Roma antica

Cele sapte legende ale intemeierii romei

Prezentul inconjoara trecutul si il tolereaza. Roma este un oras vechi in care trecutul nu
suporta toleranta binevoitoare a prezentului. Aici trecutul este cel care se dovedeste
intelegator cu prezentul, dominandu-l insa.

In prima legenda se spune ca Eneas, fiu al zeitei Venus, s-a oprit in Latium, unde fiul sau,
Ascanio, a fundat Alba Longa. Creusa, mama lui Ascanio, ramasese acasa sa planga dezastrul
Troiei. Fuga lui Eneas, ratacirea lui in dragostea Didonei si in triunghiul sicilian, a coplesit
imaginatia unui copil de 15 ani care, ajutat de tatal sau, a transfigurat-o in marmura. Eneas isi
sprijina tatal, pe Anchise, cu bratul drept, iar cu stangul pastreaza echilibrul lui Asciano.
Marmura aceasta se afla azi in Galeria Borghese.

Pentru romani insa, fuga lui Eneas si fundarea orasului Alba Longa au insemnat prea putin.
Au vrut o ruda zeiasca mult mai apropiata de obarsia lor. Au vrut ca Marte sa fie aceasta ruda.
Astfel batranul rege din Alba Longa, Numitor, detronat de fratele sau, Amulio, a avut o fiica,
pe Rhea Silvia, pe care Amulio a pedepsit-o pentru a nu avea urmas. Rhea Silvia a devenit
vestala si a primit vizitele lui Marte. S-au nascut Romulus si Remus. Gemenii, dupa ce au
plutit pe raul Tibru, au fost alaptati de o lupoaica.

A treia legenda se bazeaza pe un obicei singular al vechilor popoare italice, cel al Primaverii
sacre. Obiceiul cerea ca atunci cand o epidemie sau o alta nenorocire se abatea asupra lor,
induplecarea zeilor sa se faca prin sacrificarea tuturor copiilor nascuti in primavara acelui an.
Era un sacrificiu pasnic: copiii acestia erau crescuti cu mare grija si educati pana la douazeci
de ani, cand portile cetatii se deschideau cu ceremonie, iar ei trebuiau sa plece si sa fundeze,
unde vor crede de cuvinta, o cetate noua.

Primavara sacra, cea de a patra legenda, s-a petrecut si in cazul Romei: Amulio a fost, in cele
din urma, detronat, dar Romulus si Remus nu au ramas in Alba Longa, ci au plecat, la
douazeci de ani sa fondeze Roma.

Tinerii pastori din Alba Longa au fost pusi sa se infrunte cu sabinii, locuitori mai vechi in
Capitoliu, carora mai intai le-au rapit femeile. Valea dintre Palatin si Capitoliu a fost martora
acestei rapiri, devenita mai tarziu sarbatoare nationala, transfigurata tocmai in Dacia, intr-un
dans pastrat pana in zilele noastre, numit Calusarii, caruia i s-a adaugat farmecul inedit al
Noptii de Sanziene.

Sabinii i-ar fi putut infrange pe albani fara prea mult effort, daca ar fi putut sa intre in cetate
pe timpul noptii. Tanara Tarpeia le-a promis deschiderea portilor cu conditia ca acestia, la
intrare, sa-i daruiasca podoabele ce le purtau la mana stanga. Sabinii s-au tinut de cuvant
aruncand peste Tarpeia scuturile lor, iar aceasta a murit sub greutatea metalului, schimbandu-
se in stanca. Stanca se afla si azi la capatul strazii Teatro di Marcelo, dar turistilor li se spune
ca denumirea ei vine de la o tanara cu acelasi nume de Tarpeia, aruncata de aici in haos pentru
tradare.

Tarpeia trebuie sa fi fost una singura. E foarte posibil sa fi fost fiica lui Spurius Tarpeius,
supraveghetor al Capitoliului. Se pare, insa, ca ea nu a tradat sau, mai exact, a tradat de doua
ori: incheind o intelegere ambigua cu sabinii, ea l-a vestit in acelasi timp pe Romulus - a carui
amanta era - cerandu-i sa trimita intariri pentru ca in clipa cand sabinii vor fi lipsiti de
mijloacele lor defensive, sa-i faca prizonieri. Titus Livius crede in cinstea Tarpeii si aduce ca
argument onorurile anuale ce i se faceau pana tarziu.

Dar cand Tarpeia a deschis portile cetatii, tinerii albani, condusi de Romulus, isi pierdusera
pare-se entuziasmul si fugisera. Romulus i-a chemat inapoi prin calm si devotiune. Lupta a
fost reluata, pe viata si pe moarte, terminandu-se cu bine datorita acelorasi femei sabine, care,
intrand intre arme cu copiii in brate, le-au aratat luptatorilor un astfel de viitor. Sabinii au
cedat si Romulus a invins, dar nu au fost decat cativa ani de pace.

Dupa acesti ani, intr-o zi, Romulus isi inspecteaza trupele, dar o furtuna risipeste manifestatia
si cand se termina busculada de trupuri se constata disparitia sa. Istoricii ii acuza pe sabini de
asasinat. Nascut din banuiala si legenda, Romulus a pierit in obscurul acestora.

Ar fi aceasta cea de a saptea legenda. Se pare insa ca sbinii s-au impacat destul de greu cu
albanii si ca dupa lungi discutii sterile s-a ajuns la intelegerea ca regele sa fie ales numai
dintre sabini. Numai Pompiliu a fost primul rege. Cu el legendele se sfarsesc si se naste
Roma. Pe deasupra lor, Sapte coline - Palatin, Capitoliu, Caelius, Esquillin, Viminal, Quirinal
si Aventin - sprijina Cetatea Eterna. Pentru fiecare legenda cate una. Poate tot de aici se spune
ca Roma cea dintai a avut sapte regi.

De la sfrsitul secolului al VI-lea .e.n., Roma a

devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar
din secolul I .e.n. al Imperiului roman. n anul 64, n
timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului Roma a
fost mistuita de incendiu. Reconstruita n timpul Flavilor,
Roma a fost marita, mai ales sub mparatii Traian, Adrian si
Caracalla.
Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol
(330), mpartirea imperiului (395), caderea imperiului
roman de apus (476) si migratiunea poparelor au dus la decaderea orasului.
Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii antice.
Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta n istorie sub denumirea de
,,perioada regalitatii", care ar fi durat, potrivit traditiei, aproximativ doua secole si jumatate
(753-509 .C.). Organizarea sociala a Romei n aceasta perioada era democratia militara;
locuitorii Romei (populus romanus) erau mpartiti n trei triburi a cate zece curii, fiecare curie
avnd cate zece ginti. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea
batrnilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti
magistratii si regele (rex), ales de adunarea poporului. n cursul evolutiei sale din aceasta
perioada populatia Romei s-a mpartit n patricieni (aristocratia gentilica) si plebei
(reprezentanti ai triburilor aservite), amndoua categoriile fiind formate din oameni liberi,
sclavia, incipienta, avnd un caracter patriarhal. n secolul al VI-lea .C. Roma a cunoscut o
perioada de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice si
arhitectura secolelor urmatoare.
La sfrsitul secolului al VI-lea .C. (potrivit traditiei romane n anul 509 .C.), la Roma
s-a instituit republica, autoritatea regala fiind nlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la
nceput praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului. Senatul,
alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii n republica romana, dnd acesteia
un caracter net aristocratic. n cursul unui ndelungat proces istoric (sec VI-III .C.) s-au
efectuat importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman n forma
cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului roman n perioada
republicana timpurie l constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pamnt si pentru
egalitate n drepturi politice.
Lupta dintre patricieni si plebei ncheiata n 287 .C. a dus la importante modificari n
structura sociala a statului roman; populatia libera a Romei s-a mpartit n caste (ordines), n
fruntea carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din vrfurile patriciene si plebeiene.
n a doua jumatate a secolului al V-lea .C., Roma dispunnd de o excelenta organizare
militara, a initiat o politica expansionista n Latium, apoi n Italia. n urma razboiului cu
coalitia oraselor latine (340-338 .C.), care i-a adus hegemonia n Latium si a razboaielor cu
samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 .C.), Roma a cucerit ntreaga Italie centrala de pe
ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale Roma a ajuns n conflict cu
orasele grecesti din sudul Italiei. n urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 .C.),
si a asediului Tarentului (272 .C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.
Dupa ocuparea Italiei si organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic si
administrativ, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru suprematie n
bazinul mediteranean a dus la cele trei razboaie denumite, razboaie punice. n urma primului
razboi punic, Roma a obtinut Sicilia, dar forta economica, politica si militara a Cartaginei
ramnea aproape intacta. n cursul celui de-al doilea razboi punic armata cartagineza, condusa
de Hanibal, a invadat Italia, pricinuind armatei romane nfrngeri zdrobitoare la Lacul
Trasimene si mai ales la Cannae. Dar tactica temporizatoare elaborata de Fabius Cunctator,
precum si campaniile din Spania si Africa conduse Publius Cornelius Scipio, au hotart soarta
razboiului; Cartagina a suferit o grea nfrngere la Zama si a pierdut n favoarea Romei toate
posesiunile de peste mari. n urma celui de-al doilea razboi punic Roma a obtinut hegemonia
n bazinul apusean al Marii Mediterane si si-a ndreptat atentia spre rasarit (unde ocupase
Iliria). n urma a trei razboaie Macedonia a fost nfrnta si supusa. Dupa nfrngerea unei mari
rascoale antiromane (148-149 .C.) Macedonia a fost transformata n provincie romana, iar n
146 .C., dupa nfrngerea rascoalei Ligii Aheene orasele grecesti au fost subordonate
provinciei romane Macedonia.
n acest timp, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic; un nou razboi, al
treilea razboi punic (149-146 .C.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea
Cartaginei (care a fost darmata si includerea teritoriilor acesteia n provincia romana Africa.
Dupa consolidarea stapnirilor n provincia Balcanica si dupa zdrobirea Cartaginei,
romanii au nceput ofensiva pentru cucerirea teritoriilor asiatice. n 129 .C., regatul
Pergamului si posesiunile sale au fost transformate n provincie romana; aceeasi soarta a
mpartasit-o Bithynia n 75 .C.. n Asia Mica ramnea liber regatul Pontului, care sub
conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator a nchegat n jurul lui o vasta uniune politica
ndreptata mpotriva Romei. n urma a trei razboaie Roma a nfrnt pe Mitridate, ocupnd
toate teritoriile stapnite sau controlate de acesta.
Profitnd de puternica criza politica a statelor elenistice, romanii au nfrnt si au
transformat n provincii romane statul Seleucizilor (Siria) (64-63 .C.) si statul Ptolemeilor
(Egiptul) (30 .C.), Roma mpunndu-si astfel hegemonia si n bazinul rasaritean al Marii
Mediteraneene.
n secolele II-I .C., ca urma a transformarii Romei ntr-un mare stat maritim, s-au
dezvoltat comertul, capitalul financiar si camataresc si a crescut
rolul cavalerilor n viata politica si sociala a statului. Spre
sfrsitul secolului I .C. Roma devenise unul dintre cele mai mari
si mai puternice state ale lumii antice. Cresterea imensa a
numarului de sclavi n urma razboaielor de cucerire si
introducerea pe scara larga a muncii acestora n productie au
marcat generalizarea modului de productie sclavagist la Roma. Consecintele principale ale
acestui fapt, eliminarea treptata a producatorilor liberi, concentrarea pamntului si formarea
latifundiilor, precum si ascutirea contradictiilor sociale au provocat o larga miscare sociala
pentru nfaptuirea unei reforme agrare, condusa de fratii Caius si Tiberius Gracchus. n
secolele II-I .C. au avut loc puternicele rascoale ale sclavilor din Sicilia si rascoala condusa
de Spartacus. n acelasi timp s-au rasculat si aliatii italici ai Romei care, desi nfrnti au
obtinut cetatenia romana. Miscarea sociala a gracchilor, rascoalele sclavilor, razboiul aliatilor,
complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice si sociale. ncercnd sa rezolve criza,
conducatorii armatei, ai cavaleriei si ai plebei, Pompei, Crassus si Cezar s-au unit formnd
primul triumvirat (59 .C.). Lupta pentru putere a luat forme ascutite. Dupa ce n 52 .C.
Pompei a fost ales consul fara coleg, instituind n fapt dictatura, Cezar a trecut Rubiconul (49
.C.) n fruntea armatei cu care cucerise Galia, a ocupat ntreaga Italie, l-a nfrnt pe Pompei si
pe partizanii acestuia devenind conducator unic al statului roman. Senatul l-a numit pe Cezar
dictator pe termen nelimitat, tribun pe viata si cenzor. Reformele nfaptuite de Cezar au
netezit calea instaurarii imperiului.
Lupta pentru putere, care a continuat si cu mai multa violenta dupa asasinarea lui
Cezar (44 .C.) s-a sfrsit dupa un lung razboi civil cu instituirea principatului de catre
Octavian August (27 .C.).
n timpul principatului s-a ntarit proprietatea funciara mijlocie si s-au dezvoltat viata
oraseneasca, mestesugurile si comertul. n secolul I .C. si I D.C. si mai ales n perioada lui
August (numita si epoca de aur a artei si literaturii romane), cultura romana a atins apogeul.
Cele mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poetii Virgiliu, Horatiu,
Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius, Tacit, Suetoniu, naturalistul
Pliniu cel Batrn.
O caracteristica importanta a perioadei I-II D.C. a fost ntarirea procesului de
romanizare a provinciilor unde locul vechilor rnduieli a fost luat de cultura si civilizatia
superioara a Romei si cresterea rolului provincialilor n viata imperiului. Traian (98-117),
primul provincial devenit mparat, i-a nfrnt pe daci n doua campanii sngeroase (101-102 si
105-106), transformnd cea mai mare parte a Daciei n provincie romana.
n secolul al III-lea Imperiul roman a intrat n criza; pe plan politic aceasta s-a
manifestat n desele schimbari de mparati, n urma razboaielor civile dintre pretendenti, n
slabirea rolului aristocratiei senatoriale, n cresterea rolului politic al armatei, n tendintele
unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania si regatul Palmyrei) si n
rascoale ale coloniilor si populatiilor supuse. n sec. al III-lea sunt remarcabile domniile
mparatiilor Septimius Sever, Aurelian si Diocletian. n timpul lui Aurelian administratia
romana a parasit Dacia, sub presiunea gotilor si a dacilor liberi.
Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale si politice ale lui
Diocletian; el a mpartit imperiul n patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria si Orientul), a mutat
capitala la Constantinopol, oras cladit de el. n anul 313 a dat edictul de toleranta n favoarea
crestinismului. Dar, sfsiat de luptele interne pentru putere, de cresterea luptei de clasa, de
atacurile poparelor din afara, Imperiul roman nu mai putea sa revina la vechea lui stralucire.
La sfrsitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o
singura autoritate. Dupa moartea sa, imperiul s-a mpartit definitiv n formatiunile politice
cunoscute sub numele de Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
n anul 410 Roma a fost ocupata si jefuita de vizigoti, condusi de Alaric si n 455 de
vandal,i condusi de Genseric. n anul 476 ultimul mparat roma, Romulus Augustus, a fost
detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani si pe teritoriul Italiei s-a constituit
primul regat barbar. Imperiul roman de rasarit, adaptndu-se, datorita unor conditii speciale,
dezvoltarii istorice, s-a transformat, n urma unor procese complexe, ntr-un stat feudal
cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat sa existe pna n secolul al XV-
lea.
Colosseum (70-80) este cunoscut sub aceasta denumire datorita
unei statui gigantice a mparatului Nero care se afla n apropierea sa, dar
adevaratul sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfasurau
luptele dintre lei si crestini, precum si alte spectacole fiind una din cele
mai cunoscute piese de arhitectura din lume.