Text suport – Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu – fabula

Câinele şi căţelul
Grigore Alexandrescu
Aplicaţie – explorarea textului epic pentru a evidenţia
aspectele specifice care-l încadrează speciei - fabulă

1. INTRODUCERE
a. context - creaţie cultă
b. formularea argumentelor
– definiţia fabulei - specie a genului epic, în versuri, în care se satirizează
defecte omeneşti cu scopul de a le îndrepta;
- trăsăturile fabulei – se prezintă un aspect al societăţii pe care autorul în
critică
pentru a-l îndrepta;
- alegoria este procedeul stilistic dominant;
- personajele – animale - sunt măşti alegorice pentru
tipuri umane;
- fabula are o structură specifică – două părţi –
întâmplarea propriu-zisă – alegoria - şi morala –
plasată la sfârşitul operei;
c. ipoteză – operă este fabulă;
2. CUPRINS (dezvoltarea argumentelor) – formularea trăsăturilor specifice fabulei şi ilustrarea
lor cu exemple preluate din textul suport
a. titlul oprei – structură nominală alcătuită din două substantive comune - câinele, căţelul
- şi o conjuncţie coordonatoare copulativă - şi;
- ilustrează eroii, personajele principale ale fabulei aflate în dialog şi în opoziţie
prin statut, fapte, idei, idealuri; prin folosirea unor cuvinte din acelaşi câmp semantic –
al animalelor, care desemnează, ca evoluţie, un animal mai mare - câinele şi unul
mai mic – căţelul şi al conjuncţiei coordonatoare copulative - şi - se sugerează
ideea de egalitate, doar la nivel formal, pentru că, în practica relaţiilor, aceasta nu
există – cel mai mare (câinele) îl domină pe cel mai mic (căţelul), deşi sunt fiinţe
egale; astfel, personajele devin măşti alegorice pentru tipuri umane – tipul
demagogului şi cel al cetăţeanului simplu, credul.
b. tema operei – sugerată de titlu – condiţia omului – lipsa egalităţii ca principiu care se
manifestă între oameni;
c.narator – relatează la persoana a treia – vorbea, lătra, şedea, nu au, s-apropie – dar nu
este în totalitate obiectiv pentru că se implică - în text există mărci ale implicării – enunţuri în
care se foloseşte persoana întâi – Aceasta între noi adesea o vedem,/ Şi numai cu cei mari
egalitate vrem. Folosirea persoanei întâi, plural, conferă structurii valoare de judecată de
valoare, definind una dintre realităţile umanităţii – lipsa de egalitate între oameni.

d.moduri de expunere/ roluri

– naraţiunea – se prezintă întâmplările logic şi cronologic –
Un dulău vorbeşte cu un bou despre egalitate. Câinele nu-i apreciază pe cei
care se trag dintr-un neam mare – lupii, leii, urşii – care nu respectă egalitatea.
El însuşi se consideră modest, deşi are origini nobile. Auzind spusele dulăului,
Căţelul Samurache se apropie să-şi arate aprecierea. Samson, câinele, îi
răspunde mânios şi-l ameninţă cu bătaia, exprimându-si adevăratele concepţii –
egalitatea şi-o doreşte doar cu cei mari.
-descriere – detaliază, având funcţie de reprezentare a realităţii;
- prezintă unele personaje – un bou oarecare;
- Samson, dulău de curte;
- căţelul Samurache, […]ca simplu privitor;
-dialog – caracterizează, în mod indirect, personajele
- Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace, / Cum lupii, leii, urşii şi alte câteva,/ Care
cred despre sine că preţuiesc ceva!/ De se trag din neam mare, ? Asta e o-ntâmplare: /
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. – dulăul - falsa modestie;
- Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte, / Numai pe noi mândria nu ne mai
părăseşte./ Cât pentru mine unul, fieştecine ştie/ C-o am de bucurie/ Când toată
lighioana, măcar şi cea mai proastă,/ Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră. –
apelativul domnia-voastră este o sugestie pentru realitatea interioară a dulăului – se
crede superior, are dorinţa de a-i conduce pe ceilalţi care să-i recunoască atributele;
- Gândirea voastră […] îmi pare minunată, / Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii
mei. – naivitatea căţelului, credul;
- dinamizează şi dramatizează acţiunea
- Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.
- Noi, fraţii tăi,[…]/ Noi, fraţii tăi, potaie!/ O să-şi dăm o bătaie/ Care s-o
pomeneşti/ Cunoşti tu cine suntem şi ţi se cade ţie,/ Lichea neruşinată, astfel să ne
vorbeşti?
- Dar ziceaţi...
- Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?/ Adevărat vorbeam/ Că nu iubesc mândria
şi că urâsc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.
e.discurs narativ – tehnici de realizare – se construieşte pe un singur fie epic, prin înlănţuirea
secvenţelor narative în funcţie de criteriul logic şi cronologic;
f. acţiune organizată pe momente ale subiectului şi personaje
Obs. : Opera începe cu un artificiu de compoziţie – intriga este plasată înaintea
expoziţiunii.
- intriga (conflictul) – discursul câinelui – ilustează ideile despre egalitate – dispreţuirea
celor superiori care reclamă acest drept prin naştere şi mândria de a fi modest – lasă impresia de
a fi caracterizat de toleranţă, însă este o falsă modestie;
- expoziţiune – se prezintă unele personaje – caracterizateînmod direct din perspectiva
naratorului – un bouoarecare;
 - Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare; - prezenţa verbului lătra şi a adverbului de
mod tare la gradul superlativ absolut – sugestii pentru tipul uman ascuns îns patele măştii
câinelui – tipul demagogului, al politicianului care doar vorbeşte, fără să aplice ceea ce spune;
- căţelul Samurache - şedea la o parte, ca simplu privitor; - mască pentru tipul
cetăţeanului neimplicat în niciun fel de decizii, al alegătorului credul;
- alegerea măştilor animaliere – dulău de curte/căţel – reflectă, sugestiv,
raportul de forţe, exprimând principiul dominaţiei; în acest context, ideea de
egalitate este exprimată prin alegerea personajelor aparţinând aceleiaşi specii,
însă, în esenţă, diferenţa de mărime şi de forţă dintre ei îi face inegali.
- desfăşurarea acţiunii - intervenţia naivă, entuziastă a căţelului care nu mai păstrează distanţa,
apropiindu-se de bou şi de dulău - Gândirea voastră […] îmi pare minunată, /
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.
-punctul culminant - reacţia agresivă a câinelui este valorificată pe de o parte prin
caracterizare directă din perspectiva naratorului – răspunse Samson plin de mânie şi, pe de altă
parte prin caracterizare indirectă, prin limbaj – potaie, lichea neruşinată, ton – Noi, fraţii tai?! şi
prin comportament – ameninţă cu bătaia – O să-ţi dăm o bătaie/ Care s-o pomeneşti.
-deznodământul - ultima replică a dulăului – exprimă adevăratele concepţii despre egalitate –
sensul acesteia este doar cu cei mari – Adevărat vorbeam/ Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe
lei/ Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.
- morala din finalul textului – Aceasta între noi adesea o vedem/ Şi numai cu cei mari
egalitate vrem. - are rolul de a exprima, generic, o realitate a societăţii omeneşti –
aceasta este caracterizată, prea des, de inegalitate.

3.ÎNCHEIERE
a. opinie - consider că alegerea măştilor alegorice – dulăul şi căţelul - este sugestivă
pentru că pune accentul asupra raporturilor care se creează între oameni prin valorificarea
formei şi nu a fondului; de asemenea, se evidenţiază ideea că multe dintre comportamentele
oamenilor se impun prin forţă, teamă;
b. concluzii – prezenţa moralei, a măştilor alegorice create pentru a critica inegalităţile
sociale, abuzul de putere reprezintă elemente specifice care încadrează textul fabulei.

Aplicaţie – Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu - fabulă- redactare în minimum 150 de

cuvinte
Fabula este o specie a genului epic, în versuri, în care se satirizează defecte omeneşti cu
scopul de a le îndrepta. Se încadrează speciei prin: prezenţa măştilor animaliere, a alegoriei, prin
satirizarea defectelor omeneşti şi prin structură specifică.
Câinele şi căţelul este o astfel de creaţie valorificând trăsăturile speciei atât la nivelul
conţinutului, cât şi la cel al formei.
În primul rând, alegoria este procedeul stilistic folosit în fabulă, deoarece animalele sunt
măşti pentru tipurile umane criticate. Astfel, câinele – dulău de curte, ce lătra foarte tare este
tipul politicianului, al demagogului care pledează pentru egalitate, dar nu o practică decât în
sensul dorit - Adevărat vorbeam/ Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei/ Că voi egalitate, dar
nu pentru căţei. Căţelul, Samurache – simplu privitor – este tipul cetăţeanului simplu, neimplicat
în luarea niciunei decizii, al alegătorului credul, uşor de păcălit – Dar ziceaţi.../ Şi ce-ţi pasă? Te-
ntreb eu ce ziceam?.
 În al doilea rând, orice fabulă are o structură specifică – întâmplarea propriu-zisă şi
morala. Astfel, fabula începe cu un artificiu de compoziţie, intriga fiind plasată înaintea
expoziţiunii. Discursul câinelui ilustrează ideile despre egalitate, făcându-l să pară modest.
Evoluţia conflictului prezintă intervenţia naivă a lui Samurache şi riposta agresivă a dulăului care
nu-l acceptă în apropiere, contrazicându-şi afirmaţiile iniţiale. Finalul prezintă, exprimate clar,
ideile dulăului despre egalitate – sensul acesteia este doar cu cei mari – voi egalitate, dar nu
pentru căţei. Replică are rolul de a anticipa morala, exprimată ulterior cu valoare generică -
Aceasta între noi adesea o vedem/ Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
În concluzie, prin prezentarea unor măşti alegorice inventate cu scopul de a critica tipul
demagogului şi pe cel al cetăţeanului credul, opera Câinele şi căţelul este fabulă.

Aplicaţie– Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu – caracterizarea personajelor-

redactare în minimum 150 de cuvinte

În fabula Câinele şi căţelul, de Grigore Alexandrescu, Samson şi Samurache sunt

personajele principale, deoarece, precum fiinţe inventate, apar în toate secvenţele importante ale
subiectului, realizându-li-se portret fizic şi moral.
Opera începe cu un artificiu de compoziţie, intriga fiind plasată înaintea expoziţiunii.
Aceasta corespunde discursului câinelui despre egalitate. Astfel, acesta lasă impresia că este
modest şi principial, fiind caracterizat în mod indirect, prin limbaj - Şi eu poate sunt nobil, dar s-
o arăt nu-mi place.[…] Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,/ Câine sadea îmi zice,
iar nu domnia-voastră.
În expoziţiune, se realizează caracterizarea directă din perspectiva naratorului. Astfel,
personajele sunt prezentate după nume – Samson, Samurache şi statut – dulău de curte, ce lătra
foarte tare/simplu privitor, ce şedea la o parte. Desfăşurarea acţiunii corespunde intervenţiei
admirative a căţelului – fraţii mei şi determină reacţia agresivă a dulăului – pe de o parte, prin
limbaj, adresează calomnii – potaie, lichea neruşinată, pe de altă parte, prin comportament –
ameninţă cu bătaia – O să-ţi dăm o bătaie/Care s-o pomeneşti. În acest context, finalul
evidenţiază adevărata latură a câinelui şi marchează, alegoric, faptul că animalele sunt măşti
pentru tipuri umane – câinele este tipul demagogului, iar căţelul este tipul cetăţeanului credul.
Morala fabulei îl evidenţiază pe Samson drept arivist, câtă vreme concepţia sa reflectă ideea că
sensul egalităţii este doar cu cei mari.
În concluzie, prin crearea, cu ajutorul alegoriei, a lui Samson şi a lui Samurache, autorul
şi-a propus să satirizeze două tipuri umane – demagogul şi credulul.

Text suport- Măgarul şi calul- fabulă

Se spunecă un ţăranaveaîngospodăria sa un măgarşiun cal. Ţăranulera tare harnic,

aşacăînfiecarezimergeaori la câmp, ori la pădure, ori la râu, peundeaveatreburi de făcut. Ba
mai lucraşipe la vecini. Calulşimăgarulîlînsoţeaupretutindeni. Împreunăcăraulemnele,
piatradinrâusauaraucâmpul.

De la un timp, măgarul se simţea tare obosit. Aşacăîntr-unadinzileîizisetovarăşuluisău:

– Calule, tu eşti mai voinicşi mai înputere, te rog, ia-mi cevadinspinare, ca să-
miuşurezpovara, că tare îmi este greu, simtcămăsfârşesc.
Dar calul i-aîntorsspateleşi nu a vrutsă-l ajute. Bietulmăgar, răsufla din
ceîncemaigreuşislăbeavăzând cu ochii.Şiîntr-o zicăzu mort sub greutateapoveriilui.

Tare s-a necăjitţăranul, dar acumerapreatârziu, nu aavut ce să mai facă. Aşacăluăpovara

de pespinareamăgaruluişi o pusepespinareacalului. Acumcalulduceaşipovara lui şipe a
măgarului. Ba mai mult, ţăranuljupuipieleamăgaruluidupăobiceiulloculuişi o
aruncăşipeaceastapespinareacalului.
Calul, apăsat de greutatea poverilor, îşi zicea:
– Vai mie, aşa îmi trebuie, căci nu vrusei să iau puţină povară de pe spinarea tovarăşului
meu. El a murit din pricina asta, iar eu trebuie să duc acum şi povara lui toată, ba încă stăpânul
îmi puse în spate şi pielea lui!

Învăţătura:
Se cuvine ca cei ce pot să ajute şi să sprijinească pe cei neputinciosi,
Pentru ca şi lor să le fie bine şi spre folos.

***-Măgarul şi calul

Aplicaţie- Măgarul şi calul- fabulă- redactare în minimum 150 de cuvinte

Fabula este o specie a genului epic, în versuri, în care se satirizează defecte omeneşti cu
scopul de a le îndrepta. Se încadrează speciei prin: prezenţa măştilor animaliere, a alegoriei, prin
satirizarea defectelor omeneşti şi prin structură specifică.
Măgarul şi caluleste o astfel de creaţie valorificând trăsăturile speciei atât la nivelul
conţinutului, cât şi la cel al formei.

În primul rând, alegoria este procedeul stilistic folosit în fabulă, deoarece animalele sunt
măşti pentru tipurile umane criticate. Astfel, cele două animale reprezintă egoistul (calul) şi
neajutoratul (măgarul). În acest context, exclamaţia Vai mie, aşa îmi trebuie, căci nu vrusei să
iau puţină povară de pe spinarea tovarăşului meu. El a murit din pricina asta, iar eu trebuie să
duc acum şi povara lui toată, ba încă stăpânul îmi puse în spate şi pielea lui! capătă valoarea
unui regret referitor tot la sine – calul duce o sarcină dublă în spinare şi nu la moartea
măgarului.În context,tema fabulei este compasiunea, înţelegerea aproapelui, ea fiind importantă
în orice tip de relaţie. Astfel, calul refuză a acorda ajutorul măgarului, nefiind capabil să
înţeleagă trăirile acestuia (Dar calul i-a întors spatele şi nu a vrut să-l ajute) şi nici consecinţele
ajutorului neacordat (...şi într-o zi căzu mort sub greutatea poverii lui.)
 În al doilearând, oricefabulă are o structurăspecifică – întâmplareapropriu-zisăşimorala.
Astfel, fabulaîncepeclasic, în expoziţiune prezentându-se spaţiul neprecizat (în gospodăria sa) şi
personajele, unul caracterizat în mod direct din perspectiva naratorului (Ţăranul era tare
harnic[…]Calulşimăgarulîlînsoţeaupretutindeni. Împreunăcăraulemnele, piatra din
râusauaraucâmpul.).Folosireaverbuluireflexivse spunedevine marcă a categoriei timpului
neprecizat. Discursul măgarului( Calule, tu eşti mai voinic şi mai în putere, te rog, ia-mi ceva din
spinare, ca să-mi uşurez povara, că tare îmi este greu, simt că mă sfârşesc) ilustrează, alături de
epitetul de caracterizare folosit de naratorul omniscient( măgarul se simţea tare
obosit.),conştiinţa limitelor şi corespunde intrigii. Evoluţia conflictului prezintă refuzul calului,
moartea măgarului, decizia tăranului de a împovăra calul şi regretele calului. Finalulprezintă,
exprimateclar, ideilecalului despre relaţiile stabilite – sensulacestora este doar în a obţine
beneficii, mergând până acolo încât sa nu fie impresionat de moarte. Replica (Vai mie, aşa îmi
trebuie, căci nu vrusei să iau puţină povară de pe spinarea tovarăşului meu. El a murit din
pricina asta, iar eu trebuie să duc acum şi povara lui toată, ba încă stăpânul îmi puse în spate şi
pielea lui! )are rolul de a anticipa morala, exprimată ulterior cu valoare generică - Se cuvine ca
cei ce pot să ajute şi să sprijinească pe cei neputinciosi,/Pentru ca şi lor să le fie bine şi spre
folos.

În concluzie, prin prezentarea unor măşti alegorice inventate cu scopul de a critica tipul
egoistului şi pe cel al neajutoratului, textul Măgaru şi calul este fabulă.