COALA POSLICEAL SANITAR ION MINCU

SIFILIS

NUME:LCTUU ANDRADA CLAUDIA

CLASA:IID AMG
 SIFILIS

Informatii generale

Sifilisul este o boala infectioasa si contagioasa determinata de Treponema

pallidum, spirocheta patogena care se transmite prin contact sexual sau pe cale
transplacentara, exceptional prin contact sanguin (intepatura, transfuzie).

a. Aspecte clinice

Dupa contact, agentul patogen difuzeaza rapid prin sistemul limfatic. Perioada
de incubatie este cuprinsa intre 15 zile si 3 luni. In lipsa unei antibioterapii
intercurente care sa decapiteze sifilisul, boala se instaleaza progresiv si poate
conduce la manifestari clinice variate, clasificate astfel: sifilis precoce (infectios)
si sifilis tardiv (neinfectios). Fiecare din cele 2 stadii pot include urmatoarele
forme clinice (vezi tabelul 1):

sifilis primar, secundar si sifilisul latent precoce (in cadrul sifilisului precoce);

sifilis latent tardiv si numeroasele forme de sifilis tertiar (in cadrul sifilisului
tardiv).

Sifilisul primar se manifesta clinic prin prezenta sancrului si a adenopatiilor.

Sancrul poate persista intre 2 6 saptamani si poate regresa spontan in absenta
unui tratament specific.

Sifilisul secundar se manifesta clinic prin eruptie cutaneo-mucoasa (trunchi,

fata, palme, plante) insotita uneori de manifestari ca: febra, artralgii,
poliadenopatii, hepatita, uveita. Semnele clinice apar intre 6 saptamani si 6 luni
de la debutul sancrului. Eruptia poate sa dureze de la cateva zile la cateva
saptamani. In absenta unui tratament specific, eruptia poate surveni in mai multe
faze, intrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul unei perioade de 1-2 ani.
De remarcat posibilitatea regresului spontan al eruptiei in lipsa tratamentului.

Sifilisul latent precoce si sifilisul latent tardiv sunt stadii lipsite de semne
clinice. Existenta acestor stadii clinice silentioase in cursul carora diagnosticul
nu este posibil decat prin teste serologice, constituie o dificultate majora in
depistarea bolii.
Sifilisul tertiar se manifesta clinic prin determinari cutanate (gome), neurologice
(tabes, paralizie generalizata), cardiovasculare (aortita sifilitica, anevrism de
aorta, stenoza coronariana). Semnele apar intr-un interval de 4 40 ani de la
sancrul initial. Cazurile de sifilis tertiar sunt rare in zilele noastre si mai ales in
tarile industrializate unde populatia foloseste in mod frecvent tratament
antibiotic intercurent.

Sifilisul congenital. Riscul transmiterii transplacentare a infectiei cu Treponema

pallidum a crescut interesul pentru depistarea bolii la femeile gravide.
Interpretarea rezultatelor serologice la femeia gravida este complicata prin
posibilitatea existentei unei reactii fals pozitive legata de sarcina. In aceste
situatii, determinarea FTA-ABS IgM sau EIA-IgM permite diferentierea unui
sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis evolutiv. In transmiterea
transplacentara a bolii exista urmatoarele posibilitati evolutive: manifestari
septicemice care duc la moartea fatului, nastere prematura, leziuni neurologice
observate tardiv.

SIFILIS PRECOCE (INFECTIOS)

Durata de la expunere Forme clinice

9-90 zile Sifilis primar

6 sapt.-6 luni (4-8 sapt. de la Sifilis secundar

leziunea primara)

2 ani Sifilis latent precoce

SIFILIS TARDIV (NEINFECTIOS)

> 2 ani Sifilis latent tardiv

3-20 ani Sifilis tertiar (gomatos, cardiovascular, neurosifilis)

SIFILIS CONGENITAL

< 2 ani de la nastere (inclusiv Sifilis congenital precoce

nasterea de fat mort)

2 ani Sifilis congenital tardiv

Nota: Transmiterea transplacentara se produce in stadiul de de sifilis precoce; au fost
descrise insa cazuri si in stadiul de sifilis latent tardiv

b. Aspecte biologice. De rutina, diagnosticul sifilisului se bazeaza pe metodele

serologice care sunt disponibile in majoritatea laboratoarelor. Metodele directe
(microscopia cu fond intunecat, imunofluorescenta, inocularea la animal) raman
apanajul laboratoarelor de specialitate.

Raspunsul imun fata de infectie include producerea de anticorpi fata de o paleta

larga de antigene, fiind implicati atat anticorpi nespecifici
(anticardiolipina/reagine) cat si anticorpi specifici antitreponemici. Primul
raspuns demonstrabil este reprezentat de anticorpii specifici antitreponemici de
tip IgM, care pot fi detectati la sfarsitul celei de a 2-a saptamani de infectie;
anticorpii antitreponemici de tip IgG apar mai tarziu, in saptamana a patra.
Astfel, la debutul simptomatologiei clinice majoritatea pacientilor prezinta
anticorpi IgM si IgG.

Anticorpii nespecifici se pozitiveaza dupa aproximativ 4 saptamani de la

contactul infectant. Tratamentul si infectia HIV asociata pot afecta raspunsul
imun.

Titrul anticorpilor nespecifici si cel al anticorpilor specifici IgM scade rapid

dupa tratamentul adecvat in sifilisul precoce, dar anticorpii specifici IgG persista
indefinit.

Tinand cont de particularitatile raspunsului imun, testele serologice pentru sifilis

pot fi clasificate in 2 mari categorii:

Teste care pun in evidenta anticorpi nespecifici (teste non-treponemice):

VDRL Venereal Disease Research Laboratory si

RPR Rapid Plasma Reagin test

Teste care pun in evidenta anticorpi specifici (teste treponemice):

TPHA Treponema pallidum Haemagglutination Assay (hemaglutinare pasiva

detecteaza anticorpi totali IgG si IgM),
FTA ABS (Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion de tip IgG si IgM),

EIA (de tip IgG si IgM)

Testele non-treponemice sunt rapide, usor de efectuat, au un cost redus si

prezinta o sensibilitate foarte buna, in special in stadiul precoce al infectiei.
Principalul lor dezavantaj este ca se asociaza cu o rata importanta de rezultate
fals pozitive, in special la gravide (la aceasta categorie, aproximativ 28% din
rezultatele pozitive pentru RPR pot fi biologic fals pozitive). Rezultatele pot fi
exprimate calitativ sau semicantitativ; titrurile VDRL/RPR sunt crescute la
pacientii cu infectie acuta, reinfectie sau reactivare a unei infectii din
antecedente care nu a fost tratata adecvat. Aproximativ 72-84% din pacientii cu
sifilis primar sau secundar prezinta o scadere de 4 ori a titrului VDRL/RPR, la 6
luni dupa incheierea unui tratament corect. Rata seroreversiei depinde de titrul
pretratament si stadiul bolii. Indivizii care prezinta primul episod de infectie au
sanse mai mari de seroreversie decat cei cu infectii repetate. Astfel, testele non-
treponemice sunt utile nu numai pentru identificarea infectiei ci si pentru
monitorizarea eficientei tratamentului.

Testele treponemice sunt folosite pentru a confirma testele screening pozitive.

Au o incidenta de rezultate fals pozitive mai scazuta decat testele reaginice. Nu
sunt in general recomandate pentru screening-ul infectiei deoarece au
sensibilitate mai redusa decat testele non-treponemice in primele 2-3 saptamani
ale stadiului de sifilis primar. Acest tip de anticorpi persista toata viata; nu sunt
utili in monitorizarea eficientei terapeutice.

Testele imunoenzimatice EIA care folosesc antigene treponemice recombinate in

placi cu godeuri pentru a detecta anticorpi IgG si IgM au o sensibilitate similara
testelor non-treponemice si o specificitate echivalenta testelor TPHA si FTA-
ABS. Din aceste motive, testele EIA pot reprezenta o alternativa eficienta la
asocierea traditionala a testelor non-treponemice si treponemice, pentru
diagnosticul definitiv al sifilisului. Testele EIA IgM sunt mai sensibile decat
FTA-ABS IgM si pot fi folosite pentru diagnosticul sifilisului precoce sau
congenital3.

Sifilisul congenital. La nastere nou-nascutul are acelasi profil serologic ca al

mamei de la care s-a facut transferul pasiv al IgG si care vor disparea in primele
3-6 luni la un copil neinfectat. Controlul serologic al copilului neinfectat se face
cu scopul de a urmari scaderea progresiva a titrului anticorpilor. Pentru copilul
infectat si tratat, anticorpii antitreponemici persista mult timp si numai scaderea
semnificativa a VDRL ului permite urmarirea eficacitatii tratamentului.
Dozarea IgM la nou-nascut, face diferentierea intre pasajul pasiv de anticorpi
materni (IgG) si sinteza activa de IgM de catre nou-nascut. Un profil serologic
cu IgM negativ nu exclude diagnosticul de sifilis congenital, daca mama a fost
infectata tardiv in cursul sarcini.

Serodiagnosticul la gravide

Asa cum s-a mentionat mai sus, testele non-treponemice sunt asociate cu o rata
semnificativa de rezultate fals pozitive, in special in prezenta unor titruri
scazute. De aceea, in zonele cu prevalenta mare a infectiei unde accesul la
testele de confirmare este limitat, gravidele care prezinta un titru 8 trebuie
obligatoriu sa primeasca tratament. Cu toate acestea, avand in vedere
morbiditatea si mortalitatea asociate cu infectia congenitala si lipsa de acces in
multe zone la teste RPR cantitative, se recomanda ca toate gravidele care
prezinta un rezultat pozitiv la testele non-treponemice sau treponemice sa fie
tratate imediat. Riscurile asociate cu un sifilis netratat in perioada sarcinii
depasesc cu mult riscul tratamentului nenecesar la mamele cu un rezultat fals-
pozitiv.

Sifilisul si infectia HIV La majoritatea pacientilor HIV pozitivi raspunsul

serologic pentru infectia cu Treponema pallidum este nemodificat. Sunt rare
cazurile in care s-au raportat reactii negative sau slab pozitive pentru un pacient
cu sifilis secundar.