Dificulti n a stabili funcia sintactic de subiect

n propoziiile enuniative, subiectul este, n mod normal, aezat naintea predicatului:

-dac predicatul este exprimat prin verbe ca a plcea, a durea, a trebui, a se cuveni, etc,
subiectul st dup predicat.

Ex: mi place muzica. ( muzica = subiect)

M doare capul. (capul = subiect)
Nu-mi trebuie nimic. (nimic = subiect)
i se cuvine un cadou. (un cadou = subiect)

Atenie!

Subiectul nu trebuie confundat cu complementul direct. Cand punem ntrebarea ce?, vedem
dac predicatul ntrebat are subiect ( cine?). Dac are subiect (inclus, subneles sau
exprimat), atunci substantivul care rspunde la ntrebarea ce? este complement direct.
Dac, ns, predicatul respectiv nu are subiect, atunci cuvantul care rspunde la ntrebarea
ce? este subiect.

Verbul a trebui este un verb care introduce ntotdeauna o propoziie subiectiv. Aceast
propoziie subiectiv se poate contrage ntr-un subiect.

Ex. El trebuie/ sa povesteasc o carte./

Lui i trebuie povestirea unei cri.

(cam aa se realizeaz contragerea, adic nlocuirea unei ntregi propoziii cu un singur

cuvant care s ndeplineasc aceeai funcie sintactic n cadrul propoziiei).

n acest caz povestirea, chiar dac raspunde la ntrebarea ce? (la care rspunde i
complementul direct), are funcie sintactic de SUBIECT i st n cazul NOMINATIV.

n acelai mod se procedeaz i n exemplul acum le trebuie i copii, unde copii are funcia
sintactic de Subiect n Nominativ.