1.

Chemare la caracter
Introducere:
In frumoasa lui carte intitulata "Aventuri solitare", Octavian Paler face o incercare de comparatie intre America si
Europa. Inzestrat cu o patrundere foarte ascutita, el observa ca tinta celor doua modele de civilizatie este diferita:
Europa alearga dupa "cultura", in timp ce America alearga dupa "comfort". Aceste doua idealuri modeleaza viata si
stradaniile a milioane de oameni. In Europa: "cultura" este obsesia sistemului educational; in America "comfortul"
este esenta culturii. Pentru un european: "America este forma cea mai civilizata a inculturii", ea demonstrind ca "se
poate regresa interior in plin progres stiintific si tehnologic". Fara a intra in aceasta disputa, eu vreau sa observ doar
ca proba suprema a unei fiinte umana, si prin aceasta si a unei intregi civilizatii nu este nici "cultura" si nici
"comfortul", ci "caracterul". Octavian Paler remarca pe drept cuvint ca, in lume: "nu exista progres, in afara celui
launtric".
I. Cultura europeana
Pentru un european, acumularea de cunostiinte este sinonima cu intelepciunea. Ideile sunt "dumnezeii" carora li se
inchina intelectualii, de la Gibraltar si pina la muntii Urali. Europa traieste inca in epoca "ideologica". Ea analizeaza
totul, se autoanalizeaza si, in cuvintele lui Octavian Paler, "filosofeaza pe marginea oricarui fleac. Avem o mare
voluptate de a taia firul de par in patru."

Ca sa intelegem mai bine specificul european, Paler ni-l defineste drept o "magie a oglinzii": "Oglinda l-a ajutat pe
om sa se intrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce asteapta de la altii." Dupa parerea lui Paler, America a
inlocuit aproape total "Magia oglinzii cu magia calculatorului." Ecranul calculatorului il stimuleaza pe american sa
fuga de sine: in joc sau in depozite interminabile de informatii. Pe acest drum, civilizatia e capabile sa produca un
rau cu urmari greu de evaluat. Ea poate face atit de tiranica grija de "a avea" in cit sa inabuse grija de "a fi". Il poate
transforma pe om in maniac al tehnologiei, punindu-i la dispozitie mijloace din ce in ce mai sofsticate pentru a alerga
mai repede - si mai comod - spre nicaieri.
II. Comfortul american.
Desfacut in partile lui componente, comfortul american se compune din "pace" si "prosperitate". Idealul acesta a
facut ca toate preocuparile "milioanelor de necajiti" veniti aici din cele patru colturi ale lumii sa fie subordonate
"dreptului la fericire". America este singura tara din lume in care acest dreot este trecut in Constitutie"!

Iata iarasi citeva reflectii din cartea lui octavian Paler: "Incontestabil, America avanseaza cu o viteza pe care Europa
n-are cum s-o egaleze. Dovada ca laboratoarele americane pregatesc premii Nobel in serie. Ea este, in acelasi timp,
plina de contradictii. A creat o industrie alimentara parca anume pentru incurajarea obezitatii si o alta industrie pentru
combaterea obezitatii, in care moda "fara", adica "fara colesterol", "fara grasimi, "fara multe calorii", a ajuns o
adevarata obsesie. ... Daca esti singur, poti conversa, folosindu-te de calculator, cu toata lumea. La televiziune, se
zimbeste chiar si atunci cind e prezentat buletinul meteorologic, de parca "starea vremii" ar fi o marfa careia i se face
reclama, trebuie vinduta. De altfel nu e de mirare ca "happy - end"-ul a cunoscut o cariera atit de infloritoare la
Hollywood. Americanul simte nevoia sa fie asigurat ca viata e frumoasa si ca binele triumfa, pina la urma, asupra
raului. Dupa gustul american, "Hamlet", Anna Karenina" sau "Romeo si Julieta" ar fi trebuit sa aiba alt final. ... Poate
ca forta Americii sta intr-o sinteza ciudata. Americanul, am notat undeva, e un barbar supercivilizat. Are vitalitatea
barbarului neobosit de istorie si priceperea de a nu se pierde in subtilitati. El rezolva simplu incurcaturile filosofiei in
care se complace Europa. Ceea ce e util e bun! Ceea ce e profitabil e si mai bun!"

Fie ca s-a oprit in loc, obosita si naucita de istorie, fie ca se avinta nebuneste cu capul inainte spre ... nicaieri, lumea
de astazi, din Europa si din America, are nevoie sa i se spuna ca exista si o treia cale spre progres: cea oferita de
Creatorul universului prin trimiterea in lumea noastra a Fiului Sau, Isus Christos.
III. Caracterul crestin.
Cind "S-a dezbracat de sine" si a luat trup de om, Dumnezeu a intrat in istorie casa stea de vorba cu creatura
instrainata si sa-i comunice, in limba ei rupta de eternitate, care ii este destinul si care-i este datoria. Lucrarea lui
Dumnezeu prin Christos nu este oferta unei culturi universale si nici darul unor cunostinte care sa ne inlesneasca
drumul catre comfortul personal. Dumnezeu ne chemama la "caracter". Problema Lui numarul unu este cum sa ne
scoata din starea de decadenta interioara datorata "leprei pacatului" si cum sa ne "innoiasca" pentru a ne ridica o
stare corespunzatoare celor care locuiesc in "societatea lui Dumnezeu".

Biblia ne spune ca "in Chistos locuiesc toate comorile imtelepciunii si stiintei", dar El nu a intemeiat acum doua mii
de ani pe pamint o noua scoala de filosofie, ci a inaugurat o noua "umanitate", nacuta din nou prin iertare si prin
transformarile lucrate de Duhul Sfint. Scriptura ni-L prezinta pe Fiul lui Dumnezeu inmultind piinile si pestii, vindecind
de neputinte trupesti multimile, mergind pe ape, potolind calamitatile naturale, si, in final, biruind chiar si moartea,
dar toate acestea nu-L fac precursorul unei era "super-tehnologice". Desi putea sa o faca, Christos nu ne-a daruit
nici "aerul conditionat, nici masina cu abur sau cu explozie, nici energia atomica si nici leacul universal impotriva
tuturor epidemiilor ucigase. "Medicul cel bun" a ales sa trateze un pacient mult mai important decit trupul nostru,
"sufletul nemuritor" plecat copil risipitor departe de casa Tatalui si ajuns acum paznic la porcii tuturor decadentelor.

Privind din inaltimea perspectivei vesnice pe care ne-o pune la dispozitie Biblia, ne dam repede seama ca si Europa
si America au ratacit calea. Intr-o providentiala alegere a cuvintelor, Dumnezeu spune: "Voi prapadi intelepciunea
celor intelepti (cultura europeana) si voi nimici priceperea celor priceputi" (comfortul progresului tehnologic american)
(Iov. 5:12-13; Is. 29:14; Ier. 8:9).

Apostolul Pavel intreaba retoric: "Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului
acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia? Caci intrucit lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut
pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a agasit cu cale sa mintuiasca pe cei credinciosi prin
nebunia propovaduirii crucii" (Rom. 1:19-21). Crucea despre care este vorba aici este un instrument de executie. In
opinia lui Dumnezeu, omenirea nu poate fi nici reformata prin cultura si nici revolutionalizata prin progres tehnologic.
Greseala vinovatiei lui Adam trebuie platita prin pedeapsa cu moartea ("In clipa cind vei minca din el (pomul oprit) vei
muri ").

Dumnezeu si-a trimis propriul Sau Fiu sa moara pentru ispasirea acestei vinovatii. De doua mii de ani, Isus Christos
ii asteapta pe cei care cred in jetfa Lui sa vina la El si sa fie facuti "o faptura noua" : "Caci daca este cineva in
Christos este o faptura ("ctisis" = creatie) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi" (2 Cor.
5:17). Cum se poate schima caracterul cuiva?

Filosofii lumii au spus ca aceasta se va face fie atunci cind oamenii vor fi "iluminati" de cunostiintele civilizatiei, fie
atunci cind vor fi scosi din panica animalica a celor sortiti sa traiasca in lipsuri si saracie. Nici comunismul ateu si nici
materialismul capitalist supraabundent nu au reusit insa schimbarea caracterului uman. Europa geme sugrumata de
cele doua vicii mortale ale ei: imoralitatea si ... ideile. America alearga ametitor spre o prabusire personale, familiala
si sociala. tara cu cel mai inalt nivel de viata consuma mai multe calmante si euforizante decit tot restul populatiei
pamintului. In confuzia contemporana, glasul limpede l Scripturii ne propune un proces in doua etape: o transformare
prin influentare si prin imprimare.

A. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa vedem in El un ideal si un posibil portret al devenirii
noastre eterne. Am fost creati "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" si nu ne vom implini decit atunci cind vom
redeveni "asemenea Lui". Christos S-a intrupat ca noi sa-L putem vedea iarasi pe Creatorul nostru: "Cine M-a vazut
pe Mine L-a vazut pe Tatal", "Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii", "El este chipul Dumnezeului
celui nevazut". Inconstienta, omenirea este mereu atrasa si fascinata de perfectiunea acestuio Fiu de Dumnezeu
care a trait printre noi acum doua mii de ani. Cele mai mari si mai desavirsite opere de arta sunt izvorite din
admiratia noastra totala fata de perfectiunea Lui nemaintilnita.

B. Admiratia noastra fata de Isus Christos ne lasa insa inca neputinciosi si falimentari in stradaniile noastre.
Din pricina aceasta, Dumnezeu a hotarit sa ne rezolve problema prin trimiterea Duhului sfint, pe care-L da
Dumnezeu "tuturor celor ce cred". Apostolul Pavel ne descrie schimbarea produsa de Duhul lui Dumnezeu in inimile
noastre in scrisoarea sa catre crestinii din Galatia: "Roada Duhului, dimpotriva, este :dragostea, bucuria, pacea,
indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blindetea, infrinarea poftelor. Cei ce sunt ai lui Christos
si-au rastignit firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei" (Gal. 6:16-26).

Nu ne putem schimba singuri. Suntem facuti de Dumnezeu si putem fi recuperati decit prin stradaniile Lui pline de
dragoste. Europa si America vor continua sa se zvircoleasca in interminabile crize, nu pentru ca n-ar avea "cultura"
sau "comfort", ci pentru ca oamenilor le lipseste "continutul de caracter" necesar pentru fericire.

Incheiere:

Oricine poate verifica valabilitatea celor spuse mai sus. Dati-mi raspuns la aceste citeva 'ntrebari:

- Pe cine l-ati vota ca presedinte al tarii: un om "cult", unul "foarte bogat sau unul "de caracter"?

- Pe cine l;-ati vrea ca sot, sotie, ginere,nora, etc.: unul Mcult", bogat, sau "de caracter"? Cui i-ati incredinta spre
pastrare banii: unuia "cult", unia "bogat" sau unui care are "caracter"?

Ce este deci de facut? In fiecare generatie, Dumnezeu are nevoie de oameni in care sa traiasca Christos. Ei sunt cei
chemati sa-i influenteze pe cei din jur prin viata lor si prin cuvintele lor. Cea mai inalta chemare posibila, cel mai
desavirsit destin, cea mai necesara misiune sociala a timpului este sa te lasi folosit de Dumnezeu pentru o buna
marturie crestina!

Exista o mare rasplata pentru cei ce reusesc sa faca aceasta: "Cei intelepti vor straluci ca lumina cerului si cei ce vor
invata pe multi sa umble in neprihanire vor straluci ca stelele in veac si in veci de veci" (Daniel 12:3).
Iata citeva maxime si cugetari despre importanta si valoarea caracterului:

Nu exista inlocuitor pentru caracter. Poti cumpara cunostinte, dar caracterul nu se gaseste de vinzare.
Spunemi la ce fel de glume rizi, ca sa-ti spun cine esti.
Caracterul este ceea ce esti tu pe intuneric.
Singura persoana din lume care-ti poate ruina caracterul esti tu insuti.
Ii admiram pe oamenii de geniu, ii invidiem pe oamenii bogati, ne temem de oamenii aflati la putere, dar de
increzut, nu ne incredem decit in oamenii de caracter.
Ce faci cind n-ai nimic de facut spune iti da pe fata caracterul.
La jocuri, caracterul se vede cel mai bine din felul in care sti sa pierzi.
Reputatie este ce avem la sosire, caracter este ce suntem la plecare.
Caracterul unui om este ca si gardul de scinduri: nu poate fi facut sa stea mai bine in picioare daca-l dai cu
vopsea".
Caracter este ceea ce ai face daca ai fi sigur ca nimeni nu va afla vreodata.
Slava lumii trece, popularitatea este doar un accident, bogatiile prind aripi, cei ce ne cinta osanale astazi, ne
vor blestema miine; singurul lucru cu adevarat durabil este caracterul!
Reputatia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate.
In clipa mortii lasam in urma tot ce avem, dar luam cu noi tot ceea ce suntem.
Daca vrei sa cunosti caracterul cuiva, uita-te la felul in care-i trateaza pe cei de la care nu poate cistica
nimic.
Reputatia este ceea ce cred oamenii despre noi; caracterul este ceea ce ne vede Dumnezeu ca suntem.
Dumnezeu este mult mai interesat in caracterul nostru decit in confortul nostru. El are ca scop nu sa ne
intareasca in trup, ci sa ne desavirseasca in spirit.
Caracterul este ceea ce pierdem ori de cite ori sacrificam un ideal inalt pe altarele popularitatii si profitului.
Nu inseamna de loc ca-i ajuti pe oameni daca incerci sa faci intotdeauna pentru ei ceea ce ar putea face si
ei insisi.
Un crestin nu este unul care cauta iertarea si bunavointa lui Dumnezeu, ci unul care le-a gasit deja.
Judeca pe cineva dupa reputatia dusmanilor sai.
Un crestin trebuie sa fie o persoana care sa faca mai usor pentru altii sa creada in Dumnezeu.
Adevaratii crestini care influenteaza lumea sunt aceia care nu se lasa influentati de ea.
Nu ceea ce facem noi este important, ci ceea ce Dumnezeul atotputernic alege sa faca prin intermediul
nostru. Dumnezeu nu are nevoie de succesele noastre, ci ne vrea pe noi insine. El nu asteapta infaptuirile
noastre, ci ascultarea noastra deplina.
Ce suntem, este darul lui Dumnezeu pentru noi; ce devenim, este darul nostru pentru Dumnezeu.
Poti judeca dimensiunile unui om prin marimea problemelor pe care le abordeaza. Aproape intotdeauna,
oamenii se apuca instinctiv sa rezolve ceva pe masura lor, lasindu-le pe celelalte in seama unora mai mari
sau mai mici ca ei insisi.
Ca sa vezi cit de mare este un om, masoara-i inaltimea idealurilor, adincimea convingerilor, largimea
vederilor si lungimea rabdarii.

2. Viata de supunere
Introducere:
In capitolul 4 din epistola catre Efeseni, apostolul Pavel vorbeste despre transformarile petrecute in
viata celui credincios. El vorbeste despre "dezbracarea de omul cel vechi" si despre "imbracarea cu
omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu" (Efes. 4:20-24). Caracteristicile vietii noi in care a
intrat cel credincios sunt:
1. "umblarea in adevar" (4:24b-32)
2. "umblarea in dragoste" (5:1-7)
3. "umblarea in lumina" (5:8-14)
4. "umblarea in intelepciune" (5:15-20)
5. "umblarea in supunere" (5:21-6:9)
6. "umblarea in biruinta" (6:10-20)
Este bine sa subliniem ca atunci cind ajunge la "umblarea in supunere", Pavel spune ca toti trebuie
sa traim o viata de supunere. Aici nu este vorba de supunerea pe care o datoram Domnului (Iacov
4:7), ci de supunerea reciproca, pe care ne-o datoram unul altuia: "Supuneti-va unii altora" (Efes.
6:21). Sa zabovim putin asupra acestei realitati in care vrea sa ne duca Domnul. Stapinirea ne da
iluzia unei lumi in care totul este mai putin valoros decit noi insine.
Viata de supunere innobileaza caracterul si-i daltuieste devenirea. Supunerea ne infrateste cu toti si
ne scoate la iveala diamantele inimii. Ea ne transforma pe toti in Samariteni milostivi care si atunci
cind trec prin "valea pligerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare" (Ps. 84:6).
DEFINItIA SUPUNERII
"A te supune" inseamna a-l considera pe altul mai presus decit tine insuti si a te subordona lui. In
limbajul folosit de Pavel: "Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora"
(Fil.2:4). In pasajul din care a fost luata aceasta definitie, Pavel continua dindu-ne un exemplu
suprem de supunere in persoana Domnului Isus: "El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a
crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci s-a dezbracat de Sine insusi si a Luat
un chip de rob, ..." (Fil. 2:6-7)
SUPUNEREA IN STRUCTURILE TRADItIONALE
Dumnezeu este un Dumnezeu al "rinduielii" (1 Cor. 14:33) si El a rinduit in lume structuri care sa
garanteze pacea si stabilitatea. In cadrul acestor structuri rinduite de Dumnezeu, ni se cere tuturor o
viata de supunere: "Oricine sa fie supus stapinirilor celor mai inalte, caci nu este stapinire care sa nu
vina de la Dumnezeu" (Rom. 13:1). Ca structuri traditionale rinduite de Dumnezeu putem enumera:
statul, dregatoriile, familia si Biserica.
CARACTERUL GENERAL AL SUPUNERII
Spre deosebire de parerea celor ce cred ca supunerea este o fateta negativa a vietii de exploatare,
Biblia ne spune ca supunerea este o constanta a vietii divine si ca cine intra in partasia lui Dumnezeu
intra intr-o viata de supunere. Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa traiasca o viata de supunere.
"Supuneti-va unii altora" este norma cerului. Daca pe pamint visul firii pamintesti este sa
stapineasca, in cer dorinta celori ajunsi acolo este sa se supuna.Intr-un sens pe care-l vom vedea
imediat, acolo nu se mai poate vorbi despre cine stapineste si cine se supune, caci toti copiii lui
Dumnezeu se supun "unii altora". In Biserica, noi trebuie sa ne familiarizam inca de pe acum cu o
astfel de viata. Fiecare din noi trebuie sa invatam sa ne supunem.
DUBLUL CARACTER AL SUPUNERII: supunerea IN ASCULTARE sI supunerea IN SLUJIRE
In toate structurile rinduite de Dumnezeu exista doua pozitii caracteristice: pozitia dominanta, care
se supune celorlalti printr-o viata de slujire, si pozitia dominata, chemata sa se supuna celei dintii
printr-o viata de ascultare.

EXEMPLUL STATULUI

Prin vot, cetatenii Statului aleg un presedinte pe care fagaduiesc sa-l asculte. Cu prilejul instalarii in
functie, prima declaratie pe care o face cel ales este ca "se va consacra slujirii poporului si ca nu va
da odihna ochilor lui pina ce ... etc., etc."
Poporul il considera pe presedinte " important" si-l asculta, si reciproc, presedintele considera
poporul "important" si se jertfeste pe altarul slujirii. Nimeni nu a auzit despre un presedinte care sa
slujeasca doar 8 ore pe zi. El nici nu este platit cu ora. In mod paradoxal, cu cit este inaltat mai mult
cineva in autoritate, cu atit i se pretinde o masura mai mare de renuntare de sine si de consacrare.
Dublul caracter al supunerii nu altereaza cu nimic egalitatea dintre cel ales, in fata Legii. Din acest
punct de vedere, si presedintele si cetatenii sunt egali. Nimeni nu are statut de exceptie. Valoarea lor
este aceiasi chiar daca pozitia si responsabilitatile lor sunt deosebite.

EXEMPLUL FAMILIEI

Pasajul din Efeseni 5:21 pina la 6:9 ne vorbeste despre supunerea din cadrul vietii de familie. El
incepe cu declaratia: "Supuneti-va unii altora in frica lui Hristos" (5:21) si continua cu lamurirea
vietii de supunere dintre sot si sotie si dintre parinti si copii.
In casnicie, sotul are pozitia dominanta si este chemat la o viata de slujire in timp ce sotia are pozitia
dominata si este chemata la o viata de ascultare. Pentru a transmite mai bine aceste realitati, Pavel
foloseste exemplul lucrarii lui Christos cu Biserica. Ca si cap al Bisericii si Domn al ei, Christos, din
pozitia dominanta, s-a aplecat sa slujeasca si "S-a dat pe Sine pentru ea" (5:25). Din pozitia ei, ca
parte dominata, Biserica este chemata sa-L "asculte" pe Christos in totul.
La fel este in viata de familie: desi intre cei doi soti nu exista deosebiri valorice, Dumnezeu i-a asezat
in pozitii diferite in cadrul tiparului vietii de familie. Intrebarea clasica: "Cine se supune si cui?"
trebuie eliminata. In sensul biblic, si sotul si sotia sunt chemati la umblarea in supunere. Sotia
trebuie sa se supuna in ascultare, iar sotul trebuie sa se supuna in slujire.
Aceasta exprimare suna mult mai corect decit ceea ce se predica deobicei la nunti, si anume ca "sotia
trebuie sa se supuna, iar sotul trebuie sa iubeasca". Lucrurile nu stau chiar asa. Amindoi sunt
chemati la iubire si tot amindoi sunt chemati la supunere. Iubirea trebuie aratata insa prin fapte.
Christos a iubit asa de mult Biserica incit "S-a dat pe Sine pentru ea."
Un sot crestin este chemat sa se dedice 24 de ore pe zi slujirii sotiei sale, iar ea este chemata sa-l
asculte "in toate lucrurile" (5:24). Necazul este ca Diavolul ne-a invatat sa inversam tiparul asezat de
Dumnezeu si am ajuns astazi ca sotia sa pretinda sa fie ascultata, iar sotul sa pretinda sa i se
slujeasca (!!!)
Teoretic insa, niciodata n-a fost vorba despre asa ceva! Legamintul solemn depus cu ocazia cununiei
i-a spus sotiei sa se supuna si sotului sa slujeasca. Chiar si declaratiile de dragoste, atunci cind sunt
izvorite dintr-o inima curata, ii aseaza intuitiv pe cei doi in ordinea stabilita de Dumnezeu. Cind
iubeste, fata este gata sa asculte si sa mearga oriunde cu iubitul ei, in timp ce baiatul este gata, intr-o
atitudine de slujire, sa-i aduca pina si ... luna de pe cer (!)
Cine si-ar putea inchipui un schimb de cuvinte in care baiatul sa se angajeze ca va fi ascultator toata
viata, iar fata ca ii va purta de grija in toate lucrurile ?!
Femeia nu-si pierde din valoare atunci cind asculta. Ea se implineste pe sine, urmindu-si destinul pe
care i l-a fixat Dumnezeu. Nici barbatul nu se dezonoreaza atunci cind isi slujeste nevasta.
Dumnezeu i-a aratat in Christos cit de frumoasa si inaltatoare este o astfel de misiune.
Tot in familie se manifesta si cealalta forma de supunere reciproca: aceea dintre parinti si copii.
Pavel spune: "Copii ascultati in Domnul de parintii vostrii, caci este drept" (6:1). De data aceasta
pozitia dominanta este ocupata de parinti, iar cea dominata de copii. In acest tipar, copiii sunt
chemati la o viata de supunere prin ascultare, iar parintii la una de supunere prin slujire si sacrificii.
Probabil ca cele mai mari exemple de sacrificiu personal sunt prezente in viata de crestere a copiilor.
Noptile nedormite, oboseala, renuntarile nenumarate si adesea nemasurate sunt tot atitea faptele
eroice savirsite din dragoste.
"Meseria" de parinte se intinde pe intreaga durata a zilei. Este adevarat ca mai exista si "tata de
duminica", dar aceasta este o incalcare a tiparului Dumnezeu pentru viata de familie. De multe ori,
rebeliunea copiilor nu este altceva decit deghizarea unui strigat disperat dupa un drept acordat de
Dumnezeu prin creatie: dreptul de a fi tinta preocuparilor majore ale parintilor. Printr-o foarte
naturala reactie, cind preocuparea parintilor pentru copii scade, se micsoreaza si usurinta cu care
copiii accepta sa li se supuna.
"Si voi, parintilor, nu intaritati la minie pe copiii vostri" (6:4) spune Pavel. Supunerea copiilor fata
de parinti ramine insa o implinire a datoriei lor fata de Domnul: "Copii ascultati in Domnul de
parintii vostri."

EXEMPLUL BISERICII

Acelasi tipar al dublei supuneri exista si in viata Bisericii. Desi toti suntem egali in valoare si desi toti
suntem chemati in aceiasi lucrare de slujire a lui Christos, exista pozitii diferite pe care suntem
chemati sa le ocupam in Biserica. Pavel spune ca: "sunt felurite daruri, dar este acelasi Duh; sunt
felurite slujbe", ...si "sunt felurite lucrari" (1 Cor. 12:4,5).
Unora li s-a incredintat slujba "privegherii" peste turma lui Christos. Acestia sunt cei ce "se ostenesc
intre voi", "care va cirmuiesc in Domnul si care va sfatuiesc" (1 Tes. 5:12). Petru se aconsiderq un
astfel de slujitor (1 Petru 5:1-4). Credinciosii din categoria celor chemati la astfel de slujiri devin
pentru Biserica "mai marii vostri care v-au vestit Cuvintul lui Dumnezeu" si cei "care privegheaza
peste sufletele voastre" (Evrei 13:7,17).Putem numi pozitia lor dominanta. Fata de ei, cei din
adunare sunt indemnati sa accepte pozitia dominata, adica sa asculte, "sa le fie supusi" si "sa-i
pretuiasca nespus de mult, in dragoste, din pricina lucrarii lor" (Evrei 13:17, 1 Tes. 5:13).
Bineinteles ca si in Biserica, ca si in familie sau societate, tiparul stabilit de Dumnezeu poate fi
pervertit si transformat in ocazii de cearta. Deosebirile pozitionale pot fi interpretate fals drept
deosebiri valorice. Christos nu a hotarit insa asa. Cind ucenicii se certau pentru intiietate, Domnul
Isus le-a spus: "stiti ca cei priviti drept cirmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, si mai marii lor
le poruncesc cu stapinire. Dar intre voi sa nu fie asa. Ci oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie
slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintii intre voi, sa fie robul tuturor. Caci Fiul omului n-a
venit ca sa i se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi" (Marcu
10:43-45).
Ordinea asezata de Christos in Biserica este diferita de dezordinea existenta in lume. Pacatul a facut
ca "domnitorii" neamurilor sa-si uite menirea si sa traiasca mai mult pentru ei insisi. In Biserica nu
trebuie sa se intimple asa ceva. Cei din pozitia dominanta n-au voie sa uite ca ei sunt chemati sa se
supuna celorlalti printr-o viata de slujire. Apostolul Pavel a fost o ilustrare a slujirii in Biserica. El
"s-a facut robul tuturor" ca sa-i poata conduce la Christos (1 Cor. 9:19-23). Osteneala si necazurile
slujirii lui il indreptatesc sa fie considerat un "slujitor cu autoritate" (2 Cor. 11:23-31).
Caracterul dublu al supunerii ii face pe "presbiteri" sa nu "stapineasca peste frati", ci mai degraba
sa ii slujeasca cu tot devotamentul. Slujitorii Bisericii sunt chemati sa-si subordoneze interesele lor
intereselor Bisericii. Pastorul adevarat este acela care-si paste turma, nu acela care se paste pe sine
insusi. Grasimea oilor, nu grasimea lui ii va aduce lauda inaintea Domnului!
La rindul lor, credinciosii sunt indemnati sa-si arate supunerea printr-o viata de ascultare fata de
"presbiteri". Nimeni n-are voie sa traiasca in Biserica "cum vrea el". Supunerea fata de Dumnezeu
nu trebuie sa fie folosita ca scuza pentru o viata scoasa de sub controlul celor din Biserica.
"Presbiterii" trebuie sa se consacre slujirii, iar credinciosii trebuie sa accepte autoritatea
"presbiterilor". Impreuna, ei trebuie "sa vegheze unii asupra altora" (Evrei 10:24) si sa "se supuna
unii altora."
NECESITATEA SUPUNERII
Desi pare paradoxal si invers decit am vrea noi, viata traita in supunere este superioara tuturor
celorlalte feluri de vietuire. Ca sa dovedim aceasta afirmatie ar fi suficient sa spunem ca Dumnezeu
insusi a ales-o ca forma de convietuire in Imparatia lui cereasca. Totusi, la o analiza mai atenta, chiar
si pentru pamintul acesta pacatos viata traita in supunere este singura varianta care se merita traita.
Supunerea este o forma a daruirii de sine motivata de dragoste. Stapinirea este pornita din ura si din
dispret. Ea ne aseaza intr-o lume in care tot ceea ce ne inconjoara are valoare. "In cinste, fiecare sa
dea intiietate celuilalt" (Rom. 12:10).
3. Atitudini si asteptari
Introducere: Text: Gen. 49:1-7,13,22-27,27
Unul dintre cei mai mari psihiatrii ai Austriei a spus ca: "Fericirea nu depinde de decor, ci de
decizii". Aceleasi raze ale soarelui inmoaie ceara, dar intaresc pamintul. In fata acelorasi
circumstante ale vietii, oameni diferiti reactioneaza diferit si ajung la rezultate diferite.
Scena din cartea Genezei este o lectie despre felul in care deciziile noastre din viata de fiecare zi ne
determina destinul in planul lui Dumnezeu. Am putea spune pe drept cuvint ca atitudinile ne
limiteaza asteptarile. Nu poti trai oricum si sa te astepti la orice. Ce faci tu acum va determina ce-ti
va face Dumnezeu in viitor. Departe de a incerca aici sa analizam fiecare copil al lui Iacov in parte,
vom arunca o scurta privire asupra unora dintre ei si vom cauta sa scoatem in evidenta legatura
directa dintre deciziile lor si destinul hotarit in binecuvintarile profetice dates de Iacov.
I. Ruben - omul nehotaririi pagubitoare (Gen. 49:3-4).
Cine va urmari evolutia vietii acestui intii nascut al lui Iacov va constata cu uimire un amestec
tulbure de bine si rau. Ruben a fost cel bine intentionat, care, desi l-a scapat pe Iosif de la moarte, nu
l-a putut scapa sa fie vindut de fratii sai negustorilor madianiti (Gen. 37:1-30). Ruben este omul care
nu se poate hotar ce fel de caracter sa fie: bun sau rau, sfint sau siret. Ruben oscileaza intre intentii
bune si realizari de care ii este rusine. El spurca patul tatalui sau, desi in inima lui il iubeste foarte
adinc pe Iacov.
Ce se intimpla cu Ruben? La ce se pot astepta cei care, ca si el, sunt sfisiati intre sfintenie si pacat,
intre sovaieli si solutii? Raspunsul din text este clar: Ruben pierde binecuvintarea de intii nascut!
Nehotarirea a dus la necinstire si pacatul la pagubit pe Ruben insusi.
II. Simeon si Levi - cruzimea la lucru (Gen. 49:5-7)
Simeon si Levi au luat apararea sorei lor, Dina, distrugind o intreaga cetate si o intreaga familie,
aceea afiilor lui Sihem (Gen. 34:1-31). Cruzimea si rautatea ia legat pe cei doi si i-a "infratit" (49:5).
Tovarasia aceasta s-a materializat intr-un plan miselesc. Iacov si prin el Dumnezeu insusi, se dezice
de actiunile lui Simeon si Levi: "Nu vreau sa intre sufletul meu la sfaturile lor. Nu vreau sa se
uneasca Duhul meu cu adunarea lor! Cruzimea si minia aprinsa nu este rasplatita! Rautatea nu
trebuie cuibarita la pieptul copiilor lui Dumnezeu. "Razbunarea este a Mea", zice Domnul, "Eu voi
rasplati fiecaruia!"
Ce se intimpla cu Simeon si Levi? Cum rasplateste Dumnezeu cruzimea si rautatea? ""i voi imparti
in Iacov, ii voi risipi in Israel" (Gen. 49:7). Cine face ca acesti doi fi ai lui Iacov isi vor pierde dreptul
la mostenire. Numai "cei blinzi vor mosteni pamintul!"
III. Zabulon - primitorul de oaspeti (Gen. 49:13).
Despre Zabulon nu stim prea multe. Nu ni se dau prea multe detalii despre viata lui intre copiii lui
Iacov. Un lucru este insa sigur: a fost binevoitor si primitor fata de altii. Tatal sau l-a rasplatit cu o
uimitoare binecuvintare: "va locui pe tarmul marii, linga limanul corabiilor" (Gen. 49:13). Rasplata
primitorilor de oaspeti este in bucuria primirii de oaspeti. Dumnezeu i-a dat ceea ce-i placea sa faca
cel mai mult. "mbogatirea lui a fost rezultatul faptului ca Dumnezeu l-a plasat acolo unde vin cei din
departari, impovarati de bogatii , dar si dornici de a bate la" o usa care se deschide cu iubire".
Care este destinul lui zabulon? La ce se pot astepta cei care sunt buni si milosi cu cei din jur? Textul
ne spune doua lucruri: mai intii ca despre ei nu se vor scrie carti importante. Discretia si anonimatul
s-ar putea sa le fie singurele medalii. Rasplata lor va fi insasi placerea slujirii. Bogatia lor va fi
ascunsa in chiar activitatea lor. Cine are prieteni este un om bogat, cine nu-i are, nu se poate
imbogati nici cu tot aurul lumii." Doamne, fa-ne oameni primitori de oaspet, de ingeri si de ... Tine!
IV. Iosif - bunatatea care persevereaza (Gen. 49:22-27).
Iosif a avut toate circumstantele vietii impotriva si torusi a iesit deasupra lor triumfator prin
perseverarea in bine. Acest om bun a fost inconjurat de oameni rai ca de un zid, dar, spune
binecuvintarea tatalui sau Iacov, "ramurile lui se inalta deasupra zidurilor." Iosif a fost tratat rau,
urit de frati, nenteles de parinti, vindut, invinuit pe nedrept, uitat de cel caruia i-a facut bine, dar ,
cu toate acestea, Iosif a ramas un om bun. Chiar si cind a ajuns in fruntea celei mai mari natiuni a
vremii, Iosif nu si-a pierdut bunatatea, ci si-a rasplatit fratii, in loc sa se razbune. "Ceea ce face
farmecul unui om este bunatatea lui" spune cartea Proverbelor. Din acest punct de vedere, Iosif a
fost un om frumos si pe dinauntru si pe dinafara. Iosif este p[rototipul celor care reusesc sa se ridice
"deasupra" imprejurarilor. El este tipul Celui care va iesi, surprinzator, tocmai din "Nazaret" si
destinat sa ajunga "domnul fratilor Sai" (Gen.49:26b). Ce i-a spus Iacov lui Iosif? Care i-a fost
partea de destin si de rasplata. Foarte mare! Mai mare decit a tuturor fratilor sai! Mai mare chiar
decit a tatalui sau, Iacov (Gen. 49:25-26).
V. Beniamin - eternul nemultumit (Gen. 49:27)
Probabil ca acest Beniamin ii reprezinta pe cei "nascuti la batrinete" si rasfatati de imprejurarile
vietii. Beniamin este exponentul firii egoiste si perpetuu nemultumite de ceea ce are. El se afla intr-o
continua veghe dupa "prada". Gata oricind sa sara la bataie. Crezind continuu ca lui i se cuvin totul
si toate. Iacov, care l-a rasfatat el insusi pe Beniamin, isi cunoaste foarte bine odrasla. Din acest copil
al patriarhului va iesi imparatul Saul, nerabdatorul care a adus jertfa fara sa-l mai astepte pe
Samuel. si tot din Beniamin va iesi peste veacuri Saul din Tars, cel mereu plecat sa sara si sa-i ucida
pe cei dintii crestini.
Beniamin" maninca dimineata prada, iar seara, imparte prada risipita". Aduna mult si risipeste fara
masura.
Care este destinul care-l asteapta pe Beniamin? "Cel rau n-are pace", zice Domnul. Pedeapsa lui
Beniamin este sa traiasca o viata agitata si tensionata. Mereu la pinda ca un hot, mereu lipsit de
linistea si comfortul aduse de asezarea la "umbra aripilor divine".
In Noul Testament, Saul din Tars a trebuit sa fie transformat in "Pavel". Nemultumirea trebuie
abandonata ca un nume rau si ca o haina invechita. Nasterea din nou poate si trebuie sa schimbe
acest caracter si acest nefericit destin.
Incheiere:
Un studiu in aceste binecuvintari date de Iacov dfiilor lui este ca o oglinda care ne este asezata in fata
ochilor. Ne vedem pe noi in aceste trasatiru de caracter. Le luam drept anunturi si avertizari venite
din partea Celui ce "cerceteaza inima si rarunchii". Familia lui iacov este o ilustratie a umanitatii.
Ea a dat nastere "poporului ales", la care Dumnezeu nu a renuntat si nici n-are de gind sa renunte.
Aceasta este vestea buna pentru tine si pentru mine. Harul mintuirii ne poate schimba pe toti si ne
poate face mostenitori ai "binecuvintarii".
4. Inchinatori la idoli
Introducere: Text: 1 Ioan 5:21
Exista pasaje in Biblie care ni se par demodate. Acesta este unul dintre ele. El ne vorbeste despre
pericolul "inchinarii la idoli", ori astazi, vom zice noi, nu mai este la moda sa ne inchinam la idoli.
Aceasta practica a ramas in negura vremurilor de mult apuse.
Asa sa fie oare? Ceea ce uitam adesea este ca fiinta umana a ramas esentialmente aceiasi si ca
Solomon ne-a avertizat ca Nu este nimic nou sub soare: ce a mai fost va mai fi si ce este a mai fost cu
siguranta".
Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca nu inchinarea la idoli a disparut, ci felul in care o percepem noi.
In spatele idolilor la care s-au inchinat oamenii de-a lungul istoriei au existat intotdeauna emotii si
trairi umane specifice. Actele exterioare n-au facut altceva decit sa exprime prin simbol, trairi foarte
aprinse ale simtirii. Iata un text din Noul Testament care ne explica aceasta "metamorfozare" a
trairilor sub forma idolatriei: "De aceea, omoriti madularele voastre care sunt pe pamint: curvia,
necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli" (Col. 3:5). S-ar putea ca astazi
noi sa fi renuntat la expresiile simbolice exterioare, la stilpii de lemn si la altarele de piatra, la turtele
rotunde si la chipurile turnate, la cerceii de la urechi si la lunisoarele de la git, dar fiecare dintre noi
este inca pindit de pericolul pingaririi prin explozia poftelor interioare, care sunt si astazi gata "sa
dea lastari de amaraciune".
Adevarul este ca oricine nu I se inchina lui Dumnezeu si nu s-a reasezat sub autoritatea Lui
echilibranta si vindecatoare, traieste o viata tumultoasa, in care poftele si patimile dicteaza. Intreaga
omenire sufera si acum subjugata sub clocotitoarele eruptii ale pornirilor necontrolate (sau
"controlate" din umbra de Diavol!). Iata in continuare citeva descrieri ale idolilor din trecut si
corespondentii lor in trairile contemporane:
I. MARTE - "zeul razboiului".
Oamenii l-au folosit pentru a-si justifica si explica pornirile violente, cotropirile, uciderile. A
diparut astazi razboiul? Cu siguramnta ca nu. La acest altar vor mai cadea inca jertfe pina la
sfirsitul lumii! Chiar "armaghedonul" va fi marele macel inchinat acestui zeu al razboiului. Prin
contrast cu "razboiul justificabil", copii lui Dumnezeu trebuiesc sa fie "fii ai pacii", "facatori de
pace" . La nasterea Domnului Isus, ingerii vestitori au cintat: "Pace pe pamint intre oamenii placuti
Lui".
"Copilasilor, feriti-va de idoli!"
II. BACHUS - zeul "petrecerilor"
Bachus a fost zeul bucuriei debordante abandonata in bratele placerilor carnale, zeul exuberantei. In
cinstea lui, grecii ridicau cupa cu vin. Chipul sau era invesmintat in coarde de vita plina de rodul
strugurilor.
A disparut goana dupa placerile petrecerilor? Chiar si fara pomenirea lui Bachus, traim intr-o
societate care cheltuieste miliarde de dolari ca sa se "imbete" in placeri, ca sa iasa din "terna
existenta mecanica a zilelor" si sa se abandoneze in aiurarile visatoare ale unei fantezii bolnave si
inrobita de pofte.
Prin contrast cu "petrecaretii", copiii lui Dumnezeu, prefera realitatea in locul iluziei, nu fug intr-o
inconstienta dezumanizare, refuza robia poftelor animalice si traiesc frumos "ca in timpul zilei"
(caci petrecerrile se tineau noaptea, iar imoralitatea astepta deobicei perdeaua intunerecului):
"Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, in
ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite. De aceea se mira ei ca nu alergati impreuna cu ei la
acelasi potop de desfriu si va batjocoresc" (1 Petru 4:3-4).
"Copilasilor, feriti-va de idoli!"
III. MAMON - ZEUL POSESIUNILOR MATERIALE
Mamon - era de mult zeul posesiunilor materiale, al averii, al banilor. Nu cred ca trebuie sa insist ca
sa va conving ca acest idol, fara reprezentarile lui simbolice din trecut, traieste si astazi si este o
amenintare teribila. Uitati-va in jur la goana dupa avere, la permanenta competitie care agita piata
economica. "ntreaga economie mondiala este bazata pe "libera competitie". Competitie pentru ce?
Care este scopul ei final?
Traim intr-o societate imatura, copilaroasa, pacalita prea lesne de Cel rau cu "jucariile" comfortului
contemporan. Fiecare vrem sa adunam mai mult si mai mare. Ne uitam in curtea vecinului si vrem
sa avem mai mult ca el. Cineva a rezumat obsedanta goana a celor stapiniti de Mamon intr-o
"redefinire" a scopului vietii: "Who dies with the most toys, wins!" (Cine moare avind cele mai
multe jucarii, cistiga!"). Intr-o lume inebunita de "cleptomania" celor obsedati cu acumularea
bunurilor materiale, Domnul Isus a venit cu o corectie de sanatate si bun simt: "Vedeti si paziti-va de
orice fel de lacomie de bani; caci viata cuiva nu sta in belsugul avutiei lui." si le-a dat apoi pilda
bogatului caruia i-a rodit tarina (Luca 12:15).
Inclinarea spre avaritie ne dezechilibreaza launtric si ne face incapabili pentru slujirea lui
Dumnezeu: "Nimeni nu poate sluji la doi stapini, caci sau va uri pe unul si va iubi pe celalalt; sau va
tinea la unul si va nesocoti pe celalalt: Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona" (Mat. 6:24).
"Copilasilor, paziti-va de idoli!"
IV. Cupidon - zeul dragostei si-al pasiunii
Cupidon - era pe vremuri "zeul dragostei irezistibile" . Este interesant ca simbolul lui cu chip de
copilas purtator de aripioare si de arc si sageata mai staruieste inca, angelic si nevinovat prin parcuri
si pe ilustrate postale. El era tovarasul de viata si activitate al lui Venus, zeita iubirii.
Am citit intr-o publicatie aparuta in limba engleza, ca acest Cupidon este zeul lui "convinient love",
al carei simbol este "condom"-ul, spre deosebire de "covenant love" al carei simbol este verigheta.
Nimic mai adevarat!
Dragostea este o traire minunata, dar sa faci din ea o abandonare sub robia glandelor, a feromonilor
si a instinctelor primare este o decadenta echivalenta cu inchinare la idoli. Cititi cu atentie capitolul 7
din cartea Proverbelor si veti descoperi ceva uitat de predicatorii de astazi: dragostea carnala era
practicata in vechime sub mantia inchinaciunii: "Eram datoare cu o jertfa de multumire, azi mi-am
implinit juruintele" (7:14). Patul este descris metaforic drept un altar: "Mi-am impodobit patul cu
invelitori, cu asternuturi de pinzeturi din Egipt; mi-am stropit asternutul cu smirna, aloe si
scortisoara. Vino sa ne imbatam de dragoste pina dimineata, sa ne desfatam cu dezmierdari!" (7:16-
18). Sfatul dat in finalul capitolului este valabil si astazi: "Sa nu ti se abata inima spre calea unei
astfel de femei, nu te rataci pe cararile ei. Caci ea a facut sa cada multe jertfe (jocul de cuvinte este
evident) si multi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinta mortilor, drumul care
coboara spre locasurile mortii" (7:25-27).
Copilawilor, paziti-va de idoli!
V. MINERVA - zeita intelepciunii
Minerva - era in cetatile grecesti "zeita intelepciunii". Ea domina "academiile" intelectualitatii la
care petrecea "cultura". Daca Minerva patroneaza idolatria intelectuala, este evident ca ea are si
astazi temple si altare in mai toate orasele mai rasarite ale lumii. Publicatii universitare vorbesc
chiar "metaforic" (sic!) despre "altarul stiintei si cunostintei", numind cladirile care adapostesc scoli
si facultati "temple" ale cunoasterii. Daca a cunoaste inseamna a lua legatura cu realitatea si a o
intelege, atunci numai cunoasterea de Dumnezeu si prin Dumnezeu este calea prin care se poate
ajunge la ea. stiinta de astazi s-a proclamat insa "atee" . Oamenii de stiinta si cultura, ne spune
apostolul Pavel, s-au falit ca sunt intelepti si "au inebunit" (Rom. 1:22).
Definitia unei stari de nebunie este "o stare de confuzie generala, in care omul pierde legatura cu
realitatea, traind intr-o lume a fantasmelor". Ne putem baza pe "datele stiintifice"? Pina si cei mai
inversunati "preoti ai laboratoarelor stiintifice" trebuie sa recunoasca faptul ca "adevarurile"
stiintifice se schimba la fiecare zece ani (uneori chiar mai repede). Cine ar mai preda astazi dintr-un
curs universitar folosit in 1940? Lumea intelectuala numeste aceasta nencetata inlocuire a
"adevarurilor stiintifice": "progres". N-ar fi mai cinstit sa se spuna ca ceea ce trebuie inlocuit, daca
n-au fost "adevaruri", au fost de fapt niste ... minciuni! Din acest punct de vedere, stiinta isi schimba
"minciunile" la fiecare zece ani!
Realitatea este insa alta: Minerva este o zeita cu cirje, care schioapata si se muta fara incetare cind
pe un picior cind pe celalalt. Oamenii fara Dumnezeu sunt sortiti sa "bjbie" pipaind prin intunerec
o realitate din care au alungat "lumina" prezentei lui Dumnezeu: "El (Dumnezeu) a facut ca toti
oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamintului; le-a asezat anumite vremuri si
a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa se sileasca sa-L gaseasca bijbiind, macar ca nu este
departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii
vostri: "Suntem din neamul lui ..." (Fapte 17:26-27).
Copilasilor, feriti-va de idoli!"
Imi veti zice desigur: "Frate, toti acesti idoli sunt un pericol pentru cei din afara Bisericii! Noi n-
avem treaba cu ei!" Va voi raspunde ca n-aveti dreptate. Suntem la fel de in pericol ca si cei din
societatea din afara Bisericii. Idolii nu se sfiesc sa intre in "curtea Templului." Degeaba i-a asezat
Solomon afara din oras, "pe muntele din fata Ierusalimului" (1 Regi 11:7). Idolii s-au strecurat in
cetate si au patruns in inimile celor din poporul Domnului. Si daca cei de mai sus sunt un pericol
evident, de care mai stim si mai vrem sa ne pazim, iata citiva idoli prefacuti, care au furisat printre
noi purtind mastile religioase onorabile.
VI. MARIA SA "Eul"
In limba engleza, acesta este singurul pronume care se scrie cu litera mare, indiferent de locul in care
se afla in propozitie. Bisericile crestine sunt pline de Diotrefi moderni, care in loc sa-L slujeasca pe
Dumnezeu sau sa se puna la dispozitia fratilor, se slujesc pe ei, transformind amvoanele in altare ale
afirmarii de sine. Este o realitate trista. Cine ar putea sa o nege?
Fratele Simion Cure imi spunea ca sunt doua feluri de predicatori: "priveghetori" si "privighetori".
Unii asculta necazurile altora, altii sunt acolo doar ca sa-si auda propriul glas si propria melodie.
Muritori de rind se aseaza pe tronul papal si-si dau ideile proprii drept "edicte divine".
Copilasilor, feriti-va de idoli!"
VII. "LEGALISMUL"
Bisericile au inlocuit Legea lui Moise (care macar ne-a fost data de Dumnezeu) cu legile traditiilor
omenesti. Cine stie sa priveasca, va observa repede ca exista o "traditie baptista", o "traditie
ortodoxa", o "traditie catolica", o trdaitie "pentecostala", o "traditie lutherana", etc. Daca aceasta
s-ar limita doar la manifestarile exterioare de cult, inca n-ar fi chiar asa de rau (orice manifestare de
grup trebuie sa aiba o oarecare forma in desfasurare si anumite rinduieli care sa dea stabilitate in
desfasurare; viata insasi este "cea mai organizata forma de existenta a materiei"). Legalismul si-a
pus insa gheara ucigasa si pe trairile sufletesti, pe bucuriile si elanul nostru duhovnicesc.
Cercetatorii istoriei Bisericii au observat ca fiecare trezire religioasa urmeaza inevitabil un anumit
ciclu: mai intii este entuziasmul care atrage si incalzeste masele de oameni, apoi urmeaza treapta
"organizarii". Ea duce la formarea unor structuri absolut necesare pentru momentul acela istoric.
Cu timpul insa, structurile devin mai importante ca oamenii, entuziasmul este inlantuit de proceduri
si comitete. Rezultatul este ca organizatia devine mai importanta decit oamenii, iar functionarii iau
locul lucratorilor duhovnicesti.
"Copilasilor, feriti-va de idoli!"
VIII. DENOMINATIONALISMUL
"Pasarile cu pene la fel zboara impreuna", spune proverbul popular. Peisajul contemporan al
crestinismului ne prezinta o sumedenie de "grupari religioase", "culte crestine", "biserici surori",
etc. Ce sunt aceste denominatii si cum au aparut ele?
Cea mai buna descriere am gasit-o intr-o carte aparuta tot in limba engleza. Exprimarea era
inlesnita de un joc de cuvinte: "Man, movement, monument". Altfel spus: denominatiile au inceput
cu activitatea scrisa sau oratorica a unui om (man) spiritual care a "redescoperit" adevarul
Scripturii si l-a trimbitat celor din jur. La glasul lui, o parte din multime s-a incolonat dupa el si s-a
format o "miscare" (movement). Dupa moartea liderului, miscarea a "inghetat" in tiparele si
limitele lui, uneori pastrind ca eticheta chiar numele intemeietorului. S-a nascut astfel un monument
(monument) sau o "denominatie".
Inevitabile si imposibil de inlaturat din viata Bisericii contemporane, denominatiile trebuiesc tratate
insa cu o anumita norma decenta de rezerva. Iata ce le scria apostolul Pavel, necoptilor crestini din
Corint: "Cind unul zice: "Eu sunt al lui Pavel!" si altul: "Eu sunt al lui Apolo", nu sunteti voi
oameni de lume? Cine este Pavel? si ce este Apolo? Niste slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ati
crezut; si fiecare dupa puterea data lui de Domnul. Eu am sadit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut
sa creasca; asa ca nici cel ce sadeste, nici cel ce uda nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face sa
creasca", "Christos a fost impartit? Pavel a fost rastignit pentru voi? sau in numele lui Pavel ati fost
voi botezati?" (1 Cor. 2:4-7; 1:13).
"Copilasilor, feriti-va de idoli!"
IX. RELIGIOZITATEA
Exista "o forma de evlavie" fara putere de care trebuie sa ne ferim. Religiozitatea este definita ca
"ritual fara o relatie personala cu Dumnezeu". Cum se poate ca intr-o tara in care un procent
coplesitor al populatiei se declara crestini sa existe atitea delicte, atita imoralitate, atita coruptie si
atita pornografie?
Pe vremea marilor treziri spirituale din America, inchisorile ramineau goale, personalul tribunalelor
trebuia redus, iar medicii constatau cu bucurie scaderea drastica a numarului celor infectati cu boli
venerice. Pentru unii, religiozitatea functioneaza ca un veritabil "vaccin": ei stiu suficient despre
crestinism ca sa nu se mai imbolnaveasca cu el!
Adevaratul crestnism este o febra a dragostei ("Preaiubitul meu este cel mai frumos dintre oameni"
"Eu sunt a preaiubitului meu si el este al meu", "Ce am impotriva ta este ca ti-ai parasit dragostea
dintii", etc.)
Bisericile contemporane sunt asa de reci ca daca ar intra in ele cineva cu adevarat "in clocot" pentru
Dumnezeu am zice ca "are febra" sau ca este fanatic! In loc sa ne adunam ca sa ne intilnim "cu
Christos", ne multumim sa venim la "adunare" ca sa auzim "despre Christos". S-a ajuns astazi ne
concentram asupra "anumitor atribute" ale lui Dumnezeu, fara sa-L luam in seama pe Dumnezeu
insusi. Sunt Biserici care accentueaza "credinta", facind-o un fel de pirghie arhimedica prin care am
putea misca universul. Altii accentueaza "dragostea", ca pe un riu iesit navalnic din matca si
inundind pina la distrugere orice institutie de disciplina a sfinteniei si dreptatii. Exista inca si altii
care au ajuns sclavii "bucuriei sfinte", un fel de transa pagina, care transforma adunarile in
iarmaroace pline de saltimbanci si giumbuslucuri. Astfel de oameni uita ca "bucuria Domnului" nu
vine niciodata fara decenta si sfintenia prezentei Lui.
Daca religia ta nu te schimba , schimb-o tu pe ea! Nu te multumi cu "religiozitate", ci cauta evlavia
printr-o relatie personala cu Christos.
"Copilasilor, paziti-va de idoli !"
Incheiere:
"Nici un cuvint iesit de la Dumnezeu nu este lipsit de putere" Biblia este o carte care refuza sa se
invecheasca. Scurtul indemn din finalul epistolei lui Ioan ne este adresat si noua. Dumnezeu este
mereu "contemporanul" nostru, Tatal etern coplesit de grija pentru "ai Sai": "Copilasilor, feriti-va
de idoli!