Homosexualitatea intre dat biologic si alegere

Ceea ce gandim, simtim si manifestam ne reprezinta in exterior si ne ofera marca de unicitate. In mod
sigur suntem suma alegerilor noastre, iar cand nu ne place ceva la propria persoana, ar fi bine sa stim ca
noi am pus acel ceva acolo si ca sta in puterea noastra sa facem schimbarea dorita.
Orientarea sexuala este tot o alegere dintre o gama de optiuni, alegem sa fim heterosexuali, bisexuali sau
homosexuali. Cuvintele homosexual si heterosexual fac referire la atractia sexuala dintre persoane de
acelasi sex si respectiv de sex opus. Bisexualul este acea persoana care este egal atrasa de ambele sexe.
Sexualitate reflecta atitudini care sunt in general conditionate de societate si cultura, si mai putin de
caracterul natural, biologic al omului.

De fiecare data cand facem o alegere, ar fi bine sa ne gandim la consecinte, sa punem in balanta beneficiile si
prejudiciile, iar decizia sa o luam doar cand putem sa ne-o asumam. Asumarea deciziei implica existenta
resurselor care ne vor ajuta sa depasim obstacolele care pot aparea.
Un subiect care a fost larg dezbatut cu ocazia diverselor evenimente politice, de imagine sau mondene este cel
al Homosexualitatii.
Este homosexualitatea o alegere?
Homosexualitatea reprezinta o optiune care divide taberele combatante in partizani ai acceptarii si aderarii si
partizani ai etichetarii si respingerii.
Departe de campul de lupta stau cei care inteleg si respecta dreptul de a te exprima conform naturii si
convingerilor, dar fara a aduce atingere libertatii de exprimare a celorlalti.
Numeroase opinii au fost lansate, unele au sustinut ideea de homosexualitate ca factor de comportament invatat,
altele au sustinut ideea de factor biologic care are legatura cu structura creierului, in mod special cu conexiunile
de structura din amigdala creierului.
Totusi, nu toti cei care au inclinatii homosexuale manifesta acest lucru in practica sexuala. Este bine sa se faca
diferenta intre orientarea sexuala si practica sexuala, pentru ca orientarea se refera la inclinatii si atitudini, fara a
fi nevoie de exprimarea acestora in practica sexuala.
Identitatea sexuala se formeaza intre doi ani si jumatate si patru ani, pe parcurs aceasta fiind confirmata prin
comportament: jocuri, imbracaminte, mers, tinuta etc..
Cei mai multi psihologi considera ca orientarea sexuala de tip homosexual este un comportament invatat
care apare in urma unei relatii defectuoase a copilului cu parintele de acelasi sex, sau in urma perceperii
de catre copil a relatiei cu parintele de sex opus ca fiind nesatisfacatoare. Astfel, copilul alege identificarea
cu parintele de sex opus, ramanand totusi cu o nevoie nesatisfacuta. Pe parcursul dezvoltarii, individul va dori
satisfacerea acestei nevoi de identificare cu cei de acelasi sex.
Diferenta intre copiii respinsi afectiv de parintele de acelasi sex si copiii care primesc afectiunea si atentia de
care au nevoie de la parintele de acelasi sex poate fi observata in primii ani de viata.
Primii vor interactiona foarte greu cu ceilalti copii de acelasi sex, fiind mai mult atrasi de cei de sex opus,
ceilalti vor interactiona foarte usor cu copiii de acelasi sex si isi vor intoarce privirea spre sexul opus undeva in
preajma pubertatii.
Cei respinsi la varste fragede de parintele de acelasi sex, prin identificarea si interactionarea directa cu cei de
sex opus, ajung sa cunoasca suficiente detalii incat la pubertate sa nu le mai trezeasca interesul, curiozitatea
fiindu-le suscitata de cei de acelasi sex.
Totusi aceasta teorie nu raspunde tuturor intrebarilor, de exemplu, sunt copii care cresc fara parintele de acelasi
sex si nu apare identificarea cu parintele de sex opus.
De partea cealalta, sustinatorii ideii factorului biologic se sprijina pe un studiu realizat recent si publicat in
jurnalul Proceedings al Academiei Nationale de Stiinta. Acesta spune ca intre barbatii “gay” si femeile
heterosexuale exista asemanari in modul in care amigdala creierului interpreteaza factorii emotionali. De
asemenea, si intre lesbiene si barbatii heterosexuali exista similaritati de aceeasi natura.
Amigdala creierului colecteaza semnale din mediul inconjurator, inregistreaza semnificatia emotionala si –
atunci cand e nevoie – determina un raspuns adecvat. Se ocupa si de sarcina importanta de a invata si de a tine
minte lucrurile de care trebuie sa te temi.
Acest studiu aduce o contributie importanta in detensionarea polemicilor pe marginea orientarii sexuale.
Studiile anterioare aratau diferente semnificative intre creierul femeii si creierul barbatului, in anumite zone si
respectiv functionalitati. De exemplu, creierul barbatului are, in general, partea dreapta mai dezvoltata decat
partea stanga.
Studiul actual raspunde intrebarilor in privinta diferentelor fizice din creier intre indivizii de acelasi sex, dar cu
orientare sexuala diferita.
Cercetatorii au investigat prin scanare cu RMI creierul a 90 de voluntari de aceeasi varsta, din care 50 au fost
identificati ca avand orientare heterosexuala, iar 40 cu orientare homosexuala.
In urma scanarii a rezultat ca femeile cu orientare homosexuala prezinta similaritati ale creierului cu cele ale
barbatilor de orientare heterosexuala, adica exista asimetrie intre cele doua emisfere, cea dreapta fiind mai larga,
pe cand creierul femeilor de orientare heterosexuala si al barbatilor de orientare homosexuala au ambele
emisfere simetrice.
Amigdala, care are un rol cheie in reactiile emotionale la stimulii externi si care mediaza in procesele care au
legatura cu anxietatea si dispozitia, prezinta conexiuni asemanatoare la femeile heterosexuale si barbatii
homosexuali. Astfel, s-ar explica de ce indivizii homosexuali - barbatii gay - prezinta un risc crescut in privinta
tulburarilor de tip: depresie, anxietate.
Insa si acest studiu reprezinta doar o premisa pe baza careia cercetarile pot merge mai departe pana la
identificarea factorilor reali care conduc spre homosexualitate.
In final, putem sa ne gandim la diversitate, indiferent de factorii care conduc spre aceasta.

Intrebari stanjenitoare…?!

de Gabriela » Vin Aug 07, 2009 11:15 am

[b]“Primele intrebari despre atingerile erotice mi le-a pus fiica mea pe cand avea 14 ani. Am vrut sa-i raspund
cat mai deschis, dar fara sa intru prea mult in detalii. Practic am amanat un pic discutia. Cateva luni mai
tarziu, a urmat un tavalug de intrebari la care, de cele mai multe ori, nu am stiut cum sa-i raspund cat mai
adecvat varstei ei. Si uite asa, din intrebare in intrebare, m-am trezit astazi ca fiica mea are 16 ani si tind sa
cred ca si-a inceput viata sexuala. In ultima vreme am fost foarte ocupata cu serviciu si, cand ajungeam seara
acasa, oboseala naruia orice intentie de apropiere intre noi.”[/b]

Multe fete isi incep viata sexuala foarte devreme atat din cauza presiunilor partenerilor, cat si a faptului ca sunt
indragostite si doresc sa le faca pe plac iubitilor. O decizie corecta se poate lua cand adolescentul pune in
balanta aspectele pozitive si aspectele negative ale problemei cu care se confrunta. Sprijinul celor apropiati si o
informare corecta il pot conduce spre alegerea cea mai potrivita.

Decizia unui adolescent de a initia un contact sexual inainte de maturizarea emotionala, intelectuala si fizica
este complexa si are la baza o serie de factori declansatori precum: dorinta de rebeliune, frustrarea, esecul in
diverse planuri, absenta sprijinului parintesc, rezultatele scolare slabe etc.. De asemenea, atitudinile permisive,
divortul parintilor, anturajul si saracia influenteaza un adolescent sa se initieze mult mai devreme in viata
sexuala.

Un inceput prematur al vietii sexuale este asociat cu o multitudine de parteneri in decursul vietii. Este de
asemenea asociat cu un mai mare risc de a ramane insarcinata si de a contacta boli venerice. Statisticile arata ca
pentru cei mai multi dintre tinerii care practica sexul neprotejat apare si o sarcina nedorita chiar in primul an al
vietii sexuale. Aceasta se intampla pentru ca adolescentii activi sexual nu au inca maturitatea de a lua in
considerare consecintele sexului neprotejat. Din cauza problemelor de confidentialitate, a absentei mijloacelor
financiare si a accesului defectuos la o ingrijire mai buna, nu cauta ajutor in privinta contraceptiei sau a sarcinii.

La polul opus, consecventa si fermitatea parentala, accentul pus pe abstinenta pana la momentul potrivit,
orientarea catre anumite scopuri, rezultatele scolare bune si religia sunt factorii care incurajeaza o initiere tarzie
in viata sexuala a adolescentilor. Dezaprobarea parinteasca fata de relatiile sexuale premature poate avea ca
rezultat amanarea acestora pana la momentul in care adolescentul este pregatit sa faca acest pas.

Studiile au aratat ca existenta unui parinte cald si intelegator cu reale aptitudini parentale poate fi de ajutor in
promovarea abstinentei la adolescenti.

Desi mamele sunt suportul principal in discutiile cu privire la probleme legate de sexualitate, tatii ar trebui sa fie
si ei participanti activi. Studiile recente spun ca un tata care se implica are de doua ori o mai mare influenta. Cu
cat un tata este mai interesat de viata adolescentului si stie mai multe despre anturajul lui, cu atat scade riscul ca
acesta sa aiba un comportament sexual riscant - cum ar fi sexul neprotejat. Influenta pozitiva se datoreaza,
probabil, faptului ca adolescentul nu se asteapta la o implicare din partea tatalui.

Cand rolul tatalui este unul important, mamele dau dovada de constanta in atitudinea fata de adolescent si
stresul suportat de obicei se reduce deoarece copilul stie ca are suport de la ambii parinti, fapt ce ii ofera
stabilitate si incredere in propriile alegeri.

O buna comunicare intre parinti si adolescenti poate conduce la o restructurare a energiei sexuale. Astfel,
activitati care se pot realiza doar cu un consum considerabil de energie pot deveni cai de sublimare a acestor
nevoi. Sportul si competitiile scolare sunt activitati care pot distrage gandurile unui adolescent de la inceperea
vietii sexuale. Implicarea adolescentilor in realizarea sarcinilor casnice, scolare si extrascolare ajuta la crearea
unui comportament functional.

Este indicat ca parintii sa dezvolte atitudini sanatoase la copiii lor in privinta relatiilor sexuale si sa discute cu ei
despre sexualitate si contraceptie cat mai devreme in adolescenta. Adolescentilor trebuie sa li se ofere informatii
si educatie sexuala in functie de stadiul lor de dezvoltare si ar fi bine ca ei sa cunoasca serviciile medicale la
care pot sa apeleze cand se confrunta cu o problema. Parintii pot sa intermedieze intalnirea cu un ginecolog care
sa ofere adolescentului sprijin de specialitate ori de cate ori este cazul si, foarte important, ar trebui sa fie
dispusi sa le respecte intimitatea si confidentialitatea relatiei.

In discutiile dintre parinti si copii, sexul nu trebuie sa fie un subiect tabu, ci ar fi bine sa se admita ca sexul este
un lucru normal si reprezinta o parte a vietii. Daca unui parinte ii este incomod sa vorbeasca despre aceste
subiecte, exista carti potrivite, brosuri si alte materiale care pot fi folosite pentru a facilita comunicarea.

In familiile in care exista intelegere si colaborare in rezolvarea diverselor situatii, adolescentul se simte ocrotit
si sprijinit in deciziile pe care le ia si nu ezita in a cere sfatul atunci cand se confrunta cu o problema pe care nu
stie cum sa o gestioneze.

Este extrem de important ca membrii familiei sa petreaca timp de calitate impreuna si este responsabilitatea
parintilor sa stabileasca asteptarile si standardele pentru timpul pe care-l vor petrece impreuna.

Teorii cu privire la sexualitatea umana

Există trei perspective teoretice care explorează şi încearcă să explice sexualitatea umană: cele evoluţioniste,
cele psihologice şi cele sociologice.
In cadrul perspectivei evoluţioniste există sociobiologia, al cărei reprezentant de marcă este E. Wilson.
Sociobiologia are ca scop înţelegerea comportamentelor sociale ale animalelor, deci şi a comportamentului
sexual uman (fiind tot un comportament social al unui animal!). Două concepte sunt semnificative în acordul
acestei teorii: cel de evoluţie şi cel de selecţie naturală.
 Conceptul de evoluţie se referă la faptul că toate fiinţele vii deţin o formă actuală, care se datorează
modificărilor graduale petrecute de-a lungul timpului în materialul genetic al generaţiilor anterioare. Adică,
aceste vietăţi au evoluat astfel până au ajuns în forma actuală.
Termenul de selecţie naturală reprezintă procesul natural care determină supravieţuirea doar a acelor organisme
care s-au adaptat în timp la mediul înconjurător. Pentru înţelegerea sexualităţii umane, acest lucru arată în felul
următor: s-au păstrat acele caracteristici sexuale care au permis reproducerea şi evoluţia speciei umane. De
altfel, multe din emisiunile de pe canalul Discovery despre sexualitatea umană au ca explicaţie această
perspectivă evoluţionistă. Te invit să le urmăreşti cu încredere, sunt foarte interesante şi instructive.
În cadrul perspectivei psihologice, avem trei tipuri de teorii:
a. teoria psihanalitică
b. teoria cognitivă
c. teoriile învăţării
În centrul teoriei psihanalitice elaborată de Sigmund Freud stă conceptul de libidou. Aşa cum aminteam şi mai
devreme, acesta evoluează, conturând personalitatea umană. Stadiile de maturizare sexuală, de maturizare a
libidoului, după Freud, sunt:
• stadiul oral - perioada cuprinsă între naşterea şi înţărcarea copilului (0-1/2 ani). În această etapă, libidoul este
concentrat în jurul cavităţii bucale. Copilul are nevoie să sugă, dar prin supt obţine şi senzaţia de plăcere; astfel,
gura este o zonă erogenă -adică sensibilă la stimularea sexuală, la obţinerea plăcerii - foarte timpurie şi ea
rămâne aşa întreaga viaţă;
• stadiul anal - perioada cuprinsă între 1,5 ani şi 3 ani, când libidoul este organizat în jurul zonei anale. Deci
această zonă devine predominant erogenă acum. Copilul obţine plăcere prin procesul de defecare (expulzie vs.
retenţie). Acum se formează tendinţele active şi pasive, legate mult de tendinţele sado-masochiste;
• stadiul falic - cuprins între 3 şi 5 ani. În această perioadă pulsiunile orale şi anale se unifică, iar libidoul se
concentrează în zona genitală. Copilul începe să îşi exploreze intens organele genitale;
• stadiul de latenţă - perioada cuprinsă între 5/6 ani şi 11/12 ani, care face trecerea de la sexualitatea infantilă la
cea adolescentină. Se manifestă complexele (Oedip şi Electra), ceea ce are puternice efecte asupra formării
identităţii psihosexuale a persoanei;
• stadiul genital - cuprins între 11/12 ani şi 18/20 de ani, când se definitivează organizarea funcţiilor sexuale.
Astfel, persoana devine capabilă de funcţionare sexuală normală.
A trece prin toate aceste faze este normal şi de aşteptat. Evident, ca în orice etapizare, reperele temporale
sunt orientative. De asemenea, unele persoane se pot bloca din punct de vedere psihosexual în una dintre etapele
iniţiale.
Aşa cum probabil îţi aduci aminte şi de la psihologia generală sau cea a vârstelor, Freud vorbeşte şi de
două principii opuse cu care operează psihicul uman: principul plăcerii şi cel al realităţii. Aceste principii
ghidează comportamentul uman diferit. Principiul plăcerii presupune „căutarea de a evacua şi de a reduce
 anumite tensiuni psihice, căutarea plăcerii descărcării pulsionale asociate compulsiei la repetiţie a unor
experienţe". Principiul realităţii „ia în considerare limitările, interdicţiile, temporizările necesare pentru ca
descărcarea pulsională să nu aibă un aspect distructiv pentru subiect". Aceste definiri îi aparţin lui Daniel
Marcelli şi se regăsesc în al său Tratat de psihopatologia copilului, apărut în 2003 (p. 41). De altfel, Freud a
stabilit funcţionarea psihicului uman pe niveluri. El a denumit aceste niveluri instanţe psihice şi le-a etichetat
astfel: id, ego şi superego. Ţi le reamintesc pe scurt. Id-ul reprezintă sediul instinctelor, al pulsiunilor care se cer
satisăcute; conţine necesităţile profund umane, a căror satisfacere determină supravieţuirea umană. Id-ul este
organizat după principiul plăcerii şi este sursa energiei psihice. £go-ul reprezintă instanţa organizată după
principiul realităţii; el face trecerea de la instinct la realitate, adică de la nevoie, la satisfacerea efectivă a ei.
Superego-ul este reprezentat de ansamblul normelor, regulilor, valorilor, idealurilor pe care le învăţăm de la
societatea în care trăim, adică de la familia noastră, grupurile din care facem parte, cultura, religia şi tipul de
educaţie primită. Tot acest ansamblu are rolul de a transmite ego-ului condiţiile în care pot fi satisfăcute
pulsiunile id-ului. De aceea, între id şi superego se nasc conflicte care sunt mediate de ego. Unele conflicte sunt
foarte puternice, deoarece sunt determinate de un superego prea punitiv sau restrictiv. Ele se pot menţine o viaţă
întreagă, ducând la perturbări ale funcţionării sexuale, aşa cum se întâmplă pentru multe persoane cu educaţie
sexuală rigidă sau eronată.
Teoria cognitivă se referă la totalitatea modalităţilor de gândire care influenţează comportamentul sexual, modul
în care gândirea influenţează emoţiile implicate în sexualitate. Evident, modul în care ne formăm concepţia
despre propria sexualitate, sexualitatea celorlalţi, va influenţa modul în care ne vom exprima sexualitatea.
Plecând tocmai de la această premisă, psihologul Sandra Bem a alcătuit un inventar al aşa-numitei scheme
sexuale - Inventarul Sexual Bem - în care apar anumite caracteristici considerate definitorii pentru sexul feminin
şi pentru cel masculin. Mai multe detalii despre acest inventar găseşti în „Psihologia vieţii de cuplu", a Iolandei
Mitrofan şi C. Ciupercă (2002,
p. 131).
Teoriile învăţării au în vedere faptul că oamenii învaţă să îşi manifeste instinctul sexual şi, deci,
comportamentele sexuale sunt preluate de la semeni. Trei tipuri de învăţare sunt importante:
• prin condiţionare clasică - reprezentativ fiind cercetătorul rus Ivan Pavlov. Teoria pavloviană a condiţionării
este utilă în explicarea unor fenomene sexuale, cum ar fi fetişismul sau atracţia sexuală ce apare în anumite
locuri, de exemplu, doar pentru că s-a asociat cu trăirea unei excitaţii în locul respectiv, la un alt moment;
• prin condiţionare operantă - reprezentativ fiind psihologul american B.F. Skinner. Această condiţionare se
realizează prin reîntărire, fie pozitivă (recompense), fie negativă (pedepse). Multe comportamente sexuale se
modelează în funcţie de felul cum au fost reîntărite. De exemplu, masturbarea produce plăcere, ceea ce întăreşte
comportamentul, dar dacă aceasta este pedepsită de către o persoană semnificativă pentru copil, atunci ea va
apărea în condiţii modificate, în sensul că se va produce probabil în baie sau dormitor cu uşa încuiată sau doar
atunci când este singur acasă. Anxietatea produsă însă de interdicţie sau culpabilizare va duce la intensificarea
 comportamentului masturbator datorită tensiunii care se cere a fi eliberată prin orgasm. Sau, o femeie ale cărei
prime experienţe sexuale au generat durere, va tinde să evite actul sexual sau să experimenteze în continuare
disconfort sau durere;
• prin învăţare socială - reprezentativ fiind psihologul american Albert Bandura. Aici, un rol determinant îl joacă
învăţarea prin imitaţie şi prin identificarea cu celălalt. Un concept al lui Bandura eficient şi în înţelegerea
comportamentului sexual este acela de auto-eficienţă, adică un simţ al competenţei în folosirea unei abilităţi.
Această auto-eficienţă determină încrederea pe care un individ o are în capacitatea sa de a atrage sexual, de a
realiza un act sexual satisfăcător şi de a fi capabil de intimitate sexuală cu un partener.
Perspectiva sociologică se centrează pe modul în care societatea stimulează sau inhibă anumite manifestări
sexuale. Există trei elemente de bază ale acestei perspective:
• Orice societate va regla sexualitatea umană;
• Instituţiile sociale fundamentale (familia, şcoala, biserica etc.) vor crea, influenţa şi determina anumite reguli
care vor modela comportamentul sexual uman;
• Comportamentele sexuale vor fi considerate normale sau potrivite într-o cultură, dar aberante sau nepotrivite
într-o altă cultură.
Bibliografie
ENĂCHESCU, C., Tratat de psihosexologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2003. HYDE, J.S., DELAMATER, J.,
Understanding Human Sexuality, McGrow-
Hill Companies, Inc., 1997. MARCELLI, D., Tratat de psihopatologie a copilului, Ed. Fundaţia Generaţia,
Bucureşti, 2003.
MITROFAN, IOLANDA, CIUPERCĂ, C., Psihologia relaţiilor dintre sexe,
Bucureşti, Ed. Alternative, 1997. PANĂ, S., DĂRĂU, D., PANĂ, S. jr., Sexualitatea umană, Ed. Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998.

Mit: Homosexualitatea si transexualitatea reprezinta acelasi lucru

Insatisfactia unei persoane fata de propriul gen, fata de propriul aspect exterior sexual si dorinta de a
apartine unui alt gen, este diferita de homosexualitate. O persoana ce sufera de o disforie de gen se simte ca o
 femeie intr-un corp masculin sau ca un barbat intr-un corp feminin si face eforturi pentru a schimba genul si a
curma starea ei de suferinta. Acesta este motivul pentru care aceste persoane sunt denumite transexuale.
Neabordata medical si psihologic, transexualitatea poate determina o reducere semnificativa a calitatii vietii
persoanei.

Orientarea sexuala a unei persoane e si ea parte a identitatii sexuale si reflecta directia atractiei sexuale:
hetero, homo sau bisexuala. De obicei persoana realizeaza ca are o orientare homosexuala pe la mijlocul
copilariei sau in adolescenta, uneori inainte de existenta unei experiente sexuale. Dovezile actuale sustin ca nu
exista o asociere intre orientarea homosexuala, sau cea bisexuala si psihopatologia sexuala, azi fiind
considerate aspecte ale sexualitatii umane normale.

Nu exista inca un consens legat de ce anume face ca o persoana sa nu aiba o orientare heterosexuala. Desi exista
unele asocieri intre diverse modificari anatomice (feminizarea hipotalamusului), hormonale (prezenta unui nivel
redus al testosteronului in perioada intrauterina), genetice sau imune, nu putem spune ca au fost gasite rezultate
concludente care sa explice acesta deviere de la sexualitatea majoritara. Nici explicatiile psihologice ce leaga
homosexualitatea de experientele traumatizante ale unui abuz sexual in copilarie nu sunt suficient de solide.

Ce este insa evident e ca exista diferente clare ale persoanei in privinta fanteziilor sexuale, a preferintelor
afective si in cele din urma a comportamentului sexual.

*-*******

Sexualitatea umană este modul în care oamenii se autoexprimă ca entităţi sexuale. Studiul sexualităţii include
un număr mare de activităţi sociale şi o varietate largă de purtări, acţiuni şi teme sociale. Din punct de vedere
biologic, sexualitatea poate îngloba actul sexual şi contactele sexuale de toate tipurile, precum şi aspectele
medicale despre raporturile fiziologice sau psihologice ale comportamentului sexual. Din punct de vedere
sociologic, ea poate cuprinde aspecte culturale, politice, legale. Perspective filozofica face referinţă la aspectele
etice, teologice, spirituale şi morale ale sexualităţii.

Biologia şi fiziologia

Biologia sexualităţii umane cercetează influenţa factorilor biologici, precum reacţiile organice şi neurologice,
eretidatea, hormonii şi disfuncţiile sexuale; deasemenea, ea examinează funcţiile de bază ale reproducerii şi
acţiunile fizice ale acesteia. Perspectivele biologice ne ajută să analizăm aceşti factori şi să le înţelegem pentru a
le folosi ulterior în tratamentul problemelor sexuale.

Sexul ca exerciţiu arde caloriile pentru a produce un avantaj sănătăţii. Sexul reduce stresul, injectează în
sistemul imun o doză ridicata de imunoglubină A, îmbunătăţeşte sistemul cardiovascular, ridică nivelul
autoaprecierii, reduce durerea prin producerea hormonului oxytocin, reduce riscul cancerului glandei prostatice,
întăreşte musculatura abdominală şi sporeşte un somn bun. [1]

la adolescenti, emisa de Academia Americana de Pediatrie inceput ca eforturile de schimbare a orientarii

sexuale cu ajutorul unor terapii aversive nu doar ca nu dau rezultate, ci sunt urmate de consecinte negative. Ca
atare psihosexologul nu va initia astfel de abordari, ci doar se va asigura ca persoana cunoaste pe deplin ce
implica o alta orientare sexuala.