A fost odat, cnd a fost, c, dac n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe cnd povetile, ci suntem mai dincoace cu
vro dou-trei zile, de pe cnd se potcovea purecele cu nouzeci i nou de oca de fier la un picior i tot i se prea c-i uor. Cic
era odat un om nsurat, i omul acela tria la un loc cu soacr-sa. Nevasta lui, care avea copil mic, era cam proast; dar i soacr-
sa nu era tocmai htr. ntr- una din zile, omul nostru iese de-acas dup trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dup ce-i sclda
copilul, l nf (...) l puse n albie lng sob, cci era iarn; apoi l legn i-l dezmerd, pn ce-l adormi. Dup ce-l adormi,
sttu ea puin pe gnduri -apoi ncepu a se boci ct i lua gura: "Aulio! copilaul meu, copilaul meu!". Mama ei, care torcea
dup horn, cuprins de spaim, zvrli fusul din mn i furca din bru ct colo i, srind fr sine, o ntreb cu spaim:
- Ce- ai, draga mamei, ce-i este?!
- Mam, mam! Copilul meu are s moar!
- Cnd i cum?
- Iat cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
- l vd. i?
- De s-a sui ma, are s-l trnteasc drept n capul copilului i s mi-l omoare!
- Vai de mine i de mine, c bine zici, fata mea; se vede c i s-au sfrit mititelului zilele!
(Ion Creang, Prostia omeneasc )
SUCCES!