DENIE

Si primavara parca era alta,

curgea si luna altfel pe zaplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stnci cu dalta
mesterul timp, nici frunte, nici obraz.

N-aveam taiate-n cremene nici fata,

nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura si viata
si inimile noastre a capsuni.

Pe-atunci purta si vntul flori n chica

si cntecul pe frunte, prour nou,
si-n fiecare cuib de rndunica
pui de heruvi tsneau din orice ou.

Caznd din cer ori cobornd din luna,

ne asteptau caisii n pridvor ;
mergeam cu ei la denii, mpreuna,
si ne-nchinam ca ramurile lor.

Iisus venea cu roua n potire,

priveam adnc n ochii Lui adnci,
si nviam n orice rastignire,
cnd surdeam pe crucile de-atunci . . .