CARTIERUL - VEDETA A ETNOLOGIEI URBANE Istoria unei teme si a unei crize Paul Drogeanu In mod traditional, disciplinele care se ocupau de studiul grupurilor umane organizate in structuri determinate preponderent traditional nu-si alegeau terenul "la oras". Stnografia si folclorul erau in majoritate intoarse cu fata spre sat si spre cultura gatenilor vazuta mai mult ca traditie decit ca inovatie si plasata in timp si spatiu intr-un "departe", real sau ideal, al exotismului si al pitozescului. Este un lucru valabil daca ne gindim chiar si la Heredot, in acelasi timp parinte al etnografiei si al istoriei Obiectul clasic al acestei discipline si-a luat ca mijloc de realizare “calatoria", cu tot ce implica ea ca pitoresc spatial si social, de cunoastere 2 "altului", al "cevaului" si “strainului" 5 Limpece deci ca etnologia s-a nascut la sat, chiar daca au in sat. Fra un discurs european si orasean, care nu avea niciun motiv aparent sa se intoarca asupra lui insusi. Se definea prin analiza grupurilor mici si strict formalizate ale diverselor lumi definite de ozalitate, grupurile vmane superdezvoltate si cu o structura non-evidenta fiind lasate mult timp deopart: De-abia in anii '20, intersectia dintre doua procese din domenii diferite a putut da nastere unei subdiscipline si unui discurs nou, antropologia sau etnologia urbana. Primal proces a fost semnalizat de mai multi antropologi americani, respectiv accelerarea rolului craselor, a preponderentei lor din punct de vedere demografic, social si cultural si, in paralel, o accentuare, o luare de cunostiinta a czizei populatiilor orasenesti. Asa cum vom vedea, fondatorii antropologiei urbane au fost sociolegii Scolii de la Chicago. (1) Al doilea proces ¢ mai indelungat si are doua aspecte: = pe de o parte, "localu: sates", exotic sau european este pe cale de disolutie si astfel prezinta din ce in ce mai putin un subiect de studiu plin de bogatie si incepe sa manifeste, odata cu evolutia lui socic-econemica, fenonene de inchidere si lipsa de receptivitate fata de antropologel “oaspete de seama”. = pe de alta parte, scaderea de gtructuralitate a acestor subiecte premiante motiveaza o schimbare a stachetei etnologice, ea incercind sa accepte si subiecte mai putin clar structurate cultural. Schitat inainte de al doilea razbo! mondial, acest proces a devenit acut si plin de consecinte in a doua jumatate a secolului, atunci cind antropologii evropeni, mai ales africanisti, s-au "intors acasa" pentru a incepe o etnologie a "aproapelui indepartat", nu geografic, ci social si cultural. Crize si urgente Inca de la constituirea ei, etnologia si-a depasit izolarea academica, nu numai calatorind spre ancheta de teren, dar si raspunzind in moduri extrem de directe unor comenzi politice si sociale, Scoala britanica si franceza s-au implicat, pe terenuri coloniale, in documentarea si sfatuirea metropolelor imperiale. La fel, Las Cases in documentarul scris pentru regele Spaniei.Antropologului i s-a cerut explicit sfatul de catre diverse puteri, pentru a- 1 cunoaste pe "strainul si marginalul" de neinteles, pentru a fi dominat. Dozele de bune intentii pavau iadul utopiilor si imperialismelor Raportul fata de strain, fie el salbaticul sau taranul, s-a transformat, prin rafinarea tensiunii constitutive si inerente. Iar atunci cind tensiunea a devenit grava, ea a aparut ca o criza. Sfatuitorul puterii metropolitane a inventat atunci “antropologia de urgenta", pe urmele "antropologiei practice". (Practical anthropology = orientare a etnologiei britanice in incercarea ei de a sfatui puterea politica in raporturile ei cu comunitatile coloniale. Antropclogia de urgenta = concept al antropologiei culturale structuraliste, legat de procesul de disparitie a culzurilor satesti sub influenta societatii, economiei si culturii moderne serise si de tip urban.) Daca ne-an xeferit la o schimbare de obiective a ecnologiei, de la sat la eras, era pentru ca in spatele ei se afla aceeasi incercare de gestionare a unei tensiuni acute, la contactul si frontiera dintre economii si culturi cu Viteze si norms constitutive contrastante. Societatile arhaice si culturile primitive sau rurale au fost invadate, modificate si duse spre extinctie de cele ale cuvintului seris, orasulul si politicii. Zle s-au simtit datoare sa salvgardeze, sa muzeifice, sa transforme in patrimoniu definitoriu ceea ce distrugeau. Dar au zamas fascinate de un subiect societal diabolizat. Toata lumea cunoaste Infernul lui Dante, prea putini Paradisul. Procesele de distorsiune si criza pe care orasul, devenit preponderent in societatile noastre, le-a scos la iveala, l-au transformat, si in ochi: administratorilor dizect raspunzatori, si in acela al etnologilor ce se simteau raspunzatori, in obiect de studiu interesant pentru o antropologie Practica si de urgenta (preponderent materialista si marxista). Etnologia a fost o stiinta = “celuilalt" de departe, pentru ca orice sat era depazte de centru si de cultura dominanta. Problema care se punea acum eza cea a "departelui de aproape" si conlocuitor; era problema concitadinului "de pe alta parte", a exclusului, a marginalului. Din ce in ce mai mult, orasul ce aspira identitati diferite aparea ca destructor de identitate sau ca deturnator al ei. De la nasterea formei urbane si a diferitelor tipuri de ras (Grecia epocii clasice, Evul Mediu european, Renastere, etc), de la diferente si continuitati cu erasul contemporan, problenaticile Urbane s-au indzeptat mai cu seama spre temele heterogenitatii, ale segregatiei, ale violentei si controlului social, ale organizarii spatiului si constructiei in sine. Tipul de identitate creat de diverse forme si unitati urbane a fost studiat mai intii in efectele lui perverse si de-abia mai apoi in ceea ce are el pozitiv si specific pentru o cultura urbana originala. Intrbarea cea mai frecventa pe care o suscita antropologia urbana este deci cea legata de natura exacta a oblectului de studlu. E care erasul un domeniu de studiu omogen si ¢ oare abilitata etnologia sa studieze lumea moderna si contemporana? Scoala de la Chicago a studiat mai mult ceea ce era singular si aparte in modurile de organizare a zelatillor sociale orasenesti, decit ceea ce insemna normalitatea. De-abia in anii '30 va aparea o compensare in maniera 2sociologiei banalului urban, odata cu “etnografia" americanului mijlociu (4). Si aceasta analiza are © viziune a orasului care nu-I priveste global, ci pe tipuri de unitati constitutive. Diferenta e ca aceasta priveste mai degraba spre cartierele producatoare de identitati normale, decit spre cele producatoare de pergonalitati accentuate negativ, adicat cartierul rezidential si mic burghez vs. ghetoul. Tehnicile pe care antropologia urbana crescinda si le propune in analizarea umanitatii produse de oras erau, in viziunea lui R.E.Park (5), cele trebuind sa se inspire din ziaristica, din ancheta de teren, pentru a furniza un model epistemic adecvat. Toti acesti cercetatori au multiplicat studiile de caz luindu-si drept oblective privilegiate diferitele comanitat! care compan mozaicul urban, fie cs identitatea lor de grup era anterioara venir‘i lor la eras, fie ca ea fusese produsa de catre contextul urban propriu-zis (marginali, proletari, bande de infractori, etc). Alegerea tinea in acelasi timp de definirea "traditionala" a subiectului traditional al etnolegie! - comunitati cu morfologii relativ precise, afirmindy-si valorile prin intermediul unor comportamente caracteristice si stabile - cit si de situatia istorica speciala pe cave un eras precum Chicago © avea in anii '20, prin concentrarea unor heterogenitati umane si comportamentale, rar intilnite pe terenurile clasice ale cercetatorului in stiinte sociale. Atentia se indzeapta, in antropologie, spre comunitatile locale creatoare de identitati compatibile si cu minim de posibilitati de dezvoltare ale unor tensiuni sociale de regula, satul si “cartierele” lui. Pe terenul nou care este orasul, cei de la Chicago au ales, in mod natural, ca unitate logica de studiu tot o comunitate locala, cu suportul ei spatial construit si cel comportamental. Deci, CARTIERUL ! De obicei, asezarile, ca suport de comunitati locale si de centre productive, se infatiseaza sub un aspect preponderent echiliprator; acum ¢ vorba ~ sub presiunea mitului orasului tentacular si a realului orasenese evenimential - mai ales de comunitati locale # caror regula este "dezradacinarea". Cel exclus se aseaza in centrul cercetarii, iar strainul devine enblena citadinului. Initial, aceasta perspectiva de analiza s-a indreptat spre modalitatile de adaptare ale unor grupuri si indivizi la contextul urban nou intilnit. Importante au fost: ~utilizarea spatiului, - ocuparea unui teritoriu, - definizea unui teritoris Fie ca e vorba de mobilitate sau de extinderea sferei rezidentiale, ocuparea si definirea teritoriului urban, asa cum a fost ea vazuta de antropologi, s-a tradus prin: = studii asupra cartierului, = studil despre "satul uzpan", = studii asupra ghetourilor. In fapt, ¢ vorba de mai multe culturi urbane, toate avind insa ca baza cartierul, arie ce reda si reflecta cel mai bine ierarhiile societale in plan economic si politic. $-a propus chiar definirea relatillor sociale urbane ca “impersonale, superficiale, tranzitorii si segmentare", tocmai plecindu-se de 3la fascinatia “cartierului malformat" (6). La un moment dat, si lucrurile continua si in etnologia contemporana, s-a impus silogismul "lipsa de valoare culturala" egal urbanitate, egal "fenomene marginale si minozitare" - din punct de vedere etnic, religlos, virsta, sex sau clasa sociala. Implantarile acestor minoritati au ocupat pentru scurt timp prim-planul imaginii caztierului, in detrimentul productiei originale si echilibrate de traire, pe care aceasta unitate si institutie o avea. Important in studiile actuale e faptul cransformarii cartierului, din segment, in institutie producatoare nu de subculturi ci de culturi, daca nu compatibile, atunci alternative. “Urbanismul", ca mod de viata, e din ce in ce mai mult vazut ca o diversitate spatio-socio-culturala, avind drept corolar in timp real, in durata extinsa, e unitate; invers decit orasul rupt in bucati. Ca parte, cartierul defineste intregul printr-o multituaine de definitii compatibile si reciproc avantajoase. Etnologia erasului de acum il contrazice aici pe Wirth (7). Proiectul etnologic urban ramine desigur impresionat de prestigiul intregulu: asupea partilor, daz se lasa sedus de rolul unitatilor urbane specifice in definirea globalitatii. Cea mai ampla si mai fiabila sinteza asupra cercetarilor de etnologie urbana incearca sa faca un tablou sintetic al organizarii raporturilor sociale erasenesti si al fenomenelor specifice vietuiri! urbane, vazuta atit calitativ cit si cantitativ. Astfel, antropologia urbana, luindu-si ca subiect reactia unor comunitati specifice acestui context cultural, a facut necesara aparitia si colaborarea antropologiei politice si antropologiei intreprinderii, ambele privilegiind studiul cartierului (8). TT, ORASUL CARTTERELOR ST CARTIFRUL. ORASULUT Cuvintele cheie Cartierele etnologies Aparent, includerea cartierului si a orasului in studiile de etnologie este legata de o modernizare a proolematicii - nevoie resla a oricarei stiinte, dar caze scoate 1a iveala un clivaj: orasul este emblema modernitatii, dar nu totdeauna si cartiersl in acecasi masura. Cartierele etnologie!, fie ele periferice sau incluse ca insule urbane, istorice si nedotate infrastructural sau extrem de noi si gresite functional, au fost alese datorita faptului ca se propuneay ca niste “cazuri" limita si au devenit subiectul unor studii de caz. Hsecul socio-cultural al cartiezului a fost cel care a trezit interesul; mult mai tirziu, succesele lui tacute. Studiile efectuate au demonstrat ca, in agregarea comunitatilor si in productia identitara, unitatile mici sint mai eficace, cu mult mai mare randament cultural - bun sau rau - decit cele mari, conform formulei: cartierul te defineste mai mult decit orasul. Cartier hogat sau cartier sarac, cartier vechi sau nou, cu sau faza succes, ele produc culturi urbane atragatoare.orasul cartierelor Exemplu de caz: Parisul - creatie urbana de mare succes, continind toate atractlile, opozitiile si pericolele une metropole perfect definite, pol al tuturor motivatiilor modernist ai al comportamentelor aferente: = constructie identitara (am fost 1a Paris), - context creativ al artelor si stiintelor, - catalizator al actualitatii politice, sociale si economice, el a capatat numeroase embleme. Literatura despre Paris este uriasa si la fel si suma imaginilor lui. Toate acestea duc la transformarea lui in emblema, deci la o globalizare a Si totusi, mai mult decit simbolistica monumentala, impozanta si efemeza (caci adresindu-se mai ales efemeridelor urbane, care sint acele non- comunitati ale grupurilor de turisti), Parisul traieste si este trait si studiat, se anunta lui insusi ca oras al propriilor cartiere. In revista lunara prin care primaria isi informeaza concetatenii despre ce este important in viata metropolei, singuza sectiune aparte si detasabila, ca supliment, este un ziar al cartierelor. Nu unul al arondismentelor, nici al statiilor de metro sau al monumentelor, sau oricum nu in cea mai mare Articularea creativitatii comunitare, identitare si patrimoniale a unel sume de cartiere pare a fi importanta in definirea personalitatii oraselor europene si nu numai. (9) Avem de-a face cu traducerea in medie administrativa a unei realitati apecifice identitatii pariziene sau franceze, ce pune in evideata concestul de LOCAL. Atita vzeme cit traiecte preponderent la nivelul identitatiler de grup restrins, regionalul © mai important decit nationalul, si cartierul mai mult decit orasul. Aceasta pentru ca ocaziile in care sint solicitate nivelurile restrinse gint mai freevente decit cele generale: = am ocazia sa ma declar mai des ca fiind breton, decit francez, sau ardelean, decit roman, sicilian, decit italian, s.a.m.d.; la fe, a locui in cartierul Belleville, decit la Paris, in cartiercl Ferentari ori Primaverii, decit in Bucuresti. Din punctul de vedere al comunitatilor umane (societati, natiuni, etnii, colectivitati, vecinatati, familii), acceptarea, formarea si administzarea cartierului in oras s-a facut pe cai ei in moduri digerite. La un moment dat, © comuna peri-urbana, o mahala ori un mitoc au fost acceptate si incluse urbanistic si administrativ, cu toate pacatele si calitatile lor, in structura urbanistica si administrativa a orasului. Spre exemplu, ca propunere de studiu de caz: Schell Brasovului, ori comuna Libera Montmartre. Si satele au cartiere, din punctul de vedere al etnografiei asezarilor. Dar, antropologic vorbind, ca si pentru etnografia asezarilor, planul satulu! spune totu? despre cultura si viata celor care il lecuiese (adunat, rasfirat, risipit) . 5In masura in care cartierul apartine orasului, el depinde, cel putin spatial si administrativ, de totalitatea urbana si de simbolvl ei ales: plancl. Dar, in raportul de auto-definire reciproca ORAS-CARTIBR si CARTIERE-ORAS (fiindea nu exista oras cu un singur cartier), antrepologia culturala, deci observarea structurilor comunitare, 9 favorizeaza pe cea din urma, Cel putin in acest caz, cheile orasului, inteles ca subiect al unei lecuiri culturale, par a fi cartierele, cu numele, istoria si lecuitorii lor. cartierul, ca deschizator de perspective asupra orasului, a fost supus studiulvi si @ incitat la ameliorarea unor concepte cheie ale etnologie! contemporane, cum ar fi cele de: ~ identitate, - patrimonialitate, = atructura, - local. IIT, TESUTUL URBAN Locuri si nelocuri Autentic si legitimita’ Retele, trasee si Situatii comunitare Antzopologia urbana, ca si alte discipline caze trebule sa dea seama despre institutia polimorfa a orasului, a trebuit sa faca fata contrastelor unor domenii apazent distincte si a crezut uneori ca nu-si va putea transfera instrumentele conceptuale de la sat la oras, Diversitatea situatiilor nu infirma totusi probabila perenitate unor scheme de organizare a discursulul. Pe primul loc se afla notiunea de STUCTURA si modul cum ea da un continut celei de vetea si de tesut urban. Se cunoaste, spre exemplu, faptul ca notiunea de retea permite sa dam seama in aceeasi masura despre relatiile diatre sotii unei famllii lendoneze a unui cartier obisnuit, sau despre victoria in alegeri a unui candidat in aleger! din Madhya Pradesh. (10) Vazut prin prisma RETBLET, orasul prezinta o permanenta impletire de retele tari Si institutionalizate, cu altele fluide si caze permit initiativa locuitorilor. Atita vreme cit este modelul privilegiat al unor atari interdependente culturale, cartierul se impune in antropologie ca un creator de LOCURI. Tesatura urbana a planului global al utopiei administrative se diversifica intr-o multiplicitate de "petece din diverse materiale", un "patchwork" ce are credibilitatea unei pinze de Gustav Klimt. Deja, Lévi-Strauss vorbise despre culturile locale, primitive, salbatice gi satesti ca despre culturi modelate ori modelatoare de “bricolaj". Patchwork~al ar putea fi conceptul unificator al importantei cartierului in antropologia urbana. Aceasta modalitate de a privi din interior imaginea de sus a ozasului apare in antropologie mai les in legatura cu conceptul de LOC."peticeala” eo alternativa a teser‘i si deci a retelei. Daca sructura urbana e un tesut, acesta este, etnologic vorbind, rezultatul incrucisarii dintre o urgeala si o bateala: - urzeala az fi reprezentata de constringerile culturale, economice, politice si istorice ale constructiei orasului de catre putere, - bateala ar fi inventarea si reproducerea, independenta, a locului urban #i a nelocului de catre libera practica a indiviziler si comunitatiler. Locul, spre deosebire de intindere, povesteste despre transformarea culturala suferita de spatiu, ca urmare a locuirii. Tar cel mai bun exemplu de autenticitate a unor locuri urbane nu poate fi decit cartierul. Urzeala institutionalizarilor orasenesti poste da soliditate, inse normata s confundabila. Bateala introduce culoarea si inconfundabilul. Sectoarele si raioanele orasului au de obicei numere, cifre romane sau arabe, cartierele au nume ( poate, ca urmaze a aceatei contrastari, intre razboaie, sectoarele Bucurestiului aveau indici de culoare - sectorul de negru, de verde, s.a.m.c.). In afara de retele, antropologia a preluat din vechiul ei mediu de studiu, aplicindu-1 1a oras, conceptul de TRASEU. El determina frontiere si Locuri de schinb si mai ale situatii comunitare. Ocuparea spatiului, dar si operatiile de import-export ale tipului de locuire, sint specifice proceselor de aculturatie, imbogatesc sesedinta si dau un contur precis cartierului. Orasul are petece de locuri locuite, de locuri traversate si de Locuri vizitate. Locurile, retelele si traseele sint autentificate de locuire si de istorie, sint legitine. Pe de alta parte, simplele locuri de travesrare nu sint trasee sau locuri de popas autentice. Din punct de vedere identitar, nici punctul de frontiera, nici aeroportul, nici gara, nici statia de metrou, tramvai, etc. sint numai non-locuri, ce nu au, desi incearca, creativitate identitara. ¥tnologia in oras se deosebeste de cea = orasulvi, Fa este cea care vede mai bine proliferarea non-locurilor si care propune, pentru a le deosebi de locurile autentice, legitime, conceptul de situatie. Dincole de structuri si retele, situatia de a locui defineste urbanitatea, jar din acest punct de vedere, fericiti cei care locuiesc un cartier si nu un non-cartier. Absent constiintei ca o structura urbane ar fi cartier este un indiciu ca legitimitatea si autenticitatea acesteia este deficitara. IV. LOCUIREA CA VALOARE PATRIMONIALA Productie identitara Productie patrimoniala Sociologia fenomenelor urbane foloseste uneori aceleasi concepte ca si etnologia, dar aplicindu-le colectivitatilor largite si nu restrinse, erasului global si nu unitatilor urbane legitimate organic si istoric. Atit specialistii spatiului construit, cit si cei ai spatiului lecuit, utilizeaza realitati urbane transformate in concepte ale discursului, cele mai frecvente find: ~ cartiez, = locuinta,- piata, ~ estrada, = monument, Ble se intersecteaza cu notiuni analitice, precum utopia, urbanismul, centralitatea, periferia sau ghetoul. Modurile de ocupare a spatiilor mai sus citate, modurile de insertie in grila notiunilor citate, contextualizeaza locuirea in tensiunile urmatcarelor opozitii (lista neexhaustiva): > urban-rural, ~ proxim-indepartat, = locuibil-locuit, Antropologic vorbind, tensiunile si clivajele intre fapte si notivni cunoscatoare, productive si non-productive, articulate in jurul cartierului, contureaza o dominanta: un fel de interogare a cartierului si de recompensare a lui (sau pedepsire), axiologica ori administrativa, in functie de cea ce s-a gasit vinovat sau nevinovat in functionarea lui in slujba orasulu: si/sau comunitatilor Modul in care socialul preduce orasul si iavers, modul in caze orasul produce un anumit tip de social, fac parte dintr-un intreg discurs despre producerea locurilor si evitarea non-locurilor. Locuirea producatoare de locuri este principial vazuta ca o practica creatoare de identitati pozitive, deci valorcasa si apartinind de patrimoniul cultural. Din zestrea orasului, de cele mai mlte ori e pus in valoare cartierul, atunci cind el se casatoreste pe cai administrative sau academice eu orasul. Cronologic vorbind, redescoperirea valorii si reaproprierea vechilor centre urbane, autentificate, dateaza de la inceputul anilor ‘60, Mai multe mari orase europene incep sa evidentieze atunci interesul pe care locuitorii incep sa-1 aibe pentru vechile lor cartiere, sa foloseasca numele lor in pofida impartirilor administrative carteziene, sa le invoce in vorba si fapta cotidiana. Se pare ca aceasta miscare era o consecinta si o reactie la operatiile brutale de urbanism. Daca urbanismul s-a prezentat mereu ca filozofie practica si ca utopie a solutiei deus ex machina a urbanului global, singurul adversar, nu prea solid, dar tenace, a fost cartierul. La ora actuala, exista in spatiul european o miscare sociala ce incearca sa~ si apropie productia legitimitatii locuirilor urbane, nu numai in sensul deciziei politice si economice, ci si in sensul in care acestea provin din incercarile de constructie identitara, putin formalizate, ale locuiterilor orastlui. Interesanta este consecinta: s-a inteles ca ‘dentitatea urbana locala nue legata de ceea ce se stia despre monumente, deci doar de nobletea menoriei, ci si de intregul tesut urban cu functie identitara. Se constituie astfel o tema in care antropologia se implica masiv: salvgardarea tesutului urban patrimonial, inteles si prin prisma locuiril. In 1922, sint create primele "zone de protectie a patrimoniului arhitectural si urban", Ele trec dincolo de anumite monumente si fragmente spatiale ale orasului, care, prin valoare istorica, se includ in "trasee ale traditiei". Odata ce orasul devenise locul privilegiat al spiritului uman, el a fost 8vazut ca o colectie de monumente demne de a fi vizitate si a incepur sa se expuna, sa se transforme in expozitie, pentru a se justifica in competitia turismului. Nimic rau, turism se facea si in "Grecia secolului de aur". Ceea ce este remarcabil in descoperirea pe caze ingtitutiile sociale politice o fac, prin intermediul antrovologiei urbane, este faptul ca incep sa fie atente, nu numai la fragmente si obiecte, ci si la structurari ale lor, de felul cartierelor. Orasul ca patrimoniu devine mu numai un spativ al amintirii, ci si unul al valorilor prezente. Tesatura urbana este considerata a constitu: sufletul ozasului, prin refacerea, zeabilitarea vechilor cartieze si prin protejarea lor. (11) Problematica identitatiler grupuriler sociale care constituie populatia urbana devine atit de importanta, incit cartierul pare a domina orasul, printr-un fel de rasturnare a raportului dintre centru si periferie, 1a Intersectia Lensienatelor lobby-uri ale cercetaterilor si ale celer ce administreaza spatiul urban, Fabricarea patrimoniului urban, acministrativ si conceptual, duce si la tensiuni. £ ultima tzesarize a une conceptii destul de vechi despre oras, ce il reduce la o sua de echiparente si functiuni si care nu lasa loc aparitiei unei culturi specific urbane a productie! identitare. In mare parte a cemersului sau, etnologul se confrunta cu perscane care coexista intr-un spatiu, timp, teriteriu sau resea si care impart un patrimoniu simbolic. Deseori el este tentat sa vorbeasa, din aceasta cauza, despre "tribul urban" (ethnos in greceste inseamna trib) sau despre “satul din oras". Dar valorile pe care le studiaza sint usor decalate. Asezarea rurala nu © numai o functionalitate prezenta, ci si-a constituit valorile organic, liber si legitim, In ceea ce priveste cartierele, ele au fost, fie construite, fie recunoscute mai apoi ca valori patrimoniale. Deci au fost produse si transformate in masini de locuit valeroase, fie de puterea politica, fic de proprii lecuitori De cbicei doar centrul e un loc transformat in simbol patrimonial si identitar si mai rer si mai greu periferia. (12) V. CENTRUL SI PERIFERIA Puterea si comunitatile Rituri si locuri de trecere Centralitatea este sinonima cu puterea si pare a fi intemeictoare in ocuparea spatiului, atit in cultura rurala cit si in cea urbana. Difera utilizarea ei, strategiile si politicile fata de comunitate. Intemeierea une! asezari are loc la tara prin punerea unui stilp sau unei cruci, prin constituirea spatiilor de comunicare cu transcendentul. Biserica si cimitirul sint speranta si modelul spatiului de locuit, transformat in spatiu comunitar. Atunei cind cimitirul este exclus din centralitate, este semnul unei secularizari radicale a vietii ansamblului de locuit. (exemplu: cimitirul Inocentilor, inchis si transformat in 1785 de catre Ludovic al XVII-lea; inainte de Haussmann, Ch.Guillaumont facea opera de urbanism utopic, ideologic, dar nespiritual.) Etnologia studiaza constituirea si transformarea identitatilor in culturile 9satesti locale, prin prisma vietii rituale din ciclul vietii (botez, casatorie, inmormintare), ca initieri succesive de la o identitate 1a alta sau din ciclul calendaristic (sarbatorile de peste an), ca initieri si accederi libere si efemere in esentialitatea comunitara transcotidiana. (Eliberarea viltearel plete a halelor de osemintele a peste 20 de parohil pariziene, ca si alinierea haussmann-iana, priveaza viata obisnuita de astfel de suporturi prevazute in tesatura localitatilor.) Cartierele a: asemenea locuri ale unei ordini spirizuale, aflate dincolo de ordonarea administrativa. In raporturile dintre puterea centrala si comunitatile urbane se imagineaza un model a? crasului Post-modern, ce pare sa incerce sa parafrazeze o formula din secolul alxTT-lea si reluate de nenumarati ginditori. Orasvl, in acest caz, si nu Dumnezeu, ar trebui sa fie: "Sfera infinita al carei centru ¢ pretutindeni, iar circumferinta niciunde" Regasim aici orasul cartierelor, caze presupune ca trecerile sa devina adevarate rituri urbane de trecere creatcare de urme si loc, si nu simple cirevlatii producatoare de non-locuri. Transformarea centrului oraselor in enblema patrimoniala are o mare legatura cu modelul orasului cetate, politic si cultural. Dar e si un patrimoniu greu de locuit de altcineva decit de trecatirii grabiti, care int turistii si functionarii. Locuibilul urban al marilor orase a fost impins spre periferie, o periferie favorizata sau defavorizata, dar niciodata aliniata. Cartierele populare ori yezidentiale, manalale sau grupari de vile, si-au putut pastra un urbanism in care patrimoniul nu este doar unul al zidurilor ce interzic afisajul, ci al curtilor, strazilor si colturilor de strada, al locurilor de sociabilitate decise comunitar si neautoritar. VI. OCHIUL STAPINULUI SI OCHIUL STRAINULUI Imagine si identitate Precum intreaga noastra civilizatie, si in calitate de suprem reprezentant al ei, orasul a intrat intr-o epoca in care identilatea e data mai mult de imagine decit de ritual. McLuhan spera ca aceasta va duce la aparitia satului global, datorita extinderii comunicatiei interumane si interinstitutionalizate rapide, de la un simplu privilegiu al uzbanului la aivelul intregii planete, recuperindu-se astfel calitatea comunicarii de tip rural. In 1927, Le Corbusier lansa celebra formula "trebuie ucisa strada coridor". Bra, intr-un fel inca un atac la adresa cartierelor si condamnarea a tot ce facea bogatia oraselor, locuri de trecere si locuri de sociabilitate fixa, tesatura strazilor si pietelor. Cind strada moare, deasupra ei se ridica ansanbluri dormitor. B 0 ardoare ideologica ce transforma oamenii in obiecte care nu au alt sens decit formele in care se aliniaza. (13) Spuneam mai sus ca patrimonializarea oraselor a inceput prin expunerea lor, printr-o vointa de a arata in principal prin valerile monumentale. Ochiul camerei de lat vederi este un ochi al strainului si a servit initial populatia migrateare urbana a turistilor in cautaze de ‘dentitati prin corespondenta (mai mzlt decit admiratori ai peisajului urban) 10Mai tirziu a intervenit si ochiul stapinului tesaturii urbane, al stapinului autentic, al lecuitorului. Marcel Carné spunea in 1933: "S-a abuzat de anumite perspective asupra Parisului. De un Paris al cartilor postale ilustrate, cu Opera, Piata Concorde, Turnul Eiffel, Arcul de Trlumf. Tot atitea antene de contact cu restul lumii. Dar exista si inima vietii multiple si mereu reinnoite, care este cea a fiecarui cartier, a ficarei case, a fiecarui colt de strada". (14) Atunci cind vrea sa se simta parizian, locuitorul marturiseste 0 clara negatie a Turnului Fiffel, el ducindu-si acasa fotografiile strazilor din vechile cartiere. La fel, lisabonezii nu te trimit si nu se lauda cu urbanismul salazarist, cl cu saracul cartier Al-Fama. Ei vad si imagineaza © identitate de orasean al cartirelor. VII, POVESTIREA CARTIERULUI orientari bibliografice si de cercetare in etnologia urbana si valorizarea ei Cartierul este o institutie culturala, si ca orice institutie culturala isi constituie, isi atribuie si isi promoveaza propria lui mitologie. Din totdeauna, antropologiile culturale, sau industriale ale peisajului, sau structurale, au notat, ca notiune centrala, mitul. Mitul © o naratiune, el este structurarea unei valori normative prin intermediu] une! naratiuni orale sau scrise, ce confera identitate si legitimitate. "punerea in poveste" a caztierului este ulterioara celei a ozasului, dar e cea dominanta azi. Ea se constituie din multiple surse ale unor domenii diferite: = mass-media, - publicitate, = promovarea turismului si a micilor industrii artizanale si de lux legate de el, ~ administratii locale, - viata asociativa lecala, = societati acadenice, - istorii de viata personale, familiale, comunitare. Toate aceste surse, si altele inca, contribuie, mai ales in secolul XX, la constituirea unei vaste si atragatoare literaturi a cartierului orasenesc si a imaginilor sale. Temele de cercetare antropologica se intretes cu liste de titluri academice, memorialistice, de proza, de versuri. Artele vizuale neortodoxe iau drept suport cartierul pentru dezvoltarea lor, sila fel, in alt plan, programele politice post-moderniste (de dincolo de stinga si de dreapta) BIBLIOGRAFIA prezentei prezentari de tema include studii, articole, programe de cercetare si deasemenea documente birecratice privind modul cum sint ele comandate si folosite de diversele administratii, preponderent europene. qiNote: E., Burgess E.W., ™ University of Chicago Press. L'ecole de Chicago, Naissance de L'ecologie urbaine, Paris, Fdition du Champ Urbain, 1979 2. Lévi-Strauss Claude, 1958, Antropelogie structurale, Plon 3. Tdem 4. Lynd Robert si Helen, Middletown, Ethnographie de 1'americain moyen, Carrefour, Paris, 1931 R., 1925, The City, Chicago, The 6. 928, The Ghetto Chicago, University of chicago 8 7 1938, Urbanism as away of life, American Journal of Sociology 44, ppl-24 3. Hannerz V., 1980, Explaining the City New York, Columbia University Press 3. Paris- Mini Journal ~ Le Journal des Quartiers ~ 51/1995 0. Batt P., 1957, Family and Social Nettwork, London Choay F., 1992, L'allegorie du patrimoine, 2. Althabe G., Production des patrimoines urbains, Jeudi i. 13. Vaneigem R., 1967, Traite de savoir-vivre a l'usage des jeunes generations 14, Cené Magazine 11/1933 12