranta tacuta
ca va putea
apoi sa o dobndeasca si el nsusi. Asadar, mndria este stimarea sa proprie provenita
dinauntru, prin urmare direct, pe cnd vanitatea e dorinta de a o dobndi dinafara, pr
in urmare
indirect; potrivit cu aceasta, vanitosul este vorbaret, mndrul e tacut. Nu e mndru
cine vrea;
de-abia poate sa simuleze mndria, dar iese curnd din rolul sau, ca din orice rol s
tudiat. Caci
numai o ncredere tare si neclintita n merite covrsitoare si n o deosebita valoare fa
ce pe om
n adevar mndru. Aceasta ncredere poate sa fie gresita sau sa se ntemeieze numai pe m
erite
externe si conventionale; nsa mndria nu se slabeste prin aceasta, daca ncrederea es
te dealtminteri
adevarata sau serioasa. Fiindca mndria si are radacina n convingere, ea este, ca or
ice
cunostinta, nesupusa liberei noastre vointe. Antagonistul ei, adica piedica ei c
ea mai mare,
este vanitatea, care umbla dupa lauda altora, pentru a-si putea ntemeia pe aceast
a propria sa
opinie despre sine, n privinta careia, din contra, trebuie sa fii cu totul hotart
pentru a fi mndru
nsa mndria cea mai usoara este mndria nationala. Cel ce o are, arata prin aceasta
lipsa de nsusiri individuale, de care ar putea sa fie mndru; caci altfel nu si-ar
pune fudulia
ntr-o nsusire ce o mpartaseste cu attea milioane. Din contra, cine are adevarate mer
ite personale,
va recunoaste foarte bine greselile propriei sale natii, fiindca le are totdeaun
a naintea
ochilor. Dar orice misel, care nu are nimic pe lume cu ce sa se poata mndri, si ga
seste scapare
n natia n care s-a ntmplat sa se nasca, si se apuca a i fudul de ea; cu aceasta se mn
gie,
si din recunostinta l gasesti gata a apara pux cai lax(cu minile si cu picioarele)
toate greselile
si nebuniile care o caracterizeaza. De aceea vei gasi spre pilda ntre cincizeci d
e englezi
de-abia unul care sa-ti dea dreptate, cnd vorbesti cu dispretul cuvenit despre bi
goteria stupida
si njositoare a natiei sale; acest unul este mai totdeauna un om cu cap. nemtii n
u au fudulie
nationala si dovedesc prin aceasta onestitatea ce li se atribuie; dovada contrar

a o dau aceia
dintre care se fac de rs simulnd-o, precum sunt fratii germani si democratii, care l
ingusesc
poporul pentru a-l nsela. De zis se zice ca nemtii au descoperit praful de pusca,
dar eu nu ma
pot uni cu opinia aceasta. Si Lichtenberg ntreaba: De ce gasesti cu greu pe cineva
care sa
vrea sa treaca de neamt, daca nu este? Pe cnd, daca vrea sa treaca de ceva deoseb
it, si zice
francez sau englez? Dealtminteri, individualitatea covrseste cu mult nationalitat
ea, si n orice
om cea dinti merita de o mie de ori mai multa considerare dect cea din urma. Despr
e caracterul
national, daca e sa fim drepti, nu vom avea niciodata sa spunem mult bine, fiind
ca vorbind
de el, vorbim de multime. Numai marginirea, nebunie si rautatea omeneasca se ara
ta n
fiecare tara sub o forma diferita, si aceasta se numeste apoi caracterul nationa
l. Daca suntem
dezgustati de unul din aceste caractere, laudam pe celalalt; pna cnd o patim si cu
el. fiecare
natiune si bate joc de cealalta, si toate au dreptate.
Onoarea sexuala cred ca va cere mai multa dezvoltare; va trebui sa asezam princi
piile
ei pe adevaratul lor fundament; atunci se va vedea totodata, ca, la urma urmelor
, orice
onoare se ntemeiaza pe motive de utilitate. Onoarea sexuala se mparte, fireste, n o
noarea femeilor
si onoarea barbatilor, si este dintr-o parte si din alta un esprit de corps binen
teles. Cea
dinti este cu mult mai importanta dect cea de a doua, fiindca n viata femeilor rapo
rtul sexual
este lucrul de capetenie.
Asadar, onoarea femeiasca, cnd e vorba de o fata, este opinia generala ca ea n-a
trait cu nici un barbat; iar cnd e vorba de o femeie, ca n-a trait dect cu barbatu
l cu care s-acununat. nsemnatatea acestei opinii, se ntemeiaza pe urmatoarele: sex
ul femeiesc cer si aste
18

apta de la cel barbatesc tot, adica tot ce doreste si tot ce i trebuie; sexul bar
batesc nsa
drept
vorbind nu cere de cel femeiesc dect un singur lucru. De aceea a trebuit sa se fa
ca un fel de
regula conventionala ca sexul barbatesc sa nu poata dobndi de la cel femeiesc ace
l singur lucru
dect lund asupra sa grija pentru toate celelalte, precum si pentru copii nascuti d
in un
asemenea raport; pe aceasta regula se ntemeiaza bunastare a ntregului sex femeiesc
. Spre a o
dobndi si a o pastra, femeile trebuie numaidect sa tie unele cu altele si sa arate
esprit de
corps. Si astfel stau ca un corp de armata mobilizat cu rndurile strnse mpotriva se
xului barbatesc
ca a unui dusman comun, care, fiind din fire mai tare la trup si la minte, se af
la n stapnirea
tuturor bunurilor si prin urmare trebuie biruit si cucerit, pentru ca si femeile
sa ajunga
prin subjugarea lui la stapnirea bunurilor pamntesti. Spre acest sfrsit, maxima de
onoare a
ntregului sex femeiesc este ca barbatilor sa le fie refuzata orice mpreunare sexua
la n afara
de casatorie, pentru ca asa fiecare barbat sa fie cu de-a sila adus la nsuratoare
, care pentru el
este un fel de capitulatie, si toate femeile sa fie capatuite. Dar acest scop nu
poate fi ajuns pe
deplin dect prin o strasnica observare a maximei de mai sus, si ntregul sex femeie
sc, cu un
adevar esprit de corps, sta de paza pentru ca fiecare membru al sexului lor sa o
observe. Astfel
fata care a consimti la o mpreunarea trupeasca nelegitima, este izgonita din soci
etatea lor si
acoperita de rusine: si-a pierdut onoarea; nici o femeia cumsecade nu mai poate
sta n relatie
cu dnsa, toate se feresc de ea ca de ciuma; caci a tradat sexul femeiesc, a carui
capatuire ar fi
primejduita daca asemenea fapte s-ar repeta prea des. Aceeasi soarta o are femei
a adultera; fiindca
nu a pazit capitulatia primita de barbatul ei, si astfel de exemple sperie si de
parteaza pe
barbati de casatorie, de la care tocmai atrna mntuirea ntregului sex femeiesc. Pe ln
ga aceasta
femeia adultera, a carui fapta mai cuprinde si o calcare de cuvnt si o nselaciune
grosolana,
pierde si onoarea civica mpreuna cu cea sexuala. De aceea se si zice uneori cu o
expresie
aplecata spre iertare o fata cazuta , dar nu se zice o nevasta cazuta , si amagitorul
poate
prin casatorie sa redea onoarea fetei, nu nsa complicele femeii adultere, nici du
pa divort.
19

Parenese si maxime
1. Regula cea mai de capetenie a unei vieti ntelepte o vad cuprinsa n propozitia
zisa n treacat de Aristotel n Etica Nicomachee: Omul cuminte cauta ceea ce este lip
sit de
durere, nu ceea ce este placut . Adevarul acestei propozitii se ntemeiaza pe adevar
ul mai general,
ca orice placere si orice fericire este de natura negativa, pe cnd durerea este p
ozitiva.
Expusa si dovedita se afla propozitia din urma n cartea mea principala vol. I, 58
, nsa se poate
explica si prin experienta de toate zilele. Daca trupul ntreg, afara de o mica pa
rte care e vatamata
sau ne doare, este sanatos, nu simtim sanatatea trupului, cu atentia este ndrepta
ta numai
asupra durerii locului vatamat, si buna-dispozitie a ntregului simt vital este pi
erduta.
Asemenea cnd toate treburile ne merg dupa dorinta afara de una, care merge rau, a
ceasta una
ne revine mereu n minte, chiar fiind de putina nsemnatate; ne gndim mai des la ea s
i mai rarla celelalte lucruri nsemnate, n care am izbutit. n amndoua cazurile elemen
tul cel contrariat
este vointa, ntr-un caz obiectivata n organism, n celalalt obiectivata n inspirarea
omului, si
n amndoua vedem ca multumirea lucreaza numai negativ si prin urmare nu se simte de
-a
dreptul, ci de-abia ne vine n constiinta pe calea reflectiei. din contra, nemultu
mirea este o
simtire pozitiva si se vesteste de la sine. Orice placere consista numai n depart
area piedicii, n
scaparea de ea, are prin urmare o viata scurta.
Asa se explica citata regula aristotelica, care ne nvata a nu cauta placerile si
desfatarile
vietii, ci a ne feri pe ct se poate de nenumaratele ei rele. Daca nu ar fi acesta
drumul cel
adevarat, atunci sentinta lui Voltaire, le bonheur n est qu un rve, et la douleur est
relle , ar
fi att de falsa, pe ct este din contra de adevarata. Prin urmare, si acela care vr
ea sa-si rezume
rezultatul vietii n privinta eudemonologica, nu trebuie sa-si faca socoteala dupa
placerile ce
le-a gustat, ci dupa neplacerile de care a scapat. Eudemonologia trebuie chiar s
a nceapa cu
observarea ca numele ei nsusi este un eufemism si ca sub vorba a trai fericit trebu
ie sa se
nteleaga a trai mai putin nefericit , adica suportabil. Si n adevar, viata nu ne este
dat a o petrece,
ci pentru a o trece; aceasta se vede din multe expresii: latineste degere vitam,
vita defungi, italieneste si scampa cosi, nemteste man muss suchen durchzukommen, romnes
te,
cum o mai duci? s. a. asem. Da, este o mngiere la batrnete de a fi trecut peste munca
vietii.
Asadar, soarta cea mai fericita o are acela care si duce viata fara prea mari dur
eri, fie sufletesti,
fie trupesti, dar nu acela care a avut parte de bucuriile cele mai vii sau de pl
acerile
cele mai mari. Cine vrea sa masoare fericirea unei vieti dupa placeri, a luat o
masura gresita.
Caci placerile sunt si ramn negative; a crede ca sunt izvorul fericirii este o il
uzie ce o are invidia
pentru propria ei pedeapsa. Durerile, din contra, se simt pozitiv; de aceea lips
a lor este
masura fericirii vietii. Daca pe lnga o stare lipsita de dureri mai putem scapa s
i de urt,
atunci avem n esenta fericirea pe pamnt; caci celelalte sunt himere. De aici urmea
za ca nu
trebuie niciodata sa cumparam placerile cu dureri, nici macar cu riscarea acesto
ra; caci atunci
am plati un lucru negativ si himeric cu o realitate pozitiva. Din contra, ramnem n
cstig,
daca jertfim placerile pentru a scapa de dureri. n amndoua cazurile e tot att daca
durerile
vin naintea placerilor sau dupa ele. Este, n adevar, cea mai mare ratacire de a vo
i sa prefacem
aceasta vale de lacrimi ntr-un loc de desfatare precum se ncearca asa de multi, mu
lt mai
putin greseste, cine cu o privire posomorta vede n lumea aceasta un fel de iad si
prim urmare
se gndeste numai cum sa-si faca o chilie aparata de flacari. Nebunul umbla dupa p
lacerile
vietii si se vede nselat; nteleptul se fereste de rele. Daca totul se izbuteste ie
se cel mai putin
din vina sortii, nu din propria sa nebunie, dar ntruct izbuteste, nu este nselat; c
aci relele de
care s-a ferit, sunt foarte rele. Chiar de le-ar fi ocolit prea departe si ar je
fuit mai multe placeri
20

dect trebuia, totusi n realitate nu a pierdut nimic; caci placerile fiind toate hi
merice, ar fi ridicol
de a ne ntrista de lipsa lor.
Necunoasterea acestui adevar, favorizeaza prin optimist este izvorul multor nefe
riciri.
n timpul n care nu suferim, dorintele neastmparate nalucesc himerele unei fericiri
ce
nici nu exista, si ne ndupleca a le urmarii; prin aceasta ne atragem durerea, car
e este desigur
reala. Atunci ne tnguim de pierderea acelei stari lipsite de dureri, la care ne gn
dim acum ca
la un rai pierdut din vina noastra, si dorim n zadar sa facem nefacut ceea ce s-a
facut. Astfel
pentru ca un demon rau, prin lucirea dorintelor, ne scoate totdeauna din starea
cea fara de dureri,
care este gradul suprem al fericirii reale, -Pe nesimtite ajungem tnarul la credi
nta ca lumea
exista ca placerile ei sa fie gustate, ca este locasul unei fericiri pozitive, c
e scapa numaidin mna celor nendemnatici. ntru aceasta l ntaresc poeziile si romanele,
nu mai putin si
ipocrizia, cu care si ntocmeste lumea pretutindeni aparentelor din afara si la car
e voi reveni
ndata. De aici nainte viata lui este o vnatoare, ntreprinsa cu mai multa sau mai put
ina reflectie,
dupa fericirea pozitiva, care are sa consista n placeri pozitive. Primejdiile, la
care expune
atunci se primesc ca o ngreunare necesare. Si astfel aceasta vnatoare dupa un obie
ct
care nici nu exista, aduce de regula nefericiri, care exista foarte real si pozi
tiv. Ele se nfiinteaza
ca dureri, suferinte, boli, pierderi, griji, saracie, rusine si mii de alte nevo
i. Desteptarea vine
prea trziu. Daca, din contra, prin pazirea maximei de mai sus, planul vietii este
ndreptat spre
fericire de suferinta, asadar spre nlaturarea lipsei, a bolilor si a oricarei nev
oi, atunci tinta este
reala, atunci putem izbuti la ceva, si cu att mai mult cu ct ne vom abate mai puti
n de la acest
plan prin alergarea dupa himera fericirii pozitive. Mittler, care n Afinitatile e
lective ale lui
Goethe, se ocupa de mereu de fericirea altora, zice: Cine vrea sa scape de un rau
stie totdeauna
ce vrea; dar cine vrea un bine mai mare dect l are, este lovit de orbire . Aceasta o
aminteste
ca frumosul proverb francez: le mieux es l ennemi du bien . Tot de aici se poate dedu
ce
principiul al cinismului, precum l-am expus n cartea mea principala. Caci ce alta
ndemna pe
cinci sa dispretuiasca toate placerile, daca nu reflectia ca ele sunt mai mult s
au mai putin mpreuna
cu dureri si ca prin urmare este mult mai importanta departarea acestora dect dobn
direa
acelora? Ei era adnc patrunsi de cunostinta negativitatii placerilor si a pozitiv
itatii durerilor
si faceau tot pentru a se feri de rele, lepadndu-se cu premeditare de placeri ca
de niste
curse ntinse spre a ne da prada durerilor.

Nascuti n Arcadia, cum zice Schiller, suntem cu totii, adica intram n lume plinide
aspirari spre fericire si placeri, si vrem credinta copilareasca ca le vom si r
ealiza. n curnd
nsa ne surprinde soarta, pune cu asprime mna pe noi si ne nvata ca nimic nu este al
nostru
ci toate sunt ale ei, avnd ea un drept necontestat de numai asupra averii si agon
isirii noastre
si asupra nevestei si copiilor, si asupra minilor si picioarelor, a ochilor, a ur
echilor, ba si asupra
nasului si obrazului nostru. Oricum nsa, dupa o vreme si placerile sunt o Fata Mo
rgana,
care se vede numai din departare, dar n apropiere dispare, si ca, din contra, suf
erintele si durerile
au realitate, se prezinta imediat ele nsile si nu au trebuinta nici de iluzie nic
i de asteptare.
Daca nvatatura ne foloseste atunci ncercam a alerga dupa fericire si placeri, si n
e gndim
mai bine cum sa ne pazim de dureri si suferinte. Atunci ntelegem ca lucrul cel ma
i bun ce ni-l
poate da lumea e o existenta fara dureri, linistita, suportabila, si ne marginim
pretentiile la atta,
pentru a le realiza cu att mai sigur. Caci mijlocul cel mi bun pentru a nu deveni
prea nefericit,
este: sa nu ceri a deveni prea fericit. Aceasta o recunoaste si prietenul din ti
nerete a lui
Goethe, Merck, cnd scrie: Ciudata pretentie la fericire, si anume la gradul ce-l v
isam, ne
strica toate n lume. Cine poate scapa de ea si nu cere dect ce are la ndemna, o mai
poate
duce . (Briefe an und von Merck, pag 100). Este dar un lucru foarte cuminte de-ti
micsora
pretentiile de fericire, avere, rang, onoruri s. c. l. pna la o masura ct se poate
de modesta;
caci tocmai luptele si nazuintele dupa fericire, fala si placeri, aduc nefericir
ile acela mari. Nu
este nimic mai usor dect a fi foarte nefericit; iar a fi foarte fericit nu este n
umai greu, ci este
o neputinta. Cu multa dreptate cnta dar Horatiu, adevaratul poet al ntelepciunii:
uream
21

quisquis mediocritatem diligit , adica pe romneste: Cine fuge de extreme si se multu
meste
cu pretioasa stare mijlocie, scapa prin prudenta sa de rusinea de a trai sub un
acoperis de mizerie,
dar scapa totdeauna prin moderatiunea sa de invidia ce se naste n contra celor di
n palate.
Mai tare zguduie furtuna bradul cel nalt; mai curnd si mai rau cade la pamnt turnul
cel
ridicat, si vrful muntilor este mai des lovit de trasnete
O lume-ntreaga de-ai pierdut,
Sa nu te plngi, ca nu-i nimic;
O lume noua ti-ai facut:
Sa nu te bucuri, nu-i nimic;
Curnd simtirile-au trecut,
Treci si tu-n lume: nu-i nimic.
Anvari Soheili
Gulistan
nsa ceea ce ngreuneaza mai ales dobndirea acestei ntelepciuni mntuitoare este
ipocrizia lumii, care ar trebui prin urmare sa fie din vreme demascata tinerimii
. Mai toata fala
si toate stralucirile lumesti sunt numai aratare, ca decorurile unui teatru; fii
nta lucrului lipseste.
D. e. corabii mpodobite cu coroane si cu steaguri flfaitoare, bubuitura de tunuri,
iluminatii,
tobe si trmbite, strigate si alai, etc. sunt firma, semnul, hieroglifa bucuriei da
r bucuria nu
se gaseste niciodata acolo; ea singura a refuzat de a lua parte la aceasta petre
cere. Unde o gasesti
n adevar, acolo vine fara sa fie poftita, vine de la sine si sans facon, ba chiar
se strecoara
pe furis, adeseori cu prilejul celei mai nensemnate, sub mprejurarile cele mai de
rnd, la ocazii
ce nu sunt nimic mai putin dect stralucite sau glorioase; este ca aurul din Austr
alia, mprastiat
pe ici pe acolo dupa capriciul ntmplarii, fara nici o regula si lege, mai totdeaun
a n
graunte mititele, foarte rar n bucati mari. Din contra, n toate lucrurile nsirate m
ai sus nici nu
este alt scop dect de a face pe altii sa creada ca acolo se afla bucuria; aceasta
iluzie n mintea
altora este intentionata. Si precum la bucurie, asa si la ntristare. Ce melancoli
c si ncet seapropie acel lung cortegiu funebru! Sirul trasurilor nu mai are sfrsit
. nsa uitati-va nauntru:
sunt goale, si raposatul n realitate nu e condus la groapa dect de vizitii orasulu
i. Credincioasa
icoana a prietesugului si a stimei din lumea asta! Iata dar ce vrea sa zica fals
itatea, goliciunea
si ipocrizia n purtarea oamenilor.
Un alt exemplu ni-l dau multimea de musafiri n
haine
de sarbatoare invitati la o primire solemna; ei sunt semnul din-afara al unei pe
treceri sociale
mai nobile si mai alese; dar n locul acesteia nu s-a ivit dect sila, chinul si urtu
l; caci unde
sunt multi oaspeti, este si multa amestecatura, oricte decoratii ar avea pe piept
. Societatea n
adevar buna este cu necesitatea si pretutindeni foarte mica.
Dar ndeobste serbari
le si petrecerile
stralucite si zgomotoase au ntotdeauna n ele ceva gol, poate chiar o disonanta; to
cmai
fiindca contrasteaza prea tare o mizeria si saracia existentei omenesti, iar con
trastul face sasimta mai bine adevarul. nsa privite numai din afara si produc efec
tul: si acesta era scopul.
Foarte bine si foarte cu spirit dar Chamfort: La socit, les cercles, les salons, ce
qu on appelle
le monde, est une pice misrable, un mauvais opra, sans intrt, qui se soutient un
peu par les machines, les costumes et les dcorations .
tot astfel academiile si cat
edrele filozofice
sunt firma, aparentei ntelepciuni. Dar tocmai aceasta lipseste si se afla cu totu
l altundeva.
Sunetele clopotelor, vesmintele preotilor, gesturile evlavioase si mataniile pe
la icoane
sunt table dinafara, aparenta falsa a religiei; s. c. l. Astfel mai toate sunt c
a o nuca seaca; miezul
este totdeauna lucrul rar, dar si mai rar gasesti sub coaja. El se afla aiurea s
i n cele mai
multe cazuri l descoperi numai din ntmplare.
2. Daca vrei sa-ti dai seama de fericirea unui om, nu trebuie sa ntrebi ce-i face
placere, ci, din contra, ce-l supara; cu ct se supara de lucruri mai mici, cu att
este mai fericit,
fiindca cineva trebuie sa se afle bine pentru a fi susceptibil la nimicuri; n nef
ericire nici nu le
baga n sama.
22
3. Sa ne ferim de a ntemeia fericirea vietii noastre pe prea multe pretentii, adi

ca pe
un fundament ntins; caci tocmai atunci se surpa mai usor, dnd ocazii la mai multe
accidente
care apoi se si ntmpla. Cladirea fericirii e n aceasta privinta ntr-un raport invers
cu celelalte
cladiri, care sunt mai solide pe un fundament ntins. A ne reduce pretentiile pe ct
se poate
n proportie cu mijloacele de care dispunem, ramne dar calea cea mai sigura pentru
a scapa
de mari nefericiri.
ndeobste este una dintre cele mai mari si mai raspndite nebunii de a face pregatir
i
prea ntinse pentru viata, or n ce mod ar fi. Caci atunci se presupune mai nti o viat
a de
om lunga si ntreaga, la care nu ajung dect foarte putini. Si apoi chiar daca traie
sc att de
mult, viata tot se arata prea scurta pentru planurile facute, a caror punere n lu
crarea cere totdeauna
cu mult mai multa vreme dect se credea; afara de aceasta, planurile, ca toate luc
rurileomenesti, ntmpina attea piedici si greutati, nct foarte rar ajung la ndeplinire
n sfrsit,
chiar daca se ndeplinesc, n-au fost prevazute si n-au fost tinute n seama schimbar
ile ce le
aduce timpul n noi nsine; adica am uitat ca puterile noastre slabesc cu vremea si
pentru lucrari
si pentru placeri. De aici vine ca nazuim adese la lucruri care, dupa ce, n sfrsit
, le-am
dobndit, nu se mai potrivesc cu noi, precum si anii ce i-am ntrebuintat la pregati
rea unui lucru
ne-au consumat n acelasi timp si pe nesimtite puterile pentru realizarea lui. Asa
se ntmpla
adese ca avutiile agonisite cu atta truda si cu attea primejdii nu ne mai bucura s
i ca am
muncit pentru altii; sau iarasi ca nu mai suntem n stare sa ndeplinim functia, dup
a care am
alergat attia ani; lucrurile au venit prea trziu pentru noi. Sau, dimpotriva, noi
venim prea
trziu pentru niste lucruri, unde este vorba de opere si de produceri ale momentul
ui; gustul
timpului s-a schimbat, o noua generatie a crescut, care nu se mai intereseaza de
ele; ne-au luat
altii pe dinainte, pe drumuri mai scurte, si asa mai departe.
La toate acestea se gndeste Horatiu, cnd zice:
quid aeternis minorem
Consiliis animum fatigas?
(Ce-ti trudesti mintea necoapta cu proiecte nesfrsite?)
(Od. II, 11).
Aceasta greseala obisnuita o pricinuieste neaparata nselare optica a ochiului int
electual,
n urma careia viata privita de la nceput ne pare nemarginit de lunga, iar privita
de la
sfrsit ne pare foarte scurta. Dar aceasta iluzie tot are si binele ei: fara dnsa c
u greu s-ar savrsi
vreo fapta sau vreo opera mare.
n viata ni se ntmpla ceea ce se ntmpla unui calator: cu ct nainteaza, cu att
obiectele se arata altfel dect erau din departare; cu apropierea se prefac oarecu
m, mai ales cu
dorintele o patim asa. Adeseori gasim altceva, cteodata ceva mai bun dect cautam:
adeseori
pe alt drum dect pe cel cautat de la nceput. Dar ndeosebi acolo unde ne asteptat la
placeri,
fericiri si bucurii, aflam n locul lor nvatatura, cunostinta, ntelepciune
bunuri ad
evarate si
statornice, n locul celor trecatoare si aparente
Oamenii cu minte superioara si cu simtiri nobile si dau n curnd seama de aceasta
educatie a sortii si se lasa cu inima primitoare si plina de recunostinta n voia
ei; ei recunosc
ca ntelepciune se poate gasi n lume, dar fericire nu, se obisnuiesc si se multumes
c a preface
sperantele n nvataturi si zic, n sfrsit, cu Petrarca:
Alto dilleto che mparar non provo .
(Nu mai simt alta placere dect de a nvata):
Astfel pot ajunge chiar sa nu mai urmeze dupa dorintele si aspirarile lor dect ap
arenta
si oarecum de petrecere, pe cnd n serios si n realitate nu asteapta dect nvatatura;
ceea ce le da apoi un aer sublim de contemplatie geniala. n acelasi nteles se mai
poate zice
23

ca aici semanam cu alchimistii, care, cautnd numai aur, au descoperit praf de pus
ca, portelanul,
multe medicamente, chiar si unele legi ale naturii.
24
B. Despre purtarea noastra catre noi nsine

4. Precum lucratorul ntrebuintat la zidirea unei case, nu-i cunoaste planul sau n
u-l are totdeauna
naintea ochilor, tot asa e omul care si toarce tortul vietii zi cu zi ora cu ora,
fata cu
ntregimea existentei sale si cu caracterul ei. Cu ct acest caracter este mai demn,
mai nsemnat,
mai potrivit si mai individual, cu att este mai bine sa se nfatiseze uneori naintea
constiintei
omului planul vietii sale n prescurtare. Dar ce e drept, si pentru aceasta se cer
e sa fi facut
un mic nceput cu nwdi sauton (cunoaste-te pe tine nsuti), asadar se stie ce anume
vrea
mai nti de toate, adica sa stie care este lucrul de capetenie pentru fericirea lui
, apoi ce vine
n rndul al doilea si al treilea; asemenea sa nteleaga pna la un punct oarecare, n ce
consista
chemarea lui, rolul si relatia lui cu lumea. Daca relatia este nsemnata si mareat
a, atunci privirea
planului vietii sale n prescurtare l va ntari mai mult dect toate, l va ncuraja, l v
lta
l va ndemna la lucru si-l va feri de ratacire.
Precum calatorul nu-si da seama de toate ntorsaturile si cotiturile drumului dect
dupa ce a
ajuns pe vrful dealului, tot asa nu cunoastem nici noi adevarata legatura ntre fap
tele, lucrarile
si operele noastre, consecinta si nlantuirea lor exacta, nici valoarea lor, dect l
a sfrsitul
unei epoci a vietii sau la sfrsitul vietii ntregi. Cta vreme suntem nca n mijlocul ei
, lucram
numai dupa nsusirile statornice ale caracterului nostru, sub nrurirea motivelor si n
masura
capacitatii noastre, asadar totdeauna cu necesitate, neputnd face n fiecare moment
alta dect
ceea ce n acel moment ne pare noua drept si potrivit. Urma alege si ne arata ce a
fost sa fie, si
numai privirea napoi peste toata nlantuirea lucrurilor ne explica cum si prin ce s
-au facut
toate. Din aceeasi cauza nici cnd desavrsim faptele cele mai mari sau cnd producem
opere
nepieritoare, nu avem constiinta despre nsemnatatea lor, cu le vedem numai ca nis
te lucrari
potrivite cu scopurile sau cu intentiile noastre actuale, tocmai bune pentru ace
l moment; deabia
din totalitate, n legatura si mpreunarea ei apare mai pe urma caracterul si capaci
tatea
noastra, si atunci vedem la fiecare pas, cum, condusi de geniul nostru, ca prin
inspiratie am
apucat singura directie dreapta ntre mii de false. Aceasta se explica la lucraril
e teoretice ca si
la cele practice, si n sens invers la cele rele si gresite.
5. Un punct nsemnat, daca e vorba sa ducem o viata nteleapta, este proportia n care
luam
n bagare de seama timpul de fata si timpul viitor, pentru ca nu unul sa ne strice
pe celalalt.
Multi traiesc prea n actualitate: cei usori; altii prea n viitorime: cei fricosi s
i ngrijati. Rar se
va gasi cineva care sa pazeasca proportia cea dreapta. Oamenii care prin proiect
e si sperante
nu traiesc dect n viitor, care privesc totdeauna naintea lor si alearga cu nerabdar
e dupa lucrurile
ce au sa vie asteptnd ca numai aceste, dar aceste desigur, sa le aduca fericirea
cea adevarata,
si pentru moment lasa sa treaca actualitatea fara a se folosi de ea: seamana, cu
tot aerul
lor cel serios, magarilor din Italia, carora li se leaga la cap un smoc de fn cel vad mereu
naintea ochilor si, dnd sa-l prinda, grabesc pasul. Astfel de oameni se nseala ntrun
a traind
tot ad interim
pna cnd mor. n loc de a fi totdeauna prea mult ocupati cu planurile
si grijile
viitorului sau de a ne pierde n dorul trecutului, nu ar trebui sa uitam niciodata
ca actualitatea
este singura reala si ca numai ea este sigura, pe cnd, din contra, viitorul iese
mai totdeauna
altfel dect ni-l nchipuim, si chiar trecutul a fost altfel; si unul si altul sunt
mai prejos de nchipuirile
noastre. Departarea, care micsoreaza lucrurile pentru ochi, le mareste pentru gnd
ire.
Numai actualitatea este adevarata si activa; ea este timpul real mplinit, si exis
tenta noastra
este cuprinsa numai de ea. De aceea ar trebui sa o nvrednicim totdeauna de o prim
ire vesela,
si orice ora suportabila si libera de neplaceri imediate sau de dureri sa o petr
ecem cu constiin25

ta binelui ei, adica sa nu o nveninam cu gndul la sperantele nselate din trecut sau
la grijile
din viitor. Caci este lucru foarte nechibzuit a lepada ceasul cel bun cnd se nfati
seaza, sau a-l
tulbura nadins, de necazul lucrurilor trecute sau de teama celor viitoare. Grija
chiar si parerea
de rau sa-si aiba vremea lor hotarta; dar dupa trecerea ei sa urmam sfatul autoru
lui grec:
Cele trecute sa fie uitate! Mnia sa nu aiba loc n inima noastra! Cele viitoare sunt
n mna
zeilor .
Iar pentru cele prezente sa ascultam pe Seneca: singulas dies singulas vitas puta
(ia fiecare
zi n parte drept toata viata), si sa ne facem aceasta vreme, singura reala, pe ct
se poate de
placuta.
Dintre relele viitoare ne pot cu drept cuvnt nelinisti numai cele care sunt sigur
e si a caror
epoca este asemenea sigura. Dar de asa fel vor fi foarte putine; caci relele sau
sunt numai posibile,
cel mult probabile, sau, chiar sunt sigure, epoca lor este nesigura. Daca si ase
menea lucruri
ar fi n stare sa ne tulbure, atunci nu am avea nici o clipa linistita. Pt a nu ne
pierde dar
linistea vietii prin niste rele nesigure sau nehotarte n epoca lor, trebuie sa ne
deprindem a
privi pe unele ca si cnd nu ar veni curnd.
Cu ct nsa cineva este mai linistit din partea fricii, cu att l nelinistesc mai mult
dorintele
si pretentiile. Cntecul asa de popular al lui Goethe Ich hba mein Sach auf nichts ges
tellt (nu
astept nimic de la viata), n adevaratul sau nteles ne spune ca numai dupa ce omul
a renuntat
la toate pretentiile si s-a marginit la o existenta simpla si modesta, dobndeste
aceea liniste a
spiritului, care este temelia fericirii omenesti, fiindca e neaparata pentru a n
e putea bucura deactualitate, adica de viata ntreaga. n acelasi scop ar trebui sa
ne aducem totdeauna ca ziua deastazi vine numai o data si nu mai revine. nsa noi
ne nchipuim ca vine si mine; dar mine
este o alta zi, care vine iarasi numai o data. Noi uitam ca fiecare zi este o pa
rte integranta si
prin urmare de sine statatoare a vietii, si o privim ca fiind cuprinsa n viata pr
ecum indivizii
sunt cuprinsi n notiunea generica. Asemenea am pretui mai bine actualitatea si ne
-am bucura
mai mult de ea, daca n zilele de liniste si de sanatate ne-am gndi totdeauna ca la
vreme de
durere si de suparari aducerea-aminte ne nfatiseaza orice ora petrecuta fara sufe
rinte ca pe un
rai pierdut, ca pe un prieten nepretuit. Dar noi trecem prin zilele cele frumoas
e fara a le simti;
numai cnd vin cele rele, am dori sa le aducem napoi. Mii de ore vesele si placute
le lasam sa
treaca pe dinaintea noastra, fara a ne bucura de ele si fara a le ntmpina macar cu

un zmbet,
pentru a ofta mai pe urma dupa ele la vreme de ntristare. Ar trebui, dimpotriva,
sa pretuim actualitatea
suportabila, fie ea ct de banala, n loc sa privim cu atta nepasare si sa ne grabim
a
scapa de ea; ar trebui sa ne aduce pururi aminte ca n acel moment chiar se pierde
pentru vecie,
naltndu-se spre apoteoza trecutului, si de acum nainte se pastreaza numai n memorie,
nconjurata de lumina nemuririi, iar de acum nainte se pastreaza numai n memorie, nco
njurata
de lumina nemuririi, iar n ceasurile de restriste, cnd ridicam valul amintirilor,
se desteapta
n noi un dor nespus dupa cele ce nu mai sunt.
6. Orice marginire ne face mai fericiti. Cu ct sfera noastra de activitate si de
atingere este
mai strmta, cu att suntem mai fericiti; cu ct este mai larga, cu att suntem mai expu
si la neliniste
si suparari. Caci cu ntinderea ei se sporesc si grijile, dorintele si temerile. D
e aceea
nici chiar ochii nu sunt asa de nefericiti prect i-am crede a priori; aceasta o d
ovedeste linistea
aproape vesela a fizionomiei lor. Tot asa se explica, n parte, pentru ce a doua j
umatate a
vietii este mai trista dect cea dinti; n decursul vietii orizontul scopurilor si re
latiilor noastredevine tot mai larg. n copilarie este marginit la mprejurimea imed
iata si al relatiile cele mai
strnse; n tinerete este mult mai ntins; n vrsta matura cuprinde toata miscarea vietii
noastre,
uneori mbratiseaza chiar relatiile cele mai ndepartate, state si popoare; la batrne
te se
adauga generatia urmatoare. Din contra, orice marginire, chiar cea intelectuala,
este priincioasa
fericirii noastre. Cu mputinarea desteptarii vointei se mputineaza suferintele; si
se stie ca
suferinta este pozitiva, iar fericirea negativa. Daca ne este marginit cercul de
actiune, i lipsesc
26

vointei ocaziile externe pentru a se destepta; daca ne este mintea marginita, i l
ipsesc cele interne.
nsa cea din urma are neajunsul de a deschide intrarea urtului, care indirect devin
e un
izvor de nenumarate suferinte, facnd pe om sa se apuce de toate pentru a scapa de
el, sa umble
dupa distractii, dupa societate, lux, joc de carti, bautura, s. c. l. ceea ce ad
uce cu sine pagube
si nefericiri de tot felul. Difficilis in otio quies. Cu ct marginirea externa de
favorabila, ba
chiar de neaparata pentru fericirea omeneasca, se vede din Idila, care, fiind si
ngurul gen poetic
ce-si propune a ne nfatisa oameni fericiti, ni-i arata anume si totdeauna n situat
ia si n mprejurarea
cea mai simpla. De acolo vine si placerea ce o avem pentru asa-numite tablouri d
e
genere.
Astfel dar simplicitatea ea mai mare si chiar monotonia vietii, pna ce nu produce
urtul, ne
face fericiti, fiindca numai asa simtim mai putin viata nsasi, prin urmare si sar
cina ei fireasca;
ea curge atunci ca un pru fara valuri si fara vrtej.
7. Multumirea sau nemultumirea se hotaraste n ultima instanta prin ceea ce gndim s
i ce
simtim, adica prin cuprinsul si ocupatia constiintei noastre. Orice ocupatie cur
at intelectuala
este de regula mai folositoare pentru spiritul capabil de a o vedea, dect viata r
eala cu vesnicele
ei alternari ntre succes si cadere, cu zbuciumarile si cu necazurile ei. Dar pent
ru aceasta se
cer nsusiri intelectuale mai nalte. Si nu e de uitat ca, precum viata activa exter
na ne distrage
si ne abat de la studii lundu-ne linistea si concentrarea trebuincioasa pe ele, t
ot asa continua
ocupatie intelectuala ne face mai mult sau mai putin incapabili pentru miscarea
si agitarile vietii
reale; de aceea e bine sa ntrerupem cu totul asemenea studii atunci cnd mprejuraril
e cer
energie si activitate practica.
8. pentru a trai ci deplina constiinta si a scoate din experienta toata nvatatura
ce o cuprinde,
trebuie sa ne gndim adeseori la cele petrecute si sa recapitulam ceea ce ni s-a ntm
plat, ce
am facut si ce am simtit n felurite ocazii, sa comparam opiniile noastre trecute
cu cele prezente,
proiectele si aspirarile noastre cu rezultatul lor si cu nemultumirea ce ne-a pr
odus-o.
Atunci ne facem singuri repetitie lectiilor ce ni le-a predat experienta. Experi
enta se poate asemenea
compara cu textul, iar meditarea si cunostintele cu comentariile lui. Multa medi
tare si
multe cunostinte cu putina experienta seamana cu editiile a caror pagini cuprind
doua rnduri
de text si patruzeci de comentarii. Multa experienta cu putina meditare si putin
e cunostinte seamana
cu editiile bipontine fara note, care lasa multe lucruri nentelese.

Tot acolo tinde si sfatul lui Pythagoras: a recapitulam seara nainte de a adormi
ceea ce am
facut peste zi. Cel ce-si petrece viata n mbulzeala treburilor sau a placerilor di
ntr-o zi n alta
fara a mai cugeta asupra trecutului, acela pierde constiinta clara a existentei;
inima lui devine
un haos, si un fel de confuzie i se introduce n idei si se arata ndata n conversati
a lui abrupta,
fragmentara, oarecum taiata n bucatele, cu att mai mult cu ct este mai mare miscare
a dinafara,
multimea impresiilor, si cu ct este mai mica lucrarea dinauntru a cugetului sau.
Aici este de observat ca, dupa oarecare vreme, u mai suntem n stare sa ne aducem
aminte
de dispozitia si de simtirile noastre din trecut, nici de toate mprejurarile care
ne-au influentat;
dar ne putem aduce aminte de manifestarile noastre, adica de cele ce am zis sau
am facut.
Aceste manifestari sunt rezultatul, expresia si masura acelor dispozitii si simt
iri. Memoria sau
hrtia va trebui dar sa pastreze cu ngrijire asemenea lucruri din epocile mai nsemna
te. Pentru
aceasta sunt foarte folositoare jurnalele personale, ceea ce numesc nemtii Tagebc
her.
9. Sa ne fim singuri de ajuns, sa ne fim noi nsine totul si sa putem zice omnia m
ea mecum
porto, este fara ndoiala nsusirea cea mai folositoare pentru fericirea noastra; de
aceea nu se
poate repeta ndestul cuvntul lui Aristotel: Fericirea este a celor ce-si sunt singu
ri de ajuns .
(Cam aceeasi idee o exprima ntr-o forma foarte placuta maxima lui Chamfort pusa c
a moto n
fruntea cartii de fata). Caci pe de o parte nu ne putem ncrede cu siguranta n nime
ni dect n
noi nsine, si pe de alta greutatile, primejdiile si neplacerile ce le aduce socie
tatea cu sine sunt
nenumarate si cu neputinta de ocolit.
27

Nu e cale mai ratacita pentru fericire dect viata n lumea cea mare (high life), cu
m am zice
n chef si petreceri ; caci aceasta vrea sa prefaca existenta noastra cea saraca ntr-u
n sir nentrerupt
de bucurii, de distractii si de placeri, de unde dezamagirea si neadevarurile ce
ni le
spunem unii altora n fata si care sunt nedezlipite de o asemenea viata).
Mai nti, orice societate cere neaparat o acomodare si o temperare reciproca; de ac
eea devine
cu att mai searbada, cu ct este mai numeroasa, cu ct este mai numeroasa. Nimeni nu
poate fi asa cum este dect atunci cnd se afla singur; prin urmare, cine nu iubeste
singuratatea,
nu iubeste libertatea; caci liberi suntem numai cnd suntem singuri. Orice societa
te are ca
tovaras nedezlipit sila si ne cere jertfe cu att mai grele, cu ct individualitatea
noastra este
mai importanta. Astfel fiecine va ocoli, va suferi sau va prefera singuratatea n
proportie cuvaloarea persoanei sale. n izolare si simte cel sarac la minte toata s
aracia, spiritul cel mare
toata importanta, n scurt, fiecine simte ceea ce este. Cu ct cineva sta mai sus pe
scara naturii,
cu att se afla din necesitate fireasca mai izolat. Dar atunci este o binefacere p
entru el daca
izolarea trupeasca corespunde celei sufletesti; caci altminteri, contactul prea
des cu fiintele
eterogene l tulbura, i este chiar dusman, i ntuneca propria sa fire fara a-i da nici
o compensatie.
Pe cnd natura a asezat ntre oameni cea mai mare deosebire, n inima si n minte, socie
tatea,
nelund-o n seama, i face pe toti egali sau mai bine pune n locul egalitatii firesti
deosebirile
si treptele mestesugite ale starii si ale rangului, care foarte des sunt diametr
al opuse
rangului naturii. Aceasta alcatuire sociala le convine prea bine celor pe care n
atura i-a asezat
pe treptele de jos; dar acei putini la numar, pe care i-a asezat sus, sunt nedre
ptatiti; din care
cauza acestia se retrag din societate, unde, prin urmare, ndata ce este numeroasa
, predomneste
vulgaritatea. Ceea ce face neplacuta societatea pentru spiritele cele mari este
egalitatea
drepturilor si a pretentiilor pe lnga inegalitatea facultatilor si a lucrarii soc
iale. Asa numita
societate admite calitati de tot felul, afara de cele intelectuale; aceste sunt de
contrabanda.
Ea ne sileste sa aratam o rabdare nemarginita pentru orice absurditate, nebunie
si prostie; din
contra, nsusirile eminente ale cuiva sa-si cerseasca iertare sau sa se ascunda; c
aci superioritatea
intelectuala vatama prin simpla ei existenta si fara voie. Astfel societatea, nu
mita cea buna,
nu are numai raul ca ne impune oameni ce u-i putem lauda nici iubi, ci ne si mpie
dica de a fi
noi nsine asa cum ne este firea; din contra, ne sileste, pentru a fi n consonanta
cu ceilalti, sa
ne restrngem, sa ne micsoram si sa ne desfiguram singuri. Cuvinte de duh sau aspi
ratii inteligente
se cuvin numai ntr-o societate inteligenta; n cea de rnd, desteapta de-a dreptul ur
a;
caci pentru a placea acolo, se cere neaparat sa fii om de rnd si marginit. ntr-o a
semenea societate
trebuie dar sa jertfim, cu mare abnegatie, trei patrimi din noi nsine pentru a ne
asemana
celorlalti. Ca rasplata avem, ce e drept, pe ceilalti; dar cu ct cineva are mai m
ulta valoare,
cu att va gasi mai curnd, ca aici cstigul nu acopera paguba si ca afacerea se sfrses
te cu deficit,
fiindca oamenii sunt de obicei insolvabili, adica nu au n societatea lor nimic ce
ne-ar
despagubi de urtul, de sarcinile si de neplacerile ei, precum si de abnegatia ce
ne-o impune.
Asa fiind, cele mai multe societati sunt astfel alcatuite, nct cine le da pe singu
ratate, face o
tocmeala buna. La aceasta se mai adauga ca societatea, pentru a nlocui superiorit
atea adevarata,
adica cea intelectuala, pe care nu o poate suferi si care este si greu de gasit,
a introdus o
superioritate falsa, conventionala, ntemeiata pe reguli arbitrare, mostenite prin
traditie n cercurile
mai nalte si adesea schimbatoare ca si lozinca la militari: aceasta se numeste ap
oi buna
crestere, bon ton, fashionableness. Cnd nsa vine vreodata n coliziune cu cea adevar
ata, si
arata slabiciunea. Dealtminteri, quand le bon ton arrive, le bon sens se retire.
Dar ndeobste nimeni nu poate sta n armonie deplina dect numai cu sine nsusi; nici cu
prietenul sau, nici cu iubita sa, caci deosebirile individualitatii si ale dispo
zitiei produc totdeauna
o disonanta fie ct de mica. De aceea pacea adevarata si adnca a inimii si linistea
deplina
cel mai mare bine pe pamnt, dupa sanatate
nu se pot gasi dect n singur
a sufletului
atate
si ca stare permanenta numai n retragerea cea mai desavrsita. Daca ai atunci o ind
ividualitate
nalta si bogata, te afli n situatia cea mai fericita ce este cu putinta pe aceasta
sarma
28
na lume. Si sa o spunem fara sfiala: orict de strns sunt legati oamenii prin amici
tie, amor si
casatorie, adevarat prieten nu-si este cineva dect siesi si cel mult copilul sau.
Cu ct omul
dupa conditiile sale externe sau interne are mai putina trebuinta de a fi n relat
ie cu altii, cu
att mai bine pentru el. neajunsurile singuratatii si parasirii le poti prevedea,
desi nu le simti
pe toate deodata; din contra, societatea este insidioasa); ea, sub aparenta petr
ecerii, a comunicarii,
a placerilor sociale, etc., ascunde rele foarte mari, adese incurabile. O ndeletn
icire de
capetenie a tinerimii ar trebuie sa fie deprinderea cu singuratatea, fiindca n ea
se afla un izvor
de fericire si de liniste sufleteasca. Din toate aceste urmeaza ca partea cea ma
i buna si-a ales-o
acela care nu se ncrede dect n sine nsusi si si afla ntru toate multumirea de sine. C
cero
zice chiar: Nemo potest non beatissimus esse, qui est totus aptus ex sese, quique
in se uno
ponit omnia. (Cel mai fericit cata sa fie acela care nu are ntru nimic trebuinta d
e altii, ci si-a
pus toate n sine.). Cu ct cineva are mai mult n sine nsusi, cu att cere mai putin de
la altii.
Un fel de simtire a deplinei ndestulari opreste pe oamenii de valoare de a aduce
societatii nsemnatele
jertfe, ce le cere, necum de a o cauta cu abnegatie de sine nsii. Simtirea contra
ra
face pe oamenii de rnd asa de sociabili si de acomodanti; lor le vine mai usor sa
sufere pe altii
dect sa se sufere pe sine. La aceasta se mai adauga ca ceea ce are adevarata valo
are nu se
pretuieste n lume, si ceea ce se pretuieste, nu are valoare. Rezultatul este retr
agerea tuturor
oamenilor de merit. Asadar, pentru acela care gaseste ceva n sine, va fi o regula
nteleapta de
a-si margini trebuintele numai pentru a-si pastra sau a-si mari libertatea si de
a avea ct se va
putea mai putine dorinte pentru persoana sa, mputinnd astfel relatiile neaparate c
u lumea.
Pe de alta parte, ceea ce face pe oameni sociabili este neputinta lor de a supor
ta singuratatea
si n singuratate de a se suporta pe sine. Goliciunea or interna si urtul i mna n soci
etati,
precum si n calatorii prin tari straine. Spiritul lor i lipseste puterea elastica
a unei miscari
proprii; de aceea multi cauta ntarirea lui prin alcool si ajung astfel la betie.
Pentru aceeasi
cauza le trebuie totdeauna o excitare dinafara si anume cea mai energica, adica
cea prin fiinte
de seama lor. Fara de ea, spiritul lor, neputndu-si purta povara, si sporeste misc
area si se cufunda
n letargie.(Se stie ca relele sunt mai usor de suferit mpreuna cu altii; printre r
ele par a
socoti oamenii si urtul, de aceea se asociaza mai multi pentru a se plictisi mpreu
na. Precum
iubirea de viata nu este dect frica de moarte, tot asa instinctul social al oamen
ilor nu este
direct, adica nu se ntemeiaza pe iubirea societatii, ci pe teama de singuratate;
caci ei nu cauta
att ncntatoarea nfatisare a celorlalti, pe ct fug de pustietatea singuratatii si de m
onotonia
propriei lor constiinte. Pentru a scapa de aceasta, se multumesc si cu o societa
te rea si
se supun silei si greutatilor, ce le aduce orice societate. Daca nsa dezgustul de
toate aceste a
biruit si n urma a prins radacina obiceiul singuratatii si ntarirea n contra impres
iei celei
dinti, asa nct sa nu mai produca efectele de care am vorbit mai sus, atunci putem r
amnea
n tihna totdeauna singuri fara a dori societatea, tocmai fiindca trebuinta ei nu
este directa si
fiindca ne-am deprins cu efectele binefacatoare ale singuratatii. Asemenea s-ar
zice ca fiecare
din ei este numai o fractie mica din ideea omenirii si ca i trebuie, prin urmare,
multa completare
prin altii pentru a produce oarecum o cunostinta omeneasca ntreaga; dimpotriva, c
ine
este om ntreg, om par excellence, acela nfatiseaza o unitate si nu o fractie, si p
rin urmare aredestul cu sine. n acest nteles societate de rnd se poate compara cu m
uzica ruseasca de corn,
unde fiecare corn nu are dect un singur ton si numai prin consonanta exacta a tut
uror se produce
o melodie. Caci monoton ca si cornul cu un singur ton este spiritul mai tuturor
oamenilor,
si multi din ei par a avea o singura idee, incapabili de a mai concepe si alta.
De aici se explica
nu numai anostia lor, ci si dorinta de a fi n societate si de a umbla tot n gramad
a ca n
mijlocul unei cirezi (englezesti: the gregariousness of mankind). Monotonia prop
riei sale fiinte
omnia stultitia laborat fastidio sui (tot ne
i devine fiecaruia din ei nesuferita
rodul se
munceste cu propria-i nerozie); numai mpreuna si prin asociere sunt ceva, ntocmai
ca si acei
cornisti. Din contra, omul plin de spirit este comparat unei virtuos, care si exe
cuta singur
concertul; sau si unui clavir. Precum clavirul singur este o mica orchestra, asa
este si el o lume
29

n mic, si cea ce sunt ceilalti cu totii mpreuna, se nfatiseaza la el n unitatea unei
singure
constiinte. Ca si clavirul, el nu face parte dintr-o simfonie, ci este potrivit
pentru solo si pentru
singuratate; iar daca totusi trebuie sa lucreze cu ei mpreuna, atunci o face numa
i ca voce principala
cu acompaniere, ca si clavirul, sau pentru a indica tonul la muzica vocala, ca s
i clavirul,
cui i place nsa societatea, si poate scoate din aceasta comparare regula de a ndrept
a ntructva
prin cantitate ceea ce lipseste la calitatea persoanelor cu care este n relatie.
Cu un singur
om plin de spirit poate avea destula societate; dar daca nu se afla dect soiul de
rnd,
atunci este bine sa aiba multe exemplare din acest soi, pentru ca din varietatea
si conlucrarea
lor sa rezulte ceva, - si Dumnezeu sa-i daruiasca rabdare!
Din acel gol si acea saracie sufleteasca a oamenilor trebuie sa ne mai explicam
pentru ce,
daca uneori niste barbati mai distinsi formeaza o societate cu un scop ideal, re
zultatul iese mai
totdeauna contrar. Acea plebe a omenirii, care se mbulzeste pretutindeni cu grama
da ca jivinele
si este gata sa se apuce de toate fara alegere pentru a scapa de urt si uneori de
saracie, se
vra si acolo si strica n curnd toate sau preface lucrurile asa nct ies mpotriva scopu
ui primitiv.
Dealtminteri, sociabilitatea se poate privi ca o ncalzire sufleteasca a oamenilor
prin olalta,
analoaga celei fizice, ce o produc prin nghesuire, cnd e ger. Dar cine are nsusi mu
lta caldura
sufleteasca, nu are trebuinta de asa ceva. (Schopenhauer adauga n vol. 2 din Pare
rga urmatoarea
comparare:
ntr-o zi de iarna, pe ger, o turma de arici se nghesuiau unii ntr-altii ca sa se apa
re de frigdin propria ei caldura. nsa ndata simtira mpunsaturile ghimpilor lor si s
e ndepartara unii de
altii. Dorul de caldura apropiindu-i din nou, mpunsaturile iarasi i departara, asa
nct se zbatea
mereu ntre cele doua chinuri, pna cnd ajunsera a gasi o distanta mijlocie care usur
a ntructva
amndoua suferintele. Sociabilitate, nascuta din golul si din monotonia interna, mp
inge
oamenii unii spre altii, nsa nenumaratele lor nsusiri respingatoare si greseli nes
uferite
i mprastie din nou. Distanta mijlocie, la care ajung, n sfrsit, si care face cu puti
nta o mpreuna
vietuire, se numeste apoi politete si buna-cuviinta. Celui ce trece peste aceasta
distanta, i se zice n Anglia keep your distance! Cu acest chip, ce e drept, trebu
inta de caldura
mutuala nu este ndestulata dect pe jumatate, dar pe de alta parte si mpunsatura ghi
mpilor
este mai putin simtita. Cine nsa are destula caldura n sine nsusi, prefera sa ramna
departe
de lume, pentru a nu produce si a nu suferi dureri ). Dupa toate acestea, sociabil
itatea cuiva
sta n proportie aproape inversa cu valoarea lui intelectuala, si a fi nesociabil
i ca vrea sa
zica a fi un om eminent .
ma
Omul cu o inteligenta mai nalta gaseste n singuratate doua foloase: nti, de a fi cu

sine nsusi;
si al doilea, de a nu fi altii. Pe folosul din urma trebuie sa punem un mare pre
t, daca ne
aducem aminte, cta sila, cte greutati si chiar primejdii aduce cu sine orice relat
ie sociala.
Tout notre mal vient de ne pouvoir tre seuls , zice Laburyre. Sociabilitatea se tine
de pornirile
primejdioase si vatamatoare, fiindca ne pune n raport cu niste fiinte a caror mar
e majoritate
e rea ca morala si tmpita ca inteligenta. Cel nesociabil nu are trebuinta de ele.
A afla n
tine nsuti att nct sa nu-ti mai trebuiasca societate, este o mare fericire, fiindca
mai toate suferintele
noastre se nasc din societate, iar linistea intelectuala, care pe lnga sanatate e
ste elementul
cel mai esential al fericirii, se primejduieste prin orice relatii si prin urmar
e nu poate
exista fara multa singuratate. Pentru fericirea linistii intelectuale filozofii
cinici renuntau la
orice avere; cine pentru acelasi scop renunta la societate, a ales mijlocul cel
mai ntelept. Caci
este pe att de nemerit, pe ct este de frumos ceea ce zice Bernardin de St. Pierre:
La dite
des aliments nous rend la sant du corps et celle des homes la tranquallit de l me. Pri
n urmare,
cel ce se mprieteneste din vreme cu singuratate si se deprinde a o iubi, a dat de
o comoara.
Dar nu toti o pot gasi, din contra, foarte putini. Caci precum la nceput nevoia mp
reuneaza
pe oameni, asa dupa ncetarea ei i mpreuneaza urtul. Cnd ar lipsi amndoua aceste,
toti ar ramnea singuri, mai nti fiindca numai cu singuratatea se potriveste importa
nta exclu
30

siva si unica ce si-o da fiecine n ochii sai proprii si care n mijlocul lumii se r
educe la nimic,
primind la fiece pas o dezmintire dureroasa. n acest nteles, singuratatea este chi
ar starea fireasca
a fiecaruia: ea l aseaza din nou, ca pe Adam n conditia primitiva a fericirii potr
ivite cu
natura lui.
Dar Adam nu avea nici tata nici mama! De aceea, iarasi, ntr-un alt nteles, singura
tatea nu
este fireasca omului, ntruct adica la intrarea sa n lume nu se afla singur ci ntre p
arinti, frati
si surori, asa dar n societate. Prin urmare, iubirea singuratatii nu poate exista
ca pornire primitiva,
ci se naste n urma experientei si a cugetarii; si aceasta se va ntmpla n proportia
dezvoltarii puterilor intelectuale si totodata mpreuna cu naintarea n vrsta, astfel n
ct dorinta
de societate a oricaruia va sta de regula n raport invers cu vrsta lui. Copilul ce
l mic
plnge si se vaita ndata ce ramne singur, fie numai cteva minute. Pentru baiat singur
atatea
este o pedeapsa. Tinerii se asociaza usor; numai cei cu minte si cu inima aleasa
cauta uneori
izolarea; dar a ramnea o zi ntreaga singur, le vine nca greu. Barbatului nsa i este u
sor; el
poate sta multa vreme singur; iar mosneagul care este ultima ramasita din genera
tiile disparute
si nu mai are nici placere, nici putere pentru distractiile vietii, cu ct este ma
i batrn, cu att
si gaseste n singuratate adevaratul sau element. Totdeauna nsa, fiecare individ, ap
lecarea
spre izolare si singuratate va creste n raport cu valoarma intelectuala. Caci o a
semenea aplecare,
dupa cum am zis, nu este fireasca, adica de-a dreptul nascuta din vreo trebuinta
, ci numai
efectul experientei si al cugetarii, mai ales al cunostintei dobndite despre mize
ria morala
si intelectuala a celor mai multi oameni, la care pentru a aduce raul la culme,
imperfectiile
morale conspira cu cele intelectuale si se ajuta unele cu altele, producnd astfel
o suma de fenomene
hidoase si facnd relatiile sociale nesuferite. Rezultatul este ca, n aceasta lume,
n
care sunt multe lucruri rele, cel mai rau ramne totusi societatea, asa nct chiar Vo
ltaire, francezul
cel sociabil, a fost silit sa zica: La terre est couverte de gens qui ne mritent p
as qu on
leur parle. Acelasi motiv l da si blndul Petrarca pentru marea si statornica iubire
ce o avea
pentru singuratate:
Cerceto ho sempre solitaria vita
(Le rive il sanno, e le campagne, e i boschi),
Per fuggir quest ingegni storto e loschi
Cha la strada del ciel hanno smarita.
n acelasi nteles explica el lucrul n frumoasa sa carte De vita solitaria, ce pare a

fi servit lui
Zimmermann de model pentru celebra scriere ber die Einsamkeit. Si Chamfort arata
originea
secundara si indirecta nesociabilitatii, cnd zice n felul sau sarcastic: ,,Ou dit
quelquefois
d un homme qui vit seul: il n aime pas la socit. C est souvent comme si on disait d un ho
me
qu il n aime pas la promenade sous le prtexte qu il ne se prom ne pas volontiers le soir
dans la fort de Bondy. n acelasi nteles zice Saadi n Gulistan: De atunci ne-am luat z
ua
buna de la societate si ne-am hotart pentru calea singuratatii: caci n singuratate
este siguranta.
Dar si Angelus Silesius, suflet blnd si crestinesc, ne pune n curiosul sau limbaj
mistic:
Irod este dusmanul, iar Iosif ratiunea. Acestuia i descopera Dumnezeu primejdia n v
is.
Lumea este Betleemul, Egiptul este singuratate. Fugi, sufletul meu! Fugi! ca sa
nu mori de durere.
Tot asa cugeta Geordano Bruno: Tanti nomi che in terra hanno voluto gustare vita
celeste,
dissero con una voce: ecce elongavi vugiens et mans in solitudine . (Attia oameni d
in cei ce
au vrut sa guste pe pamnt viata cereasca, a zis ntr-un glas: iaca m-am departat fu
gind si amramas n singuratate). n acelasi nteles spune persanul Saabi n Gulistar, de
spre sine nsusi:
Satul de prietenii mei din Damasc, m-am retras n pustie lnga Ierusalim pentru a cau
ta tovarasia
dobitoacelor . n scurt, toti cti ia format Prometeu dintr-un lut, au vorbit asa. Ce
placere
sa poata gasi n societatea unei fiinte cu care nu stau n legatura dect prin partea
cea mai de
31
rnd si cea mai putin nobila a firii lor, adica prin cea de toate zilele, cea triv
iala si josnica, a
unor fiinte care nu se pot nalta la nivelul lor si prin urmare vor cauta sa njosea
sca pe ceilalti
pna la ele?
Este dar un simt aristocratic, care hraneste aplecarea spre izolare s
i singuratate.
Toti miseii sunt sociabili de ti-e mila; din contra, omul ales se arata mai nti pr
in aceea ca nu
gaseste placere n altii si prefera din ce n ce mai mult singuratatea si, naintnd n vr
ta,
ajunge cu ncetul la ntelegerea ca n lume, cu putine exceptii nu este alta alegere d
ect ntre
singuratate si njosire. Si orict de aspru pare acest adevar se afla totusi marturi
sit de chiar
Angelus Silesius, cu toata blndetea si iubirea lui crestineasca:
(Singuratate e de trebuinta; dar daca nu te njosesti, poti fi pretutindeni ca n p
ustiu).
n ceea ce priveste spiritele cele mari este lucrul firesc ca acesti adevarati edu
catori ai neamului
omenesc sa aiba tot asa de putina dorinta de a se ntovarasi cu ceilalti, pe ct au
pedagogii
de a se amesteca n jocul copiilor care fac zgomot n jurul lor. Ei au venit n lume p
entru a
calauzi pe ceilalti din oceanul ratacirilor spre limanul adevarului pentru a-i s
coate din abisul
nepriceperii si al njosirii a-i ridica la lumina la cultura si la perfectionare s
i daca trebuie sa
traiasca ntre ei, totusi nu se contopesc cu ei, ci se samt de la nceput fiinte deo
sebite; dar la
ntelegerea lamurita a izolarii lor fireste nu ajung dect ncetul cu ncetul, cu naintar
ea vrstei,
cnd apoi cauta a adauga la departarea lor intelectuala de ceilalti si pe cea fizi
ca si a se
feri ca nu cumva vreunul sa le vina mai n apropiere, afara numai daca este ceva m
ai presus de
njosirea obsteasca.
Din toate aceste rezulta ca iubirea de singuratate nu se arata direct ci ca un i
nstinct primitiv
ci se dezvolta indirect, mai ales cu inteligentele cele nalte si ncetul, nu fara l
upta n contra
aplecarii firesti spre societate si chiar a soptirilor mefistofelice:
Nu te mai juca cu durerea, care si roade inima ca un vultur; chiar cea mai rea soc
ietatea te
face sa simti ca esti si tu un om printre oameni.
Singuratatea este soarta tuturor oamenilor nzestrati cu o capacitate deosebita; e
i o vor deplnge
uneori, nsa o vor alege totdeauna ca pe cel mai mic dintre doua rele. Dar cu naint
area
vrstei, sapere aude (sa ai curajul ntelepciunii) devine tot mai usor si mai natura
l n aceasta
parte, si dupa saizeci de ani, aplecarea spre singuratate este n adevar fireasca,
ba chiar instinctiva.
Caci acum toate se unesc pentru a o sustine. ndemnul cel mare spre societate, iub
irea
de femei si instinctul sexual nu mai lucreaza: nesexualitatea batrnetei produce u
n fel de
multumire cu sine nsusi, care absoarbe cu ncetul toata aplecarea spre societate; d
e la mii de
aluzii si de utopii a revenit omul; viata activa este de regula sfrsita, de astep
tat nu mai asteapta
nimic, planuri si intentii nu mai are, generatia proprie, de care se tine el, nu
mai traieste; nconjurat
de un veac strain, batrnul a devenit obiectiv si din fire izolat. Pe lnga aceste,
zborul
timpului e mai grabit si inteligenta lui ar vrea sa se mai foloseasca de el. Cac
i, presupunnd
numai ca mintea i s-a pastrat n toata puterea ei, cunostintele cele multe si expe
rienta dobndita,
adncirea desavrsita a tuturor cugetarilor, marea deprindere si usurinta ntrebuintar
ii tuturor
facultatilor face tocmai acum orice studiu mai interesant si mai usor dect nainte.
O mie
de lucruri care pna atunci erau ca nvaluite n negura, se arata acum lamurite: batrnu
l vederezultatele activitatii sale si si simte toata superioritatea. n urma experi
entei ndelungate el a
ncetat a astepta mult de la omeni, caci a aflat ca de obicei nu cstiga a fi cunosc
uti mai de
aproape; din contra, stie, ca afara de rare exceptii, nu va ntlni dect exemplare de
fectuoase a
firii omenesti, de care este mai bine sa nu se atinga. Cel naintat n vrsta nu mai e
ste dar expus la iluziile obisnuite, patrunde ndata valoare fiecaruia si nu simte dect foart
e rar dorintade a sta n relatii mai de aproape cu cineva. n sfrsit, se adauga, mai
ales pentru cel ce recunoaste
n singuratate o prietena din copilarie, obiceiul izolarii si al petrecerii cu sin
e nsusi si
devine o a doua natura. Astfel iubirea singuratatii care mai nainte avea sa se lu
pte cu aplecarea
sociala, a ajuns acum lucru firesc simplu: te afli n singuratate ca pestele n apa.
De aceea
32

orice individualitate eminenta, prin urmare neasemanata cu ceilalti, asadar sing
uratica, se simte
prin izolare apasata n tinerete, dar usurata la batrnete.
Ce e drept, de aceasta fericire a batrnete se mpartasesc oamenii numai n proportia
puterilor
lor intelectuale, asadar capul cel eminent mai nainte de toti; nsa ntr-un grad mai
mic fiecine. Numai naturile cele mai vulgare vor simti la batrnete aceeasi placere pentr
u societate ca
mai nainte; ele devin o sarcina pentru lumea cu care nu se mai potrivesc, si ajun
g a fi de-abia
suferite, pe cnd mai nainte era cautate.
Din raportul invers ntre anii vietii si gradul sociabilitatii se mai poate deduce
si o considerare
teleologica. Cu ct e omul mai tnar, cu att are mai mult de nvatat n toate privirile;
natura
l-a ndemnat dar la nvatamntul mutual, pe care-l primeste fiecine n relatiile cu seme
nii
sai si n privinta caruia societate omeneasca se poate numi un mare institut de ed
ucatie BellLancastriana;
caci scolile si cartile sunt ifstitutii mestesugite, fiind prea abatute de la di
rectia
naturii. Este asadar foarte nimerit ca omul urmeaza la acea scoala naturala cu a
tt mai regulat
cu ct e mai tnar.
Nihil est ab omni parte beatum (nimic nu este n toate privirile fericit), zice Hora
tiu, si
dupa proverbul indic: nici un lotus fara coada. Astfel si singuratatea, pe lnga m
ulte bune, are
si ea micile ei greutati si neplaceri, care nsa, n comparare cu acele ale societat
ii, sunt de putina
nsemnatate, din care cauza cel ce simte ceva n sine va gasi totdeauna ca e mai uso
r a trai
fara oameni, dect cu dnsii. De altminteri, ntre acele inconveniente este unul de ca
re nu ne
dam asa de usor seama ca de celelalte; precum adica trupul nostru, daca sedem to
t n casa, devine prea simtitor pentru influentele din afara si se mbolnaveste la orice aer ma
i rece, asemenea
prin retragerea si singuratatea prelungita, inima ne devine asa de simtitoare, nct
la cele
mai nensemnate ntmplari, cuvinte sau gesturi ne gasim tulburati sau atinsi sau ofen
sati, pe
cnd cel ce ramne tot n nvalmaseala, nici ca mai ia n bagare de seama asemenea lucruri
.
Cine nsa, mai ales n vrsta mai tnara, cu tot dezgustul legitim de oameni, care l-a a
lungat
de attea ori n singuratate, tot nu e n stare sa sufere mai multa vreme pustiul ei,
aceluia
i dau sfatul sa se deprinda a-si aduce o parte a singuratatii n societate, asadar
sa nvete a fi
pna la oarecare grad si n societate singur, sa nu spuna ndata celorlalti ceea ce gnd
este si
pe de alta parte sa nu puna mare temei pe ceea ce zic ei; din contra, sa nu prea
astepte mult
de la ei, nici n privinta morala nici n privinta intelectuala, si fata cu opiniile
lor sa-si ntareasca
acea nepasare care este mijlocul cel mai sigur pentru a avea o toleranta laudabi
la.
Atunci, desi n mijlocul lor, nu va fi totusi prea mult n societatea lor, ci si va p
astra o privire
obiectiva fata de ei; ceea ce l va apara de o atingere prea de aproape cu societa
tea si prin
urmare de murdarii si pagube. Avea chiar o expunere drama|ica, vrednica de citit
, a acestei
sociabilitati restrnse sau nconjurate cu santuri, n comedia El Caf o sea la comedia
nueva
de Moratin, si anume n caracterul lui Don Pedro, mai ales sc. 1 si 3 din actul nti.
n acest
nteles societatea se poate compara cu un foc la care omul cuminte se ncalzeste din
departare,
pe cnd nebunul si baga mna n el si, dupa ce s-a fript, fuge n raceala singuratatii si
se
vaita, ca-l arde.
10. Invidia este fireasca omului; totusi este un viciu si n acelasi timp o neferi
cire. (Invidia
oamenilor arata ct se simt de nefericiti, si atentia lor necurmata pentru ceea ce
sunt si ce
fac altii, ct le este de urt). Trebuie dar sa o privim ca pe dusmanul fericirii no
astre si sa o
nabusim ca pe un demon. La aceasta ne povatuieste Seneca n frumoasele cuvinte: Nos
tra
nos sine comapratione delectent: nuanquan erit felix quem torquebit felicior , si
iarasi:
quum adspexeris quot antecedant, cogita quot sequantur . (Sa ne bucuram de ale noas
tre
fara comparare cu altii: niciodata nu vei fi fericit, daca te vei mhni fiindca e
cineva mai fericit.
Cnd vezi, cti sunt naintea ta, gndeste-te cti sunt n urma). Sa ne uitam dar mai
des la cei ce se afla mai rau dect noi, dect la cei ce ne par ca se afla bine. La
vreo ntmplare
n adevar nefericita, chiar mngierea cea mai puternica, desi iesita din acelasi izvo
r
33

cu invidia, ne o va da privirea unor nefericiri mai mari dect ale noastre, precum
si relatiile
cu oameni care se afla n aceleasi mprejurari, cu socis malorum.
Att despre partea activa a pizmuirii. Despre cea pasiva trebuie sa stim ca nu est
e ura mai
nempacata dect invidia; din care cauza n-ar trebui sa ne silim cu tot dinadinsul a
o destep
ta n altii, ci am face mai cu minte sa ne lipsim de aceasta placere, ca de multe
altele, din
pricina urmarilor primejdioase.
11. Cnd ti propui ceva, gndeste-te matur si de mai multe ori nainte de a lucra, si c
hiar
dupa toata cugetarea, mai lasa o parte si pentru neajunsul mintii omenesti, din
pricina caruia
tot se mai pot ntmpda lucruri ce era peste putinta sa le afli sau sa le prevezi si
care pot zadarnici
ntregul plan. Aceasta nesiguranta va face sa atrne cumpana ntotdeauna spre partea
cea rea si ne va da sfatul sa nu ne atingem de lucrurile cele mari fara o mare n
ecesitate: quieta
non movere. Iar daca ai luat odata hotarrea si ai pus mna la lucru, asa nct miscarea
e
nceputa si nu mai ramne dect sa-i astepti rezultatul, atunci nu te mai tulbura prin
cugetari
despre cele trecute si prin temeri de primejdiile ce s-ar putea ntmpla n viitor; ci
acum
scoate-ti lucru din minte, ncuie sertarul acestor gnduri si linisteste-te cu ncrede
rea ca te-ai
gndit la vreme ct ai putut. Acest sfat ni-l da si proverbul italian, Leag-o bine si
apoi da-i
drumul . Daca totusi iese rau, trebuie sa fie soarta de vina si faptul general ca
toate lucrarile
omenesti sun supuse greselii. Si Socrate, cel mai ntelept dintre oameni, avea tre
buinta de
conducerea unui daimonion n interesele sale spre a nimeri calea cea dreapta sau c
el putin
pentru a se feri de greseli
o dovada mai mult pentru neajunsul mintii omenesti.
Asadar,
vorba atribuita unui papa, ca la orice nefericire ce ni se ntmpla suntem noi de vi
na, fie si
partial, nu este absolut si adevarata, desi se potriveste n cele mai multe cazuri
. Aceasta pare
a o simti oamenii cnd cauta sa-si ascunda nefericirea pe ct pot si sa-si de-a aeru
l ca sunt
multumiti. Le este teama sa nu creada lumea ca suferinta este din vina lor.
12. La o nefericire ntmplata, fiindca nu se mai poate schimba, sa nu ne permitem n
ici
macar ideea ca s-ar fi putut nlatura si ca ar fi fost bine daca faceam astfel; ca
ci tocmai asemenea
nduri sporesc durerea si o fac nesuferita, asa nct ne prefac n ceea ce numesc grecii
heavtontimorumeri, cum am zice: sin-chinuitori. Sa ne luam, dimpotriva, dupa reg

ele David,
care, pe ct timp fiul sau zacea bolnav, staruia din toate puterile la Jehova cu p
lngeri si
cu rugaciuni; dar dupa ce i-a murit, a dat din umeri si nu s-a mai gndit la el. C
ine nsa nu se
simte destul de nepasator pentru aceasta, acela sa-si gaseasca linistea n fatalis
m si sa nteleaga
marele adevar ca tot ce se ntmpla, trebuie sa se ntmple si prin urmare nu se poate nc
onjura.
Cu toate aceste, regula de mai sus e buna numai n parte; e buna adica pentru a ne
usura si
a buna adica pentru a ne usura si a ne linisti deocamdata n momentul nefericirii;
nsa acolo
unde nefericirea, precum se ntmpla mai adeseori, a fost pricinuita n tot sau n parte
din
vina noastra, fie din lipsa de ngrijire, fie din prea mare ndrazneala, este de mar
e folos sa ne
pedepsim noi nsine si sa nu ne crutam durerea de a cugeta de multe ori, cum am fi
putut
face mai bine, pentru a ne nvata minte si a ne ndrepta n viitor. Dar mai ales sa nu
ne ascundem,
dupa obicei, greseli comise, nici sa le nfrumusetam sau sa le micsoram, ci sa ni
le
marturisim si sa ni le punem n toata marimea lor naintea ochilor, pentru a putea l
ua cu tarie
hotarrea de a nu mai cadea n ele pe viitor. Ce e drept, facnd asa simtim durerea ce
a mare
de a fi nemultumiti cu noi nsine; nsa vorba greceasca: o cresterea omului nu se fa
ce fara
lupta.
13. n tot ce ne priveste n bine sau n rau trebuie sau ne nfrnam fantazia. Mai nti sa
ne facem iluzii stralucite, fiindca sunt prea scumpe si suntem prea curnd siliti
sa le pierdem,
cu multe oftari din parte-ne. Dar mai ales sa ne pazim de a ne tulbura cumpatul
cu nchipuirea
unor nefericiri posibile. Daca aceste ar fi cu totul lipsite de adevar sau cel p
utin
foarte ndepartate, atunci ne-am veni mai curnd n fire si am vedea ca au fost numai n
chi34

puiri si ne-am bucura cu att mai mult de o realitate mai fericita, lundu-le poate
numaidrept o povata, cum sa ne pazim din vreme de nefericiri foarte ndepartate, d
ar posibile. nsa
cu asemenea nefericiri nu se joaca fantazia degeaba; de bunavoie si face numai na
luciri vesele.
Elementele visurilor celor triste sunt niste ntmplari nenorocite, care ntructva ne
ameninta n adevar, desi din departare fantazia le mareste, le face sa ne para mul
t mai posibile
si mai aproape dect sunt, si le nfatiseaza sub chipurile cele mai grozave. De asem
enea
visuri, dupa ce ne desteptam, nu ne putem scapa cu aceeasi usurinta ca de cele v
esele; pe
aceste din urma se nsarcineaza nsasi realitatea sa le mprastie si ne ngaduie de-abia
o slaba
speranta pentru realizarea lor posibila n viitor. Dar daca ne lasam n voia gndurilo
r triste
(ceea ce numesc englezii blue devils), atunci ne umplem capul cu nchipuiri mai tr
ainice;
putinta lor n genere nu se poate tagadui, iar noi nu ne aflam totdeauna n stare de
a masura
cu dreptate gradul acestei putinte, asa nct ea se preface curnd n probabilitate, si
deodata
ne vedem inima cuprinsa de neliniste si de groaza. Este dar mai bine sa privim l
ucrurile,
care se tin de interesul nostru personal, numai cu ochiul ratiunii si al judecat
ii, sa operam
prin urmare n reflectie rece si exacta cu simple notiuni si in abstracto. Fantazi
a n-are ne
cauta aici, caci ea nu e n stare sa judece, ci aduce numai imagini naintea ochilor
, care misca
inima degeaba si adese o chinuiesc. Mai ales seara ar trebui sa pazim regula ace
asta. Precum ntunericul ne face fricosi si ne arata pretutindeni figuri de spaima, tot asa
lucreaza asupra
noastra si lipsa de precizie a gndurilor; din orice nedumerire naste nesiguranta.
Seara,
cnd oboseala a nvaluit mintea si judecata ntr-o ntunecime subiectiva, cnd intelectul
e
ostenit si nu poate patrunde n maduva lucrarilor, obiectele meditatiei, relative
la mprejurarile
noastre personale, iau usor o aparenta primejdioasa si se prefac n gogorite. Mai
ales ni
se ntmpla asa la vreme de noapte, n pat, cnd mintea este cu totul obosita si judecat
a nu-si
mai poate ndeplini chemarea ei fireasca, pe cnd fantazia ramne nca desteapta; atunci
noaptea acopera toate lucrurile, vazute si nevazute, cu culoarea ei cea neagra.
Gndurile
noastre nainte de adormi si cu deosebire cnd ne trezim n mijlocul noptii, denaturea
za mai
totdeauna lucrurile si le ntorc pe dos, tocmai ca visul, si nca, daca este vorba d
e interes
personal, ni le arata triste si ngrozitoare. Dimineata dispar asemenea spaime, pr
ecum dispare
visul; acesta e ntelesul proverbului spaniol: Noaptea vopsita, ziua alba. Dar si
seara, ndata
ce s-au aprins lumnarile, mintea si ochiul, nu mai vad asa de bine ca ziua; de ac
eea
nici nu e buna seara pentru meditarea lucrurilor serioase, necum neplacute. Adev
aratul timp
al meditarilor este dimineata, care si de altminteri este timpul nemerit pentru
orice fel de lucrare,
fie intelectuala, fie trupeasca. Caci dimineata este tineretea zilei; toate sunt
atunci vesele,
proaspete si usoare, omul se simte n putere si are toate facultatile lui la depli
na dispozitie;
de aceea sa nu si-o scurteze sculndu-se prea trziu, nici sa si-o piarda n ocupatii
sau
conversari zadarnice, ci sa o priveasca ca o chintesenta a vietii si oarecum sa
o sarbatoreasca.
Seara, este batrnetea vietii; atunci suntem slabi, vorbareti si cam usori. Orice
zi este o
mica viata; orice desteptare si sculare o mica nastere, orice dimineata o mica t
inerete, orice
culoare si adormire o mica moarte.
Starea sanatatii, somnul, hrana, temperatura, vremea, mprejurimea si multe alte l
ucruri dinafara
au o mare influenta asupra dispozitiei noastre, iar aceasta asupra gndurilor. Att
parerile
noastre, ct si destoinicia pentru o lucrare sunt foarte supuse timpului si chiar
locului,
si bine a zis Goethe: Foloseste-te de bune dispozitie a momentului, caci vie asa
de rar .
Si nu numai conceptiunile obiective si gndirile originale trebuie sa le astepti,
daca si cnd
au bunavointa de a veni, dar chiar si chibzuinta matura asupra unui interes pers
onal nu se
poate face la un timp de mai nainte hotart, pentru care te-ai pregatit, ci si alege
singura
vremea ei, cnd sirul ideilor se pune de la sine n miscare si noi n-avem dect sa-l u
rmam cu
toata luarea-aminte.
35

Fiecare luna a anului are o influenta particulara si imediata, adica neatrnata de
atmosfera
dinafara, asupra sanatatii noastre si n genere asupra starii noastre fizice, ba c
hiar intelectua
le.
De aceeasi regula a nfrnarii se tine si sfatul sa nu lasam fantazia sa ne mprospate
ze si sa
ne zugraveasca din nou suferintele de mai nainte, nedreptatiri, pagube, pierderi,
ofense, va
tamari s. c. L., caci prin aceasta ni se trezeste iarasi mnia adormita, indignare
a si toate pati
mile urte, si ne tulbura cugetul. Precum, dupa frumoasa comparare a neoplatonicul
ui Pro
clos, n orice oras, pe lnga oamenii de bine, locuiesc lepadaturile societatii, tot
asa se afla
n orice om, si n cel mai bun si eminent, o parte josnica si chiar bestiala a natur
ii omenesti,
cel putin ca germen. Aceasta plebe nu trebuie trezita si pusa la fereastra, caci
aspectul ei este
hidos; fantezia nenfrnata nsa joaca rolul demagogilor. Si apoi orice neplacere veni
ta de la
oameni sau de la lucruri, fie ct de mica, daca ne tot gndim la ea si ne-o zugravim
cu culori
vii de care ne nspaimntam; dimpotriva, sa ne deprindem a privi neplacerile cu snge
rece
si fara nici o exagerare, pentru a putea trece mai usor peste ele.
Obiectele mici, daca le tinem prea aproape de ochi, ne marginesc orizontul si ne
mpiedica
vederea; tot asa persoanele si lucrurile din nconjurimea noastra zilnica, fie ct d
e nensem
nate si de indiferente, ne ocupa luarea-aminte peste masura, si nca ntr-un mod nep
lacut departnd ideile si obiectele mai importante. Sa ne ferim de aceasta disproportie si
sa o com
batem.
14. La privirea unor lucruri, ce nu le avem, ne avem usor gndul: dar daca ar fi al
emele? si ne face sa simtim lipsa lor. nsa ar fi mai bine sa ne ntrebam uneori: dar
daca nu
ar fi ale mele? , adica sa ne ncercam a privi lucrurile, ce le avem n adevar, parca
le-am fi
pierdut; si anume toate lucrurile: avere, sanatate, prieteni, amanta, nevasta, c
opii, cai sicini; caci de obicei pierderea ne nvata sa cunoastem pretul lor. n urma
acestui mod de a le
privi vom simti mai nti, cu mai multa, multumire, ca le avem, si al doilea, vom lu
a toate
masurile n contra pierderii lor, asadar nu ne vom risca averea, nu vom supara pri
etenii, nu
vom duce n ispita credinta sotiei noastre, vom pazi sanatatea copiilor s. c. L.
A
deseori
cautam sa ne usuram greutatea prezentului prin nalucirea unui viitor mai favorab
il si ne facem
felurite sperante himerice, care mai de care expuse la dezamagiri, ndata ce se lo
vesc de
nemilostiva realitate. Mai bine ar fi sa ne gndim n toate planurile noastre la rel
ele posibile
si sa ne pregatim mijloacele de aparare mpotriva lor; sau cel putin sa avem o sur
prindere
placuta, daca nu se ivesc. Si, n adevar, suntem totdeauna veseli de ori scapam de
o frica.
Din cnd n cnd este chiar folositor sa ne nchipuim ca nefericirile cele mari, ce ar p
utea da
peste noi, s-au si ntmplat, pentru a suferi cu att mai usor pe cele mici, ce ne lov
esc nadevar, adica sa ne mngiem cu gndul ca am scapat ca am scapat de mai rau. nsa pe
ntru
aceasta regula sa nu uitam pe cea mai de sus.
15. Fiindca toate lucrurile si ntmplarile ce ne privesc, se petrec si se ncruciseaz
a fara
nici o rnduiala, fara relatie ntreolalta, n cel mai mare contrast si fara o alta le
gatura dect
numai aceea ca sunt ntmplari privitoare la persoana noastra, si gndirea si ngrijirea
noastra
pentru ele trebuie sa fie tot asa de abrupta, ca sa se potriveasca. Daca ne apuc
am dar de
un lucru, trebuie, sa facem abstractie de celelalte si sa ni le scoatem din mint
e, pentru a ne
putea ngriji sau bucura sau apara de fiecare la timpul sau, cu nepasare de ce-ar
mai fi alaturea
sa avem dar oarecum niste saltare sau cutii n minte spre a putea deschide una, la
snd
pe toate celelalte nchise. Folosul ce-l tragem atunci este sa mpiedicam grijile ce
le mari sa
ne strice placerile cele mici ale momentului si sa ne rapeasca ntreaga liniste; c
a o chibzuire
nu nabusa pe alta; ca grija pentru vreun lucru nensemnat nu aduce cu sine nengrijir
ea multor
altora mai mici, si asa mai departe. ndeosebi cine e n stare sa aiba gndiri nalte, s
a nusi
umple si sa nu-si cotropeasca mintea cu lucruri personale si cu griji prea de rnd
, asa nct
36

sa opreasca intrarea ideilor: caci aceasta ar nsemna, cum zic latinii, propter vi
tam vivendi
perdere causas, a pierde, din cauza vietii, tocmai ratiunea pentru care vietuim.
Ce e drept,
pentru o concentrare a omului si pentru abaterea lui de la griji, se cere ca si
pentru attea
alte mprejurari stapnire de sine; ntru aceasta nsa e bine sa ne ntareasca observarea
ca
omul trebuie sa sufere foarte multe lucruri ce i se impun fara voia lui si de ca
re nimeni nu
scapa n cursul vietii, dar ca o mica nfrnare ce ne o impunem noi nsine la timpul si
locul
nemerit, ne fereste mai pe urma de multa sila ce ne-o impun altii, precum o mica
parte a sferei
n chiar apropierea centrului raspunde unei parti de o suta de ori mai mari la per
iferie.
Prin nimic nu scapam mai bine de stapnirea altora dect prin stapnirea de noi nsine
acest nteles l are cuvntul lui Seneca: Si tibi vis omnia subjicere, te subjice ratio
ni (Daca
vrei sa-ti supui toate, supune-te pe tine nsuti ratiunii). Pe lnga acestea, stapnir
ea de noi
nsine o avem totdeauna la ndemna si o mai putem ndulci dupa trebuinta, spre pilda cnd
ne atinge o parte prea simtitoare: pe cnd stapnirea altora asupra noastra este far
a mila si
fara crutare. De aceea e lucru cu minte de a preveni pe cea din urma prin cea di
nti.
16. A pune o stavila dorintelor, a ne nfrna poftele, a ne stapni mnia, aducndu-ne tot
deauna
aminte ca nimeni nu poate dobndi dect o foarte mica parte din lucrurile dorite, pe
cnd trebuie, din contra, sa se astepte la multe rele, cu un cuvnt abstinere et sus
tinere, a ne
abtine si a ne sustine; aceasta este o regula, fara a carei paza ne vom simti ne
fericiti, orict
de bogati si de puternici am fi. Acolo tinteste Horatiu, cnd zice (Epist., 1, 18)
: Mai ales
nsa citeste si nvata de la cei ntelepti, cum sa poti duce o viata linistita fara a
fi turburat si
chinuit de pofte prea mari, nici de frica, dar nici de speranta unor lucruri ce
nu sunt tocmai
de folos.
17. Viata consista n miscare, zice Aristotel cu drept cuvnt; si precum viata noast
ra fizica
nu este alta si nu se poate sustine astfel dect prin o miscare nencetata, asemenea
si viata
noastra intelectuala cere tot mereu ocupatie, fie prin fapte, fie prin gndiri. Ce
a mai simpla
dovada e baterea tobei cu degetele pe fereastra sau pe masa, cu care se ndeletnic
esc oamenii
lipsiti de alte idei sau ocupatii; si nici nu poate fi altfel: existenta noastra
este din fire
fara liniste si fara repaus; de aceea nici nu putem suferi o completa inactivita
te, fiindca ne
aduce n curnd urtul cel mai chinuitor. Aceasta dispozitie fireasca trebuie sa ne-o
regulam,
pentru a o satisface metodic si prin urmare mai bine. Asadar, a lucra, a se ocup
a de ceva sau
cel putin a nvata este o conditie neaparata pentru fericirea omului; puterile lui
cer ntrebuintare
si el vrea sa le vada ntructva efectul. Cea mai mare multumire o avem daca lucram,
daca facem ceva, fie ca mpletim un cos, fie ca scriem o carte; suntem fericiti cnd
vedem
lucrul din zi ce merge sporind sub minile noastre si ajungnd la bun sfrsit. Aceasta
fericire
ne o da o lucrare de arta, o scriere, ba si un lucru de mna; dar ce e drept, feri
cirea este cu
att mai nalta, cu ct lucrarea este mai aleasa. Cei mai fericiti sunt cei nzestrati c
u o inteligenta
superioara ca unii ce si simt puterea de a produce opere nsemnate, marete si conce
ntrate
n una si aceeasi directie a ideilor. Caci atunci un interes mai nalt se ntinde pest
e toata
existenta lor si-i da un fel de element picant, care, lipsind din viata celorlal
ti, o face foarte
searbada n comparatie. Pentru cei dinti viata si lumea, pe lnga interesul material
ce-l are
n ochii tuturor deopotriva, are un al doilea interes mai nalt, un interes formal,
ca una ce cuprinde
materia operelor lor, ntru a carei adunare staruie cu silinta toata viata, ndata c
e grija
si nevoia zilnica i lasa sa rasufle. Chiar si intelectul lor este oarecum mpartit n
doua: unul
pentru relatiile obisnuite ca la toti ceilalti (dorinte si intentii personale),
altul pentru perceperea
curat obiectiva a lucrurilor. Astfel ei traiesc doua vieta, sunt si actori pe sc
ena si spectatori
n parter, pe cnd ceilalti sunt numai actori. nsa fiecine, si cel mai de rnd, sa faca
dupa puterile sale. Ct de neplacuta este lipsa unei lucrari regulate, o constatam
chiar n calatoriile
mai lungi, unde din cnd n cnd ne simtim foarte fericiti, fiindca, neavnd o ocupa37

tie, ne vedem oarecum scosi din elementul nostru firesc. A ne trudi si a ne lupt
a cu lucrurile
si cu oamenii este menirea noastra, pentru este a sobolului de a sapa. Linistea
ce ne-ar da-o
deplina multumire a unei placeri tihnite si nentrerupte, ne-ar fi nesuferita. Bir
uirea greutatilor
este adevarata placere a vietii, fie greutatile materiale ca la munca pamntului s
i la negot,
fie spirituale ca la nvatatura si la cercetari stiintifice; lupta cu ele si izbnda
sunt fericirea
omului. Daca-i lipseste prilejul, atunci si-l nascoceste el cum poate; dupa felu
l individualitatii
sale, se apuca de vnatoare sau joaca biliard, sau, mpins de ndemnul ascuns al
naturii sale, cauta materie de cearta, sau se pune pe intrigi, sau iscodeste vre
o nselaciune si
tot felul de alte lucruri rele, numai sa scape de starea nesuferita a nelucrarii
. Diffiicilis in
otio quies, adica: grea este linistea cnd n-ai de lucru.
18. Tinta aspirarilor noastre sa nu fie imaginile fanteziei, ci notiunile cugeta
te cu mintea
rece; noi nsa de obicei facem tocmai dimpotriva, si daca ne ntrebam mai cu dinadin
sul, gasim
ca la toate hotarrile suntem n ultima instanta nduplecati
nu de notiuni sau de jude
cati,
ci de vreo imagine a fantaziei, cu care este mbracata una din alternativele, ntre
careera vorba sa alegem. n nu mai stiu ce roman al lui Voltaire sau Diderot, erou
l, fiind tnar si
avnd a lua o hotarre ca Hercul la raspntii, vedea virtutea totdeauna sub figura unu
i pedagog
batrn, tiindu-i lectii de morala cu tabachera ntr-o mna si cu priza ntr-alta, pe cnd
vitiul
avea figura frumusica a fetei din casa mume-si. Mai ales n tinerete ni se fixeaza
tinta
fericirii sub forma unor imagini care se nfatiseaza naintea ochilor nchipuirii si n
e ramn
uneori statornice toata viata. Dar ele n realitate nu sunt dect niste naluciri ade
menitoare, si
daca ajungem la dnsele, se prefac n vazduh si atunci ntelegem ca nu au tinut nimic
di ceea
ce promiteau. De acest fel sunt scenele nchipuite din viata casnica, patriarhala,
sociala, taraneasca,
imaginile locuintei, ale mprejurimii, ale decoratiilor, ale semnelor de respect,
si
altele. Chaque fou a sa marotte, si uneori nici imaginea iubitei nu este altceva
. Cum de ni se
ntmpla asa, este usor de nteles: imaginea intuitiva, fiind oarecum mai pipaita, luc
reaza
mai de-a dreptul asupra dorintelor noastre dect notiunea, care, fiind o gndire abs
tracta, ne
da numai generalitati, fara acele amanunte individuale ale realitatii si prin ur
mare nu lucreaza
dect indirect asupra vointei noastre. Si cu toate acestea, numai notiunea se tine
de cuvnt;
a se ncrede numai n ea, este o dovada de buna crestere intelectuala, ceea ce nu mpi
edica
a chema uneori n ajutor si unele imagini, ceea ce nu mpiedica a chema uneori n ajut
or
si unele imagini, pentru explicare si parafraza, nsa cum grano salis.
19. Regula de mai sus se poate subsuma sub regula mai generala ca este bine sa f
im totdeauna
stapni peste impresia momentului si a simturilor ndeobste. O asemenea impresie are
prea multa putere n comparare cu simplele gndiri si cunostinte abstracte, nu din c
auza cuprinsului
si valorii ei, adeseori foarte mica, ci si din cauza formei sub care poate fi pr
imita
intuitiv si se introduce n minte, turburnd inima sau slabindu-i hotarrile. Caci luc
rul prezent
si intuitiv se percepe usor si ne impresioneaza cu toata puterea sa deodata; pe
cnd reflectiile
si motivarile cer timp si liniste pentru a fi meditate una cte una, din care cauz
a nu
se pot nfatisa toate n fiece moment. De aceea un obiect placut, de care n urma refl
ectiei
am hotart sa ne abtinem, ne atrage iarasi cnd l vedem din nou; tot asa ne vatama op
inia
unui om, caruia i tagaduim orice competenta, si ne supara o ofensa, desi ntelegem
ca trebuie
despretuita; asemenea zece argumente n contra existentei unui pericol sunt mai sl
abedect falsa aparenta a ntmplarii lui, s. c. L. n toate aceste se arata slabiciunea
primitiva a
inteligentei omenesti. De aceea femeile cad adeseori din cauza unei impresii mom
entane, si
putini barbati au destula precumpanire a ratiunii, pentru a nu suferi si ei din
aceeasi cauza.
Unde dar nu putem stapni o asemenea impresie cu totul, prin simple reflectii, aco
lo e mai
nemerit sa o neutralizam prin cea contrara, d. e. impresia unei ofense prin ntlnir
ea cu cei
ce ne stimeaza, impresia unui pericol amenintator prin vederea mijloacelor de ap
arare. Si
38

italianul, de care povesteste Lebnitz (Nouveaux essais, 1, 2, 11), a putut sa re
ziste chiar durerilor
torturii, silindu-si mintea sa ramna atintita la imaginea spnzuratoarei, de care n
-ar
fi scapat daca marturisea; de aceea striga n timpul torturii io ti vedo, cuvinte
pe care le-a explicat
mai pe urma n acest nteles. Asemenea cnd toate persoanele dimprejurul nostru sunt
de o alta opinie dect noi si ne-o arata, ne vine foarte greu sa nu ne nduplecam si
noi, chiar
daca suntem ncredintati de greseala lor. Unui rege fugar si urmarit, care calator
este n cel
mai strict incognito, trebuie sa-i fie o adevarata ntarire a inimii daca vreun to
varas credincios
pazeste n patru ochi obisnuitul ceremonial de supunere, fara de care ar ajunge ma
i la
urma a se ndoi chiar de sine nsusi.
20. Dupa ce am vorbit n capitolul al doilea de pretul cel mai mare al sanatatii,
ca una ce
este cea dinti si cea mai nsemnata conditie a fericirii noastre, vreau sa mai adau
g aici cteva
reguli cu totul generale pentru ntarirea si pastrarea ei.
Spre a ne face trupul mai rezistent trebuie sa-i impunem att n ntregul lui ct si n fi
ecare
parte multe sarcini si osteneli si sa-l deprindem la influente contrare de tot f
elul, cta vreme
suntem sanatosi. Dar ndata ce ne simtim bolnavi peste tot sau numai n parte, sa ap
ucam
calea opusa, adica sa crutam si sa ngrijim cu tot dinadinsul trupul cel bolnav sa
u partea lui,
caci cel se sufera si este slabit, nu este destoinic pentru ncercari de rezistent
a.
Muschii se ntaresc prin multa ntrebuintare, nsa nervii se slabesc. Sa deprindem dar
muschii
cu orice munca potrivita, dar sa ferim nervii de orice ncercari; sa pazim ochii d
e prea
multa lumina, mai ales reflectata, de orice oboseala n vremea amurgului, precum s
i de o
privire continua a unor obiecte prea mici; asemenea sa ferim urechile de prea mu
lt zgomot,
dar mai ales creierii de o oboseala prea mare, fortata sau la vreme nepotrivita;
asadar, sa-i
lasam n pace pe timpul mistuirii, fiindca aceeasi putere, care n creieri produce gn
dirile,
lucreaza n stomac si n intestine pentru a pregati chinul si chilul; asemenea n timp
ul si n
urma unei mari ncordari musculare. Caci nervii motori sunt ca si cei sensibili; s
i precum
durerea ce o simtim n madularele vatamate, si are adevaratul ei locas n creieri, to
t asa-vorbind
exact-nu umbla si nu lucreaza picioarele si minile, ci creierii, adica acea parte
a lor
care prin mijlocirea maduvei oblongonate si a maduvei spinarii desteapta nervii
acelor madulare
si produce miscarea. De aceea si oboseala ce o simtim n mini sau n picioare, si are
locasul ei adevarat n creieri, iar nu aceia care lucreaza fara voia noastra, spre
pilda, inima.
Este dar preferat ca se slabesc creierii, cnd n acelasi timp sau n prea mici interv
ale li se
impune nu numai o mare activitate musculara, ci si o ncordare intelectuala. Cu ac
easta nu
este n contrazicere experienta, cum adeseori la nceputul unei plimbari sau dupa al
te miscari
mai scurte simtim un spor al activitatii noastre intelectuale, caci atunci nu su
nt nca
obosite acele parti ale creierilor, pe cnd o asemenea lucrare musculara usoara si
n urma ei
o respiratie sporita ajuta circularea sngelui arterial si mai bine oxidat spre cr
eieri. Mai ales
nsa trebuie sa dam creierilor tot somnul cerut pentru ntremarea lor, caci somnul e
ste pentru
om ceea ce este ntoarcerea pentru ceasornic. Cantitatea de soen necesara va fi cu
att mai
mare, cu ct creierii sunt mai dezvoltati si mai activi. A dormi nsa peste masura a
r fi o pierdere
de vreme, caci atunci somnul pierde n intensitate ceea ce cstiga n extensiune (Somn
ul
este o parte a mortii, ce o mprumutam anticipando si cu care sustinem si prennoim
viata sleita ntr-o zi. Le sommeil est un emprunt fait a la mort. Sau cu alte cuvi
nte: somnul
este dobnda prealabila a mortii, care nsasi este plata capitalului. Aceasta se exe
cuta cu
att mai trziu cu ct dobnda este mai mare si se plateste mai regulat).
n genere trebuie sa ntelegem ca gndirea noastra nu este altceva dect functiunea orga
nica
a creierilor si ca, prin urmare, n privinta ncordarii si repaosului seamana cu ori
ce alta
activitate organica. Daca prea multa ncordare vatama ochii, vatama si creierii. C
u drept cuvnt
s-a zis: creierii gndesc precum mistuie stomacul. nchipuirea gresita despre un suf
let
nematerial, simplu, esential, si totdeauna cugetator, prin urmare neobosit, care
ar sedea asa
39

cu chirie n creieri si nu ar avea trebuinta de nimic pe lume, a ndemnat desigur mu
lti oa
meni la un trai absurd n paguba inteligentei lor: asa d. E. Frederic cel Mare s-a
ncercat o
data a se dezvata cu totul de somn. Profesorii de filozofie ar face bine sa nu m
ai raspndeas
ca prin o filozofie de babe, care umbla numai dupa catehism, asemenea erori peri
culoase n
urmarile lor practice. Trebuie sa ne deprindem o data a privi puterile noastre i
ntelectuale nu
mai ca functiuni fiziologice, pentru a le trata, a le cruta si a le ncorda potriv
it cu aceasta na
tura a lor, si a nu uita ca toata suferinta, greutatea sau neregula fizica din o
rice parte a trupu
lui afecteaza spiritul. Cea mai buna nvatatura ne-o da n aceasta privinta Cabanis,
Des rap
ports du physique et du moral de l homme.
Din pricina nepazirii acestui sfat, multe spirite mai nalte, precum si nvatati mar
i, au
ajuns a fi la batrnete tmpiti, copilarosi si chiar nebuni. Asa d. E. Renumitii poe
ti englezi
din secolul nostru Walter Scott, Wordsworth, Southey, s. a. erau la batrnete, si n
ca la vrsta
de saizeci de ani, slabi la minte, incapabili, cazuti n imbecilitate; ademeniti d
e onorarii din
ce n ce mai mari, ncepusera a cultiva literatura ca o meserie si scriind pentru ba
i, si-au sleit
puterile peste fire. Cine nsa si pune Pegasul n jug si si duce Muza cu biciul, se va
vedea
pedepsit ntocmai ca cel ce se oboseste prea mult n serviciul Venerii. Mi-e teama c
a si Kant
n anii sai mai naintati, dupa ce ajunsese, n sfrsit, a avea un mare renume, si-a ost
enit
mintea prea mult si astfel a cazut n cei din urma patru ani ai vietii sale n copil
arie.
40

Despre purtarea noastra cu altii
Pentru a trai n lume este bine sa avem o mare provizie de prudenta si de indulgen
ta; de prudenta
pentru a ne pazi de paguba, de indulgenta pentru a ne feri de cearta.
Cine are sa traiasca ntre oameni, nu trebuie sa despretuiasca n mod absolut nici o
individualitate,
ca una ce este o data creata de natura asa cum este; nici pe cea mai rea, mai mi
zerabila
sau mai ridicula. Din contra, are sa o primeasca ca un ce fatal, care n urma unui
principiu
etern si metafizic trebuie sa fie asa si nu altfel; iar la cazurile extreme sa-s
i zica: Astfel este
lumea, nu e vina mea . Daca face altfel, este nedrept si provoaca pe celalalt la l
upta de moarte.
Caci nimeni nu-si poate schimba adevarata sa individualitate, adica temperamentu
l sau, caracterul
sau moral, puterile judecatii, fizionomia sa s. c. l. Daca l osndim n toata firea l
ui,
atunci nu-i mai ramne dect sa ne combata ca pe dusmanul sau de moarte; caci noi nu
-i ngaduim
dreptul de a exista dect sub conditia de a fi ceea ce din fire trebuie sa fie. De
aceea,
spre a putea trai ntre oameni, trebuie sa-i lasam pe toti n felul lor, oricum s-ar
fi brodit, si nu
avem dect a ne gndi cum sa ne folosim de ei, dupa firea si nsusirea lor, dar nu sa
speram n
vreo schimbare, nici sa-i osndim absolut n ceea ce sunt. Acesta este ntelesul prove
rbului
german leben und leben lassen (traieste tu si lasa si pe altii sa traiasca)& Dar nd
eplinirea
acestei datorii nu este asa de usoara pe ct este de dreapta; si fericit e cel ce
nu e silit sa aiba a
face cu tot felul de oameni. Deocamdata, spre a ne obisnui sa suferim oamenii, e
ste bine si
prilejul l avem n toate zilele
sa ne deprindem rabdarea cu lucruri nensufletite, ca
re n urma
unei necesitati mecanice sau fizice se mpotrivesc cu tarie la ncercarile noastre.
Rabdarea astfel
dobndita o putem apoi ntrebuinta si la oameni, aducndu-ne aminte ca si ei, ori de ct
e
ori ni se mpotrivesc, o fac dintr-o necesitate tot asa de neaparata si izvorta din
chiar firea lor,
ca si lucrurile nensufletite, din care cauza este tot asa de nechibzuit a ne supa
ra de o piatra ce
ne cade n drum. Mai cuminte este adeseori sa ne zicem: De schimbat tot nu-l pot sc
himba,
asadar sa ma folosesc de el .
22. Este de mirat ct de usor si de curnd se arata n conversatie omogenitatea sau et
nogeneitatea
mintii si a inimii ntre oameni; n cel mai mic lucru se simte. Sa fie vorba de ches
tiile
cele mai straine si mai indiferente; totusi, ntre cei din fire eterogeni, aproape
orice opinie a
unuia va displacea mai mult sau mai putin celuilalt, unele chiar l vor supara. Ce
i omogeni,
din contra, sunt ndata si n toate un fel de conformitate, care, unde omogenitatea
e mare, produce
o armonie deplina pna la unisono. De aici se ntelege, mai nti, pentru ce oamenii de
rnd sunt asa de sociabili sa-si gasesc pretutindeni cu atta usurinta sindrofia cea
mai placuta,
-dar stii! oamenii de soi, tot unul si unul! Cei alesi patesc contrariul, si cu
ct sunt mai eminenti,
cu att mai rau; asa nct, n singuratatea lor, poti simti uneori o adevarata bucurie,
cnd
ntlnesc n altcineva macar o fibra omogena cu a lor, fie ct de mica. Caci nimeni nu p
oate fi
mai mult pentru altul, dect este aceasta pentru el. Adevaratele spirite nalte locu
iesc ca vulturii
n vrf de munte, singuri! Al doilea, vedem cum cei deopotriva se reunesc cu atta iut
eala,
nct parca se simt atrasi de magnetism; sufletele amice se saluta din departare. Pr
ilejul de a
observa aceasta l vom avea, ce e drept, mai des cu oamenii rai la inima sau margi
niti la minte;
nsa numai fiindca acestia exista cu miile si milioanele, pe cnd naturile mai bine
si mai
alese sunt si se numesc rare. Astfel, spre pilda, ntr-o mare societate cu interes
e practice, doi
oameni de nimic se vor recunoaste ndata unul pe altul, parca ar purta cocarda, si
se vor lipi
pentru a unelti vreo fapta rea sau vreo tradare. Asemenea daca, per impossibile,
ne nchipuim
o societate numeroasa alcatuita numai din oameni cu minte si plini de spirit, af
ara de doi ne41

ghiobi, care s-ar fi furisat si ei printre ceilalti, acesti doi se vor simti atr
asi de o simpatie reciproca
si n curnd fiecare din ei se va bucura din inima ca a gasit cel putin un om cu min
te.
Este n adevar un lucru interesant a vedea cu ochii, cum doi insi, mai ales din ce
i inferiori la
minte si la inima, se recunosc la cea dinti privire, si dau osteneala de a se apro
pia unul de altul,
se saluta cu toata bucuria si alearga spre olalta parca s-ar cunoaste din copila
rie, -asa este
de interesant si de surprinzator lucrul, nct ti vine sa crezi, dupa nvatatura metemp
sihozei
budhiste, ca au fost mprieteniti ntr-o viata anterioara.
Ceea ce nsa tine chiar pe oamenii foarte potriviti n oarecare departare de olalta
si desteapta
uneori o dizarmonie trecatoare ntre ei, este nepotrivirea dispozitiei momentane,
care mai totdeauna
se ntmpla sa fie alta pentru unul si alta pentru altul, dupa cum este n acel moment
starea fiecaruia, ocuparea, mprejurimea, sanatatea, sirul gndurilor s. c. l. De ai
ci se nasc disonante
si ntre persoanele cele mai armonice. Puterea de a aplica totdeauna corectivul ce
rut
pentru dizolvarea acelei disonante si pentru introducerea unei temperaturi de vi
bratiune egala,
ar fi rezultatul celei mai nalte culturi. Asa de mult contribuie egalitatea dispo
zitiei la mentinerea
relatiilor omenesti, nct si o societate foarte numeroasa se anima si se nveleste pr
in preschimbarea
idelor si se intereseaza cu placere, ndata ce un obiect comun, fie o primejdie, s
au o
speranta, sau o stire, sau o priveliste rara, o scena de teatru, o muzica, sau a
ltceva, atrage luareaaminte a tuturor n acelasi timp. Caci atunci se acopar toate interesele private s
i se produce
o unitate generala a dispozitiei. n lipsa de asemenea influente obiective, societ
atile alearga
la cele subiective, si astfel bauturile spirtoase sunt mijlocul obisnuit de a fo
rma o dispozitie
egala ntre cei adunati. Chiar ceaiul si ciocolata produc acelasi rezultat.
Prin dizarmonia care se naste cu atta usurinta din deosebirea dispozitiei momenta
ne ntre
oamenii ce traiesc mpreuna, se ntelege n parte cum aducerea-aminte, ca una ce este
scoasa
de sub toate aceste influente neplacute, desi trecatoare, idealizeaza pe fiecine
si uneori l nconjura
cu o adevarata aureola. Aducerea-aminte lucreaza ca lintea (luneta) convergenta
din
camera obscura: ea contrage toate si produce astfel o imagine mult mai frumoasa
dect originalul.
Multumirea de a ne vedea astfel priviti, o putem dobndi ntructva prin orice absenta
.
Caci desi idealizarea memoriei cere mai mult timp pentru a-si ndeplini lucrarea,
totusi nceputul
l face ndata. De aceea, daca voim sa fim prudenti cu cunoscutii si cu amicii nostr
i, este
bine ca nici lor sa nu ne aratam dect la intervale mai mari. Revazndu-i, vom simti
ndata ca
memoria a lucrat.
23. Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Prin aceasta vreau sa zic ca nimeni nu ve
de n altul
mai mult dect este el nsusi, cazi nu-l poate primi nici ntelege dect este el nsusi, c
aci nu-l
poate primi nici ntelege dect dupa masura propriei sale inteligente. Daca aceasta
este din
cele mai de rnd, atunci toate darurile mintii, si cele mai stralucite, nu vor ave
a nici un efect
asupra lui si el nu va vedea n omul de talent dect partea cea de rnd a individualit
atii, asadarnumai slabiciunile lui si defectele de caracter si de temperament. n
aceasta i se va ncheia
toata ideea despre acel om. Iar nsusirile intelectuale mai nalte vor exista pentru
el tot asa de
putin, precum exista culorile pentru cel orb. Caci toate spiritele sunt nevazute
pentru cine nu
are nsusi spirit, si orice pretuire este produsul dintre valoarea celui pretuit c
u sfera intelectuala
a pretuitorului. De aici urmeaza ca n conversatie esti totdeauna cobort la nivelul
celui cu
care vorbesti, fiindca tot ce ai mai presus de el dispare, si nici ca se simte m
acar abnegatia ntrebuintata
pentru o asemenea nivelare. Daca ne gndim acum, de ce soi sunt cei mai multi
oameni, ct de mici sunt la mine si la inima, vom ntelege ca nu este cu putinta sa
vorbim cu
ei fara a ne njosi si noi pentru acel timp (dupa analogia distribuirii electrice)
si totdeodata
vom lua cu placere hotarrea de a nu ne mai amesteca ntr-o societate cu care nu put
em comunica
dect prin ceea ce numesc francezi la partie honteuse a naturii noastre. Vom nteleg
e,
asemenea, ca fata cu neghiobii si cu nebunii nu avem dect un mijloc pentru a ne a
rata cu
minte, si acela este a nu intra n vorba cu ei. Dar atunci, ce e drept, o putem pa
ti uneori n so42

cietate ca dantuitorul care vine la un bal si nu ntlneste dect niste oameni schiopi
: cu cine sa
joace?
24. si cstiga stima mea, cu un ales ntre o suta, omul care, avnd sa astepte si stnd n
eocupat,
nu ncepe ndata sa bata tactul sau sa ciocaneasca cu tot ce-i cade sub mna, cu basto
nul,
cu cutitul, cu furculita sau cu orice. Poate se gndeste la ceva. La cei mai multi
, dimpotriva, se
vede ca auzul si vazul au luat locul gndirii; ei bat toba cu degetele pentru a-si
aduce aminte
de propria lor existenta, daca nu au o tigara la ndemna, care sa le slujeasca mai
bine. Din
aceeasi cauza i vezi mereu cu ochii si cu urechile deschise la tot ce se ntmpla n ju
rul lor.
26. Cei mai multi oameni sunt asa de subiectivi, nct nimic nu are pentru ei un ade
varat interes
afara de ei nsii. De aici vine ca n tot ce se vorbeste, ei se gndesc ndata la dnsii s
i ca
orice raport ntmplator cu ceva ce le este personal, fie ct de departat, le atrage s
i le consuma
toata luare-aminte, asa nct nu mai au nici o ntelegere pentru adevaratul obiect al
vorbirii; si
nici argumentele nu au vreo tarie pentru ei, ndata ce sunt n contra interesului sa
u desertaciunii
lor. De aceea si sunt asa de usor distrasi, atinsi, suparati sau ofensati, nct, vo
rbind cu ei
despre orisice obiect, nu ne putem ndestul feri de vreo relatie posibila, poate n
efavorabila, a
celor zise de noi cu prea pretioasa si prea delicata dumnealor persoana, care se
intereseaza numai
de sine nsasi si de nimic alta. Si pe cnd asemenea oameni nu nteleg si nu simt ceea
ce
este adevarat sau frumos sau plin de spirit n vorbele altora, au cea mai gingasi
susceptibilitate
pentru tot ce ar putea atinge, fie ct de departe si indirect, mica lor desertaciu
ne sau ar putea
sa se reflecteze n mod nefavorabil asupra mult merituoasei individualitati a dumn
ealor. Asa
nct, n usurinta lor de a fi vatamati, seamana cu catelusii cei mici, carora le calc
i pe laba fara
sa vrei si ai pe urma sa le auzi chelalaitul; sau se pot compara cu un bolnav pl
in de rani, de
care trebuie sa te feresti cu cea mai mare luare-aminte sa nu-l atingi. Unii mer
g asa de departe,
nct iau si cea mai mica umbra de spirit ce o arata cineva n conversatia cu ei, drep
t o ofensa,
desi se prefac deocamdata; cel lipsit de experienta se gndeste mai pe urma si-si
munceste capul
n zadar ca sa nteleaga prin ce si-a putut atrage ura si mnia lor. nsa tot asa de uso
r este
sa-i lingusesti si sa-i cstigi. De aceea judecata lor este mai totdeauna prevenit
a si numai o
fraza n favoarea partidului sau castei lor, dar nu o judecata obiectiva si nedrea
pta. Cauza a
toate aceste este ca n ei intentiunile covrsesc cu mult inteligenta si ca mintea l
or cea slaba
este cu totul robita vointei, de care nu poate scapa nici pentru un singur momen
t.
O dovada enorma despre mizerabila subiectivitate a oamenilor, care raporteaza to
ate la interesul
lor si de la orice idee se ntorc n linie dreapta numai spre ei nsii, ne-o da Astrol
ogia,
care pune mersul imenselor corpuri ceresti n relatie cu nemernica persoana a omul
ui si leaga
cometele de pe cer cu certele si fleacurile noastre de pe pamnt. Aceasta nsa s-a f
acut n toate
timpurile, si n cele mai vechi.
27. Cnd vreo absurditate se propune n public sau n societate sau ce scrie n literatu
ra si
afla buna primire sau cel putin nu este combatuta, nu trebuie sa ne desperam si
sa credem ca
lucrul se ncheie aici, ci sa ne mngiem cu ncrederea ca mai pe urma si ncetul cu ncetu
se
discuta chestia, se mediteaza, se explica si n cele mai multe cazuri ajunge a fi
judecata cu
dreptate; asa nct dupa un timp mai scurt sau mai lung, potrivit cu greutatea lucru
lui, ajung si
ceilalti din capul locului. Deocamdata si pna atunci nu ne ramne dect sa avem rabda
re.
Caci omul cu judecata dreapta ntre oameni fara judecata seamana cu omul al carui
ceasornic
merge bine, pe cnd toate celelalte din oras merg rau; el singur cunoaste adevarat
a ora, dar ce
folos? Toata lumea se ia dupa ora gresita, chiar si aceia care stiu ca numai cea
sornicul lui arata
timpul cel adevarat.
28. ntr-o privire; oamenii sunt ca niste copii mici; daca i rasfeti, se obraznices
c. De aceea
nici nu trebuie sa fii prea blnd si prea iubitor cu ei. Precum rareori vei pierde
un amic, daca i
43

refuzi un mprumut; dar foarte usor, daca i-l dai; asemenea cu greu l vei pierde pr
in mndrie
si nepasare, nsa deseori prin mndrie si nepasare, nsa adeseori prin prea multa abil
itate, ca
una ce-l face arogant si nesuferit si provoaca ruptura. Dar mai ales nu pot oame
nii sa se mpace
cu ideea ca ai neaparata trebuinta cu ei, aceasta i face numaidect ndrazneti si obr
aznici.
La unii se poate ntmpla numai prin faptul ca te pui n relatie cu ei, d. e. ca vorbe
sti cu ei
adeseori sau ceva mai intim; ndata si nchipuie ca de acum trebuie sa le treci multe
cu vederea
si ncearca sa se ntinda peste marginile politetii. De aceea si sunt asa de putini
oameni, cu
care ai putea fi n relatii intime, si mai cu seama trebuie sa te feresti de a te
lega mai de aproape
cu naturi triviale. Iar de cumva vreunul se prinde a crede ca ai tu mai multa ne
voie de el,
dect el de tine, face deodata parca i-ai fi furat ceva si cauta n toate chipurile
sa-si razbune si
sa ia napoi. Numai atunci cnd nu ai nici o trebuinta de ceilalti si cnd le dai s-o
priceapa,
poti pastra superioritatea n relatiile tale cu oamenii. De aceea este prudent ca,
din cnd n
cnd, sa lasi sa simta pe oricine, fie barbat fie femeie, ca te poti prea bine lip
si de el: aceasta
ntareste prietenia. Nu strica chiar pentru cei mai multi oameni, daca faci sa se
strecoare din
timp cte o picatura de dispret; cu att mai mult vor tine la prietenia ta. Chi non i
stima, vien
stimato , zic siretii de italieni, adica: cine nu stimeaza, este stimat. Dar daca n
adevar punem
cel mai pret pe cineva, atunci sa i-o ascundem par-ar fi o crima. Lucrul nu e to
cmai placut, dar
are folosul de a fi adevarat. Nici cinilor nu le poti arata fara paguba multa pri
etenie, necum
oamenilor.
29. Oamenii de talent si de inima arata foarte des, mai ales n tinerete, o mare l
ipsa de cunostinta
a lumii si de prudenta n afaceri, sunt dar expusi a fi usor nselati si amagiti, pe
cnd
fiintele mai de rnd nteleg mult mai bine si mai iute cum merg treburile. Cauza est
e ca, lipsindui experienta, omul judeca dupa firea sa nnascuta, (adica a priori) si ca ndeobste
experienta
este mai slaba dect firea nnascuta. Aceasta nsa ajuta pe oamenii cei de rnd, dar pe
cei alesi si superiori nu, ca unii ce tocmai prin superioritatea lor se deosebes
c asa de mult de
ceilalti; calculnd ei dar gndurile si faptele altora dupa ei nsii, socoteala nu se
potriveste.
nsa chiar daca unul din cei mai buni a nvatat, n sfrsit, din povata altora si prin c
eea ce a patit
el nsusi (asa dar a posteriorii), ct de putin trebuie sa astepte de la oameni, fii
ndca ntre ei
cinci din sase parti sunt astfel facuti n privinta morala sau intelectuala, nct cin
e nu e silit sa
stea n relatie cu dnsii, face mai bine sa fuga de ei din capul locului si sa ramna
pe ct se
poate afara din orice contact; -totusi cu greu va dobndi vreodata o idee destul d
e rea despre
micimea si miselia lor, ci ct traieste va avea sa o mai completeze, nselndu-se deoc
amdata
foarte des n paguba sa. Si apoi iarasi, dupa ce n adevar si-a ntiparit n minte povat
a experientei,
i se va ntmpla totusi ca, dnd peste o societate de oameni pe care nu-i cunostea nca,
sa-i vie mirarea, cum toti mpreuna, dupa vorbele si fetele lor, au aerul de a fi
foarte cuminte,
oameni de treaba, sinceri, cinstiti si virtuosi, uneori chiar inteligenti si pli
ni de spirit. Dar aceasta
nu trebuie sa-l amageasca; caci simpla explicare este ca natura ne face ca poeti
i cei rai,
care, voind sa ne nfatiseze oameni de nimic sau smintiti, i arata n trasaturi asa d
e tari si de
groase, nct pare ca auzi ndaratul fiecarei figuri pe nsusi poetul dezmintind mereu s
imtirile
si cuvintele ce le exprima si strigndu-ne n gura mare: Acesta e un om de nimic, e u
n nebun,
nu va ncredeti n vorbele lui . Natura, din contra, face ca Shakespeare si ca Goethe,
n a caror
opere fiecare persoana, si daca ar fi nsusi diavolul, pe ct sta naintea noastra si
vorbeste, are
dreptate; fiindca este nfatisata asa de obiectiv, nct ne aduce n apele ei si ne sile
ste sa o ascultam
cu interes; este dezvoltata tocmai ca operele naturii dintr-un principiu intern,
n puterea
caruia faptele si vorbele ei ni se arata naturale si necesare. Asadar, cine aste
apta ca n lume
dracii sa umble cu coarne si nebunii cu camizola, va fi totdeauna prada sau unea
lta lor. Mai
adaoga apoi ca n relatiile lor oamenii fac ca luna si ca ghebosii, adica se arata
dintr-o singura
parte, si ca fiecine are un talent nnascut de a-si preface prin mimica fizionomia
sa ntr-o masca,
care nfatiseaza ceea ce ar trebui sa fie, si care, fiind calculata anume pentru i
ndividualita44

tea sa, i sade si i se potriveste asa, nct iluzia este perfecta. Masca o pune de cte
ori estevorba de a se lingusi pe lnga cineva si de a produce o buna impresie. n a
semenea fatarnicii
sa ne ncredem ca n mastile de ceara, aducndu-ne aminte de nemeritul proverb italian
: Non
e si tristo cane, che non meni la coda , cum am zice: si o javra stie sa dea din c
oada.
n orice caz, sa ne ferim cu tot dinadinsul de a nu avea o opinie prea buna de cun
oscutii nostri
cei noi, daca nu vrem sa fim mai totdeauna dezamagiti spre rusinea sau spre pagu
ba noastra.
(Daca la oameni, cum sunt de obicei, partea buna ar covrsi pe cea rea, ar fi mai
cuminte
sa punem temei pe dreptatea, pe echitatea, pe recunostinta, iubirea, credinta sa
u compatimirea
dect pe frica lor; dar fiindca e dimpotriva, trebuie sa si facem dimpotriva). Aic
i e locul
sa adaugam si urmatoarea observare: tocmai n lucrurile cele mici, unde omul nu ar
e timp sa
se prefaca, se arata caracterul; atunci putem adese n cele mai nensemnate actiuni
sau numai
n unele maniere sa observam usor egoismul cel nemarginit, care nu se gndeste nicio
data la
altii si care mai pe urma nu se poate ascunde nici n lucrurile mari, desi cauta a
se masca. Si sa
nu pierdem asemenea prilejuri de observare. Daca cineva n ntmplarile cele mai mici
si n
relatiile vietii de toate zilele, n lucrurile asa de nensemnate nct
dupa vorba latin
ului nici
o lege nu le ia n seama (de minimis les non curat), daca cineva
zic
n asemenea luc
ruri
este fara respect pentru altii, nu cauta dect folosul sau comoditatea sa n paguba
lor, daca ia
numai pentru sine ceea ce trebuie sa fie pentru toti s. c. l., atunci sa fim ncre
dintati ca n inima
lui nu gazduieste dreptatea, ca, din contra, va fi si n lucrurile cele mari un om
de nimic,
ndata ce legea sau puterea nu-i va lega minile, si cu aceasta ncredintare sa nu pun
em nici un
temei pe moralitatea sui. Cine calca fara sfiala fie si numai statuetele clubulu
i sau, va calca si
legile statului, ndata ce o va putea face fara primejdie.
Daca un om, cu care stam n relatie, ne-a adus vreo suparare, avem sa ne ntrebam de
ne este
relatia lui asa de pretioasa, nct suntem hotarti sa suferim nca o data sau de mai mu
lte ori
aceiasi suparare, poate si una mai mare. (Caci a uita si a ierta cu totul nsemnea
za a azvrli pe
fereastra o experienta foarte scump platita). Daca ne este atunci, sa nu facem v
orba multa,
caci vorbele sunt de putin folos, ci sa lasam lucrul sa treaca cu dojana sau far
a dojana, dar totodata
sa stim ca, prin aceasta, ne-am abonat la doua editie a aceleasi suparari. De ce
nu este,
atunci sa o rupem ndata si pentru totdeauna cu prea scumpul nostru amic, sau daca
este o sluga,
sa-i dam drumul. Caci la ocazie va face neaparat aceleasi sau un asemenea lucru n
ca o
data, desi acum jura pe toti Dumnezeii si ne fagaduieste ndreptare. Toate, toate
le poate
schimba omul, dar pe sine nsusi nu, propria sa fire nu si-o poate schimba. Caract
erul este absolut
incorigibil; fiindca toate faptele omului izvorasc dintr-un principiu intern, n p
uterea caruia
el sub aceleasi mprejurari face totdeauna acelasi lucru si nu poate sa faca astfe
l. Sa ne
patrundem odata de ceea ce este asa-numitul liber arbitru sau libertatea vointei,
precum am
aratat-o n disertatia mea (cea premiata) asupra acestei ntrebari, si sa ne desface
m de nchipuirile
gresite. De aceea si slabiciune, ce o platim la cel dinti prilej, cnd amicul nostr
u face din
nou tocmai ceea ce cauzase ruptura, ba nca o face si mai tare, simtind, pe tacute
, ca nu ne putem
lipsi de dnsul. Tot asa e cu slugile gonite, daca le primim napoi. Dar tot asa de
putin, si
din aceeasi cauza, trebuie sa ne asteptam ca cineva, n mprejurari schimbate, sa fa
ca ceea ce
facuse mai nainte. Din contra, oamenii si schimba simpatiile si purtarea cu aceias
i iuteala cu
care li se schimba interesul; si nca nesatiul lor trage politele cu o scadenta as
a de scurta nct
ar trebui sa fim noi si mai scurti la minte pentru a nu le protesta.
Presupunnd ca vrem sa stim cum va fi cineva ntr-o situatie n care avem de gnd sa-l p
unem,
nu trebuie sa ne ntemeiem pe vorbele si pe fagaduintele lui. Admitnd chiar ca vorb
este
cu sinceritate, totusi vorbeste despre un lucru pe care nu-l cunoaste. Nu ne ramn
e dar dect
sa calculam purtarea lui, cumpanind pozitia n care se va afla, cu caracterul lui
si cautnd a
prevedea, spre ce parte se va cobor cumpana la caz de conflict.
Pentru a dobndi o ntelegere deplina si lamurita, asa cum trebuie sa o avem, despre
adevarata
si prea trista fire a oamenilor ndeobste, este foarte instructiv sa comparam si s
a ne expli
45

cam, drept comentariu al purtarii si apucaturilor lor n viata particulara, purtar
ea si apucaturile
lor n literatura, si viceversa. O asemenea comportare ne foloseste pentru a nu ne
pierde ncrederea
n noi nsine, si nici siguranta judecatii asupra lor. nsa ntru aceasta nu trebuie sa
ne supere
sau sa ne ntristeze nici un caz de miselie sau neghiobie deosebita, cum l ntlnim une
ori
n viata sau n literatura, ci trebuie sa ne ramna numai ca un obiect de studiu, ca u
n nou semn
al caracteristicii neamului omenesc, de care e bine sa ne aducem aminte. Atunci l
vom privi
cam n felul n care priveste mineralogul un specimen foarte caracteristic de minera
l. Exceptii
exista, exista chiar necrezut de mari, si deosebirile individualitatilor sunt en
orme; nsa, luata
n ntregul ei, lumea
precum s-a zis din vechime este n proasta stare; salbaticii se
mannca
unii pe altii, si civilizatii se nseala unii pe altii, si aceasta se numeste mers
ul lumii. Ce sunt
statele cu toate masinaria lor, mestesugita pentru cele dinauntru si pentru cele
dinafara, si cu
puterea lor executiva, dect mijloace de aparare pentru a tine n fru nedreptatea cea
fara de
margini a oamenilor? Nu vedem noi pretutindeni n istorie, cum toti regii, ndata ce
tara lor se
bucura de oarecare prosperitate, se folosesc de aceasta pentru a tabar cu armatel
e lor ca niste
banditi peste statele vecine? Si mai toate razboaiele sunt ele oare n adevaratul
lor scop altceva
dect niste pradaciuni pe o scara mai ntinsa? n antichitatea primitiva, precum n part
e si
n veacul de mijloc, cei biruiti se faceau robii biruitorilor, adica, vorbind mai
simplu, trebuia
sa munceasca pentru acestia; tot asa trebuie sa faca si cei ce platesc contribut
ii de razboi; adica
si dau roadele muncii agonisite de mai nainte. Dans toutes les guerres el ne s agit q
ue de
voler , zice Voltaire, si nemtii ar trebui s-o tina minte.
30. Nici un caracter nu este asa nct sa poata fi lasat n deplina sa voie, ci toate
au trebuinta
de a fi ndreptate prin notiuni si maxime. Dar cine vrea sa ajunga prea departe cu
asemenea
ndreptari, adica vrea sa-si alcatuiasca un caracter
nu izvort din firea sa nnascuta
, ci produs
numai prin reflectie, asadar mestesugit, va simti n curnd adevarul versului latin:
Naturam
expelles furca, tamen usque recurret (alunga natura chiar cu furca, tot se va ntoa
rce pe undeva
napoi). Caci poti foarte bine sa ntelegi o regula pentru purtarea ta fata cu altii
, poti chiar
sa o afli tu nsusi si sa o exprimi n cuvinte nemerite, si totusi n viata reala sa p
acatuiesti ndata
n contra ei. nsa aceasta sa nu te descurajeze si sa nu te faca sa crezi ca este cu
neputinta
de a-si regula purtarea n lume dupa principii si maxime, lasndu-te numai n voia fir
ii tale si
a ntmplarii. Cu ntelepciunea vietii e ca si cu preceptele teoretice si cu instructi
unile practice:
lucrul dinti este sa pricepi regula, iar al doilea sa nveti aplicarea ei. Una se d
obndeste
prin ratiune deodata, cealalta prin deprindere ncetul cu ncetul. Arati scolarului
miscarile pe
un instrument de muzica sau paradele si atacurile la floreta; cu toata bunavoint
a, le greseste la
nceput si crede ca va fi cu neputinta de a le observa n iuteala cetirii notelor sa
u n aprinderea
luptei; dar ncetul cu ncetul tot le nvata, prin deprindere, alunecnd, caznd si sculnd
-se
iarasi. Tot asa este cu regulile gramaticei la vorbirea si scrierea italieneasca
. Tot asa ajunge si
cel rau crescut sa fie om de salon, cel violent politic, cel sincer rezervat, ce
l cu inima generoasa
ironic. nsa dresura ce si-o impune omul printr-un obiect ndelungat o va simti totd
eauna ca
un fel de sila dinafara, n contra careia firea lui nu nceteaza niciodata de a se mp
otrivi ntructva
si pe care uneori o leapada pe neasteptate. Caci toata purtarea dupa maxime abst
racte se
raporteaza la purtarea dupa dispozitiile firesti si nnascute, precum o creatiune
mecanica, d. e.
un ceasornic, unde forma si miscarea sunt cu sila impuse unor materii straine, s
e raporteaza la
organismul vietuitor, unde forma si materia se patrund una pe alta si alcatuiesc
o unitate.
Acest raport dintre caracterul dobndit si cel nnascut adevereste vorba lui Napoleo
n: Tout
ce qui n est pas naturel est imparfait , care se aplica pretutindeni, la cele fizice
ca si la cele
morale. Nu cunosc dect o singura exceptie: aveturinul natural, cunoscut mineralog
ilor, care
este inferior celui artificial.
De aceea sa ne si ferim de orice fel de afectati. Ea nu ne poate atrage dect disp
ret; nti, fiindca
e o nselaciune care mai arata si lasitate ca una ce provine din teama; al doilea,
fiindca e
46

osnda omului prin sine nsusi, caci el vrea sa treaca de ceea ce nu este, creznd ca
ar fi mai
bine dect ceea ce este. A afecta o calitate, a se fali prea mult cu ea nsemneaza a
marturisi ca
nu o ai. Fie curaj, fie eruditie, sau inteligenta, spirit, noroc pe lnga femei, a
vere, nastere sau
oricare ar fi lucrul, cu care se faleste cineva; din chiar falirea lui ntelegi ca
tocmai acolo se
simte o lipsa: caci cine are n adevar si pe deplin o calitate, nici nu se gndeste
sa o simuleze
sau sa o scoata prea mult la iveala, ci este linistit n privinta ei. Acesta e ntel
esul proverbului
spaniol: Herradura que chacolotea clavo le falta (cnd potcoava tacaneste, i lipseste
un
cui). Ce e drept, dupa cum am spus-o la nceput, nimeni nu trebuie sa se lase n toa
ta voia lui
si sa se arate tocmai cum este, fiindca multele parti urte si bestiale ale naturi
i noastre trebuie
acoperite; nsa aceasta ne da numai dreptul de a ascunde ceva ce este, adica de a
disimula, iar
nu de a nchipui ceva ce nu este, adica de a simula. Si apoi trebuie sa stim ca o
afectiune se
cunoaste ndata, nainte chiar de a se sti de ce fel este: si nici nu poate tinea mu
lta vreme, ci
masca tot cade cndva.
31. Precum purtam greutatea corpului nostru fara a o simti, pe cnd simtim greutat
ea oricarui
corp strain ce voim sa-l miscam, tot astfel nu vedem greselile si viciile noastr
e, ci numai
pe ale altora. Pentru aceasta nsa fiecine are n celalalt o oglinda, n care poate ve
dea lamurit
propriile sale vicii, greseli si deprinderi urcioase. Dar cei mai multi fac ca si
cinele care latra
la oglinda, fiindca nu stie ca se vede pe sine nsusi, ci crede ca este alt cine. C
ine critica
pe altii, lucreaza la propria sa ndreptare. Asadar, cei ce au aplecarea si deprin
derea de a depune
nauntrul lor toata purtarea altora unei critici amanuntite si aspre, lucreaza la n
dreptarea si
perfectionarea lor proprie, caci vor avea sau destula dreptate sau cel putin des
tula mndrie si
desertaciune pentru a se feri nsii de ceea ce dojenesc asa de des n altii. Cei tol
eranti fac dimpotriva,
ei se tin de versul lui Horatiu: Hanc veniam damus petimusques vicissim , cum am
zice: ti dau voie tie, da-mi voie si mie. Evanghelia face o foarte frumoasa moral
a cu paiul din
ochiul altuia si cu brna din ochiul nostru; nsa asa este firea omului: el vede n af
ara, dar nu
se vede pe sine: de aceea observarea critica a greselilor altora este un mijloc
foarte nemerit
pentru descoperirea lor n noi nsine. Spre ndreptarea noastra ne trebuie o oglinda.
Regula
aceasta este adevarata si n stil si n literatura: cine n asemenea materie admira ab
surditatile
cele noua n loc de a le critica, acela le va si imita. De aceea se si latesc n Ger
mania asa de
tare. Germanii sunt foarte toleranti; se si vede. Hanc veniam damus petimusque vi
ciccim
este deviza lor.
32. n tinerete omul de o natura mai aleasa crede ca raporturile firesti si legatu
rile hotartoare
ntre oameni sunt cele ideale, adica cele ntemeiate pe asemanarea simtimintelor, a
cugetarii,
a gusturilor, a puterilor intelectuale, s. c. l.; dar mai trziu vede ca sunt cele
reale, adica
cele ntemeiate pe un interes material. Acestea sunt fundamentul tuturor raporturi
lor; majoritatea
oamenilor nici nu are idee de vreo alta relatie. Prin urmare, fiecine este consi
derat dupa
functia ce o ocupa sau dupa comertul ce-l face, nu dupa natia si familia din car
e se trage, asadar
dupa pozitia si rolul ce le are n lumea conventionala; dupa asemenea etichete est
e rubrica
si se vede tratat ca o marfa de fabrica. Ceea ce este n sine nsusi, cu nsusirile sa
le personal ca
om, nu se ia n bagare de seama dect facultativ si exceptional, si fiecine o lasa l
a o parte si o
ignoreaza, ndata ce nu-i vine la socoteala, prin urmare n cele mai multe cazuri. C
u ct si
simte dar cineva mai multa valoare personala, cu att i va placea mai putin acea nto
cmire
conventionala, si va cauta sa se retraga din societatea unde se aplica. Cauza nsa
, pentru care
se aplica, sunt numeroasele trebuinte ale vietii n aceasta lume de nevoi, n urma c
arora mijloacele
de ndestulare sunt pretutindeni lucrul de capetenie si predomnitor. Ca biletele d
e banca
n loc de aur, asa circula n lume, n loc de adevarata stima si prietenie, numai semn
ele ei
demonstrative si gesturile imitatoare. Pe de alta parte, naste nsa ntrebarea daca
exista oameni
47

care merita mai mult dect att. n orice caz, eu pun mai putin temei pe o suta de ase
menea
demonstratii si gesturi dect pe gudurarea unui cine credincios.
Prietenia adevarata si sincera presupune ca cineva ia parte la soarta celuilalt
cu caldura, n
mod curat obiectiv si fara nici un interes, si aceasta presupune iarasi o identi
ficare desavrsitantre cei doi prieteni. n contra ei se opune nca egoismul naturii om
enesti asa de tare, nct
adevarata prietenie seamana cu acele lucruri fabuloase, cum sunt d. e. serpii de
mare cei uriasi,
despre care nu se stie daca exista undeva sau sunt numai nchipuiri din poveste. C
u toate
acestea, se pot stabili ntre oameni niste legaturi care, desi n realitate se ntemei
aza pe motive
ascunse de egoism, au si o particica de prietenie adevarata si sincera n ele, asa
nct, n aceasta
lume imperfecta, trebuie privite ca ceva mai nalt si li se poate da cu oarecare d
reptate numele
de prietesug. Ele sunt cu mult superioare relatiilor de toate zilele, relatii de
asa fel, nct
nici n-am mai vorbi cu multi din prietenii nostri, daca am auzi ce spun despre n
oi, cnd nu facem
fata.
Pe lnga cazurile n care avem nevoie de un ajutor serios si de sacrifici nsemnate, g

asim
prilejul cel mai bun de a ne ncredinta despre sinceritatea sau nesinceritatea unu
i prieten nmomentul n care i anuntam o nefericire ce ni s-a ntmplat tocmai atunci. nd
ta se arata pe
fata lui o ntristare adevarata, adnca si nendoioasa, sau dimpotriva, printr-un aer
de resemnare
sau prin vreo alta trasatura fugitiva se confirma vorba cunoscuta a lui La Roche
foucauld:
Dans l adversite de nos meilleurs amis, nous trouvons toujours quelque chose qui ne
nous
deplait pas . Obisnuitii asa-numiti prieteni de-abia pot sa-si stapneasca la asemen
ea prilejuri
un surs de multumire. Putine lucruri sunt n stare sa contribuie la buna dispozitie
a oamenilor
ca povestirea unei mari nefericiri ce ne-a lovit de curnd, sau marturisirea vreun
ei slabiciuni
personale a noastre. Categoric!
Departarea si o lunga absenta slabesc orice prietenie, desi ne vine greu sa o re
cunoastem.
Oamenii pe care nu-i vedem, fie chiar cei mai iubiti dintre prietenii nostri, se
prefac n decursul
anilor ncetul cu ncetul n notiuni abstracte, oarecum se subtiaza n memorie, si inter
esul
pentru ei devine tot mai mult un obiect al reflectiei, o simpla traditie; pe cnd
toata caldura
inimii se pastreaza pentru cei de fata, chiar si pentru unele animale. Asa de se
nzuala este natura
omului. Si aici se adevereste versul lui Goethe: Prezenta e o puternica zeita . Cu
drept cuvnt
se zice prieteni de casa, fiindca aproape toti sunt mai mult prietenii casei dect
ai stapnului,
si seamana prin urmare mai mult cu pisicile, dect cu cinii.
Prietenii se califica de sinceri; dusmanii sunt sinceri; critica acestora ar tre
bui sa o ntrebuintam
ca o doftorie amara, pentru a ne cunoaste pe noi nsine.
Sa fie oare rari prietenii la nevoie? Din contra? De-abia te-ai mprietenit cu cin
eva, si ndata
zice ca este n nevoie si ti cere bani mprumut.
34. Ce necopt este acela care si nchipuieste ca a se arata om cu minte si cu duh e
un mijlocpentru a fi bine primit n societate! n fapt, aceste nsusiri desteapta, di
n contra, n imensa majoritate,
o ura si o amaraciune cu att mai mari, cu ct cel ce le simte nu poate marturisi mo
tivul
lor, ci si-l ascunde chiar siesi. O analiza mai de aproape ne arata urmatoarele:
daca cineva
constata si simte n cel cu care vorbeste, o mare superioritate intelectuala, trag
e n ascuns si
fara a-si da bine seama concluzia ca n aceeasi proportie trebuie sa vada si sa si
mta celalalt inferioritatea
si marginirea lui. Acest silogism prescurtat i desteapta ura, amaraciunea si turb
area
concentrata. Are dar dreptate Gracian cnd zice: Pentru a trai n liniste, singurul m
ijloc
este ca te mbraci cu pielea celui mai simplu animal . Caci a te arata cu minte si c
u duh este
un mod indirect de a imputa celorlalti incapacitatea si marginirea lor. Orice na
tura triviala se
turbura ndata ce vede o natura opusa, si instigatorul ascuns al acestei turburari
este invidia.
Satisfacerea vanitatii precum zilnic se poate constata, este o placere care covrs
este pe toatecelelalte, dar omul nu si-o poate procura dect comparndu-se cu altii.
nsa de nici o superioritate
nu este mai mndru dect de cea intelectuala; pe ea se ntemeiaza precaderea lui nainte
a
48

animalelor. A arata unui om superioritatea n aceasta privinta, si nca fata cu mart
ori, este cea
mai mare temeritate. Aceasta l provoaca la razbunare, si el va cauta de regula pr
ilejul de a si
o ndeplini prin mijlocul insultelor, cu care trece din sfera intelectuala n cea pa
sionala, unde
suntem cu totii pe aceeasi linie. Pe cnd dar n societate rangul si averea se pot a
stepta totdeauna
la respect, calitatile intelectuale niciodata; n cazul cel mai favorabil sunt ign
orate, de regula
sunt privite ca un fel de impertinenta sau ca un cstig rusinos, cu care mai ndrazn
este cineva
sa se faleasca si pentru care ceilalti cauta n ascuns prilejul de a-l umili. De-a
bia printr-o
parte smerita va putea sa dobndeasca iertare pentru superioritatea sa intelectual
a. Saadi zice
n Gulistan: Sa stim ca omul fara minte are de o suta de ori mai multa antipatie n c
ontra
omului cu minte, dect omul cu minte n contra celui fara minte . Dimpotriva, inferior
itatea
intelectuala devine o adevarata recomandatie. Caci ceea ce este caldura pentru t
rup, este simtirea
binefacatoare a superioritatii pentru suflet; din care cauza fiecine, precum se
apropie desoba sau de raza soarelui, se apropie instinctiv de cel ce-i procura o
asemenea simtire. nsa nimeni
nu i-o procura mai sigur dect cel incontestabil inferior n privinta calitatilor in
telectuale
la barbati si a frumusetii la femei. Ce e drept, sunt unii oameni naintea carora
e grozav de
greu sa te arati inferior. Dar pe de alta parte vezi cu ce sincera bunavointa ntmp
ina o fata
frumusica pe una urta. Calitatile fizice nu se prea tin n seama la barbati; desi i
este si barbatului
mai placut sa se afle alaturi de unul mai mic la statura, dect de unul mai nalt. A
sadar,
barbatii cei prosti si ignoranti si femeile cele urte afla pretutindeni o primire
calduroasa;
ajung si usor la reputatia ca au inima cea mai buna, din cauza ca fiecine cauta n
aintea sa si a
altora un pretext pentru simpatia ce-l atrage spre asemenea fiinte. Din aceeasi
cauza superioritate
intelectuala este o calitate foarte izolatoare; oamenii fug de ea si o urasc, si
ca pretext atribuie
celor ce au o suma de defecte nascocite. Acelasi rezultat l produce ntre femei fru
musetea:
fetele foarte frumoase nu gasesc prietene, nici macar vreo cunoscuta cu care sa
se plimbe.
Ca guvernante nici sa mai ncerce a intra undeva; caci la cea dinti nfatisare se ntun
eca fata
stapnei, care nu vrea sa aiba un asemenea punct de comparatie nici pentru sine, n
ici pentru
fetele sale. Cnd e vorba de rang, chestia se schimba; fiindca rangul nu produce e
fect prin
contrast si diferenta, ci prin reflex, ca si culorile din jurul obrazului.
35. Adeseori ncrederea noastra n altii vine din lene, din amor propriu si din vani
tate; din
lene, cnd pentru a nu cerceta sau priveghea noi nsine, ne lasam mai bine pe altul;
din amor
propriu; cnd dorinta nestapnita de a vorbi despre noi ne mpinge a face confidente ; di
n
vanitate, cnd aceste confidente se raporteaza la ceva lingusitor pentru noi. Cu t
oate aceste,
cerem ca ncrederea noastra sa fie respectata.
Din contra, n-ar trebui sa ne suparam, cnd vedem la cineva nencredere, caci aceast
a e un
fel de omagiu adus onestitatii, adica o marturisire sincera ca asa este de rara,
nct ne ndoim
de existenta ei.
36. Politetea, virtutea cardinala a chinezilor, are doua cauze; una am explicato n Etica
mea; cealalta se ntemeiaza pe conventia tacuta de a trece cu vederea si de a nu n
e imputa unii
altora mizeria noastra morala si intelectuala, care astfel ramne ceva mai acoperi
ta, spre folosul
tuturor.
Politetea e prudenta; prin urmare, nepolitetea e prostie; fiindca ti face fara ni
ci o trebuinta si
cu dinadinsul dusmani, ceea ce este o purtare tot asa de smintita ca si cnd ti-ai
da foc casei.
Politetea este ca fisele la jocul de carti, o moneda stiuta de falsa; a fi zgrcit
cu ea dovedeste
nechibzuinta, a o risipi dovedeste minte. La toate natiile se sfrsesc scrisorile
cu votre treshumble
serviteur , your most obedient servant , suo devotissimo servo , numai nemtii
sunt prea ntepati pentru a scrie Diener , fiindca adica nu ar fi adevarat! Cine nsa mp
inge
politetea pna a-si jertfi interesele reale, seamana cu cel ce ar da monede de aur
n loc de fise.
Precum ceara, care din fire este tare si nemladioasa, se nmoaie la caldura asa nct
primeste
49

orisice forma, tot astfel putem prin ceva politete si amabilitate sa aducem si p
e oamenii ndaratnici
si rauvoitori sa fie flexibili si ndatoritori. Asadar, politetea este pentru oame
ni ceea ce
este caldura pentru ceara.
nsa politetea are si o parte grea: ea ne cere sa aratam cea mai mare stima pentru
toti oamenii,
pe cnd cei mai multi nu merita nici una, si sa ne prefacem ca avem cel mai viu in
teres
pentru ei, pe cnd trebuie sa ne para bine ca nu avem nici unul. A mpreuna politete
a cu mndria
este mestesugul cel mare.
Ofensele, care nu sunt dect exprimarea unei lise de considerare, nu ne-ar scoate
asa din
fire, daca nu am avea o idee prea exagerata despre propria noastra valoare si de
mnitate, adica
n-am fi asa de nchipuiti, si daca, pe de alta parte, ne-am fi dat seama de parere
a ce o are fiecine
despre celalalt n fundul inimii. Ce contrast curios exista ntre susceptibilitatea
oamenilor
pentru cea mai mica aluzie n contra lor si ntre ceea ce ar auzi, daca ar surprinde
conversatiile
cunoscutilor despre dnsii! Ar trebui, din contra, sa nu uitam niciodata ca polite
tea obisnuita
nu e dect o masca cu sursul pe buze, si atunci n-am face atta vorba cnd se deplaseaz
a uneori
masca sau se scoate peste un moment. Iar cnd cineva devine pe fata grosolan, este
parca
s-ar fi dezbracat n pielea goala si s-ar arata in puris naturalibus. Ce e drept,
nu-i sade bine;
dar nici nu vei gasi multi oameni care n aceasta stare a naturii sa fie frumosi.
Nu discuta parerea nimanui, ci gndeste-te ca, daca ai vrea sa-i scoti din cap abs
urditatile ce
le crede, ai ajunge la vrsta lui Matusalem si tot n-ai izbuti.
Asemenea sa renunti n conversatie la orice observari rectificatoare, chiar la cel
e mai bine
intentionate; caci e usor a supara oamenii, dar e greu, daca nu imposibil, a-i s
chimba.
Daca ncep a ne necaji absurditatile dintr-o conversatie, la care suntem fata, sa
ne nchipuim
ca este o scena de comedie ntre doi nebuni. Probatum est. Cine s-a nascut pe lume
a povatui
cu inima curata oamenii asupra lucrurilor celor mai nsemnate, are mare noroc daca
scapa teafar.
39. Cine vrea ca opinia sa sa fie primita cu ncredere, trebuie sa vorbeasca rece
si fara violenta.
Orice violenta se naste din partea pasionala a naturii noastre si prin urmare op
inia se va
atribui acestei parti, iar nu ratiunii, care dupa natura ei este rece. Caci part
ea pasionala ( vointa)
fiind elementul primordial n om, pe cnd ratiunea este numai secundara si accesorie
, se
va crede mai curnd ca judecata s-a nascut din pasiune, dect ca pasiunea s-a nascut
din judecata.
42. Trebuie sa privim toate afacerile noastre personale ca un secret si sa nu tr
adam nici cunoscutilor
nostri celor intimi mai mult dect pot descoperi cu ochii lor. Caci cunostinta lor
despre lucrurile cele mai nevinovate poate dupa timp si mprejurari sa ne fie spre
paguba. ndeobste
este mai bine sa-si arate cineva mintea prin ceea ce ne spune, dect prin ceea ce
spune.
Una dovedeste prudenta, cealalta vanitate. Prilejurile pentru amndoua sunt deopot
riva de
numeroase; nsa noi preferim de obicei multumirea fugitiva a vanitatii, folosul du
rabil al prudentei.
Ar trebui chiar sa ne ferim de a vorbi tare cu noi nsine, ca nu cumva sa se faca
obicei,
desi uneori este o usurare a inimii pentru persoanele vioaie; dar atunci ideea s
e mprieteneste
si se mparecheaza ntr-att cu cuvntul, nct vorbirea cu altii ajunge a se preface n g
si vorbire sa tamie o mare distanta.
Uneori ni se pare ca cei cu care vorbim, nu pot crede deloc un fapt relativ la p
ersoana noastra,
pe cnd nici nu le trece prin minte de a-l pune la ndoiala; dar daca i facem sa le t
reaca
prin minte. Adeseori ne tradam numai din nchipuirea ca este cu neputinta sa nu se
descopere
secretul; -precum unii se pravalesc de pe o naltime numai din ideea ca e cu neput
inta sa stea
singuri acolo sau ca le este chinul asa de mare, nct prefera sa-i puna capat; acea
sta iluzie se
numeste ameteala.
50

Pe de alta parte nsa trebuie sa stim ca oamenii, chiar cei ce nu arata multa patr
undere, sunt
foarte buni algebristi n privinta relatiilor personale ale altora, unde cu ajutor
ul unei singure
marimi date dezleaga problemele cele mai complicate. Daca d. e. le povestim o ntmp
lare din
trecut, lasnd toate numele si altele indicii personale la o parte, sa ne ferim de
a le spune vreo
mprejurare pozitiva si individuala fie ct de nensemnata, cum ar fi un oras sau o da
ta precisa
sau numele unei persoane secundare sau alta relatie orict de indirecta; caci atun
ci au numaidect
o marime sigura, cu ajutorul careia patrunderea lor algebrica afla toate necunos
cutele.
Entuziasmul curiozitatii lor este asa de mare, nct vointa da pinteni intelectuali,
care se simte
astfel mboldit sa ajunga pna la limitele cele mai ndepartate. Caci oamenii pe ct sun
t de neprimitori
si de nepasatori pentru adevarurile generale, pe att sunt de lacomi pentru cele i
ndividuale.
De aceea toti propovaduitorii ntelepciunii lumesti au recomandat tacerea cu atta s
taruinta
si cu argumentele cele mai felurite, fata de care eu ma pot margini la observari
le de mai sus.
Vreau numai sa mai adaog cteva maxime arabe, care sunt foarte caracteristice si p
utin cunoscute.
Ce nu vrei sa stie dusmanul, nu spune prietenului . Daca-mi ascund secretul, l tin pe
eu pe el; daca-l spui, ma tine el pe mine .
Pe pomul tacerii rodesc linistea .
43. Nu sunt bani mai bine ntrebuintati dect aceia cu care ne-a nselat cineva; am cu
mparat
minte.
44. Pe ct se poate, sa nu avem n contra nimanui animozitate, dar sa observam bine p
rocedurile
fiecaruia si sa le tinem minte, pentru a judeca dupa ele valoarea lui, cel putin
n privinta
noastra, si a ne purta fata cu el conform acelei judecati, -pururi patrunsi de n
eschimbarea
caracterului. A uita vreodata fapta sau trasatura rea a cuiva, este ca si cnd ai
arunca pe fereastra
o avere greu agonisita. Asa nsa ne aparam n contra familiaritatii si a prieteniilo
r nechizuite.
Nici sa iubesti, nici sa urasti
iata jumatate din ntelepciunea lumeasca; Sa nu spui
nimic
si sa nu crezi nimic , iata cealalta jumatate. Dar vei si ntoarce cu placere spatel
e unei lumi
care te sileste la reguli ca aceasta si ca cele urmatoare.
51

Despre purtarea noastra fata cu soarta si cu ntmplarile lumii
49. Ar trebui sa nu uitam niciodata efectul timpului si mprejurarile schimbatoare
ale lumii, si
la toate cte se petrec acum, sa ne nchipuim ndata contrarul, asadar n loc de fericir
e nefericire,
n loc de prietesug dusmanie, n loc de vreme buna, vreme rea, n loc de iubire ura, n
loc
de ncredere si de sinceritate tradare si cainta, si viceversa. Aceasta ne-ar fi u
n izvor statornic
de ndata ntelepciune pentru ntocmirea vietii, ndemnndu-se totdeauna la cumpatare si f
erinduse pe ct se poate de amagiri. n cele mai multe cazuri nu am fi facut alta dect am f
i anticipat
efectul timpului. Poate nsa ca pentru nimic nu este asa de neaparat trebuincioasa
experienta
ca pentru cunoasterea nestatorniciei si a schimbarii lucrurilor n bine. Tocmai fi
indca
orice stare de lucruri, n timpul duratei sale, exista cu necesitate si prin urmar
e cu tot dreptulde a fi: orice an, orice luna, orice zi au aerul de ramne cu drep
tatea lor pentru vesnicie. nsa
nimic nu ramne pentru totdeauna, si singurul lucru statornic este schimbarea. Cum
inte este
acela pe care nu-l nseala stabilitatea aparenta si care mai prevede si directia c
e o va lua cea
dinti schimbare. Cei mai multi oameni nsa cred ca starea provizorie sau directia l
ucrurilor de
astazi va ramne permanenta, fiindca vad numai efectele dar nu patrund cauzele, ca
re n deosebire
de efecte
cuprind n sine samnta schimbarilor viitoare. Ei se tin de efecte si pres
upun
ca acele cauze, lor necunoscute, care au avut puterea de a le produce, vor fi si
n stare sa lementii. ntru aceasta au usurarea ca, daca se nseala, se nseala cu toti
i, unisono; asa nct si
calamitatea, care i loveste ca o urmare a greselii lor, este obsteasca, pe cnd omu
l inteligent,
daca se nseala, mai ramne si singur. Fie zis n treacat, aici avem o dovada despre p
ropozitia
mea, ca greseala gndirii se naste totdeauna din argumentarea de la efect la cauza
.
nsa numai n teorie si prin prevederea efectului este bine sa anticipam timpul, dar
n
practica, adica nu asa, nct sa cerem naintea vremii ceea ce nu poate veni dect cu vr
emea.
Cine face aceasta, va simti ca nu este camatar mai rau si mai nendurat dect tocmai
timpul;
daca l silesti sa-si sconteze, si ia dobnzi mai grele dect un ovrei. Asa d. e. cu ca
ldura si cu
var nestins poti sili un pom sa dea n cteva zile frunze, flori si roade; dar apoi
si moare. Daca
tnarul vrea sa ntrebuinteze, fie si numai pe cteva saptamni, puterea genitala a barb
atului
matur si vrea sa faca la nouasprezece ani aceea ce ar putea foarte bine la treiz
eci, timpul de
dat i va da acest acont, nsa dobnda este o parte a puterii luate de la anii viitori
, ba chiar o
parte a vietii. Sunt unele boli de care nu te poti lecui pe deplin dect lasndu-le n
voia lor;
atunci se duc de la sine fara a lasa urme. Dar daca ceri numaidect sa fii sanatos
acum, tocmai
acum, timpul ti sconteaza uneori si te poti nsanatosi; nsa dobnda este slabiciunea s
i suferintele
cronice pentru toata viata. Ai trebuinta de bani n vremea unui razboi sau unei re
volutii
si-i vrei numaidect, esti silit sa vinzi casa si pamntul sau hrtiile statului cu pi
erdere de 1/3
si mai mult din valoarea pe care ai avea-o ntreaga, daca ai lasa timpului dreptur
ile sale si ai
mai astepta ctiva ani; acum nsa l silesti sa-si sconteze. Sau iarasi ti trebuie o su
ma de bani
pentru o calatorie mai ndelungata; ntr-un an sau doi ai putea-o economisi din veni
turile tale;
nsa nu vrei sa astepti, o iei mprumut sau o iei deocamdata din capital; timpul tio da aconto;
dar dobnda este dezordinea n socoteli, un deficit permanent si crescnd, de care nu
mai scapi.
Aceasta este camata timpului; cine nu poate sa astepte, devine jertfa ei. A voi
sa grabesti
mersul timpului, care curge cumpatat, este ntreprinderea cea mai costisitoare. Fe
reste-te dar
de a ramnea timpului dator cu dobnda.
51. De nici o ntmplare sa nu ne bucuram sau sa nu ne ntristam prea tare; pare fiind
ca toate
lucrurile sunt schimbatoare si se pot preface n fiece moment, parte fiindca judec
ata noastra se
52

nseala prea usor asupra celor ce ne priesc sau ne sunt paguba, asa nct tot omul se
va fi vaitat
o data de un lucru, care pe urma i-a iesit prea bine, sau se va fi tresarit de b
ucurie pentru un
lucru care a devenit izvorul suferintelor lui celor moi mari. Dimpotriva, sa fac
em dupa cum
zice Shakespeare: De attea ori am tresarit de bucurie si de ntristare, nct acum nu ma
mai
stapneste prima impresie a lucrurilor si am scapat de aceasta slabiciune femeiasc
a .
Cine nu-si pierde cumpatul la nefericire, dovedeste ca stie ct de felurite si ct d
e imense
sunt relele posibile ale vietii, si priveste raul ntmplat acum ca o parte foarte m
ica a celor ce
s-ar putea ntmpla. Aceasta este stoicismul, conform caruia cata sa nu fim niciodat
a conditionis
humanae obliti, adica sa nu uitam conditia omeneasca, ci sa ne aducem pururi ami
nte ce
soarta trista si ticaloasa este existenta omului si ct de nenumarate sunt relele
la care este expusa.
Pentru a ne mprospata aceasta convingere, nu avem dect sa aruncam o ochire n jurul
nostru si vom vedea pretutindeni aceeasi priveliste: niste bieti oameni luptnd, c
hinuindu-se,
dnd din mini si din picioare pentru a-si cstiga simpla lor existenta saracacioasa s
i lipsita de
orice satisfactie. Si astfel ncepem a ne micsora pretentiile, a ne deprinde cu ne
ajunsurile de
tot felul si a ne astepta pururi la vreo ntmplare nenorocita, pe sa o putem evita
sau suporta.
Sa nu uitam niciodata ca neajunsurile mari sau mici sunt elementul vietii noastr
e, dar, pe de
alta parte, sa nu ne vaitam, n felul unui rasfatat ca Beresford, si sa ne strmbam
de vesnicele
miseries of human life, nici n publicis morsu Deum invocare (sa ne adresam la Dum
nezeu
pentru orice piscare de purece); ci, n felul unui, sa mpingem prudenta n prevederea
si evitarea
accidentelor ce ne-ar putea veni de la persoane sau de la lucruri asa de departe
si cu atta
rafinare, nct sa ocolim binisor ca o vulpe isteata orice accident (sub care se asc
unde de regula
numai nedibacia noastra).
Daca ne gndim de mai nainte la o nenorocire posibila, dar nu nca reala, mai avem n
acel moment destula liniste pentru a masura cu oarecare exactitate ntinderea ei s
i o putem cuprinde
cu ochii ca pe un lucru marginit n limitele prevazute. Astfel se explica pentru c
e suferim
mai usor o nenorocita prevazuta, adica la care ne asteptam. Daca ne loveste acum
, n adevar,
nu se apasa dect cu greutatea ei reala. Daca, din contra, nu suntem deloc pregati
ti, ci ne
vedem izbiti far de veste, mintea speriata nu-si poate da bine seama n primul mome
nt de marimea
nenorocirii si fiindca nu o poate cuprinde cu privirea, i se pare adeseori imens
a, cel putin
mult mai mare dect este n realitate. La aceasta se mai adaoga ca, pentru o nenoroc
ire prevazuta,
ne-am gndit din vreme cum ne-am putea mngia si cum am putea-o usura, sau cel
putin ne-am deprins cu ideea ei.
Nimic nu se face nsa mai destoinici pentru a rabda n liniste nenorocirile ce ne lo
vesc, dect
ntelegerea adevarului, pe care l-am stabilit si l-am derivat din ultimele sale ca
uze n disertatia
mea asupra liberului arbitru: Tot ce se ntmpla, de la lucrul cel mai mare pna la cel
mai
mic, se ntmpla cu necesitate. Omul se mpaca destul de usor cu o necesitate absoluta
, si ntelegerea
acelui adevar l face sa priveasca toate, chiar ntmplarile cele mai stranii, ca fiin
d supuse
aceleiasi necesitati ca si cele ce urmeaza regulile cunoscute si sunt conforme c
u prevederile
generale. Amintesc aici si observarile din Lumea ca vointa si reprezentare asupr
a linisti
sufletesti produse prin ntelegerea necesitatii absolute. Cine e patruns de aceast
a, va face mai
nti ce poate, si daca nu mai merge, va rabda cu tarie ce trebuie.
Micile necazuri zilnice se pot privi ca menite a ne tinea destepti, pentru ca nu
cumva din
prea multa tihna sa ne amorteasca puterea de a ntmpina nefericirile mai mari. Fata
de vesnicele
suparari, de meschinele frictiuni n raporturile cu oamenii, de micile mpunsaturi,
de necuviintele
din partea altora, cancanuri s. c. l., trebuie sa fii ca Siegfrield cel ncornorat
din povestea
germana, adica nesimtitor, sa nu le iei n bagare de seama, necum sa te turburi de
ele, ci
sa le departezi de la tine si sa le dai n laturi ca pietrele din drum si sa nu cu
mva sa le primesti
n cercul reflectiilor si meditarilor tale.
53

52. Ceea ce numesc oamenii soarta, nu e de obicei dect prostia lor. Trebuie dar s
a ne patrundem
cu tot dinadinsul de sfatul ce ni-l da Homer n privinta nteleptei cumpaniri a lucr
urilor.
Caci desi pacatele nu se rasplatesc dect n lumea cealalta, dar prostiile se raspla
tesc n lumea
aceasta, - cu toate ca uneori scapam cu fata curata.
Nu omul cu catatura crunta, ci omul cu cautatura vicleana are aer primejdios si n
grijorator;
att este de adevarat ca sunt o mai nfricosata arma creierii omului dect gheara leul
ui.
Daca e vorba de perfectie n relatiile cu lumea, omul cel mai perfect ar fi acela
care nu ar sta
niciodata nehotart si nu ar lucra niciodata pripit.
53. Pe lnga prudenta mai este si curajul o nsusire neaparata pentru fericirea noas
tra. Ce e
drept, nici pe una nici pe alta nu ne-o putem da, ci le avem de mostenire: pe ce
a dinti de la
mama, pe cea de-a doua de la tata; cu toate acestea, deprinderea si vointa hotart
a ajuta mult
la sporirea capitalului firesc. n aceasta lume de otel se cer o inima de otel, nta
rita n contra
sortii si narmata n contra oamenilor. Caci viata ntreaga este o lupta, nici un pas n
ainte nu se
face fara greutate, si Voltaire are dreptul sa zica: On ne reussit dans ce monde
qu a la pointe
de l epee, et on meurt les armes a la main .
De aceea este un suflet las acela care se codeste, se pituleaza si se vaita, ndat
a ce se aduna
nori pe cer sau se arata numai din departare. Deviza noastra sa fie, din contra:
Tu ne cede
malis, sed contra audentior ito . (Tu nu da napoi n fata relelor, ci mergi cu mai ma
re curaj
n contra lor).
Pna ce rezultatul unei ntreprinderi primejdioase nu este nca hotart, pna ce nu exista
o
posibilitate sa se sfrseasca bine, nu e loc pentru sovaire, ci numai pentru rezis
tenta, precum
nu trebuie sa desperezi de vremea frumoasa pna mai e un colt albastru pe cer. Sa
ajungem
chiar a putea zice: Si fractus illabatur orbis, Impavidum ferient ruinae . (Si de s
-ar narui taria
cerului, nenspaimntat l-ar izbi ruinele).
Viata ntreaga, necum averea, nu plateste o asemenea tremurare si strngere a inimii
.
Quocirca vivite fortes Fortiaque adversis opponite pectora rebus . (De aceea sa tra
iti cu tarie
si sa puneti piept contra greutatilor).
Dar si aici sa ne ferim de exces, si curajul sau nu mearga pna la ndrazneala. Un g
rad oarecare
de timiditate este chiar trebuincios pentru fiinta noastra n lume; lasitatea este
numai o exagerare
a ei, precum o explica Bacon de Verulam foarte bine n derivarea sa etimologica a
cuvntului
terror Panicus, care este cu mult superioara derivarii lui Plutarch. Bacon deriv
a cuvntului
de la Pan, ca personificarea Naturii, si zice: Natura enim rerum omnibuz viventib
us
indidit metum ac forminidem, vitae atque essentiae suae conservatricem, ac mala
ingruentia
vitanem et depellentem. Verumtamen eadem natura modum tenere nescia est: sed tim
oribus
salutaribus semper vanos et inanes admiscet;adeo tut omnia (si intus conspici da
rentur) Panicis
terroribus plenissima sint, praesertim humana . (Natura a asezat n toate vietuitoar
ele
frica si spaima ca un element de conservare a vietii n esenta ei, prin care sa se
fereasca de navalirea
relelor si sa le alunge. nsa aceeasi natura nu stie sa pastreze masura, ci ameste
ca totdeauna
frica salutara cu cea desarta si nentemeiata, asa nct pe toate fiintele, mai ales p
e cele
omenesti (daca am putea privi nauntrul lor), le-am vedea pline de teroare. Dealtm
interi, semnul
caracteristic al terorii si panicii este ca acestea nu-si dau seama de cauzele l
or, ci mai mult
le presupune dect le cunoaste, ba la nevoie ti face din nsasi frica o cauza a frici
i.
54

Despre deosebirea pacatelor
Ce frumos zice Voltaire:
Qui n a pas l esprit de son ge, De son ge a tout le malheur!
Va fi dar bine ca la sfrsitul acestor observari eudemologice sa aruncam o privire

asupra
schimbarilor ce le produce n noi vrsta.
n tot decursul vietii simtim numai actualitatea si alta nimic. Deosebirea este nsa
ca la nceput
vedem un lung viitor nainte-ne, iar spre sfrsit un lung trecut n urma noastra; apoi
ca
temperamentul, nu nsa si caracterul, este supus la niste schimbari cunoscute, car
e ne arata actualitatea
sub colori deosebite.
n cartea mea principala am explicat cum si pentru ce n vrsta copilariei suntem mai n
demnati
spre cunostinte dect spre vointe. Tocmai de-aici provine fericirea celei dinti pat
rimia vietii, de care apoi ne aducem aminte ca de un rai pierdut. n copilarie ave
m relatii putine si
trebuinte mici, prin urmare putina desteptare a vointei; cea mai mare parte a ex
istentei noastre
se consuma n a nvata si a cunoaste. Intelectul (ca si creierii, care ajung cam n anu
l al saptelea
la deplina lor marime) se dezvolta de timpuriu, desi nu este nca copt si cauta nen
cetat
hrana sa ntr-o lume ntreaga de existente nca nou, n care toate stralucesc tocmai sub
farmecul
noutatii. De aici vine ca anii copilariei sunt o poezie continua. Caci esenta po
eziei si a tuturor
artelor este perceperea ideii platonice n fiecare obiect individual, adica a part
ii esentiale
si comune ntregii specii. Astfel obiectul se nfatiseaza ca reprezentantul genului
sau si un caz
sta pentru o mie. Desi se pare ca n scenele din copilarie am fi ocupati numai cu
obiectul sau
ntmplarea individuala momentana si numai ntruct ne intereseaza vointa n acel minut, t
otusi
n realitate lucrurile se petrec astfel. Viata n ntreaga ei nsemnatate sta nca asa de
noua
naintea noastra, asa de curata, impresiile ce ni le produce sunt asa de putin toc
ite prin repetitie,
nct noi, n mijlocul jocului si miscarilor copilaresti, suntem mereu ocupati, desi p
e tacute
si fara cunostinta scopului, a percepe din scenele si ntmplarile individuale nsasi
esenta vietii,
tipurile fundamentale ale fapturilor ei. Toate lucrurile si persoanele le vedem,
cum zice
Spinoza, sub specie aeteritatis. Cu ct suntem mai tineri, cu att mai mult individu
l ne reprezinta
genul sau; si, din contra, cu ct naintam n vrsta, cu att mai putin; de aici vine mare
a
deosebire a impresiilor n tinerete si la batrnete. De aceea experientele si cunost
intele din copilarie
si din tinerete devin mai pe urma tipurile si rubricile statornice ale tuturor c
unostintelor
si experientelor de mai apoi, oarecum categoriile sub care subsumam pe nesimtite
tot ce urmeaza
mai trziu. Astfel temelia ideilor noastre despre lume se aseaza nca din anii copil
ariei si
ele de pe atunci sunt adnci sau superficiale; mai pe urma se dezvolta si se compl
eteaza, darnu se mai schimba n esenta. n urma acestei priviri curat obiective si d
e aceea poetice, care se
tine de firea vrstei copilaresti, fiind ajutata si de faptul ca vointa nu lucreaz
a nca cu toata
energia ei, copiii sunt mai dispusi a cunoaste dect a voi. De aici privirea serio
asa si contemplativa
n ochiul multor copii, pe care Rafael a reprodus-o asa de frumos la ngerii sai, ma
i
ales la cei de la Madona Sixtina. Din aceeasi cauza anii copilariei sunt asa de n
cntatori, nct
nu ne putem aduce aminte de ei fara a ne simti cuprinsi de dor. Pe cnd ne ndeletni
cim noi cuatta seriozitate la ntelegerea intuitiva a lucrurilor, educatia cauta a
ne da notiunile. nsa notiunile
nu sunt esenta proprie, fondul si cuprinsul adevarat al cunostintelor, care, din
contra, se
afla numai n perceperea intuitiva a lumii. Dar aceasta nu o putem dobndi dect prin
noi nsine,
iar nu prin nvatatura altora. De aceea valoarea intelectuala ca si cea morala nu
ne poate
veni din afara, ci izvoraste din adncimea propriei noastre fiinte, si toate meste
sugurile pedagogice
ale lui Pestalozzi nu pot face din cel nascut neghiob un cugetator; asta nicioda
ta! Neghiob
s-a nascut, neghiob are sa moara. Din acea prima pricepere profunda si intima a
lumii
55

intuitive se explica totodata, pentru ce mprejurimea si ntmplarile copilariei se nti
paresc asa
de tare n memorie. Ele ne-au cuprins mintea exclusiv, nimic nu ne-a distras de la
perceperea
lor, si lucrurile ce au stat naintea noastra le-am privit parc-ar fi fost unice d
e felul lor si singure
n lume. Mai trziu vedem ca nu sunt singure, ci nenumarat de multe, si atunci pierd
em curajul
si rabdarea. Cine-si aduce aminte de explicarea din cartea mea principala, ca pa
rtea obiectiva
a lucrurilor, adica existenta lor n singura reprezentare, este totdeauna senina s
i mbucuratoare,
pe cnd partea lor subiectiva, ca una ce consista n vointa, este foarte amestecata
cu
dureri si nefericiri, va primi ca un rezumat scurt al celor zise urmatoarea prop
ozitie: toate lucrurile
sunt minunate la vedere, dar grozave la fire. Dupa aceasta deosebire, copilul cu
noaste
lucrurile mai mult din partea vederii, adica a reprezentarii sau obiectivitatii,
dect din partea
firii, care este vointa; si fiindca aceea este partea mai senina a lucrurilor, i
ar partea lor cea mai
subiectiva si grozava ramne nca ascunsa, intelectul cel tnar primeste figurile ce i
le arata
realitatea si arta, drept fiinte binecuvntate si crede ca daca sunt asa de frumoa
se la vedere,
vor fi si mai frumoase la fire. De aceea lumea sta naintea lui ca un rai: iata Ar
cadia, n care
toti ne-am nascut. Ceva mai trziu ne apuca dorul vietii reale, dorul de fapte si
de suferinte,
care ne arunca n nvalmaseala lumii. Atunci ncepem a cunoaste cealalta parte a lucru
rilor, firea
lor cea proprie, adica vointa, care e mpiedicata la fiece pas. ncetul cu ncetul ne
cuprinde
dezamagirea cea mare: l age des illusions est passe; dar dezamagirea tot creste si
devine din
zi n zi ce merge mai desavrsita. Astfel putem zice ca n copilarie viata ni se arata
ca o decoratie
de teatru vazuta de departe, iar la batrnete ca aceeasi decoratie vazuta prea de
aproape.
La fericirea copilariei mai contribuie ceva. Precum tot frunzisul are la nceputul
primaverii
aceeasi culoare si aproape aceeasi forma, asemenea si noi, n prima copilarie, sem
anam uniicu altii si prin urmare ne potrivim foarte bine. nsa o data cu pubertate
a ncepe si divergenta si
devine tot mai mare, ca distanta razelor unei sfere.
Ceea ce turbura mai trziu prima jumatate a vietii, adica tineretea, care dealtmin
teri pare
att de preferabila batrnetii, si a o face nefericita, este goana dupa fericire si
asteptarea sigura
ca trebuie sa se gaseasca n viata. De aici se nasc sperantele vesnic nselate, si d
in ele nemultumirea.
Imaginile ncntatoare, dar nebuloase, ale unui vis de fericire, rasar sub deosebite
forme capritioase n fantazia noastra, si noi le cautam n zadar prototipurile mele.
De aceea si
suntem n anii tineretii mai totdeauna nemultumiti cu starea si cu mprejurimea noas
tra oricare
ar fi; caci i atribuim ei ceea ce vine din goliciunea si mizeria vietii omenesti n
deobste, cu
care facem acum cea dinti cunostinta, dupa ce ne asteptasem cu totul la altceva.
Bine ar fi
daca s-ar nvata tinerimea de timpuriu sa-si piarda iluzia ca are sa gaseasca mare
lucru n
lume. Dar se ntmpla tocmai dimpotriva, fiindca de obicei ajungem la cunostinta vie
tii mai
nti prin poezie si mai pe urma prin realitate. Scenele descrise de poeti se razlete
sc cu desfatare
n dimineata vietii noastre, si ndata ne framnta dorul sa le vedem realizate, sa pri
ndem
curcubeul cu mna. Tnarul si asteapta viitorul sub forma unui roman interesant. Si a
stfel se
naste amagirea, pe care am descris-o n cartea mea principala. Caci ceea ce da far
mecul tuturor
acelor nchipuiri este tocmai faptul ca sunt nchipuiri si nu realitati, si ca, prin
urmare, la
privirea lor ne aflam n linistea si deplina multumire a cunostintei curate. A fi
realizat nsemneaza
a fi patruns de vointa, si aceasta aduce neaparat dureri.
Daca, asadar, caracterul celei dinti jumatati a vietii este dorul zadarnic de fer
icire, caracterul
celei din urma este teama de nefericire. Cu vremea ajungem mai mult sau mai puti
n la
cunostinta ca orice fericire este himerica, pe cnd suferinta este reala. Prin urm
are, oamenii cuoarecare minte cauta mai curnd linistea si lipsa de dureri, dect gu
starea placerilor. n tineretea
mea, cnd batea cineva la usa, ma apuca bucuria si-mi ziceam: acum vine! Dar mai
trziu ma apuca un fel de spaima si ma ntrebam: ce mai vine?
Si n privinta relatiilor
menesti
putem deosebi doua simtiri contrare, cel putin la indivizii nzestrati de la natur
a cu nsusiri
mai alese si care nu se prea tin de lume, ci dupa gradul meritului lor se afla m
ai mult sau
mai putin izolati; n tinerete au adeseori simtirea ca sunt parasiti de lume, iar
la batrnete, ca
56

au scapat de ea. Cea dinti e o simtire neplacuta si vine din lipsa de cunostinta,
cea de a douae o simtire placuta si vine din cunostinta dobndita. n urma acestora
, a doua parte a vietii, ca
si a doua parte a unei perioade muzicale, are mai putina tensiune, dar mai multa
liniste dect
cea dinti; si pe cnd tineretea crede ca n lume se gasesc te miri ce fericiri si pla
ceri, dar ca
sunt numai greu de cstigat, batrnetea stie ca n lume nu se afla nimic, se multumest
e n deplina
liniste cu o actualitate suportabila si se poate bucura si de lucruri mai mici.
Ceea ce a dobndit omul matur prin experienta vietii sale si ce-l face sa vada lum
ea altfel
de cum o vede tnarul si copilul, este un fel de simplicitate a bunului simt. De-a
bia acum vede
lucrurile fara preventie si le ia cum sunt, pe cnd copilului si tnarului le era lu
mea nvaluita,
daca nu prefacuta ntr-o fantasma, formata din capriturile lor, din prejudecatile
primite de la
altii si iluziile cele mai curioase. Caci cea dinti lucrare ce se impune experien
tei este dezrobirea
noastra de nchipuirile si notiuni gresite ce ni s-au gramadit din copilarie. A pa
zi tinerimea
din capul locului de ele, ar fi
ce e drept singura educatie buna, desi negativa;
nsa este
foarte grea. Pentru aceasta ar trebui sa tinem la nceput orizontul copilului pe ct
se poate de
marginit, sa-i dam n cercul astfel restrns numai notiuni lamurite si drepte si sa
nu-i ntindem
vederile dect treptat si dupa ce a priceput bine toate cele explicate pna atunci, n
grijind pururi
sa nu ramna nimic ntunecat, rau nteles sau nteles pe jumatate. Notiunile copilului d
espre
lucruri si despre relatiile omenesti ar ramnea astfel marginite si foarte simple;
nsa ar fi
drepte si lamurite, nct nu ar avea niciodata trebuinta de rectificare, ci numai de
dezvoltare; si
asa mai departe pna la vrsta tineretii. Ar trebui ndeosebi sa nu se ngaduie cetirea
romanele,
ci n locul lor sa se dea biografii potrivite, precum este a lui Fraklin, sau Anto
n Reiser de Moritz
si altele asemenea.
n tinerete credem ca ntmplarile si persoanele nsemnate, care lasa urme adnci n viata
noastra, se vor nfatisa sub o forma deosebita, cu tobe si cu surle; la batrnete nsa
privirea retrospectiva
ne arata ca toate s-au introdus ncet, prin portita cea mica si ca pe furis.
Urmarind aceste reflectii mai departe, putem asemana viata cu o stofa cusuta, ca
la nceput
o vedem pe fata, iar la sfrsit, pe dos; aici nu este asa de frumoasa, dar este ma
i instructiva, fiindca
ne arata legatura firelor.
Superioritatea intelectuala, fie si cea mai mare, nu-si va putea arata preponder
enta n conversatie
dect de la patruzeci de ani nainte. Caci ea poate uneori ntrece, dar nu poate nicio
data
nlocui maturitatea anilor si experienta cstigata; acestea, dimpotriva, dau si omul
ui de
rnd un fel de contrabalanta fata cu puterile celui mai mare spirit, daca este nca
tnar. Aici
vorbesc numai de nrurirea personala, nu de opere.
Orice om mai deosebit, orice om n afara de acea nemernica majoritate de 5/6 a ome
nirii
va scapa cu greu dupa patruzeci de ani de un fel de melancolie. Caci el ncepuse f
ireste sa judece
pe ceilalti dupa sine, dar cu vremea, dezamagindu-se, a nteles ca oamenii au rama
s ndarat
cu mintea sau cu inima, sau mai des cu amndoua, si nu i-au raspuns ce le-a dat el
; din
care cauza se fereste pe ct poate de a mai avea de a face cu ei, precum ndeobste f
iecine va
iubi sau va ur singuratate, adica propria sa societate, n proportia meritului sau
adevarat. Despre acest fel de mizantropie vorbeste si Kant.
Una din cauzele pentru care n tinerete suntem asa de veseli si de dispusi la oric
e ntreprindere,
este sa ne urcam pe munte fara sa vedem moartea, care se afla la poalele lui de
cealalta
parte. Dar dupa ce am trecut dincolo de vrf, dam cu ochii de Moarte, pe care o cu
nosteam
pna atunci numai din auzite, si vederea ei, pe lnga scaderea puterilor din acea ep
oca, ne
sleieste curajul vietii. Atunci o seriozitate posomorta nlocuieste vioiciunea zbur
dalnica a tineretii
si se ntipareste si n expresia fetei. Ct suntem tineri, credem viata nesfrsita orice
ni
s-ar spune, si n aceasta credinta risipim vremea. Cu ct mbatrnim, cu att o economisim
mai mult. Caci n vrsta mai naintata fiecare zi petrecuta ne desteapta o simtire ana
loaga cu
simtirea ce o are la fiecare pas osnditul condus spre esafod.
57

Din punctul de vedere al tineretii, viata are un viitor nesfrsit, din acela al ba
trnetii nsa
un efort foarte scurt; ca orice lucru privit cu ocheanul ntors (cu lintea obiecti
va lnga ochi),
iar la urma ca privit prin ochean n modul obisnuit. Trebuie sa fi ajuns cineva la
o adnca batrnete
pentru a ntelege ct de scurta e viata. Cu ct suntem batrni, cu att mai mici ne par
toate lucrurile omenesti: viata, care la nceput se prezenta naintea noastra stator
nica si neclintita,
ni se arata acum ca o fuga grabita de nfatisari efemere; nulitatea ntregii existen
te se
iveste. Chiar vremea are, n tinerete, un pas mult mai ncet; de aceea cel dinti patr
ar al vietii
este nu numai cel mai fericit, dar si cel mai lung, asa nct ne lasa mult mai numer
oase aduceri
aminte, si fiece om ar putea povesti la trebuinta ndoit de multe din vremea aceea
dect
din toate cele urmatoare. Ca n primavara anului, zilele ne sunt si n primavara vie
tii de o lungime
obositoare. Toamna devin mai scurte, nsa mai senine si mai statornice.
Dar de ce viata trecuta se arata asa de scurta la batrnete? Fiindca i se masoara
lungimea
dupa aducerea-aminte. Aceasta nsa uita tot ce era fara nsemnatate, si multe lucrur
i se pierd;
prin urmare, putin mai ramne. Caci precum intelectul nostru ndeobste este foarte i
mperfect,
asa ne este si memoria; nvatatura trebuie repetata, trecutul trebuie rumegat, dac
a nu, se pierdamndoua n prapastia uitarii. nsa de obicei noi nu meditam asupra ntmpla
rilor nensemnate,
si rareori asupra celor neplacute; iar fara de aceasta ele nu se pot pastra n mem
orie. Dar pe
zi ce merge, creste numarul lucrurilor nensemnate; caci multe din cele ce ne pare
au nsemnate
la nceput, se repeta prea adese si cu vremea de nenumarate ori, asa nct devin nensem
nate;
de aceea ne si aducem mai bine aminte de anii dinti dect de anii din urma. Cu ct tr
aim
dar mai mult, cu att mai putine ntmplari ne par ca merita o reflectie si o meditare
retrospectiva,
prin care numai s-ar putea ntipari n memorie; si prin urmare ramn uitate, ndata ce n
u
mai sunt actuale. Asadar, timpul cu ct nainteaza, cu ct sterge mai mult urmele din
memoria
noastra. Si, pe de alta parte, nu ne aducem bucuros aminte de lucrurile neplacut
e, mai ales
cnd ne ating desertaciunea, precum o fac adese, fiindca rareori suferim fara vina
noastra. Neplacerile
se pierd dar si ele din memorie. Aceste doua feluri de uitari ne scurteaza aduce
reaaminte
si o fac din ce n ce mai restrnsa cu ct se prelungeste viata. Cnd se departeaza cora
bia
de tarm, obiectele devin tot mai mici si se confunda unele n altele; asa este si
cu anii trecuti
din viata, cu faptele si ntmplarile ei. La aceasta se adaoga ca uneori memoria si
fantazia
ne reproduc cte o scena din trecutul ndepartat cu o vioiciune si cu o apropiere pa
rca ar fi fost
ieri. Cauza este ca nu ne putem nfatisa cu aceeasi lamurire ntregul timp trecut ntr
e acum si
atunci, ca unul ce nu se poate cuprinde ntr-o singura imagine, si nici ntmplarile l
ui nu le
mai tinem minte, ci ne-a ramas numai un fel de cunostinta abstracta a lor, o sim
pla notiune
fara element intuitiv. Astfel, un lucru de mult trecut se arata asa de apropiat n
ct pare ca s-a
ntmplat ieri, iar timpul de la mijloc dispare, si toata viata se nfatiseaza ntr-o sc
urtime surprinzatoare.
La batrnete ni se poate nfatisa uneori tot trecutul nostru cel lung si prin urmare
propria noastra vrsta ca o minune din povesti; cauza este ca avem naintea noastra
aceeasi actualitate
statornica. Aceste fenomene interne se ntemeiaza nsa pe faptul fundamental ca sub
forma timpului nu se arata propria noastra fire n sine, ci numai manifestarea ei
sensibila, si ca
actualitatea este punctul de ntlnire ntre obiect si subiect. Si pentru ce, din cont
ra, n tinerete
ne pare viata, ce o avem nainte-ne, asa de lunga? Pentru ca trebuie sa facem loc
sperantelor
nemarginite, cu care o umplem si spre a caror realizare nici vrsta lui Matusalem
nu ar fi de
ajuns; si apoi pentru ca masuram distanta timpului viitor dupa putinii ani din t
recut, a caror
aduce-aminte este ncarcata de obiecte, asadar lunga, fiindca noutatea a dat tutur
or lucrurilor
un aer de importanta si ne-a facut sa le mai meditam, sa le mai mprospatam n memor
ie si astfel
sa ni le ntiparim.
Uneori credem ca ne e dor de un loc ndepartat, pe cnd de fapt ne e dor de timpul c
e l-am
petrecut acolo, cnd adica eram mai tineri si mai impresionabili. Astfel ne nseala
timpul sub
masca spatiului. Daca ne ducem n adevar acolo, recunoastem ndata iluzia.
58

Pe doua cai putem ajunge la adnci batrnete, presupunnd, cu o conditio sine qua non,
ca
avem o constitutie tare; aceste cai se pot compara cu arderea a doua lampi: una
arde multa
vreme, desi are putin ulei, fiindca are un fitil subtire; alta arde mult, fiindc
a are mult ulei cu
un fitil gros. Uleiul este puterea vitala, fitilul consumarea ei n orice privinta
.
Ct pentru puterea vitala ne putem compara pna la vrsta de treizeci si sase de ani c
u oamenii
care traiesc din dobnda capitalului lor; ce se cheltuieste astazi, se nlocuieste mi
ne.
Dar de la treizeci si sase de ani ncolo semanam cu oamenii care cheltuiesc din ca
pital. La nceput
nu se prea simte; cea mai mare parte a cheltuielilor se mai poate acoperi, un mi
c deficit
nu se ia n seama. Dar deficitul creste, creste pe zi ce merge, ncepe a se simti, i
a proportii tot
mai mari, orice zi e mai saraca dect ziua trecuta, fara speranta de ndreptare. Sar
acia creste,
precum creste iuteala corpurilor n cadere, pna ce nu mai ramne nimic. Cea mai trist
a ntmplare,
este cnd amndoi termenii acestei comparari, adica puterea vitala si averea, coinci
d n
adevar n scadere; de aceea si creste cu vrsta iubirea de bani. Din contra, la ncepu
t si ctva
timp dupa majoritate, semanam n privinta puterii vitale cu proprietarii care mai
pun ceva la o
parte din dobnzi; nu numai cheltuielile se acopar, ci se sporeste si capitalul. S
i n adevar se si
ntmpla uneori asa cu banii, daca n timpul minoritatii am avut parte de un epitrop c
umsecade.
Fericita tinerete! Nefericita batrnete! Cu toate aceste, sa crutam puterile tiner
etii. Aristotel
observa, ca din cei ncoronati la jocurile Olimpice numai doi sau trei au fost dis
tinsi de
doua ori: o data ca copii si nca o data ca barbati, fiindca prin oboseala produsa
de exercitiile
pregatitoare din copilarie se sleiesc puterile asa nct mai trziu, la vrsta barbateas
ca, lipsesc.
Aceasta nu se aplica numai la puterea musculara, ci mai ales si la puterea nervo
asa, care se
manifesta n orice lucrare intelectuala; din care cauza ingenia praecocia, copiii
extraordinari,
ceea ce numesc francezii les enfants prodiges, rezultatul unei educatii peste ma
sura pripite,
devin mai pe urma capete foarte ordinare. Poate chiar ncordarea prematura, la car
e sunt siliti
copiii pentru a nvata limbile clasice, este de vina, daca mai pe urma attia savanti
sunt slabi
la judecata si paralizati la minte.
Am bagat de seama ca la cei mai multi oameni caracterul pare ndeosebi potrivit cu
o anume
vrsta, n care se prezinta mai bine. Unii sunt foarte placuti ca tineri, si apoi sa ispravit.
Altora le sade bine ca barbati activi si n putere, dar la batrnete nu mai platesc
nimic. Ctiva,
din contra, au tocmai la batrnete cea mai mare trecere, fiindca n urma experientei
sunt mai
ngaduitori si mai potoliti; asa se ntmpla adeseori cu francezii. Cauza trebuie sa f
ie ca si caracterul
are ceva copilaros, barbatesc sau batrnesc, si astfel vrsta corespunde cu dnsul sau
lucreaza n contra lui ca un corectiv.
Precum pe corabie nu ne dam seaca ca mergem nainte, dect vaznd ca obiectele de pe
tarm dau napoi si devin tot mai mici, asemenea nu simtim ca naintam mereu n vrsta, d
ect
observnd ca oamenii din ce n ce mai batrni ne par nca tineri.
Am aratat mai sus, cum si pentru ce tot ce vedem, ce facem si ce ni se ntmpla lasa
maiputina mira n minte, cu ct naintam mai mult n vrsta. n acest nteles s-ar putea z
ca n
tinerete traim cu constiinta ntreaga, iar la batrnete numai pe jumatate. Cu ct deve
nim mai
batrni, cu att traim cu mai putina constiinta; lucrurile trec repede pe dinaintea
noastra fara a
ne produce impresie, precum nici obiectul de arta nu ne mai impresioneaza; daca
l-am vazut
de sute de ori; facem ce vrem de facut, si apoi nu mai stim daca am facut-o. Dev
enind viata
altfel din ce n ce mai putin constienta, cu ct se apropie mai mult de inconstienta
finala, si pasul
timpului devine mai grabit. n copilarie, noutatea tuturor obiectelor si ntmplarilor
le ntipareste
pe fiecare din ele n constiinta; de aceea ziua este nesfrsit de lunga. Tot asa si n
copilarie,
unde o singura luna pare mai lunga dect patru petrecute acasa. Noutatea lucrurilo
r nsa
nu mpiedica, nici n copilarie nici la drum, ca timpul n aparenta prea lung sa ne de
vie si n
realitate prea lung , si sa-l petrecem n unele momente mai cu greu dect la batrnete sa
u
acasa. Cu vremea nsa, prin lunga deprindere cu aceleasi imagini si ntmplari, intele
ctul devine
asa de netezit, nct din ce n ce mai multe impresii luneca peste el fara a lasa urme
; astfel
59

zilele devin tot mai putin nsemnate si prin urmare mai scurte; orele copilului su
nt mai lungi
dect zilele batrnului. Se vede doar ca timpul vietii noastre are o miscare acceler
ata ca o ghiulea
rostogolita pe un perete nclinat si precum la un disc n rotatie orice punct se mis
ca cu
att mai repede cu ct este mai departe de centru: asa timpul fiecarui om curge din
ce n ce
mai iute, cu ct se departeaza mai mult de nceputul vietii lui. Putem dar admite ca
lungimea
unui an n aprecierea simtului nostru sta n raport invers cu quotientul anului mpart
it prin vrsta:
cnd d. e. anul este 1/5 a vrstei noastre, ne apare de zece ori mai lung dect cnd est
e
1/50. aceasta deosebire a rapiditatii timpului are cea mai hotartoare nrurire asupr
a felului
existentii noastre la fiecare vrsta. Ea face mai nti din copilarie epoca cea mai lu
nga a vietii
si cea mai bogata n aduceri aminte, desi cuprinde numai vreo cincisprezece ani; s
i apoi ne supune
urtului n proportie inversa cu vrsta noastra; copiii cer mereu distractie, fie prin
joc, fie
prin lucru: ndata ce ea nceteaza, i cuprinde cel mai chinuitor urt. Si tinerii sunt n
ca foarte
expusi urtului si se gndesc cu grija la orele neocupate. La vrsta barbateasca urtul
dispare
din ce n ce mai mult; batrnilor le e vremea totdeauna prea scurta si zboara cu iut
eala sagetii.
Se ntelege ca vorbesc de oameni, nu de dobitoace mbatrnite. Prin aceasta accelerare
a curgerii
timpului se pierde dar urtul, si fiindca pe de alta arta si pasiunile cu chinuril
e lor au
amutit, greutatea vietii, presupunnd numai ca s-a pastrat sanatatea, ne apasa n re
alitate mai
putin dect la tinerete. De aceea n limba germana epoca batrnetii, pna a nu ajunge la
debilitate
si la infirmitati, se numeste die besten Jahre. Asa si sunt n adevar cu privire l
a tihna si
comoditatea noastra; nsa anilor tineretii n care suntem primitori de orice impresi
e si n toate
se nfatiseaza cu vioiciune n constiinta, le ramne o precadere: ei sunt timpul rodni
ciei, primavara
nfloririi sufletesti. Caci adevarurile profunde le dobndim numai prin intuitie si
nu
prin reflectie abstracta, cu alte cuvinte: prima lor percepere este imediata si
se faptuieste prin
o impresie momentana, prin urmare nu se poate produce dect atunci cnd aceasta este
tare,
vioaie si adnca. Aici totul atrna de la modul cum ntrebuintam anii tineretii. Mai tr
ziu putem
avea influenta asupra altora, chiar asupra lumii ntregii, fiindca noi nsine ne-am
terminat
dezvoltarea si nu mai suntem supusi impresiilor; dar lumea are mai putina influe
nta asupra
noastra. Acesti ani sunt prin urmare epoca faptelor si a lucrarii, iar anii dinti
sunt epoca perceperii
si a cunostintelor primordiale.
n tinerete predomneste intuitia, la batrnete reflectia; cea dinti este timpul poezi
ei, cea
din urma mai mult al filozofiei. Si n privinta practica tinerii se hotarasc la ce
va prin ceea ce
gndesc. Aceasta se explica n parte din faptul ca de abia la batrnete au trecut pe d
inaintea
noastra destule cazuri intuitive, si au fost subsumate sub notiuni, pentru a da
acestora deplina
lor nsemnatate, valoare si credit si totodata a modera impresia intuitiei prin ob
icei. Din contra,
n tinerete, mai ales la oamenii vioi si plini de fantazie, impresia intuitiva, pr
in urmare si
impresia partii externe a lucrurilor, este asa de covrsitoare, nct ei privesc lumea
ca o imagine;
din care cauza se si intereseaza asa de mult ce figura joaca si ei n lume si ce i
mpresie produc
mai mult, dect ce impresie si dispozitie produce lumea n ei. Dovada vanitatea pers
onala
si cochetaria tinerilor.
Cea mai mare energie si ncordare a puterilor intelectuale o avem fara ndoiala n tin
erete,
cel mult pna la al treizeci si cincilea an; de aici ncolo scade, desi foarte ncet. n
sa anii urmatorii,
chiar si batrnetea, nu ramn fara compensatie intelectuala. Experienta si eruditia
deabia
acum au devenit destul de bogate; omul a venit timpul si prilejul sa priveasca l
ucrurile
din toate partile si sa mediteze asupra lor, a comparat fiecare lucru cu celelal
te si a aflat punctele
de contract si de legatura, si astfel pricepe, n sfrsit, conexul ntmplarilor. Toate
s-au
limpezit. Si ceea ce stiam din tinerete o stim mult mai bine la batrnete, fiindca
pentru oricenotiune avem mult mai multe date. n tinerete credeam ca stim, n batrne
te stim n realitate;
si pe lnga aceasta stim mult mai multe si avem o suma de cunostinte culese din to
ate directiile,
patrunse cu mintea si nlantuite unele n altele; pe cnd toata stiinta noastra din ti
nerete este
fragmentara si plin de lacune. Numai cine ajunge la batrnete, si poate face o idee
deplina si
60

conforma despre viata, fiindca o priveste n totalitate si n mersul ei firesc, si n
u numai fata cu
intrarea, ci si fata cu iesirea, de unde mai ales i simte toata nulitatea; pe cnd
ceilalti au ncailuzia ca de acum nainte are sa vie ce are sa vie. nsa tineretea e m
ai bogata n conceptie, si
din putinele cte le stie, poate face mai mult; dar la batrnete e mai multa judecat
a, patrundere
si soliditate. Ceea ce un cap privilegiat e menit sa produca si sa daruiasca lum
ii, adica materia
propriilor sale idei fundamentale si idei originale, se nmagazineaza n tinerete; d
are de stapnit
nu stapneste aceasta materie dect mai trziu. De aceea se si consta6ta, de regula, c
a autorii
cei mari au produs operele lor principale cam pe la vrsta la cincizeci de ani. To
tusi tineretea
ramne radacina pomului cunostintei; desi roadele nu se ivesc dect la vrf. Dar precu
m
orice secol, si cel mai mizerabil, se crede mult mai cuminte dect cele precedente
, asa si oricevrsta a omului; n fapt amndoi se nseala adeseori. n anii dezvoltarii fi
zice, cnd cresc si
puterile intelectuale si cunostintele, fiecare zi ia obiceiul sa se uite cu disp
ret la ziua precedenta.
Acest obicei se nradacineaza si ramne si atunci cnd a nceput mintea sa scada si cnd
ziua de astazi ar trebui sa se uite cu respect la ziua de ieri; si astfel pretui
m adeseori mai putin
lucrarile si ideile tineretilor noastre.
n genere trebuie sa observam ca desi intelectul, adica mintea omului, este n propr
ietatile
sale fundamentale nnascut, ca si caracterul, adica inima lui, totusi nu ramne asa
de neschimbator
ca aceasta, ci este supus la unele modificari, care n cei mai multi oameni se ntmpl
a
chiar regulat, deoarece intelectul are un substrat fizic si materialul perceptii
lor lui este empiric.
Astfel puterea lui proprie are o crestere succesiva pna la culminare si apoi o de
cadenta
succesiva pna la imbecilitate. Dar alaturi cu aceasta prefacere, materia, care oc
upa puterile
intelectuale si le tine n lucrare, asadar cuprinsul cugetarilor si al stiintei, e
xperienta, cunostintele,
deprinderea si perfectionarea ntelegerii, sunt o marime continuu crescnda, pna n mom
entul
slabiciunii definitive, cnd apoi toate se sterg din minte. Coexistenta aceasta n o
m a
unui element absolut neschimbator si a unui element schimbator n doua directii op
use, explica
deosebirea aspectului si valorii lui n deosebitele epoci ale vietii.
ntr-un sens mai larg se poate zice: cei dinti patruzeci de ani ai vietii ne dau te
xtul, cei
din urma treizeci comentariul, fara de acum n-am putea cunoaste adevarul nteles s
i conex al
textului, precum si morala si toata finetea lui.
Spre sfrsitul vietii e ca spre sfrsitul unui bal mascat, cnd se scot mastile. Acum
vedem,
n adevar, cu cine am avut a face n decursul vietii. Caci caracterele s-au dezvelit
, faptele si-au
dat roadele, operele au aflat aprecierea lor meritata si iluziile au disparut. T
oate aceste nu le-a
putut face dect timpul. Dar lucrul cel mai curios este ca si pe noi nsine n adevara
ta noastra
fiinta si menire nu ne cunoastem si nu ne ntelegem dect la sfrsitul vietii, mai ale
s n raportul
nostru cu ceilalti, cu lumea. Adeseori, desi nu totdeauna, va trebui sa ne aseza
m pe o treapta
mai jos dect ne nchipuiam n nceput, nsa uneori pe o treapta mai sus ceea ce provine d
in
faptul ca nu avusesem o idee suficienta de njosirea lumii si ne alesesem o tinta
prea nalta
pentru ea. Si asa din ntmplare ne dam seama despre valoarea noastra relativa.
Tineretea se numeste epoca cea fericita a vietii si batrnetea cea trista. Asa ar
fi, daca pasiunile
ne-ar face fericiti. Aceste nsa framnta tinerimea, cu putina placere si cu multe d
ureri.
Batrnetea cea rece e linistita, despre partea lor, si de ndata cstiga un aer contem
plativ; caci
cunostinta devine acum libera si ajunge la crma, si fiindca n sine nsasi este lipsi
ta de dureri,
ne face cu att mai fericit cu ct predomneste mai mult. N-avem dect sa ne aducem ami
nte ca
orice placere este negativa, pe cnd durerea e pozitiva, pentru a ntelege ca pasiun
ile nu pot sa
ne dea fericirea si ca batrnetea nu este de plns, fiindca i sunt refuzate unele pla
ceri. Caci
orice placere este numai ndestularea unei trebuinte; fireste ca lipsind trebuinta
, lipseste si placerea,
dar aceasta nu este un lucru trist, precum nu este trist daca cineva nu mai poat
e mnca
dupa masa sau daca se desteapta dupa ce a dormit bine noaptea. Cu mai multa drep
tate fericeste
Platon (la nceputul Republicii) batrnetea fiindca a scapat de instinctul sexual, c
are mai
61

nainte tinea pe om ntr-o continua neliniste. S-ar putea chiar sustine ca feluritel
e si nesfrsitele
capricii ce le instinctul sexual si efectele ce se nasc din ele, ntretin n om un g
rad oarecare
de nebunie permanenta, cta vreme sta sub influenta acelui instinct sau a diavolul
ui, care l
stapneste; asa nct omul nu e cu mintea ntreaga dect dupa ce a scapat de amor. Sigur e
ste
ca, vorbind n termeni generali si facnd abstractie de toate mprejurarile individual
e si exceptionale,
tineretea are un fel de veselie, si cauza nu este alta dect acel diavol, sub a ca
rui stapnire,
sau mai bine robie, zace tineretea si care de-abia i ngaduie o ora de odihna si es
te totodata
autorul direct sau indirect al mai multor dezastrelor ce lovesc sau ameninta pe
om; batrnetea,
dimpotriva, simte veselia omului care a scapat din lanturi si umbla acum slobod.
Pe de
alta parte nsa putem zice ca dupa secarea instinctului sexual a secat si miezul v
ietii si a ramas
numai coaja, sau ca viata seamana unei comedii jucate la nceput de oameni, dar co
ntinuate si
sfrsite de niste papusi mbracate n haine omenesti.
Oricum ar fi, tineretea este vremea nelinistii, batrnetea vremea linistii: si ace
asta ne da
masura fericirii amndorura. Copilul si ntinde minile cu nesat la toate ce vede n spat
iu;
toate formele si toate culorile l ademenesc, fiindca senzorului lui este tnar si f
raged. Cu mai
multa energie i se ntmpla si tnarului asa, si el e ademenit de lumea cea bogata cu
figurile ei
felurite; numai ca fantazia lui exagereaza si asteptarile sale trec peste ceea c
e-i poate da vreodata
lumea. De aceea l muncesc poftele si dorul de ceva necunoscut si i rapesc linistea
, fara
de care nu e cu putinta fericirea. La batrnete toate acestea s-au asezat; parte f
iindca sngele a
devenit mai rece si iritabilitatea senzorului s-a micsorat, parte fiindca experi
enta ne-a deschis
ochii asupra valorii lucrurilor si a placerilor, lundu-ne ncetul cu ncetul iluziile
, himerele si
prejudecatile, care mai nainte ne nvaluiau si ne desfigurau privirea libera si cur
ata a obiectelor;
acum le ntelegem toate mai bine si mai lamurit si luam lumea asa cum este, simtin
d mai
mult sau mai putin nulitatea tuturor lucrarilor de pe pamnt. Aceasta da omului ba
trn, chiar
celui inferior la minte, un aer de ntelepciune, care l deosebeste de cel tnar. Dar
mai ales linistea
caracterizeaza batrnetea; aceasta nsa este o parte nsemnata a fericirii, este chiar
conditia
si esenta ei. Pe cnd, prin urmare, tnarul si nchipuieste ca n lume se afla te miri ce
lucru,
numai sa stii unde, batrnul este patruns de adevarul lui Koheleth, toate sunt dese
rte si
stie ca toate nucile sunt seci, orict ar fi poleite cu aur.
Abia ntr-o vrsta mai naintata ajunge omul cu desavrsire la nil admirari al lui Horat
iu,
adica la convingerea tare, sincera si nestramutata, ca toate lucrurile sunt dese
rte si toata splendoarea
lumii nselatoare: himerele au disparut. Atunci nu-si mai nchipuieste ca undeva n
vreun palat sau n vreo coliba, gazduieste o fericire deosebita, mai mare dect ceea
pe care o
simte obisnuit n momentele lipsite de dureri fizice sau morale. Atunci nu mai tin
e n seama
deosebirile lumesti ntre mare si mic, ntre sus si jos. Si aceasta da batrnului odih
na sufleteasca,
n urma careia priveste surznd la fantasmagoria lumii. El e dezamagit si stie ca via
ta
omeneasca, sub orice pompa si podoaba ar vrea sa se ascunda, va aparea peste put
in n toata
goliciunea ei si, dezbracata de fireturi si de zorzoane, se va arata pretutinden
i aceeasi, adica o
biata existenta, a carei valoare proprie sta n lipsa durerilor, nu n fiinta placer
ilor si cu att
mai putin a paradei. Semnul caracteristic al batrnetii este asadar dezamagirea: i
luziile, care
pna atunci dau vietii farmec si activitatii ncurajatoare, au disparut; nulitatea s
i goliciunea tuturor
splendorilor lumii, mai ales a felei, a stralucirii si a rangului, s-au dat pe f
ata; prin experienta
s-a dovedit ca cele mai multe lucruri dorite si placerile visate nu aduc multumi
rea asteptata,
astfel se ntareste ntelegerea finala despre marea saracie si mizerie a ntregii noas
tre
existente. De abia acum, la saptezeci de ani, pricepem versul lui Koheleth asupr
a desertaciunii.
Dar aceasta da totdeodata batrnetii si aerul ei posomort.
De obicei se crede ca boala si urtul sunt partea batrnetii. Dar cea dinti nu este e
sentiala
batrnetii, mai ales nu, daca e vorba sa ajungi la o vrsta foarte naintata: caci cre
scente vita,
62

crescit sanitas et morbus (cu cresterea vietii creste sanatatea si boala). Si n c
eea ce priveste
urtul, am aratat mai sus, pentru ce batrnetea este, din contra, mai putin expusa d
ect tineretea;
si apoi urtul nici nu este o urmare necesara a singuratatii, la care, n adevar, di
n cauze
usor de nteles, este redusa batrnetea; ci se ntlneste la aceia care n-au cunoscut de
ct placerile
senzuale si sociale si si-au lasat mintea saraca si facultatile nedezvoltate. Ce
e drept, la batrnete
scad puterile intelectuale; dar unde a fost mult, tot mai ramne pentru a combate
urtul.
Pe lnga aceste, precum am aratat, experienta, cunostintele, deprinderea si cugeta
rea tot
mai aduc un spor de ntelepciune, judecata devine mai agera si nlantuirea lucrurilo
r mai lamurita;
n toate se dobndeste din ce n ce mai mult o privire completa a ntregului; astfel,
prin ce fel de combinari ale cunostintelor gramadite si din cnd n cnd prin navutirea
lor, tot
mai continua dezvoltarea interna a omului n toate privintele, spiritul sau este o
cupat, multumit
si-si afla rasplata. Toate aceste compenseaza pierderile pna la oarecare grad. Si
apoi, cum
am zis, la batrnete timpul trece mult mai iute si mpiedeca urtul. Scaderea puterilo
r fizice nu
strica mult, daca nu avem trebuinta de ele pentru agonisire hranei zilnice. Sara
cia la batrnete
este o mare nenorocire. Daca aceasta este nlaturata si a ramas sanatatea, batrnete
a poate fi o
epoca foarte suportabila a vietii. Cerintele ei de capetenie sunt comoditatea si
siguranta; de
aceea tin batrnii asa de multi la avere, fiindca le nlocuieste puterile pierdute.
Parasiti de
Venus, ei vor cauta uneori distractii la Bacchus. Trebuinta de a vedea, de a cal
atori si de a studia
s-a schimbat n trebuinta de a vorbi si de a nvata pe altii. Fericit batrnul caruia
i-a mai
ramas iubirea de studiu, sau de muzica, de teatru si n genere un grad de impresio
nabilitate
pentru lucrurile externe, precum l si pastreaza unii pna n cele mai adnci batrnete. M
ai
ales atunci se vede ce este omul n sine nsusi si ct i foloseste valoarea personalita
tii. Dar
asemenea exemple sunt rare; cei mai multi, dupa ce au fost totdeauna slabi la mi
nte, devin la
batrnete din ce n ce mai automati; nu cugeta, nu zic si nu fac dect unul si acelasi
lucru, si
nici o impresie externa nu e n stare sa-i mai schimbe si sa-i mprospateze. Sa vorb
esti cu asemenea
fiinte este ca si cnd ai scrie pe nisip; impresia se sterge ndata. O astfel de bat
rnete,
ce e drept, este numai caput mortuum al vietii, ramasita insolubila a vechilor c
himisti. Natura
pare a simboliza sosirea acestei a doua copilarii prin a o treia facere a dintil
or, care se poate
observa la batrni n unele cazuri rare.
Sleirea tuturor la batrnete, sleire continua si nenduplecata, e fara ndoiala lucru

foarte
trist, dar necesar si chiar binefacator, fiindca pregateste moartea, care fara d
e aceasta ar fi prea
grea. Cel mai mare cstig al batrnetilor adnci este Euthanasia, moartea usoara, fara
boala,
fara spasmuri, fara simtire. (n Upanisadul din Veda se socotesc o suta de ani ca
durata fireasca
a vietii omenesti. Dupa parerea mea, cu drept cuvnt, fiindca am observat ca numai
cei ce
au trecut peste nouazeci de ani au parte de Euthanasie, adica mor fara boala, ni
ci apoplexie,
fara spasmuri, fara agonie, uneori fara a ngalbeni, seznd n liniste, mai ales dupa
masa, asa
nct ai putea zice ca nu mor, ci nceteaza numai de a trai. La orice alta vrsta moare
omul numai
de boala, asadar cu zile.
n Vechiul Testament (Psalm 90, 10) durata vietii se soc
oteste
de saptezeci, exceptional de optzeci de ani, si Herodot, un autor mai important
dect psalmistul,
zice acelasi lucru (1, 32 si 3,22). Dar tot nu e adevarat, ci e numai rezultatul
unei constatari
brute si superficiale a experientei zilnice. Caci daca durata vietii ar fi de sa
ptezeci-optzeci
de ani, oamenii ntre saptezeci si optzeci ar trebui sa moara de batrnete; dar nu e
ste deloc asa,
ci ei mor de boala, ca cei tineri; nsa boala fiind esential o anomalie, nu poate
fi sfrsitul natural.
Numai ntre nouazeci si o suta de ani ca regula generala mor oamenii de batrnete, n
Euthanasie).
Deosebirea cea mare ntre tinerete si batrnete ramne totdeauna aceasta: tineretea ar
e n
perspectiva viata, batrnetea moartea; cea dinti are un trecut scurt si un viitor l
ung, cea din
urma dimpotriva. Desi, prin urmare, ca batrn ai numai moartea naintea ta, iar ca tn
ar viata,
63

naste totusi ntrebarea, care din doua este mai grea, si daca nu e mai bine sa ai
viata ndarat
dect nainte. Din vechime sta scris n Koheleth (7,2): Ziua mortii este mai buna dect z
iua
nasterii . Oricum ar fi: a dori o viata foarte lunga, e mare temeritate. Caci vorb
a spaniola: quien
larga vida, vive, mucho mal vide, adica: cine traieste multe zile, vede multe re
le.
64

Aforisme

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aforisme

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

rici, si nu ni se poate rapi. n

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

urmeaza al doilea, n privinta

altora, ca, neavnd ei trebuinte intelectuale, ci numai fizice, va cauta societate

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

eri, care nici nu

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

nationala si dovedesc prin aceasta onestitatea ce li se atribuie; dovada contrar

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

curse ntinse spre a ne da prada durerilor.

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

3. Sa ne ferim de a ntemeia fericirea vietii noastre pe prea multe pretentii, adi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

B. Despre purtarea noastra catre noi nsine

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

treaca pe dinaintea noastra, fara a ne bucura de ele si fara a le ntmpina macar cu

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

cu editiile bipontine fara note, care lasa multe lucruri nentelese.

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

Omul cu o inteligenta mai nalta gaseste n singuratate doua foloase: nti, de a fi cu

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

n acelasi nteles explica el lucrul n frumoasa sa carte De vita solitaria, ce pare a

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

heavtontimorumeri, cum am zice: sin-chinuitori. Sa ne luam, dimpotriva, dupa reg

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi

Aforisme asupra ntelepciunii n viata Arthur Schopenhauer

Pe lnga cazurile n care avem nevoie de un ajutor serios si de sacrifici nsemnate, g

SKETIS PSYCHOLOGICAL RESEARCH Constantin Onofrasi