Cnd se lumin de ziu, Ft-Frumos vede c irul munilor d

ntr-o mare verde i ntins, ce triete n mii de valuri senine,

strlucite, care treier aria mrii ncet i melodios, pn unde ochiul
se pierde n albastrul cerului i n verdele mrii. n captul irului de
muni, drept asupra mrii, se oglindea n fundul ei o mrea stnc
de granit, din care rsrea ca un cuib alb o cetate frumoas, care, de
alb ce era, prea poleit cu argint. Din zidurile arcate rsreau
ferestre strlucite, iar dintr-o fereastr deschis se zrea, printre oale
de flori, un cap de fat, oache i vistor, ca o noapte de var. Era
fata Genarului.
Bine-ai venit, Ft-Frumos, zise ea, srind de la fereastr i
deschiznd porile mreului castel, unde ea locuia singur ca un
geniu ntr-un pustiu, ast-noapte mi se prea c vorbesc c-o stea, i
steaua mi-a spus c vii din partea mpratului ce m iubete.
n sala cea mare a castelului, n cenua vetrei, veghea un motan
cu apte capete, care cnd urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar
cnd urla din cte apte, s-auzea cale de apte zile.
Genarul, pierdut n slbatecele sale vntori, se deprtase cale
de-o zi.
Ft-Frumos lu fata n brae i punnd-o pe cal, zburau amndoi
prin pustiul lungului mrii ca dou abia vzute nchegri ale
vzduhului.
Dar Genarul, om nalt i puternic, avea un cal nzdrvan cu dou
inimi. Motanul din castel mieun dintr-un cap, iar calul Genarului
nechez cu vocea lui de bronz.
Ce e? l ntreb Genarul pe calul nzdrvan. i s-a urt cu
binele?
Nu mi s-a urt mie cu binele, ci de tine-i ru. Ft-Frumos i-a
furat fata.
Trebuie s ne grbim mult ca s-i ajungem?
S ne grbim i nu prea, pentru c-i putem ajunge. Genarul
nclec i zbur ca spaima cea btrn n urma fugiilor. n curnd i
i ajunse. S se bat cu el Ft-Frumos nu putea, pentru c Genarul
era cretin i puterea lui nu era n duhurile ntunericului, ci n
Dumnezeu.
Ft-Frumos, zise Genarul, mult eti frumos i mi-e mil de
tine. De ast dat nu-i fac nimica, dar de alt dat... ine minte!
i lundu-i fata alturi cu el, pieri n vnt, ca i cnd nu mai
fusese.
(Fat-Frumos din lacrima Mihai Eminescu)