Clasificarea vitaminelor

Clasificarea vitaminelor

Vitaminele sunt substante organice cu rol biocatalizator, necesare in cantitati minime

functiilor vitale ale organismului. Acestea au primit denumire dupa literele alfabetului latin
(A,B,C etc.), dupa actiunea terapeutrica ( antiscorbutica- vitamina C) precum si dupa
structura chimica (tocoferol- vitamina E).

Dupa gradul de solubilitate vitaminele se impart in:

1. Vitamine liposolubile

-Vitamina A sau antixeroftalmica;

-Vitamina D sau antirahitica;

-Vitamina E sau tocoferolul;

-Vitamina K sau antihemoragica;

2. Vitamine hidrosolubile

- Vitamina B1, aneurina sau tiamina;

- Vitamina B2 sau riboflavina;

- Vitamina B3 (PP) sau niacina;

- Vitamina B5 sau acidul pantotenic;

- Vitamina B6 sau piridoxina (adermina);

- Vitamina B7 sau biotina;

- Vitamina B9 sau acid folic;

- Vitamina B12, cobalamina sau factorul antianemic;

- Vitamina C sau antiscorbutica;

 1.Vitamine liposolubile

1.1.Vitamina A

Sinonime : axeroftolul, antiinfectioasa , vitamina de aparare a epiteliilor.

Denumire chimica: retinol

Structura chimica:

Formula chimica: C20H30O

Descoperire. A fost descoperita de catre Hopkins in anul 1912. Cea

mai importanta vitamina A este vitamina A1 numita si retinol, dar exista si vitamina
A2 (izomer al vitaminei A1), vitamina A3 si neovitamina A1, dar si retinal, acid retinoic,
precum si diferiti izomeri ai vitaminelor A. Vitamina A1 se gaseste in organismul uman,
animal si in pestii marini, iar vitamina A2 in pestii de apa dulce. Ea intra in alcatuirea
rodopsinei sau purpurii vizuali din ochi.

Spre deosebire de altele, vitamina A rezista la fierbere.

Surse. Cele mai bogate surse de vitamina A se gasesc in ficat, unt, frisca, lapte,
branzeturi, smantana, precum si in galbenusul de ou. Bineinteles cea mai mare cantitate
se regaseste in untura de peste unde impreuna cu vitamina D are o actiune complementara.

Untura de peste se foloseste in hrana copiilor, cu scopul de a stimula cresterea datorita

continutului in vitamina A.

Provitaminele A sau carotenii se gasesc in alimentele de origine vegetala, cum ar fi:

spanac, varza verde, rosii, stevie, urzici, laptuci, caise, piersici, cirese, patrunjel, morcovi,
dovleac., ardei gras, gogosari, banane. De asemenea macesele si catina sunt foarte cautate
pentru continutul lor bogat de vitamina A. Carotenii se transforma in vitamina A la nivelul
ficatului si al intestinului sub actiunea unor enzime numite carotenaze, activate de hormonal
tiroidian.

Vitamina A se extrage din uleiul de ficat de peste, iar carotenii din morcovi si alte plante.
Este usor distrusa la lumina, de razele ultraviolete si de oxigen.

Absorbtie si metabolism. Absorbtia vitaminei A, are loc la nivelul intestinului subtire,

sub protectia fierului si a acidului folic. Aceasta se face foarte repede si complet, atingandu-se
in maxim 3-5 ore dupa ingestie, fara a fi nevoie de prezenta bilei.
 Spre deosebire de vitamina, provitamina este absorbita numai in prezenta bilei si a
lipazei pancreatice, care favorizeaza transformarea acesteia in vitamina activa; absorbtia
acesteia este in proportie de 10-25%.

La adulti vitamina A este absorbita total, iar la nou-nascuti aproximativ doua treimi.

Eliminarea vitaminei A din organism are loc prin degradare la nivelul intestinului sau in
tesuturi.

Rolul vitaminei A. Fiind un factor important al integritatii foarte multor organe si

tesuturi, vitamina A are o actiune complexa in organism.

Ajuta la reglarea tensiunii arteriale, a somnului, la buna functionare a organelor vizuale,

la mentinerea sanatatii mucoaselor, a pielii, a integritatii organelor si a aparatului respirator.
De asemenea, calciul si alte minerale, glucidele si grasimile sunt metabolizate cu ajutorul
vitaminei A.

Acidul retinoic si retinolul sunt folosite medicinal ca tratament de suprafata

pentru acnee si keratosis pilaris. In cosmetica, derivatii vitaminei A sunt utilizati drept asa-
numitele chimicale anti-imbatranire vitamina A fiind absorbita prin piele crescand rata
receptivitatii pielii, dand o crestere temporara in colagen, astfel determinand o infatisare mai
tanara.

Pentru dezvoltarea normala a organismului, cantitatea necesara de vitamina A este de

60 U.I./kg in 24 ore. Un adult are nevoie de 5.000 U.I. in 24 ore, insa, nevoia de vitamina
creste in functie de unele stari fiziologige, cum ar fi: sarcina- 6.000 U.I., lactatie- 8.000 U.I.

La copii cantitatea de vitamina A necesara depinde de varsta, astfel: copiii sub un an

au nevoie de 2.500- 3.000U.I.; de la un an la 7 ani 3.000- 3.500 U.I.; de la 7 la 12 ani 4.000-
4.500 U.I. si de la 15 ani 5.000- 8.000 U.I.

La varstnici cantitatea necesara de vitamina este similara cu cea a adultului.

Hipoavitaminoza. Daca aportul de vitamina A este insuficient sau absorbtia este

deficitara, organismul se epuizeaza si apare starea de hipoavitaminoza sau avitaminoza. Lipsa
acesteia din alimentatie opreste cresterea, micsorand totodata rezistenta organismului la
actiunea microbilor. De asemenea, apare si o atrofiere a epidermului, pielea devinenind aspra.
Unghiile sunt mai putin afectate, totusi pot aparea mici striatii transversale si longitudinale ,
iar parul devine uscat si friabil.

Legat de carenta de vitamina A s-a constatat o serie de tulburari gastrointestinale,

aceasta scazand secretia glandelor gastrice in special de acid clorhidric, pana la achilie.

La nivelul aparatului visual, lipsa de vitamina daunazeaza formarii purpurii retiniene si

are ca efect lipsa de adaptare a vederii la intuneric, ceea ce se numeste mictalopie. Datorita
acestei lipse se altereaza si distingerea culorilor cunoscuta sub denumirea de
hemeralopie, popular numindu-se "orbul gainilor".

Prevenirea hipoavitaminozei, se face printr-o ratie alimentara bogata in vitamina A si

provitamina A, tratamentul facandu-se prin administrarea de preparate medicamentoase de
vitamina pe cale orala sau parenterala, cel mai bun medicament fiind untura de peste.
 Hiperavitaminoza. Excesul de vitamina duce la o intoxicatie cronica ce poarta numele
de hiperavitaminoza A. Dozele prea mari de vitamina A se manifesta prin slabire, dureri la
nivelul gambelor, iritabilitate.

In acest caz se recomanda suprimarea tratamentului cu vitamina A care se inlocuieste

cu doze suficiente de vitamina C, K, D, B1, B2 prescrise de catre medic.

1.2.Vitaminele D

Sinonime: vitamina antirahitica

Denumire chimica: ergocalciferol, calciferol.

Structura chimica: ergocalciferol (D2)

Formula chimica: C28H44O

Structura chimica: colecalciferol (D3)

Formula chimica: C27H44O

Exista mai multe vitamine D, notate de la 1 la 6, cu structura chimica si actiune fiziologica asemanatoare. Vitaminele din
grupul D se gasesc numai in organismul animal. In plante se gasesc provitaminele corespunzatoare, sterinele, din care sub
influenta radiatiilor ultraviolete se formeaza vitaminele D. Cea mai importanta dintre sterine este ergosterolul, care se gaseste
in cantitate mare in drojdia de bere si in mucegaiul Claviceps purpureea, care prin expunere la radiatii ultraviolete se
transforma in vitamina activa - vitamina D2.

Vitamina D2 este insolubila in apa, solubila in solventi organici. Este relativ stabila la
incalzire si la actiunea oxigenului. Este distrusa numai la 180 o. Este mai stabila in mediu
alcalin decat in mediu acid.
 Vitamina D3 se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului,
secretat de piele. Este de culoare alba, cristalizabila, solubila in grasimi si solventi organici si
incalzita la 180s isi pierde activitatea.

Surse. . Cele mai bogate produse in vitamina D sunt untura de peste, ficatul mamiferelor
si pasarilor. Se gaseste si in lapte, unt, galbenus de ou. Laptele de vaca si untul obtinute vara
sunt mai bogate in vitamina D decat cele obtinute iarna, deoarece vara actiunea razelor
ultraviolete asupra sterinelor este mai intensa.

Absorbtie si metabolism. Absorbtia are loc la nivelul intestinului subtire in prezenta

bilei si a sarurilor biliare , a lipazei biliare, a celei intestinale si a grasimilor.

De la nivelul mucoasei intestinale, vitamina D este transportata de sange in diferite

organe, cum ar fi: ficatul, rinichii, plamanii, muschiul cardiac iar cea mai importanta
depunere are loc in piele.

Eliminarea vitaminei D se face pe cale digestiva.

O cantitate redusa este excretata prin bila, dar se reabsoarbe in totalitate.

Rolul vitaminei D. Cel mai important rol pe care il are vitamina D este acela ca previne
si vindeca rahitismul. Ea mentine in organism echilibrul fosfo-calcic, favorizand osificarea.

Vitamina D mareste rezistenta organismului fata de infectii si contribuie la buna

functionare a unor glande cu secretie interna, ca: tiroida, paratiroidele, hipofiza.

Mai nou s-a descoperit ca vitamina D are si o actiune antihistaminica , impiedicand in doze mari bronhospasmele de inhalare
de aerosoli care contin histamina.

Un alt rol important al vitaminei D, este acela ca, aceasta contribuie la cresterea nivelului lipidelor totale sanguine.

Cantitatea de vitamina necesara adultului este de 100 U.I./zi, fiind asigurata printr-o alimentatie echilibrata si prin expunere la
lumina solara.

La copii, cantitatea de vitamina D necesara variaza in functie de varsta acestora, astfel: la copii intre 1 si 12 ani sunt
suficiente 400 U.I. sau o lingurita de untura de peste zilnic, peste 12 ani, 800- 1.000 U.I./zi.

Nevoia de vitamina D creste in rahitism, tetanie, spasmofilie, carii dentare, fracturi, stari infectioase si in tuberculoza
cutanata.

Hipoavitaminoza. Lipsa vitaminei D duce la boala numita rahitism. Aceasta este o boala a copilariei caracterizata prin
tulburari de crestere si calcifiere a osului. Aparitia rahitismului este favorizata de catre expunerea insuficienta a copilului la
lumina soarelui (razele ultraviolete produc transformarea provitaminei D din piele in vitamina), alimentatia artificiala, lipsa
de aer.

In rahitism, datorita unei lipse de calcifiere, oasele devin moi si fara rezistenta, deformandu-se, astfel ca oasele lungi, in
special cele ale membrelor inferioare, din cauza greutatii corpului iau forma de paranteza sau X. Aceste curburi sunt
cunoscute sub denumirea de genu valgum si genu varum. De asemenea la nivelul toracelui se constata unele modificari
datorita carentei de vitamina D si anume, apare ingrosarea epifizara a coastelor "mataniile costale" toracele semanand cu cel
de gaina.

Din cauza cresterii defectuoase a oaselor, rahiticii raman cu o statura mai mica si cu un mers leganat.

Tratamentul si prevenirea rahitismului constau in alimentatie bogata in vitamina D, precum si in expunerea la soare. O alta
metoda de tratament este cura helio-marina, care are o importanta deosebita pentru copii.
La adult carenta de vitamina D, determina osteomalacie (inmuierea oaselor) si osteoporoza. Aceste manifestari survin in
special la gravide si batrani.

Hiperavitaminoza. Hipervitaminoza D produce hipercalcemie si se manifesta prin : agitatie, anorexie, sete, greata,
mancarimi, diaree, nevoia de a urina des etc. In situatii limita, se poate ajunge la calcinarea ficatului, a vaselor sanguine si a
inimii, precum si a plamanilor, rinichilor si stomacului.

Vitamina D este contraindicata in nefrite, litiaza renala, procese degenerative cardiovasculare si ateroscleroza.

1.3.Vitamina E

Sinonime: vitamina fertilitatii

Denumire chimica: tocoferol

Structura chimica:

Formula chimica: C29H50O2

Descoperire. Vitamina E a fost izolata din germenii de grau de catre Evans si Emerson
in anul 1936.

Vitamina E, sau vitamina fertilitatii, exista in natura sub trei forme: (alfa), (beta)
si (gamma) - tocoferol dintre care cel mai active este alfa-tocoferol. Vitamina E este o
substanta solubila in metanol, alcool etilic si acetona, cu aspect de ulei vascos, galbui. Este
rezistenta la caldura si sensibila fata de razelele ultraviolete si oxigen.

Surse. Vitamina E este sintetizata numai de regnul vegetal. Se gaseste in semintele

cerealelor (grau, porumb, ovaz), in legumele proaspete (salata verde, mazare verde). In
semintele oleaginoaselor apare sub forma de , si - tocoferoli. Sub forma de provitamine,
se afla in fructele intens colorate.

Alimentele de origine animala care contin cantitati importante de vitamina sunt: ficatul,
pestele, slanina, iar cantitati mai reduse se gasesc in lapte, unt, oua.

Rolul vitaminei E. Avand proprietati antioxidante, tocoferolul patrunde in membrana

celulelor in vederea neutralizarii radicalilor liberi, care ar putea slabi cea mai importanta linie
de aparare a celulei.

Vitamina E intervine in functionarea normala a glandelor sexuale, in buna dezvoltare a

fatului si in formarea si functionarea normala a sistemului muscular si nervos.
 Conform rezultatelor unor cercetari recente, functia tocoferolului mai intervine si in
prevenirea aterosclerozei, a maladiilor cardiace, in formarea cataractei si in imbatranirea
rapida a tuturor tesuturilor.

Cantitatea necesara de vitamina pentru adult este de 25-30 mg/zi si poate fi asigurata in
general de o ratie alimentara echilibrata.

Sarcina si lactatia cresc nevoile de vitamina E.

Hipoavitaminoza. Insuficienta de vitamina E in alimentatie duce la tulburarea functiei

sexuale, glandele seminale degenereaza, iar la femei produce sterilitate. De asemenea
provoaca boli ale muschilor si nervilor, iar cantitatea de colesterol in sange creste. La adulti
lipsa vitaminei produce si o discreta scadere a duratei de viata a globulelor rosii.

Pentru prevenirea carentei de tocoferol se recomanda o dieta alimentara bogata in

vitamina si, in caz de nevoie, administrare medicamentoasa comform indicatiilor medicului.

Vitamina E se administreaza in cazuri de avorturi spontane si in distrofiile neuro-

musculare.

Hiperavitaminoza. Tocoferolul, nu este un preparat toxic. In cazul administrarii dozelor

mari, poate aprea o stare provizorie de greata, meteorism, diaree, iar la unele persoane poate
creste tensiunea arteriala.

.1.4.Vitamina K

Sinonime: antihemoragica

Denumire chimica: fitomenadiona, filochinona, farnochinona

Structura chimica:

Descoperire. Vitamina K a fost descoperita in anul 1920, de catre cercetatorul danez, Henrik
Dam, numele fiindu-i data de catre acesta in anul 1935 tinandu-se seama de proprietatea
importanta pe care o are, si anume, aceea de a coagula sangele (Koagulationvitamin). Este o
vitamina indispensabila vietii, rezistenta la caldura, dar nu si la lumina, sensibila la oxidanti,
aer poluat, radiatii si raze X, aspirina, biseptol, penicilina, neoxazol, kanamicina.

In functie de origine, vitamina K se clasifica in: vitamina K1 (filochinona) care se

gaseste in vegetalele verzi, K2 (farnochinona) aflata in alimentele de origine animala si
K3 (menadiona) contine produsi sintetici, farmaceutici

Surse. Vitamina K1 (filochinona) se gaseste in: spanac, mazare,morcov, cartofi,

porumb, patrunjel, urzici, varza, salata, conopida, kiwi, fructe de catina, fragi, cereale si in
unele uleiuri vegetale.;

Vitamina K2 (farnochinona) se gaseste in: ficat de porc, galbenus de ou, lapte de vaca,
untura de peste, branzeturi fermentate, soia.

Absorbtie si metabolim. Vitamina K este absorbita la nivelul intestinului subtire, in

prezenta sarurilor biliare, daca mucoasa intestinala si functia hepatica sunt normale.
Transportul acestei vitamine se face pe cale sanguina ducandu-se la diferite organe. Mici
cantitati se depun in ficat, muschi, splina, aceste rezerve acoperind nevoia organismului
maxim o saptamana.

Eliminarea vitaminei K se realizeaza prin ficat.

Necesarul de vitamina pentru un adult este de 2mg/zi.

Rolul vitaminei K. Cel mai important rol pe care vitamina K il are, este acela ca
intervine in procesul de coagulare al sangelui. Pe langa acest rol esential, vitamina ajuta la
mentinerea sanatatii oaselor, a cicatrizarii ranilor, functionarii ficatului, in diferite tulburari
hepatice (icter, hepatita), urticarie, precum si in refacerea organismului dupa antibiotice

Hipoavitaminoza. Carenta de vitamina K, apare la nou-nascuti prin lipsa florei

intestinale, deoarece placenta nu lasa sa treaca decat o cantitate mica de vitamina din sangele
mamei la fat. De asemenea in momentul folosirii indelungate de antibiotice sau sulfamide,
precum si a uleiului de parafina apare o inhibare si distrugerea florei intestinale

Lipsa de vitamina duce si la tulburari ale coagularii sangelui, aparand hemoragii

spontate la nivelul pielii (hematoame), mucoaselor ( epistaxis- scurgere de sange din nas),
hematurie.

Tratamentul in scop profilactic, consta intr-o alimentatie bogata in produse care contin
vitamina K, iar in cazul administrarii de sulfamide sau antibiotice se recomanda respectarea
stricta a indicatiilor medicului.
 2.Vitamine hidrosolubile

Vitaminele B

Termenul de vitamina B a fost introdus la inceputul secolului XX pentru a denumi

factorul carential al bolii beri-beri.

Astazi se stie ca nu este vorba despre o vitamina B, ci de un complex de vitamine, ce au

urmatoarele particularitati comune:

- provenienta (drojdia de bere);

- solubilitatea in apa;

- rolul nutritional fundamental, in activitatea metabolismului celular;

Vitamina B se gaseste in cantitati suficiente in alimentatia rationala si corect preparata. Unele

vitamine B sunt sintetizate de catre organism. Vitaminele B participa la procesele de
oxidoreducere, la metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, intervin in functiile
sistemului nervos si a unor glande endocrine.

2.1.Vitamina B1

Sinonime: vitamina antiberiberi, factor antinevritic

Denumire chimica : tiamina

Structura chimica:

Formula chimica: C12H12N4OS2+2Cr

Descoperire. Primele cercetari privind vitamina B1 au fost facute pe puii de gaina(1896-

1897), de catre Eijkman acesta aratand ca in taratele de orez exista factorul esential a carui
lipsa din alimente produce la om boala denumita beri-beri, nestiind insa, ca acesta este o
vitamina. Abia in anul 1911, Casimir Funk a izolat-o din taratele de orez dandu-i numele de
vitamina, nume atribuit apoi tuturor reprezentantilor acestei clase. Mai tarziu, in anul 1936, a
fost sintetizata de catre Williams si s-a constatat ca din punct de vedere chimic
vitamina B1 este constituita din unirea a doi nuclei, unul tiazolic (nucleu care contine sulf, de
unde si denumirea de tiamina) si celalalt pirimidinic.

Tiamina este un produs alb cristalizat, cu miros caracteristic, stabil in aer, foarte solubil
in apa si insolubil in grasimi. Este sintetizata de bacterii si de plante. Se extrage si din drojdia
de bere.

Surse. Vitamina B1 se gaseste in cantitati importante in tarata de grau si orez, embrionii gramineelor, in organele interne ale
animalelor (ficat, rinichi, inima). Cea mai mare cantitate de timina se regaseste in drojdia de bere proaspata si mai ales uscata.
Flora intestinala (flora microbiana colibacilara, bacilii fermentatiei lactice, bacilul bifidus si unele levuri) sintetiteaza de
asemenea vitamina B1, dar in cantitati insuficiente fata de nevoile organismului,.

Absorbtie si metabolim. Retinerea maxima a vitaminei B1 are loc la nivelul intestinului subtire. Pentru absorbtia ei, acidul
clorhidric al secretiei gastrice constituie un factor esential; in absenta lui, tiamina este distrusa de bila, de sucul pancreatic si
de substantele alcaline.

Dupa ce vitamina B1 este absorbita, aceasta este transportata de catre plasma in tesuturi sub forma libera sau combinata. La
nivelul ficatului si al rinichiului tiamina sufera un proces de fosforizare, transformandu-se in carboxilaza, forma sub care se
depoziteaza.

Corpul omului contine 30-100 mg de vitamina B1, organele cele mai bogate fiind inima , creierul, ficatul.

Eliminarea tiaminei are loc pe cale renala.

Rolul vitaminei B1. Vitamina B1 este necesara bunei functionari a sistemului nervos central si mai ales al celui periferic. Ea
joaca un rol insemnat in mecanismul umoral al excitatiei nervoase impreuna cu acetilcolina. Pe langa acest rol important,
tiamina mai are si unul nutritiv al miocardului, motiv pentru care se numeste "vitamina inimii".

Tiamina contribuie la functionarea normala a aparatului digestiv, prin mentinerea tonusului musculaturii si a peristaltismului
acestuia. De asemenea, participa la sinteza proteinelor si este necesara dezvoltarii intestinale.

Vitamina B1 are o actiune antagonista vitaminei A si de protejare a vitaminei C. Ea favorizeaza depunerea de glicogen in
ficat, fiind in corelatie cu insulina.

Cantitatea necesara de vitamina B1 pentru un adult este 1-2 mg/zi. Copiii sub un an au nevoie de 1 mg de vitamina B 1/zi si pe
masura ce acestia cresc si cantitatea de tiamina pe zi creste, apropiindu-se de cea a adultului.

La femeile insarcinate sunt necesare circa 2,5mg/zi, iar in timpul lactatiei 2,5 -3mg/zi. Ridicarea cantitatii de vitamina, este
recomandata si in unele stari patologice ale sistemului nervosca: nevrite, polinevrite, tulburari ale meta00bolismului.

Hipoavitaminoza. Carenta de vitamina B1 se manifesta prin tulburari nervoase , scaderea capacitatii de munca fizica, si
intelectuala, a memoriei, iritabilitate, insomnie, tulburari cardiace, ameteli.

Forma cea mai severa a carentei de vitamina B1 se manifesta prin boala numita Beri beri, care la noi se intalneste destul de
rar.

Tratamentul carentei vitaminice consta in alcatuirea unei ratii alimentare bogate in vitamina B 1. Pentru folosirea ca
medicament a vitaminei B1, chiar daca aceasta nu este toxica, este necesara o prescriptie medicala.

Produse industriale:

2.2.Vitamina B2

Sinonime: vitamina hidrosolubila de crestere

Denumire chimica : riboflavina

Structura chimica:
 Formula chimica: C17H20N4O6

Descoperire. In 1879 Blyth identifica in lapte o substanta de culoare galbena pe care o numeste
lactocrom. In anul 1933 aceasta este izolata, iar in anul 1935 este sintetizata de catre Kareer.
Denumirea de riboflavina a fost data de catre Comisia de chimie si farmacie.

Vitamina B2 se prezinta sub forma de ace fine, de culoare galben-portocalie, cu gust amar, este
termostabila (rezista si la 120 de grade C), solubila in apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul
alcalin. Este foarte sensibila la lumina.

Surse. Vitamina B2 este foarte raspandita in regnul vegetal si animal. Produsele de

origine vegetala bogate in riboflavina, sunt legumele verzi(spanac, mazare, laptuci, fasole
verde, ardei gras), nucile, prunele uscate, caisele uscate, strugurii.

Sursele principale de origine animala bogate in vitamina, sunt: ficatul, splina, rinichiul,
carnea de peste, icrele, branza, laptele.

Cea mai mare cantitate de vitamina B2 se afla in drojdia de bere. In cantitati reduse
aceasta este sintetizata si de flora intestinala.

Absorbtie si metabolim. Vitamina B2 este retinuta in organism la nivelul mucoasei

intestinului subtire, apoi, pe calea venei poate ajunge in circulatia sanguina si este depozitata
in ficat, rinichi si in musculatura activa.

In tesuturile organismului apare atat sub forma de riboflavina libera cat si sub forma de
flavoproteine sau coenzime.

Eliminarea riboflavinei are loc pe cale renala si cale digestiva, iar in cantitati mici
eliminarea se face prin transpiratie.

Rolul vitaminei B2. Vitamina B2 este unul din constituientii celulari esentiali care
actioneaza sub forma de combinatie proteica in fenomenele de respiratie celulara si intervine
in procesle de dehidrogenare. De asemenea, este un factor important al cresterii, fiind o
componenta principala a unor enzime cu rol fundamental in functionarea organismului

Sub forma pura, joaca un rol important in mecanismul vederii, alaturi de vitamina A.
Este necesara bunii functionari a epidermului, a epiteliului digestiv si a celui respirator, iar in
metabolismul proteinelor, are rol important, mai ales in sinteza hemoglobinei.

Cantitatea de vitamina B2 necesara adultului este de 1,83 mg/zi, femeia gravida are
nevoie de 2,5 mg/zi si in timpul lactatiei 3 mg/zi, iar sugarul de minim 0,4-0,5 mg/zi.

Hipoavitaminoza. Carenta de vitamina B2, legata in principal de o malabsorbtie

digestiva , de un aport alimentar insuficient sau de un consum excesiv de alcool, poate antrena
leziuni ale pielii si ale mucoaselor. Organele de simt sufera si ele: scade acuitatea vizuala si
auditiva, cu diminuarea campului vizual si dificultati de vedere la lumina
slaba. B2 declanseaza si aparitia unor tulburari psihice manifestate printr-o emotivitate
crescuta, scaderea tonusului muscular, tremuraturi, ameteli si a unor tulburari digestive
manifestate prin inapetenta si eliminarea de fecale bogate in grasimi nedigerate (steatoree).
 La sugar provoaca oprirea cresterii.

Profilaxia avitaminozei B2 se face printr-o ratie alimentara care sa aiba si produse care
contin aceasta vitamina,.in raport cu necesitatile organismului cat si prin tratarea afectiunilor
care produc manifestarile lipsei acesteia.

Hiperavitaminoza. Nu se cunoaste existenta unei hiperavitaminoze B2.

2.3. Vitamina B3

Sinonime: vitamina PP,

Denumire chimica : niacina

Formula chimica: C6H5N2O

Descoperire. A fost descoperita initial in contextul cautarii unui tratament pentru

vindecarea pelagrei. In 1937 carenta acestei vitamine a fost recunoscuta oficial drept cauza a
pelagrei.

Vitamina PP este stabila la lumina , la caldura si la oxidare.

Surse. Principalele surse de vitamina B3 sunt: carnea ( rinichii, ficatul), pestele,

cerealele, drojdia de bere si ciupercile.

Hipoavitaminoza. Carenta de vitamina PP, descrisa sub numele de pelagra, este rara si
este rezultata fie prin aporturi alimentare insuficiente, fie din interactiuni medicamentoase
(unele antituberculoase si antiparkinsoniene). Ea se traduce prin oboseala, pierdere a
apetitului, prin tulburari cutanate, digestive, psihice si hematologice si se trateaza prin
administrare medicamentoasa de vitamina B3.

Hiperavitaminoza. Acidul nicotinic, administrat in cantitati mari este toxic.

2.4. Vitamina B5

Sinonime: factor hepatic , pantetonatul de calciu

Denumire chimica: acidul pantotenic

Structura chimica:

Formula chimica: C9H17NO5

 Acidul pantotenic a fost numit astfel dupa cuvantul grecesc pantoten care semnifica
peste tot, deoarece acest acid este omniprezent in natura. In grupa vitaminelor solubile in apa
si sintetizate de plantele verzi si multe alte microorganisme, vitamina B5 este cea care ajunge
in tesuturile animalelor care le consuma, mai ales in ficat si oua. Acidul pantotenic este un
component important al coenzimei A, o substanta care ajuta organismul sa elimine toxinele
provenite din insecticide si medicamente.

Acidul pantotenic este o substanta uleioasa, alb-galbuie, solubila in apa si etanol, cu gust
amar. Vitamina B5 este stabila la aer si la lumina, dar instabila la caldura. Pierderile maxime
la prelucrarile culinare sunt de cea 50%. Efecte negative asupra ei au si conservarea
produselor, actiunea cofeinei, a sulfamidelor, somniferelor, alcoolului.

Surse. Alimentele ce contin vitamina B5 sunt: drojdia de bere, organele de vita,

cerealele integrale, arahidele, laptisorul de matca, somonul, galbenusul de ou, ciupercile,
conopida, legumele verzi.

Rolul vitaminei B5. Are rol in metabolismul celular si, impreuna cu alte vitamine,
contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide, grasimi si proteine. De asemenea,
participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv, a ficatului si a epiteliilor,
intervine in procesele de crestere, in prevenirea aparitiei dermatitelor (bolilor de piele),
incetineste imbatranirea, stimuleaza activitatea diferitelor glande si sporeste productia de
hormoni a suprarenalelor.

Necesarul zilnic de vitamina B5 este de 5-15 mg. Copiii trebuie sa consume intre 3-8
mg, adolescentii si adultii intre 10-15 mg. Studiile recente recomanda 30-50 mg/zi. Folosirea
terapeutica a vitaminei B5 poate ajunge la 100 mg/zi.

Hipoavitaminoza. Carentele de vitamina B5 apar in situatii exceptionale, cand

denutritia este considerabila. In cazurile mai usoare, pot aparea simptome precum: stresul,
senzatia de oboseala permanenta, insomnie ce alterneaza cu somnolenta, dermatita, greata,
hipoglicemie.

Hiperavitaminoza. Nici un efect toxic nu e cunoscut.

2.5. Vitamina B6

Sinonime: adermina, vitamina antidermatoasa

Denumire chimica: piridoxina

Structura chimica:

Formula chimica: C8H11NO3

 Descoperire. Vitamina B6 a fost descoperita in 1939 de Harris si Folker si, pe baza
constitutiei sale chimice a fost denumita piridoxina. Piridoxina este o baza cristalina sub
forma de pulbere, incolora, cu gust amar solubila in apa si alcool, sensibila la lumina. Fiind
solubila in apa este rezistenta la fierbere pastrandu-se aproape in totalitate.

In grupul vitaminelor B6 exista trei substante cu acelasi efect: piridoxina, piridoxalul si

piridoxamina. Cei doi derivati-piridoxalul si piridoxamina- sunt naturali, iar piridoxina poate
fi sintetica.

Surse. Vitamina B6 se gaseste in alimente de origine animala cum ar fi, rinichiul, splina,
ficat, inima, creier, lapte si de origine vegetala in, grau, porumb, taratele acestora, sfecla,
varza, struguri, mere, portocale, coacaze, agrise, prune.

Vitamina B6 poate fi sintetizata si de flora intestinala.

Absorbtie si metabolim. Vitamina B6 reprezentata de cei trei factori cu actiune

vitaminica (piridoxina, piridoxalul, piridoxamina), se incorporeaza rapid, daca se gaseste sub
forma libera, la nivelul intestinului. Forma legata cu proteinele este inghitita numai dupa ce a
fost hidrolizata.

In sange se gaseste predominant sub forma legata, ca piridoxal-fosfat sau piridoxamin-

fosfat, fiind transportata de acesta la toate organele si tesuturile, unde participa in formarea a
unor numeroase enzime si la metabolismul unor substante de o importanta deosebita. Cea mai
mare cantitate de vitamina B6 este depozitata in ficat.

Eliminarea piridoxinei are loc prin urina.

Rolul vitaminei B6. Aceasta vitamina este necesara la sinteza hemogoblinei, la

incorporarea fierului in molecula si la formarea globlulelor rosii.

In reglarea activitatii nervoase are o atributie importanta. Astfel, la nivelul sinapselor

din sistemul nervos central, prin decarboxilarea acidului glutamic in prezenta vitaminei, se
formeaza acidul gama-aminobutiric care diminueaza intensitatea proceselor de excitatie,
favorizand instalarea proceselor de inhibitie.

Piridoxina intervine in metabolismul acizilor grasi nesaturati si contribuie la scaderea

colesterolului, impiedicand depunerea sa in peretii arterelor. De asemenea, vitamina
B6 previne si vindeca tulburarile hepatice si musculare.

Cantitatea de vitamina necesara adultului este de 2-4 mg/24h. Pentru femeile

insarcinate cantitatea necesara este de 5-6mg/24h.

Hipoavitaminoza. Pana in prezent nu se cunoaste o hipoavitaminoza B6 pura, ci o

polihipoavitaminoza, asa incat multiplele tulburari care apar ca dermite, eczeme, anemii, nu
pot fi atribuite exclusiv lipsei de vitamina B6

Carenta provocata de piridoxina, se manifesta prin capacitatea scazuta de aparare a

organismului, prin dureri abdominale, greutate la efort muscular.
 2.6. Vitamina B7

Sinonime: vitamina H, coenzima R,

Denumire chimica: biotina

Structura chimica:

Formula chimica: C10H16N2O3S

Descoperire. Vitamina B7 a fost izolata in anul 1936 de catre Kgl si Tonnis din ou, iar
in 1940 din ficat de catre Vigneaud, ambele cu proprietati asemanatoare. Cele doua substante
au fost denumite alfa-, respectiv beta-biotina, prima gasindu-se in galbenus, a doua in ficat.

Biotina cristalizeaza in ace fine, albe, care se topesc la 232-235sC, descompunandu-se. Este
usor solubila in apa, stabila la caldura, rezistenta la acizi si baze, dar sensibila la actiunea
alcoolilor.

Surse. Vitamina B7 provine din alimentatie: drojdie de bere, carne, creier, inima, ficat
si rinichi, galbenus de ou, produse lactate, lapte, anumite legume, cerealele integrale,
porumbul, melasa, papadie, nuci, ciuperci, spanac, rosii, morcovi, dar ea mai este sintetizata
partial si de catre flora intestinala.

Absorbtie si metabolism. In natura biotina se gaseste legata de o proteina, iar in

intestine este separate prin hidroliza. Incorporarea are loc la nivelul intestinului subtire si este
vehiculata de sange in organism mai ales la ficat, creier si piele.

Eliminarea vitaminei are loc prin urina si fecale.

Rolul vitaminei B7. Ajuta la degradarea acizilor grasi, glucozei, aminoacizilor,

intervine in sinteza acizilor grasi si a proteinelor, stimuleaza cresterea parului si intarzie
caderea acestuia, impiedica incaruntirea prematura si calmeaza durerile musculare.

Hipoavitaminoza. Probabilitatea ca organismul sa sufere de carenta de biotina este

practic nula, cu exceptia incapacitatii genetice de a absorbi aceasta vitamina. Pierderea
apetitului, oboseala, aparitia unor dermatite semnaleaza aceasta carenta.

Reactiile clinice si de laborator dispar dupa administrarea a 150 micrograme de biotina

zilnic, timp de 5-6 zile.

Hiperavitaminoza. Luata in doze mari, vitamina B7 sau H nu este toxica.

 2.7.Vitamina B9

Denumire chimica: acid folic

Structura chimica:

Formula chimica: C19H19N7O6

Descoperire. In anul 1931 Wills a extras din drojdia de bere o substanta care s-a
dovedit ca are activitate asupra anemiei macrocitare. Ulterior a fost semnalata si in frunzele
verzi de spanac, fapt pentru car e a fost numita acid folic (folium= frunza).

In anul 1947 Johnson arata ca acidul folic este identic cu acidul pteroilglutamic.

Vitamina B9 se prezinta sub forma de cristale galben-portocalii care, incalzite la

200sC, se descompun fara a se topi.

Surse. Acidul folic se gaseste in lamai, banane, ficat, rinichi, oua, drojdie de bere si in
unele bacterii, ca de exemplu Bacillus subtilis.

Absorbtie si metabolism. Vitamina B9 este vehiculata de sange in ficat acesta fiind

considerat ca si depozit temporar.

Rolul vitaminei B9. Acidul folic stimuleaza formarea globulelor rosii si albe. Are o
atributie importanta in sinteza acizilor nucleici, a proteinelor precum si in cresterea si
reproducerea celulara. Previne aparitia cancerului la plamani, colon si uter si protejeaza fatul
de anomalii congenitale care pot afecta creierul si coloana vertebrala.
Vitamina B9 participa la formarea acidului clorhidric in stomac si prin aceasta stimuleaza
pofta de mancare.

Necesarul de vitamina B9 este de 150- 200g, iar la gravide acesta creste la 400 g pe
zi

Hipoavitaminoza B9. Carenta de vitamina B9 provoaca aparitia unei anemii cu

hematii imature de dimensiuni mari (macrocitara, megaloblastica). Concomitent, pierderea
puterilor se asociaza cu scaderea numarului de globule albe, aparitia inflamatiei limbii
(glosita).

Lipsa acidului folic mai apare si la sugari, in diferite boli intestinale, la alcoolicii
cirotici, in miofibroza, carcinom.

La bolnavii cu stari de carenta este necesara o cantitate medie de 50-100 g/zi.

 2.8. Vitamina B12

Sinonime: ciancobalamina

Formula chimica: C63H88CoN14O14P

Descoperire. A fost izolata in 1948 din ficat si din culturile de Streptomyces griseus, sub
forma de cristale de culoare rosie. B12se gaseste in toate produsele animale indeosebi in ficat.
Ea este relativ stabila la caldura si la aer dar mai sensibila la lumina si la radiatiie ultraviolete
precum si la acizi si baze, rezista la 120sC

Surse. Cobalamina, se gaseste in cantitati mici in alimentele de origine animala, cum ar

fi: ficatul, rinichii, creierul, splina, muschii, pestele, ouale si laptele.

Produsele de origine vegetala sunt lipsite total de vitamina B12. De asemenea flora
intestinala elaboreaza cantitati mari de vitamina, dar acestea nu se pot folosi, deoarece la
nivelul colonului factorul intrinsec care permite incorporarea vitaminei lipseste.

Absorbtie si metabolism. Vitamina B12 din alimente se inghite la nivelul jejunului

impreuna cu factorul intrinsec al lui Castle secretat de mucoasa gastrica si numai in prezenta
acestuia. Acesta se uneste cu vitamina B12 si formeaza factorul antipernicios sau antianemic
ce trece in sange, care il vehiculeaza la tesuturi, in special la ficat, rinichi, splina, creier,
plamani.

Important este faptul ca vitamina B12 nu se afla in tesuturi, in plasma, si in ser sub forma
libera, ci sub forma legata.

Daca factorul Castle lipseste atunci, vitamina din alimente se elimina.

In cazul in care apar tulburari de absorbtie intestinala, absorbtia vitaminei nu are loc. De
asemenea, inglobarea cobalaminei mai poate fi impiedicata si de paraziti intestinali aflati in
prima parte a intestinului, unde are loc procesul de captare.

Eliminarea vitaminei B12 se face prin fecale. In stare normala urina nu o contine.

Rolul vitaminei B12. Actiunea vitaminei nu este inca complet cunoscuta, insa ceea ce se
stie este faptul ca vitamina B12 are o actiune anabolica in metabolismul proteinelor si al
lipidelor, de unde rezulta rolul important pe care il are in mecanismului de crestere si
inmultire celulara. Asa se explica de ce aceasta vitamina este contraindicata in boli canceroase
deoarece stimuleaza cresterea tumorilor.

Cobalamina exercita si o actiune de protectie fata de supraincarcarea grasa a ficatului prin

rolul pe care il joaca in sinteza colinei.

Vitamina B12 intervine in mod activ in eritropoeza, favorizand procesele de maturare si

de eliberare in circulatie a eritrocitelor. Indirect, contribuie la cresterea eritroblastelor, fiind un
factor ajutator in sinteza acidului dezoxiribonucleic si a cromoproteinelor.
 Impreuna cu acidul folic, vitamina B12 participa la sinteza hemoglobinei. Maduva osoasa
galbena sub influenta vitaminei B12 este inlocuita cu maduva hematogena.

Necesarul de vitamina B12 este considerat a fi de 15-30 g/zi, din care se considera ca se
resorb 2-5 g/zi.

In timpul sarcinii, mai ales in prima ei perioada, necesarul de vitamina este crescut
deoarece fatul are nevoie de aceasta pentru dezvoltarea lui. De asemenea, sugarii si copiii au
nevoie de o cantitate suplimentara de vitamina, intrucat aceasta are un efect stimulator asupra
cresterii fiziologice normale a organismului.

Hipoavitaminoza. Carenta de vitamina B12 apare prin aport insuficient a acesteia, din
cauza absentei factorului intrinsec Castle, precum si prin inhibarea florei intestinale in urma
administrarii prelungite de antibiotice.

Simptomele lipsei de cobalamina sunt: digestive (inapetenta, greturi, diaree) si generale

(astenie).

O carenta severa duce la anemie Biermer, numita si anemie pernicioasa. Ea se

carecterizeaza prin lipsa de maturizare a hematiilor, datorita insuficientei sintezei factorului
anteanemic (Castle) la nivelul mucoasei gastrice.

Anemia Biermer este de fapt un sindrom carential complex consecutiv unei gastrite sau
anaclorhidrie, in urma careia nu se utilizeaza nici proteinele, nici vitaminele din grupul B si
uneori nici vitamina PP.

Prin tratament cu vitamina B12 se constata o evolutie rapida a tuturor hematiilor.

2.9. Vitamina C

Sinonime: vitamina antiscorbutica

Denumire chimica: acidul ascorbic

Structura chimica:

Formula chimica: C6H8O6

Descoperire. Inca din secolul IV i.H., Hipocrate, parintele medicinei a mentionat

existenta maladiei numita scorbut. Ulterior s-a vazut ca aceasta aparea frecvent la navigatori,
remarcandu-se existenta unei legaturi intre scorbut si alimentatie. In 1970 medicul Kramer
arata ca scorbutul poate fi tratat cu salata verde, legume si sucuri de fructe proaspete.
 Din 1928 pana in 1933, echipa de cercetatori maghiara compusa din Joseph L.
Svirbely si Albert Szent-Gyrgyi si, americanulCharles Glen King, izoleaza pentru prima data
vitamina C si arata ca este acid ascorbic.

In 1933-1934, chimistii britanici Sir Walter Norman Haworth si Sir Edmund

Hirst si, polonezul Tadeus Reichstein, reusesc sa sintetizeze vitamina, fiind prima creata
articifial. Acest lucru a facut posibila producerea industriala si, in acelasi timp, ieftina a
vitaminei C. Haworth a primit in anul 1937 Premiul Nobel pentru Chimie pentru munca
depusa de el. Forma sintetica a vitaminei este identica cu cea naturala.

In 1934, compania farmaceutica elvetiana Hoffmann-La Roche a fost prima care a

produs sintetic, industrial, vitamina C, sub numele de marca Redoxon.

In natura vitamina C se gaseste sub 3 forme: acidul ascorbic, acidul dehidroascorbic si

ascorbigenul.

Acidul ascorbic este o substanta solida, cristalizata, alba, solubila in apa. Este usor distrus
de caldura si de substantele alcaline; alimentele fierte vreme indelungata pierd vitamina in
intregime.

Surse. Vitamina C este una dintre cele mai raspandite vitamine din regnul vegetal.
Sursele cele mai bogate in vitamina C sunt legumele: ardeiul gras, hreanul, salata verde,
spanacul, conopida, varza alba, tomatele, prazul si fructele: macesele, coacazele negre,
visinile, afinele, merele, catina.

Alimentele de origine animala ca: ficatul, carnea, laptele contin vitamina C in cantitate
mica, iar in ou nu se gaseste deloc.

Muraturile, mai ales varza si gogonelele, isi pastreaza aproape integral continutul ridicat
de acid ascorbic pana la sfarsitul primaverii, iar zeama lor, preluand o parte din vitamina C
din legume, poate fi consumata.

Absorbtie si metabolism. Captarea vitaminei C are loc la nivelul intestinului subtire si

apoi aceasta este transportata pe cale sanguina in tot organismul. Acumularea de acid ascorbic
in organism se face in cantitate foarte mica, ceea ce se impune ca el sa fie hranit incontinuu
cu un aport exogen.

Vitamina C este transportata mai ales la organele cu activitate intensa ca, glandele
endocrine suprarenale, hipofiza, glandele sexuale. In tesuturi se gaseste sub forma redusa,
acidul dehiplasmatic; in sange, globulele sunt mai bogate in vitamina decat plasma.

Calea majora de eliminare a acidului ascorbic este urina; foarte putina se evacueaza prin
plamani si sub forma de CO2. Inlaturarea prin fecale este nula.

Eliminarea vitaminei C este marita in cadrul administrarii medicamentelor antitermice

( aspirina), barbiturice, sulfamide, salicilati.

Rolul vitaminei C. Ca participant la hidroxilare, vitamina C este necesara la producerea

de colagen in tesutul conjunctiv. Aceste fibre sunt omniprezente in intreg organismul,
asigurandu-i acestuia o structura stabila, dar flexibila. Unele tesuturi au un procentaj mai
ridicat de colagen in continut, in special pielea, membranele
mucoase, dintii si oasele. Vitamina C participa la formarea calusului fibros dupa fracturi si
la procesul de calcifiere, alaturi de vitamina D. Contribuie la sinteza corticoizilor si
favorizeaza coagularea sangelui, resorbtia fierului din intestin; are rol in maturarea
eritrocitelor, al leucopoiezei si al trobocitopoezei. Previne anemia, stimuleaza pofta de
mancare si usureaza adaptarea organismului la frig. De asemenea impiedica depunerea
grasimilor la nivelul ficatului si asigura functia normala a celulei hepatice.

Ratia zilnica de vitamina C este de aproximativ 75 de mg/24h sau de 1mg/kilocorp pentru

barbati, 70 mg/24h pentru femei. In timpul sarcinii ratia de acid ascorbic creste la 100 mg/zi,
iar in perioada lactatiei la 150 mg/zi. La copii necesarul de vitamina este de 1,5-2
mg/kilocorp, in functie de varsta.

In cazuri patologice cu metabolismul crescut, in maladii infectioase, tuberculoza,

cantitatile utile de acid ascorbic sunt crescute.

Hipoavitaminoza. Carenta in vitamina C, este responsabila de aparitia scorbutului, o

forma de avitaminoza. Scorbutul era o afectiune foarte des intalnita la marinarii care plecau in
voiaje lungi sau pe perioada iernii, din cauza ca fructele si legumele nu puteau fi pastrate
proaspete pentru foarte mult timp. El se traduce prin oboseala si anemie, dureri
osteoarticulare, edeme, gingivita si pierderea dintilor, hemoragii, imunitate scazuta.

La copii, scorbutul este numit uneori Boala lui Barlow, dupa Sir Thomas Barlow (1845-
1945), un fizician britanic care a descris-o pentru prima data. Boala lui Barlow reprezinta
ansamblul manifestarilor morbide provocate la sugar si copilul mic de carenta in vitamina C.
Aceasta apare datorita alaptarii artificiale la sugari si copii pana la un an, sau a unui mod de
viata lipsit de vitamina C. Din aceasta cauza apar tulburari in cresterea oaselor, oprirea in
dezvoltare, scaderea puterii de aparare a organismului.

Cercetari recente au arata faptul ca deficienta de acid ascorbic este insotita de o

acumulare de colesterol in sange si in tesuturi.

Administrarea de vitamina C este prescrisa pe cale orala in tratamentul carentelor

corespunzatoare, al starilor de oboseala, al unor tulburari capilare si venoase, iar pe cale
intravenoasa in caz de methemoglobinemie (crestere anormala a concentratiei sangvine
de methemoglobina, molecula incapabila sa transporte oxigenul).

Hiperavitaminoza. Apare la cantitati mari de vitamina C (2g/zi) si provoaca crampe,

dureri musculare, insomnie si stari de agitatie. De asemenea se formeaza calculi de oxalate in