n accepiunea general a acestui termen, infraciunea este o fapt a omului, un act de

conduit exterioar a acestuia, interzis de lege sub o sanciune specific, represiv. Interdicia
aceasta reprezint modul specific de relizare a reglementrii juridico-penale a relaiilor de
aprare social. Prin interzicerea acestor fapte se arat membrilor societii, ntr-o form
specific de exprimare, care anume trebuie s fie conduita lor fa de anumite valori sociale, ce
aciuni le sunt interzise sau, dimpotriv, le sunt prescrise n vederea projrii valorilor sociale
respective.1
Codul penal al Republicii Moldova definete n articolul 14 infraciunea ca fiind o fapt
(aciune sau inaciune) prejudiciabil, prevzut de legea penal, svrit cu vinovie i pasibil
de pedeaps penal.
Spre deosebire de doctrina Republicii Moldova, doctrina italian, german, elveian,
spaniol trateaz n alt manier trsturile generale ale infraciunii.
Astfel, n aceste sisteme, infraciunea este definit, de cei mai muli doctrinari ca fiind o
fapt tipic, antijuridic i comis cu vinovie.
Sub denumirea de tipicitate n doctrin se nelege corespondena dintre elementele
obiective i subiective ale faptei comise i modelul-tip formulat prin norma de incriminare
consfinit de legiuitor n legislaia penal a statului.
n acelai timp, observm c nu orice fapt care corespunde modelului abstract creat de
legiuitor reprezint o infraciune. Pentru ca o fapt tipic s constituie o infraciune este necesar
ca aceasta s contravin ordinii juridice. Acest element fiind antijuridicitatea faptei
svrite.Vinovia, ca i aspect psihologic este cel de al treilea element pe care trebuie s l
ntruneasc o fapt alturi de tipicitate i antijuridicitate.2
ntruct trsturile eseniale ale infraciunii sunt stabilite prin lege rezult, de o parte, c
fapta prevzut de legea penal nu poate constitui infraciune dac nu prezint toate aceste
trsturi, iar pe de alt parte, c o fapt prevzut de legea penal, care ntrunete aceste trsturi,
trebuie s fie calificat ca infraciune i s atrag rspunderea penal. Exist unele stri, situaii
sau mprejurri care fac ca o fapt prevzut de legea penal, svrit sub imperiul lor, dei
prezint n aparen trsturile eseniale ale infraciunii, s nu realizeze deloc sau s nu realizeze
n mod eficient vreuna dintre trsturile eseniale ale infraciunii i deci s nu constituie de fapt o
infraciune.3

1
Bulai Costic, Manual de drept penal. Parte general. Bucureti:All Educational SA., 1997, p.153
2
Streteanu Florin. Tratat de drept penal. Partea general. Volumul I. Bucureti:C.H.Beck, 2008, p. 353
3
Bulai Costic, Manual de drept penal. Parte general, p.218
 1.1.Fundamentarea legislativ a cauzelor care nltur caracterul penal al faptei
Reglementarea cauzelor care nltur caracterul penal al faptei a cunoscut o evoluie
distinct n legislaiile diferitor state.
Codul penal al Republicii Moldova enumer cauzele care nltur caracterul penal al
faptei n art. 35. Astfel, potrivit textului de lege evocat, drept astfel de circumstane vor fi
considerate legitima aprare, reinerea infractorului, starea de extrem necesitate, constrngerea
fizic sau psihic, riscul ntemeiat i executarea ordinului sau dispoziiei superiorului.
n continuare, n textele art. 36-401, legiuitorul Republicii Moldova stabilete condiiiile
n care pot fi reinute cauzele care nltur caracterul penal al faptei comise. De exemplu, pentru
a fi considerat n legitim aprare, persoana trebuie s comit fapta prevzut de legea penal
pentru a respinge atac direct, imediat, material i real, ndreptat mpotriva sa, a altei persoane sau
mpotriva unui interes public i care pune n pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul public. Pe lng aceasta, legiuitorul a stipulat c este n legitim aprare i persoana
care svrete fapta ilegal pentru a mpiedica ptrunderea, nsoit de violen periculoas
pentru viaa sau sntatea persoanei ori de ameninarea cu aplicarea unei asemenea violene, ntr-
un spaiu de locuit sau ntr-o alt ncpere.
De asemenea, pentru a se reine de ctre instanele judectoreti stare de extrem
necesitate, trebuie ca fapta s fie svrit pentru a salva viaa, integritatea corporal sau
sntatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi
nlturat altfel.
Spre deosebire de celelalte cauze care nltur caracterul penal al faptei, executarea
ordinului sau dispoziiei superiorului nu are corespondent n Codul penal anterior, articolul 401
fiind introdus prin Legea nr. 277-XVI din 18.12.2008, n vigoare din 24.05.2009.
Astfel, potrivit alin. (1) art. 401 , Nu constituie infraciune fapta, prevzut de legea
penal, svrit de o persoan n vederea executrii unui ordin sau dispoziii a superiorului, care
sunt obligatorii pentru aceasta, dac ordinul sau dispoziia nu sunt vdit ilegale i dac persoana
care le-a executat nu a tiut c ordinul sau dispoziia sunt ilegale.
Conform alin. (3) al aceluiai articol, fptuitorul nu se va putea prevala de dispoziiile
alin. (1) n situaia comiterii infraciunilor de genocid sau infraciune contra umanitii, acestea
fiind considerate vdit ilegale.
Excluderea genocidului i a crimelor contra umanitii din sfera infraciunilor pentru
comiterea crora ar putea opera executarea ordinului sau a dispoziiei superiorului n vederea
nlturrii caracterului penal al faptei, a fost necesar i ca urmare a respectrii Statutului de la
Roma, la care Republica Moldova este parte.
 Astfel, potrivit alin.(1) art. 33 al tratatului, Faptul c o crim care ine de competena
Curii a fost comis la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu exonereaz
persoana care a comis-o de responsabilitatea sa penal, dect dac:
a) aceast persoan nu a avut obligaia legal de a se supune ordinelor guvernului sau
superiorului n cauz;
b) aceast persoan nu a tiut c ordinul este ilegal; i
c) ordinul nu a fost vdit ilegal.
Aliniatul 2 al aceleai norme prevede expres c ordinul de a comite genocid sau o crim
mpotriva umanitii este vdit ilegal.
Codul penal al Romniei cuprins n Legea nr. 286/2009, a intrat n vigoare la 01 februarie
2014, odat cu Legea de aplicare nr. 187/2012 i cu o serie de modificri aduse la versiunea
iniial publicat n Monitorul Oficial al Romniei Partea I nr. 510 din 24.07.2009.
Odat cu adoptarea noului Cod penal, legiuitorul romn a raliat legislaia penal romn
la prevederilor legislaiilor europene n materia circumstanelor care nltur caracterul penal al
faptei.
Astfel, spre deosebire de prevederile Codului penal al Republicii Moldova, Codul penal
al Romniei conine o definiie diferit a infraciunii i anume, potrivit art.15, Infraciunea este
fapta prevzut de legea penal, svrit cu vinovie, nejustificat i imputabil persoanei care
a svrit-o.
Din definiia expus rezult i circumstanele care exclud incidena uneia dintre
trsturile infraciunii- imputabilitatea sau antijuridicitatea.
Capitolele II i III din Codul penal al Romniei sunt consacrate cauzelor justificative i,
respectiv, cauzelor de neimputabilitate.
Cauzele justificative sunt mprejurri care nltur una dintre trsturile infraciunii i
anume- caracterul nejustificat. Aceste mprejurri opereaz in rem, efectele lor find extinse i
asupra participanilor.
Cauzele justificative prevzute de legiuitorul romnd sunt: legitima aprare, starea de
necesitate, exercitarea unui drept sau ndeplinirea unei obligaii i consimmntul persoanei
vtmate.
Potrivit alin.(2) i (3) ale art.19 din Codul penal romn, este in legitim aprare persoana
care svrete fapta pentru a nltura un atac material, direct, imediat si injust, care pune n
pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dac aprarea este
proporional cu gravitatea atacului.
 Se prezum a fi in legitima aprare, acela care comite fapta pentru a respinge ptrunderea
unei persoane ntr-o locuin, fr drept, n timpul nopii, prin violen, viclenie, efracie sau alte
asemenea mijloace.
In privina legitimei aprri, s-a renunat la condiia pericolului grav generat de atac,aa
cum era prevzut de legislaia penal anterioar, dar i de Codul penal al RM. Gravitatea
atacului i a aciunilor comise pentru nlturarea sa fiind apreciate pe terenul proportionalittii.4
Starea de necesitate, ca i cauz justificativ este reglementat de art. 20 al Codului penal
al Romniei i nu difer de prevederile Codului penal al RM referitoare la aceast circumstan.
Potrivit art. 21 din Codul penal al Romniei, este justificat fapta prevzut de legea
penal constnd n exercitarea unui drept recunoscut de lege sau n ndeplinirea unei obligaii
impuse de lege, cu respectarea condiiilor i limitelor prevzute de aceasta.
De asemenea, este justificat fapta prevzut de legea penal constnd n ndeplinirea
unei obligaii impuse de autoritatea competent, n forma prevzut de lege, dac aceasta nu este
vdit ilegal.
Cauza justificativ expus are aceeai sfer de cuprindere ca i ordinul sau dispoziia
superiorului prevzut de Codul penal al Republicii Moldova, reprezentnd, ns, o formulare
mai modern, pentru care au optat majoritatea legislaiilor.
Ultima cauz justificativ prevzut de Codul penal al Romniei este consimmntul
persoanei vtmate. Astfel, n conformitate cu art.22, este justificat fapta prevzut de legea
penal svrit cu consimmntul persoanei vtmate, dac aceasta putea s dispun n mod
legal de valoarea social lezat sau pus n pericol.
Legea penal romn stabilete interdicia aplicrii acestei cauze justificative n cazul
infraciunilor contra vieii, dar i atunci cnd legea exclude efectul justificativ al aestuia.
Consimmntul persoanei vtmate a fost inclus n Codul penal roman dup modelul
altor legislaii europene.
Alturi de cauzele justificative, Capitolul III al Codului penal romn reglementeaz i
cauzele de neimputabilitate, care nltur cea de-a treia trstur esenial a infraciunii-
imputabilitatea.
Legiuitorul romn a prevzut urmtoarele cauze de neimputabilitate: constrngerea fizic,
constrngerea moral, excesul neimputabil, minoritatea fptuitorului, iresponsabilitatea,
intoxicaia i eroarea.

4
Surs electronic :
http://www.euroavocatura.ro/articole/522/Cauzele_Justificative_din_Noul_Cod_Penal__art__18_-_22_, consultat
la 21.09.2017
 Potrivit art. 24, nu este imputabil fapta prevzut de legea penal svrit din cauza
unei constrngeri fizice creia fptuitorul nu i-a putut rezista.
De asemenea, n conformitate cu art. 25, care reglementeaz contrngerea moral, nu
este imputabil fapta prevzut de legea penal svrit din cauza unei constrngeri morale,
exercitat prin ameninare cu un pericol grav pentru persoana fptuitorului ori a altuia i care nu
putea fi nlturat n alt mod.
Aceste dou circumstane sunt reflectate i n Codul penal al Republicii Moldova, ca i
cauze care nltur caracterul penal al faptei.
Cu titlu de noutate, legiuitorul romn a introdus n noul Cod penal excesul neimputabil
comis de persoana aflat n legitim aprare sau n stare de necesitate. Articulol 26 din Codul
penal al Romniei stipuleaz c nu este imputabil fapta prevzut de legea penal svrit de
persoana aflat n stare de legitim aprare, care a depit, din cauza tulburrii sau temerii,
limitele unei aprri proporionale cu gravitatea atacului.
Mai mult, nu este imputabil fapta prevzut de legea penal svrit de persoana aflat
n stare de necesitate, care nu i-a dat seama, n momentul comiterii faptei, c pricinuiete urmri
vdit mai grave dect cele care s-ar fi putut produce dac pericolul nu era nlturat.
Spre deosebire de Codul penal al Republicii Moldova, indic vrsta de la care o persoan
poate fi atras la rspundere penal petru comiterea unei infraciuni, Codul penal roman a
reglementat expres minoritatea fptuitorului ca fiind o cauz de neimputabilitate
Aa cum am menionat mai sus, o alt cauz de neimputabilitate prevzut de codul penal
al Romniei este ireponsabilitatea, prevzut la art.28, care se manifest prin incapacitatea
persoanei de a-i da seama de aciunile sau inaciunile sale din momentul comiterii faptei,
incapacitate datorat unei boli psihice sau altor cauze.
O alt cauz care nltur imputabilitatea faptei prevzute de legea penal pe care nu o
regsim n Codul penal al Republicii Moldova este intoxicaia.
Conform art. 29 al Codului penal romn, nu este imputabil fapta prevzut de legea
penal svrit de persoana care, n momentul comiterii acesteia, nu putea s-i dea seama de
aciunile sau inaciunile sale ori nu putea s le controleze, din cauza intoxicrii involuntare cu
alcool sau cu alte substane psihoactive.
Dei Codul penal al Republicii Moldova nu prevede starea de ebrietate sau
intoxicaie ca i cauz care nltur caracterul penal al faptei, totui, legiuitorul nostru a
prevzut aceast circumstan, indicnd n art. 24 rspunderea penal svrit n stare de
ebrietate, potrivit cruia, persoana care a svrit o infraciune n stare de ebrietate,
produs de alcool sau de alte substane, nu este liberat de rspundere penal. Cauzele
ebrietii, gradul i influena ei asupra svririi infraciunii se iau n considerare la
stabilirea pedepsei.
Ultima cauz de neimputabilitate reglementat de Codul penal al Romniei este eroarea.
n conformitate cu art. 30, nu constituie infraciune fapta prevzut de legea penal
svrit de persoana care, n momentul comiterii acesteia, nu cunotea existena unei stri,
situaii ori mprejurri de care depinde caracterul penal al faptei.
Aceleai dispoziii se aplic i faptelor svrite din culp pe care legea penal le
pedepsete, numai dac necunoaterea strii, situaiei ori mprejurrii respective nu este ea nsi
rezultatul culpei.
Eroarea, ca i cauz de neimputabilitate are efecte i asupra circumstanelor agravante sau
elementelor circumstaniale agravante.
Prevederile enunate se aplic n mod corespunztor i n cazul necunoaterii unei
dispoziii legale extrapenale.
Ultimul aliniat al art. 30 stabilete c Nnuu este imputabil fapta prevzut de legea
penal svrit ca urmare a necunoaterii sau cunoaterii greite a caracterului ilicit al acesteia
din cauza unei mprejurri care nu putea fi n niciun fel evitat.
Codul penal al Federaiei Ruse a servit drept model pentru Codul penal al Republicii
Moldova, prin urmare regsim aceleai cauze care nltur rspunderea penal, cuprinse n
prevederile articolelor 37- 42, i anume legitim aprare, cauzarea de daune n procesul reinerii
infractorului, starea de extrem necesitate, constrngerea fizic sau psihic, riscul ntemeiat i
ordinul sau dispoziia superiorului.
Principalele modificari in aceasta materie sunt:

a) Introducerea in aceasta categorie si nu in cea a cauzelor justificative a excesului justificat

de legitima aparare sau stare de necesitate. Aceasta abordare, acceptata de numeroase sisteme

europene 33 si 35 C. pen. german, art. 16 alin.(2) si art.18 alin.(2) C. pen elvetian (forma in

vigoare de la 1 ianuarie 2007), art. 33 si 35 C. pen. portughez se justifica prin aceea ca in

respectivele situatii suntem in prezenta unor cauze cu caracter personal, care nu se rasfrang

asupra participantilor, spre deosebire de cauzele justificative. Daca spre exemplu, doua persoane

aflate impreuna comit o fapta in legitima aparare depasind limitele unei aparari proportionale,

insa numai una a actionat sub imperiul unei stari de tulburare, doar aceasta va beneficia de

efectele excesului neimputabil, nu si cea care a depasit limitele apararii in deplina cunostinta de

cauza.

b) inlocuirea termenului de betie utilizat in codul in vigoare cu cel de intoxicatie, acesta din

urma redand mai fidel si mai corect din punct de vedere medico-legal continutul respectivei

cauze . Termenul este folosit si de alte legislatii (art. 20 pct.2 C. pen. spaniol).

c) reglementarea erorii, pe baza clasificarii moderne care distinge intre eroarea asupra

elementelor constitutive ale infractiunii si eroarea asupra caracterului interzis al actului. Aceasta

abordare este astazi promovata de numeroase legislatii europene ( 16-17 C. pen. german, art. 14

C. pen. spaniol, art. 16-17 C. pen. portughez, art. 13 si 21 C. pen. elvetian, 8 si 9 C. pen.

austriac) si este in concordanta cu conceptia proiectului privind trasaturile esentiale ale

infractiunii. Dispozitiile alin.(1), (2) si (4) ale art. 30 privesc eroarea asupra elementelor

constitutive ale infractiunii, eroare care inlatura intentia, ca sub-element al laturii subiective.

Aceasta eroare inlatura si culpa daca este invincibila, respectiv lasa sa subziste raspunderea

penala pentru o fapta din culpa daca eroarea este culpabila, iar fapta este incriminata si in
modalitatea respectiva. Spre exemplu, daca o persoana, dorind sa faca o gluma, indreapta spre o

alta persoana o arma pe care o stia neincarcata, desi in realitate nu era asa, si ucide victima,

autorul nu va raspunde pentru o fapta intentionata de omor datorita erorii, dar va raspunde pentru

o ucidere din culpa datorita faptului ca aceasta eroare ii este imputabila.

Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei este cea care inlatura imputabilitatea. Ea poate fi o

eroare de fapt autorul crede ca se afla in fata unui atac ce ar legitima o aparare, desi in realitate

nu este asa (legitima aparare putativa), considerand astfel ca poate comite fapta in mod licit ori

o eroare de drept extrapenal (autorul crede ca o anumita norma din dreptul civil referitoare la

transferul dreptului de proprietate ii confera dreptul de a vinde un anumit bun, el comitand in

realitate un abuz de incredere) sau penal. Eroarea asupra caracterului ilicit inlatura

imputabilitatea doar atunci cand este invincibila. In situatiile in care aceasta eroare este culpabila

ea poate fi valorificata doar ca o circumstanta atenuanta judiciara.

Din aceste considerente, alin.(1) al art.30 precizeaza ca nu constituie infractiune fapta (...),

nefiind folosita formularea nu este imputabila fapta (...),ca in cazul celorlalte cauze

reglementate in acest capitol, caci eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii nu

inlatura imputabilitatea, ci intentia (eventual si culpa) ca sub-element al laturii subiective. Din

considerente legate de o mai buna sistematizare, s-a optat pentru reglementarea celor doua forme

ale erorii in cuprinsul aceluiasi articol (dupa modelul art. 14 C. pen. spaniol).

d) renuntarea la reglementarea cazului fortuit. Intr-adevar, reglementarea legala a cazului fortuit

nu se justifica, in conditiile in care pentru a inlatura existenta infractiunii este suficienta

imposibilitatea subiectiva de prevedere. Astfel, daca existenta infractiunii este exclusa in

conditiile in care autorul nu a putut prevedea rezultatul (ceea ce inseamna ca nu exista nici macar

o culpa fara prevedere, lipsind deci vinovatia), ce importanta mai are sa constatam ca nici o alta

persoana nu ar fi avut aceasta posibilitate? Este de semnalat si faptul ca nici dreptul francez,

german, elvetian, portughez, sau olandez nu cunoaste o reglementare in materie, iar legiuitorul

spaniol a renuntat in 1995 la dispozitiile anterioare din codul penal privitoare la cazul fortuit.