GENERALITATI

Mycoplasmele constituie un grup particular de bacterii, din clasa Mollicutes (ce

cuprinde bacterii foarte mici si fara perete celular bacterian), incadrate in familia
Mycoplasmataceae, familie care cuprinde 69 specii de Mycoplasma cu doua
specii patogene: Mycoplasma pneumoniae si Mycoplasma hominis si 2 specii de
Ureaplasma cu o specie patogena Ureaplasma urealyticum. Celelalte
mycoplasme sunt saprofite, facand parte din flora obisnuita a mucoaselor oro-
faringiana, vaginala si uretrala.
Mycoplasmele sunt ubicuitare, izolate de la om, pasari, insecte, plante, sol, ape
de canal, izvoare de apa termala etc. La om colonizeaza cel mai frecvent
suprafetele mucoase determinand tipic, boli cronice inflamatorii ale tractului
respirator, urogenital si ale articulatiilor.
Sunt cele mai mici bacterii, avand un diametru de 0,2-0,8 m, fiind lipsite de
perete celular ceea ce le confera forme variate si rezistenta la actiunea
antibioticelor beta-lactaminice (peniciline si cefalosporine). Sunt sensibile la
temperatura, uscaciune, raze ultraviolete, antiseptice uzuale, detergenti,
tetracicline si eritromicina si sunt rezistente la peniciline.

PATOGENITATE

Mecanismele patogenice prin care mycoplasmele adera si colonizeaza suprafetele

mucoase si determina leziuni in organism sunt inca insuficient cunoscute.
Mycoplasma pneumoniae:
- produce peroxizi cu efect citolitic asupra celulei gazda, ce duce la oprirea
miscarilor cililor respiratori; miscarile cililor respiratori avand rol important in
drenarea secretiilor respiratorii, inhibarea lor determina stagnarea secretiilor si
favorizeaza aparitia infectiei
- neavand perete celular, bacteria are in organism un contact strans cu celula
gazda, determinand organismul sa secrete autoanticorpi, cu formarea de
complexe imune ce ar putea fi raspunzatoare de manifestarile extrapulmonare
asociate infectiei cu Mycoplasma pneumoniae (leziuni SNC, miocardite, artrite
etc.); acesti autoanticorpi pot aglutina eritrocitele umane la 4C (aglutinine la
rece), mecanism ce ar explica anemia asociata uneori cu aceasta infectie
- poseda proprietatea biochimica de a metaboliza glucoza.
Mycoplasma hominis:
- are proprietatea biochimica de a metaboliza arginina, eliberand cantitati mari de
amoniac, care are potential citotoxic
- produce peroxizi care se crede ca ar avea rol in injuria celulara.
Ureaplasma urealyticum:
- are proprietate ureazica, adica poate metaboliza ureea, inducand formarea de
calculi urinari
- se pare ca opreste miscarea spermatozoizilor, putand fi implicat in etiologia
sterilitatii
- are o proprietate proteazica specifica, putand degrada unele IgA, ceea ce ar fi
un factor de virulenta.

MANIFESTARI CLINICE

Mycoplasma pneumoniae este cauza majora a unei pneumonii atipice primare si

nu face parte din flora normala a omului. Persista cateva luni in tractul respirator
dupa infectie.
Mycoplasma hominis se gaseste in tractul genital la 20% dintre femeile
sanatoase, determinand infectii oportuniste in conditiile de scadere a rezistentei
antiinfectioase a organismului. Aceasta bacterie a fost izolata alaturi de
Ureaplasma urealyticum din sangele lauzelor febrile.
In cavitatea bucala se gasesc in mod normal 4 specii de mycoplasme: M.
salivarium, in numar mare la cei cu paradontopatii, fara insa sa se fi dovedit rolul
ei in producerea acestora, M. faucium, M. orale si M. buccale. In tractul genital
sunt prezente in mod obisnuit M. fermentas si M. genitalium.
Ureaplasma urealyticum a fost evidentiat in tractul genital la 60% dintre femeile
sanatoase; determina la acestea infectii urinare si pare sa fie implicat in etiologia
bolii inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. La barbat produce infectii urinare
si mai rar uretrite si prostatite. Ureaplasma urealyticum se pare ca ar avea
capacitatea de a opri migrarea spermatozoizilor determinand infertilitate.

MYCOPLASMA PNEUMONIAE

Desi este cea mai cunoscuta cauza primara de pneumonie atipica, infectia cu
Mycoplasma pneumoniae se manifesta de obicei ca faringita, traheobronsita,
bronsiolita sau pneumonie acuta comunitara; se apreciaza ca 20-30% dintre
pneumonii sunt datorate Mycoplasma pneumoniae. Se apreciaza ca in 20% dintre
cazuri, infectia cu Mycoplasma pneumoniae este asimptomatica.
Apare cu frecventa mare in lunile reci, transmiterea facandu-se pe cale aeriana de
la o persoana la alta. Desi s-a crezut multa vreme ca este rara sub varsta de 5
ani, studii recente au semnalat faptul ca incidenta ar fi mai mare la copii de 3-4
ani. Perioada de incubatie este lunga, de 1-3 saptamani si simptomele persista
saptamani sau luni.
Clinic cel mai frecventa se manifesta sub forma unei traheobronsite cu simptome
de tract respirator superior: dureri faringiene, cefalee, frisoane, coriza si stare de
rau general.
Infectia cailor respiratorii se poate asocia uneori cu o varietate de fenomene
extrapulmonare:
- neurologice: meningoencefalita, meningita, encefalita, paralizia ascendenta,
mielita transversa; recuperarea disfunctiilor neurologice este lenta, unii pacienti
ramanand cu deficit neurologic permanent iar alteori complicatiile neurologice
sunt fatale
- leziuni muco-cutanate: eritem maculo-nodular, exantem vezicular, stomatita
ulcerativa, conjunctivita
- cardiace: miocardita, pericardita, hemopericard, insuficienta cardiaca congestiva
- articulare: artrita
- hematologice: anemie hemolitica, hemoglobinurie paroxistica la rece, fenomen
Raynaud, coagulare intravasculara diseminata, trombocitopenie.
La copii, infectiile respiratorii se asociaza frecvent cu manifestari digestive;
greata, varsaturi si diaree.

UREAPLASMA UREALYTICUM SI MYCOPLASMA HOMINIS

Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis au fost izolate de la nivelul

tractului genito-urinar al femeilor asimptomatice si din urina, lichidul seminal si
uretra distala a barbatilor asimptomatici.
Clasic Ureaplasma urealyticum determina uretrite si mai rar prostatite la barbati,
litiaza urinara la ambele sexe si infectii urinare la femei; in timp ce Mycoplasma
hominis determina pielonefrite si este considerat a fi implicat in etiologia bolii
inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. Transmiterea se face de obicei pe cale
sexuala.
Insa ambele mycoplasme pot determina diverse infectii atat in sfera genito-
urinara cat si extragenitale: cardiace, articulare, osoase, cerebrale etc. Infectiile
extragenitale apar de obicei la persoane cu deficite imune si dupa manevre sau
traumatisme in sfera genito-urinara.
Atat Ureaplasma urealyticum cat si Mycoplasma hominis, prezente in tractul
genito-urinar al femeii gravide, se pot transmite la fat atat pe cale ascendenta cat
si pe cale transplacentara, determinand corioamniotita si fiind implicate in
etiologia avortului spontan, a nasterilor premature precum si a unor infectii
neonatale mai ales la prematuri (septicemii, pneumonii, meningite, pericardite
etc.). Nu se cunoaste inca foarte bine rata de transmitere la fat si nici daca aceste
bacterii pot determina singure avort spontan si nastere prematura, deoarece de
obicei au fost izolate impreuna cu alte microorganisme.

DIAGNOSTIC

Diagnosticul se bazeaza pe izolarea si identificarea mycoplasmelor din produsul

patologic si evidentierea in dinamica a titrului de anticorpi specifici in ser.
In functie de localizarea infectiei se recolteaza: exudat faringian, sputa, secretie
nazala, secretie vaginala, secretie uretrala, urina etc. Aceste produse patologice
trebuie cultivate pe medii speciale pentru mycoplasme.
Diagnosticul serologic care consta in determinarea anticorpilor specifici se
efectueaza numai pentru Mycoplasma pneumoniae.
Deoarece in cazul Mycoplasmei pneumoniae, culturile necesita timp indelungat,
cel mai frecvent sunt folosite testele serologice pentru diagnostic. Mycoplasma
hominis si Ureaplasma urealyticum cresc mai repede in culturi putand fi detectate
in 2-5 zile.

Principalul mijloc terapeutic este antibioterapia, alaturi de care se pot asocia, in

functie de localizare si severitate, antitusive, antitermice, analgezice etc.
Datorita absentei peretelui celular, mycoplasmele sunt rezistente la peniciline.
Antibioticul de electie pentru infectiile respiratorii cu mycoplasme este
eritromicina administrata oral; alternative eficiente fiind si tetraciclina, doxiciclina
si agentii mai noi: Claritromicina si Azitromicina. Acestia din urma au avantajul ca
sunt eficiente si la doze mai mici, sunt mai bine tolerate, cu mai putine efecte
adverse gastro-intestinale, si sunt disponibile si sub forma de suspensii pentru uz
pediatric. Durata tratamentului in infectiile respiratorii cu mycoplasme este
recomandat a fi mai lunga, intre 14-21 zile.
Infectiile urogenitale cu Mycoplasma hominis sunt rezistente la antibioticele
macrolide (cum este eritromicina), antibioticul de electie fiind tetraciclina
administrata oral, desi actual 20-40% dintre tulpinile izolate sunt rezistente si
la tetraciclina. In aceste cazuri agentul alternativ este Clindamicina.
Eritromicina si tetraciclina pot fi folosite in terapia infectiilor cu Ureaplasma
urealyticum, desi rezistenta la acesti agenti este in crestere. Durata tratamentului
in infectiile genito-urinare cu mycoplasme este de aproximativ 7 zile.
La persoanele imunodeprimate, infectiile fiind determinate de obicei de tulpini
rezistente, refractare la terapia antibiotica, pot necesita administrare prelungita,
doze mai mari si uneori asocieri de antibiotice administrate intravenos, alaturi de
imunoglobuline si/sau ser specific impotriva speciilor bacteriene implicate in
infectie.