Broasca estoas cea fermecata

Petre Ispirescu

A fost odata un mparat, i el avea trei feciori. Cand le-a venit i lor
vremea de nsuratoare, le-a zis mparatul:
Dragii mei copii, v-ai facut mari; mergei de va cautai ursitele, ca
sa intrai i voi n randul oamenilor.
Vorbele tale, tata, sunt pentru noi ca o icoana la care ne
nchinam, raspunsera copiii i, dupa ce i sarutara mana, se gatira,
care mai de care, sa plece mai curand.
Fiul cel mare se mbraca cu hainele ce le avea el mai bune, lua
oaste cu dansul i banet de ajuns.
Mergand spre rasarit, ajunse la curtea unui mparat care avea o
fata, singura la parini. O pei de la tatal ei, mparatul, i nvoiala se
i facu.
Asemenea i cel mijlociu, dupa ce se dichisi i el cum tiu mai bine,
pleca i el nspre apus. Ajunse i el la curtea unui alt mparat, carele
asemenea avea o fata. Facura vorba, i iute, iute, se logodi i el cu
dansa.
Pe fiul cel mai mic, nsa, nu-l tragea inima a pleca n peit. Dara n-
avu ce-i face capului, caci tata-sau l trimitea ntruna sa caute a se
capatui i el. Lua i dansul nite haine, numai sa nu zica nescine ca
nu s-a gatit, i de cheltuiala ce pe apa nu curge, i pleca i el, tii,
cam n dorul lelii.
Dara unde sa se duca? Nici el, iaca, nu tia. Mica i el picioarele a
lene, unul dupa altul naintea lui, numai sa zica ca umbla, apuca pe
o carare ce ntalni n cale, i merse pe ea, fara sa-i dea seama
unde se duce. Cand, ce sa vezi d-ta? Poteca pe care apucase, l
scoase drept la un eleteu mare. n cale vazu o nuia lunga de alun
pe care o lua, aa de florile marului, fara sa tie ce are sa faca cu
dansa.
Ajungand pe marginea eleteului, se aeza i el acolo jos, i, privind
cu nedomirire, ia aa numai ca sa zica i el ca face ceva, balacea
cu nuiaua prin apa, i facea haz cum sare stropii de apa, cand o
lovea. Apoi ncepu a cugeta. El vedea ca fiecare strop de apa, cand
pica napoi la matca, se face cate un armean (cerc) mpregiurul lui,
i de ce merge se marete, pana ce intra iarai n sanul matcei de
unde a ieit, fara mai pe urma sa se cunoasca nici locul unde a
picat stropul, nici ntinderea armeanului din giurul lui, ci totul
ramanea ca mai-nainte, adica faa apei lucie ca o oglinda.
El era dus cu gandurile. Se uita i nu mai vedea, tot da cu nuiaua n
apa, i nu tia ce facea. Nu mai simea daca este, ori nu mai este.
Cand, iata ca o broasca estoasa ieise pe luciul apei, i se uita
gale la dansul. Unde lovea el cu nuiaua, i unde se deschidea
talazurile care nconjura varful nuielei, acolo, at! i dansa, i ochii
de la dansul nu i-i mai lua.
Se uita la dansul parca sa-l soarba cu privirea. Dara el nu vedea, nu
auzea. Atata era de dus cu minile.
n cele din urma, cum, cum, baga de seama ca o broasca estoasa
se ine dupa varful nuielei lui. Se uita i el la dansa, i parca i zicea
inima ceva, dara nu pricepu nimic.
Cand se trezi bine din cugetarile lui, vazu ca soarele da n asfinit.
Se scula binior, fara sa-i pese de ceva, i se duse acasa.
A doua zi iarai aa facu, fara sa-i plesneasca prin cap ceva, i fara
sa-i mai aduca aminte ca plecase n peit.
A treia zi, cum se scula, pleca iarai la marginea eleteului.
Pasamite l tragea aa la ursita lui.
i cum sta el acolo i se juca cu nuiaua n apa, iara broasca
estoasa i tot sarea pe dinainte i se uita la dansul cu dor, i aduse
aminte, la urma urmelor, ca el era plecat n peit, i ca fraii lui erau
a se ntoarce a doua zi cu logodnicele lor.
Tocmai cand voi sa se scoale i sa plece spre a merge sa-i
ncerce i el norocul, iata ca broasca mai ani o data, iar el i
arunca ochii la dansa mai cu bagare de seama. Se uita drept n
ochii broatei, i simi un nu tiu ce, colea la inimioara, pare ca l
sagetase ceva. ezu iarai jos. Ar fi voit sa plece, dara parca l
pironise cineva locului. Mai voi el sa faca ceva cumva, aa ca sa se
departeze, dara n deert. Picioarele nu se mai micara, ca i cand
ar fi fost butucite.
Se mira de asta lancezeala. i, mai aruncandu-i cautatura la
broasca, vazu ochii ei, pare ca stralucea de un foc ce simea ca l
atinge. Atunci i lua inima n dini i striga:
Asta sa fie logodnica mea.
i foarte mulumesc, dragul meu iubit, i raspunse atunci broasca.
Cuvantul tau a sfaramat toate farmecele ce ma ineau nlanuita. Tu
eti ursitul inimii mele. Pe tine te voi urma pana voi avea viaa n
mine.
Se sperie oarecum, fiul de mparat, cand auzi pe broasca vorbind.
Ar fi rupt-o d-a fuga, dara graiul ei era dulce i viersul cu lipici ce
avea l facu sa-i ramaie talpile lipite de locul unde sta.
Broasca se dete de trei ori peste cap i se facu o zana gingae, i
plapanda, i frumoasa; cum nu se mai afla sub soare. i venea
flacaului, de drag, sa o soarba ntr-o lingura de apa. Dara se opri, i
nu facu nici o micare, ca sa nu supere ori sa ndaratniceasca pe
zana a veni dupa el, caci simi ca, de aci nainte, fara dansa nu va
putea trai.
Se pusera la vorba, i nici ei nu tiau ce vorbesc. Aci ncepeau una,
aci lasau alta, pana ce se pomenira ca amurgise. i fiindca a doua
zi era sa vie fraii cu logodnicele lor, spuse zanei ca se duce sa
ntiineze i el pe tatane-sau ca a sa-i aduca i el logodnica.
Broasca intra iarai n eleteu, iara dansul pleca la curtea
mparateasca. Mergea el, dara parca-l tot oprea cineva n cale. I se
parea ca-l trage cineva de la spate de haine. El se tot ntorcea de
se uita napoi. Nu vedea nimic, nsa el i tot ntorcea capul i se
uita. Noroc ca i se scurtase calea i ajunse acasa, caci, de inea
drumul mai lung, te mira de nu ramanea cu gatul stramb, de atata
uitat napoi.
Daca ajunse i gasi pe toi ai lor adunai la tatal sau, ncepu sa le
povesteasca iretenia celor ce i se ntamplase. Cand ajunse sa le
spuie ca a zis broatei:Tu sa fii logodnica mea, toi se umflara de
ras deodata i ncepu a-l cam lua peste picior cu vorbe n doi peri i
cu glume nesarate. Vru el sa le spuie cine a fost broasca, dara nu-i
detera ragaz, caci i luau vorba din gura, i-l cam dedeau n
tarbaceala cu graiuri care mai de care pacalitoare.
Daca vazu, tacu din gura i nghii ruinea ce-i facura fraii naintea
tatalui sau. Se gandi el:Acum o mie de vorbe un ban nu face. Lasa,
i zise el, sa vedem ca cine rade mai la urma, rade mai cu folos.
A doua zi fiecare flacau zbura la logodnica sa. Iara mparatul puse
de mpodobi palatul i cetatea cat se putu mai frumos, ca sa-i
primeasca nurorile. Oamenii umblau cete, cete prin cetate, ca n zi
de sarbatoare, ostaii se gatira ca de alai, pana i copiii se veseleau
de veselia mparatului.
Venira unul dupa altul feciorii cei mai mari ai mparatului cu
logodnicele lor. Ce e drept, i ele erau frumoase, hainele pare ca le
erau turnate pe dansele. Fiecare i adusese zestre nsemnata:
robi, cai, carue ferecate; i le priimise mparatul cum se cuvine
mparailor i fiilor de mparai.
Ei, daca se adunara la un loc, adusera vorba iarai despre broasca
fratelui lor celui mai mic, i ncepura mpreuna cu logodnicele lor a
grai despre dansul cam n dodii.
i inura de rau tatal lor, caci de, orice s-ar zice, fiu i era i al mic, i
l durea la inima cand l luau n ras, dara toate fura n deert, caci,
dei nu mai vorbea de rau aievea n faa mparatului, pe din dos,
nsa, i bateau mendrele, cum voiau, i dedeau coate de radeau,
i chiar se vorbira, amandoi fraii cu logodnicele lor, sa faca pe
fratele lor mai mic de ras i ocara, cand va veni cu broasca estoasa
naintea mparatului.
Fiul cel mic al mparatului daca se duse i el sa-i aduca logodnica,
broasca cea estoasa iei din eleteu la dansul, se dete de trei ori
peste cap i se facu om ca toi oamenii. Vorbira ce vorbira, apoi fiul
mparatului i zise sa se gateasca sa mearga. Atunci ea i raspunse:
Dragul meu logodnic, trebuie sa tii ca i eu sunt fata de mparat,
i nca fata de mparat mare, i avut, i puternic. Dara blestematele
de farmece ne-a acoperit palaturile cu apa aceasta murdara,
mparaia ne-a fost rapit-o dumanii, i pe mine m-a facut precum
m-ai vazut.
Vorbele ei mieroase, viersul ei placut, de pare ca te ungea la inima,
nu altceva, zapacise oarecum pe bietul fecior de mparat, dara,
iindu-i firea i nepierzandu-i cumpatul, el i mai zise:
 Lasa astea acum. Odata daca te-am ales, tu eti a mea,
floncaneasca lumea ce va vrea. Gatete-te, i zic, i aidem, ca ne
ateapta tatal, cu fraii i cu cumnatele mele.
La noi este obiceiul, adaoga zana, ca nainte de a merge la
cununie, sa ne mbaiem.
Ne vom mbaia la palaturile tatalui meu, raspunse el.
De ce sa mai facem p-acolo tevatura? Sa ne mbaiem aci.
i facand un semn cu mana, apa eleteului se trase ntr-o parte i
ntr-alta, i n locul lui se vazura nite palaturi, stralucitoare de
podoabe, ncat la soare te puteai uita, dara la dansele ba. Aurul cu
care erau poleii stalpii i ciubucele de pe langa streaina licarea
de-i lua ochii.
Zana lua de mana pe fiul mparatului i intra n palat. Vezi ca el
ramasese cu ochii bleojdii, ca unul ce nici dansul, dei era fecior de
mparat, nu mai vazuse asemenea scumpeturi.
i fiind gata baile i apa ncropita numai ca laptele cand l mulge de
la oaie, intrara fiecare n cate o baie i se mbaiara.
Fiul mparatului nu cuteza sa calce pardoseala baii i pe velinele
cele de mare pre ce erau aternute prin palat, de mila sa nu le
strice frumuseea.
Baia era pardosita cu tot felul de marmura lustruita i adusa din
meteug aa, ncat nchipuia fel de fel de flori, de pasari i cate
nagode toate. Apa ciuruia din eve aurite i o lua cu nastrape i cu
caue de aur. tergarele erau de matase i n esatura cu fir de cel
mai bun i cu margaritare.
Dupa ce ieira din baie i se mbracara, trecura prin gradina, unde
mirosul florilor i mbata.
Zana porunci i trase la scara o carua ferecata n aur, cu patru
telegari de mancau foc. Carua era mpodobita cu pietre nestemate
de sclipeau n faa soarelui ca cine tie ce lucru mare. Ei se urcara.
Cum se puse el langa dansa, un luceafar se aeza pe fruntea ei, i
aa stralucea de orbea pe cei ce se uitau asupra danilor.
Amandoi erau mbracai cu nite haine scumpe i foarte frumoase.
Caii pornira. Dara zburau de parca n-atingeau pamantul, iara nu ca
mergeau. ntr-o clipa ajunsera la mparatul, tatal baiatului, carele l
atepta i se ciudea de atata ntarziere.
Cand i vazura, toi nelesera ca aceasta era femeie de pe alte
taramuri, i lauda pe fiul de mparat pentru o aa nimerita i
neateptata alegere. Fraii cei mai mari o malcira, vazand atata
frumusee i atata bogaie. Mai mare stralucire i gingaie ca
aceasta nu se mai vazuse sub soare i pe la danii pana atunci.
ncepura a-i da coate, a-i veni n cunotina i a se cai de rasul ce
facusera de fratele lor.
mparatul nu mai putu de bucurie, cand vazu ca fiul sau cel mai mic
i aduce n casa minunea minunilor. Zana se purta cu mare
bunacuviina, i vorbi astfel ncat robi toate inimile. Oaspeii nu-i
mai luau ochii de la dansa i urechile lor nu mai ascultau alte vorbe,
decat vorbele ei, ca mult erau cu lipici.
Fiii cei mari ai mparatului povauira pe logodnicele lor ca sa faca i
ele tot ce va vedea pe zana ca face, i la cununie i la masa.
mparatul i mplini pofta inimii lui. El dorise, vezi, sa-i cunune toi
copiii ntr-o zi, i aa i facu.
Era vesel mparatul pentru aceasta, cat un lucru mare.
Dupa ce se cununara fiii mparatului cu logodnicele ce-i alesesera
fiecare, se prinsera n hora i jucara, ca la nunta unui mparat.
Ceilali jucau, nu jucau, dara zana cand juca, parea ca n-atinge
pamantul. Lumea privea i i se umplea inima de mandrie, caci fiul
cel mic al mparatului lor adusese o aa zana sa o domneasca.
Oamenii se luau la prinsoare ca nici n cer nu se gasea o mai mare
frumusee ca ceea ce aveau ei dinaintea ochilor lor.
ntre acestea veni seara, i se puse o masa d-alea mparatetile.
mprejurul mesei mparateti, o mulime de alte mese erau puse
pentru boierime, pentru negustorime i pentru prostime. Se pusera
la masa.
Nurorile cele mari ale mparatului ineau ochii inta la zana sa vaza
ce face ea ca sa faca i ele, dupa povaa soilor lor.
Zana, din fiecare fel de bucate ce se aducea la masa, lua cate niele
i baga n san. Asemenea facura i cumnatele ei. Mancara i se
veselira cat le ceru inima.
Cand se sculara de la masa, zana se duse la mparatul socru, i
saruta mana, i mulumi, i, scoand din san, de unde bagase
bucatele, un manunchi de flori bine-mirositoare, i-l dete ca semn de
iubire fiasca.
Odata se umplu locul de un miros aa de frumos i strein, cum nu
mai mirosise oamenii locului aceluia. Atunci toi ntr-o glasuire
strigara:Sa ne traiasca doamna i mparateasa noastra, iara ea,
fara a se mandri, se trase din naintea mparatului cu totul smerita i
se aeza langa soiorul ei.
n calea ei, ncepu a curge de printre ncreiturile hainei sale
margaritare, de umplu locul; iara mesenii, cu buni, cu proti, se
plecara i le adunara.
Ducandu-se i nurorile cele mai mari ale mparatului sa-i
mulumeasca, i sarutara i ele mana. Cand voira nsa a scoate i
ele din san ce pusesera n timpul mesei, bagara de seama ca
hainele lor sunt murdare i terfelite de bucate, ncat nu mai semana
a haine puse pe om, ci a alte dihanii, i se facu un ras de mila lor n
toata nunta, ncat plecara umilite n camarile lor ca sa se schimbe,
fiindca nu mai era chip a mai sta aa ngalate la nunta.
Atunci mulimea, cu mic, cu mare, i mparatul mpreuna cu dansa,
strigara ntr-un grai, ca aceti soi sa-i domneasca de aci nainte.
mparatul se cobor din scaun, i se urca fiul cel mic cu soia sa.
Aceasta mparateasa cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea
cumpatata, se facu de o iubira pana i cumnatele ei. Iara fiul
mparatului, cu agerimea minii lui, cu nelepciunea cea fireasca i
cu poveele mparatesei, soia lui, domni n pace, n linite i n
veselie toata viaa lui.
Eram i eu p-acolo. i fiindca am dobandit i eu un os de ros, mi-
am pus n gand sa va povestesc, boieri d-voastra, lucruri care, de s-
ar crede, m-ar da de minciuna;