Profesor bun, profesor salb

Probabil orice profesor contine in el un profesor bun si unul rau, pentru ca personalitatea
contine si laturi bune, echilibrate, dar si umbra laturi mai putin agreabile si maturizate.
Combinatia intre cele doua subidentitati ale unui profesor difera insa atat cantitativ, cat si
calitativ. De exemplu, la un profesor poate sa predomine o trasatura a profesorului rau, ca
impulsivitatea. Deci, cantitativ, profesorul rau predomina (iese la suprafata mai des si mai
intens).
Profesorii cu predominanta buna sau rea pot si ei sa difere, si aici avem o deosebire
calitativa. De exemplu, daca avem doi profesori rai, unul este astfel pentru ca este prea
autoritar, altul prea indulgent.

Ingredientul secret
M-am intrebat daca exista un ingredient care face un profesor sa fie bun sau rau. Trebuie
sa fie introvert sau extravert? Sa vorbeasca mult sau sa asculte mult? Sa lase elevul sa invete in
ritmul lui sau sa-l impinga, forteze, pedepseasca si sperie, de dragul de a-l duce aproape de
performanta?
Mi-am raspuns trecand in revista profesorii pe care eu insami i-am avut. Profesoara de
matematica era o combinatie de exigenta si intelegere. Functiona pentru unii, dar nu pentru mine.
Cea de fizica tipa, se enerva brusc si ne certa, dar asta nu o facea o profesoara buna. Nu-mi
amintesc sa fi inteles cu adevarat si pe termen lung 3 concepte la acele ore. Profesoara de romana
era extrem de blanda, insa m-a facut sa dau ce era mai bun din mine si sa ajung la olimpiada la o
faza foarte avansata. Cealalta profesoara de romana era blanda, dar mai degraba dezinteresata,
pentru ca mai avea un an pana la pensionare, asa ca am regresat foarte mult in acel an.
Am inteles ca nu conta extraversia sau introversia, blandetea sau exigenta. Ce a contat
pentru mine in relatia cu profesorii mei a fost interesul pe care mi l-au acordat. Au existat
profesori care ma vedeau, ma intelegeau, stiau ca am potential. Atunci invatam bine, deveneam
interesata, mergeam la concursuri si infloream. Au existat insa si din aceia care nu isi manifestau
increderea in mine sau nu manifestau aceasta incredere fata de elevi in general. Iar atunci cand
profesorul nu prezinta un interes sincer fata de tine, risti sa nu evoluezi.

Interesul fata de elev

Acum, cum am putea conceptualiza din punct de vedere psihologic termenul de interes
fata de elev? Reprezinta el o trasatura unica, sau este o umbrela de concepte? Prin ce mecanisme
ar putea avea interesul un efect pozitiv (presupunand ca am dreptate si acesta este ingredientul
sau unul din ingredientele profesorului bun)?
Cred ca este o atitudine fata de celalalt care presupune:
- atentie fata de elev;
- capacitate de a-l evalua corect;
- dorinta de a-l ajuta sa evolueze;

1
- si o oarecare plasare pe locul 1 a elevului si nu a profesorului.
Voi trata in continuare aceste aspecte, pe rand.
Atentia fata de elev presupune ca profesorul sa intre in clasa gandindu-se la elevi, nu la
salariu, mancare, relatii cu alti oameni, stiri mondene, etc. Faptul ca aceea este ora elevului ar
trebui sa fie in gandul din mintea unui profesor dedicat meseriei lui.
De la acest focus pornesc celelalte aspecte. Eu sunt convinsa ca daca profesorul
intentioneaza sa fie atent la elevi si ii pasa de ei, se va produce legatura invizibila, contactul real
dintre ei, in asa fel incat va sti care sunt trasaturile de personalitate ale elevului, nevoile acestuia,
ritmul, modul de a percepe lume si, foarte importanta, abilitatile si capacitatile cognitive, ca si
stilul de invatare.
Deci contactul real, nedefazat, intre cei doi este esential si el porneste de la atentia
reciproca. Ajungem astfel la dorinta de a-l ajuta sa evolueze. Un profesor bun va ajunge adesea la
situatii dificile, cand asteptarile nu-i vor fi satisfacute, cand realitatea elevului se dovedeste alta
decat imaginea lui despre el, cand va fi nevoit, poate, sa-si treaca peste principii si peste fire.
Acest lucru este cu atat mai valabil cu cat schimbarile sociale sunt foarte rapide, tinerii de
acum este posibil sa fie diferiti de tinerii de altadata, iar profesorii trebuie sa aleaga intre a fi
flexibili sau a ramane intepeniti in propriile pre/conceptii.
Sa luam un caz. Ce trebuie sa faca un profesor intr-o clasa de tineri preocupati de altceva
decat de invatat? Profesorul este acolo sa-i invete. Dar ei este posibil ca, deocamdata, sa aiba
nevoie de altceva. Poate de o relatie (calda sau, dimpotriva, bazata pe reguli si fermitate), poate
de intelegere sau de a se simti ei in control, in loc de a fi controlati. Depinde de la caz la caz, desi
niste situatii generale se pot trasa, in baza situatiei de la nivel de societate.
Profesorul va avea nevoie de flexibilitate si inteligenta sau tact, dar si de multa rezistenta
la frustrare. De exemplu, Cristina V. este profesoara la un liceu din Bucuresti si preda in special
la clase de seral. Elevii sunt de obicei trecuti de o anumita varsta, poate 30 de ani si au revenit la
liceu pentru ca aveau nevoie de diploma. Interesul lor pentru a invata efectiv este scazut. C.V.
reuseste totusi sa pastreze un echilibru intre cerintele educationale si urmarirea unui interes
pragmatic din partea elevilor. Este adevarat, orele nu se pot desfasura ca intr-un liceu obisnuit, cu
elevi de 14-18 ani.
Care sunt ingredientele folosite de profesoara (care este un caz real)? Se raporteaza in
mod uman la elevi nu rigid, cerandu-le doar sa invete, nici mult prea lax, fiind dezinteresata de
ei. Le povesteste lectiile (materia este limba si literatura romana) pe intelesul tuturor, pentru a le
servi la BAC. Ca pedeapsa pentru absente, ii pune sa contribuie la bibiloteca clasei cu carti dintre
cele ce trebuie citite. Le vorbeste aratandu-le ca ii intelege, dar atragandu-i in acelasi timp spre
a-si lua in serios calitatea de elev.
Interesul profesoarei fata de viitorul acestor elevi creeaza intre ei o legatura bazata pe
respect fiecare respecta rolul celuilalt.
Vorbeam mai devreme de atentie. In pedagogie este cunoscut ca un copil este facut sa
invete fie de recompensa (in mai mare masura), fie de pedeapsa (in mai mica masura), dar nu si
de ignorare. Profesorul care trece cu vederea anumiti elevi ii condamna la stagnare. Ei nu vor fi
atrasi de materia respectiva, nu o vor intelege si, chiar daca ar avea macar putin potential, nu-l
2
vor folosi. Si, desi exista multe motive pentru care un profesor sa lucreze mai putin cu anumiti
elevi, dezideratul este ca toti sa fie implicati.
Capacitatea de evaluare corecta incepe cu atentia si cu relatia, pentru ca nu ma refer doar
la evaluarea capacitatii cognitive, ci si a personalitatii si a procesualitatii persoanei (ce trasaturi
cuprinde personalitatea in dezvoltare a elevului si cum functioneaza aceasta in mod viu). Elevul
este vazut astfel ca un tot si nu doar ca o masinarie de invatat sau un computer mai mult sau mai
putin performant. Un profesor bun intelege ca elevul are o familie care il influenteaza, un grup de
prieteni si un mod propriu de a fi, cu interese, dorinte, nevoi, talente, dar si cu rani emotionale,
temeri si vulnerabilitati.
Ar fi bine ca fiecare profesor sa aiba notiuni de consiliere scolara, pentru a putea sa ia in
calcul ritmul si stilul de invatare al elevilor si sa-i poata ajuta prin adaptarea propriului stil la
acestea. De exemplu, este posibil ca materii precum matematica, fizica si chimia sa fie mult mai
eficient predate si sa aiba mult mai multi elevi care sa le urmeze si la nivel de studii superioare
daca profesorii aplica metode mai intuitive, prin care sa se ilustreze idei foarte abstracte. De
aceea laboratoarele sunt foarte importante, dar, din pacate, aproape inexistente in scolile de stat
de astazi, la noi in tara.
Este posibil ca fetele sa aiba alte stiluri de invatare in ce priveste matematica, iar predarea
la clasa ar beneficia de pe urma unor studii in acest sens. De asemenea, in prezent copiii sunt mai
obisnuiti cu aspectele pragmatice si exterioare ale vietii. Poate ca este mai greu sa-i orientezi
catre interior si catre abstractiuni, asa cum face studiul clasic al matematicii. Ce-ar fi insa daca ei
ar fi ajutati sa invete matematica intelegand cum ea are aplicabilitate in viata de zi cu zi?
Evaluarea personalitatii se realizeaza atat prin mijloacele obisnuite, nonstiintifice, bazate
pe observatie si pe tactul personal, cat si prin metode standardizate. Un profesor poate apela,
eventual cu ajutorul psihologului scolar, la teste de personalitate, pentru a-si adapta mai bine
metodele de lucru la elevii sai.
Evaluarea cognitiva se intampla in scoala prin lucrari scrise, ascultari orale sau alte
modalitati. Pe langa acestea se pot folosi teste de inteligenta, cu mentiunea ca scorurile la ele sa
fie comunicate cu multa grija elevilor si familiilor. Telul ar fi sa fie ajutat elevul si nu sa fie
catalogat intr-un fel sau altul si pus intr-o categorie rigida, mai ales daca scorul nu este unul
foarte bun.
Evaluarea aptitudinilor este ignorata de multe ori, sau sunt luate in calcul doar acele
aptitudini care corespund materiilor principale de studiu. Daca un elev are aptitudini de desen
sau, mai precis, de caricatura, sau aptitudini motrice si inclinatii catre street dance sau altceva ce
nu apare in curricula scolara, aproape sigur ii vor fi trecute cu vederea si nu vor fi valorificate.
Este de dorit sa li se dea posibilitatea elevilor sa exceleze in ceva, chiar daca la invatatura nu sunt
printre cei mai buni, pentru ca acest lucru le va creste stima de sine si vor avea mai multe sanse
de succes in viitor.
Dorinta de a-l ajuta pe elev sa evolueze mai poate fi numita altruism si presupune respect
pentru potentialul unic care poate sa existe intr-un elev. Intr-un an sau in mai multi ani, cat
lucreaza cu un elev sau cu un grup de elevi, profesorul bun reuseste sa ii cunoasca si chiar sa aiba
o relatie cu ei. Ii poate astfel ghida si ajuta sa creasca.
3
 Profesorii ajuta si prin faptul ca apar ca modele. Un profesor care impresioneaza prin cat
stie si prin cat de profund isi cunoaste materia este mai posibil sa starneasca interesul in elevi
decat un profesor care el insusi nu este foarte pregatit. Exista profesionisti care au ajuns astfel
pentru ca un anumit profesor le-a placut si i-a facut curiosi legat de materia sa. Unii elevi vor
efectiv sa fie ca anumiti profesori si ii iau ca model in viata.
Plasarea pe locul 1 a elevului se refera nu la inversarea raportului, pentru ca profesorul
ramane autoritatea, cel cu puterea de decizie si formatorul. Ne referim la constientizarea faptului
ca profesorul, prin profesia sa, este acolo pentru elev si nu invers.
Profesorul are o responsabilitate fata de cei care sunt mai mici, in plina formare si
vulnerabili la influente de tot felul. El influenteaza in primul rand elevul si nu invers, de aceea
este nevoie de aceasta atitudine. Influenta pe care o are profesorul fata de un elev poate sa fie
pozitiva sau negativa si poate sa dureze o viata. Elevul il influenteaza la randul lui, dar mai putin
si sporadic, ceea ce arata ca profesorii sunt totusi cei care detin puterea in relatia elev-profesor,
iar cel puternic are nu doar beneficii (de statut, stima, salariu, putere de decizie), ci si multa
responsabilitate.
Am vorbit pana acum mai mult despre caracteristicile profesorului bun. Raportat la
aceleasi trasaturi, cum ar fi profesorul rau? In primul rand ar fi dezinteresat, un fel de robot care
vine in fata clasei si prezinta mai bine sau mai prost lectia, dar fara constiinta ca in fata lui sunt
elevi, fiinte in plina dezvoltare.
Acest profesor este rigid, interesat de transmiterea de informatii si de invatarea lor ca
atare de catre elevi. Este preocupat de un proces de invatare exterior elevilor ascultare, teste,
note, etc. Se intreaba mai putin de ce unii elevi nu participa activ sau de ce altii invata dar fara sa
inteleaga ce invata. Se poate spune ca este preocupat de el si nu de elevi. Vrea sa-si faca treaba si
asta sa fie tot, iar finalitatea reala a procesului il intereseaza mai putin. Jobul nu este vocatie
pentru el.
O alta categorie de profesor rau este acela care exagereaza cu a fi apropiat fata de elevi.
Nu stie sa puna limite sau sa creeze o structura in relatia cu ei. Acest profesor vorbeste mult cu
elevii, uneori uitand sa predea. Incearca sa para apropiat de ei si sa le arate ce-i intelege, riscand
ca acestia sa profite de el si sa-si submineze singur autoritatea. Este posibil ca el insusi sa aiba o
nevoie puternica de aprobare, de care nu-si da seama. Este posibil, de asemenea, sa fie atat de
dezinteresat de propria meserie incat sa evite in acest mod sa si-o exercite, sub pretextul ca este
in relatii bune cu elevii.
Ceea ce rezulta de cele mai multe ori este ca elevii nu il respecta mai mult ci, dimpotriva.
Invata putin, poate chiulesc, in orice caz, pregatirea la acele materii este compromisa. Pe termen
lung, dezavantajele unei astfel de abordari pot sa fie mari. Acesti elevi sunt in pericol de a nu
trece examenul de bacalaureal, daca materia este una de examen. Aproape sigur nu se vor orienta
catre facultati sau scoli postliceale cu acest profil si asta chiar daca unii dintre ei ar putea sa aiba
inclinatie catre domeniul respectiv.
Calitati didactice ale profesorului bun/rau

1. Implicarea elevilor in tema discutata.

4
 Se refera la o predare activa, care sa-i implice cat mai mult si pe elevi sa poata sa discute
legat de subiectul dat, sa-si prezinte nelamuririle sau sa ridice ei insisi probleme. Stim probabil
fiecare ca atunci cand profesorul doar preda, elevul are timp sa se gandeasca la altceva si sa ia
notite fara sa fie cu adevarat atent. In lectiile care sunt foarte putin active, elevii tind sa devina
activi fara legatura cu lectia sa vorbeaca intre ei, sa comunice prin telefonul mobil, sa se joace
si sa glumeasca.
Un elev spunea ca ar avea nevoie de la profesor sa-i arate ca nu exista intrebari prostesti
si ca este dispus sa le explice pana inteleg. La modul ideal, daca si elevii sunt interesati sa invete,
aceasta atitudine ar fi foarte de folos.

2. Adaptarea la nivelul de intelegere al elevilor si explicarea in mod clar a unor

concepte complexe.
Subiectul lectiei este asociat cu exemple reale si din experienta elevilor, care sa-i ajute sa
invete concepte abstracte prin asocierea cu altele concrete sau cu evenimente, situatii, fenomene
mai tangibile. Facand astfel, profesorul bun creeaza un mediu atractiv, elevii vin cu interes la
orele sale, iar acest lucru se datoreaza in primul rand faptului ca reusesc sa inteleagga ce li se
explica.
Ma intreb acum de ce unii profesori nu apeleaza la un astfel de stil. Un raspuns pe care mi-l
dau este acela ca poate se simt bine vazand ca elevii nu inteleg. Poate ca acesta este un mod de a
se mentine in iluzia ca dumnealor stiu mai mult, ca sunt expertii intr-un domeniu greu inteles de
altii. In spatele acestei atitudini ar sta nevoia de confirmare, dar care se satisface intr-un mod
nepotrivit. Este vorba si de un complex de inferioritate.
Un alt raspuns ar fi faptul ca sunt comozi. Pentru a realiza o lectie interesanta este nevoie
de mai multa pregatire prealabila, pentru gasirea exemplelor si analogiilor potrivite. Unii nu au
timp, altii nu sunt motivati poate finaciar pentru asta, iar altii pur si simplu nu sunt interesati ca
toti elevii sa inteleaga.

3. Capacitatea de a relationa cu elevii si in afara curriculei, fara a pierde din vedere

pregatirea scolara la modul general sau pentru examene.
Am discutat putin despre aceasta calitate cand am vorbit despre interesul fata de elevi. A
relationa nu doar legat de lectie este important pentru ca astfel creste motivvatia elevului, care se
simte inteles si vazut ca o fiinta umana. Nu se ignora insa faptul ca elevii sunt in scoala pentru a
invata. Lectiile sunt predate bine si pe intelesul elevilor, standardele de performanta sunt stabilite
in functie de dificultatea examenelor ce trebuie sustinute si nu se face rabat de la acestea.
Un profesor rau nu mentine echilibrul intre cele doua componente ale relatiei ramane
fie la discutii in fara lectiei, fie se focalizeaza doar pe procesul cognitiv. In ambele cazuri,
rezultatele sunt demotivarea si invatarea superficiala.
Exista cazuri diverse, care sa ilustreze atat coomportamentul bun al profesorului, cat si pe
cel rau. De exemplu, sunt unii profesori care chiar desfasoara activitati in afara scolii mpreuna cu
elevii, accepta discutii care nu au legatura cu lectiile sau chiar ii invita acasa. Daca acest

5
comportament nu ignora nevoile scolare ale elevilor, ba, dimpotriva, elevii au rezultate bune, iar
uneori chiar ajung la concursuri importante si se evidentiaza.
Daca aceiasi profesori ar depasi limita si ar neglija functia lor educativa, s-ar ajunge la
fapte care trebuie blamate, la neprofesionism si poate chiar la fenomene mai grave.

4. Sa-i faca pe elevi sa absoarba informatia repede si eficient.

Aceasta capacitate are la baza atragerea atentiei elevilor asupra temelor discutate si
starnirea interesului. Va intra in functiune atentia involuntara, care va duce la o invatare partial
fara efort. Sunt mai multe sanse si ca invatarea sa fie de durata.
Un profesor bun va prezenta lectia pe intelesul tuturor elevilor sai si va include in ea
puncte de dificultate variata, pentru a-i mentine in contact pe cat mai multi dintre elevi. Acest
lucru este important si pentru stima de sine a elevilor.
Altfel, daca dificultatea este mereu mare, cei mai slabi se vor simti repede neputinciosi in
raport cu sarcinile si vor tinde sa se dezangajeze din procesul de invatare. Dimpotriva, cei buni,
daca lectiile sunt mereu usoare, se vor plictisi si nu se vor simti suficient de provocati.
Pentru ca absorbirea informatiei sa fie eficienta, este nevoie ca ea sa fie bine inteleasa de
elevi. Ca acest lucru sa se intample, informatiile abstracte este nevoie sa fie insotite de exemple
cat mai multe si adecvate.
In vederea eficientei un profesor bun stie ca e nevoie sa creeze in elevi o motivatie reala,
un interes sincer pentru materia sa. Profesorul rau se va multumi sa-i faca sa invete pentru un
test, teza sau examen. Se stie insa ca informatiile asimilate pentru o data anume sunt repede
uitate.

5. Sa verifice daca elevii au inteles.

Este usor sa cadem in capcana de a crede ca daca elevii nu intreaba, inseamna ca au inteles.
De fapt, acest lucru poate fi cauzat de lipsa de interes, de teama, de dorinta de a fi lasati in pace
si de a scapa mai repede de profesor, de dorinta de a-i menaja profesorului orgoliul, lasandu-l
sa creada ca totul este bine, etc. Profesorul isi poate da seama daca elevii au inteles sau nu dupa
mimica lor. Cu ajutorul intrebarilor din lectie si a altor metode, poate verifica efectiv daca asa
stau lucrurile.
La ce serveste aceasta verificare? Ea este importanta atat pentru profesor, pentru ca un
feed-back de la elevi il ajuta sa-si adapteze lectiile mai bine la fiecare colectiv in parte, cat si
pentru elevi, care au sansa de a-si completa lacunele. Daca profesorul li se adreseaza cu tact si nu
penalizeaza simplul fapt ca informatiile nu au fost intelese, elevii pot simti ca profesorului le
pasa de ei si ca vrea sa-i ajute, ceea ce poate creste motivatia lor pentru invatare.

6. Sa fie foarte pregatiti ei insisi.

Eu consider ca este firesc ca un profesor sa poata spune ca nu stie. Elevii stiu astfel ca si
acesta este om si isi pot dezvolta realismul. Dar nu cred ca este bine sa ramana la a recunoaste ca
nu stie, ci imediat trebuie sa arate ca doreste sa isi acopere golul si sa invete despre respectivul
6
subiect. Elevii pot prelua astfel o atitudine activa fata de invatatura, prin imitatie. Este bine in
acelasi timp ca acest nu stiu sa nu se generalizeze si sa nu se repete chiar la fiecare ora.
Profesorul are modalitatile sale de a anticipa intrebarile elevilor, pentru a fi pregatit la ora.
In acelasi spirit al sinceritatii si autenticitatii, profesorul este de dorit sa nu penalizeze la
elevi faptul ca nu stiu, ci faptul ca nu invata si nu depun efort pentru asta. Cat stie un elev este un
stadiu, o etapa. Importanta este dorinta de a depasi continuu nivelul la care se afla.

In continuare doresc sa mai tratez cateva teme legate de profesori, buni sau rai, in termeni
mai pragmatici si de actualitate.
Ma intreb:
Un profesor bun este un profesor bine platit? Daca da, ce inseamna asta?
Este o diferenta intre un profesor de la tara si unul de la oras? Trebuie ei sa apeleze la
unele metode diferite? Sunt unii mai buni decat altii?
Exista o legatura intre cat este de bun un profesor si numarul elevilor de la clasa? Care
este numarul cel mai potrivit de elevi pentru o educatie de calitate?
De ce exista profesori rai in sistemul nostru de educatie? Cum ajung aici si de ce raman?

Un profesor bun este un profesor bine platit?

Un profesor bun este un profesor bun. Banii il fac mai motivat, il fac sa se simta in
siguranta in propria viata, in asa fel incat sa se dedice meseriei cu mai multa energie si pasiune.
Calitatile definitorii pentru un profesor bun nu cred insa ca depind de cati bani are. Tin de
personalitatea sa, de interesul pentru a fi un educator si un formator, iar un profesor bun de aici
isi ia in primul rand satisfactia profesionala. Pentru a ilustra acest lucru, aduc un citat:
Esenialmente, m simt profesor, pentru c aceast calitate nu i-o ia nimeni. Calitatea de
senator e temporar, depinde de vot, de jocuri politice... Profesoratul e profesorat, i chiar asta
m simt, mi place s explic. Am o vocaie, n sensul latinesc al cuvntului (chemare). M simt
chemat. mi place s explic (George Pruteanu). Si un alt citat: Eu am fcut teatru cu profesori
care credeau n profesia asta. Profesia asta nu se fcea pentru bani. i nici atunci profesorii nu
aveau salarii mari. Dar erau iubitori. i convingtori. Fceau din teatru o fiin de care tu te
apropiai cu sfinenie (Sebastian Papaiani).
Din experienta mea de elev pot spune ca am avut profesori care se straduiau sa para
decenti vestimentar, purtau haine cumparate de la magazine second-hand si cu siguranta erau
intrecuti in ce priveste acest aspect de unii elevi. Asta nu-i impiedica sa fie implicati la ore, sa ne
fascineze, si sa ne starneasca interesul.
Fiecare meserie are culmile ei. In vremea bunicilor nostri, a fi profesor aducea cu sine un
statut important si chiar o bunastare. Astazi, este o meserie a supravietuirii, pentru ca a venit
randul altora sa fie cautate. Traim o epoca a autodidactilor si a inflatiei de diplome, in acelasi
timp. Cine vrea, poate invata mai mult decat oricand in istoria omenirii. Accesul la informatie
este foarte mare, mai ales datorita internetului. (...)

7
 Cadrele didactice nu aduc bani ar fi o afirmatie foarte potrivita pentru situatia din
prezent. Daca ne referim la profesorii din invatamantul de stat, ne dam seama ca ei exista pentru
a indeplini o functie de baza: a face ca in tara sa existe un numar cat mai mare de oameni care sa
scrie si sa citeasca si care sa aiba un numar minim de ani de scoala. Este, din nou, inca de la
baza, o abordare bazata pe supravietuire si pe minima rezistenta. Este o functie homeostatica.
Fara ei, tara ar deveni ca una dintre tarile dezorganizate ale Africii, care inca nu au puse la punct
sistemele educational, de sanatate, de politie s.a.m.d.
Dar pana la a fi performantiali si a produce bani, drumul este lung. Tara insasi are
nevoie sa isi schimbe obiectivele. Va fi nevoie sa dorim sa fim o afacere buna ca tara. Altfel,
profesorii isi vor face treaba pentru ca de asta au nevoie pentru a nu se deprima si pentru a nu fi
mult prea dezamagiti de rezultatele materiale ale muncii lor, dar cu greu va fi depasita limita
educatiei de supravietuire (scris, citit, calcule de baza si o diploma de BAC).

Este o diferenta intre un profesor de la tara si unul de la oras?

Profesorul de la tara incepe sa nu mai fie. Adica incep sa fie desfiintate scoli intregi, iar
copiii fie sa fie comasati in mai putine unitati de invatamant, fie sa mearga spre oras, facand
naveta pentru scoala, doar pentru a avea sanse mai bune la invatatura.
In Romania doar 40% din populatie locuieste la oras. Ceea ce, in opinia mea, nu este ceva
rau, in esenta. Situatia economica face insa sa fie ceva rau, intrucat posibilitatile de munca ale
persoanelor de la tara sunt foarte reduse.
Cunosc o comuna (si pe baza acestui caz indraznesc sa generalizez) in care inca de acum
20 de ani existau clase de simultan. Acum, insa, scoala care totusi avea toate clasele I-VIII si
destul de multi copii, nu mai exista. A fost inchisa in urma cu putin timp, din lipsa de copii. Este
o scoala pustie, in curtea careia mai exista o singura cladire mica fnctionala gradinita, cu o
singura educatoare si o femeie de serviciu.
Ce s-a intamplat cu elevii si ce legatura are fenomenul desfiintarii scolilor cu profesorii
buni si rai? Copiii au incetat sa se mai nasca in sate, ca in trecut. Pentru ca tinerii raman foarte
putin si este de inteles. Profesoriii au ramas aceiasi pentru o vreme, apoi au iesit la pensie sau au
murit. In locul lor nu au mai fost nngajati altii, sau daca acest lucru s-a intamplat, au fost tineri
din orasele apropiate, care, spun profesorii vechi, nu isi fac treaba la clasa. Deci sunt profesori
rai. Sau nemotivati.
In comuna despre care am vorbit a ramas o singura scoala din 2. In aceasta sunt in
prezent... 2 invatatori. Unul are clasa a treia, iar celalalt are restul impreuna, la dublu simultan,
un copil de clasa 1, cativa de a doua si cativa de a patra. Este aceasta o invatatoare buna? Ce
credeti?
In opinia mea, este o invatatoare performanta, daca reuseste sa-i invete pe toti macar sa
scrie si sa citeasca bine si sa faca operatiile de baza la aritmetica.
Scoala ramasa in localitate a fost renovata si ridicata la standarde foarte bune din punct
de vedere material. A trecut vremea cand copiii invatau cu manusi in maini iarna (si totusi erau
unii care chiar invatau), mergeau la toaleta in curte, nu aveau apa sa se spele pe maini, mai
lesinau din cand in cand diin cauza monoxidului de carbon emis de sobele vechi de teracota si
8
stateau in banici fie prea mici, fie prea mari. Acum in scoala exista caldura de la o centrala
moderna, toaletele sunt in cladire si sunt de tip water-closet, au chiuvete, iar in clase pupitre
unice pentru fiecare dintre ei.
Profesorii ramasi sunt obligati, pentru a-si pastra locul de munca, sa mearga la conferinte,
congrese si concursuri. Citesc si unii au invatat sa opereze pe calculator si sa ccaute informatii pe
internet. Deci nu ar fi profesor rai, doar pentru ca sunt la tara. Dar parintii copiilor mai instariti
aleg sa-i duca la scolile din oras, in timp ce in sat raman cei foarte saraci, cu probleme familiale
si care uneori au boli si dizabilitati de diverse tipuri. Exista un automobil Dacia care ii aduna pe
copii de prin partile mai indepartate ale satului, dar profesorii insisi ii iau dimineata pe copii in
propriile masini pentru a-i duce la scoala.
Profesorii de la sat sunt oameni care isi sacrifica din confort pentru a-i ajuta pe copii.
Sunt aceiasi profesori care an de an vopseau ei insisi salile de clasa si varuiau scoala, pentru ca
nu erau fonduri sa angajeze persoane specializate. Sunt profesori buni sau rai?
Profesorii de la oras inca sunt favorizati. Au mai multi copii la clasa, ba uneori prea
multi. Nu impart munca la clasa cu ingrijirea animalelor si cultivarea plantelor poate macar
sotul sau sotia are un salariu mai bun, daca lucreaza in alt domeniu, pe cand la tara sansele ca
ambii parteneri sa castige putin sunt mult mai mari. Profesorii de la oras au acces mai rapid la
diverse evenimente si, mai ales, au la clase copii care pot merge in excursii, la muzee, care
desfasoara activitati extracuricularre si in acest fel se dezvolta mai bine, fizic si intelectual.
In mediul rural acestea sunt lipsuri care nu mai tin de profesor sau invatator. Familiile
copiilor nu-si permit sa le ofere prea multe posibilitati educative in afara de mersul la scoala. De
cele mai multe ori nici nu se pricep sa-i ajute la teme. Mersul intr-o simpla excursie pentru
vizitarea de locuri cu incarcatura istorica sau care sa exemplifica cele invatate in clasa este o
adevarata aventura si de multe ori are nevoie de sponsorizari.
Deci, da, exista o diferenta intre profesorii de la sat si cei de la oras.

Exista o legatura intre cat este de bun un profesor si numarul elevilor de la clasa?
Din anumite puncte de vedere, da, din altele, nu. Cat de bine ii invata un profesor pe elevi
si cat de mult ii ajuta sa aiba rezultate se vede si in numarul cererilor de inscriere la clasa lui/ ei.
Acest lucru este observabil mai ales la ciclul primar. O invatatoare pregatita, care poate sa
fie in acelasi timp autoritara si calda cu elevii si care este implicata in munca sa, va avea mai
multe cereri de inscriere decat alti colegi. Elevii sai este mai probabil sa ajunga la clase bune de
liceu sau la facultati bune. Aici este posibil sa se mai intample ceva parintii care stiu ca au copii
atrasi de invatatura sa-i dea la aceste invatatoare mai exigente, pe cand cei cu copii molateci si cu
alt ritm de invatare, sa aleaga invatoare mai tolerante.
De multe ori insa, numarul foarte mic sau foarte mare de elevi este doar circumstantial.
Am vorbit mai devreme despre situatia scolilor de la tara, cu clase care au foarte putini copii. La
oras, mai ales in cele mari, scolile sunt suprapopulate, asa ca numarul foarte mare, care sa tinda
spre 40, depinde de asemenea de factori exteriori.
Probabil ca numarul optim este de 15-20, numar care permite profesorului sa se raporteze
personalizat la elevi, sa faca si activitati in perechi sau minigrupuri si care da copiilor
9
posibilitatea sa-si creeze abilitati interpersonale bune. Mai conteaza insa nu doar numarul in sine,
ci si armonizarea numarului de baieti cu cel de fete, a elevilor cu potential inalt cu cei cu
potential scazut, etc. Atata timp cat sunt foarte multi elevi in clasa, este de preferat ca ei sa fie fie
toti la un nivel mediu-superior la invatatura, fie la nivel slab spre mediu. Daca numarul este de
15-20, pot sa fie omogenizati, adica sa fie aproximativ in aceeasi proportie din fiecare categorie
de nivel scazut, mediu si inalt.
Aceasta este doar o opinie personala, bazata pe ideea ca daca intr-o clasa foarte mare sunt
jumatate buni, jumatate slabi, invatatoarei su profesorului le va parea rau sa consume mult timp
cu cei mai slabi, simtind ca-i defavorizeaza pe cei cu potential si se va concentra asupra acestora
din urma. Ceilalti, din slabi, vor deveni si mai slabi sau nu vor face progrese importante. Pe de
alta parte, cand o clasa are un numar rezonabil de elevi, este mai usor pentru profesor sa se ocupe
de cat mai multi, in mod egal.

De ce exista profesori rai in sistemul nostru de educatie?

Un motiv ar fi faptul ca este un mediu in care nu produci ceva usor cuantificabil, ca intr-o
companie privata, sau ca in alt domeniu. Odata intrat in sistem si obtinuta titularizarea, sunt
foarte mici sansele sa fii dat afara sau sa fii penalizat in vreun fel pentru simplul fapt ca nu estti
performant. Acest lucru nu motiveaza, nu impinge un angajat sa fie din ce in ce mai bun.
Competitia este foarte redusa in mare parte din posturile din acest sistem.
Alt motiv este faptul ca in invatamant salariile sunt printre cele mai mici. Astfel stand
lucrurile, ajung sa lucreze in invatamant fie cei foarte pasionati, care se sacrifica, fie cei care nu
au alte optiuni, pentru ca nu se descurca sa-si gaseasca de lucru in domenii mai bine platite.
Printre motivele pentru are nu-si gasesc este chiar faptul ca nu sunt foarte inteligenti/ adaptabili/
educati/ ca nu au niste abilitati bine puse la punct, indiferent de ce tip ar fi (pentru vanzari,
abilitati de lucru cu calculatorul, de management, limbi straine, etc.).
Cele spuse mai sus sunt o realitate si mi le asum. Ea se intalneste si in alte domenii de stat
in Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, de exemplu, de multe ori au acces
persoane care ar fi de fapt contraindicate pentru lucrul cu categorii sociale defavorizate. Patrund
insa in sistem si raman pentru multi ani, deoarece nu multi sunt dispusi sa lucreze pe bani foarte
putini si intr-un mediu de lucru foarte neplacut.

Si pentru a nu incheia intr-o nota negativa, recunosc ca am impartit profesorii in buni si

rai doar pentru ca ideile exprimate sa fie mai clare si evidente. In realitate, am intalnit foarte
putini profesori rai si foarte putini profesori exceptionali. Cei mai multi sunt buni in anumite
privinte si rai in altele.
Intr-un alt eseu ar trebui sa abordez tema elev/ student bun, elev/ student rau, adica
jumatatea cealalta a ecuatiei (poate cand eu isami voi fi profesoara).

10
11