Criticismul junimist

Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu in cadrul Societatii Junimea

impunandu-se ca mentorul gruparii,iar in cadrul epocii,drept indrumatorul
literar si cultural.

Criticismul junimist,in frunte cu Titu Miorescu a impus o noua directiva in

cultura si literatura romana in a doua jumatate a sec al XIX-lea.

Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi in 1863 de cativa tineri

reveniti de la studii din strainatate:Petre P.Carp,Iacob Negruzzi,Theodor
Rosseti,Vasile Pogos si Titu Maiorescu.

Scopul lor a fost sa aduca un suflu nou in literatura romana,fiind

constienti de situatia precara a acesteia.Societatea Junimea era bine
organizata ,astfel incat in 1867 au infiintat si revista Convorbiri Literare
unde vor fi publicate pt intaia oara operele de valoare ale marilor clasici ai
literaturii romane: Eminescu,Creanga,Caragiale si Slavici.

Junimea a reprezentat cea mai mare miscare culturala si literara

,romaneasca,prin care se produce in cultura autohtona o schimbare
radical e mentalitate. Au introdus la modul real exigent in
literatura,principiul autonomiei esteticului si au fost moderni in gandire.

Activitatea societatii Junimea,s-a desfasurat in mai multe etape:

Etapa Ieseana(1863-1874) Junimeaare un caracter polemic in
domeniul literaturii,limbii si al culturii;caracter ce asigura succesul fiind
preocupati de principii estetice si sociale.Etapa Mixta (1874-1885)
Sedintele Junimii se tin atata la Iasi cat si la Bucuresti,practicandu-se in
primul rand o critica de promovare a mariilor clasici.Etapa
Bucuresteana(1885-1985)Sedintele se tin numai la Bucuresti,societatea
capata un caracter academic,junimistii fiind interesati si de alte domenii
ale vietii cultural(ca filozofia,istoria,geografia si astronomia).

Obiectivele junimistilor au fost urmatoarele:a)educarea maselor prin

tinerea conferintelor publice(prelectiuni populare) pe diferite teme(de
istorie,literature,filozofie)incercand astfel sa modeleze gandirea libera si
gustul estetic.b)Unificarea limbii romane literare vizandu-se dezvoltarea
limbii romane prin inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin.Se viza
intocmirea unei gramatici unitare si crearea unor noi
ortografii.c)Promovarea literaturii originale in paginile revistei,fiind
publicate atat operele mariilor clasici cat si ale tinerelor
talente.d)Cultivarea spiritului critic-polemic prin dezvoltarea unei critice
teoretice,urmarindu-se vehement descurajarea scriitorilor
netalentati.e)combaterea formelor fara fondRespingerea tuturor
formelor culturale nepotrivite pentru literatura romana.f)Achizitionarea
unor topografii cu ajutorul carora au tiparit carti de stiinte si
literature,editii stiintifice cu note explicative si index.

Domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian sunt

numeroase :limba romana,literatura,cultura estetica si filozofia.

In literatura-Poeti si critici:Vasile Alexandri,O cercetare critica asupra

poeziei romane de la 1877-definirea poeziei,conditiunea materiala si
ideala,identifica si defineste principiul autonomiei esteticului.Eminescu si
poeziile lui.

In limba Despre scrierea limbii romane(enunta principiul ortografiei

fonetice si nu etimologice),Neologismele,Oratori,retori si
limbuti(parodiaza limbajul parlamentarilor),Betia de
cuvinte( ridiculizeaza stricatorii de limba).

In cultura-In contra directiei de astazi in cultura romana(parodiaza

teoria formelor fara fond)Trasaturile stilului maiorescian sunt : polemica
redutabila si ironia.

Studiul O cercetare critica asupra poeziei romanesti de la 1877 are un

puternic caracter didactic,urmarind sa initieze tinerii scriitori in problemele
generale ale artei.Obiectivul propus de Maiorescu era delimitarea
raportului dintre forma si fond,deaceea isi imparte cercetarea in 2
capitole:Conditiunea materiala si Conditiunea ideala.

In Conditiunea materiala a poeziei se dovedeste ca poezia este Arta

de a pune fantezia in miscare prin cuvinte,lucru realizat prin figuri de
stil,licente poetice,tropi,,expresivitate dar mai ales prin utilizarea
cuvantului cel mai putin abstract.

In Conditiunea ideala a poeziei se reprezinta exprimarea pasiunilor si a

sentimentelor.Criticul face o clasificare a obiectelor gandirii omenesti
astfel incat,iubirea,ura,tristetea,bucuria sunt obiecte poetice,iar
invatatura,perceptele morale,politica sunt obiecte ale stiintei,niciodata ale
artei.Ele nu pot devein niciodata arte,intrucat nu sensibilizeaza,nu trezesc
niciun sentiment,fiind neinteresante si neintelese de majoritatea
oamenilor.Obligatia poetului spre deosebire de cea a omului de
stiinta,care expune adevarul,este de a se exprima in fata cititorului,prin
intermediul limbajului figurativ.

Studiul O cercetare critica asupra poeziei romanesti de la 1877

reprezinta o adevarata higienne de lettresprin care se ierarhizeaza si se
valorizeaza citeriile autentice ale esteticului in arta.In concluzie Maiorescu
noteaza:Poezia cere ca o conditie materiala a existentei ei imagini
sensibile,iar ca o conditie ideala simtamintele si pasiunile.

Liviu Rusu considera ca Maiorescua luat bisturiul in mana,cei drept un

bisturiu de peste hotare,dar nu fara o contributie personala,l-a ascutit bine
cu gustul sau propriu si a facut o operatie radicala, cu urmari serioase.

Un alt studiu de critica literara este Comediile D-lui Caragiale, publicat

in 1895 in care Maiorescu analizeaza moralitatea in arta afirmand ca arta
a avut din totdeauna o misiune morala si orice opera adevarata o
indeplineste.

Emotia estetica desteptata de o opera de arta, inalta sufletul in starea

fictiunii ideale, in starea de katharsis care reprezinta principiul purificarii
umane prin contemplarea artistica.

Inaltarea in starea de katharsis are la baza detasarea de egoism a tot ce

inseamna samburele raului din om.Prin acest studiu, Maiorescu mijloceste
comunicarea dintre creatori si public.Comedia D-ale carnavalului,a fost
fluierata la premiera, iar Maiorescu intervine pentru a explica idea de la
care pleaca autorul.Procedand ca un estetician,exemplifica prin arta
scriitorului,principiile valabile ale artei comice : realitatea sociala si
tipizarea artistica si comica.Arta adevarata reuseste sa ne scoata din
sanul realitatii nemijlocite si brute,reuseste sa ne mulcomeasca tendintele
egoiste,pentru a ne ridica spre o lume superioara a ideilor ultime,a marilor
rosturi ale existentei :Aceasta este moralitatea artei.
Comediile D-lui Caragiale dupa parerea noastra sunt plante
adevarate,fie tufis,fie fire de iarba si daca au viata lor organic vor avea si
puterea lor de a trai.

Eminescu si poeziile lui este un studiu prin care, T.Maiorescu defineste

profilul geniului si personalitatea lui Mihai Eminescu ,evidentiinad pe langa
talentul innascut,inteligenta si memoria poetului,dar si modernitatea
acestuia prin cultura de nivel european.

Cu totul osebit n felul su, om al timpului modern, deocamdat blazat n

cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste masura, pn acum
aa de puin format ,dar n fine poet, poet n toat puterea cuvntului, este d.
Mihai Eminescu.

Criticul Liviu Rusu considera casensibilitatea creatoare a lui Eminescu si

receptoare a lui Maiorescu,in stransa unitate,constituie punct de plecare ,plin de
roade al evolutiei literaturii noastre. In domeniul lingvistic se remarca articolele
despre scrierea limbii romane,Neologismele,Oratori,lectori si limbuti,si Betia
de cuvinte.
Opinia maioresciana,despre limba,este ca aceasta ca orice insusire
omeneasca a trecut si trece printr-o evolutie istorica,impusa de insusi
natura umana.De aceea polemistul Maiorescu impune principiul
ortografiei fonetice si nu etimologice.

Exigentele sale sunt urmatoarele: introducerea alfabetului

latin,eliminarea alfabetului chirilic,ortografierea fonetica si combaterea
scrierii etimologice :In ceea ce priveste ortografia,punctul nostru de
plecare este acesta : fiecare cuvant se scrie cum se pronunta.In articolele
Neologismele,Maiorescu considera ca marile transformari au
primejdie mare.Fara indoiala o multime de neologisme sunt necesare,insa
trebuie un discernamant chibziut in acceptarea lor.Ne sfatuieste sa
imprumutam din limbile romanice,mai ales din limba franceza.

Arta de polemist a criticului e reflectata mai ales in Betia de cuvinte

,studiu de patologie literara in care ridiculizeaza betia de cuvinte si pe
stricatorii de limba.In acest studiu arata cum frazeologia supraincarcata
a vremii ,nu numai ca distruge ideiile,dar ca in fiond este simtomul grav al
lipsei de idei.

Cuvantul,ca si alte mijloace de betie,e pana la un grad oarecare ,un

stimulent al inteligentei ,consumat insa in cantitati foarte mari,si preparat
astfel incat sa-si piarda cu totul sensul,devine un mijloc puternic pentru
amintirea inteligentei.
In studiul Oratori,retori si limbuti criticul realizeaza caracterizari in
granitele celui mai strict adevar istoric ,si da definitii pentru cele 3
categorii de vorbitori:Atat oratorul,retorul si limbutul,cu darul
vorbirii,oratorul vorbeste pentru a spune ceva,retorul pentru a se auzi si
limbutul pentru a vorbi.
Alaturi de problema literaturii si a limbii, a III-a mare problema pentru
care s-a luptat Maiorescu a fost vestita controversa culturala a formei fara
fond din articolul In contra directiei de astazi in cultura
romana.Considera ca decat sa facem o scoala rea,mai bine sa nu facem
scoala deloc.Se revolta fata de situatia existenta in epoca,tendinta de a
imprumuta forme ale culturii occidentale si de a le adapta conditiilor
existente,fiind aspru judecate de Maiorescu.El nu este impotriva preluarii
formelor culturale din exterior.

Polemist redutabil,cultivand cu placere ironia sub masca stilului

academic,savant demonstrativ ,sobru si exact in exprimare ,Titu
Maiorescu este si ramane cel mai mare indrumator al culturii si literaturii
romane.