Sunteți pe pagina 1din 6

CURS 1.

PRINCIPII ȘI REGLEMENTĂRI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI


CONDUCEREA CONTABILITĂȚII FINANCIARE, A ÎNTOCMIRII ȘI
PREZENTĂRII SITUAȚIILOR FINANCIARE

La nivelul economiei naționale, observăm că există o multitudine de entități economice,


generatoare sau nu de profit, care își desfășoară activitatea în diverse domenii. Indiferent de
modul de organizare sau domeniu de activitate, toate entitățile economice trebuie să conducă
evidențe contabile pentru reflectarea operațiunilor desfășurate.
Pentru unele tipuri de entități economice există posibilitatea optării pentru un model sau
altul de contabilitate, dar acestea sunt limitate, de exemplu, persoanele fizice autorizate, unitățile
de cult sau asociațiile de proprietari conduc evidența contabilă în partidă simplă dar pot opta
pentru conducerea contabilității în partidă dublă.
În România, deşi cele mai cunoscute sunt societăţile comerciale, legislaţia permite
constituirea şi organizarea şi a altor tipuri de entităţi economice precum asociaţii, fundaţii,
cooperative, etc.
Societatea comercială, elementul structural de bază al sistemului economic, poate fi
privită astfel ca o organizare juridică, în care mai multe persoane aduc bunuri sau servicii pentru
exercitarea în comun a unei activităţi în scopul de a împărţi beneficiile.
Întreprinderea reprezintă modul de organizare a elementelor umane şi materiale, care
compun organismul social şi juridic, căreia i se afectează bunurile necesare îndeplinirii în
condiţii de rentabilitate a actelor şi faptelor de comerţ specifice obiectului statutar de activitate.
Pornind de la cerinţele restructurării conducerii economiei şi a proprietăţii au fost
adoptate un număr de acte normative cu caracter fundamental privind organizarea şi desfăşurarea
unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, dezvoltarea sectorului privat şi reorganizarea
unităţilor economice de stat.
În ceea ce privește organizarea contabilității financiare, reforma contabilă în România s-a
realizat în două etape – 1990-1991 şi 1992-1993 – prin adoptarea, în prima etapă a primelor legi
specifice economiei de piaţă, reorganizării unităţilor de stat în regii autonome şi societăţi
comerciale (Legea nr. 15/1990), înfiinţării şi funcţionării societăţilor comerciale (Legea nr.
31/1990), libera iniţiativă (Decretul-lege nr. 54/1990) şi privatizării societăţilor comerciale
(Legea nr. 58/1991) şi nu în ultimul rând elaborarea cadrului legislativ privind conducerea
contabilităţii (Legea nr. 82/1991).
Cea de-a doua etapă a reformei contabile româneşti a realizat prelucrarea sistemului
contabil francez determinând astfel realizarea „sistemului contabil al întreprinderii” care

Pag 1 din 6
conţinea definirea limbajului contabil, reguli de evaluare, de explicare a tehnicilor necesare
prezentării informaţiilor contabile.
Astăzi, întocmirea situaţiilor financiare anuale este reglementată distinct pentru diferitele
tipuri de entităţi ce desfăşoară activităţi în economia românească, dar pentru că nu toate fac
obiectivul acestui curs, vom aminti doar:

A1. Entităţile care întocmesc situaţii financiare anuale pentru exerciţiul financiar încheiat la 31
decembrie potrivit Reglementărilor contabile conforme cu reglementările europene, în baza
Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802 din 2014 publicat în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 963/30.12.2014.
Aceste entități sunt:
a) Societăți: societăți în nume colectiv (SNC), societăți în comandită simplă
(SCS), societăți pe acțiuni (SA), societăți în comandită pe acțiuni (SCA) și
societăți cu răspundere limitată (SRL);
b) Societățile / Companiile Naționale;
c) Regiile autonome;
d) Institutele naționale de cercetare-dezvoltare;
e) Societățile cooperative și celelalte persoane juridice care, în baza legilor
speciale de organizare, funcționează pe principiile societăților;
f) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în România, care aparțin
persoanelor juridice cu sediul în România, în condițiile prevăzute de OMFP
1802/2014
g) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin
persoanelor prevăzute la lit. a) ‐ e), cu sediul în România, în condițiile
prevăzute de OMFP 1802/2014;
h) Subunitățile din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în
străinătate, în condițiile prevăzute de OMFP 1802/2014;
i) grupurile de interes economic, înființate potrivit legii.

A2. Entităţile care întocmesc situaţii financiare anuale pentru exerciţiul financiar încheiat la 31
decembrie potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară (IFRS), aprobate prin OMFP nr. 2844/2016 din 12 decembrie 2016,
publicat în Monitorul Oficial nr. 1020 din 19 decembrie 2016,
Aceste societăți sunt:

Pag 2 din 6
a) societăţile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată;
b) persoanele juridice prevăzute de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 666/2015
privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale
de raportare financiară de către unele entităţi cu capital de stat;
c) alte entităţi obligate prin prevederi legale să aplice reglementările respective;
d) alte entităţi care au optat pentru aplicarea reglementărilor respective, condiţiile în care
acestea pot opta fiind stabilite prin prevederi legale.

B. Persoanele juridice fără scop patrimonial, întocmesc situaţii financiare anuale la 31


decembrie în formatul prevăzut de reglementările contabile pentru persoanele juridice fără
scop patrimonial, aprobate prin OMEF nr. 1.969/2007, publicat în Monitorul Oficial Partea
I nr. 846 din 10.12.2007.
Tipurile de entităţi economice ce pot fi constituite în baza acestei reglementări sunt:
asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile.
 Asociaţiile sunt acele organizaţii neguvernamentale constituite din 3 sau mai multe
persoane care, fără drept de restituire, pun în comun ideile, informaţiile sau aportul
propriu în muncă în vederea realizării acelor activităţi de interes public general sau
local care nu duc la realizarea de beneficii proprii pentru fondatori.
 Fundaţiile sunt acele organizaţii non-guvernamentale, constituite de către una sau mai
multe persoane, ce pun la dispoziţie un patrimoniu în scopul realizării unor acţiuni de
interes local sau general comunitar. Legea prevede ca acest activ patrimonial iniţial
trebuie să includă numerar sau bunuri în natură cu valoare totală de cel puţin 100 de
ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii respectivei fundaţii.
 Federațiile reprezintă uniunea mai multor asociații sau fundații în vederea realizării
unui scop comun.

C. Persoanele fizice autorizate, categorie importantă a întreprinzătorilor pe piaţa economică


românească, reprezintă acele persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod
individual. Practicieni ai profesiilor libere sunt organizaţi în cabinete individuale autorizate
prin legi proprii fiecărei profesii libere, în timp ce persoanele fizice care îşi desfăşoară
activitatea individual ca persoane fizice autorizate, ca titulari ai unei întreprinderi
individuale sau ca membrii ai unei întreprinderi familiale au drept cadru legislativ
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din
25 aprilie 2008.

Pag 3 din 6
Aceste categorii de persoane fizice pot realiza venituri din
 Activități independente
 cedarea folosinței bunurilor
 activități agricole, silvicultură și piscicultură.
Persoanele care desfășoară activități independente și au obligația ținerii contabilității în partidă
simplă sunt persoanele care obțin venituri din:
a) Activități economice: Persoane fizice autorizate (PFA), Întreprinderi individuale (I.I.)
și Întreprinderi familiale (I.F.);
b) Profesii libere (medici, avocați, notari, auditori financiari, consultanți fiscali, experți
contabili, arhitecți și alte profesii reglementate)
c) Drepturi de proprietate intelectuală (în condițiile în care optează pentru determinarea
venitului net în sistem real)
Veniturile
Reglementarea contabilă aplicabilă acestora este OMFP 170 din 17 februarie 2015 pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă, publicată în
Monitorul Oficial nr. 139 din 24 februarie 2015.
Potrivit Legii contabilității, în România, contabilitatea se ține în limba română și în
moneda națională, este organizată și condusă în compartimente distincte – sub conducerea
directorului economic sau a contabilului șef – sau de către persoane fizice sau juridice autorizate
potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România
(CECCAR). Tote aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare.
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine
directorului economic, contabilului șef sau, în cazul în care contabilitatea este externalizată,
potrivit legii și prevederilor contractuale, răspunderea revine profesioniștilor contabili externi.
Pentru ca evidența contabilă să prezinte informații fidele realității trebuie ca evaluarea și
recunoașterea în contabilitate a operațiilor economice să se facă respectând câteva principii
contabile. O sinteză a principiilor contabile prevăzute de reglementările contabile aplicabile
entităților ce fac obiectul acestui curs sunt prezentate în tabelul următor.

Principiul prevăzut de Societăți Organizații


reglementările contabile comerciale nepatrimoniale
Continuității activității
Permanenței metodelor
Prudenței
Contabilității de angajamente Da Da
(Independenței exercițiului)
Intangibilității
Evaluării separate a

Pag 4 din 6
elementelor de activ și de
datorii
Necompensării
Evaluării la cost de achiziție Da Regulă de evaluare
sau cost de producție
Pragului de semnificație Da Informații de prezentat în
notele explicative la
situațiile financiare
Comparabilității informațiilor Cerință calitativă Nemenționată în categoria
principiilor, dar Cerință
de prezentat în notele
explicative la situațiile
financiare
Prevalenței economicului Menționat în Nemenționat
asupra juridicului (realității reglementările
asupra aparenței) anterioare OMFP
1802/2014
Aceste principii presupun:
1. Principiul continuităţii activităţii: se ţine cont de faptul că societatea îşi va continua în
mod normal funcţionarea în viitorul previzibil.
2. Principiul permanenţei metodelor: Sunt aplicate aceleaşi reguli, metode, norme privind
evaluarea, înregistrarea şi prezentarea în contabilitate a elementelor patrimoniale, asigurând
comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
3. Principiul prudenţei: Sunt luate în considerare numai profiturile recunoscute până la data
închiderii exerciţiului financiar ; se ţine seamă de toate obligaţiile previzibile şi pierderile
potenţiale şi sunt făcute ajustări de valoare ţinând seama de toate deprecierile posibile indiferent
de modul cum acestea ar influenţa rezultatul financiar.
4. Principiul contabilității de angajamente: La determinarea rezultatului sunt luate în calcul
toate veniturile şi cheltuielile indiferent de data încasării sumelor, respectiv, data efectuării
plăţilor.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv şi, eventual ulterior s-au
efectuat compensări legale.
6. Principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere corespunde cu cel de închidere.
7. Principiul necompensării : nu este permisă efectuarea de compensări între venituri şi
cheltuieli, ori între active şi pasive, altele decât cele permise de lege.

Prezentarea și întocmirea situațiilor financiare


A. În funcție de criteriile de mărime, entitățile cărora le sunt aplicabile reglementările OMFP
1802/2014 întocmesc următoarele componente ale situațiilor financiare

Pag 5 din 6
Tipul entității
Caracteristici de mărime Componentele situațiilor financiare ce trebuie întocmite
economice
Total active : 0-350.000 eur

prescurtat
Bilanț prescurtat
Cifra de afaceri: 0-700.000 eur

CPP
Microentități Număr mediu salariați: 0-10

-
Total active 350.001 – 4.000.000 eur

situațiile financiare
Note explicative la
Entități mici Cifra de afaceri: 700.001-8.000.000 eur

-
Număr mediu salariați 11-50
Total active peste 4.000.000 eur

Modificărilor
CPP

Fluxurilor de

Capitalului
Trezorerie
Cifra de afaceri: peste 8.000.000 eur

Situatia

Situația

Propriu
Bilanț
Entități mijlocii Număr mediu salariați peste 50
și mari

B. Persoanele fără scop patrimonial întocmesc:

Tipul ONG Componentele situațiilor financiare


Contul
Notele explivative la
Desfășoară activități economice Bilanț rezultatului
situațiile financiare anuale
exercițiului
Contul
Organizații patronale și sindicale Notele explicative la
Bilanț prescurtat al
și alte ONG care nu desfășoară situațiile financiare anuale
prescurat rezultatului
activități economice simplificate
exercițiului

C. Persoanele fizice autorizate nu întocmesc situații financiare anuale, dar evidența contabilă
trebuie să permită determinarea informațiilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor
prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, întocmesc:
a. Registrul – jurnal
b. Registrul – inventar
iar raportarea veniturilor către Ministerul de finanțe de realizează prin depunerea declarațiilor
fiscale:
a) D200 – declarație privind veniturile realizate din România
b) D201 – declarație privind veniturile realizate din străinătate
c) D204 – declarație anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități
supuse regimului transparenței fiscale
d) D220 – declarație privind venitul estimat / norma de venit
e) D221 – declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de
venit

Pag 6 din 6

S-ar putea să vă placă și