UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE

“Definirea strategiei de campanie electorală a

Partidului Conservator la alegerile pentru
Parlamentul European din 2014”

Guvernanța Uniunii Europene: Teorii și practici

Prof. univ. dr. Radu CARP Student SPR, Anul I,

Mohan Aurelian

2015
 DATE GENERALE DESPRE UNIUNEA EUROPEANĂ

Având cel mai mare P.I.B din lume (aprox. 18 500 de miliarde de dolari 1), o implicare
substanțială în majoritatea politicilor economice mondiale – în prezent se negociază
Parteneriatul transatlantic de comerț și investiții cu S.U.A. – sau în rezolvarea unor probleme
de ordin mondial precum: schimbările climatice, creșterea constrângerilor legate de resurse,
criza financiară și impactul acesteia la nivel mondial, relativa lipsă de progres în statele
afectate de conflicte și fiind cel mai mare bloc comercial din lume, Uniunea Europeană este
considerată un actor de o importanță magistrală pe scena politică globală.
În concordanță cu acest fapt, se impune o cunoaștere exhaustivă a organizării politice,
a factorilor decizionali și a modului de desfășurare a guvernării Uniunii Europene. Din cauza
structurii sale (formată din 28 de state membre), guvernarea U.E. se dovedește a avea un grad
mare de complexitate, remarcându-se prin unicitate în rândul sistemelor politice. Funcțio-
narea ei are loc în cadrul competențelor acordate de tratate, se bazează pe principiul
subsidiarității – care stipulează că o acțiune va fi întreprinsă doar în cazul în care un obiectiv
nu poate fi atins într-un mod satisfăcător de către statele membre fără ajutor comunitar – și se
realizează printr-un sistem de instituții supranaționale independente și interguvernamentale
care iau decizii prin negociere între membrii U.E. Dintre acestea amintim: Parlamentul
European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană și Consiliul European.
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene alcătuiesc puterea legislativă -
competențele de examinare și amendare ale legislației se împart între cele două – și puterea
bugetară (bugetul este stabilit de către cele două instituții, pe baza propunerilor Comisiei
Europene, dar decizia finală a adoptării bugetului revine Parlamentului). În prezent, conform
Tratatului de la Lisabona (în vigoare din 1 decembrie 2009), Parlamentul European are 751
de membri din cele 28 de state membre; numărul de mandate este repartizat pe țări în funcție
de mărimea lor, iar printre altribuțiile sale se mai regăsesc supravegherea democratică a
tuturor instituțiilor U.E. și ratificarea tratatelor negociate de Comisie și de Consiliul Uniunii
Europene.
Pe lângă atribuțiile enumerate, identificăm, în cazul Consiliului Uniunii Europene,
alte câteva sfere de competență, precum2: coordonarea politicilor economice ale statelor
membre (realizată, desigur, în baza unor orientări generale în acest domeniu); coordonarea
politicilor în domeniul educației, ocuparea forței de muncă sau sănătatea publică; elaborarea
PESC (politica externă, securitatea și apărarea – domenii în care Consiliul este principalul for
de desfășurare a cooperării între state) și coordonarea JAI (Justiție și Afaceri Interne – în
vederea combaterii infracțiunilor transfrontaliere).
În ceea ce privește atribuțiile de ordin executiv, acestea sunt exercitate de către
Comisia Europeană, cele mai însemnate funcții ale ei fiind3: dreptul de inițiativă în elaborarea
actelor comunitare; gestionarea și implementarea politicilor, programelor și bugetului U.E.;
vegherea asupra aplicării dispozițiilor Tratatelor și a deciziilor specificate în cadrul acestora și
reprezentarea U.E. în cadrul forumurilor internaționale.

1
International Monetary Fund. (2015) World Economic Outlook Database, April 2015. [Online]
Available at: http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2015/01/weodata/index.aspx [Accesat 26
Aprilie 2015]
2
BĂRBULESCU, I.G. & RĂPAN, D. (2009) Dicționar explicativ trilingv al Uniunii Europene. Iași:
Editura Polirom, 229-231.
3
Ibid., 179-180.

1
 Referitor la Consiliul European4, acesta este supus unei duble interpretări: prima
accepțiune face referire la o formațiune specială a Consiliului U.E., la care participă șefii de
guvern și de stat, iar cea de-a doua accepțiune consideră Consiliul European ca un summit.
Însă, odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, i se acordă statutul de instituție euro-
peană. Sub aspect funcțional, acesta conferă Uniunii Europene impulsul necesar dezvoltării și
definirii orientărilor politice generale, în conformitate cu articolul 4 al Tratatului privind
Uniunea Europeană.
În urma unei analize aprofundate a modelului de guvernare european, am sesizat
importanța Parlamentului European în angrenajul politico-legislativ al Uniunii Europene,
fiind singura instituție ai cărei membri sunt aleși direct de cetățenii statelor membre. Prin
urmare, PE simbolizează aplicarea democrației în structura instituțională a U.E. și constituie
un element unic în teoria relațiilor internaționale prin compoziția sau competențele aferente 5.
Rolul pe care PE îl are în procesul de elaborare a normelor comunitare și în cel de adoptare a
bugetului impune necesitatea cunoașterii în detaliu a structurilor sale, a partidelor care au
reprezentanți aici și, în cele din urmă, a mecanismelor democratice care au facilitat prezența
respectivelor partide în această instituție.
Plecând de la această miriadă de considerente, lucrarea de față își propune să studieze
în mod exhaustiv campania electorală pentru alegerile europarlamentare din anul 2014 a unui
partid politic semnificativ la nivel european. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, am ales
Partidul Conservator din Marea Britanie, unul dintre cele mai mari și mai importante partide
politice la nivel național, dar și la nivel comunitar. Pentru a facilita o bună înțelegere a strate-
giei electorale folosită de partidul în cauză, vom prezenta procedura de vot la nivelul U.E. –
implicit procedura specifică Regatului Unit – date generale despre alegerile europarlamentare
din Marea Britanie (din 1979 până în 2014) și vom realiza o serie de comparații, atât cu restul
partidelor din același spațiu geografic, cât și cu cele mai proeminente partide din România.
Am ales să facem această paralelă – partide europarlamentare românești, partide europar-
lamentare englezești – din două motive: în primul rând, în acest fel se poate evidenția cu
succes diferența de implicare și abordare dintre formațiunile politice avute în vedere; iar, în al
doilea rând, partidele autohtone fiind familiare cetățeanului român, se pot cu ușurință
identifica și disemina, la nivelul societății civile, soluții pentru rectificarea strategiilor
deficitare ale acestora.

Date despre alegerile europarlamentare la nivel comunitar

Alegerile pentru Parlamentul European au loc cu regularitate, o dată la 5 ani, iar

ultima dată când s-au desfășurat a fost în perioada 22-25 mai 2014. Locurile atribuite fiecărui
stat membru sunt calculate în funcție de populație, acestea variind de la 6 pentru Luxemburg,
Estonia, Cipru și Malta, până la 96 în cazul Germaniei – cel mai populat stat al U.E.
Ratificarea Tratatului de la Lisabona a dus la scăderea numărului de europarlamentari
la 751, iar Marii Britanii îi sunt oferite 73 de locuri, alese în 12 regiuni (circumscripții)
electorale, fiecare reprezentată de un număr între 3 și 10 parlamentari.
Inițial, membrii Parlamentului European erau numiți de către parlamentele naționale,
abia din anul 1979 această procedură s-a schimbat cu votarea directă de către cetățenii U.E.

4
BĂRBULESCU, I.G. & RĂPAN, D. (2009) Dicționar explicativ trilingv al Uniunii Europene. Iași:
Editura Polirom, 246-247.
5
Ibid., 488-489.

2
Procedurile pentru alegerea europarlamentarilor sunt reglementate atât de către legislația
comunitară care prevede măsuri comune tuturor statelor membre, cât și de dispozițiile
naționale care variază de la o țară la altă.

i. Norme comune la nivelul Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht (din 1992) a fost primul care a reglementat că alegerile

pentru Parlamentul European trebuie organizate în concordanță cu un set uniform de reguli la
nivel comunitar. Articolul 223 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (Treaty on
the Functioning of the European Union - TFEU) reglementează că alegerile trebuie să aibă la
bază sufragiul universal și direct. Totodată, conform articolului 22 al TFEU, se oferă fiecărui
cetățean european, rezident al unui stat membru U.E. altul decât cel de origine, dreptul de a
vota și de a participa, din postura de candidat, la alegerile europarlamentare pentru statul
respectiv. Odată cu ratificarea Tratatului de la Lisabona, posibilitatea de a vota și de a
participa din postura de candidat la alegerile anterior menționate, a primit statutul de drept
fundamental în conformitate cu articolul 29 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene.
Regăsim, pe lângă aceste dispoziții din tratate, în legislația U.E. o serie de reguli cu
caracter comun, precum cele care vizează folosirea reprezentării proporționale, fie având în
vedere utilizarea sistemului de vot pe liste de partid, fie a votului uninominal transferabil
(STV - Single transferable vote). În plus, legislația comunitară prevede unele funcții incom-
patibile cu cea de europarlamentar: membru al unui parlament sau guvern național, ori un
membru activ al unei instituții europene. În completarea acestor dispoziții, legislațiile unor
state membre prevăd și ele alte incompatibilități.
Referitor la datele perioadei electorale, acestea sunt fixate la nivelul instituțiilor
Uniunii Europene, iar datele de votare specifice fiecărei țări și orele de deschidere ale urnelor
sunt setare în conformitate cu legile electorale naționale (sau pot varia și în funcție de
tradiții). Spre exemplu, în anul 2014 primele țări care au votat au fost Olanda și Marea
Britanie pe data de 22 mai; Irlanda pe 23 mai; Lituania, Malta, Slovacia și Cehia pe 24 mai;
iar celelalte 21 de state au votat pe 25 mai.

ii. Dispoziții naționale

În ciuda reglementărilor U.E., în cea mai mare măsură, alegerile pentru PE sunt orga-
nizate în conformitate cu legislația națională în vigoare. Sistemul electoral folosit în Marea
Britanie (mai exact în Marea Britanie, Scoția și Wales) este unul de reprezentare propor-
țională cu liste închise, în care partidele elaborează liste electorale ce ordonează candidații în
ordinea încrederii oferite, a poziționării în sondaje și a notorietății. Prin urmare, cetățenii
votează partidul preferat. Locurile în PE sunt alocate în runde succesive folosind sistemul de
cote d’Hondt. În fiecare rundă, voturile oferite fiecărui partid sunt împărțite la numărul de
locuri plus unul pe care partidul le-a primit deja în regiune. Partidul cu cel mai mare total
rămas din runda respectivă câștigă locul în PE. Spre deosebire, în Irlanda de Nord se
folosește votul uninominal transferabil, prin care se redistribuie surplusul de voturi a celor

3
aleși și a celor eliminați la candidații rămași în cursa electorală.
Fiecare stat membru are posibilitatea de a institui propriile circumscripții electorale
(Regatul Unit este împărțit în 12 astfel de regiuni: 9 ale Angliei, Scoția, Țara Galilor/ Wales,
Irlanda de Nord), la nivel european existând doar patru țări care preferă utilizarea acestor
„regiuni” electorale: Franța, Irlanda, Italia și Regatul Unit. Alte patru țări: Germania, Belgia,
Olanda și Polonia, organizează la rândul lor circumscripții regionale, dar rezultatele alegerilor
sunt determinate la nivel național6.
În toate statele membre, vârsta minimă pentru exercitarea votului la alegerile europar-
lamentare este de 18 ani, excepție făcând Austria, unde legea permite acest drept de la 16 ani.
În afară de cerința de deținere a cetățeniei a unui stat membru U.E., care este comună pentru
toate statele membre (cu excepția Regatului Unit, unde anumiți cetățeni ai Commonwealth
au, de asemenea, dreptul de a vota și candida la alegerile pentru Parlamentul European),
normele care reglementează eligibilitatea de a candida pentru funcția de europarlamentar
variază de la o țară la alta. Singurele țări în care votul este obligatoriu sunt: Grecia, Belgia,
Luxemburg și Cipru.

Partidele politice europene și grupurile politice

din Parlamentul European

Un partid politic european este o organizație care urmărește un program politic

anume, formată din mai multe partide naționale, majoritatea acestor formațiuni fiind repre-
zentate în PE prin intermediul unui grup politic. Numărul grupurilor politice a înregistrat
variațiuni minore de-a lungul timpului: 7 în 1979, 10 în 1989 și tot 7 în 1999, iar în legisltura
2009-2014 erau 7 grupuri politice și mai mult de 150 de partide naționale în PE.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE ÎN REGATUL UNIT

Din anul 1999, membrii Parlamentului European, reprezentanți ai Regatului Unit, au

fost aleși pe baza unui sistem de vot pe liste de partid, în cazul Angliei, Țării Galilor și
Scoției, iar în cazul Irlandei de Nord (din 1979) pe baza votului uninominal transferabil.
Practic, adoptarea acestui sistem de vot, elaborat pe principiul reprezentării proporționale a
dus la creșterea reprezentării partidelor mici, pe când, sistemul anterior (cel care avea mai
multe voturi câștiga alegerile) împiedica partidele cu un număr moderat de voturi, dar
puternic răspândite geografic să primească locuri în PE. Exemplul cel mai concludent este
Partidul Verde, care la alegerile din 1989 deși a obținut 15% din voturi nu a primit niciun loc
de europarlamentar.

Alegerile europarlamentare din Regatul Unit – 2009

Rezultatele total neașteptate înregistrate la alegerile europarlamentare din 2009, la

alegerile generale din 2010 și la alegerile europarlamentare din 2014, ne-au convins să ale-

6
Uniunea Europeană. INTERNATIONAL AFFAIRS AND DEFENCE SECTION (2014) European
Parliament elections 2014. London: House of Commons Library

4
gem Regatul Unit ca țară de referință pentru acest studiu, întrucât partidele istorice
consacrate, Partidul Conservator și Partidul Labourist, în ciuda unor poziționări favorabile
înaintea campaniilor electorale, au fost supuse unor eforturi substanțiale pentru a câștiga
alegerile, iar în unele cazuri (pe care le vom detalia în continuare) au pierdut scrutinele la
care au participat. Schimbările frecvente ale preferințelor alegătorilor într-un interval relativ
scurt de timp (5 ani în care au fost 3 alegeri electorale) denotă o inconsistență la nivelul
politicilor adoptate, lipsa unei bune capacități de adaptare la evenimentele socio-economice
neașteptate care s-au ivit și strategii deficitare, ineficient implementate – în cazul partidelor
aflate la putere – sau campanii electorale instrumentate inteligent și măsuri eficace de
atragere a electoratului în cazul partidelor aflate în opoziție sau în cazul partidelor care jucau
un rol secundar pe scena politică națională.
Alegerile europarlamentare din data de 4 iunie 2009 s-au soldat cu o suită întreagă de
noutăți: scăderea semnificativă a sprijinului pentru Partidul Labourist (15,7% din voturi),
acesta clasându-se pe poziția a treia, în urma partidului UKIP (Partidul Independeței Marii
Britanii – cu 16,5% din voturi) care s-a clasat pentru prima dată în istoria sa (de la formarea
sa în 1993) pe locul al doilea într-o cursă electorală majoră, cu un număr egal de locuri în PE
ca și Partidul Labourist (13 de locuri). Totodată, a fost pentru prima dată în istoria alegerilor
din Marea Britanie când un partid aflat la guvernare a fost întrecut în voturi de un partid fără
reprezentanți în Camera Comunelor. De semenea, pentru prima dată Partidul Național Scoțian
(SNP - Scottish National Party) a avut cea mai mare pondere a voturilor din cadrul alegerilor
europene din Scoția, iar pentru prima dată din anul 1918 încoce, Partidul Labourist nu a
câștigat alegerile din Țara Galilor. Partidul Conservator, pe de altă parte, a câștigat în toate
regiunile Marii Britanii, excepție făcând partea de nord-est, cu un procentaj de 27.7% din
voturi și asigurându-și 26 de locuri în PE.
La acest scrutin Partidul Conservator a fost favorizat de rezultatele de la alegerile
generale din 2005, de campania electorală aferentă (când a militat pentru limitarea imigrației,
reducerea criminalității sau îmbunătățirea spitalelor slab gestionate), dar și de campania dusă
în 2009 pentru europarlamentare: când milita pentru relații transatlantice puternice, relații
economice îmbunătățite ale U.E. cu China și India, aderarea unor noi state la Uniunea
Europeană (precum cele Balcanice sau Turcia), respingerea unei Constituții a U.E. (și a
succesorului său, Tratatul de la Lisabona), implicit respingerea creșterii puterii Bruxelles-ului
și recuperarea abilității de reglementare la nivel național în ceea ce privește domeniul social
și al muncii. Dezbaterea electorală a fost câștigată cu ajutorul propunerilor care au vizat în
special o mai mare descentralizare a Uniunii Europene (nu doreau transferarea mai multor
puteri/competențe către U.E.), păstrarea lirei ca monedă națională (respingerea vădită a
posibilității intrării în Zona Euro), eliminarea reglementărilor inutile privind funcționarea
întreprinderilor mici și reducerea costurilor pentru consumatori (prin diverse reglementări).
Prin urmare, putem defini strategia de campanie a Partidului Conservator la alegerile
europarlamentare din anul 2009 prin: susținerea unor reforme sau puncte de vedere care erau
majoritar sau aproape majoritar contrare celor înaintate de partidele contracandidate, prin
accentuarea individulismului Marii Britanii – problemele naționale se pot rezolva cu mai
mare ușurință prin mijloace interne, intervenția U.E. fiind indezirabilă; prea multe puteri
delegate către Bruxelles duce inevitabil la creșterea birocrației și la imposibilitatea
soluționării dezbaterilor interne; acceptarea intrării în Zona Euro va avea ca efect creșterea
dobânzilor, în defavoarea investitorilor și a patronilor – prin existența unei campanii de
informare bine organizată care și-a făcut simțită prezența în mass media (inclusiv în mediul

5
online: site al campaniei, manifest în format electronic 7, diseminare mesaje de campanie prin
intermediul YouTube și al site-urilor de socializare), interesul ridicat arătat de conservatori în
a revitaliza economia și pentru păstrarea sumelor stabilite la momentul respectiv cu care
Regatul Unit contribuia la bugetul U.E. Aceste caracteristici ale abordării Partidului
Conservator, dublate de promovarea cu succes a activității europarlamentarilor conservatori
din legislatura precedentă a facilitat obținerea unui procent însemnat din totalul voturilor și
câștigarea alegerilor.
Succesul de la alegerile europarlamentare din 2009 al UKIP poate fi explicat în mare
parte prin atitudinea sa politică inovatoare, din perioada 2006-2009, când noul lider, Nigel
Farage, a extins orizontul ideologic al partidului prin implementarea unui conglomerat de
măsuri de centru-dreapta (milita pentru taxe și impozite mai mici), liberale (se opunea cărților
de identitate) și autoritare (blocarea pe o perioadă de 5 ani a imigrației spre Marea Britanie).
În acea perioadă conducerea UKIP critica fervent eurosceptismul moderat al Partidului
Conservator, iar prin adoptarea unei poziții puternic eurosceptice, care urmărea în primul
rând independența Regatului Unit față de U.E., UKIP exploata posibilitatea demonstrată în
anumite studii de la începutul anilor 2000’ 8- Ferrara & Weishaupt 2004; Hix & Marsh 2007;
Hobolt et al. 2009 - de a acapara un număr însemnat de voturi la următoarele alegeri. Lucru
care s-a și întâmplat.
Anumite studii (Ford et al. 2011) au arătat că cele mai însemnate procente din totalul
de voturi ale UKIP proveneau din zonele în care existau proporții mari de persoane cu vârsta
de peste 65 ani, în special în zonele rurale din sudul Angliei sau Midlands – în zonele de
coastă (Curtice & Steed 2000:249). Totodată, UKIP a obținut puține voturi în Scoția și în
nodrul Marii Britanii – fapt ce a determinat unii specialiști a remarca similarități între această
hartă electorală și cea a Partidului Conservator (implicit dezvoltarea ipotezei unei migrații a
electoratului conservator spre UKIP), pe când alți specialiști (McLaren 2006: 40-3) atribuie
succesul UKIP în zonele rurale unei concepții negative a fermierilor asupra politicilor din
domeniul agriculturii ale U.E.

Alegerile europarlamentare din Regatul Unit – 2014

Ultimele alegeri europarlamentare din Regatul Unit s-au desfășurat pe data de 22 mai
2014 și au coincis cu alegerile locale din Anglia și Irlanda de Nord. Acest scrutin electoral a
fost marcat de numeroase surprize, întrucât a fost pentru prima dată în 108 ani (din 1906
încoace) când un partid, altul decât cel Labourist sau Conservator, a câștigat alegeri majore la
nivel național. Concomitent, a fost prima dată din 1910 încoace, când un partid, altul decât
cele două mari partide istorice, a câștigat cel mai mare număr de locuri la alegeri naționale.
Dacă în urmă cu 5 ani, Partidul Conservator se plasa pe primul loc, la aceste alegeri,
el s-a clasat abia pe locul al treilea, cu 23.1% din voturi și 19 locuri în PE (cu 7 mai puțin ca

7
The Conservative Party. (2009) Vote for change. European election Manifesto. [Online] Available at:
http://conservativeeurope.com/downloads/publications/euro-manifesto-2009.pdf [Accesat 26 Aprilie
2015]
8
Posibilitatea ca un partid cu o viziune extremistă atât pro-, cât și contra-U.E., aveau șanse
mari să obțină majoritatea voturilor alegătorilor, în ciuda rezultatelor ultimelor alegeri gene-
rale.
6
în legislatura precedentă). Pe de altă parte, UKIP a reușit să câștige alegerile cu 26,6% din
voturi, atribuindu-și 24 de locuri în Parlamentul European, cu 11 mai multe decât în 2009.
Partidul Labourist s-a clasat al doilea, la o diferență de doar 2% de UKIP, cu 24,4% din voturi
și 20 de locuri câștigate în PE (dar cu 7 locuri în plus față de 2009).
Având în vedere rezultatele alegerilor generale din 2010 – Conservatorii au ajuns la
guvernare într-o coaliție, dar în urma unor rezultate extrem de favorabile – și suma de 2,96
milioane de lire pe care aceștia au investit-o în campania pentru europarlamentare (sumă
egală cu cea atribuită de către UKIP) putem identifica strategia deficitară aleasă de către
Partidul Conservator și modul inadecvat de implementare a acesteia, care au culminat cu o
clasare sub așteptări în ultima cursă electorală.
În ceea ce privește UKIP, primul pas bine făcut în alegeri a fost câștigarea dezbaterii
televizate din data de 26 martie 2014, dintre Nigel Farage și Nick Clegg – liderul Partidului
Liberal Democrat – pe tema apartenenței Regatului Unit la U.E. (după sondajele YouGov,
57% din cei întrebați au afirmat că N. Farage a câștigat dezbaterea). Acest insucces a afectat
și clasările în sondaje ale Partidului Conservator, întrucât Liberalii se aflau la guvernare într-o
coaliție cu Conservatorii. Un deznodământ asemănător l-a avut și dezbaterea de la BBC Two
din 2 aprilie 2014 – Nigel Farage câștigă detașat împotriva lui Nick Clegg. David Cameron și
Ed Miliband au refuzat să participe la aceste dezbateri televizate.
În ceea ce privește strategia partidelor remarcăm următoarele: Partidul Conservator –
la fel ca și în campania europarlamentară din 2009 – se opune unei mai puternice integrări în
U.E., dar nu sprijină ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană; se confruntă însă cu o
mișcare eurosceptică puternică în interiorul său – pe care nu reușește să o managerieze
eficient; continuând linia programului politic susținut în 2009 – promite un referendum de
rămânere/ieșire din U.E., mai multe puteri alocate guvernului național, independență
economică (refuză intrarea în Zona Euro), o putere mai mare a justiției naționale și sunt
evidențiate tăieri bugetare la nivelul U.E. influențate de către europarlamentarii conservatori
ce au scutit plătitorii de taxe englezi cu peste 8 miliarde de lire. În același timp, manifestul
Conservatorilor9 este centrat în jurul unui plan de creștere economică – care își propune să
creeze mai multe locuri de muncă, pe lângă cele 1,3 milioane nou apărute și mai multe
oportunități – similar celui propus în urmă cu 5 ani, bazat în mod expres pe flexibilitatea
crescută a U.E. și pe dorința lui David Cameron ca deciziile U.E. să se bazeze pe dorințele
cetățenilor (dacă este posibil, în special pe cele ale cetățenilor englezi).
Alte promisiuni regăsite în manifestul Partidului Conservator, precum: ajutor sporit
acordat întreprinderilor, posibilitatea parlamentelor naționale de a bloca legislația europeană,
sprijinirea aderării unor noi state la U.E., dar implementarea unor mecanisme de evitare a
migrațiilor în masă; nu sunt suficiente pentru a contracara popularitatea aflată în continuă
creștere a UKIP la nivel național sau clasarea foarte bună a Labouriștilor în sondaje. Cu alte
cuvinte, acest program politic „în oglindă” – doar cu mici modificări – cu cel din 2009 nu
poate atrage electoratul, ci, dimpotrivă, coroborat cu măsurile luate de Conservatori în cei 4
ani de guvernare duce la scăderea interesului la nivelul populației (cu precădere a populației
urbane pe segmentul de vârsta 45-65 de ani). În acest sector am remarcat cele mai mari
deficiențe strategice: utilizarea unor măsuri și promisiuni electorale care nu sunt cu mult dife-

9
The Conservative Party. (2014) Conservative Party European election Manifesto. [Online] Available
at: https://www.conservatives.com/europe/~/media/Files/Downloadable%20Files/ MANIFESTO
%202014/Large%20Print%20Euro%20Manifesto_English.ashx [Accesat 28 Aprilie 2015]

7
rite față de cele din 2009 – nu se poate contracara poziția clară de părăsire a U.E. susținută de
către UKIP doar prin promovarea unor mecanisme de control a imigrației – planul economic
propus este ambiguu (anumite măsuri puteau fi luate deja în timpul guvernării); se folosește o
tehnică ineficientă de depreciere a meritelor contracandidaților; se încearcă conturarea unei
viziuni europene a Regatului Unit, însă aceasta nu este bine evidențiată; față de 2009, Partidul
Consevator nu mai reușește să aducă îm prim-plan realizările europarlamentarilor săi din
precedenta legislație și continuă să ignore propunerea unor măsuri pentru convingerea
electoratului din spațiul rural.
Totuși, observăm campania intensă de mediatizare a programului politic, atât în presa
scrisă la nivel național, cât și în mediul online (prezență intensă prin reclame și prezentări pe
YouTube, site-urile de socializare) sau la televizor. Singurul aspect negativ îl reprezintă
refuzul liderilor politici importanți ai Partidului Conservator (in special al lui David
Cameron) de a participa la dezbateri televizate cu acoperire națională și cu contracandidații.

COMPARAȚIE CU ALEGERILE
EUROPARLAMENTARE DIN ROMÂNIA

Alegerile pentru Parlamentul European din 2014 s-au desfășurat în România în data
de 25 mai 2014 și spre deosebire de situația din Regatul Unit, nu s-au înregistrat surprize la
afișarea rezultatelor: pe primul loc s-a clasat Alianța Electorală PSD-UNPR-PC cu 37,60%
din voturi și 16 mandate în PE, pe locul secund s-a clasat PNL cu 15% din voturi și 6
mandate, iar pe locul al treilea PDL cu 12,23% din voturi și 5 locuri în PE.
În privința strategiilor folosite, având în vedere data aderării României la U.E., se
remarcă lipsa de experiență a partidelor politice și lipsa de reacție a societății civile la modul
de desfășurare a campaniei electorale. Mai exact, partidele politice au militat pentru măsuri și
reforme la nivel național și au ignorat dezbaterile pe reforme sau poziții la nivelul U.E.
Practic, comparativ cu campaniile specifice alegerilor generale interne, nu remarcăm multe
diferențe în programele politice sau în atitudinea politicienilor. Singurul partid la care s-a
putut identifica o tendință de aliniere la procedurile din alte state membre în ceea ce privește
structurarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare este Partidul Național
Liberal (al cărui slogan principal viza „Prosperitatea, Națiunea și Libertatea”) care a elaborat
un manifest în care este detaliat programul său politic european și care s-a numărat printre
puținele partide din România care au avut în 2014 o prezență serioasă în mediul online
(promovare pe site-urile de socializare, prezentare oficială pe YouTube și transmisiuni live
ale evenimentelor de campanie). O altă diferență notabilă față de partidele din Marea Britanie
este reprezentată de nivelul de implicare și de profesionalism al formațiunilor politice
implicate în campanie: lipsa unor politici coerente în ceea ce privește legislația europeană sau
păreri contradictorii în cadrul aceluiași partid referitoare la numeroase aspecte legate de
interarea României în U.E.

CONCLUZII

În urma acestui studiu, am evidențiat cauzele principale care au dus la modificările

neașteptate din cadrul alegerilor europarlamentare din Regatul Unit, concentrându-ne în mod
special pe scrutinul din 2014 și pe campania electorală a Conservatorilor. Lipsa de implicare

8
a liderilor Partidului Conservator în dezbateri, lipsa de viziune și coerență referitoare la
politicile europene ce urmează a fi adoptate și euroscepticismul moderat au dus la clasarea pe
locul al treilea în urma alegerilor din data de 22 mai.
Un grad mai mare de implicare, o restructurare a programului politic, adoptarea unei
poziții eurosceptice mai pronunțată și propunerea unor măsuri radicale care să vizeze o parte
extinsă a electoratului ar fi dus în cele din urmă la câștigarea alegerilor sau cel puțin la
obținerea unei ponderi mai mari din totalul voturilor pentru Partidul Conservator.

9
BIBLIOGRAFIE

1. BĂRBULESCU, I.G. & RĂPAN, D. (2009) Dicționar explicativ trilingv al Uniunii

Europene. Iași: Editura Polirom.
2. International Monetary Fund. (2015) World Economic Outlook Database, April 2015.
[Online] Available at:
http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2015/01/weodata/index.aspx [Accesat 26
Aprilie 2015]
3. Uniunea Europeană. INTERNATIONAL AFFAIRS AND DEFENCE SECTION
(2014) European Parliament elections 2014. London: House of Commons Library.
4. The Conservative Party. (2009) Vote for change. European election Manifesto.
[Online] Available at: http://conservativeeurope.com/downloads/publications/euro-
manifesto-2009.pdf [Accesat 26 Aprilie 2015]
5. The Conservative Party. (2014) Conservative Party European election Manifesto. [Online]
Available at: https://www.conservatives.com/europe/~/media/Files/Downloadable%20Files/
MANIFESTO%202014/Large%20Print%20Euro%20Manifesto_English.ashx [Accesat 28
Aprilie 2015]

10