Alexandra(in aparat, cu o voce scazuta): Nu, dragul meu, nu-ti fie teama, sunt singura in toata casa.

Si
sunt fericita ca sunt singura, ca sa-ti spun ca te iubesc, ca te astept, ca te doresc.. Cand esti langa mine,
n-am curajul sa ti-o marturisesc, sunt timida, da, da, nu rade, sunt timida, speriata, stangace.. Numai
dupa ce pleci de langa mine- asculta-ma, nu ma intrerupe, profita de clipa asta de curaj- numai atunci iti
spun, in gand, cat te iubesc, ce indragostita sunt de tine...ca o scolarita, ca o adolescenta ca o
provinciala de mainile tale, de respiratia ta de cicatricea din coltul gurii da da da de
cicatricea aia dizgratioasa, urata imi esti mai mult decat drag, prostule.. Imi esti necesar. Da,
recunosc, sunt egoista, acaparatoare ca o medeuza.. Fiindca numai cu tine sunt fericita. Ai tacut? De ca
ai tacut? Ai ras! Ba nu, simt eu ca-i ras de mine. Ma gasesti ridicola. Exaltata Nu Nu Ti-o jur ca
nu e nimeni. Si sunt fericita ca nu e nimeni.. nu, nu, lasa-ma sa vorbesc, nu ma intrerupe, te rog,
saptamana trecuta- iti mai aduci aminte? M-ai intrebat daca ar putea sa existe ceva care sa ne desparta..
Si nu ti-am raspuns. Atunci tu te-ai suparat, sau ai simulat ca te superi. Eu stiam ca e o gluma, si, totusi,
faptul de a te fi mahnit, fie si o clipa, s-a rasfrant, s-a rasucit in mine ca un cutit. Si am aflat- nu, te rog,
asculta-ma si nu ma intrerupe- si atunci am aflat, pentru prima data in viata, si atunci am inteles ce e
dragostea: mai mult decat dorinta, mai mult decat asteptarea, chinuitoare si rea, mai mult decat pofta..
Dincolo de instinctul elementar al posesiunii, asculta-ma si crede-ma, e tandretea si grija. Fiindca te
iubesc, baiatul meu, te iubesc, inima mea, te iubesc, fericirea mea Vino nu e nimeni, ti-o jur. Te
astept.. Da...da.da cum iti place tie: infrigurata, nerabdatoare, zanateca insuportabila. Dar
vino..Vino, dragostea mea!
Intelegi, Titi, asa as vrea sa spun monologul. Nu, nu cum l-am repetat. Era fals. Trebuie o doza de
exaltare. Si ce importanta ca esti sotul meu? Tocmai fiindca esti sotul meu! Sigur, si liric, ai dreptate.
Dar vreau sa dau o lectie tuturor nevestelor din sala: sa-si aduca aminte ca o sotie, din clipa in care a
devenit nevasta, nu inseamna ca trebuie sa se transforme intr-o ca plicticoasa si cu drepturi. Si mai e
ceva. Titi, tu n-ai vazut ce lesinate sunt declaratiile de dragoste care se fac astazi pe scena? Ce
inseamna: decenta? O decenta care a devenit plictiseala, indiferenta sau cinism?
Uite ce voiam sa te mai rog, Titi: nici finalul actului II nu-mi iese. Nu din cauza ta. Tu ai repetat foarte
frumos. Emotionant. Cred ca din cauza asta- fiindca ma uitam tot timpul la tine- n-am repetat eu ca
lumea. Si atunci uite ce te rog: la mine e 5 si un sfert. Vino la 6 si jumatate, mai stam de vorba, trecem
o data pe scena, si mergem impreuna la teatru. Perfect, te astept, te sarut. (Alexandra formeaza, febrila,
un alt numar de telefon.)
Asculta, Fanache, ce ma fac cu idiotul asta de Titi? Sunt pur si simpu disperata. Nu-mi place nimic din
ce fac! Nici eu, nici el. Stiu, tu n-ai nicio vina. Ai facut tot ce ai putut. Am impresia ca n-a inteles nimic
din piesa. Incep sa cred ca ai avut dreptate. Vlad era mai bun. Ei, acum ce sa mai discutam? Eu am
insistat sa fie Titi. Nenorocirea lui e ca nu asculta. Dar, jur, Fanache: nu mai joc cu el in viata mea, sa
stiu ca ma las de teatru.
Uite ce te rog, Fanache Te implor: cauta si stai de vorba tu cu el. In pauza dintre actul I si II. Explica-
i dobitocului, am impresia ca habar n-are in ce piesa joaca. El crede ca e suficient sa dea ochii peste
cap, sa-si traga mansetele, ca sa cucereasca sala. Cucereste pe dracu! Spune-i sa nu mai urle. Asta ori
urla de-mi sparge timpanele, ori mormaie de nu se intelege nimic. Si explica-i, inca o data, poata da
Dumnezeu si pricepe si el ceva. Spune-i ce importanta are in viata omului caminul. Ce pret se pune
astazi pe viata familiala, s-ar putea ca la argumentul asta sa fie sensibil, bruta. Fa-l sa ma iubeasca. Nu
ma iubeste, Fanache, asta e nenorocirea. Cine stie, vorba ta, probabil nu-l inspir. Pai, cum sa se vada pe
scena ca ma iubeste, cand nenorocitul asta nu s-a iubit in viata lui decat cu cocote? Vorbeste-i de
relatiile dintre parinti si copii. Explica-i ce raspundere avem. Ia-l de la titlul piesei: viata nu e un
travesti. Stiu, nici scena mea cu Gina nu prea iese. Din cauza mea? Crezi? Ia spune. Spune, te rog.. si
de ce nu mi-ai atras atentia? Asa. Asa. Asa. Asa. Dar asa si fac scena! (mirata.) Prea dulce? Prea tandra?
Dar ce-ai vrea sa fiu? Teapana si anchilozata? Eu cred ca o mama ce naiba, si eu sunt mama. Poate
ca ai dreptate. O sa ma mai gandesc
Iarta-ma, Fanache. Ce mai voiam? A, da! Daca tot stai de vorba cu Titi, atrage-i atentia sa nu mai bage
texte de la el. Asta, dupa ce ca e analfabet, colaboreaza cu autorul. Pana nu baga: pai, dom'le,
stai, ma, nu traieste. Cand il aud, imi vine rau. L-am rugat, l-am implorat, I-am facut ochi dulci,
inutil Spune-i si tu, Fanache, te rog.
Si inca ceva.. prea mult travestiuri, prea mult carnaval! Cand am citit pentru prima data piesa, nu mi-
am dat seama de importanta ei Abia astazi o simt! Doi oameni traiesc o viata intreaga si dupa 20 de
ani isi dau seama de importanta ei si dupa 20 de ani isi dau seama ca au trecut unul pe langa celalalt
ca doi straini, intr-un hol de hotel. Iti dai seama de proportiile dramei?
Cum? Tu ai vrut sa scrii comedie? Drama, comedie, mi-e indiferent. Scrie-mi mai bine o scena in care
sa ma explic. Douazeci de ani am fost oriunde, numai langa mine, nu. Si intr-o seara ma intorc acasa..
Dumneata stii ce tristi sunt peretii caselor in care oamenii traiesc cu sentimentul provizoriului?
Vorbesc, si nu-mi raspunde nimeni. Si e tarziu, si sunt singura, si am imbatranit- asta nu e nevoie sa
scrii-, si nu mi-au ramas decat resemnarile. Scrie-mi scena asta.. Si fiindca Titi invata mai greu, scrie-
mi-o sub forma unui monolog. Foarte simplu si foarte clar. Lasa obscuritatea pe mana filozofilor.. Si nu
te teme c-o sa sune ca un articol de ziar. Eu, daca vrei, citesc si cartea de telefon si plange lumea..
Scrie-mi o mare arie a caintelor. O femeie isi da, in sfarsit, seama ca a gresit. Nu te teme ca scena o sa
sune liric. Scrie adevarat, scrie cu sange. Ce poate fi mai firesc decat sa te apropii de omul iubit si sa-i
spui: iarta-ma? Nu, nu-mi raspunde, asculta-ma si taci.. Alo? Alo? Fanache!