LOCUIRE

-Locuirea este una dintre problemele majore ale omenirii în strânsă legătură
cu dezvoltarea socială şi economică.
Este aproape de importanţa alimentaţiei şi sănătăţii şi într-o strânsă legătură cu
mediul înconjurător şi problema energiei.
- Locuirea a fost, este şi probabil va mai fi o lungă perioadă de timp o problemă

continuă.
- Depăşind sfera individuală şi cea familială satisfacerea solicitărilor a devenit

în multe ţări ale lumii o problemă de stat.

- Locuirea este o problemă decisivă pentru calitatea vieţii:
- individului,
- familiei,
- societăţii.
- Problema locuinţei este extrem de importantă prin implicaţiile în domeniul

idealurilor sociale, deciziilor politice şi este supusă constrângerilor limitelor

economice şi tehnice.
 POPULATIA LUMII

TARA crestere
2006-07-01 2008 EUROPA
zilnica
World 6,525,170,264 203,800 6,578,362,022 TARA 2006-07-01 crestere zilnica 2008
Germany 82,422,299 -45 82,410,511
China 1,313,973,713 21,240 1,319,517,242 France 60,876,136 584 61,028,493
India 1,095,351,995 41,413 1,106,160,868 United Kingdom 60,609,153 465 60,730,504
United States of
298,444,215 7,441 300,386,228 Italy 58,133,509 64 58,150,137
America
Indonesia 245,452,739 9,482 247,927,508 Spain 40,397,842 144 40,435,395
Brazil 188,078,227 5,359 189,476,911 Poland 38,536,869 -53 38,523,091
Bangladesh 147,365,352 8,438 149,567,717 Romania 22,303,552 -73 22,284,414
Nigeria 131,859,731 8,598 134,103,803 Netherlands 16,491,461 221 16,549,244
Japan 127,463,611 70 127,481,840 Greece 10,688,058 53 10,701,815
Mexico 107,449,525 3,415 108,340,797 Portugal 10,605,870 105 10,633,172
Belgium 10,379,067 37 10,388,715
Czech Republic 10,235,455 -17 10,231,064
Serbia 10,160,045 8 10,162,225
Hungary 9,981,334 -68 9,963,491
Sweden 9,016,596 40 9,026,912
Austria 8,192,880 20 8,198,153
Bulgaria 7,385,367 -174 7,339,950
Denmark 5,450,661 49 5,463,523
Finland 5,231,372 20 5,236,609
Norway 4,610,820 48 4,623,349
Bosnia and
4,498,976 166 4,542,407
Herzegovina
Croatia 4,494,749 -4 4,493,785
Moldova 4,466,706 34 4,475,649
Ireland 4,062,235 128 4,095,640
Albania 3,581,655 51 3,594,973
Lithuania 3,585,906 -29 3,578,213
Latvia 2,274,735 -42 2,263,837
Macedonia 2,050,554 15 2,054,366
 Aglomeratii urbane : top 25 – 2005 Orase
populatia populatia populatia
nr aglomeratia, tara nr oras tara populatia
1975 2005 2015
Mumbai
1. Tokyo, Japan 26,615,000 35,197,000 35,494,000 1. India 11,914,398
(Bombay)
Ciudad de México (Mexico
2. 10,690,000 19,411,000 21,568,000 2. São Paulo Brazil 11,016,703
City), Mexico
3. New York-, USA 15,880,000 18,718,000 19,876,000 3. Shanghai China 10,996,500
4. São Paulo, Brazil 9,614,000 18,333,000 20,535,000 4. Moscow Russia 10,101,500
5. Mumbai (Bombay), India 7,082,000 18,196,000 21,869,000 5. Seoul South Korea 9,820,171
6. Delhi, India 4,426,000 15,048,000 18,604,000 6. Delhi India 9,817,439
7. Shanghai, China 7,326,000 14,503,000 17,225,000 7. Karachi Pakistan 9,339,023
8. Kolkata (Calcutta), India 7,888,000 14,277,000 16,980,000 8. Istanbul Turkey 8,831,805
9. Jakarta, Indonesia 4,813,000 13,215,000 16,822,000 9. Beijing China 8,689,000
10. Buenos Aires, Argentina 8,745,000 12,550,000 13,396,000 10. Mexico City Mexico 8,591,309
11. Dhaka, Bangladesh 2,173,000 12,430,000 16,842,000 11. Tokyo Japan 8,483,050
Los Angeles-Long Beach-
12. 8,926,000 12,298,000 13,095,000 12. Jakarta Indonesia 8,389,443
Santa Ana, USA
13. Karachi, Pakistan 3,989,000 11,608,000 15,155,000 13. Shenzhen China 8,277,500
14. Rio de Janeiro, Brazil 7,557,000 11,469,000 12,770,000 14. New York City USA 8,085,742
15. Osaka-Kobe, Japan 9,844,000 11,268,000 11,309,000 15. Tehran Iran 7,796,257
16. Al-Qahirah (Cairo), Egypt 6,450,000 11,128,000 13,138,000 16. Cairo Egypt 7,629,866
17. Lagos, Nigeria 1,890,000 10,886,000 16,141,000 17. London United Kingdom 7,429,200
18. Beijing, China 6,034,000 10,717,000 12,850,000 18. Lima Peru 7,029,928
19. Manila, Philippines 4,999,000 10,686,000 12,917,000 19. Bogotá Colombia 6,776,009
20. Moscova , Russia 7,623,000 10,654,000 11,022,000 20. Bangkok Thailand 6,320,174
21. Paris, France 8,630,000 9,820,000 9,858,000
22. Istanbul, Turkey 3,600,000 9,712,000 11,211,000
23. Seoul, South Korea 6,808,000 9,645,000 9,545,000
24. Chicago, USA 7,160,000 8,814,000 9,469,000
25. London, UK 7,546,000 8,505,000 8,618,000
 LOCUINTE NORVEGIA
Locuinte Locuinte Locuinte Locuinte Locuinte
Total
unifamiliale cuplate insiruite colective comunitate
Total tara 2 214 770 1 200 816 202 725 250 583 463 172 37 367 60 107

Oslo 292 414 26 182 19 200 29 212 209 819 3 906 4 095

- Conceptul de locuire primeşte teoretic interpretări diferite, dar simplificând

putem spune că locuirea semnifică folosirea unui spaţiu, ocuparea, amenajarea şi
însuşirea lui de către om – ca individ şi colectivitate – corespunzător unor moduri de
viaţă, unor condiţii de mediu natural specifice, dezvoltare economică, socială şi
orientări politice.
- Sensul locuirii a evoluat istoric de la ocuparea individuală a unui spaţiu la
utilizarea socială a spaţiilor, caracteristică a fenomenului urban modern.
Dimensiunea socială a existenţei urbane în general şi a locuirii în particular, are în
prezent o pregnanţă tot mai evidentă.
- În aşezările umane contemporane se constată o multiplicare a relaţiilor care

condiţionează existenţa umană, care solicită o cantitate şi o diversitate tot mai mare
de activităţi şi spaţii organizate.
- Locuinţa – elementul de bază – dotările, echipamentele edilitare, spaţiile de
muncă, toate în interacţiune conduc la un anumit model de organizare a spaţiului şi
la o anumită imagine a acestei organizări interdependente. Din aceste
interdependenţe rezultă un anumit spaţiu locuit cu anumite caracteristici ale modului
de organizare, de confort şi imagine.
Aceste caracteristici reprezintă o componentă de bază a unui indicator global
de apreciere a unei colectivităţi – calitatea vieţii.
Locuirea urbană ca fenomen global se manifestă la 3 niveluri de organizare şi
ierarhizare spaţio-funcţională şi socială:
1)Unitatea primară de locuit, sau celula de bază, care are ca funcţie
satisfacerea nevoilor de locuire ale individului şi grupului familial.
2)Locuinţa colectivă – rezultată din asocierea unor unităţi de bază şi a unor
spaţii, funcţiuni de utilizare comună exprimată în entităţi arhitectural
constructive – clădiri de locuinţe colective.
3)Ansamblul rezidenţial de locuit, cu problemele specifice determinate de
densitate şi numar de niveluri, dar şi cele determinate de:
- dotăriile sociale, culturale,
- de petrecerea timpului liber,
- a circulaţiilor şi
- spaţiilor plantate.
 HABITATUL UMAN – însumează la cele enumerate mai înainte pe toate
celelalte, la scara aşezării umane. Habitatul uman este reprezentat de totalitatea
aşezărilor.
- În sens general habitatul reprezintă spaţiul bio-geo-climatic ocupat de un

animal, o plantă, o specie, caracterizat prin condiţii favorabile existenţei

speciei şi ansamblului ei.
- Cuprinde cadrul sau mediul natural şi cel amenajat care poate fi rezultat al
acţiunilor instinctive (la animal) sau rationale, construite, orientate spre un scop bine
precizat (la om).
- Habitatul uman este mediul artificial creat de om şi mediul natural amenajat –
o sinteză natural artificial – destinat desfăşurării vieţii individuale, familiale şi
sociale.
- Din punct de vedere funcţional habitatul uman este constituit din: locuinţă şi
prelungirile ei exterioare, echipamente diverse şi prelungirile lor exterioare, locuri de
muncă şi circulaţie, spaţii plantate, spaţii destinate activitatilor sociale, muncii,
culturii, loisirului.
- Din punct de vedere morfologic habitatul uman poate fi definit ca ansamblul
sistemelor spaţial-constructive care creează mediul propice existenţei umane.
LOCUINŢA ÎN CADRUL HABITATULUI
Pentru a fi potrivită necesităţilor, aspiraţiilor şi a fi însuşită de utilizatori, o
locuinţă solicită un grad de adecvare între:
 - tipul de organizare, structurare
- modul de viaţă
- modul de locuire.
Modul de locuire reprezintă modul de utilizare al locuinţei, în sens restrâns, al
ansamblului clădirilor auxiliare şi al prelungirilor locuinţei la nivelul aşezării umane,
pentru satisfacerea funcţiunilor specifice, din punct de vedere fizic şi spiritual.
Deşi cerinţele biologice nu s-au modificat substanţial, evoluţia modului de
locuire se manifestă în domeniul confortului fizic: temperatură, umiditate,
ventilaţie, iluminat, echipare sanitară, al preparării alimentelor.
Progresul tehnic a adus cu sine o serie de avantaje în domeniile mai sus
amintit, dar şi al confortului acustic, controlului vecinătăţilor, securităţii, asigurând şi
protecţia psihică a individului şi familliei.
Progresul tehnic a adus şi posibilităţi de informare şi contact (telefon, radio,
tv, internet,) la nivelul locuinţei, dar, o serie de funcţiuni, în care contactele
interumane se manifestă în spaţiul public activând contacte sociale directe, se pot
restrânge în spaţiul locuinţei conducând la izolare şi lipsă de participare.

DIFERENŢA ÎNTRE LOCUIREA URBANĂ ŞI CEA RURALĂ

În ţările dezvoltate – industrializate şi urbanizate, locuinţele de la oraş şi de la

sat nu se deosebesc în esenţă în privinţa: dimensiunilor, organizării interioare,
confortului, dotării tehnice.
 Diferenţele apar în afara locuinţei, la nivelul:
- vecinătăţilor imediate,
- al ansamblului
- al aşezării umane în totalitatea ei.
Locuinţa urbană are drept caracteristică organizarea complexă a unei cantităţi
net superioare de celule de locuit în agregate de locuire urbană.
Modul de grupare a unităţilor individuale îl reprezintă clădirile de locuit colective
sau semicolective. O caracteristică importantă a modului de locuire urbană ca
urmare a utilizării acestor agregate de locuire îl reprezintă :
densitatea /unitatea teritorială care este net superioară celei a satului.
Locuinţa rurală este în general autonomă şi autoeficientă, putându-se
realiza pe o anumită suprafaţă de teren cele necesare traiului individual sau familial.
Locuinţa urbană utilizează aceeaşi suprafaţă de teren în sensul unei dezvoltări
cantitative şi depinde de celelalte componente ale oraşului şi teritoriului
înconjurător pentru producerea hranei, energiei.
Diferenţierea între locuirea urbană şi cea rurală este dată de caracteristicile
calitative, ritmul, intesitatea, diversitatea relaţiilor şi opţiunilor posibile în cadrul
locuirii urbane, atât la nivel funcţional, social, cultural, la nivelul relaţiilor dintre
locuinţe şi celelalte componente ale habitatului uman.
 Locuirea rurală poate avea toate avantajele tehnice, dotările specifice oraşului,
dar ritmul rămâne lent.
Categoriile sociale sunt mai puţin diferenţiate de la periferie spre centru.
CONCEPTUL DE LOCUIRE:
Poate fi definit ca un sistem variabil de structuri funcţionale, coordonate
complex pe mai multe niveluri de integrare (individuale, familiale, dar şi sociale,
plecând de la cele strict funcţionale – ajungând la cele culturale) capabile să
funcţioneze şi să evolueze în timp şi spaţiu.
Depăşind nivelul individului (nici acesta simplu) legată de conceptul de locuire
se manifestă viaţa de familie care se exprimă ca o funcţie variabilă în timp şi spaţiu
(atât în cadrul locuinţei cât şi în prelungirile acesteia).
Variabilă în timp – ritmul vieţii de familie în funcţie de unitatea de timp.
- 24 ore – perioade strict delimitate:
ritmul de zi, cu activitati consumatoare de energie
ritmul de noapte, cu perioade de refacere
- 7 zile – ritmul săptămânal al zilelor lucrătoare şi de repaos.
- 365 zile – perioadă de activitate
- perioadă/e de vacanţă
- activitate – repaos
- ritmul anotimpurilor: fiecare îşi pune amprenta diferit asupra diferitelor tipuri
de activităţi umane, diferite tipuri de repaos (la…. 365 zile) şi nu în ultimul rând
asupra fizicului şi psihicului fiecărui individ, mai puţin a familiei în totalitatea ei.
 - cadenţa generaţiilor care prezintă pe parcursul unei singure generaţii
schimbări (naştere, căsătorie, copii, moarte).

Locuinţa urbană se mai caracterizează prin:

- diversitatea şi complexitatea rezolvărilor funcţionale
- complexitatea ansamblului aşezării umane dezvoltate:
- mult mai alert,
- mult mai sensibilă la perceperea etapelor de dezvoltare, acestea
împreună cu alte momente istorice fiind memorate în structura urbană.

Modul de locuire are un caracter evolutiv implicând atât însumări cantitative

cât şi salturi calitative, ca urmare a transformărilor din cadrul evoluţiei politice,
sociale, economice şi culturale.
Atât la nivelul individului cât şi al grupului familial, evoluţia modului de locuire se
înscrie în mecanismul trecerii de la necesitatea-aspiraţie, la necesitatea-obligaţie.
Necesitatea- obligaţie reprezintă posibilitatea de utilizare a unei locuinţe care
din punct de vedere cantitativ şi calitativ asigură un minim de condiţii.
Acest minim absolut are un caracter relativ şi este supus contextului istoric,
economic, modelelor de cultură specifice.
Noţiunea de locuinţă minimală este interpretabilă, dar ea trebuie să asigure un
minim de satisfacere a necesităţilor şi confortului.
 Pentru un anumit moment necesitatea-obligaţie reprezintă nivelul minim
admisibil care permite individului şi familiei sale acceptarea într-o comunitate
constituită. În cazul în care familia nu îşi poate permite o locuinţă la nivelul minim
impus de comunitate, comunitatea îşi rezervă dreptul şi răspunderea, sau aşa ar
trebui, să rezolve această problemă.
Aceasta se rezolvă prin locuinţa socială, realizată de stat, o intervenţie
exterioară, în afara posibilităţilor individului sau familiei. Dar condiţiile de suprafeţe,
dotare, confort sunt la nivelul standardelor pe care societatea şi le-a impus.
Necesitatea-aspiraţie reprezintă imaginea locuinţei dorite sau a îmbunătăţirilor
dorite locuinţei existente. Este o proiecţie de viitor.
Este generată de:
- creşterea posibilităţilor materiale
- modificarea componenţei familiei
- exigenţe de reprezentare.
Satisfacerea acestor aspiraţii este legată de:
- posibilităţi materiale individuale – în acest caz devenind o acţiune individuală
punctuală
- dezvoltarea economică şi tehnologică a societăţii
- o orientare a resurselor către un domeniu sau altul, în cazul de faţă al
locuinţei.
 În momentul creşterii nivelului de exigenţe în domeniul realizării locuinţei,
necesitatea-aspiraţie devine necesitate-obligaţie, dorinţa ajunge realitate dar
concomitent se nasc aspiraţii noi şi procesul se repetă.
Locuinţa urbană nu funcţionează izolat, ci în corelare cu extensiile sale şi
dotările aferente, complicând procesul.
Individul în primul rând tinde să-şi rezolve problema locuinţei proprii la nivelul
primei sale arii de aspiraţie, fără să îl intereseze celelalte dotări de folosinţă
colectivă. Dar colectivitatea ca ansamblu, are nevoie de acestea şi trebuie să
coordoneze realizarea celor două sfere ale locuirii: sfera privată şi sfera colectivă.

Locuirea este astfel definită prin caracterul ei bivalent – individual –social şi

privat - public – al relaţiei dintre necesitatea-obligaţie şi necesitatea-aspiraţie.
În mod ideal ar trebui ca transformarea necesitate-aspiraţie în necesitate-
obligaţie să se desfăşoare în două procese paralele concomitente. Ele sunt
subordonate însă posibilităţilor materiale şi politicilor de stabilire a priorităţilor de
realizare.
La rândul ei, politica de realizare este supusă presiunilor dintr-o sferă sau alta,
dar de obicei din sfera privată, astfel încât realizările din domeniul colectiv trec pe
plan secund.
Când aspiraţiile din zona privată rămân inaccesibile sau realizarea lor trece într-
un plan temporal îndepăratat, creşte presiunea în domeniul colectiv.
 FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE LOCUINŢEI

Izolat sau în grup, existenţa umană se consumă pe două coordonate: timp şi

spaţiu.
Din punct de vedere temporal, existenţa umană se dezvoltă conform umor
ritmuri (zi-noapte, săptămânal, anotimpuri, vârsta) care marchează profund atât
omul cât şi spaţiul locuit de acesta. La nivel individual, dar mai ales la nivel familial
locuinţa este cel mai mare consumator de timp.
Definită ca un adăpost la început, locuinţa a evoluat odată cu omul şi a
contribuit activ la afirmarea condiţiei umane şi în ciuda asemănărilor fizice dintre
indivizi a fost marcat şi a afirmat diferenţele socio-culturale.
Adăpostul primar a avut funcţii pasive de protecţie şi apărare. În timp, locuinţa a
păstrat funcţia de protecţie faţă de condiţiile climatice, a transferat funcţia de
apărare în domeniul asigurării intimităţii şi a dezvoltat alte funcţii, unele cu caracter
stimulator.
Unele dintre funcţiunile locuinţei ţin de existenţa materială, fizică, altele da viaţa
spirituală. Primele le condiţionează pe cele din urmă, acestea având însă un rol
decisiv în dezvoltarea personalităţii umane.
Funcţiunile de utilitate strict materială conturează programul locuinţei minimale.
Creşterea … unor noi funcţiuni legate de viaţa spirituală deplasează locuinţa în
domeniul reprezentării.
 Le Corbusier susţine că locuinţa este un înveliş care răspunde anumitor cerinţe
şi stabileşte raporturi juste între ambientul cosmic şi fenomenele biologice umane.
LC Programe pentru studiul funcţiei de locuire:
Cerinţe fiziologice
Probleme: - protecţia de intemperii
- protecţia de frig şi cald
- protecţia contra zgomotului
- ventilare, aerare
- iluminare, însorire
- somn, odihnă
- alimentaţie, băutură
- igienă
Cerinţe materiale:
Probleme: - întreţinerea … şi echipamentului, îmbrăcămintei, etc.
- activităţi domestice
- creşterea copiilor
- deplasare circulaţie
- bilanţ
Cerinţe psihologice:
Probleme: - estetice (spaţii interne, pereţi, vederi, terase, mobilier, …, …,
circulaţie)
 - ale vieţii locuinţei propriu-zise (independenţa individului, echilibrul
familial, educaţia copilului, servicii domestice, prietenii)
- ale vieţii în unitatea de locuit (independenţa familiilor, raporturi de
vecinătate, prelungirile locuinţei)
Este un program calitativ pentru definirea ordinului de mărime conformă pentru:
locuinţă, prelungirile sale, unitatea de locuit.
La definirea acestor categorii de probleme trebuie luate în considerare şi
condiţia socială a familiei, vârsta componenţilor acesteia, gusturile membrilor,
numărul de persoane.

Ca urmare, funcţiile locuinţei pot fi formulate astfel:

1.Protecţia şi igiena corporală
• Implică: - grad de izolare
- confort hidrotermic
- ventilare
- însorire
- igienă + echipamene necesare şi evacuarea deşeurilor
• Spaţii specializate: - baia
- grupul sanitar
• Prelungiri în exterior: - boxă publică
- dotări sportive
2.Refacerea forţei de muncă
 • Implică: - alimentaţie
- odihnă
• Spaţii specializate: - alimentaţie – bucătăria
- loc de luat masa
- odihnă – camera propriu-zisă
- dormitorul
• Prelungiri în exterior – alimentaţie – restaurant, etc.
- odihnă – hoteluri, cabane
Foarte importantă – retragerea individului – legată de funcţia de odihnă pasivă,
de necesitatea introspecţiei, are funcţia de echilibrare psihologică şi vecinătate
afectivă, necesită controlul accesului, zgomotului, luminii.
Îndeplinite aceste condiţii, echilibru psihologic, introspecţie, primul plan al
acţiunilor viitoare se proiectează în planul imediat all locuinţei şi al componenţei
familiei.

3.Viaţa de grup
 PROGRAM PENTRU STUDIUL FUNCŢIEI DE LOCUIRE
(Le Corbusier)

CERINŢE FIZIOLOGICE
- protecţia de intemperii;
- protecţia de frig şi cald;
- protecţia contra zgomotului;
- aerare, ventilare;
- iluminare, însorire;
- somn, odihnă;
- alimentaţie;băutură;
- igienă.
CERINŢE MATERIALE
- întreţinerea localului şi echipamentului;
- întreţinerea îmbrăcămintei;
- activităţi domestice;
- creşterea copiilor;
- deplasare, circulaţie,
- bilanţ.
CERINŢE PSIHOLOGICE
- estetice (spaţii interne,pereţi,vederi,terase,mobilare,grădini, edicule);
- ale vieţii locuinţei (independenţa individului,echilibrul familial, educaţia copiilor,
servicii domestice, prietenii);
 - ale vieţii în unitatea de locuit (independenţa familiei,raporturi de vecinătate,
prelungirile locuinţei).

A. FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE LOCUINŢEI

1 – Protecţie şi igienă corporală
- adăpost, protecţie, izolare, confort higrotermic, ventilare,însorire
- igienă, echipamente necesare, evacuare deşeuri
- spaţiu specializat: baia, grupul sanitar
2 – Refacerea forţei de muncă
- alimentaţie,
- spaţiu specializat: bucătăria
- odihnă: pasivă, activă
- spaţiu specializat: dormitorul, alte spaţii interioare sau exterioare
3 – Retragerea în intimitate
- odihna pasivă, introspecţia, echilibrare psihologică, securitate afectivă
- spaţiu specializat: dormitorul
4 – Viaţa de grup
- contacte între membri familiei, educarea copiilor, contacte sociale restrânse
- spaţiu specializat: camera de zi, (spaţiu plurifuncţional)

B. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE
B.1. Subfuncţiuni de locuire la nivelul individului
1 - subfuncţiuni specifice
- subfuncţiuni anabolice
 - subfuncţiuni simbolice
2 - subfuncţiuni nespecifice
- subfuncţiuni catabolice
- subfuncţiuni simbolice
B.2. Subfuncţiuni de locuire la nivelul familiei
1 - subfuncţiuni anabolice
2 - subfuncţiuni simbolice
3 - subfuncţiuni catabolice

B. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE

B.1. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE LA NIVELUL INDIVIDULUI

1- Subfuncţiuni specifice
1.1 - Subfuncţiuni anabolice:
- Regenerativ biologice:
- Regenerativ psihice
- De protejare fiziologică
- De protecţie psihologică
- De protecţie a bunurilor
1.2 - Subfuncţiuni simbolice:
- De integrare în mediul ambiant
- De integrare socială
- De integrare culturală
2- Subfuncţiuni nespecifice
 2.1 - Subfuncţiuni catabolice
- Informaţional – formative
- Productiv – creative
- De recreaţie şi loisir
2.2 - Subfuncţiuni simbolice
- De relaţii familiale
- De contacte sociale

B.2. SUBFUNCŢIUNI DE LOCUIRE LA NIVELUL FAMILIEI

2.1 - Subfuncţiuni anabolice
- Satisfacerea cerinţelor individuale ale fiecărui membru al familiei
- Biologice colective
- Psihologice colective
2.2 - Subfuncţiuni simbolice
- Integrarea funcţiilor simbolice individuale
- De integrare socio – familială
2.3 - Subfuncţiuni catabolice
- Suma funcţiilor catabolice individuale
- Productiv creative