i nici ncetinii, i nici lemnoi,- de aceea poate, cnd cocoii galici se bat cu penele-nfoiate i frumoi,- noi ridicm din noi, un glob de gnd spre vid i-l sprijinim n plmi, deasupra, sus, i soarele se alungete spre el i i deschid nc ceva din ele luminile de nespus.
i se curbeaz cmpul supt, spre globul
acesta, doritor, i viitorul i ntinse lene lobul nspre prezent, rupndu-se din viitor
De-aceea poate aprm mai palizi,
i-n largi micri orizontale, de not, un glob de gnd ntindem, tot i tot mai sus, spre sorii candizi...
pn se lipesc de el buci de cer albastre
i-aterizate psri, cu umbrele zburnd, i relieful viu al trupurilor noastre devine relieful acestui glob de gnd.