1.1.

a) NOTIUNEA,
b) OBIECTUL
c) SI DEFINITIA DREPTULUI
d) COMERCIAL

1. Notiune
Denumirea drept comercial sugereaza ideea ca dreptul comercial
constituie o reglementare juridica, adica un ansamblu de norme juridice,
care priveste comertul.

n sens etimologic, expresia de comert provine din cuvntul

latinesc commercium care la rndu-i reprezinta o juxtapunere a cuvintelor
cum si merx, ceea ce nseamna cu marfa. Deci, n aceasta
acceptiune, comertul ar consta n operatiuni cu marfuri.

n sens economic comertul este definit ca o activitate care are ca

scop schimbul si, prin aceasta, circulatia bunurilor de la producator la
consumator. Sub acest aspect, comertul ar consta n operatiunile cuprinse
n intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor n circulatie,
pna n momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operatiuni
sunt realizate de comercianti, denumiti si negustori, care sunt agenti diferiti
de producatorii marfurilor.
Astfel s-ar putea spune ca dreptul comercial este totalitatea
normelor juridice privind interpunerea si circulatia marfurilor de la
producatori la consumatori.

n sens juridic notiunea de comert are un continut mai larg dect cel
al notiunii definite n sens economic. Ea cuprinde nu numai operatiunile de
interpunere si circulatia marfurilor, pe care le realizeaza negustorii, ci si
operatiunile de producere a marfurilor, prin transformarea materiilor prime,
materialelor, etc. si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe
care le realizeaza fabricantii sau, n general, ntreprinzatorii.
Avnd n vedere conceptiunea juridica a notiunii de comert, dreptul
comercial are o sfera mai cuprinzatoare: el reglementeaza att productia
(industria), ct si distributia (circulatia) marfurilor si prestarile de servicii.

2. Obiectul dreptului comercial.

Potrivit conceptiei clasice a dreptului comercial exista doua sisteme
care permit determinarea sferei dreptului comercial.
a) ntr-un sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca
obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii. Deci, dreptul comercial este un drept
profesional, care se aplica persoanelor care au calitatea de comerciant.
b) Dupa un alt sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial are
ca obiect normele juridice aplicabile comertului adica acelor acte juridice, fapte si operatiuni,
calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savrseste. Deci, normele
dreptului comercial sunt aplicabile unei categorii de acte juridice si operatiuni - fapte de comert
-, iar nu unei categorii de persoane - comercianti.

3. Definitia dreptului comercial.

Din cele prezentate rezulta elementele pe baza carora se poate defini dreptul comercial, ca
ramura a sistemului nostru de drept.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile
raporturilor juridice izvorte din actele juridice, faptele si operatiunile considerate de lege ca
fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de
comerciant.

1. 2. SCURTA PRIVIRE ISTORICA ASUPRA DREPTULUI

COMERCIAL
Istoria dreptului comercial este strns legata de istoria comertului si,
implicit, a dezvoltarii societatii omenesti.
1. Perioada veche (antica). Primele manifestari ale schimbului au aparut odata cu aparitia ideii de
proprietate. Pentru satisfacerea trebuintelor existentei, oamenii au nceput sa schimbe ntre ei
produsele agonisite din mediul nconjurator ori faurite prin munca lor. Trocul, aceasta forma
primitiva a schimbului, asigura n aceasta perioada nu numai satisfacerea trebuintelor economice
ale indivizilor, ci si pacea triburilor pe durata schimbului produselor.
Cresterea nevoilor oamenilor si amplificarea relatiilor dintre ei au impus anumite forme de
organizare, prin care se asigurau conditiile pentru a se putea ntlni un numar mai mare de
indivizi, la anumite perioade si n locuri determinate. Asa au aparut trgurile, care au jucat un rol
nsemnat n nasterea si nflorirea comertului.

2. Perioada evului mediu. Prabusirea Imperiului Roman a dus la faramitarea puterii politice si la
formarea statelor - cetati italiene (Venetia, Geneva, Florenta, Pisa, Milano etc.). n locul dreptului
uniform, statele - cetati adopta reguli de ( drept privat).
Comerciantii, pentru a-si apara drepturile, se organizeaza n corporatiuni ( erau comerciantii si
meseriasii)(universitas), care, cu timpul, vor dobndi autonomie administrativa, judecatoreasca si
chiar legislativa.
Corporatia cuprindea pe comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura si era condusa de un
consul, ales din rndurile lor, asistat de consilieri.
Urmnd exemplul autoritatilor civile, consulul emitea norme interne, bazate pe obiceiuri, care
serveau la rezolvarea litigiilor ivite ntre membrii corporatiei.
Aceste norme interne au fost adunate n culegeri numite statute. Sunt cunoscute statutele din Pisa
(1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo (1457), Bologna (1509) etc.
n formularea unor reguli proprii activitatii comerciale, un rol important l-au avut trgurile
medievale italiene, franceze, germane, spaniole etc. Apare un drept al trgurilor, cu reguli
aplicabile tuturor comerciantilor participanti, indiferent de originea lor, precum si o procedura
speciala de solutionare a litigiilor dintre comercianti.
3. Perioada moderna. Dezvoltarea comertului a impus nlocuirea dreptului statutar si
consuetudinar (drept cutumiar), cu un drept scris. Prima tara n care s-a trecut de la dreptul
cutumiar-la legi scrise, aplicabile pe ntreg teritoriu, a
fost Franta.
Un prim act, care anunta marile monumente legislative franceze, l constituie edictul lui Carol al
IX-lea din 1563, prin care au fost create n Franta jurisdictiile consulare, aplicabile numai
comerciantilor.
Au urmat cele doua ordonante ale lui Colbert emise de Ludovic al XIV-lea. Prima ordonanta,
din 1673, privea comertul terestru si cuprindea reguli aplicabile tuturor celor care faceau comert,
indiferent de calitatea lor. Cea de-a doua ordonanta, din 1681, privea comertul pe mare si
consacra reguli specifice acestui gen de comert.
Un moment crucial n formarea dreptului comercial l constituie adoptarea, n 1807, a Codului
comercial francez. Prin aceasta reglementare se consacra o materie comerciala; anumite acte
juridice, fapte si operatiuni au fost scoase din Codul civil (adoptat n 1804) si apoi le-au dat o
reglementare noua, corespunzatoare cerintelor productiei, schimbului si circulatiei. n acest fel,
pentru prima oara, se recunoaste si se consacra legal dualismul dreptului privat, n drept civil si
drept comercial.
-n Italia, Codul comercial francez a fost adoptat n 1808. Dar, dupa obtinerea unitatii politice, n
Italia au existat preocupari pentru elaborarea si adoptarea unui cod comercial propriu. Prin
valorificarea traditiei, dar si a tot ce era nou n doctrina franceza, belgiana si germana, n anul
1882 s-a reusit adoptarea Codului comercial italian. Acest cod a reprezentat modelul care a
servit la elaborarea codului comercial romn din 1887. De remarcat ca, n 1942, n Italia a
fost adoptat un nou Cod civil, care cuprinde o reglementare unitara a dreptului privat. n
consecinta, dreptul comercial nu mai are o reglementare juridica
consacrata printr-un cod comercial. n Germania, n anul 1897 au fost adoptate Codul civil si
Codul comercial, care au intrat n vigoare n anul 1900

4. Evolutia dreptului comercial n Romnia.

La nceputurile sale, comertul a fost guvernat de regulile cutumiare, fie de sorginte locala
(obiceiul pamntului), fie de provenienta straina, ca urmare a legaturilor cu negustorii de pe alte
meleaguri.
Primele legiuiri scrise (Pravila lui Vasile Lupu si ndreptarea legii a lui Matei Basarab) nu
cuprindeau reguli speciale pentru comert. Unele reguli referitoare la daraverile comerciale si la
iconomicosul faliment gasim, pentru prima oara, n Codul lui Andronache Donici, din anul
1814.
O reglementare la fel de sumara se gaseste si n Codul Caragea (1817) din Muntenia, si n
Codul Calimach (1828) din Moldova. Regulamentele organice din Muntenia si Moldova
(1831) cuprind anumite reguli referitoare la comert, precum si dispozitii n temeiul carora
se nfiinteaza tribunalele de comert.
n anul 1840, n Muntenia si Moldova a fost pus n aplicare Codul comercial francez. Dupa
unirea celor doua principate (1859) se pune n aplicare o reglementare inspirata din Codul
comercial francez denumita Condica de comerciu a principatelor unite romne.
*n anul 1887 a fost adoptat Codul comercial romn, care este si astazi n vigoare. Asa cum
am aratat, n elaborarea acestui cod s-a folositca izvor de inspiratie Codul comercial italian
din anul 1882. Codul comercial romn se nscrie pe linia vechii traditii franceze. El are la
baza sistemul obiectiv; normele sale sunt aplicabile faptelor de comert, indiferent de persoana
care le savrseste.
Materia Codului comercial este mpartita n patru carti (parti):
*Cartea I, Despre comert n general;
*Cartea a II-a, Despre comertul maritim;
*Cartea a III-a Despre faliment;
*Cartea a IV-a, Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.
Timpul scurs de la adoptarea Codului comercial a facut ca unele dintre dispozitiile sale sa fie
depasite. Este si motivul pentru care, n pragul celui de-al doilea razboi mondial, dupa o lunga
perioada de cautari, a fost elaborat si publicat proiectul unui nou cod comercial (1938). Dar,
vicisitudinile istoriei au facut ca acest proiect sa nu fie niciodata adoptat,
ramnnd n vigoare batrnul Cod comercial din 1887.

1.3. AUTONOMIA DREPTULUI COMERCIAL

Datele problemei. Asa cum am aratat, la nceputul secolului al XlX-lea, (un prim scop la
formarea dr comercial) nevoile dezvoltarii comertului si, implicit, ale apararii intereselor
comerciantilor, au dus la recunoasterea si legiferarea dreptului comercial, ca un drept special fata
de dreptul civil.
Desi s-a recunoscut caracterul particular al dreptului comercial, totusi, ulterior n doctrina s-a
discutat daca el trebuie sa fie un drept autonom sau trebuie sa se integreze n dreptul civil, n
vederea realizarii unui drept privat unitar.
Discutiile au capatat o mare amploare n Italia, cu ocazia lucrarilor de elaborare a Codului
comercial din 1882, extinzndu-se si n alte tari. Disputele s-au reaprins n prima jumatate a
secolului XX si exista ecouri ale controversei pna n zilele noastre.
Fara a intra n analiza aprofundata a controversei, vom nfatisa, pe scurt, principalele argumente
care au fost aduse n favoarea unitatii dreptului privat, precum si cele invocate n sprijinul
autonomiei dreptului comercial. Argumentele n favoarea unitatii dreptului privat. Teza unitatii
dreptului privat se bazeaza pe mai multe argumente:
a) Unitatea reglementarii asigura protectia necomerciantilor. Prin
recunoasterea caracterului autonom al dreptului comercial, necomerciantii
sunt nedreptatiti, deoarece, atunci cnd contracteaza cu comerciantii, li se
aplica legea comerciala, cu toate ca aceasta a fost adoptata n interesul
unei categorii profesionale - comerciantii;
b) Divizarea dreptului privat, n drept civil si drept comercial, da nastere la dificultati de
interpretare, deoarece aceeasi institutie juridica (de exemplu, contractul de vnzare-cumparare)
este guvernata de doua categorii de norme juridice; unele cuprinse n Codul civil, iar altele n
Codul comercial. Totodata, aceasta diviziune a dreptului privat creeaza dificultati
si instantelor judecatoresti, care trebuie sa se pronunte asupra caracterului civil sau comercial al
litigiului;
c) ntruct enumerarea faptelor de comert prevazuta n codurile comerciale nu este limitativa, iar
criteriile pentru determinarea comercialitatii actelor juridice nu sunt prea sigure, exista primejdia
aplicarii legii comerciale si unor activitati desfasurate de necomercianti si, implicit, de a impune
acestora obligatiile care revin comerciantilor;
d) Dreptul comercial nu beneficiaza de principii generale proprii, motiv pentru care n calificarea
unor institutii se apeleaza la explicatii precum: exceptie de la dreptul comun, contract sui-
generis, institutie anormala etc. Mai mult, n dreptul comercial sunt folosite aceleasi notiuni si
categorii, ca si n dreptul civil; de exemplu, contract, persoana juridica,
obligatie, prescriptie etc;
e) Prin recunoasterea uzurilor (obiceiurilor), ca izvor de drept n materie comerciala, se ajunge la
o delegare a atributiilor legislative comerciantilor, deoarece uzurile se nasc din practica
comerciantilor;
f) Daca regulile dreptului comercial s-au dovedit mai bine adaptate la nevoile economice, ele ar
trebui aplicate si necomerciantilor;
g) n unele tari, cum sunt Italia, Elvetia etc, s-a realizat o comercializare a dreptului civil,
nemaiavnd o reglementare autonoma dreptului comercial. n acest fel, au fost simplificate
raporturile juridice la care participa persoanele fizice si persoanele juridice.
Argumentele n favoarea autonomiei dreptului comercial.
Teza autonomiei dreptului comercial are numeroase argumente n sprijinul ei; unele argumente
sunt menite sa combata argumentele sustinatorilor unitatii dreptului privat, iar
altele releva specificitatea raporturilor juridice comerciale:
a) Aplicarea legii comerciale unor raporturi juridice dintre comercianti si necomercianti este
impusa de necesitatea ca raportul juridic sa fie reglementat unitar; nu este posibil ca un raport
juridic sa fie guvernat, n acelasi timp, de doua reglementari, una comerciala, pentru comerciant,
si alta civila, pentru necomerciant. De remarcat ca, n cazul analizat, numai
raportul juridic se afla sub incidenta legii comerciale, nu si statutul juridic al
necomerciantului;
b) Dificultatile pe care diviziunea dreptului privat le ridica n interpretarea si calificarea actelor
juridice si litigiilor nu reprezinta un argument hotartor. Asemenea dificultati exista si n privinta
altor ramuri ale dreptului; de exemplu, dreptul muncii, dreptul maritim etc.;
c) Exista anumite dificultati reale privind determinarea sferei de aplicare a dreptului comercial.
Dar, aceste dificultati pot fi surmontate printr-o formulare cu caracter limitativ a faptelor de
comert n Codul comercial;
d) n dreptul comercial, n general, si n sistemul Codului comercial romn, uzurile sunt
consacrate cu caracter exceptional, avnd valoarea unor norme cu caracter interpretativ; ele
servesc la interpretarea vointei partilor.
*Deci, n dreptul comercial, uzurile nu constituie un izvor formal de drept;
e) Raporturile comerciale si civile nu au omogenitate de natura si
scop, asa cum pretind adeptii unitatii dreptului privat. Evolutia economico-sociala nu a realizat o
uniformitate a activitatii comerciantilor si necomerciantilor, astfel nct activitatile lor sa fie
supuse aceleiasi reglementari juridice. Si n prezent anumite solutii, pe deplin explicabile n
activitatea comerciantilor, se dovedesc nepotrivite pentru activitatea necomerciantilor; de
exemplu, caracterul oneros al oricarei prestatii, curgerea de drept a dobnzilor, libertatea deplina
a probelor privind actele juridice etc;
f) Dreptul comercial este partea cea mai vie a dreptului privat; el este un laborator n care se
experimenteaza solutiile juridice pentru a fi adaptate la cerintele vietii economice. Numai n
masura n care se dovedesc a fi benefice si pentru necomercianti, aceste solutii pot fi
reglementate si n legea civila;
g) Faptul ca unele tari au o reglementare unitara a dreptului privat, cuprinsa n Codul civil, nu
este relevant. O asemenea reglementare cuprinde dispozitii care se aplica exclusiv
comerciantilor; de exemplu, dispozitiile privind obligatia de nmatriculare n registrul
comertului, cele privind firma comerciala; falimentul etc. Pe de alta parte, absenta n aceste
tari a unui Cod comercial nu nseamna inexistenta unui drept comercial, ca ramura distincta de
dreptul civil. Un drept comercial exista, numai ca el are o reglementare cuprinsa n Codul civil.

1.4. CORELATIA DREPTULUI COMERCIAL CU ALTE

RAMURI ALE DREPTULUI SUNT 6
Autonomia dreptului comercial nu are, evident, semnificatia izolarii sale n sistemul dreptului
nostru. *Dreptul comercial se afla n anumite corelatii cu celelalte ramuri ale dreptului. *Cu
unele ramuri cum sunt dreptul civil, dreptul procesual civil si dreptul comertuluiinternational,
legaturile sunt foarte strnse. Cu alte ramuri exista anumite legaturi care nu pot fi
ignorate. Avem n vedere, n special, dreptul administrativ, dreptul financiar si dreptul penal.
CORELATIILE:
1)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul civil.
Ca subramuri ale dreptului privat, dreptul comercial si dreptul civil reglementeaza, n principal,
raporturile patrimoniale bazate pe egalitatea juridica a partilor. Corelatia dintre dreptul comercial
si dreptul civil este definita de art. 1 C. com. care prevede: n comert se aplica legea de fata.
Unde ea nu dispune se aplica Codul civil.
Din dispozitiile citate rezulta ca raporturile comerciale sunt reglementate de Codul comercial, iar
n absenta unor dispozitii, de Codul civil. Deci, dreptul comercial, ca drept special, se
completeaza cu dreptul civil, care reprezinta dreptul comun al raporturilor de drept privat.
ntruct dreptul comercial este un drept special, iar dreptul civil este un drept comun al
raporturilor de drept privat, Codul comercial cuprinde numai regulile specifice raporturilor
comerciale; regulile generale aplicabile raporturilor comerciale sunt cuprinse n Codul civil, care
se aplica deopotriva, att raporturilor civile, ct si raporturilor comerciale.
2)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul procesual civil.
n Codul comercial sunt cuprinse, pe lnga normele de drept substantial, si numeroase norme de
drept procesual civil, care sunt menite sa asigure realizarea unor drepturi subiective nascute din
raporturile comerciale. Fac parte din aceasta categorie, n principal, normele cuprinse n Cartea a
IV-a a Codului comercial referitoare la exercitarea actiunilor comerciale.
Asemenea norme cu caracter procesual se gasesc si n legile comerciale speciale, cum sunt:
Legea registrului comertului, Legea cambiei si biletului la ordin, Legea cecului etc.
Toate normele procesuale cuprinse n Codul comercial sau n legile comerciale speciale au un
caracter derogatoriu fata de normele din Codul de procedura civila, care contine normele cu
caracter general n materie procesuala.
Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul procesual civil si are suportul n dispozitiile art. 889
C. com. care prevad ca Exercitiul actiunilor comerciale se reglementeaza de Codul de procedura
civila, afara de dispozitiile codului de fata. Deci, actiunile comerciale sunt supuse
normelor procesuale cuprinse n Codul comercial, iar n absenta, normelor
Codului de procedura civila. Cum se poate observa, ntre Codul comercial si Codul de
procedura civila exista aceeasi relatie ca aceea existenta ntre Codul comercial si
Codul civil (art. 1 C. com.).
3)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul comertului international.
Dreptul comercial si dreptul comertului international reglementeaza raporturi patrimoniale, care,
prin esenta lor, sunt asemanatoare, adica raporturile nascute din savrsirea faptelor de
comert.Dar, pe cnd dreptul comercial are ca *obiect raporturile de drept intern, dintre cetatenii
romni ori persoanele juridice de nationalitate romna, *obiecctul dreptul comertului
international se refera la raporturile cu elemente de extraneitate, adica raporturile Ia care
participa persoane fizice ori persoane juridice straine.Unitatea de esenta a celor doua categorii de
raporturi juridice este data si de faptul ca ele sunt guvernate, n parte, de aceeasi reglementare
legala. ntr-adevar, raporturile juridice stabilite cu parteneri straini sunt
reglementate, ca si raporturile comerciale interne, de Codul comercial romn, daca, potrivit
conventiei partilor, lex causae este legea romna. Avnd n vedere elementele de extraneitate,
raporturile comerciale din sfera dreptului comertului international sunt guvernate si de anumite
izvoare internationale, n special conventiile internationale la care
Romnia este parte.
Din cele aratate rezulta ca dreptul comertului international constituie o subramura a dreptului
comercial. Deci, dreptul comertului international apare ca un drept special fata de dreptul
comercial, care este dreptul comun n materia raporturilor comerciale.
4)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul administrativ.
Activitatea comerciala are un rol important pentru societate. De aceea, chiar atunci cnd ea are
un caracter particular, fiind desfasurata pe baza proprietatii private, statul intervine pentru a
asigura o buna organizare si desfasurare a acesteia, n vederea protejarii intereselor
consumatorilor. Folosind mijloacele specifice rolului sau, inclusiv cele administrative, statul
actioneaza pentru crearea si reglementarea unor institutii necesare desfasurarii activitatii
comerciale: camerele de comert si industrie; bursele de valori etc. Totodata, statul ia masuri
pentru ocrotirea unor interese generale prin: reglementarea registrului comertului; sanctionarea
faptelor care constituie activitati comerciale ilicite;combaterea concurentei neloiale; protectia
consumatorilor etc.
5)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul financiar.
ntruct desfasoara o activitate producatoare de profit, comerciantii se afla sub incidenta
reglementarilor legale n materie fiscala. Cunoasterea prevederilor legilor fiscale prezinta interes
pentru dreptul comercial; pe de o parte, ele ofera indicii pentru ntelegerea naturii unor activitati
si, implicit, pentru caracterizarea raporturilor comerciale la care dau nastere; pe de
alta parte, nerespectarea lor atrage aplicarea unor sanctiuni de drept privat.
6)*Corelatia dreptului comercial cu dreptul penal.
Codul comercial, ca si unele legi comerciale speciale, cuprind, pe lnga norme de drept
privat (norme de drept comercial) si norme de drept penal, prin care se asigura proteguirea
unor interese generale. Astfel, prin lege se sanctioneaza penal nerespectarea unor dispozitii
privind constituirea si functionarea societatilor comerciale (art. 271-282 din
Legea nr. 31/1990 republicata n M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004) ori nerespectarea unor
obligatii stabilite de Legea registrului comertului (art. 48 din Legea nr. 26/1990 republicata).
Tot astfel, sunt sanctionate penal anumite fapte considerate activitati comerciale ilicite (art. 5
din Legea nr. 12/1990) ori concurenta neloiala (art. 5 din Legea nr. 11/1991).
Sanctiunile penale se aplica tinnd seama de dispozitiile legale ncalcate, precum si de principiile
dreptului penal.

1.5. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Art. 1 din Codul comercial dispune *n comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se
aplica Codul civil. Din aceste dispozitii legale rezulta ca dreptul comercial are ca izvoare
formale Codul comercial si Codul civil. Desi nu sunt mentionate, izvoare ale dreptului
comercial sunt si legile comerciale speciale, respectiv legile civile speciale.
*Un anumit rol n aplicarea reglementarii legale l au:
c) uzurile( NU E IZVOR DE DREPT),
 d) jurisprudenta
e) si doctrina dreptului comercial.

A. Izvoarele normative ale dreptului comercial.

1. Codul comercial si legile comerciale speciale.

Normele juridice care reglementeaza activitatea comerciala se afla n Codul comercial. Dar,
acest act normativ cuprinde numai normele juridice principale; anumite norme juridice privind
activitatea comerciala se gasesc n legile comerciale speciale. ntruct nu tot dreptul comercial se
afla n Codul comercial, n mod corect, *se poate spune ca principalul izvor al dreptului
comercial l constituie legile comerciale, ntelegnd prin acestea Codul comercial si legile
comerciale speciale.
a) Codul comercial.
Acest act normativ constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale. El cuprinde norme
juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert,
comerciantii, obligatiile comerciale si falimentul.
b) Legile comerciale speciale.
Anumite aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin legi comerciale speciale. n
acest sens mentionam: Legea nr. 31/1990 republicata privind societatile comerciale;
Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea
unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale.

2. Codul civil si legile civile speciale.

Potrivit art. 1 C. com., *n absenta unor norme n Codul comercial se aplica dispozitiile Codului
civil. Asa cum am aratat, anumite aspecte ale activitatii comerciale fac obiectul reglementarii
unor legi comerciale speciale. Aceasta nseamna ca numai n absenta unor norme n Codul
comercial si legile comerciale speciale se aplica dispozitiile Codului civil.
Trebuie observat nsa ca, *n realitate, izvorul subsidiar al dreptului
comercial l constituie legile civile, respectiv Codul civil si legile civile
speciale.
a) Codul civil. ntruct Codul civil cuprinde normele generale aplicabile dreptului privat,
dispozitiile sale servesc n mare masura la fundamentarea institutiilor dreptului comercial.
b) Legile civile speciale. Si unele legi civile speciale prezinta interes, ca izvor subsidiar, pentru
dreptul comercial. n acest sens, trebuie mentionat cu deosebire Decretul 31/1954, privitor la
persoanele fizice sipersoanele juridice care are multe incidente asupra statutului juridic al
comerciantilor

B. Izvoarele interpretative ale dreptului comercial

1. Uzurile comerciale
Uzul (obiceiul sau cutuma) este o regula de conduita nascuta din practica sociala, folosita vreme
ndelungata si respectata ca o norma juridica obligatorie.
n dreptul comercial romn, uzurile nu sunt izvoare de drept. Concluzia se ntemeiaza pe
dispozitiile art. 1 C. com., care, reglementnd zvoarele dreptului comercial, are n vedere Codul
comercial si Codul civil. Daca n dreptul nostru comercial nu exista uzuri legislative (normative),
doctrina recunoaste uzurile interpretative (conventionale). Acestea si trag existenta din vointa
prezumata a partilor si sunt menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe.
2. Rolul doctrinei si al practicii judiciare
Doctrina. Se admite n general ca doctrina este un izvor de drept.
Concluzia este deopotriva valabila si pentru dreptul comercial. Doctrina
dreptului comercial este un instrument important de interpretare a legilor
comerciale. Ea este un factor de progres al dreptului, deoarece, de multe
ori, solutiile ei sunt preluate de legiuitor si transpuse n actele normative.
Desigur, noua doctrina a dreptului comercial este n curs de formare; n
timp, ea si va spori influenta asupra dreptului comercial.
Practica judiciara. Potrivit principiului separatiei puterilor, instantele
judecatoresti sunt competente sa aplice legea. Aceasta regula are un
caracter general. Deci,*hotarrile instantelor judecatoresti nu pot fi izvor al
dreptului comercial.
Ca si doctrina, practica judecatoreasca joaca un rol important n
interpretarea legii. Ea reprezinta nsa si laboratorul unde se verifica
eficienta legii, dar si soliditatea conceptiei si constructiei sale. Semnalele
practicii judiciare pot sa constituie un izvor de inspiratie pentru legiuitorul
comercial.