Sau cum isi supraevalueaza capacitatile oamenii mai putin inteligenti si isi

subevalueaza abilitatile cei mai inteligenti.

IN 1951, filosoful, matematicianul si istoricul britanic Bertrand Russell spunea

acest lucru:

Unul dintre cele mai dureroase lucruri ale timpurilor noastre este ca cei care simt
ca sunt siguri de ceva sunt prosti, iar cei care au niste imaginatie sau intelegere
se lupta cu indoiala si indecizia.

In decembrie, profesoara de pedagogie ne-a tinut cateva ore mai speciale, in care ne-a
scos (pe cativa) in fata clasei ca sa o ajutam sa tina ora. A vrut sa vada cum reactionam
daca trebuie sa comunicam cu un grup de oameni si ce solutii avem pentru a pastra
atentia interlocutorilor si a-i face sa ramana cu ceva.

Printre solutiile oferite de mine a fost as incerca sa dau niste teme pentru acasa
personalizate pentru fiecare elev dar realizez ca asta presupune ca ar trebui sa imi
gasesc timp sa aflu ce ii place fiecaruia. Raspunsul profesoarei a venit prompt: bine,
atunci tu poti sa faci referatul pentru a 4-a nota din ce subiect vrei tu, si acelasi lucru e
valabil pentru toata lumea. Cum trebuia sa aleg pe loc un subiect, mi-a venit in
cap efectul Dunning-Kruger, despre care tocmai citisem cate ceva cu cateva zile
inainte.

Uitati-va in jurul vostru. Cati dintre semenii nostri sunt in stare sa recunoasca faptul ca
gresesc? De multe ori, mai ales in lumea noastra interconectata, se propaga cate o idee
gresita, obtinuta de cineva cu foarte putina munca (sau fara nici un efort cognitiv), din
surse indoielnice sau care face apel foarte des la dovezi vagi sau povestiri greu de
probat sau replicat. Chiar si pusi in fata dovezilor covarsitoare, nenumarati oameni
continua sa creada ca ei au concluzia corecta. Ca mii, zeci de mii de oameni care
asta fac toata viata lor gresesc, dar ceea ce au citit pe undeva (si nu au verificat
vreodata si nici nu au de gand sa verifice) este cu siguranta corect.

Am un coleg care habar-n-are sa scrie in limba romana, abia e in stare sa-si ordoneze
gandurile intr-o forma cat de cat inteligibila, n-are habar o iota de anatomie sau
medicina, dar e convins ca poate fi medic chirurg. Aici nu e vorba de aroganta mea sau
superioritate falsa sau mai stiu eu ce. Omul ala nu ar fi in stare sa ia 5 la o lucrare de
Biologie de clasa a 5-a, nu a luat BAC-ul (la mai multe materii) dar e convins ca ar
putea sa intre la facultate. Si e convins ca ar putea fi un chirug estetician (!) si ca e o
meserie extrem de usoara.

Daca tot trebuie sa fac un referat, hai sa-l postez si aici.

Profesorul David Dunning, care preda Psihologie Sociala la Cornell University din
Ithaca, NY, citea un World Almanac 1996 cand a dat peste o stire amuzanta:

Un american (McArthur Wheeler) a jefuit 2 banci din Pittsburgh acoperit cu suc de

lamaie pe fata. Era convins ca, deorece poti face scrisori invizibile scrise cu suc de
lamaie (devin vizibile doar in fata unei surse de caldura), atunci poti sa te acoperi cu suc
de lamaie si vei deveni invizibil. A fost prins dupa ce a fost filmat de sistemele de
videosupraveghere si apoi poza lui a fost transmisa la televiziune. Cand a fost arestat, a
mormait dar purtam sucul ala.

Se pare ca isi si testase teoria, facand o poza cu un Polaroid dupa ce s-a dat cu suc de
lamaie. Poza a iesit alba deci a fost convins ca a descoperit secretul invizibilitatii.

Atunci, prof. Dunning a avut o idee interesanta: oare oamenii prosti sunt atat de
prosti incat nu isi dau seama ca sunt prosti? S-a gandit sa-si testeze teoria pe
studentii sai. Impreuna cu unul dintre fostii sai studenti (acum absolvent), Justin Kruger,
a scris prima lucrare pe acest subiect, numita Unskilled and Unaware of It: How
Difficulties of Recognizing Ones Own Incompetence Lead to Inflated Self-assessments

Au pornit de la ideea (plauzibila) ca majoritatea oamenilor isi priveste capacitatile

intelectuale si sociale prea optimist. Un pic normal, pentru ca este foarte greu sa te
autocenzurezi si autoevaluezi corect. De aici, au completat teoria in privinta celor care
sunt cei mai putin-dotati dpdv intelectual: acestia, pe langa faptul ca nu sunt in stare
sa ajunga la concluzii bune/corecte (decat foarte greu), au si povara lipsei capacitatilor
cognitive care le-ar permite sa realizeze ca gresesc.

Cum si-au testat teoria?

Pentru prima lor lucrare au folosit 4 teste, la care au inrolat 65, 45, 84 si respectiv 140
de studenti de la Universitatea Cornell (una dintre cele mai bune universitati din SUA
parte din prestigioasa Ivy League), carora li s-au oferit niste credite suplimentare pentru
participare.
Testul 1 s-a vrut o metoda de-a evalua capacitatea subiectilor de a recunoaste si

evalua umorul, deoarece este un

domeniu care presupune cunostinte mai sofisticate despre gusturile si reactiile altor
oameni. Au folosit drept controlevaluarea (analizata pentru a gasi corelatii) oferita de
niste comedianti cunoscuti de atunci.

Fiecare participant si-a oferit opinia despre cat de amuzanta este fiecare dintre 30 de
glume, apoi au fost incurajati sa isi autoevalueze capacitatile lor de-a depista umorul
fata de restul studentilor de la Universitate.

Rezultatul: In medie, subiectii s-au considerat peste medie (in percentila 66)in a
evalua umorul. Cei mai putin capabili sa recunoasca umorul (judecand dupa test)
si-au supraestimat rezultatele cu 50 de puncte procentuale, pe cand cei din
cuartila cea mai de sus si-au subestimat rezultate, in general.
Testul 2 s-a vrut unul de logica. Participantilor li s-au dat 20 de intrebari de tip LSAT,

apoi li s-a cerut sa estimeze: la cate

intrebari au raspuns corect, cum s-au descurcat la test comparativ cu colegii de test si
cat de bune le sunt capacitatile de logica.

Rezultatul: In medie, participantii s-au considerat peste medie in logica fata de colegi
(percentila 66, nu percentila 50 media), si-au supraestimat rezultatele la test (in medie
s-au considerat in percentila 61) si au evaluat relativ corect la cat de multe intrebari au
raspuns corect.

Din nou, cei cu rezultatele cele mai proaste si-au supraestimat foarte mult
rezultatele si capacitatile, iar cei din cuartila cea mai de sus si-au subestimat un
pic capacitatile.
Testul 3 a avut 2 faze. Faza 1 era un test de gramatica. 20 de intrebari dintr-un

manual de National Teacher

Examination, intrebari de American Standard Written English. Dupa test, participantilor li
s-a cerut sa-si estimeze rezultatul, rezultatul fata de colegi si cunostintele lor de
Gramatica Limbii Engleze fata de semenii lor.

Rezultatul: IN medie, participantii si-au supraestimat rezultatele, cunostintele de

gramatica fata de semeni si cunostintele generale. Din nou, participantii cei mai
slabi si-au supraestimat foarte mult capacitatile si rezultatele iar cei mai buni s-au
subestimat cu putin.

Faza a doua a testului 3 a presupus si o evaluare a capacitatilor semenilor lor. Studentii

din cuartila cea mai de jos si cei din cuartila cea mai de sus (cei mai buni, cei mai slabi)
au fost chemati dupa o vreme la Universitate si li s-au dat 5 lucrari ale colegilor, pentru
le corecta. Apoi li se spunea sa se reevalueze pe ei insisi.

Rezultatul: cei mai slabi participanti au fost mai putin capabili sa ii evalueze
corect pe semenii lor, cei mai buni au reusit asta. Dupa ce si-au corectat semenii, cei
mai buni studenti au fost in stare sa isi estimeze mai corect valoarea lor
proprie. Cei mai slabi studenti au ramas la fel de incapabili in a se autoevalua si
dupa ce au vazut si corectat lucrarile a 5 dintre colegii lor.

Testul 4 a vrut sa verifice capacitatea subiectilor de-a se autoevalua dupa ce isi

imbunatatesc cunostintele. S-a folosit testul de selectie Wason initial, apoi subiectilor li
s-a cerut sa estimeze ce rezultate au obtinut. Apoi jumatate din participanti au primit un
kit de instruire in logica, jumatate au facut o activitate semi-inutila, fara legatura cu
logica. Dupa aceasta etapa, toti participantii au primit din nou testele lor si li s-a cerut sa
se reevalueze.
Rezultatul: In prima faza, din nou participantii si-au supraestimat capacitatile personale
si valoarea lor fata de semenii lor. Ca pana acum, participantii cei mai slabi si-au
supraestimat cu mult rezultatele, capacitatile si performanta fata de colegi, iar cei mai
buni s-au subestimat (cu putin).

In faza a doua, rezultatele au aratat ca pregatirea imbunatateste semnificativ

capacitatile de evaluare intr-un anumit domeniu (in cazul de fata, subiectii si-au
evaluat mai precis rezultatele la teste) si putin pe cea de autoevaluare. Adica dupa
procesul de pregatire, inclusiv subiectii incompetenti s-au evaluat un pic mai bine,
dar au continuat sa se supraevalueze. Spre deosebire, subiectii incompetenti care nu
au fost pregatiti si-au supraestimat si mai mult performantele si au evaluat si mai gresit
rezultatele la test. In cazul subiectilor cei mai buni, dupa ce au fost instruiti in logica, ei
si-au pastrat in mare parte evaluarea initiala (practic, s-au convins ca logica lor initiala
fusese buna).

Concluzia cercetarii lor:

Cand oamenii sunt incompetenti in strategiile pe care le adopta pentru a avea

succes si satisfactii, ei se lupta cu o dubla povara: Nu numai ca ajung la concluzii
eronate si fac alegeri nefericite, dar incompetenta lor ii priveaza de posibilitatea
de a realiza aceasta. In schimb, ca domnul Wheeler, ei raman cu impresia eronata
ca se descurca chiar bine.

Plus un disclaimer amuzant: Autorii se tem ca articolul lor ar putea contine logica
defectuoasa, erori metodologice sau comunicare ineficienta. Ei isi asigura cititorii ca,

daca articolul este imperfect, nu e un pacat pe care l-au comis cu buna-stiinta.

Desigur, metodele folosite de autori, oricat de ingenioase au fost, au fost aplicate doar
unor studenti la o universitate prestigioasa. Deci au folosit un esantion un pic diferit fata
de unul mai aproape de realitate, luat din populatia generala. Asta in conditiile in care
concluziile studiului se vor aplicate fix la toata populatia.

Pe de alta parte, tocmai faptul ca au folosit subiecti care (teoretic) sunt mai bine
pregatiti decat media unei populatii arata ca incompetenta exista la toate
nivelurile (deci si printre cei cu multa scoala).

Intr-un nou studiu (How chronic self-views influence and potentially mislead estimates
of performance), prof. Dunning, de data asta impreuna cu doctoranda Joyce Ehrlinger,
a postulat ca perceptia pe care o au oamenii despre ei si performantele lor ii face
sa-si schimbe felul in care se autoevalueaza, independent de modificarile in
performanta.
Intr-un set de 3 teste s-a verificat daca persoanele cu o opinie buna sau rea despre ele
insele se autoevalueaza diferit in functie de ceea ce cred despre ei. La unul dintre teste
s-a incercat manipularea opiniei despre capacitatile personale printr-un test manipulat,
proiectat sa le imbunatateasca unor participanti perceptia despre ei (in domeniul
Geografiei, in cazul acesta) si altora sa le-o inrautateasca. Dupa aceasta manipulare
fina, cei care se considerau cu cunostinte mai multe (in functie de rezultatul perceput
drept foarte bun la prima parte a testului) se autoevaluau mai favorabil fata de cei care
se considerau cu mai putine cunostinte.

Incurajati de rezultatele acestor 3 teste, la ultimul test, autorii au vrut sa verifice daca
femeile sunt mai putin atrase de o cariera in stiinta deoarece au
opinii cronice negative despre cunostintele lor in domeniul stiintific.

Pentru asta, au folosit o procedura un pic mai complicata. Intai au impartit un chestionar
in care li se cerea studentilor sa isi evalueze cunostintele in mai multe domenii, inclusiv
cel de a rationa despre stiinta. Apoi au invitat la gramada toti studentii la un test. Pe
cei care au raspuns invitatiei i-au motivat cu ideea unui concurs (cu castiguri in bani + o
masa la un restaurant) cu intrebari din stiinta.

Rezultatul ultimului test a fost foarte interesant: desi femeile participante au avut
rezultate comparabile cu barbatii, si-au estimat mult mai prost rezultatele.
Dupa verificarea repetata a datelor, s-a demonstrat ca exista o legatura clara intre
opinia pe care o au despre ei atat barbatii si femeile si capacitatea de-a se autoevalua.

Intr-o alta cercetare, a lui Joshua Klayman, un profesor de la Universitata din Chicago
(impreuna cu doi doctoranzi de la Universitatea Duke, respectiv Chicago) Skilled or
Unskilled, but Still Unaware of It: How Perceptions of Difficulty Drive Miscalibration in
Relative Comparisons, autorii argumenteaza ca majoritatea oamenilor au dificultati in a
se autoevalua, indiferent de capacitatile lor reale. Ei spun ca asta se intampla in special
in task-uri mai dificile, deoarece, la taskurile cu dificultate scazuta sau moderata (cum
au fost cele din testele prof. Dunning) nu exista opinii partinitoare negative care sa
influenteze capacitatea de-a se autoevalua.

Astfel, primul lor test a fost impartit intr-o parte usoara si una un pic mai grea. Daca la
testul usor raspunsurile au fost in concordanta (in mare) cu cele din lucrarile prof.
Dunning, la testul mai greu rezultatele au fost un pic diferite. Diferenta in autoestimare
nu a mai fost atat de mare intre cuartila de jos si cea de sus. Dar a existat in continuare.

Testul al doilea a folosit acelasi tip de verificare a unei ipoteze (test cu intrebari), doar
ca a impartit intrebarile in mai multe categorii (in functie de dificultate), a avut mai multe
intrebari si a oferit mai mult timp participantilor. Corelatia de tip Dunning-Kruger a
ramas, doar ca si in cazul acesta estimarile au fost universal gresite si valorile nu au
fost chiar atat de echivoce ca in prima cercetare. Si s-a intarit concluzia ca in domenii
care sunt percepute drept dificile cei mai slabi sunt relativ-capabili sa se autoanalizeze
da, am gresit aici.

Testul al treilea a presupus producerea de cat mai multe cuvinte (existente in limba

engleza) din 2 cuvinte date. S-au ales 4

cuvinte, 2 grele (petroglyph si gargantuan) si 2 usoare (typewriter si overthrown).
Participantii erau notati si pentru rezultatele corecte (cu +) si pentru cele incorecte (cu -
). Din nou, s-a descoperit o relativa legatura intre dificultatea perceputa a task-ului si
capacitatea de-a se autoevalua. La taskul usor, cuartila cea mai de jos s-a
autoevaluat cel mai gresit. La taskul greu, cuartila de sus s-a autoevaluat cel mai
gresit.

Desigur, rezultatele sunt interesante, doar ca as avea o problema cu metodologia.

Intrebarile de la testele 1 si 2 erau trivia despre universitatea la care studentii
participau sau intrebari despre melodii si cat au stat intr-un top vs. intrebari despre
anul in care un om de stiinta a luat un premiu Nobel. Mi se par cam in bataie de joc fata
de testele din lucrarile prof. Dunning. Iar ultimul test este la fel de concludent ca un test
de inteligenta cu 2 intrebari, adica deloc. Macar s-au folosit tot doar studenti pentru
cercetare, deci populatia esantionata era comparabila.

Intr-un raspuns la criticile aparute la lucrarile sale, prof. Dunning, impreuna cu Joyce
Ehrlinger, Justin Kruger (si inca 2 persoane) a mai facut o lucrare Why the Unskilled
Are Unaware: Further Explorations of (Absent) Self-Insight Among the Incompetent.

Folosind 5 studii diferite, verifica si infirma legaturile intre autoevaluare si asumarea

responsabilitatii pentru rezultatul evaluarii, intre autoevaluare si existenta unei stimulari
pentru a fi mai precis si reafirma faptul ca oamenii incompetenti se autoevalueaza
gresit, indiferent de scalele de evaluare/performanta folosite.
Singurele concluzii care se repeta constant este ca oamenii in general se
autoevalueaza gresit si ca, in general, cei mai putin competenti se evalueaza cel
mai prost iar cei mai competenti se subevalueaza uneori.

Cel mai simplu exemplu de genul asta este cel al persoanelor care cauta informatii
pe internet despre vaccinuri (si presupusa lor periculozitate), se opresc la primele
site-uri care le ofera asa-numitul confirmation bias si apoi isi apara actul de cercetare
cu argumentul impanat de sofisme am studii superioare, este foarte usor sa caut si
sa inteleg informatii relevante in domeniul imunologiei si bolilor infectioase desi
nu am nici o zi de studii aprofundate in aceste domenii, spre deosebire de toti
specialistii care lucreaza in domeniul respectiv, specialisti care zic ca vaccinurile
sunt eficiente si relativ sigure.

Asta desi habar-n-au ce ar insemna receptor CD8, celula T cu memorie, mediatori ai

inflamatiei sau celule dendritice (ca sa enumar doar niste concepte simplute din
imunologie).
Note explicative:

In statistica, cuartil reprezinta un sfert din valorile dintr-un esantion, grupate in functie
de anumite criterii. Mai simplist: daca avem 20 subiecti cu 20 rezultate, indiferent de
rezultatele lor, vom avea 4 cuartile cu cate 5 subiecti: 5 cei mai buni, 5 + 5 care sunt
la mijloc si 5 cei mai slabi.

Percentila e un concept asemanator, doar ca impartim valorile in 100 de bucati egale.

Simplist: daca avem 200 de subiecti cu 200 de rezultate si le grupam in functie de
rezultate, vom avea 100 de percentile cu cate 2 subiecti. Primii 2 (cu rezultatele cele
mai bune, sa zicem) vor fi in percentila 100, ultimii 2 vor fi in percentila 1.

Cand avem un numar de subiecti care sunt evaluati intr-un fel, intotdeauna (indiferent
de rezultate) vom avea o valoare medie. In functie de aceasta valoare medie, putem
imparti participantii in sub medie si peste medie. Nu o sa ma apuc sa vorbesc si
de curba lui Gauss si distributiile normale, interval de incredere, deviatie standard
samd.

Simplist vorbind, daca avem 1000 de oameni care dau un test evaluat cu o nota
(ganditi-va la BAC), intotdeauna vom avea o valoare medie a notelor lor. 500 dintre
subiecti (50%) vor avea note mai mari decat media, restul de 500 (50%) vor avea note
SUB medie. Deci daca 75% dintre cei care dau testul estimeaza ca vor avea un rezultat
PESTE MEDIE, inseamna ca minim 25% estimeaza gresit.

Drepturile pentru grafice apartin celor care au facut lucrarile respective.