CURIOZITATI DESPRE OCEANELE LUMII

Oceanul este o intindere de apa mai mare decat un continent, care comunica cu oceanele
vecine si care influenteaza climatul uscatului.

Pamantul este invaluit de o masa de apa, hidrosfera, care se prezinta in trei stari: solida in
ghetari, gazoasa (vapori de apa) in atmosfera, lichida in rauri, lacuri si mari. Oceanele
inmagazineaza ele singure 95% din intreaga hidrosfera.

Desi apele oceanice nu reprezinta decat o miime din volumul total al planetei si cinci
miimi din masa ei, ele acopera o suprafata de 361 milioane de km 2, adica aproape de doua ori si
jumatate suprafata continentelor. Terra este deci pe drept numita planeta albastra', iar oceanele
joaca in viata ei un rol capital.

Oceanul Planetar contine cea mai mare parte a hidrosferei, care echivaleaza cu 1340 mln
3
km de apa (97,1 % din volumul hidrosferei), urmeaza apoi ghetarii si yapezile permanente
(1,7%), cea subterana (1,2%).

Daca continentele s-ar scufunda in oceane, apa acestora ar acoperi tot globul cu o manta
de 2400 m.

Pe fundul oceanului, in axele dorsalelor, bazaltul urca si se solidifica, provocand alune-

carea placilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru ca toate oceanele comunica
intre ele, nivelul suprafetei lor este acelasi peste tot. Este nivelul zero, cel in care valurile si
mareele scalda tarmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabila, variind pe lungi durate.
De exemplu, acum 30000 de ani, era cu in jur de 90 m mai joasa ca astazi. Asadar, continentele
erau mai inaltate din mare, erau deci mai vaste, si malurile se situau in fata celor pe care le
cunosteam azi. De unde aceste fluctuatii ale nivelului zero? Trebuie sa cautam explicatia in
schimbarile de clima.

Cand este multa vreme rece, ghetarii se intind, retin multa apa, iar nivelul apei lichide
scade. Astazi, el pare sa urce, sa castige parti din maluri, caci iernile se indulcesc, dureaza mai
putin timp, ghetarii pierd mai multa apa, topind vara mai mult decat au castigat din zapezile
iernii. Pe uscat, eroziunea pare sa se incetineasca usor: inaltarea nivelului zero corespunde, intr-
adevar, unei diminuari a altitudinii pamanturilor, si deci a puterii de sapare a apelor curgatoare.

Masele de apa oceanica se incalzesc si se racesc mai incet decat uscatul. Consecintele
sunt foarte importante. Vanturile care vin dinspre ocean sunt racoroase, atunci cand e cald, si
blande, atun-cicand se face rece. Mediul marin asigura astfel o reglare a temperaturilor locale,
dar si o reglare termica a intregii planete. Curenti puternici aduc la suprafata apele calde de la
altitudinile joase (ecuator si tropice) catre regiunile reci de altitudini inalte, in schimb, apele reci
se scurg in adancime catre regiunile calde, unde temperatura lor va creste. Gulf stream-ul, de
pilda este un curent de 80 km largime si 500 m adancime, care deplaseaza 4 miliarde de tone de
apa pe minut! El antreneaza ape calde din Golful Mexic spre regiunile reci din nordul
Scandinaviei, a carei clima o imblanzeste prin trecerea lui.

Fara aceste mari schimburi de energie in sanul oceanelor, clima terestra ar fi si mai con-
trastanta dupa latitudine si anotimpuri. Vanturi violente, viscole si taifunuri ar rascoli atmosfera.
Dar ele n-ar putea regla la fel de bine atmosfera pe cat o fac oceanele si curentii lor.
 Curentii oceanici, antrenand in miscare mase enorme de apa, genereaza devieri, pe arii
destul de intinse, de la repartitia zonala a temperaturii apei. Specificul repartitiei curentilor calzi
si a celor reci cauzeaza miscarea apelor calde in emisfera Nordica spre tarmurile estice, iar in
emisfera Sudica spre tarmurile vestice ale oceanelor.

Explorarea oceanului se face astazi cu mijloace eficiente. Aceste au permis, ele pilda, regasirea
epavei Titanicului, care s-a scufundat in 1912. S-a descoperit la bordul lui heru vimul de pe scara
care ducea la clasa intai. Dar oceanul ramane inca plin de mistere. Se descopera in el creaturi
pana acum necunoscute, pesti ciudati ai adancurilor. Se mai intalnesc forme de viata pe care nu
ni le-am putea inchipui, precum coloniile de viermi uriasi care-si extrag energia necesara
existentei cliu caldura emanatiilor de gaz si de bazalt prin crusta oceanica.

Oceanele sunt atat puncte de plecare, cat si de sosire a apei. Deasupra lor se formeaza,
prin evaporare, norii. Acestia se varsa pe pamant sub forma de ploaie, apoi cea mai mare parte a
acestor ape se intorc, scurgandu-se, spre oceane Acest ciclu perpetuu este vital pentru planeta si
locuitorii ei, in special pentru ca asigura o reimprospatare a apelor dulci. De altfel, in unele tari
in care acestea din urma lipsesc, precum Israelul, instalatiile permit astazi desalinizarea apei si
irigarea pamantului cu acest pretios lichid.

In sfarsit, oceanul nu contine numai apa. De mii de ani, oamenii exploateaza sarea lui,
pescuiesc bancurile de pesti. Astazi, de altfel, in anumite regiuni, pescuitul este prea extins in
volum. El pune in primejdie reinnoirea faunei marine, care trebuie atunci crescuta in mod
artificial. Mai recent, au fost explorate si fundurile oceanelor; unele dintre ele ne ofera o mica
parte din zacamintele lor de petrol. Maine, vom cobori acolo ca sa cautam minerale. Resursele
sunt uriase; oceanul este o rezerva pentru viitor.

Gratie acestor mici submarine de explorare foarte mobile, precum Nautilus, care poate
cobori la 6000 m, exista de acum posibilitatea de a explora 97% din fundul oceanelor.

Vase specializate si alte echipamente speciale completeaza studiul oceanografie al fiecaruia

dintre marile reliefuri ascunse sub ape: platformele continentale, cuvetele si dors-alele, fosele.

Scufundandu-se la marginea Japoniei, Nautilius a permis, de exempu, o mai buna intelegere a

mecanismului cutremurelor de pamant in regiunea Tokio. Dar daca astazi stim sa desenam harta
fundurilor de ocean, suntem inca departe de a Ie fi explorat in amanuntime. De fapt, oceanografii
au trimis doar niste sonde pe acest teren. Oceanografia este o stiinta tanara, in plina dezvoltare.