Odata cu activitatea literara a lui N.

Labis, este inaugurata o noua etapa in literatura autohtona, ce poarta

denumirea conventionala de neomodernism. Aceasta orientare literara inglobeaza doua mari generatii de
scriitori: Generatia 60 si Generatia 70.
Generatia 60 ii urmeaza aceleia care a fost supranumita generatia pierduta sau poetii momentului
spiritual 45-46(Eugen Simion), cuprinzandu-i pe poetii grupati in jurul revistei Albatros si pe cei
alcatuind Cercul literar de la Sibiu.
Trasatura esentiala a poeticii saizeciste o constituie revenirea la modelele poetice interbelice. Se vorbeste
despre un al doilea modernism. Poetii Generatiei 60 Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Cezar Baltag,
Ioan Alexandru, A. E. Baconski si genialii Marin Sorescu si Nichita Stanescu recupereaza matricea
stilistica interbelica, asimiland creator marile modele reprezentate de Lucian Blaga, Ion Barbu, George
Bacovia, Tudor Arghezi, dar si Mihai Eminescu. Se revine astfel la un lirism caracterizat prin valoare
artistica, fiind redescoperite acele teme literare general valabile (iubirea, moartea, timpul, angoasele eului
poetic etc), dar si limbajul ambiguu, metaforele subtile, imaginile insolite, subiectivitatea, senzorialitatea,
afectivitatea si expresivitatea textului poetic.
Cel care poseda inraurirea cea mai semnificativa asupra poetilor saizecisti este Lucian Blaga.
Neoexpresionisti se dovedesc a fi Ioan Alexandru, Ileana Malancioiu, ce cultiva un lirism metafizic
blagian. Postblagian rebel (Marin Mincu) este si Gheorghe Pitut, al carui discurs se orienteaza in directia
intoarcerii la origini.
Un alt model recuperat de saizecisti este Ion Barbu. Lirism ermetic de sorginte barbiana intalnim la Cezar
Baltag, cel mai intelectual poet al anilor 60, traducator si discipol al lui Mircea Eliade. Poezia sa se
caracterizeaza prin concizie si rigoare, aceasta din urma functionand inclusiv la nivel prozodic.