ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIOVASCULAR

1.1. ANATOMIE

Sistemul circulator este format din urmatoarele componente :

- inima si vasele de sange = aparatul cardiovascular

- sistemul limfatic, format din vasele limfatice si ganglionii limfatici

Aparatul cardiovascular are rolul de a asigura circulatia sangelui prin

deplasarea acestuia in interiorul inimii si apoi in sistemul vascular. Circulatia
sangelui este asigurata de : inima, artere, vene si capilare. La inima vin si de la ea
pleaca vase care asigura transportul, prin intermediul sangelui, al substantelor
hranitoare si al oxigenului (O2) catre tesuturi, al produsilor de degradare rezultati
din arderi si al bioxidului de carbon (CO2) dinspre tesuturi, pentru a fi eliminate.
Vasele care pleaca de la inima se numesc artere, iar cele care vin la ea poarta
numele de vene.

Inima impinge masa sanguina in sistemul arterial. Din artere sangele

inainteaza spre capilare, de unde se reintoarce la inima pe calea venelor.
Circulatia sangelui se face in doua circuite distincte care pornesc de la inima si
anume: marea circulatie si mica circulatie.

Circulatia sangelui din ventriculul stang spre organe si tesuturi si inapoi spre
atriul drept formeaza circulatia mare sau sistemica. Sangele din marea circulatie
transporta substantele nutritive si oxigenul la tesuturi, iar la nivelul acestora, el se
incarca cu substantele ce urmeaza a fi eliminate prin organele de excretie. Mica
circulatie sau circulatia pulmonara incepe din ventriculul drept spre plamani si se
termina in atriul stang. Sangele din mica circulatie in deplasarea lui prin capilarele
pulmonare este incarcat cu oxigen care trece din aerul alveolar in sange. Atat prin
marea circulatie, cat si prin mica circulatie sunt vehiculate cantitati egale de
sange.
 Inima este un organ musculo-cavitar, de
forma unui con turtit, cu rol de pompa
aspiro-respingatoare. Ea este asezata in
etajul superior al mediastinului, intre cei
doi plamani si deasupra diafragmului,
orientata cu varful inainte, la stanga si
cu baza inapoi, la dreapta. Este
delimitata in fata de stern, in spate de
coloana vertebrala, lateral
de coaste si plamani.

Configuratia interna a inimii prezinta o

structura tetracamerala, fiind impartita in 4 cavitati: 2 atrii si 2 ventricule, ce sunt
separate intre ele prin septurile interventricular si interatrial. Fiecare atriu
comunica numai cu ventriculul de aceeasi parte numai prin orificiul atrio-
ventricular. Din punct de vedere anatomic,fiziologic si patologic, se deosebesc o
inima (cord) stanga si o inima dreapta.
 Inima dreapta este alcatuita din atriul si ventriculul drept, separate prin
orificiul atrio-ventricular drept sau tricuspid ce este prevazut cu trei valve, care
inchid orificiul in sistola si il deschid in diastola. Atriul drept primeste sange venos
din marea circulatie prin orificiile venei cave superioare si ale venei cave
inferioare. Ventriculul drept primeste sange din atriul drept in timpul diastolei si il
evacueaza in timpul sistolei in artera pulmonara, prin orificiul pulmonar, prevazut
cu trei valve de aspect semilunar. Inima dreapta este motorul micii
circulatii.

Peretii atriilor si ai ventriculilor se contracta ritmic: mai intai cele doua atrii, apoi
cei doi ventriculi, sincron, expulzand aceeasi cantitate de sange pe care o primesc.

Atriul drept primeste sangele venos din intreg organismul prin venele cave si il
impinge in ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge in atriul
stang, de unde trece in ventriculul stang si de aici, prin artera aorta este distribuit
in toate tesuturile si organele.

Inima stanga este alcatuita din atriul si ventriculul stang, separate prin
orificiul atrio-ventricular stang sau mitral, prevazut cu doua valve care se inchid in
timpul sistolei si se deschid in timpul diastolei. Atriul stang primeste sange
arterial, care vine din plamani prin cele patru vene pulmonare. Ventriculul stang
primeste in diastola sange care vine din atriul stang, iar in sistola il evacueaza in
artera aorta prin orificiul aortic, prevazut cu trei valve de aspect semilunar
(valvula sigmoida aortica). Orificiul mitral si cel aortic constituie sediul de electie
al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrala si insuficienta aortica).
 Inima este alcatuita din trei tunici: endocardul, miocardul si pericardul.

Endocardul sau tunica interna captuseste interiorul inimii, iar pliurile sale
formeaza aparatele valvulare.

Miocardul sau muschiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcatuit din
miocardul propriu-zis sau miocardul contractil si din tesutul specific sau
excitoconductor. Miocardul contractil are o grosime diferita in cei doi ventriculi.
Astfel, ventriculul stang, cu rolul de a propulsa sangele in tot organismul, are un
perete mult mai gros decat cel drept, care impinge sangele numai spre cei doi
plamani. Atriile au un perete mult mai subtire decat al ventriculilor.

Pericardul este tunica externa a inimii, o seroasa care cuprinde, ca si

pleura, doua foi: una viscerala (epicard), ce acopera miocardul si alta parietala,
care vine in contact cu organele din vecinatate. Intre cele doua foi se afla
cavitatea pericardica.

In stare patologica, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardita,

endocardita sau pericardita) sau simultan (pancardita).
 Aparatul de conducere al inimii sau tesutul nodal
In grosimea miocardului se afla un tesut muscular embrionar, foatre bogat
in celule nervoase, care strabate inima in toata lungimea ei si care are
capacitatea de a se contracta ritmic. Acesta este autoexcitabil si bun
conducator al impulsurilor formand sistemul de conducere alcatuit din:

-- nodul sino-atrial (Keith-Flack) situat in peretele atriului drept intre vena

cava superioara si cea inferioara;

-- nodul atrio-ventricular (Aschoff-Tawara) situat tot in peretele atriului

drept in portiunea inferioara a septului interatrial;

-- fasciculul atrio-ventricular (His) care pleaca din nodul atrio- ventricular,

coboara in portiunea membranoasa a septului interventricular si se imparte in
doua ramuri: una pentru ventriculul drept si alta pentru ventriculul stang;

-- reteaua lui Purkinje ce rezulta din ramificarea abundenta a celor doua

ramuri ventriculare;

-- arterele coronare (ramuri din aorta care vascularizeaza inima) dreapta si

stanga, ale caror ramificatii sunt de tip terminal, fiecare ramificatie irigand un
anumit teritoriu de miocard;

-- venele coronare asigura circulatia de intoarcere a sangelui din peretii

inimii si se varsa in atriul drept prin sinusul coronar;

-- limfaticele care se varsa in ganglionii bronsici;

-- inervatia inimii este asigurata prin nervii cardiaci, ramuri din simpaticul
cervical si din nervii vagi, care impreuna alcatuiesc plexurile cardiace;
1.2. FIZIOLOGIE

Revolutia cardiaca fiziologica

Trecerea sangelui din atrii in ventriculi si apoi in arborele vascular impreuna

cu fenomenele care determina si insotesc aceasta deplasare de sange, poarta
numele de revolutie cardiaca. Revolutia cardiaca dureaza 0,8 secunde si cuprinde
contractia atriilor sau sistola atriala, care dureaza 0,1 secunde ; contractia
ventriculilor sau sistola ventriculara, care dureaza 0,3
secunde ; relaxarea(repausul) intregii inimi, sau diastola generala, care dureaza
0,4 secunde.

Inima este o pompa aspiratoarerespingatoare, circulatia sangelui fiind

posibila datorita contractiilor ei ritmice. Revolutia cardiaca incepe cu umplerea
atriilor in timpul diastolei atriale, sangele venos din venele cave patrunzand in
atriul drept, iar sangele din venele pulmonare in cel stang. Patrunderea sangelui
destinde peretii relaxati ai atriilor, pana la o anumita limita, cand incepe
contractia atriala, deci sistola atriala, care evacueaza tot sangele atrial in
ventriculi.

Acumularea sangelui in ventriculi duce la cresterea presiunii

intraventriculare si inceperea sistolei ventriculare. In timpul sistolei ventriculare,
datorita presiunii ridicate din ventriculi, care depaseste presiunea din artera
pulmonara si aorta, se inchid valvulele atrio-ventriculare si se deschid valvulele
sigmoide. Dupa expulzarea sangelui din ventriculi, peretii acestora se relaxeaza si
incepe diastola ventriculara, cand, datorita presiunii scazute din ventriculi, se
inchid valvulele sigmoide si se deschid cele atrio-ventriculare. La individul normal
au loc 70-80 de revolutii cardiace/min, care reprezinta de fapt bataile inimii.

Contractiile cardiace sunt sub dependenta a doua mecanisme reglatoare: unul

intracardiac si altul extracardiac. Mecanismul intracardiac este datorat tesutului
specific. Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic si
parasimpatic.
 Proprietatile fiziologice ale miocardului

- automatismul, adica posibilitatea de a-si crea singur stimuli excitatori ;

- exitabilitatea, care este o proprietate generala a materiei vii ;

- conductibilitatea, proprietatea de a conduce stimulul;

- contractilitatea, proprietatea de a raspunde la excitatie prin contractie.

Automatismul si conductibilitatea se datoreaza tesutului specific si explica

activitatea ritmica, regulata a inimii. Impreuna formeaza proprietatile
fundamentale ale miocardului care stau la baza activitatii inimii.

Tesutul nodal (sistemul de conducere) are proprietatea de a genera impulsuri

care, propagandu-se in tot miocardul, determina intrarea lui in contractie.
Aceasta proprietate poarta numele de automatism. In inima sunt mai multi centri
de automatism care intra in actiune intr-o anumita ordine. In conditii fiziologice
normale, inima se contracta sub actiunea influxurilor (unda de excitatie) generate
de nodulul Keith-Flack, cu o frecventa de 70-80 contractii/minut.
 Manifestari care insotesc ciclul cardiac

a) Manifestari acustice. Semnele exterioare ale activitatii inimii sunt zgomotele

cardiace care pot fi ascultate direct cu stetoscopul sau inregistrate grafic pe
fonocardiograma. Zgomotele inimii sunt produse de modificarea vitezei de
curgere a sangelui, vibratiile consecutive ale valvelor atrioventriculare si
sigmoide.

In mod obisnuit se disting doua zgomote cardiace principale:

- zgomotul I (zgomot sistolic) produs de inchiderea valvelor atrio-ventriculare.

- zgomotul II (zgomot diastolic) produs de inchiderea valvelor

sigmoide aortice si pulmonare.

b) Manifestari mecanice. Cele mai evidente manifestari ale activitatii cardiace in

timpul unei revolutii cardiace sunt cele mecanice care se exteriorizeaza prin socul
apexian ce se palpeaza in spatiul V intercostal stang. Este datorat contactului mai
intim pe care varful inimii il stabileste in timpul sistolei cu peretele toracic.

c) Manifestari electrice. In timpul contractiei se produc biocurenti care pot fi

inregistrati cu aparate speciale. Inregistrarea modificarilor de potential electric
care insotesc activitatea miocardului se numeste electrocardiograma. Graficul
obtinut ne da informatii valoroase de felul in care se desfasoara revolutia
cardiaca.