Testul "Beniamin"

Introducere: Text: Gen. 42:21-23

Uneori, certurile sunt inevitabile si par indreptatite. Ele duc insa intotdeauna la suferinta si durere. Pocainta de dupa
parerea de rau ttrebuie pusa la incercare: "Faceti dar roade vrednice de pocainta voastra".

I. Motivul conflictului. Conflictul dintre Iosif si fratii sai a aparut dintr-o saminta semanata in firea paminteasca cu
multi ani inainte. tatal lui Iosif, Iacov, avusese nu mai putin de 12 copii de la patru femei diferite: doua neveste, Lea si
Rahela, si doua slujnice ale acestora, Zuilpa si Bilha. Cele douasprazece semintii ale lui Israel s-au nascut din lupta
celor doua neveste ale lui Iacov pentru inima barbatului lor.Istoria aceasta se afla in pasajul care tine din Geneza
29:15 pina in Geneza 30:24.

Este evident ca Iacov a iubit-o mai mult pe Rahela. Pentru ea i-a slujit lui Laban 14 ani. "nclinatia inimii lui s-a
rasfrint si asupra copiilor Rahelei. Dintre toti, Iosif si Beniamin au fost "preferatii" tatalui lor. Biblia ne spune ca
"Israel (iacov) iubea pe Iosif mai mult decit pe toti ceilalti fii ai sai, pentru ca il nascuse la batrinete; si i-a facut o
haina pestrita. Favoritismele din viata de familie atrag gelozie si dor de razbunare. Nu este de mirare deci ca frati lui
Iosif au resimtit neplacut atentia pe care Iacov i-a aratat-o lui Iofif si au ajuns sa-l urasca in inimile lor.

Din cind in cind, Iosif mai arunca gaz peste foc, "pirindu-si" fratii si spunind tatalui lor toate vorbele lor rele (Gen.
37:2). Colac peste pupaza, atmosfera familiei este inrautatita si mai mult de doua vise pe care le-a avut Iosif. La
suprafata, visele pareau a spune ca alintarea tatalui i se suise lui Iosif la cap si ca el nazuia sa ajunga un fel de stapin
peste viata fratilor sai. Mai mult, intr-unul dintre vise, chiar si mama si tatal sau ii dadeau cinste si i se inchinau! (Gen.
37:511).

II. O rezolvare in firea paminteasca. Conflictul dintre Iosif si fratii sai si-a atins momentul de culme cind acestia,
departe de privirile si bratul ocrotitor al tatalui, l-au prins, l-au legat, l-au aruncat intr-o fintina fara apa din pustie si l-
au vindut apoi onor negustori madianiti, care se indreptau cu caravana de mirodenii spre Egipt.

Ca sa ascunda de tatal lor fapta lor rea, copiii lui Iacov au luat haina pestrita a lui Iosif, au inmuiat-o in singele unui
tap lunghiat si i-au trimis-o spunind: "Iata ce am gasit! Vezi daca este haina fiului tau sau nu." (Gen. 37:32). remarcati
va rog, ca nici macar acum ei nu spun: fratele nostru", ci "fiul tau". Mare trebuie sa fi fost dusmania si ura lor fata de
Iosif!

Crezind ca fiul sau preferat a fost mincat de fiarele salbatice, Iacov a plins mult si si-a jelit amarnic fiul, spunind:
"Plingind ma voi cobori la fiul meu in locuinta mortilor".

III. O vreme de incercare. A urmat apoi o vreme de seceta si de mare incercare peste familia lui Iacov. Intre timp,
prin providenta divina, in Egipt, Iosif ajunsese sa fie pus in mare cinste si ocupa locul doi in imparatie. Prin mina lui,
Dumnezeu pusese deoparte grine suficiente pentru hrana tuturor celor ce sufereau din cauza extraordinarei secete. La
porunca tatalui lor, fratii lui Iosif s-au pogorit cu bani in Egipt, ca sa cumpere de ale mincarii (Gen. 42:1-5).

Ajunsi in Egipt, copiii lui Iacov au dat, fara sa stie, de ... Iosif. Trecusera intre timp 13 ani. Fata lui Iosif arata acum
altfel. Hainele si pieptanatura lui Iosif l-au ascuns si mai mult de privirile fratilor sai. Nu este de mirare ca nu l-au
recunoscut, dar mare trebuie sa fi fost uimirea lui Iosif cind i-a vazut pe fratii sai venind si aruncindu-i-se cu fata la
pamint inaintea lui (Gen. 42:6)!

Dumnezeu il facuse pe Iosif un om foarte intelept. Cum se va purta oare acum el cu fratii sai? Va invit sa privim bine
si sa urmarim impreuna ce face Iosif. Cel ce tilcuise visele Egiptenilor va trebui sa manifeste acum intelepciunea
divina in felul in care se va purta cu fratii sai vinovati. Ce va face el?

Eu numesc ceea ce urmeaza: "testul Beniamin"! Va invit sa vedem impreuna cum isi pune Iosif fratii la incercare.
Iertarea lui nu este acordata prea ieftin. "Vindutul" de alta data vrea sa se convinga mai intii ca fratii sai si-au venit
intre timp in fire si s-au pocait de fapta lor.
I. Prima faza a testului: Traieste Beniamin?.
Primul lucru pe care-L face Iosif , este sa le vorbeasca aspru si sa-i intrebe despre ei si familia lor. El vrea sa vada
daca ei spun adevarul sau sunt in continuare oameni ai minciunii.

Cind afla de la ei ca Rahela, mama lui, i-a mai nascut lui Iacov inca un fiu, numit Beniamin, Iosif vrea sa fie sigur ca
ura lor nu l-a ucis cumva si pe Beniamin. Ura fata de primul copil al Rahelei se putea rasfringe si peste cel de al
doilea. L-au lasat ei sa traiasca?

Prima lui porunca este deci: "Iata cum veti fi incercati. Pe viata lui Faraon ca nu veti iesi de aici pina nu va veni
fratele vostru cel tinar! Trimiteti pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru, iar voi ramineti la opreala. Cuvintele
voastre vor fi puse astfel la incercare si voi sti daca adevarul este cu voi sau nu" (Gen. 42:15-16).

Sub apasarea usturatoare a bratului divin, fratii lui Iosif au inceput sa simta mustrarea constiintei. Fapta lor rea le
aparea mereu inaintea ochilor: "Da; am fost vinovati fata de fratele nostru, caci am vazut nelinistea sufletului lui, cind
ne ruga, si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta" Ruben a luat cuvintul si le-a spus: "Nu va
spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n-ati ascultat. Acum, iata ca ni se cere
socoteala pentru singele lui." (Gen. 42:21-22).

Ei nu stiau ca Iosif ii intelege, dar vorbele acestea au fost o prima confirmare ca Dumnezeu lucrase intre timp la
pocainta fratilor sai. Multumit de aceasta constatare, Iosif "a plecat la o parte de ei, ca sa plinga". Pastrindu-l apoi
doar pe Simeon in temnita ca zalog, Iosif i-a trimes pe toti ceilalti inapoi si le-a poruncit ca data viitoare sa-l aduca cu
ei si pe Beniamin.

Dar Iosif a mai facut inca ceva, "a poruncit sa li se umple sacii cu griu si, fara stirea lor, sa li se puna la gura sacului si
argintul fiecaruia dintre ei" (Gen. 42:25). De ce a facut el aceasta? Sa fi vrut el sa-i puna si mai mult la incercare
pentru faptul ca preferasera sa-l vinda, iubind mai mult banii decit pe el? Vroia el sa afle dacavor uita acum de
Simeon? Speriati de tot ceea ce li se intimplase si ingroziti la verderea argintului de la gurile sacilor lor, fratii lui Iosif
s-au grabit sa se duca acasa si sa-i istoriseasca tatalui lor totul (Gen. 42:28-35).
II. A doua faza a testului: Beniamin este iubit mai mult!
Foametea bintuia greu In tara si griul se sfirsise. Pina la urma, Iacov a fost induplecat sa-l lase pe Beniamin sa plece
spre Egipt cu fratii sai (Gen. 42:8-14). Au luat un dar pentru Iosif, au luat cu ei argint de doua ori mai mult ca prima
data, precum si pe Beniamin, s-au sculat, s-au pogorit in Egipt si s-au infatisat inaintea lui Iosif. Cind l-a vazut Iosif
pe Beniamin, a poruncit economului sau sa-i bage pe toti in casa: "Taie vite si gateste; caci oamenii acestia au sa
manince cu mine la amiaza" (Gen. 42:16).

Mintea lui Iosif pusese deja la cale o noua incercare pentru fratii sai: "Fratii lui Iosif s-au asezat la masa in fata lui: de
la intiiul nascut si pina la cel mai tinar, asezati dupa virsta; si se uitau unii la altii cu mirare. Iosif a pus sa le dea din
bucatele care erau inaintea lui; iar Beniamin a capatat de cinci ori mai mult decit ceilalti" (Gen. 43:33-34).

Pe vremuri, fratii sai nu au putut suporta "favorurile" pe care i le facea Ioacov lui Iosif. Acum Iosif il favorizeaza
evident pe Beniamin si se uita proobabil in ochii Ei "au baut si s-au veselit impreuna cu el". "nvatasera intre timp ca
voata nu este intotdeauna cum ni se pare noua ca ar fi drept. Dumnezeu poate da unuia un drum mai usor si altuia un
drum mai greu in viata. Providenta divina este cea care hotaraste!
III. A treia parte a testului: Beniamin sa ramina!
Desi ii incercase de doua ori, Iosif nu s-a grabit sa se descopere inca inaintea fratilor sai. Mai aveau de trecut un test:
Cei ce se scapasera asa de usor de el in pustie, trebuiau sa fie acum pusi la o incercare noua: sa plece acasa fara
Beniamin. Iscodind un siretlic, Iosif a inscenat un furt si l-a prins "asupra faptului" pe Beniamin. Vor fi gata ei sa-l
lase rob in Egipt si sa plece acasa? "Omul la care s-a gasit paharul va fi robul meu; dar voi, suiti-va in pace la tatal
vostru" (Gen. 44:17).

Cel care raspunde in numele grupului este Iuda. Discursul sau impacientat si elocvent este extraordinar. Din vorbele
lui se vede clar cirt de mult se schimbasera in bine fratii lui Iosif de cind nu-i mai vazuse el. Altadata nu se gindisera
prea mult la suferinta tatalui lor. Acum, gindul la tatal lor ii omoara: "Acum, daca ma voi intoarce la robul tau, tatal
meu, fara sa avem cu noi pe baiatul de sufletul caruia este nedeslipit sufletul lui, el are sa moara, cind va vedea ca
baiatul nu mai este; si robii tai vor pogor cu durere in locuinta mortilor batrinetea robului tau, tatal nostru. ... Cum
dma voi putea sui eeu la tatal meu, daca baiatul nu este cu mine? Ah! Sa nu vad mihnirea tatalui meu!" (Gen. 44:30-
34).

Nu este de mirare ca "Iosif nu s-a mai putut stapini si a strigat: "Scoate-ti afara pe toata lumea" Ramas singur cu fratii
sai, el li s-a facut cunoscut si a inceput sa plinga "asa de tare, ca l-au auzit Egiptenii si casa lui Faraon".

Fratii lui Iosif fusesera pusi la incercare si trecusera cu bine testul. Incercarea lor se numise: "testul Beniamin".

Biblia ne spune ca Dumnezeu a intors tot raul spre bine si ca Iosif si-a chemat toata familia tatalui sau in Egipt si le-a
purtat de grija ca sa nu moara de foame.
Incheiere:
Un conflict inceput si desfasurat in firea paminteasca a fost rezolvat de un om al lui Dumnezeu prin mijloace
duhovnicesti. Cineva spunea ca: "Atunci cind este acordata prea usor, iertarea nu este altceva decit mama unei noi
faradelegi". Inteleptul Iosif nu s-a grabit sa-i ierte pe fratii sai. El i-a pus la incercare. Cum am trece noi un astfel de
examen?

Dumnezeu are cite un "test Beniamin" pentru toate caderile noastre. Petru cel care s-a lepadat atit de usor a ajuns sa
moara la Roma ca martor. Pavel. prigonitorul a ajuns prigonit si batut de citeva ori cu pietre. Priveste-ti urma pasilor
tai in vale si vezi ce trebuie sa indrepti prin pocainta ta. "Faceti dar fapte vrednice de pocainta voastra!"
 Treptele casei parintesti
Introducere: Text: Ps. 23; Mat 6:9-13
Daca Dumnezeu se afla in ceruri, atunci drumul catre casa Lui poate fi cel mai
repede strabatut in genunchii indoiti a rugaciune. Ar trebui sa folosim din plin
acest cel mai mare privilegiu pe care-l avem de partea aceasta a curcubeului.
Isus Christos a platit cu viata Sa ca sa faca posibila comunicarea si
comuniunea omului cu Dumnezeu. Ce este de fapt aceasta conversatie cu
Dumnezeu? Care sunt beneficiile ei?

Rugaciunea este o privire aruncata asupra vietii de la inaltimea suprema a

partasiei cu Dumnezeu. Ea este locul de munca al sufletului. Oamenii care au
simtit cei dintii responsabilitatea raspindirii crestinismului in lume, s-au
apropiat de Domnul Isus cu o cerere. Ei n-au spus insa: "Doamne, invata-ne sa
predicam" sau "Doamne, invata-ne sa facem minuni", ci ... "Doamne, invata-
ne sa ne rugam." Se spune ca marele reformator german Martin Luther ar fi
spus: "Am asa multe de facut, ca astazi trebuie neaparat sa incep cu trei
ceasuri de rugaciune."

Fara nici o indoiala, cea mai dificila lucrare pe care o are omul de facut in
viata este cladirea unui caracter vrednic de vesnicie. De aceea, inainte de a te
ruga pentru schimbarea imprejurarilor prin care treci, trebuie sa te rogi pentru
schimbarea caracterului tau.
Trebuie sa ne rugam cind avem un stare buna pentru rugaciune, caci ar fi pacat
sa pierdem o astfel de ocazie, dar trebuie sa ne rugam si cind nu avem chef de
rugaciune, caci ar fi prea periculos sa acceptam sa raminem intr-o astfel de
stare.
Care este cea mai cunoscuta rugaciune din Vechiul Testamet? Dar din Noul
Testament?
Raspunsul la aceste intrebari ne trimite la o pereche de rucaciuni "nepereche":
Psalmul 23 si rugaciunea "Tatal nostru." Majoritatea crestinilor le stiu pe
amindoua pe dinafara. Ambele ne sunt scumpe si ambele ne poarta si ne sustin
in clipele grele ale vietii. De ce este asa? Ce au ele special si cum de ni s-au
agatat de suflet cu atita strasnicie? Ce are continutul lor de ne este atit de drag
si intr-atit de universal particular fiecaruia dintre noi?

Asemanari

Amindoua pot fi numite "rugaciunea pastorului"

Psalmul 23 este expresia experientelor "pastorasului cu par balai" din casa lui
Iese, fiind probabil scris pe vremea cind David pastea turmele de oi ale tatalui
sau. Rugaciunea "tatal nostru" ne-a fost lasata ca model de Cel venit sa se
autoproclame "Pastorul cel bun" (Ioan 10:11). Una incepe printr-o declaratie:
"Domnul este pastorul meu" (Ps. 23:1), cealalta este glasul Pastorului cel bun
venit sa-si calauzeasca oile inapoi spre inima si casa Tatalui ceresc.

Amindoua ating sferele sensibile ale vietii

Si Psalmul 23 si Rugaciunea tatal nostru exprima trairi launtrice de o inalta

intensitate, patrunzind dincolo de evenimentele vietii in sfera angoaselor
noastre personale si aferindu-ne rezolvari pline de frumusete si optimism. "Nu
voi duce lipsa de nimic", "ape de ohihna", "valea umbrei mortii", "dusmanii
mei", "sfirsitul zilelor mele" din Psalmul 23 sunt expresii care evolueaza pe
acelasi plan sentimental launtric cu expresiile "piinea noastra cea de toate
zilele", "greselile noastre", nu ne duce in ispita" din rugaciunea "Tatal nostru."

Deosebiri

Deosebiri de forma

Tot continutul Psalmului 23 este la persoana intiia singular. "Domnul este

Pastorul MEU", "El Ma duce (pe mine) la pasuni verzi si la ..." "IMI (mie)
invioreaza", "pina sfirsitul zilelor MELE."

Persoana intiia singular nu apare nicaieri in rugaciunea Tatal nostru. In locul ei

apare persoana intii plural. "Tatal NOSTRU care esti in ceruri..." "Piinea
NOASTRa ...", "si ne iarta noua greselile NOASTRE", si nu NE duce PE NOI
in ispita ..." etc.

Deosebiri de plan existential

Psalmul 23 este suma unor experiente din viata terestra. Psalmul Il aduce pe
Dumnezeu in universul nostru strimt si-L proclama drept factor determinant al
tuturor imprejurarilor prin care trecem.

Rugaciunea "Tatal nostru" distruge "tavanul" locuintei noastre terestre,

propulsindu-ne pe noi in "universul cerurilor" si proclamind apartenenta
noastra la infinita Imparatie dumnezeiasca.

Scurte analize

Psalmul 23

Psalmul 23 este scris in paralelismul rimei ebraice. Alcatuit din sase versete
aseate simetric, psalmul trebuie rearanjat in curgerea lui ideatica. Vom observa
repede ca primele trei versete cuprind trei proclamari care-si gasesc aplicatia
practica corespunzatoare in continutul ultimelor trei versete. (Versetele merg
pereche 1,4 2,5 3,6).

Citit astfel, psalmul se deschide singur analizei si ne prezinta binecuvintarile

primite de cel care-l ia pe Dumnezeu drept Pastor al vietii sale. Din acest
punct de vedere, psalmul devine o invitatie la rezolvarea tuturor problemelor
noastre prin acceptarea domniei lui Dumnezeu in teritoriul vietii noastre
personale.

Prima pereche:

Proclamare: "Domnul este Pastorul meu/ Nu voi duce lipsa de nimic"

Aplicare: "Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii/ Nu ma tem
de nici un rau,
Caci Tu esti cu mine. / Toiagul si nuiaua Ta ma mingiie"

A doua pereche:

Proclamare: "El ma paste in pasuni verzi/ si ma duce la ape de odihna."

Aplicare: "Tu imi intinzi masa in fata potrivnicilor mei,
 Imi ungi capul cu untdelemn,
si paharul meu este plin de da peste el."

A treia pereche:

Proclamare: "Imi invioreaza sufletul / si ma povatuieste pe carari drepte,

din pricina Numelui sau"
Aplicare: "Da, fericirea si indurarea ma vor insoti in toate zilele vietii mele,
si voi locui in Casa Domnului pina la sfirsitul zilelor mele."

Care sunt binecuvintarile celui ce-l primeste pe Dumnezeu ca Pastor al vietii

sale?

Prima pereche de versete (1,3) ne vorbeste despre (1) Protectie si (2) Calauzire

A doua pereche de versete (2,4) ne vorbeste despre (3) Pace si liniste in ciuda
circumstantelor potrivnice, (4) Bucurie sarbatoreasca.

A treia pereche de versete (3,6) ne vorbeste despre (5) Iertare si restaurare si

(6) o viata intreaga traita pe pamint "ca la Dumnezeu acasa."

Rugaciunea "Tatal nostru"

Textul din Matei 6:9-13 nu trebuie repetat mecanic, ci patruns in straturile lui
profunde. Chiar si la simpla lui repetitie (ca in practicile bisericilor Catolice si
Ortodoxe) continutul acestei rugaciuni patrunde in straturile subconstientului
nostru modelindu-ne conceptia despre realitate si viata. Rugaciunea aceasta,
numita adeseori gresit "domneasca", este mai mult rugaciunea "ucenicilor." Ea
a aparut ca un raspuns dat celor ce i-au cerut Domnului Isus sa le arate "cum
trebuie sa se roage" (Luca 11:1).

In acest tipar al rugaciunii, Domnul Isus, nu numai pedagog desavirsit, dar si

Dumnezeul creator care ne-a intocmit fiinta, ne recomanda un exercitiu
spiritual prin care sa ajungem sa traim evlavia, starea care ne pune in pozitie
corecta fata de lume, fata de Diavol si vata de Dumnezeu. Din cauza limitelor
acestui studiu, vom schita doar influenta repetarii afirmatiilor din rugaciunea
"Tatal nostru" asupra constientului si subconstientului ucenicilor Domnului
Isus.

Venirea la Domnul Isus ne rezolva problemele personale (Psalmul 23) si ne

plaseaza in ansamblul marii familii a lui Dumnezeu. In textul acestei
rugaciuni, egoismul dispare si suntem indemnati sa ne vedem fiecare in
coelctivitatea unei multimi de copii ai lui Dumnezeu, cu privilegii, probleme si
preocupari comune. Dumnezeu nu este doar "Tatal meu", ci, prin excelenta,
"Tatal nostru." Preocuparea cu dobindirea piinii zilnice nu trebuie facuta in
panica feroce a individualismului, ci in preocuparea pentru bunastarea tuturor:
"Piinea NOASTRa cea de toate zilele, da-ne-o NOUa astazi ..." Chiar si
pocainta nu trebuie sa ne izoleze in remuscarea traita in solitudine, ci ne
identifica cu scadentele si izbavirile celorlalti: "si NE iarta NOUa greselile
NOASTRE." Nimic din aceasta rugaciune nu este trait in particularul egoist.
Totul este experimentat intr-o daruire colectiva si-ntr-o inaltatoare solidaritate
umana.

Care sunt binecuvintarile celui ce se intoarce in familia copiilor lui

Dumnezeu?
1. Identitate - "Tatal nostru care esti in ceruri..."

America moderna traieste drama unei generatii in care foarte muti copii cresc
in familii fara tata. Absenta capului familiei produce malformatii in sufletele
copiilor. Intrebarea "Al cui esti tu?" trezeste o reactie dureroasa in orfanii
lumii. In logica lucrurilor, tatal determina identitatea copiilor si stabileste
calitatea imaginii de sine. Mama mea a fost un copil din flori si asta i-a marcat
foarte mult parerea ei despre sine. La un moment dat, pe cind noi aveam 10-12
ani, in urma cautarilor ei, s-a aflat ca cel care-i daduse nastere, traia undeva in
Elvetia si era asa de bogat ca in pavilioanele propiretatilor lui se tineau
expozitiile internationale si tirgurile aeronautice. tin minte si acum care a fost
reactia mamei mele, dar si mai mult tin minte reactia noastra, ca nepoti ai
"unui om foarte bogat, din strainatate"! ne descoperisem o "valoare" pe care
nu ne-o cunoscuseram si ne uitam deja cam "de sus" la prietenii nostri din
mahalaua de la marginea Bucurestilor.

In modelul de rugaciune pe care ni L-a recomandat, Domnul Isus incepe cu

plasarea noastra in contextul maretiei Dumnezeului care ne este Tata.
Inevitabil, aceasta va naste in noi un sentiment de valoare si o identificare cu
identitatea eterna cereasca: Tatal nostru care esti in ceruri! Sfinteasca-se
Numele Tau; vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamint."

Finalul rugaciunii intregeste acest context cosmic glorios: "Caci a Ta este

Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!"

In contrast cu Psalmul 23 care-L aducea pe Dumnezeu in existenta noastra

restrinsa la experienta terestra, rugaciunea "Tatal nostru" inverseaza directia si
ne propulseaza pe noi in eternitate asezindu-ne in contextul unei filiatii din
care decurge o identitate care ne inobileaza glorios. Suntem copii de
Dumnezeu! Suntem fii Celui atotputernic! Lumea nu ne cunoaste, dar suntem
copiii Celui etern! Iar ce vom fi ... nu s-a aratat inca. Numai ca stim ca atunci
cind se va arata El, vom fi ... ca El!

Cu cit de rogi mai din adinc, cu atit ajungi mai sus.

2. Sutinere - "Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi"

Preocuparea pentru subzistenta nu trebuie sa ne prabuseasca intr-o lupta

animalica in care piinea trebuie sa fie neaparat "a mea"! Piinea trebuie sa fie "a
noastra"! Preocuparea trebuie sa fie pentru bunastarea colectiva. Acest
fragment de rugaciune este o declaratie de dependenta. Este in puterea si
vointa lui Dumnezeu sa ne dea sau sa nu ne dea piine. Ucenicii trebuie sa I se
adreseze lui Dumnezeu cu sentimentul dependentei de grija parinteasca.

3. Formarea de caracter - "si ne iarta noua greselile noastre, precum si

noi iertam gresitilor nostri"

Aceasta inderdependenta este uluitoare. O astfel de cerere este o pledoarie

pentru caracter! Este un alt fel de a zice: "Doamne, nu ne ierta chiar asa de
repede. Fii preocupat de caracterul nostru mai intii. Vezi daca nu cumva
iertarea ta pecetluieste ruina noastra. Avem nevoie nu numai de iertare, ci si de
construirea unui edificiu launtric in care sa ne asemuim cu Tine."

Daca vrei sa te auda Dumnezeu cind te rogi trebuie sa-L auzi si tu cind iti
vorbeste. Rugaciunea nu este un substitut pentru actiune, pentru gindire,
pentru veghere, pentru suferinta sau pentru darnicie; rugaciunea trebuie sa fie
doar fondul pe care trebuie sa se desfasoare toate acestea.

S-a spus adeseori ca Reforma s-a nascut in camaruta de rugaciune a lui Luther.
De fapt, orice reforma, colectiva sau individuala, trebuie sa inceapa mai intii
in camaruta de rugaciune. Scopul adevarat al rugaciunii nu este sa-L
schimbam pe Dumnezeu, ci sa ne schimbam pe noi insine.

Un tata trebuie sa zideasca caracterul copiilor sai. Dumnezeu, ca Tata

desavirsit, ne sugereaza in rugaciunea model, limitele unei absolviri de
vinovatie. Fapta vinovata nu poate fi iertata decit in masura in care intretinem
preocuparea formarii unui caracter care marinimis emuleaza divina. Aceasta
paradigma divina este subliniata de Domnul Isus si in pilda robului nemilostiv.
Absolvit de o datorie de 10.000 de galbeni, neispravitul in caracter n-a vrut sa
ierte aproapelui sau o datorie de o suta de lei (mat. 18:21-35). Consecinta a
fost ca s-a declarat recurs si imparatul l-a aruncat pe cel nemilostiv in temnita
"pe mina chinuitorilor, pina va plati tot ce datora." "Tot asa va face si Tatal
Meu cel ceresc, daca fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau."

Nicolae Iorga spunea ca: "O iertare acordata prea usor este uneori mama unei
noi faradelegi." Iosif di Egipt nu si-a afisat iartarea inaintea fratilor sai decit
dupa ce i-a supus la celebrele sale teste: testul Repetarea acestei conditionari a
iertarii are drept scop formarea unei deprinderi de a ierta in toti ucenicii
Domnului Isus. Avind in vedere climatul de nedesavirsire generala si scaderile
fiecaruia dintre noi, o astfel de atitudine este strict necesara fiecaruia dintre
noi. Doar ea ne poate inlesni trairea in aceiasi familie sfinta si conlocuirea in
aceiasi Casa a Domnului.

4. Protectie - "si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau."

Un copil se ascunde de primejdie in protectia tatalui sau. Aceasta exprimare,

aprent insolemta si parca voitoare sa arunce vina pacatuirii asupra lui
Dumnezeu, este o declaratie de inocenta limitata, constienta de fragilitatea si
instabilitatea fapturii noastre. Privita in adincimea ei, afirmatia este o aluzie la
circumstanta Edenica a ispitirii primare. Domnul Isus isi invata ucenicii sa nu
repede insolenta independenta a protoparintilor, ci sa strige dupa ajutorul
prezentei divine.

"Ci ne izbaveste de cel rau" este constientizarea zilnica a pozitiei noastre

precare. Locuim inca in "teritoriul ostil" al pacatuirii posibile, dar nu neaparat
probabile sau inevitabile. Dependenta noastra de Dumnezeu ne poate aduce
independenta fata de atacurile diavolului. Alipirea noastra de pieptul tatalui ne
poate scuti de atacurile aprige ale celui rau.

Ca sa-mi spulbere spaimele copilariei tata nu ma lua de mina si nu ma ducea

sa-mi arate ca dupa fiecare copac nu este ascuns un lup. Era suficient sa ma
ridice in brate si sa ma puna pe umerii lui lati. Niciunul din lupii temerilor
mele nu ma puteau ajunge acolo!

5. Proiectie - "Caci a Ta este Imparatia, puterea si slava in veci. Amin!"

Rugaciunea este ceam mai intensa forma de eliberare a energiei vitale de care
este capabil spiritul uman. In acest final al rugaciunii "Tatal nostru", Domnul
Isus ne invata sa proiectam toata energia noastra launtrica inspre perspectiva
nemarginita a dimensiunilor lui Dumnezeu. Este un exercitiu uimitor prin care
fiinta umana "sparge" gaoacea circumstantelor lumii cazute si patrunde
dincolo de cojile marginirilor prezente in sfera atotputerniciei, gloriei si
domniei divine.

Concluzie

Doua rugaciuni foarte cunoscute, doua lectii de sanatate pentru suflet! Atit
de asemanatoare si totusi atit de diferite! Avem nevoie de amindoua si
amindoua se completeaza una pe alta.
Psalmul 23 este pasul cel dintii, fara de care nu-l putem face pe al doilea:
"Domnul este pastorul meu!"
Rugaciunea "Tatal nostru" este pasul al doilea care marcheaza sosirea
noastra acasa si vietuirea in rindul copiilor lui Dumnezeu, Tatal nostru.

Ma duc uneori la spital sa asist la ultimele clipe dinaintea marii treceri

"dincolo." Cu unii dintre barbatii sau femeile pe care-i veghez nu se mai poate
purta o conversatie. Am avut insa uneori surpiza sa-i vad tresarind cu o
inseninare de reactie atunci cind, dintre toate textele Bibliei, am ales sa recit la
capatiiul lor una din aceste extraordinare rugaciuni: Psalmul 23 sau "Tatal
nostru." Ele ramin treptele pe care sufletul nostru le urca ori de cite ori vrea sa
se intoarca "acasa."

O interpretare a suferintei
(scrisa de Iosif Tson in anul 1999 - dupa ce doctorii l-au diagnosticat cu cancer)
Introducere:

Pot eu transforma suferinta? Sunt multe lucruri pe care vrea sa le realizeze

Dumnezeu in viata noastra si prin viata noastra spre altii prin boala pe care El permite
sa vina asupra noastra. Ce pot face eu ca aceste scopuri sa se implineasca in propria
mea viata?

Inainte de a incepe sa raspund la aceasta intrebare, vreau sa va spun ca fratele

Richard Wurmbrand este extrem de bolnav si de slab. Sotia dansului, sora noastra
scumpa Bintia, are si ea cancer. Ieri i-a spus fratelui Daniel Branzei aceste
miscatoare si profunde cuvinte: "Valurile acestea grele nu numai ca nu ne ineaca, ci
vor aduce ceva bun. Dumnezeu nu ingaduie raul trecator decat pentru ceva bun.
Asteptati-va intotdeauna la ceva bun din partea lui Dumnezeu."

Boala poate avea diferite efecte asupra noastra. Sta la alegerea noastra si in puterea
noastra sa decidem noi insine aceste efecte. In termenii cei mai generali, boala poate
avea urmatoarele efecte:

I. Boala poate deveni distructiva.

II. Boala poate deveni constructiva, si
III. Boala poate deveni creativa.

Sa le analizam pe rind:

I. Boala distructiva.

Boala poate sa produca ravagii in trupul nostru fara sa ne atinga sufletul nostru si
spiritul nostru. Boala devine insa distructiva cand o lasam sa ne devasteze si sufletul
si spiritul.

Iata cand devine boala distructiva:

1. Cand ma las cuprins de frica, de spaima, de panica, de groaza.

Domnul Isus, arhitectul fiintei umane si deci Cel ce ii cunoaste cel mai bine toate
resorturile, ne spune: "Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti
credinta in Mine" (Ioan 14:1). Ceea ce ne spune Domnul Isus aici este ca inima se
tulbura cand nu ne incredem in Dumnezeu si in El, in Domnul Isus. Vreau sa va arat
legatura stransa dintre inima tare si plina de pace si increderea in Dumnezeu.

Sunt doua texte care ne arata acest lucru. Primul este acesta: "Celui cu inima tare
Tu-i garantezi pacea; da, pacea, caci se increde in Tine" (Isaia 26:3). Al doilea este
Psalmul 78:2-8. Copiii lui Israel sunt chemati sa-si educe copiii "pentru ca acestia sa-
si puna increderea in Dumnezeu" si sa nu fie ca stramosii lor din pustie, "o generatie
care n-avea o inima tare si al carui duh nu era credincios lui Dumnezeu" (v.8).

In ambele texte se vede ca inima tare are cel ce se increde in Dumnezeu, sau ii este
credincios lui Dumnezeu. Acestia sunt cei carora Dumnezeu le da pacea Sa, adica
echilibrul launtric, implinirea launtrica. Domnul Isus ne invata intr-un mod foarte
miscator sa nu ne lasam fiinta cuprinsa de ingrijorari (forma cea mai perfida de frica).

Ochiul rau este modul de a privi realitatea cu ingrijorare si aceasta ne intuneca toata
fiinta. Cum ne putem elibera de aceasta ingrijorare intunecatoare? Increzandu-ne
totalmente in Tatal nostru ceresc si cautand mai intai Imparatia Lui si dreptatea Lui
(Matei 6:22-34).

Pace launtrica inseamna sanatate launtrica. Cand nu ma incred in Dumnezeu ma

cuprinde teama, spaima, groaza, panica. Si aceasta boala sufleteasca si spirituala
este mai rea decat boala din trup si, mai mult, ea agraveaza boala din trup.

2. Cand ma las cuprins de jale, de intristare, de auto-compatimire.

Asa cum am indicat deja la punctul de mai sus, exista o legatura foarte stransa intre
starea sufleteasca si spirituala si boala fizica. O stare sufleteasca si spirituala proasta
agraveaza foarte mult boala fizica. Iata ce ni se spune in cartea Proverbelor in
aceasta privinta:

"O inima vesela este un bun medicament, dar un duh mahnit usuca oasele"
(Prov.17:22).

"Nelinistea din inima omului il doboara" (Prov.12:25).

"O inima vesela insenineaza fata, dar cand inima este trista, duhul este mahnit" (Prov.
15:13).

"Cel cu inima multumita are un ospat necurmat" (Prov.15:15).

Inca o data repet: sta in puterea omului sa-si schimbe atitudinea launtrica. Omul este
chemat sa-si gaseasca bucuria in Domnul si sa-si gaseasca desfatarea in Domnul.
Dumnezeu insusi este o sursa nesecata de bucurie si de delectare. Noi insa trebuie
sa venim la El si sa gustam ca este bun.

3. Cand ma supar pe Dumnezeu ca a lasat sa vina boala peste mine.

Un spirit de neacceptare, de revolta si de protest produce devastare launtrica. Pe un
asemenea fond sufletesc si spiritual, boala se accentueaza si devine distructiva.
Observati ca eu vorbesc mereu de o stare sufleteasca si de una spirituala. Starea
sufleteasca este determinata de modul meu de a gandi, de modul meu de a privi si
interpreta evenimentele si de modul in care le simt, de sentimentele pe care le las sa
ma domine. Starea spirituala este relatia mea cu Dumnezeu: fie una de incredere
absoluta in El si in bunatatea Lui, fie una de instrainare de El si de revolta. Dumnezeu
imi da mie libertatea de a decide ce stari sufletesti si spirituale aleg sa ma determine.

II. Suferinta constructiva.

Adu-ti aminte ca prin boala Dumnezeu vrea sa te faca mai bun. El vede ca asa cum
esti nu esti bine, sau nu esti complet. El crea sa te schimbe, sa adauge noi trasaturi
in caracterul tau, sa te desavarseasca. Chiar si pe Fiul Sau etern El a ales sa-L
desavarseasca prin suferinta (Evreei 2:10), in sensul ca in suferinta El a invatat ce
inseamna sa fii om supus ispitelor (Evrei 2:17-18 si 4:15) si sa asculte chiar si cand
doare teribil, chiar si cand experienta prin care trebuie sa treaca este oribila (Evrei
5:7-9). Cand inteleg ca scopul lui Dumnezeu cu mine este unul bun, chiar daca nu
inteleg de ce se intampla ceea ce se intampla, eu ma incred in El si capat deplina
pace, si aceasta inseamna sanatate launtrica.

Ce trebuie sa fac eu pentru ca boala mea sa devina constructiva?

Trebuie sa incep prin a ma ruga cam in felul acesta: "Domane, tu ai permis sa vina in
mine boala aceasta. Cu siguranta tu vrei sa lucrezi ceva bun in mine prin boala
aceasta. Te rog sa-mi faci clar ce vrei sa lucrezi tu acum in mine. Eu vreau sa ma las
lucrat de tine. Iti multumesc de pe acum ca stiu ca tu esti un mester plin de dragoste
desavarsita si tu vei scoate din mine ceva special pentru imparatia Ta cereasca."

III. Suferinta creativa.

Despre suferinta Domnului Isus pe cruce ni se spune ca unul dintre scopurile ei a fost
sa ne faca pe noi sa nu mai traim pentru noi insine si ca aceasta transformare
inseamna o noua creatie (II Cor.5:15-17). Am aratat deja ca suferinta noastra poate
atinge alte vieti. Atunci, cand suferinta noastra produce ceva nou, ceva dumnezeiesc
in alte persoane, suferinta noastra a devenit creativa.

O sora mi-a povestit zilele trecute cum a avut un mare accident cu masina. In spital a
stat intr-un salon cu o femeie complet straina de Evanghelie si femeia aceea a ajuns
sa-L cunoasca si sa-L primeasca pe Domnul in viata ei. Sora era convinsa ca ea a
trebuit sa ajunga in spital pentru mantuirea acelei femei. Iata intr-adevar o suferinta
creativa!

Fiica mea, Dorotea, mi-a scris pe ilustrata de ziua mea, acum doua saptamani,
urmatoarele cuvinte: "In aceste doua luni din urma tu ai modelat pentu mine o noua
dimensiune a vietii. Am invatat cum trebuie sa traiasca un copil al lui Dumnezeu cu
ceva ca si cancerul, pur si simplu ca o lucrare pe care ne-o da sa o facem iubitorul
nostru Tata ceresc. Am vazut cum Dumnezeu poate lua ceva rau si sa-l foloseasca
pentru binele a multor, multor oameni. Prin aceasta experienta Dumnezeu te-a folosit
sa atingi si sa instruiesti mii de oameni si Oliver si eu ne includem in mod categoric in
acest numar."

Niciodata nu stii pe cine vrea sa atinga Dumnezeu prin boala ta. Niciodata nu stii cat
de mult bine poate produce Dumnezeu prin boala ta. Dumnezeu poate face atatea
lucruri prin boala ta. El poate sa produca impacare prin boala ta. El poate produce o
noua unitate intre frati prin boala ta. Fii atent la cate lucruri noi se pot produce prin
suferinta ta! Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu
poate face din boala ta ceva extraordinat de creativ.

Un prieten al meu care se lupta chiar aum cu o forma teribila de cancer (melanoma)
ne scrie o lista de lucruri pentru care sa ne rugam pentru el, si printre ele este si
punctul acesta: "Rugati-va ca Dumnezeu sa-mi deschida usi ca sa spun altora despre
credinciosia Lui si sa demonstrez harul Lui in aceasta situatie dificila." Acesta este
spirit creativ!

Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu poate face din
boala ta ceva extraordinat de creativ. Spune-I lui Dumnezeu ca te increzi in El sa faca
lucrul acesta. Pune-te la dispozitia Lui pentru lucrul acesta.

Apoi, treci prin boala cu absoluta incredere in El si cu absoluta pace din El. Si vei
vedea minunile creatoare ale lui Dumnezeu!

Boala ta poate deveni distructiva, sau constructiva si creativa. Tu alegi ce sa devina

ea. Depinde de felul cum te increzi in Dumnezeu, cum accepti voia lui Dumnezeu si
cum te pui la dispozitia lui Dummnezeu.

Boala ta poate deveni ceva extrem de frumos in mana iubitoare a Tatalui tau cersc.
Coopereaza cu El pentru aceasta. Si nu uita sa-I dai Lui la sfarsit toata gloria si toata
lauda.

Cu dragoste, unul care sufere odata cu tine. - Iosif Ton

Maxime si cugetari

SUFERINTA

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului 'n

dalta unui sculptor priceput.

Contactul cu suferinta nu inobileaza daca ea devine motiv de auto-compatimire, auto-

cocolosire, egocentrism, cult al eului patimitor. - N. Steinhardt

Multi oameni au o fobie nejustificata impotriva suferintei. Sigur, tragediile inutile

trebuie evitate cu orice pret, dar ... exista o doza de bine care nu se poate obtine
decit din distilarea suferintelor.

Milton si-a scris cele mai frumoase poezii doar dupa ce a orbit.

Bethoven si-a scris unele din cele mai mari capodopere dupa ce a surzit.

Filosoful german |ant, care a suferit de o boala incurabila, ne-a lasat scris urmatorul
comentariu: "Am ajuns sa-mi stapinesc suferinta si reusesc sa n-o mai las sa-mi
influenteze gindurile si sentimentele. Am reusit sa o ignor, de parca ar fi o problema
care-l priveste pe un altul."

William Wilberforce, eroul luptei impotriva sclaviei din imperiul britanic, n-ar fi putut
rezista nici o singura zi fara calmante impotriva durerii, dar s-a straduit intotdeauna sa
ia cea mai mica doza cu putinta.

Henry Stanley, crescut intr-un orfelinat saracacios, a deprins acolo taria si rezistenta
necesare pentru a-l cauta si gasi pe Livingstone in jungla Africii.

|ernan, nascut fara miini si picioare dezvoltate deplin, a perseverat si a ajuns membru
in Parlamentul Angliei. Solzhenitsyn a scris: "Fii binecuvintata tu, inchisoare." Anii
petrecuti acolo i-au dat taria de caracter necesara pentru a lupta impotriva
comunismului.

Geniul se poate forma in linistea bibliotecilor, dar taria de caracter este de multe ori
rezultatul unei vieti traite "pe nicovala suferintei." - R. Wurmbrand

Sa nu uitam ca Fiul lui Dumnezeu a fost numit "om al durerii si obisnuit cu suferinta"!
A devenii crestin inseamna, cel putin in parte, a accepta sa suferi impreuna cu
Christos."

Am stat odata sa reflectez asupra valorii inestimabile care se gaseste in "lucrurile

sfarimate".
- ulcioarele sfarimate au dat la iveala lumina necesara biruintei (Jud. 7:19-21);
- piinea frinta a saturat multimile flaminde (Matei 14:19-21);
- vasul de alabastru spart a raspindit parfumul care a umplut casa (Marcu 14:3,9);
- iar trupul frint a adus salvarea tuturor ce cred si-L primesc ca Mintuitor (Isaia 53:5-6,
12; 1 Cor. 11:24) si cite alte lucruri ar putea face Cel ce s-a frint daca I-am da Lui
nadejdile noastre spulberate, visele noastre sparte si inimile noastre zdrobite?

Nimeni nu-si pierde mintile datorita greutatilor de azi. Oamenii innebunesc sau din
cauza regretelor pentru trecut sau de teama zilei de miine.

Un pastor a vizitat o familie al carei fiu tocmai fusese omorit intr-un accident de
masina. Mama s-a napustit asupra vizitatorului, spunind: "Unde a fost Dumnezeu cind
a murit fiul meu?" Pastorul i-a raspuns calm: "In acelasi loc in care era si cind a fost
ucis Fiul Sau.

SANATATE

Cel mai bun tratament pentru a raceala este indiferenta.

Crestinismul unora se ntareste cind ... le slabeste sanatatea.

Bine'nteles, sanatatea nu este decit o boala acceptabila. In toata omenirea, n-au

existat doar trei oameni pe de-a-ntregul sanatosi: Adam, Eva si Isus Christos. In
ceilalti, morbul pacatului a lucrat, intr-o forma sau alta, destramarea.

Zaharia - un preot problematic

Introducere: Luca 1:5-25
Undeva pierdut printre magi, pastori si ingeri, in peisajul Sarbatorii de nasterea
Domnului se afla si Zaharia. Un studiu asupra vietii lui ne este recomandat de
evanghelistul Luca, care a facut cercetari "cu deamaruntul" si a socotit necesar sa ne
lase aceste informatii despre preotul neprihanit, ales sa fie tatal premergatorului
mesianic: Ioan Botezatorul.

Se poate sa fie cineva neprihanit si totusi sa aibe rugaciuni neascultate? Se poate sa

fie cineva credincuios si totusi sa se poarte ca unul lipsit de credinta? Se poate ca sa
slujesti Domnului, dar sa nu fi gata sa te pui la dispozitia Domnului?

Acestea sunt intrebari stinjenitoare. Raspunsul la ele se gaseste in acest scurt pasaj
plasat ca un preambul al evangheliei lui Luca.

I. Zaharia - un neprihanit neascultat.

Se poate sa fii neprihanit si totusi sa ramii cu rugaciunile neascultate?

In lumea in care a trait atunci, Zaharia este o exceptie fericita. Gasim scris despre el
si despre nevasta sa Elisabeta ca "amindoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si
pazeau fara pata toate poruncile si toate rinduielile Domnului" (Luca 1:6). Versetul
imediat urmator ne spune ca cei doi "n-aveau copii, pentru ca Elisabeta era stearba;
si amindoi erau inaintati in virsta."

Priviti-i cu simpatie! Doi oameni batrini ca doi pomi tomnateci cu ramurile goale.
Cuibul casei lor nu cunoscuse ginguritul de copil. Dumnezeu le refuzase bucuria
dobindirii de copii. Mai ales in contextul cultural de atunci, aceasta semana cu o
pedeapsa divina si era motiv de rusine si ocara (Luca 1:25).

II. Zaharia - un preot cu o problema

Urmasii lui Aaron erau pe atunci cu miile. Multimea de preoti era impartita in cete care
se succedau lunar in indeplinirea indatoririlor de la Templu. Din cauza numarului
mare, majoritatea preotilor nu aveau sansa de a intra in Templu pentru slujire. Ca sa
intri in locul sfint, trebuia sa ai sansa de a fi tras la sorti. Un preot avea dreptul sa
intre o singura data in slujirea din interiorul Templului. In anul si luna aceea, sortul a
cazut tocmai pe Zaharia. Fara indoiala ca bucuria i-a fost mare. Totusi, din inaltimea
cerului Dumnezeu vede uraganul care se zbatea in inima neprihanitului preot si
trimite un inger cu o veste buna. Ce vazuse Dumnezeu in sufletul lui Zaharia?

Problema lui Zaharia era una de credinta si credibilitate. Cum putea el, un om care
toata viata s-a rugat pentru un copil si nu a fost ascultat de Dumnezeu sa duca
rugaciunile oamenilor de afara si sa le aseze pe altar. "In ceasul tamiierii, toata
multimea norodului se ruga afara" ne spune Luca (Luca 1:10). Inauntru, Zaharia, cu
inima indoita punea cererile norodului pe altarul rugaciunii. Tamiia se ridica in sus, dar
Zaharia ezita sa iasa afara. Preotul avea o problema: cum sa le spuna oamenilor ca
Dumnezeu le-a ascultat rugaciunile cind el insusi era un om cu rugaciunile
neascultate?

Despre toata aceasta paradoxala situatie aflam din cuvintele ingerului. Iata ce-i spune
el lui Zaharia:

"Nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta ta Elisabeta iti va
naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ioan" (Luca 1:13).

II. Zaharia - un credincios necredincios

Al treilea lucru pe care-l observam la Zaharia este socanta sa lipsa de credinta. "Din
ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batrin si nevasta-mea este inaintata in
virsta" (Luca 1:18). (Observati ca despre un barbat se poate spune ca este "batrin",
dar despre o femeie poti spune doar ca este "inaintata in virsta"!).

Remarcati cit de "scandalizat" este ingerul de raspunsul lui Zaharia: "Eu sunt Gavril,
care stau inaintea lui Dumnezeu; am fost trimis sa-ti vorbesc si sa-ti aduc aceasta
veste buna!"

Altfel spus: "Eu vin la tine din fata lui Dumnezeu. La noi, Dumnezeu spune si ... se
face! Cum de indraznesti tu, un fir de praf al pamintului sa pui la indoiala cuvintele
Celui Atotputernic!"

Inecat de necredinta, Zaharia se afla in rindul altor credinciosi cu credinta pusa la

incercare. Nu uitati de Avraam si de Sara. Aduceti-va aminte de reactia lor la primirea
unei vesti asemanatoare.

Ca si in cazul lui Avraam si al Sarei, si in cazul lui Zaharia, Dumnezeu procedeaza cu

ingaduinta pedagocica. Pedeapsele hotarite de El sunt lectii pline de intelepciune si
de ... ironie. Nu uitati ca fiul lui Avraam avea sa fie numit Isaac, care tradus inseamna
"fiul risului." Numele ales de Dumnezeu avea sa sune usturator in casa patriarhului.
"Fiul Risului vino aici, Fiul Risului fa cutare lucru ..."

In cazul lui Zaharia, pedeapsa pentru necredinta este parca si mai plina de ironica
disciplinare in dragoste. Dumnezeu spune: "Ai cerut un semn, de semne vei avea
parte pina ce se va naste copilul!" si Zaharia a ramas mut chiar in clipa aceea: "Cind
a iesit afara, nu putea sa le vorbeasca ... El le facea SEMNE intr-una si a ramas mut"
(Luca 1:22). Ocara aceasta avea sa fie ridicata de peste Zaharia doar dupa nasterea
copilului: "Si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna
numele. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris, zicind: ..." A scris, zicind ... I-a
revenit vocea in momentul in care si-a asezat pe tablita propria declaratie de credinta:
"Numele lui este Ioan" (dupa cuvintele ingerului).

Un neprihabit neascultat, un preot cu o problema, un credincios fara credinta. Ce

invatam din toata aceasta intiplare cu Zaharia?

Iata citeva concluzii posibile:

1. Dumnezeu nu ne asculta dupa cum cerem noi, ci dupa hotaririle lui intelepte!
Cind Dumnezeu spune un "Nu!" la nivelul cererilor noastre, El spune un "Da" la un
nivel infinit superior al hotaririlor Lui. Daca le-ar fi dat lui Zaharia si Elisabetei un copil
atunci cind au cerut ei, cei doi a fi avut soarta tuturor parintilor anonimi din istorie.
Dumnezeu hotarise insa ceva mult mai mult pentru acesti doi oameni neprihaniti. Ca
rasplata pentru ascultarea lor, Dumnezeu li l-a daruit pe "cel mai mare om nascut din
femeie", pe Ioan Botezatorul.

2. Dumnezeu cunoasteproblemele inimii noastre si este gata sa le raspunda.

Pentru a linisti cugetul lui Zaharia, Dumnezeu a fost gata sa trimeata un inger. Pentru
tine si pentru mine, Dumnezeu L-a trimis pe insusi Fiul Sau, iar astazi avem cu noi pe
insusi Duhul Sfint! Cit de bun si gingas este Dumnezeu cu cei care se incred in El!

3. Ai grija atunci cind esti ispitit sa ceri semne!

S-ar putea sa le primesti, dar s-ar putea sa te si coste! Uita-te la patania lui Avraam,
uita-te la ce a patit Zaharia si ... crede! Orice ascultare imediata ne scuteste de
agonia pedepselor pedagogice. Cind ne mai pedepseste, Dumnezeu nu o face pentru
pacatul savirsit de noi (pentru aceasta a platit Isus pe cruce), ci pentru educarea
caracterului nostru si pentru evitarea viitoare a greselilor.

Pentru exegetul atent, intrebarea care se ridica este: "De ce a ales Luca sa aseze
acest episod semnificativ la inceputul Evangheliei sale? Unul din raspunsurile posibile
este si ca Luca se pregatea sa scrie unora care nu l-au avut pe Dumnezeu in
experienta lor obisnuita. Destinatarii epistolei erau crestinii dintre Neamuri, poate
grecii. Episodul poate fi o avertizare a celor care au religiozitate, dar n-au intimitate
cu adevaratul Dumnezeu; un fel de proclamare a faptului ca religiozitatea este
simpatizata de Dumnezeu ca pornire pozitiva, dar ea trebuie depasita si implinita
printr-o intilnire personala cu Dumnezeul cel viu si cu mesagerii Lui binevoitori.

Zaharia inseamna in traducere "Dumnezeu si-a adus aminte." Fie ca lectiile invatate
din acest episod al vietii lui sa ne ramina in memorie pentru umblarea noastra cu
Domnul.

O ucenicie autentica
Introducere: Ioan 1:35-51
Isus si-a inceput misiunea chemind la Sine citiva ucenici si si-a terminat-o
trimitindu-i pe acestia in toata lumea, ca sa faca la rindul lor "ucenici din toate
neamurile." Ce inseamna insa a fi un astfel de "ucenic" al Domnului?

I.Insemnatatea termenului "ucenicie"

In limba greaca, didasialos desemneaza o persoana aflata intr-o anumita relatie

cu un invatator in timp ce "mathetes" desemneaza unul aflat intr-o cautare
personala dupa adevar.

De fapt, in istoria lumii au existat mai multe forme de ucenicie. Iata citeva dintre
ele:

A. Ucenicii greci - au fost niste discipoli ai filosofiei. Ei s-i-au insusit si s-au

subordonat unor "idei".

B. Ucenici ai lui Moise - au fost discipoli ai unor Principii.

C. Ucenici ai fariseilor - au fost niste discipoli ai unor Procedee religioase.

D. Ucenicii lui Ioan Botezatorul - au fost discipoli ai Protestului. Motivatia lor a

fost in nemultumirea fata de toate formele sociale si religioase ale vremii. Idealul
lor a fost "iesirea" in afara ordinei existente, neincrederea in totul si in toate.

E. Ucenicii Domnului Isus - au fost discipolii unei Persoane. Ei au fost alesi sa

vina dupa El (Marcu 3:14), au fost chemati sa vina la El (Mat. 11:28-30) si sa-l
urmeze pe El (Ioan 1:43).

Interesant este ca aceste forme diferite de ucenicie sunt prezente si astazi in

Biserica. Pentru cel priceput sa vada si sa inteleaga, multimea de credinciosi care
roiesc in jurul bisericilor locale se incadreaza si ei in aceste categorii distincte:

I. Religia sociala

Unii oameni urmeaza, constienti sau nu, niste idei religioase. Se spune despre
lume ca este impartita in sfere de influenta a ideilor.In Asia domina filosofiile
orientale, in Europa, America si cele doua Americi domina idelile iudeo-
crestine.Imi amintesc de fratele Mircu de la Sibiu, care fiind prins cu traficul de
Bibliii si chemat la securitate, a intrat in sediul politiei cu salutul "Christos a inviat."
Cei prezenti au mormait automatic o forma de raspuns traditional. Celorlalti,
fratele Mircu le-a spus: "Ca doar n-oti fi niste pagini!"

Fara nici o indoiala, locuitorii asanumitelor "tari crestine" traiesc un fel de ucenicie
filosofica a ideilor despreinse din Biblie. Ceea ce se numeste "crestinatate" spre
deosebire de ceea ce se numeste "crestinism" este o forma, probabil, involuntara
de ucenicie filosifica.

II. Religia principiilor crestine.

Unii au facut din crestinism un set rigid de reguli si principii. Probabil ca aici se
incadreaza ramura "adventismului" si orice fel de "legalism" religios. Astfel de
oameni traiesc un fel de imitatie "juridica" a crestinismului, un fel de aderenta la un
sistem general de valori care dau stabilitate sufletului si societatii.

III. Religia formelor traditionale.

Fara teama de a gresi, putem incadra aici toate "sfintele traditii" stabilite de-a
lungul vremii in bisericile devenite ironic "istorice". Ca si fariseii de alta data,
imitatia aceasta de crestini este obsedata pina la fanatism de forme si proceduri
cultice: sarbatori calendaristice, ritualuri sacerdotale mai mult sau mai putin
zilnice, etc.

"Ati schimbat Legea lui Dumnezeu cu datina voastra" le-a spus Domnul Isus cu o
observatie etern valabila.

IV. Religia protestului.

As pute-o numi si "religia trezitilor", a celor care refuza sa se mai identifice cu vreo
miscare sau grupare religioasa. Daca veti privi in jur, veti vedea o categorie de
"credinciosi" care apar si dispar din rindurile noastre. Unii ne viziteaza doar din
cind in cind, altii apar doar la evenimente speciale, legate de o anumita mare
sarbatoare sau de vizita vreunui predicator vestit.

Virtutea lor personala este insa legata de "neapartenenta la sistem". Tot ceea ce
este organizat ca viata de grup religios li se pare suspect si periculos. Orice forma
de autoritate le este nesuferita. Ca niste cai salbatici pe care n-a incalecat inca
nimeni, ei stau deoparte, criticind totul si nelasindu-se atrasi in nici o activitate
consecventa de grup. I-am putea numi "nihilistii" miscarilor crestine. Cei ce critica
si vor sa distruga totul, fara a fi capabili de a pune altceva mai bun in loc. Maestrii
la demolari, nu la lucrari de constructie.

V. Ucenicii persoanei Domnului Isus.

Cine arunca o privire asupra grupului de ucenici care L-au insotit pe Domnul Isus
in cei aproximativ trei ani de misiune publica, observa repede ca cei doisprezece
sunt foarte diferiti unul de altul. Ca formare anterioara, fiecare ar fi putut fi incadrat
intr-una din categoriile de oameni enumerate mai sus. A existat un Natanael
neprihanit prin ascultarea de Lege, un Simon-protestatar zelos, un Petru practic si
principial, etc. Chemarea lui Christos i-a adus sa locuiasca "impreuna" cu toate
diferentele lor aparente. Destinul lor a fost sa-si depaseasca limitele personale si
sa devina uceni ai unei Persoane. Adevaratii ucenici sunt la fel si astazi. Ei aud
glasul Lui, vin la El si-L urmeaza petutindeni unde merge El. Mult mai mult decit
niste ucenici ai ideilor, ai principiilor, ai procedurilor sau ai protestului, acestia sunt
oameni care asculta de o persoana si fac si astazi faptele ucenicilor Sai
dintotdeauna. Uneori, ei calca Sabatul, intelegind ca Domnul Isus a venit sa ne
ridice deasupra unor porunci temporare la libertatea celor carora "totul le este
permis, dar nu totul le foloseste". Alteori ei, calca ritualul, dau cu biciul in nelegiuitii
aflati in Templu, schimba obiceiurile, cautind neprihanirea care vine din
identificarea cu ceea ce a facut si face El, urmasii unei ascultari care-i pune
adesea in contratimp cu tot ceea ce este perimat si fixat intr-i regigiozitate rigida si
ridicola.Impreuna cu Isus, ei ies afara din cetate" sa sufere ocara Lui, dar asta nu-i
face doar "protestatari", desi uneori se numesc "protestanti", ci ii integreaza in
grupuri pline de iubire si ingaduinta frateasca.

Cei ce-L urmeaza pe Isus intra adesea in casele vamesilor si pacatosilor, stau la
masa cu femeile rau famate si cu compromisii zilei, se ating de leprosi si nu ezita
sa arate har ingaduitor celor cazuti intre tilharii societatii moderne. Mergind inca
prin lumea aceasta, ei se poarta adesea de parca ar apartine alteia, cu o logica
diferita si cu rinduieli patronate de dragoste si intr-ajutorare reciproca. De multe ori
paradoxali si imposibil de incadrat in logica vremii, acesti ucenici ai Domnului Isus
sunt si astazi "sarea pamintului" si "lumina lumii."

Ce fel de ucenic esti tu? Il cunosti pe Domnul Isus? Il urmezi? Asculti de El ? Ii

cunosti glasul? Sti unde sta si-ti place sa zabovesti peste noapte impreuna cu El?
Daca da, atunci venirea diminetii care seapropie va va gasi impreuna!

O intimplare cu tilc ...

 Isus e Domnul!!
Nu sunt abonat la revista "Time". Nu o cumpar de la chioschiuri. Ma-m
dumirit mai demult ca, asemena altor mari publicatii, a incaput si ea pe mina
unor "intelectuali" atei care propaga hedonismul luciferic (sa ne distram de
minune in absenta lui Dumnezeu) si urmareste scoaterea crestinismului din
constientul societatii contemporane.

L-am luat insa alaltaieri si l-am strins cu putere aproape de inima. Ba, de ce sa
n-o spun, ... i-am sarutat coperta (in ciuda faptului ca sunt un iconoclast).

Titlul numarului era asezat pe o poza cit toata pagina a lui Isus Christos
(imaginat de unul din pictorii celebri). Iata cuvintele din limba engleza:
"Jesus at 2.000" sau, "Isus la virsta de 2.000 de ani."

De unde atita emotie? Ce mi-a provocat o rupere a plictisului publicistic si o

dezlantuire a izvorului lacrimilor?

Pentru cei care nu stiti, inca de acum un an, revista "Time" a pornit un sondaj
international pentru desemnarea "celui mai important om al mileniului".
Votarea s-a facut prin posta, prin telefon sau prin Internet. Ca sa nu scape din
mina rezultatele, editorii au lansat si o lista de personalitati cu o nominalizare
posibila. Revista ne indemna sa selectionam numele celui care a influentat cel
mai mult, in bine sau rau, dezvoltarea societatii din ultimul mileniu. Remarcat
prin absenta, era tocmai persoana numarul unu a crestinilor: Isus Christos.

Cind am citit prima dat despre aceasta ancheta sociala, n-am bagat de seama
provocarea. S-a gasit insa un frate crestin care ne-a trimis multora un mesaj
de avertizare si ne-a propus sa-L nominalizam, peste capul organizatorilor pe
Isus Christos. Mesajele au inceput sa curga din toate colturile lumii. Prin luna
August, editorii de la Time au cautat un subterfugiu facil, scriind viclean ca in
crezul crestin, Isus din Nazaret nu a fost om, ci Dumnezeu, asa ca iese din
cursa. Mesajele au continuat insa puhoi. Revista "Time" a fost inundata de
voturi. Distanta dintre voturile acordate celui din Nazaret si celor nascuti pe
alte meleaguri a fost coplesitoare.

"Si glasul multimii a biruit" ... De data aceasta insa, Pilatul contemporan
atrebuit sa-i de-a drumul Domnului Isus in prima pagina a revistei! Va mai
mirati ca m-au podidit lacrimile!

Iata cum suna "introducerea" la articolul de fond:

Jesus Of Nazareth
THEN AND NOW A great novelist and biblical scholar examines what
faith and historical research tell us after 2,000 years and emerges with
his own apocryphal Gospel
BY REYNOLDS PRICE

The memory of any stretch of years eventually resolves to a list of names, and
one of the useful ways of recalling the past two millenniums is by listing the
people who acquired great power. Muhammad, Catherine the Great, Marx,
Gandhi, Hitler, Roosevelt, Stalin and Mao come quickly to mind. There's no
question that each of those figures changed the lives of millions and evoked
responses from worship through hatred.
It would require much exotic calculation, however, to deny that the single
most powerful figure--not merely in these two millenniums but in all human
history--has been Jesus of Nazareth. Not only is the prevalent system of
denoting the years based on an erroneous 6th century calculation of the date
of his birth, but a serious argument can be made that no one else's life has
proved remotely as powerful and enduring as that of Jesus. It's an astonishing
conclusion in light of the fact that Jesus was a man who lived a short life in a
rural backwater of the Roman Empire, who died in agony as a convicted
criminal.

(Time, RELIGION DECEMBER 6, 1999 VOL. 154 NO. 23 )

Aleluia!

Duminica am fost bolnav. Gripa m-a apucat de gitlej si mi-a furat vocea. M-
am dus tutusi la Biserica ca sa publc aceasta intimplare extraordinara!

A fost ultima Cina a Domnului din anul 1999. N-am putut sta acasa singur.
M-am dus la amvon cu revista in mina si i-am sarutat coperta in fata tuturor.
Din sala au pornit aplauzele.

"Isus Christos e Domnul!" "In veci amin!"

De ce ne-a afectat asa de mult viata Celui nascut acum 2.000 de ani in ieslea
Betleemului? Iata ce am spus adunarii:

Isus a facut trei lucrari unice: intruparea, botezul si rastignirea.

1. A luat chip asemenea oamenilor. A luat chip de rob si s-a facut asemenea
oamenilor. Dimensiunile Lui de Creator a toate au fost reduse vremelnic
pentru limitarea la intruparea intr-o celula umana si apoi intr-un trup plapind
de prunc.

2. A luat asupra Sa pacatele oamenilor. La Iordan, Ioan a inteles enormitatea

situatiei. Isus era fara pacat. N-avea trebuinta de botezul pocaintei. De aici si
reactia lui: "Doamne, eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine" (cu alte cuvinte:
"Doamne pacatosul sunt eu, Ioan botezatorul! Nu Tu!).

"Lasa-Ma Ioan ca asa se cade sa implinim..." Botezul este un act public. In

loc sa astearna declaratia pe hirtia efemera de pergament, sortita putrezirii sau
ratacirii prin arhivele lumii, Isus a preferat o declaratie publica: in fata
martorilor vazuti si nevazuti. Prin botez, El a facut inversul declaratiei noastre
de la botez. Noi ne declaram vinovatia si marturisim necesitatea spalarii. El,
prin botez, a luat asupra Sa vinovatia noastra a tuturor; S-a facut una cu noi in
caderea noastra vinovata.

3. A luat asupra Sa pedeapsa care se cuvenea oamenilor. "Pedeapsa care ne da

pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti". Unul singur a
trebuit sa moara pentru ca Dumnezeu sa poata ramine drept si totusi sa
socoteasca drept pe cel nedrept (Rom. 3). Isus a ispasit pedeapsa in locul
nostru.

Iata trei lucruri pe care nu le putem spune despre nici o alta personalitate a
istoriei. Toti ceilalti s-au nascut mici si au devenit mari, Isus s-a limitat pe
Sine ca sa poata intra in istorie. Ceilalti au murit cu constiinta impovarata. El
singur a trait fara pacat, dar s-a ivit ca sa curete constiintele tururor si sa
satisfaca constiinta cosmica: a murit in locul nostru.

Stiu, imi veti zice ca am uitat al patrulea eveniment al vietii Lui prin care este
unic, actul prin care primele trei isi primesc valoarea plenara: invierea din cea
de a treia zi dupa moarte. Iata ceva ce n-a mai facut, cu adevarat, nimeni.
Ceilalti au ramas neputinciosi sub cripta mormintului, El a dat-o la o parte
biruitor asupra mortii si S-a inaltat la dreapta Tatalui.

Care este semnificatia invierii Lui?

Este inainte de toate o intreita invitatie. O oferta care explica intruparea,

botezul si crucificarea Lui.

Inviind, a spus celor redusi la dimensiunile firii pamintesti: "Va puteti depasi
conditia actuala! Primindu-ma pe Mine, veti deveni fii ai Celui preainalt,
copii ai Dumnezeului celui viu si adevarat!

Inviint, a spus celor apasati de greutatea unei constiinte patate, exista spalare
pentru vinovatia voastra! Isus a fost singurul om care a trait vreodata fara
pacat. Existenta Lui nu ne copleseste insa, ci ne elibereaza! Inviind, a spus
celor ce se indrepata ireconciliabil spre moarte: "Exista un mai departe! Nu
este o strada infundata. Si mormintele voastre vor fi goale intr-o zi."

Inviind, a spus celor vinovati: "Daca credeti in Mine, nu veti veni la judecata,
ci ati trecut din moarte la viata!"

Slava Domnului pentru marea Sa biruinta! Acea de atunci si cea de astazi din
revista "Time"!

Ingenuncheat inaintea mortii, tinindu-si maruntaiele injunghiate in miini, unul

din cezarii romani care au cautat sa stearga crestinismul de pe fata pamintului
a mai apucat sa zica obsesiv: "Vincis Galileae!" (M-ai invins, Galileianule!).
Gestul resenmat al revistei "Time", aparenta ei capitulare in fata multimii de
contribuabili la sondajul sus amintit este si el o simetrie istorica, prevestin
clipa in care "orice genunchi se va pleca si orice limba va marturisi in fata lui
Dumnezeu Tatal ca : Isus este Domnul!"

Slava lui Dumnezeu pentru multimea ostirii de crestini care-si duc lupta pina
la capat si, asemenea cetatii asezate pe un munte si asemenea sarii care nu si-a
pierdut inca gustul, tin proaspata inaintea lumii vestea ca: Isus este in
continuare contemporanul nostru inevitabil, cea mai formidabila forta
energetica a societatii, izvorul care a scos istoria din matca ei milenara si care
vrea sa-i intoarca pe oamenii creati la Creatorul lor cu inima de Tata.

Daniel Branzai

Lipsa de vitalitate spirituala si cauzele ei

"Eu am venit ca oile Mele sa aibe viata si s-o aibe din belsug". Ioan 10:10
Viata crestina este o viata de biruinta si de belsug spiritual. Dorinta Domnului
Isus este ca noi toti "sa raminem in El si sa aducem multa roada" (Ioan 15:4-
11). O permanenta insufletire pentru tot ceea ce este bun ar trebui sa ne
stapineasca in toate zilele noastre (Filipeni 4:8). O activitate cu sens si cu
impliniri personale ne este promisa si in Psalmul 1: "El este ca un pom sadit
linga un izvor de ape, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se
vestejesc; tot ce incepe duce la bun sfirsit" (Psalmi 1:3). Bogatia launtrica se
rasfringe si in afara noastra producind o atmosfera de veselie, de optimism si
de lauda adresate Numelui lui Dumnezeu: "Vorbiti intree voi cu psalmi, cu
cintari de lauda si cu cintari duhovnicesti si cintati si aduceti din toata inima
lauda Domnului" (Efeseni 5:19).

Adeseori insa, unii crestini trec prin perioade de "seceta spirituala". Aceste
sezoane de "uscaciune" vin pe neasteptate si ii cufunda pe cei credinciosi intr-
o stare de apatie, de indiferenta si uneori, chiar de impotrivire fata de
Dumnezeul mintuirii lor.

Care sa fie cauza acestor "crize spirituale"? Si ce trebuie sa faca un credincios

ajuns intr-o astfel de "uscaciune spirituala"?

In studiul care urmeaza va propunem discutarea acestor intrebari si

solutionarea lor in ascultare de Cuvintul Domnului.

Crizele spirituale pot fi prilejuri de crestere. Uneori, Dumnezeu insusi ne

lasa sa trecem prin astfel de crize pentru a ne cunoaste pe noi insine si pentru a
ne da seama ca "nimic bun nu locuieste in noi, adica in firea noastra
paminteasca" (Romani 7:18).

Alteori Dumnezeu produce El insusi aceste crize pentru a ne desprinde de

pacat si pentru a ne apropia si mai mult de El insusi. Chiar si atunci cind
crizele spirituale sint produse de nevegherea sau de vinovatia noastra,
Dumnezeu le poate folosi inspre un bine superior. Multi credinciosi din istorie
au marturisit cum Dumnezeu a folosit chiar si caderile lor pentru adincirea
pocaintei si pentru asezarea lor in situatii noi din care sa raspindeasca
binecuvintarea. "Pe de alta parte stim, ca toate lucrurile lucreaza impreuna
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sint
chemati dupa planul Sau". Aduceti-va aminte numai de "lepadarea lui Petru"
despre care Domnul Isus a stiut mai dinainte, dar pe care nu a cautat s-o
previna, ci a folosit-o spre desavirsirea interioara a apostolului. (Luca 22:31-
34)

Atitudinea corecta intr-o situatie de criza spirituala. Este bine ca atunci

cind se abate asupra noastra o stare de "uscaciune duhovniceasca", noi sa stim
sa ne refugiem in "harul Domnului" si sa cautam sa facem doua lucruri foarte
importante:

a. Mai intii trebuie sa cautam sa identificam cauzele acestei stari de cadere. Se

spune ca un diagnostic corect aduce mari sanse de vindecare in medicina. Si in
viata duhovniceasca situatia se prezinta la fel. "Medicul bun" va sti sa ne arate
unde se ascunde raul, daca vom sti sa stam de vorba cu El, intr-o atmosfera de
studiu, de post si de rugaciune.

b. Apoi trebuie sa cautam sa inlaturam cit mai repede cauzele suferintelor

noastre sufletesti. In tot acest proces accentul va trebui sa fie pus nu pe
stradaniile noastre, oricit de mari ar fi ele, ci pe puterea si pe harul lui
Dumnezeu, "caci de la El vine si vointa si infaptuirea" (Filipeni 2:13).
 Cauze comune ale lipsei de vitalitate spirituala

A. Cauza: Pacatul.
Nimic nu ne desparte de Dumnezeu mai repede si mai catastrofal decit
pacatul. "Nu, mina Domnului nu este prea scurta ca sa mintuiasca, nici
urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de
despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre v- ascun fata Lui si-
L impiedica sa v-asculte", spune profetul Isaia. (Isaia 59:1,2)

Un pacat poate fi o incalcare voita a poruncilor lui Dumnezeu (1 Ioan 3:4), o

stare de impotrivire tacita fata de intentiile lui Dumnezeu cu viata noastra
(bani, timp liber, servici, domiciliu, etc.), sau o sovaire vinovata in infaptuirea
anumitor lucrari pe care Dumnezeu le asteapta de la noi. (Iacov 4:17)

Doua exemple ne stau imediat inainte cind ne gindim la pacatul care-l desparte
pe om de bucuria prezentei lui Dumnezeu. Cel dintii este cazul lui Iona care a
ajuns sa-si doreasca moartea, din cauza ca neascultarea lui l-a impins intr-o
stare de deruta si de intunecime. (cititi in intregime cartea lui Iona) Cel de-al
doilea este cazul imparatului David, care dupa ce a pacatuit cu Bat-|eba, a
cazut intr-o stare de "uscaciune" si de "sfirseala launtrica". In aceasta situatie,
el scrie Psalmul 51: "Ai mila de mine Dumnezeule, in bunatatea Ta ! Dupa
indurarea Ta cea mare, sterge faradelegile mele !... " (Psalmi 51:1-12). Pacatul
savirsit il facuse necurat inaintea Domnului si-i interzisese accesul la sursa
bucuriei si-a binecuvintarilor: "Curateste-ma cu isop si voi fi curat, Spala-ma
si voi fi mai alb decit zapada. Fa-ma sa aud veselie si bucurie si oasele pe care
le-ai zdrobit Tu, se vor bucura".

Cine traieste in pacat este taiat de la sursa de energie a cerului !!

Solutionarea problemei: Pocainta.

Slavit sa fie Dumnezeu, pentru ca El ne-a lasat deschisa calea pocaintei !! Cel
ce a pacatuit poate si trebuie sa se "intoarca" la Dumnezeu, parasind cu
desavirsire pacatul.

Imparatul David, de care am amintit, a trecut el insusi prin aceasta experienta.

Ascultati-l cum o descrie in Psalmul 32: "Cita vreme am tacut, mi se topeau
oasele de gemetele mele necurmate. Caci ziua si noaptea mina Ta apasa asupra
mea, mi se usca vlaga cum se usuca pamintul de seceta verii. Atunci Ti-am
marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: Imi voi
marturisi Domnului faradelegile ! Si Tu ai iertat vina pacatului meu. ... Ferice
de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit ! Neprihanitilor,
bucurati-va in Domnul si veseliti-va ! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu
inima fara prihana."

Dumnezeu ne disciplineaza din cauza pacatului, prin pedeapsa, dar si aceasta

este spre binele nostru. Pedeapsa trebuie inteleasa ca un semn al iubirii si-al
grijii pe care ne-o poarta Dumnezeu, ca Tata: "Fiule, nu dispretui pedeapsa
Domnului si nu-ti pierde inima cindesti mustrat de El. Caci Domnul
pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste"
(Evrei 12:5-11).

Uneori, nu este suficient sa indreptam pacatul prin pocainta. Mai este nevoie si
sa indreptam paguba facuta. Cine a furat, trebuie sa dea inapoi, cine a jignit
trebuie sa-si ceara iertare, etc. Pina nu sint respectate toate acestea, Dumnezeu
ne poate refuza reintrarea in prerogativele vietii spirituale imbelsugate.

B. Cauza: O viata lipsita de idealuri.

Lipsa de idealuri este izvorul lipsei de sens. Nimeni nu trebuie sa se
multumeasca cu "a trai pentru... a trai". Purtam in noi energii creatoare, care se
vor cheltuite. Uneori se intimpla cu noi asa cum se intimpla si in afaceri:
Dumnezeu renunta sa mai investeasca in persoane Inerentabile". "Apele
statatoare prind miros urit", spune un proverb din vechime. Un crestin fara
idealuri este un peisaj trist, ca o corabie cu pinzele sfisiate. Vintul sufla
degeaba, caci catargele sint rupte.

Exista astazi, atitia crestini care se invirtesc pe loc, incurcindu-se unii in altii.
"Secerisul este copt", dar cei chemati stau la umbra, ferindu-se de arsita zilei.
Nu este de mirare ca Dumnezeu, retrage seva de viata din "mladite" care
refuza sa "rodeasca".

Solutia problemei: Stabilirea unor idealuri precise intr-o ordine stabila de

prioritati.
1. Dumnezeu ne-a mintuit "pentru faptele bune pregatite mai dinainte pentru
ca noi sa umblam in ele" (Efeseni 2:10). El vrea sa lucreze "in noi" si apoi
"prin noi". Ca madulare in trupul lui Hristos, noi sintem instrumentele lui
Dumnezeu in lumea de astazi. Apostolul Pavel le scrie Filipenilor sa se lase
"insufletiti" de lucrarile necesare imparatiei, iar pe Tit il sfatuieste sa spuna
apasat ca "cei ce au crezut in Dumnezeu sa caute sa fie cei dintii in fapte bune"
(Tit 3:8).

2. Retrasi intr-o atmosfera de rugaciune, trebuie sa ne formulam o strategie

crestina a vietii, cu scopuri imediate si cu scopuri de lunga durata.

3. Cunoasterea aptitudinilor personale ne poate fi de mult folos, in restabilirea

unor obiective viitoare. Dumnezeu ne-a dat anumiti "talanti" pe care ii vrea
pusi in Inegot". Aduceti-va aminte ca Pavel ii scria lui Timotei: Inu fi
nepasator de darul care este in tine" (1 Timotei 4:14).

Daca nu stii ce trebuie sa faci, incepe prin a face ceea ce este nevoie. Du-te la
unul dintre pastorii bisericii si intreaba-l ce este de facut in adunare. Roaga-l
sa-ti dea o lucrare de care sa fi raspunzator. Vei vedea "din mers" unde iti este
locul si care iti sint abilitatile. Obisnuieste-te sa tii un jurnal personal si o lista
de rugaciune.

C. Cauza: Lipsa de hrana spirituala.

Cresterea spirituala se poate asemana perfect cu cresterea biologica. Un copil
care nu maninca va ajunge un copil rahitic. Tot asa cum hrana materiala ne
este necesara in fiecare zi, nici hrana spirituala nu trebuie sa lipseasca.

Cum sa ne hranim pentru suflet?

Hrana spirituala este un dar de la Dumnezeu care se coboara inspre noi in
clipele de meditatie, de partasie si de rugaciune. Domnul Isus este "piinea
venita din cer" ca sa aduca lumii viata. (Ioan 6:32-35) Tot ceea ce ne poate
apropia de Domnul Isus este de dorit sa se petreaca in viata noastra. Citirea
unei carti crestine, ascultarea unei predici bune, participarea la un servici de
rugaciune, postul si slujirea impreuna cu sfintii, staruinta asupra paginilor
Sfintelor Scripturi, sint tot atitea cai de "hranire spirituala".

Solutia problemei: Disciplina vietii de credinta. Medicii de astazi au lansat un

proverb: "Spune-mi ce maninci, ca sa- ti spun cine esti". Noi il preluam si
spunem ca sufletul trebuie hranit sistematic cu "hrana aleasa" pentru a fi in
forma maxima. "Sa doriti laptele duhovnicesc si curat ca prin el sa cresteti...",
le spunea Petru credinciosilor, iar autorul epistolei catre evrei isi mustra
cititorii pentru lipsa de hranire adecvata: "ati ajuns sa aveti nevoie de lapte , nu
de hrana tare" (1 Petru 2:2; Evrei 5:12).

Lipsa de vitalitate din vietile multor credinciosi dovedeste o lipsa serioasa in

felul in care ei se hranesc duhovniceste. Programatorii de computere au creat
si ei un proverb: "Garbage in, garbage out". Cu alte cuvinte: "Ce pui inauntru,
aceea iese apoi afara." Mintea si inima noastra functioneaza si ele dupa acelasi
principiu. Cine se uita la lucrurile pacatoase ale lumii, cine se hraneste toata
ziua mintal si afectiv cu "placerile de o clipa ale pacatului", va sfirsi prin a trai
lumeste si a-si duce sufletul intr-o stare de "lesin spiritual". "Din dragoste
pentru lumea de acum", Dima l-a parasit pe apostolul Pavel si, daca nu s-a
pocait, si-a ratat vesnicia. (2 Timotei 4:10) Un crestin adevarat trebuie sa-si
disciplineze mintea si placerile. "Si orice gind il facem rob ascultarii de
Hristos" (2 Corinteni 10:5).

Marile treziri spirituale au inceput totdeauna cu oameni care s-au intors la

Biblie si la rugaciune. Daca simti ca esti "sleit de puteri" si "insetat" dupa o
viata imbelsugata, asculta cum cheama Dumnezeu prin profetul Isaia: "Voi toti
cei insetati veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani. veniti si cumparati bucate,,
veniti si cumparati vin si lapte, fara bani si fara plata. De ce cintariti argint
pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati cistigul muncii pentru ceva
care nu satura? Ascultati-ma dar si veti minca ce este bun si sufletul vostru se
va desfata cu bucate gustoase" (Isaia 55:1,2).

D. Cauza: Singuratatea.
Poate parea paradoxal, dar in societatea "supra-aglomerata" de astazi, unii
oameni traiesc singuri "ca in codru". Pentru un crestin, o astfel de stare este
inadmisibila. Ea nu se poate justifica in nici un mod, caci Hristos ne-a chemat
la o viata de partasie cu ceilalti. Biserica este o "comuniune spirituala", in care
fiecare sintem madulare "unii altora". Totusi, pe unii mindria, pe altii
timiditatea si pe altii chiar pacatul ii face sa se izoleze de "trup" si sa incerce
sa supravietuiasca singuri. Asa ceva nu se poate ! Dumnezeu nu poate sa
binecuvinteze o asemenea stare. In cintarea "An de an" scrisa de fratele C.
Ioanid sint urmatoarele cuvinte:

"Spic de spic se tin in vint,

cine-i singur cade frint".

Aduceti-va aminte cit de singur s-a simtit Ilie si cum din cauza singuratatii si-a
depresiunii nervoase a vrut mai bine sa moara decit sa traiasca. (1 Imparati
19:3,4,10) Singuratatea este deseori o metoda prin care Dumnezeu ne
incearca, dar ea nu va fi niciodata un mediu permanent in care Dumnezeu vrea
sa ne creasca. Mi se pare ca Blaga spunea ca: "Geniul se formeaza uneori in
biblioteci, dar caracterul omului se formeaza intotdeauna in suvoiul vietii,
printre lovituri si binecuvintari."

Solutia problemei: Stabilirea unor relatii sanatoase cu ceilalti.

1. Incepe prin a multumi Domnului ca ti-a dat tot ceea ce trebuie pentru a
putea fi de folos celorlalti. Recunoaste investitia facuta de Dumnezeu in tine si
da-ti seama ca nu ti s-a dat degeaba ceea ce ai.

2. Masoara-te cu modestie si da-ti seama ca nu esti nici mai bun si nici mai rau
decit altii. Daca ai fi mai bun, te-ai umple de mindrie, daca ai fi mai rau, te-ai
ineca in invidie. Esti asa cum este toata lumea, cu puncte bune si puncte slabe.

3. Priveste in jur si identifica pe cei ce au aceleasi scopuri cu tine. Cauta apoi

sa te apropii de ei. Incepe prin a aprecia ceea ce ei sint si ceea ce fac. Intinde o
punte de simpatie pe care vei fi invitat apoi sa te apropii. Nimeni nu se poate
imprieteni cu o "biserica". Incepe prietenia ta cu o singura persoana. Restul va
veni de la sine.

4. Cauta un grup restrins de partasie. Cantitatea nu inseamna intotdeauna

calitate. Multi crestini au gasit mingiiere si imbarbatare in grupuri restrinse
care se intilnesc periodic pentru partasie si studiu. Deschide si casa ta pentru
gazduirea unor astfel de intilniri.

E. Cauza: O Biserica inchisa.

Daca am vorbit de singuratatea unor credinciosi, putem adauga la acest subiect
si ceva despre singuratatea unor biserici. In mod normal, adunarea crestina
trebuie sa fie larg deschisa inspre lume si activa din punct de vedere misionar.
Din pacate, astazi multe adunari s-au transformat intr-un fel de "cluburi", sau
"societati selecte ale sfintilor". Nu se poate sa fim in acelasi timp si impotriva
scopului cu care ne-a lasat Dumnezeu pe pamint si in suvoiul binecuvintarilor
divine. Dumnezeu nu rasplateste neascultarea. Duhul Sfint este intristat in
biserici impietrite in forme si fara simpatie fata de sufletele care pier. Unele
biserici sint mult mai preocupate sa-si adune membrii, decit sa raspindeasca
Evanghelia. Dumnezeu a folosit in unele cazuri prigoana pentru a indrepta
aceasta atitudine gresita.

Solutia problemei: Inceperea unei activitati de evanghelizare.

1. Hristos a fost numit "prietenul pacatosilor".
2. El a venit pe pamint sa caute si sa mintuiasca "ce era pierdut". Dupa
inaltarea Sa la cer, El nu si-a schimbat planurile. (Ioan 12:32)
3. Nicaieri nu scrie: "Inchideti-va in biserici si rugati-va ca altii sa vina la voi".
Dimpotriva este scris: "Mergeti in toata lumea si vestiti Evanghelia" (Marcu
16:15).

F. Cauza: Lipsa de iertare.

Dumnezeu conditioneaza atitudinea Lui fata de noi, de atitudinea noastra fata
de ceilalti. Multi din cei ce se afla intr-o stare de "seceta spirituala", au ajuns
acolo pentru ca au gresit fata de fratii lor din adunare. Vrind sa le faca altora
rau, ei si-au facut rau lor insisi, caci Dumnezeu, a intors asupra capului lor,
atitudinea pe care ei au avut-o fata de ceilalti. In Matei 6:14,15, Domnul Isus
spune: "Daca iertati oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va
ierta greselile voastre. Dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal
vostru nu va va ierta greselile voastre". Nimeni nu-l poate tine pe altul in robie
fara sa fie el insusi rob. Acest lucru se vede si mai deslusit din pilda despre
robul nemilostiv din Matei 18:21-35. Cel care n-a vrut sa ierte pe cel ce-i era
dator, a ajuns el insusi sa fie dat pe "mina chinuitorilor". Concluzia anuntata
chiar de Domnul Isus este: "Tot asa va va face si Tatal Meu cel ceresc, daca
fiecare din voi nu iarta din toata inima pe fratele sau" (Matei 18:35). Apostolul
Iacov adauga la aceasta, urmatoarea instiintare: "Caci judecata va fi fara mila
pentru cel ce n-a avut mila; dar mila biruieste judecata" (Iacov 2:13).

Solutia problemei: O inima gata sa ierte.

Cineva spunea foarte bine ca noi nu trebuie sa dam din iertarea noastra, caci
firea paminteasca este neinduplecata si rea; noi trebuie sa dam din iertarea
primita de la Domnul. De multe ori ajungem sa spunem ca si Petru: "Doamne,
de cite ori sa iert pe fratele meu... " (Matei 18:21), simtind in inima noastra ca
am ajuns la capatul puterilor si ca nu mai avem puterea sa iertam. Intr-un fel
este bine ca se intimpla asa, caci ajungem sa ne vedem limitele strimte ale
"bunatatii firesti". Pilda robului nemilostiv ne invata insa ca noi trebuie sa dam
altora din iertarea care ni s-a daruit noua de catre Dumnezeu. Fiecare din noi
este fericit ca a fost iertat de pacate si ca nu va mai ajunge sa fie judecat odata
cu lumea. (1 Corinteni 11:32; Ioan 5:24) Aceeasi eliberare trebuie insa sa o
aratam si celor care se fac vinovati fata de noi, altfel Dumnezeu va face sa
cada asupra noastra procesul Lui nemilos de disciplinare: Inu judecati, ca sa
nu fiti judecati. Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura
masurati, vi se va masura" (Matei 7:1,2).

Nimic nu este mai folositor decit un cuget curat si o inima pornita sa acorde
iertarea mai dinainte de a i se fi gresit cu ceva. Aceste doua caracteristici aduc
pace in suflet si bucuria neingradita a cerului. Intr-adevar, Dumnezeu gaseste
placere sa ierte. Pentru a ajunge la aceasta bucurie, a fost gata sa-L trimita in
lumea noastra chiar pe Fiul Sau ca sa moara pe cruce. In chiar acel ceas de
mare suferinta, Dumnezeu a simtit bucuria acordarii iertarii. Cit de dulci au
trebuit sa fie pe buzele Domnului Isus cuvintele adresate tilharului pocait:
"Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu mine-n rai" (Luca 23:43). Autorul
epistolei catre Evrei ne lamureste si mai bine acest lucru atunci cind scrie ca:
"Pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea... "
(Evrei 12:2). Iar Isaia, comentind crucea si rastignirea, spunea: "Va vedea
rodul muncii sufletului Lui si se va inviora" (Isaia 53:11).

G. Cauza: Lipsa armoniei familiale.

Dumnezeu nu poate binecuvinta o familie dezordonata sau dezbinata
impotriva ei insisi. Un text dintr-o poezie romineasca spunea ca: "Iubirea se
cere pazita cu sabii de otel, si de ea si de el, la fel." Multe din clipele noastre
de "saracie duhovniceasca" si de lipsa de vitalitate sint datorate proastelor
relatii din cadrul familiei. Apostolul Petru, cu experienta unui om casatorit, ii
avertiza pe barbatii din biserica: "Sa se poarte cu intelepciune cu nevestele lor,
dind cinste femeii, ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna
cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedecate rugaciunile voastre" (1 Petru 3:7).
Pavel scrie: "Barbatilor, Iubiti-va nevestele si nu tineti necaz pe ele".
(Coloseni 3:18)

Lipsa de armonie familiala duce la lipsa armoniei cu Dumnezeu. Nicaieri nu

se vede ce sintem noi mai bine decit in universul intim al familiei. Acolo cad
toate mastile si tot acolo se manifesta toata masura caracterului nostru. Multi
"slujitori" ai celorlalti in societate, sint adevarati "despoti" in casele lor. Multe
femei "elegante" in societate, sint "delasatoare" si "fara nici un pic de farmec"
fata de cei din familie. Dumnezeu nu poate fi indiferent fata de stari ca
acestea. El este "creatorul" familiei umane si fiecare sintem raspunzatori
inaintea Lui de felul in care ne indeplinim indatoririle. Cei din Vechiul
Testament cunosteau foarte bine lucrul acesta. Unii dintre ei au fost instiintati
sa-si puna in rinduiala casa, caci trebuie sa se infatiseze inaintea Creatorului.
Iata ce scrie in 2 Imparati 20:1: "In vremea aceea Ezechia a fost bolnav pe
moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: Asa vorbeste
Domnul: Rinduieste ce ai de rinduit casei tale, caci vei muri si nu vei mai trai."
Acelasi text suna putin mai diferit in cartea lui Isaia: "Asa vorbeste Domnul:
Pune-ti in rinduiala casa, caci vei muri si nu vei mai trai" (Isaia 38:1). Aceeasi
expresie (si-a pus casa in rinduiala) o gasim si in cazul lui Ahitofel. (2 Samuel
17:23)

Apostolul Pavel este de parere ca: "Daca nu poarta cineva grija de ai lui si mai
ales de cei din casa lui, s-a lepadat de credinta si este mai rau decit un
necredincios" (1 Timotei 5:8).

Ginditi-va un pic numai la expresia folosita de Petru "ca sa nu fie impiedecate

rugaciunile voastre" (1 Petru 3:7). Ce poate fi mai trist si mai sarac decit un
om ale carui rugaciuni nu sint ascultate? Rugaciunea este un fel de respiratie a
sufletului si daca ea nu functioneaza asa cum trebuie, oare de ce ne mai miram
ca uneori ne pierdem "suflul"?

Solutia problemei: Reparatiile necesare si o grija deosebita pentru familie.

Dupa noi insine, primul lucru de care vom da socoteala inaintea lui Dumnezeu
sint cei din familia noastra. Cine incearca sa fie o binecuvintare pentru altii in
acelasi timp in care este o "pacoste" pentru propria-i familie, se inseala singur
si nu va ajunge bine.

Trebuie sa citim inca o data textele din Noul Testament consacrate familiei si
sa cautam sa ne "punem casa in rinduiala". Cind ne vom apuca sa facem
aceasta, vom observa ca textele despre viata familiala sint relativ putine la
numar si restrinse ca intindere. De ce oare?

Iata de ce: Familia a fost un subiect pe care Dumnezeu l-a tratat in

amanuntime inca din Vechiul Testament si intre timp Dumnezeu nu |i-a
schimbat parerea. Chiar unele texte din Noul Testament sint de fapt reluari ale
unor principii enuntate in timpul in care Domnul isi facea cunoscuta voia
Evreilor. (De exemplu: Efeseni 6:2,3)

Astazi exista o goana dupa carti de educatie familiala. Multi autori au facut
averi frumoase exploatind aceasta sete de cunoastere. Parerea noastra este ca
noi avem o problema nu cu ceea ce nu stim, ci cu ceea ce stim deja foarte bine,
dar zabovim sa punem in practica. Goana dupa carti "de specialitate" este
uneori doar "o scuza" a aminarilor vinovate si o incercare zadarnica de
"linistire" a constiintei. Pentru indreptarea situatiei se cere sa trecem prin
pocainta si prin lepadare de sine. Cine se preocupa mai mult de bunastarea
celorlalti, incercind sa fie o binecuvintare pentru fiecare, n-are nevoie nici de
carti si nici de "principii". Dragostea gaseste intotdeauna cai, lipsa ei se
manifesta intotdeauna prin scuze.

Adeseori se uita ca Insasi Domnul Isus a fost membru al unei familii ca toate
familiile. Cind vrea sa invete ceva de la El si in domeniul acesta, va ajunge sa
vada grija cu care Mintuitorul Si-a incredintat mama lui Ioan, cind stia ca
moare si deasemenea grija cu care i-a recuperat pentru credinta si pentru
vesnicie pe ceilalti frati ai Sai (Fapte 1:14; 1 Corinteni 9:5 si mai ales 1
Corinteni 15:7, unde Pavel ne spune ca Domnul i s-a aratat in mod deosebit lui
Iacov, cel mai virstnic dintre fratii Sai, cel care a devenit mai apoi un stilp in
biserica si care ne-a lasat si o epistola).

Necazul lui Iacov

Ieremia 30:7; Daniel 12:1
Exista greseli cu consecinte tragice. Ele ne cufunda in suferinta si agonie.
Unele sunt datorate refuzului nostru de a accepta de la inceput planul lui
Dumnezeu cu viata noastra, fiind o manifestare a incapatinarii si razvratirii
firii noastre pamintesti impotriva Celui ce le conduce pe toate.O asemenea
greseala este ilustrata de un "tip profetic" din Biblie. El se numeste "necazul
lui Iacov". Textul din Ieremia 30:7 si Daniel 12:1 ne vorbeste despre ea.

Iata citeva observatii pe marginea acestui text profetic:

1. Observati intii alegerea atenta a cuvintelor: "necazul lui ... Iacov." (Ier.
30:7a).
De ce Iacov? Stim cu toti ca poporul lui Dumnezeu se numea Israel, nu Iacov!
Alegerea intentionata a numelui Iacov este o trimitere la realitati spirituale.

Dualitatea Iacov - Israel este alternanta dintre "inselatoarea" fire paminteasca

si binecuvintata fire a celor care au fost infrinti in lupta cu Dumnezeu si au
cerut cu lacrimi binecuvintarea. Dupa noaptea de lupta de linga piriul Iaboc
(Gen. 32:24-30), Dumnezeu i-a schimbat numele pribeagului fiu al lui Isaac
din Iacov ("cel ce tine de calcii", "cel inselator") in Israel ("Cel ce lupta cu
Dumnezeu", "printul lui Dumnezeu").

De ce alege atunci textul expresia "necazul lui Iacov"? Tocmai pentru a

sublinia ca cei din Israel vor avea de suferit pentru ca fac inca alegeri in firea
paminteasca, impotrivitoare lui Dumnezeu si corupta in pornirile ei
incapatinate.

Aceiasi metoda este folosita si de Domnul isus, care, desi ii schimbase intre
timp numele lui Simon in "Petru", il numeste in ceasul cercetarii si al
restaurarii: "Simone, fiul lui Iona, ma iubesti" (Ioan 21:16).

2. Observati apoi ca acest necaz va fi urmat de o izbavire (Ier. 30:7b-9).

Dumnezeu nu se opreste la pedepsirea incapatinarii, ci aduce dupa ea vremuri
de binecuvintare. Aceasta inseamna HAR! Slavit sa fie Dumnezeul harului!

Succesiunea "strimtorare - binecuvintare" este ilustrata in "tipologia profetica"

de alte doua intinmplari din istoria poporului lui Dumnezeu. Una s-a petrecut
in relatia celor din Israel cu Iosif, iar cealalta in relatia lor cu Moise. In ambele
cazuri, copii lui Dumnezeu n-au recunoscut intentia de izbavire oferita de
trimisul lui Dumnezeu si au trebuit sa treaca printr-o perioada de "mare
necaz."

In cazul lui Iosif, mesajul profetic le-a fost dat prin visele mai tinarului lor
frate, iar in cazul lui Moise prin omorirea egipteanului. De fiecare data insa,
evreii au ales impotrivirea, iar trimisul lui Dumnezeu a fost "vindut" sau a
trebuit sa plece de la ei pentru o vreme.

Din cauza refuzului lor, evreii au trebuit sa treaca prin ani grei de suferinta.
Dumnezeu n-a renuntat insa la planul Sau, ci si-a trimis solii inca o data.Acest
tipar profetic vestea lucrarea Domnului Isus si cele doua veniri ale Sale. Din
cauza ca L-au refuzat la prima Sa venire, evreii trec acum prin ani de suferinte
si vor ajunge sa traiasca ceea ce Biblia numeste "necazul lui Iacov." Din
strimtorarea teribila a necazului, evreii vor striga, ca si fratiilor din robia
Egiptului, dupa izbavire si Dumnezeu Il va trimite a doua oara pe Domnul
Isus. El ii va izbavi si ii va duce in vremea Imparatiei.

3. Observati implicatia practica a textului: orice impotrivire inseamna in

esenta o autopedepsire si o aminare a planului binecuvintarilor.
Dumnezeu nu-si schimba planul, dar cei ce refuza pier in pedeapsa
neascultarii. Ca neam, Israelul a fost izbavit din Egipt, dar o generatie (40 de
ani petrecuti de Moise in Madian), generatia celor care n-au ascultat, a trebuit
sa moara fara sa guste bucuria izbavirii. La fel s-a intimplat si cu cei ce au
cirtit in pustie, cind Dumnezeu "s-a dezgustat de neamul acesta" (generatia
aceea) si a zis: "Ei intotdeauna se ratacesc in inima lor. N-au cunoscut caile
Mele! Am jurat dar in minia Mea ca nu vor intra in odihna Mea!" (Evrei 3:10-
11).
Incheiere: Orice incapatinare a ta nu impiedica planul lui Dumnezeu cu
lumea, dar te poate impiedica pe tine sa te bucuri de binecuvintarile lui
Dumnezeu.

O viata disciplinata
Daca mi s-ar cere sa raspund la intrebarea: Care este cea mai necesara si
totusi cea mai neglijata cerinta a omului modern?, as raspunde fara nici un fel
de ezitare: DISCIPLINA!

Prea de multe ori tineri pleaca de acasa, studenti parasesc universitatile, soti si
sotii cauta divortul, lucratori crestini parasesc lucrarea, oameni renunta la
cariere pentru un simplu motiv: toti acestia cauta sa fuga de DISCIPLIN}!
Motivul adevarat poate fi uneori camuflat sub o sumedenie de alte motive
aparente, dar intr-o ultima analiza cauza este mereu aceiasi: impotrivirea fata
de ceea ce restringe si impune un anumit control asupra noastra.

Multe din simptomele tragice din lumea inconjuratoare isi au originea in

aceasta maladie a societatii moderne. Spitalele psihiatrice si puscariile pline
pina la refuz sint simptomele unui veac modern nedisciplinat. Exista
numeroase cauze secundare si numeroase asa numite solutii, dar in spatele
tuturor se ascunde nevoia dupa o viata mai disciplinata.

Soiul de disciplina care ne lipseste este mult mai adinc decit cel reglementat
de ceasul desteptator sau de fisele de pontaj; el presupune stapinire de sine,
curaj, perseverenta si rezistenta interioara a
fiintei noastre launtrice.

Multe din tulburarile nervoase si emotionale nu sint altceva decit rezultatele

acumularilor din ani de zile de traire dezordonata. Nu ma refer aici la betivi
notorii sau la secaturi imorale, ci la asa numitii crestini respectabili, carora
probabil ca li se increteste pielea numai la gindul betiei sau al caderii in pacat.
Chiar si acestia traiesc adeseori o viata nedisciplinata. Slabiciunile camuflate
abil sub masca respectabilitatii aparente, ies repede la iveala in clipele de grea
incercare. Obisnuinta de o viata de a fugi de imprejurari sau oameni care ne-ar
putea crea greutati, umblarea dupa solutia cea mai ieftina, alegerea renuntarii
atunci cind circumstantele incep a fi potrivnice, sfirsesc toate prin a creia un
sistem nervos semi-invalid si incapabil. Pot fi atunci citite o sumedenie de
carti, se poate sta de vorba cu medici sau predicatori renumiti, pot fi inaltate
rugaciuni nenumarate si-i pot fi facute lui Dumnezeu oricite promisiuni
solemne; bolnavul poate fi inundat cu medicamente, sfaturi, tratamente
costisitoare si cu surogate de solutii spirituale; niciuna din acestea nu va reusi
sa trateze adevarata cauza a problemei: lipsa de disciplina.

Singurul tratament pentru aceasta maladie este: dobindirea unei vieti

disciplinate.

Biblia spune: Daca slabesti in ziua necazului, mica iti este puterea!
(Prov.24:10) Cind vin nenorocirile, cel slab isi va arata slabiciunea sau cazind
la pat, sau grabindu-se sa dea vina pe altii,
sau facind o criza de nervi- intr-un cuvint: apelind la orice mijloc care-l va
ajuta sa nu infrunte situatia si-l va ajuta sa fuga de realitate. Taria de caracter
necesara in clipele de grea incercare nu se
dobindeste decit printr-o viata de disciplina consecventa.

Imoralitatea fara margini care a orbit mintile tinerei generatii si care

submineaza existenta atitor familii este si ea un produs al atitudinii
ingaduitoare fata de sine. Biserica nu a scapat nice ea neatinsa. Intr-o societate
superabundenta ca a noastra a aparut o noua si anatemizata evanghelie:
evanghelia centrata in bunastarea si fericirea fiintei umane. Numita in fel si
chip aceasta noua invatatura n-are nici o putere impotriva gidilarii firii
pamintesti (Col.2:23) Uitind
de lepadarea de sine si trecind pe linga rastignirea firii pamintesti, ea se
tirguieste cu Dumnezeu pentru implinirea tuturor dorintelor care vor sa ne faca
sa ne simtim bine. Pe alocuri crestinii
au ajuns sa fie fascinati cu materialismul pe care-l condamnau in trecut la altii.
Ierarhizarea si asocierea prieteniilor se fac de multe ori in functie de
stralucirea hainelor sau de confortul masinilor
conduse. Se cheltuieste fara nici o ratiune si ne infundam in comfort in timp ce
lumea din jur piere. Valul de caderi din rindul predicatorilor si tele-
evanghelistilor este o dovada ca deja s-a mers mult prea departe.

Dar lipsa oricarui friu se manifesta si in rindul celor ce stau in banci. De fapt
ei i-au impins pe lideri spre o viata de super-abundenta pentru ca la umbra lor
sa-si poata justifica propriile lor rataciri
firestii. In fata acestor lucruri se cere o reintoarcere la auto-control si la
infrinare. Asa cum spunea Jack Ford: Avem de ales intre disciplina sau
decadenta! Trebuie sa refuzam sa ne cumparam anumite lucruri nu pentru ca
nu ni le-am putea permite financiar, ci pentru ca este o problema de principiu.
Solutia dezmatului de azi nu este nici saracia, nici depresiunea economica, ci o
sanatoasa si neclintita hotarire de a ne restringe la ceea ce este suficient.
DISCIPLINA este inca o data cuvintul de ordine.

Au fost timpuri cind expresia The American way insemna pe calea muncii,
cu sudoare si cu perseverenta. Astazi The American way a ajuns sa insemne
in toata lumea: cheltuind fara nici o masura, the easy Way!

Cineva spunea ca diferenta dintre tinerii americani si tinerii din Japonia este in
preocuparile cu care-si petrec timpul: tinerii niponi construiesc in timpul lor
liber televizoarele la care se uita tinerii
americani! Inca o data s-a dovedit ca progresul are la baza disciplina.

O viata dezordonata ne va duce mai curind sau mai tirziu la o viata de robie.

Sint glasuri care spun ca solutia tuturor acestor stari ar fi o reala trezire
spirituala. Problema cu aceasta parere este in ceea ce se considera de cele mai
multe ori trezirea reala! Atita timp cit aceasta trezire se va opri la cintece, la
ridicarea miinilor in sus, la baterea din palme si la bucuria extatica, nu se vor
face mari progrese. Trezirea adevarata este strins legata de sfintenie. Ea se
produce prin intilnirea omului cu Dumnezeul sfinteniei. Ea este realizata prin
condamnarea neascultarilor, prin lacrimi amare varsate in fata Celui care ne-a
iertat si ingaduit atitia ani, prin rastignirea firii pamintesti si prin acceptarea
jugului care ne va da veritabila odihna (Matei 11:29) De la trezirile
spirituale nu se prea pleaca rizind si cintind. De obicei prin intristarea fetei,
inima se face mai buna si ma bucur pentru ca intristarea voastra va dus la
pocainta (2 Cor. 7:8-11)

In plan national

Lumea este in posesia celor disciplinati. Una dintre cele mai alarmante stiri
care ne-a parvenit din Rusia in ultimii ani este aceea ca tinerii crescuti in
comunism sint supusi unei discipline mult mai rigide si unei educatii mult mai
riguroase decit colegii lor de generatie din asa zisa "lume libera". Am spus
deja ca astazi "the American way" inseamna din pacate nu munca, ci o goana
dupa relaxare si distractii.

Aceasta "fast lane" (culoarul de viteza) care-i trimite pe multi in clinicile

psihiatrice, dar acaeasta goana nebuna nu este rezultatul disciplinei, ci din
contra, este produsul unei vieti dezordonate. Cei de azi nu se straduiesc pentru
"self-improvement", ci pentru "good time". Americanul da din coate pentru a
deveni cit mai repede "bogat" , dar scopul pentru care doreste bogatia este
bucuria de a o risipi. "He wants to eat his cake and to have it too!" (El doreste
sa si aiba si sa si cheltuiasca in acelasi timp!) Iata de ce, in ciuda unei goane
nebune si a unei vieti tensionate, putem spune pe drept cuvint ca americanul
umbla cautind relaxarea si distractiile.

Lumea occidentala iubeste jocul. Pina la un anumit punct asta nu este ceva
rau. Dar atunci cind jocurile - fie ca este vorba de urmarirea unui meci la TV
sau din tribuna, fie ca este vorba de participarea directa in intreceri - ajung sa
fure o prea mare masura din timpul liber, din bani, din interes, din energiile
care se cer utilizate pentru alte scopuri cu un profit personal mai inalt, atunci
"jocul" devine semnul unei generatii decadente, simptom al slabiciunii, nu al
sanatatii. Este nevoie de multa disciplina pentru a invata o noua arta sau pentru
a patrunde in tainele stiintei si tehnicii; nu este necesara insa nici o disciplina
pentru a pierde vremea in fata televizorului vizionind un meci de fotbal sau
de ..."wrestling"("lupte trucate")!

A fost un timp cind disputele academice se desfasurau in fata unor multimi

impresionante. Astazi, multimile s-au mutat in jurul arenelor sportive, iar
dezbaterile s-au refugiat in anonimatul unor sali laturalnice.

Aceasta schimbare a interesului de la "instructional" spre "recreational" se

manifesta din pacate si in colegiile numite "crestine"! Trebuie sa spunem clar
ca mutarea interesului de la dezbateri academice la evenimente sportive este
un semn evident al declinului cultural.

America pierde din ce in ce mai mult pasul in intrecerea cu tarile din lumea
civilizata. Lenin spunea odinioara: "Dati-mi un mic numar de oameni dedicati,
gata sa-si jertfeasca vietile pentru mine si va voi arata ca vom stapini lumea".
Haideti sa comparam aceasta afirmatie cu cele spuse de Theodore Roosvelt: "
Lucrurile care vor distruge America sint prosperitatea cu orice pret, pacea cu
orice compromis, siguranta pusa inaintea datoriei, iubirea de confort si
comoditate si "the get rich theory of life"! Sa fie oare aversiunea noastra fata
de disciplina "calciiul lui Ahile" care sa transforme avertismentul lui Roosvelt
in realitate si lauda lui Lenin in trista implinire?

In plan personal Nu numai in planul national, ci in toate planurile, victoria

apartine celor cu o viata disciplinata. In batalia ideilor, o minte disciplinata
este un mare avantaj fata de o minte superficiala, caci ea va sti sa evalueze
evidentele, sa gindeasca logic, sa aleaga scopuri precise si sa puna la cale
mijloace adecvate de infaptuire. O minte ordonata va sti sa gindeasca repede si
precis gasind in acelasi timp si cele mai potrivite cuvinte pentru o exprimare
concisa si eleganta. Posesorul unei astfel de inteligente va fi preferat in dauna
tuturor celorlalti concurenti. Cei ce nu se straduiesc sa o posede, se
autocondamna nu numai la o situatie economica inferioara, dar si la servitute
sociala. Masele amorfe sint dominate usor de minti manipulatoare care-si
implinesc astfel si-si propaga propriile interese.

Multi tineri doresc sincer sa devina medici, tehnicieni sau ingineri de prima
marime, dar nu reusesc pentru ca nu au hotarirea necesara pentru a se
autodisciplina in anii de studii.

Altii doresc cariere artistice, dar nu pot suporta nici gindul si nici realitatea
unor ore lungi de practici repetate si monotone. Am auzit ca Igor Gorin,
faimosul bariton ucraineano-american, a recunoscut intr-un interviu dat la
radio ca a inceput studiile la Conservator intr-o promotie in care erau elemente
mult mai dotate de la natura decit el. Totusi, numai unul sau doi au ajuns in
fruntea lumii artistice si aceasta pentru ca ceilalti nu au putut face sacrificiile
necesare si n-au fost gata sa se supuna pe ei insisi la regimul de renuntari
impuse de atingerea inaltei performante artistice. Unii s-au indragostit si s-au
casatorit, altii s-au plictisit de repetitiile interminabile. Unii s-au imbolnavit de
dorul de acasa si au parasit Conservatorul. In final, clasa a ramas cu un numar
foarte restrins de studenti. In interviu, Igor Gorin povesteste apoi o experienta
personala. El spune ca-i placea sa fumeze pipa, dar ca intr-o zi profesorul de
canto i-a spus: "Igor, trebuie sa te decizi. Ce vrei sa ajungi: un mare fumator
sau un mare cintaret. Nu le poti face pe amindoua". Pipa a fost aruncata
imediat pe fereastra. Igor a fost gata sa plateasca pretul inaltei performante.
Altii, desi mai dotati ca el, nu au facut aceasta.

Acel "extra" pe care-l are o persoana disciplinata atunci cind o compari cu una
dezordonata se dovedeste chiar din cele mai mici si mai, aparent, neinsemnate
amanunte. Persoana disciplinata isi aduna cu grija hainele si le pune la loc, cel
nedisciplinat uita intotdeauna unde s-a dezbracat si ce a facut cu hainele; cel
disciplinat spala cu grija cada de baie pentru ca cel ce vine dupa el sa o
gaseasca curata, cel nedisciplinat se bucura ca o gaseste curata, dar nu o spala
niciodata. Unul isi planuieste din timp ziua cautind sa foloseasca bine timpul,
celalalt face ceea ce vine la indemina, incurcindu-se si incurcindu-i si pe altii.
Unul este de obicei punctual la toate intilnirile, celalalt este proverbial in
intirziere. Unul este intotdeauna mai devreme la Biserica gata sa dea o mina de
ajutor, celalalt vine tirziu si mai intotdeauna este nemultumitor. Cei ce stiu
astfel de cazuri, stiu si ca intirzierile nu pot fi explicate prin distante mai mari
pina la Biserica sau familii mai numeroase. Deosebirea este in felul in care si-
au creiat anumite obiceiuri, iar obiceiurile sfirsesc intotdeauna prin a forma un
anumit fel de caracter. Calitatile native nu sint suficiente. Ca si in povestea cu
iepurele si broasca testoasa, invingatorul este intotdeauna cel ce ia cursa vietii
in serios si-si vede cu seriozitate si perseverenta de treaba.

Imi aduc aminte de multi prieteni de cartier care n-au avut rabdare sa parcurga
toate clasele liceului si facultatii. Ei ar fi avut si capacitatea si resursele
materiale s-o faca, dar pur si simplu n-au avut rabdarea necesara. Parasind
clasele, s-au angajat in productie ajungind sa ingroase numarul celor cu munci
necalificate sau cu o foarte slaba calificare. Pe cind noi ne intorceam de la
Liceu transpirati si caraghiosi in uniformele noastre obligatorii, ei ne asteptau
la coltul strazii, cu tigarile in gura si imbracati in costume facute "la
comanda"! Altii nu au fost in stare sa-si stapineasca sentimentele si au devenit
robii poftelor fiind fortati sa paraseasca scoala pentru a intemeia casnicii
nascute inainte de vreme si condamnate la o viata de lipsuri. Anii au trecut
repede si cei dispretuiti in scoala au intrat si ei pe portile fabricilor si uzinelor,
dar nu ca sa lucreze "in hala" sau "in sectie", ci pentru a ocupa birourile
contabililor, inginerilor si inspectorilor. Din cind in cind se petreceau
intimplari hazlii, daca negam aspectul lor tragic. "Prietenii" batjocoritori de
altadata cautau bunavointa "tocilarului" devenit intre timp "seful sectiei".
Egalitatea dintre ei fusese insa de multa vreme spulberata.

"Rabdatorii" care au stiut sa-si infrineze inima si sa amine intemeierea unei

familii, ajunsesera acum sa poata oferi "aleselor" lor cinstea de a fi "doamna
inginer" sau "doamna director"! Ceilalti au ajuns sa recunoasca prea tirziu ca,
iubind prea de timpuriu si prea egoist, nu fusesera in stare sa ofere sotiilor lor
o viata scutita cel putin de grijile materiale.

Decizii decisive
Matei 4:1-11
Tinarul bogat, in vestita lui intilnire cu Christos,
- a pus intrebarea care trebuia,
- a adresat-o Persoanei care trebuia,
- a primit raspunsul care trebuia,
dar n-a fost gata sa ia decizia care trebuia. - Billy Graham

Importanta deciziilor noastre

Noi facem ceea ce hotarim sa facem, iar ceea ce suntem este suma tuturor
deciziilor noastre. Chiar si lipsa de decizie este in sine o hotarire pe care o
luam. Daca meciul baiatului tau incepe la 11:30 iar tu vorbesti inca la telefon
la 11:35, ai luat deja o decizie!

Suntem modelati de deciziile noastre; caracterul nostru este rezultatul

hotaririlor pe care le luam. Felul in care decizi determina CE si CINE suntem
mai mult decit oricare alta activitate a noastra. Luam unele decizii pe moment,
in timp ce asupra altora agonizam timp de zile, luni sau chiar ani de zile.

Multi oameni, care nu pot sau nu doresc sa ia hotariri sanatoase isi ruineaza
viata si se strapung singuri cu o sumedenie de dureri, necazuri si suferinte.
Probleme de servici, probleme de casnicie, probleme cu copiii, probleme cu
prioritatile vietii, probleme morale, probleme etice, probleme spirituale,
probleme de sanatate, probleme financiare, toate sunt rezultatul unor decizii la
care am ajuns in urma unui proces de gindire prea putin studiat si inteles.

Decizii de prioritate si decizii morale

In afara deciziilor minore, ce de exemplu alegerea rutei pe care sa ne

intoarcem acasa de la servici, toate celelalte decizii ale noastre pot fi impartite
in decizii "de prioritate" si decizii "morale." Deciziile de prioritate sunt alegeri
intre "bine" si "mai bine", adica intre doua sau mai multe alternative morale si
drepte in ele insele. Ele reprezinta felul in care alegem sa ne cheltuim timpul si
banii in viata de zi cu zi.

Cind ai de ales intre o plimbare la sosea cu sotia sau sa te duci la meci trebuie
sa faci o decizie de "prioritate." Cind ai de ales intre un al doilea servici sau sa
petreci mai mult timp cu cei din familie trebuie sa faci o decizie de
"prioritate." Cind ai de ales intre investirea banilor intr-o afacere sau pastrarea
lor la banca trebuie sa faci o decizie de "prioritate." Singurul lucru care ti se
 cere in astfel de situatii este sa fi intelept, sa alegi cu tact si pricepere intre
ceea ce este bine, ceea ce este mai bine si ceea ce este cel mai bine.

Deciziile "morale", pe de alta parte, sunt alegeri intre "bine" si "rau." Trebuie
sa optezi sau pentru ceea ce este corect din punct de vedere moral sau pentru
ceea ce este din punct de vedere moral "rau." Cine alege gresit in acest
domeniu face un "pacat." Decizia de a spune unui client ca i-ai luat mai mult
din greseala este o decizie morala. Hotarirea de a nu te angaja in curvie
imaginara cu o frumusete feminina de la birou este o decizie morala.

Puterea de a face decizii morale corecte izvoraste din dorinta de a avea

integritate si din suportul spiritual pe care ni-l da Dumnezeu.

Deciziile care au un caracter dublu, si de prioritate si morale, sunt cele mai

grele si trebuie sprijinite pe principiile pe care ni le pune la dispozitie Cuvintul
lui Dumnezeu.

Hotarirea de a cumpara o masina noua pare o simpla problema de prioritate

cind o analizezi la suprafata, dar cind masina dorita este una de lux pe care o
poftesti ca sa-ti umilesti sau uimesti colegii, alegerea devine una morala.
Situatia se coplica si mai mult daca suma de bani necesara te va forta sa
neglijezi alte cheltuieli necesare familiei sau darnicia ta fata de lucrarea
Domnului. Aditivul "de lux" da alegerii tale o dimensiune "morala", intre
"bine" si "rau."

Cea mai fundamentala intrebare in luarea deciziilor este:

"Cum sa nu alegem rau? Cum sa fim siguri ca nu facem o decizie lipsita

de intelepciune?

La aceasta intrebare nu exista decit un singur raspuns: "Trebuie sa invatam de

la Isus Christos. Trebuie sa ne uitam la El si sa imitam procesul lui
decizional."

Unul din cele mai bune exemple din viata Domnului Isus este confruntarea cu
Diavolul in pustie. Dupa ce a fost botezat in Iordan, Isus a fost dus de Duhul
in pustie ca sa fie ispitit de Satan.

Dupa patruzeci de zile de post, Diavolul a venit la Domnul Isus cu trei oferte
tentante. Cele trei raspunsuri ale lui Isus reprezinta pentru noi trei principii pe
care trebuie sa le aplicam ori de cite ori suntem pusi in situatia de a alege intre
diferite alternative.

"Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre; ci

unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne
apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare
si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie" (Evrei 4:15-16).

Prima decizie pe care a trebuit s-o faca Domnul Isus, sa schimbe sau nu piatra
in piine, a fost o alegere de a se incadra sau nu in planul lui Dumnezeu pentru
viata Lui (Matei 4:1-3).

Raspunsul Domnului Isus ne recomanda un principiu universal valabil:

1. Fa intotdeauna decizii in ascultare de Cuvintul lui Dumnezeu. Daca

deciziile tale contrazic Biblia sunt cu siguranta decizii gresite.
 A doua decizie pe care a trebuit sa o ia Domnul Isus, sa sara sau nu de pe
streasina Templului, a fost sa aleaga sa-L ispiteasca sau nu pe Dumnezeu
(Mat.4:5-7).

In mod asemanator, Diavolul ne ispiteste si pe noi sa alegem versete de ici si

de colo pentru a ne justifica prioritatile gresite si scopurile imorale.

Din raspunsul Domnului Isus invatam un al doilea principiu:

2. Evita decizii riscante care-l ispitesc pe Dumnezeu. Nu te pune intr-o

situatie din care numai o minune te-ar putea salva.

A treia decizie pe care a trebuit s-o ia Domnul Isus, sa i se inchine sau nu lui
Satan, a fost raspunsul la un atac frontal. Isus a fost pus in situatia de a renunta
la inchinarea exclusiva fata de Dumnezeu pentru a primi bunurile trecatoare
ale acestei lumi.

Din raspunsul lui, extragem cel de al treilea principiu:

3. Nu fa decizii care sa reduca inchinarea si slujirea ta fata de Dumnezeu.

Nu uita ca iti poti pierde sufletul daca te lasi prins in cursa pentru bunurile
acestei lumi.

Vai, de cite ori ne vindem noi loialitatea fata de Dumnezeu ca sa dobindim

bani, pozitii sociale inalte, putere si satisfacerea pornirilor noastre pacatoase!

Fiecare dintre noi are libertate de decizie. Nu putem insa hotari care sa fie
consecintele deciziilor hoastre. Ce suntem si ceea ce vom deveni este suma
tuturor deciziilor pe care le luam. Doamne, ajuta-ne sa ne lasam invatati de
Tine:

"Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si
vointa si infaptuirea" (Fil. 2:13).

Conflict intre generatii ?!

Intrebare: Frate Daniel, acum ca am aflat ca nu puteti veni la tabara de iarna
a tineretului baptist de pe coasta de vest, aveti totusi ceva material pe care ni
l-ati putea trimite ? Tema va fi "generation gap" sau "conflict intre generatii"
in biserici.
 Bridging the Generation Gap
Remember the law of my servant Moses, the decrees and laws I gave him at Horeb
for all Israel. See, I will send you the prophet Elijah before that great and dreadful
day of the LORD comes. He will turn the hearts of the fathers to their children, and
the hearts of the children to their fathers; or else I will come and strike the land with
a curse (Malachi 3:24; English: 4:6).

It was foretold that the prophet Elijah would return prior to the Lord's judgement.
What he was to do is summarized in the words, "He will turn the hearts of the fathers
to their children, and the hearts of the children to their fathers."

The heart is the center of our desires and will. It is our hearts that determine our
actions and reactions. Elijah was to turn fathers' hearts to their children and vice
versa. This implies that the hearts of fathers and their children were turned away
from each other.

It appears that the parental relationships in the days these words were spoken were
not too different from our own day. Years ago the term generation gap became
popular. It referred to the great distance that existed between parents and their
children.

When hearts are turned away from each other, what they love and care about is very
different. As a result, their agendas diverge and eventually these two parties exist, as
it were, in two different worlds.

God says that if this gap is not bridged, "I will come and strike the land with a curse."
Thus the final results of the generation gap is the destruction of our society.

But thankfully, this is not the end of the story. Elijah was to come to bring change.
Through his work the heart of fathers and their children will be turned to each other.
What would that look like?

They would have a common love, fathers and children caring about the same things.
No more would they be at loggerheads about what is important and what is not.

They would have respect for one another. Imagine if fathers and children actually
believed that each other was valuable, that each other mattered. No more selfishly
pursuing their own interests, but caring how what one says and does greatly affects
the other.

As a result of this love and respect, there would emerge common agendas. A unity
would be created out of the diversity of the different age groups that would serve to
benefit society.

And because the one generation would no longer feel threatened by the other, young
and old would then have the freedom to each be what God intended.

Materialul de mai sus a fost preluat dintr-o publicatie evreiasca (Torah bites). Acesti
evrei nadajduiesc inca in venirea lui Ilei. Noi stim ca a venit. Mai mult, dupa El a
venit Isus!

Biserica este locul in care eceste conflicte sunt destinate unei rezolvari sigure. Dar,
mai intai, eu cred ca

1. Acest conflict intre generatii este ceva . NORMAL!

Exista doua motivatii pentru el:

a. asa numitul comfort zone. Fiecare dintre noi ne simtim mai bine in anumite
circumstante si cu anumiti oameni. Exista o lege a rezonantei personale. Cand
cineva intra intr-o adunare (sau biserica) se uita repede in jur ca sa vada daca mai
 este cineva din categoria lui sociala. Tinerii se uita dupa tineri, batranii dupa
batrani, femeile dupa femei, militarii dupa militari, etc. Daca nu exista parteneri cu
caracteristici asemanatoare, cel proaspat venit se simte out of place. Inchipuiti-va
un om in varsta prezent la intalnirea voastra de tineret !!! (O asa tragedie era sa
se petreaca daca veneam eu ...)
b. - asa numita criza de identitate a adolescentei. Ca sa-si descopere (sau formeze)
propria identitate, tanarul tipic trece printr-o etapa in care neaga realitatile din viata
parintilor sai ( a generatiei dinaintea sa). Aduceti-va aminte de sloganul revolutiei
hippy: :"Don't trust anybody over thirty!.

2. Acest conflict poate deveni ceva DISTRUGATOR!

a. Uitati-va la ceea ce s-a intamplat in America anilor 1960. Cautati sa studiati ceva din
protestul anti-Vietman, etc. Atmosfera din campusurile universitare a fost de-a
dreptul revolutionara, cu morti si raniti !
b. Uitati-va la biserici care se rup si la tineri care parasesc bisericile!
c. Uitati-va la tineri naufragiati in ape tulburi. Ei au aruncat peste bord nu numai ceea
ce era rau in generatia dinaintea lor. Au aruncat, in proces, si busola si compasul
(acele lucruri strict necesare unei vieti normale). Exista un adevar spiritual in
cuvintele spuse de Domnul Isus: Cine scoate sabia, de sabie va pieri!

3. Acest conflict poate crea forme artificiale de rezolvare.

a. Exista astazi biserici de tineri si biserici locuite doar de batrani. Unele parca sunt niste
crese fara educatori, celelalte seamana cu veritabile si triste azile de batrani
abandonati de cei care ar trebui sa le daruiasca bucuria familiei.
b. Exista o tendinta periculoasa de separare a activitatilor in serviciile divine. Am creiat
servicii de tineret si servicii divine, de parca cele de tineret n-ar fi la fel de divine
ca si restul manifestarilor bisericii.

4. Acest conflict poate si trebuie rezolvat in BISERICA !

Solutia lui Dumnezeu n-a fost numai trimiterea lui Ioan Botezatorul. Acest om a fost
doar un vestitor al Celui care trebuia sa vina. Isus a fost Lumina cea adevarata (Ioan
1:6-7; 19-27). Toate conflictele pier, se topesc in Christos.

Cine a intrat in Biserica, adica in trupul Sau face acum parte dintr-o comunitate
noua, cu relatii si realitati supranaturale. Tensiunile normale in lume, nu mai sunt
normale in Biserica. Duhul lui Christos este duhul dragostei familiale. El ne
indeamna si ne aseaza spre legaturi duhovnicesti in pace, smerenie si intrajutorare
reciproca. Conflictul dintre generatii se rezolva prin:

a. Nasterea din nou in familia lui Isus. Textul cel mai clar este in 1 Timotei 5:1-4. Pavel il
sfatuieste pe ai tanarul Timotei cum sa se poarte in adunarea lui Christos. Toata
epistola este folositoare, dar versetele citate scot si mai mult in evidenta
responsabilitatea intretinerii unor relatii noi in Biserica:
"Nu mustra cu asprime pe un batran, ci sfatuieste-l ca pe un tata; pe tineri sfatuieste-
i ca pe niste frati; pe femeile batrane, ca pe niste mame; pe cele tinere, ca pe niste
surori, cu toata curatia. etc."
Cei din Biserica sunt intr-o Familie unica si indivizibila. Avem nevoie de toate
varstele si trebuie sa invatam sa ne raportam la fiecare categorie de varsta in parte.
b. Activitati comune in Biserica. Daca nu exista o preocupare constienta si sustinuta de
integrare, firea pamanteasca va urma calea naturala.
a. Este bine ca Biserica sa aiba un cor al tineretului, dar nu este bine daca tineri
nu mai canta si in corul mare.
b. Este bine ca tinerii necasatoriti sa aiba un grup al lor, dar nu este sanatos ca
ei sa nu faca si un grup comun cu cei casatoriti.
c. Este bine ca tinerii sa mearga in tabere si excursii, dar nu este bine sa nu
existe si excursii in care sa mergem cu familiile impreuna.
d. Este bine sa avem iesiri la parc cu tinerii, dar este si mai bine sa organizam
iesiri la parc cu intraga biserica.
e. Este bine ca tinerii vor sa studieze si sa citeasca lucruri mari, dar este si mai
bine daca ei accepta sa invete aceste lucruri si de la cei mai in varsta, care au trecut
pe aceiasi strada, doar cu putin inaintea lor.
f. Este bine ca tinerii merg la amvon, dar este si mai bine daca acesti tineri sunt
luati la amvon, nu doar la programul tineretului, ci si la programul cel mare.
g. Este bine ca tinerii vorbesc la programul tinerilor, dar ar fi la fel de bine daca,
 din cand in cand ar invita ca vorbitor pe unul din parintii celor tineri.
h. Este bine ca tinerii sa mearga in vizita la nursing home (azil), dar este si mai
bine ca ei sa inceapa sa viziteze batranii singuratici ai bisericii si sa-i intrebe: Cum
s-au intors la Domnul? si Ce faceau tinerii de pe vremea lor? sau Ce au invatat ei
din viata lor de tineri? La Bethel, nu vom uita niciodata vizitele facute la casa familiei
Wurmbrand
i. Sigur ca dincolo de teorie, tinerii ar putea sa vada si ce-ar putea ajuta la casa
unor batrani.

Fara sa ne dam seama, fiecare dintre noi imita pe cineva !!! De cele mai multe ori,
modelele noastre sunt, in mod necesar, oameni mai in varsta. Am vrea sa ajungem
ca unii dintre ei. Asta ar fi inca o dovada ca nu trebuie sa-I dispretuim, ci trebuie sa
ni-I facem prieteni.

Iata cateva maxime, mai putin sau mai mult vesele, despre paradoxul conflictului
dintre generatii:

Orice afacere, ca de altfel orice organizatie sau alta intreprindere umana,

trebuie sa-si intinereasca mereu cadrele. Pentru progres sunt necesari acei
tineri inventivi si neastamparati care sa fie gata sa exploreze orizonturi noi,
neverificate si sa dea peste cap totul. La fel de necesari sunt insa si <mosnegii>
care-si stiu meseria si limitele si care vor face tot ceea ce le sta in putinta ca sa nu-i
lase pe cei tineri sa dea totul peste cap. Este necesara o anumita proportie din
aceste doua categorii amestecate. Ele trebuie sa-si provoace mereu unii altora
probleme, rascolind posibilitatile ascunse, luptand si lucrand 'mpreuna, fiind gata
dupa orice confruntare sa continue sa se respecte unii pe ceilalti ca parteneri si
ca oameni.

Moise l-a crescut pe Iosua ca sa-i ia locul, si el sa poata dispare fara a creia o
criza profunda. Domnul Isus si-a crescut ucenicii inainte de inaltarea Sa la cer. Tot
asa ar trebui sa faca toti oamenii care au misiuni importante pentru
colectivitatea umana. Succes fara succesori inseamna de multe ori in final faliment.

Cand unul dintre vicepresedintii bancii a murit, unul dintre asistentii mai tineri
s-a grabit sa se infatiseze inaintea sefului si l-a intrebat: "Credeti c-ar fi posibil ca
sa-i iau eu locul?" "Este O.K. cu mine", a raspuns seful, "dar trebuie sa aranjezi cu
cei de la morga".

Cand nu mai ai dreptul sa te numeri printre cei tineri, acestia ti se par dintr-o data
foarte necugetati.

Multi considera batranetea un fel de boala de care nu scapa nimeni. Eu prefer sa

consider tineretea o boala din care ne revenim de indata ce ajungem la batranete.

Multi oameni se pastreaza inca tineri la saptezeci de ani pentru ca stiu sa rada
sanatos de aceia care au imbatranit deja la douazeci.

Nu-i de mirare ca asa de multi oameni lauda trecutul; atunci erau mai tineri!

S-a gasit in sfarsit si pastorul care sa fie pe placul tuturor din adunare. El stie sa
predice nu mai mult de 25 de minute condamnand pacatul, dar facand-o atat de
dulce incat sa nu supere pe nimeni. Lucreaza intens de la 6 a.m. la 10 p.m. in tot
felul de activitati posibile. Poate curata si cladirea bisericii la nevoie, stie sa repare
masinile celor din adunare si este initiat in aproape toate domeniile stiintei. Se
imbraca intotdeauna elegant, citeste toate cartile aparute de curand, are o familie
disciplinata si foarte armonioasa, reusind intotdeauna sa fie o pilda de darnicie. El
insusi da inapoi Bisericii $40 de dolari din salariul saptamanal de $100. Are varsta de
20 de ani , dar predica evanghelia de peste 30. Are o dorinta arzatoare sa lucreze cu
cei tineri si stie sa-si petreaca majoritatea timpului cu oamenii mai in varsta. Are
nervi de otel, zambet de zahar si voce de catifea.

Exista doua greseli in conflictul dintre generatii. Prima este ca cei tineri cred ca
inteligenta este un substitut pentru experienta, iar cea de a doua este a celor in
varsta care cred ca experienta poate inlocui cu succes inteligenta.

M-am nascut intr-o generatie gresita. Cand eram tanar, nimeni nu-i pretuia pe cei
tineri. Acum, cand am ajuns la batranete, nimeni nu-i respecta pe cei in varsta!

Cea mai buna paza pentru cei tineri sunt rugaciunile celor in varsta.

Nu te ingrijora pentru ca fiului tau nu-i plac vegetalele. tine minte ca a fost o vreme
cand nu-i placeau nici fetele.

Tinerii sunt capriciosi: ei vor sa fie altfel decat ceilalti si totusi se imbraca ... la
moda.

Generatia care critica tinerii este intotdeauna cea care i-a crescut.

Cand esti tanar, incerci sa schimbi toata lumea; cand ai imbatranit, vrei sa-i
schimbi pe cei tineri!

Unii tineri intra in lucrare pentru ca li se pare mai usor sa te ridici si sa tipi la altii
decat sa stai jos si sa asculti.

Maestrii reclamelor de azi au creat o stare falsa de anticipatie. Cei tineri au fost
facuti sa creada ca totul se poate obtine usor, imediat si fara eforturi. Ei nu-si mai
dau seama ca istoria se misca incet si ca schimbarile sociale se produc de obicei in
intervale mari de timp.

Tinerii ar trebui sa se deprinda sa aibe rabdare cu cei varstnici, pentru ca atunci

cand vor ajunge batrani sa stie cum sa aibe rabdare cu cei tineri.

Celor tineri le este foarte greu sa-si inchipuie ca parintii lor au fost si ei odata
tineri. Aceasta se intampla din acelasi motiv pentru care le este greu sa creada ca
ei insisi vor imbatrani vreodata.

Nu suntem tineri decat o data. Doar la atata poate rezista societatea.

Nu sunt destul de tanar ca sa le stiu pe toate ...

Tara noastra are multe ruine; unele dintre ele pot fi in talnite in cluburile de
noapte.

Tineretea este o treaba grea; ramanem toata viata obositi de pe urma ei !....

Tineretea este o boala de care ne vindecam ... cu timpul.

La tinerete invatam, ca adulti intelegem.

Inca o data, regret ca nu pot veni la tabara tineretului. Am insa convingerea ca va

fi bine si ca Sebi si Viorel vor face o treaba de batrani intelepti !!!