Sunteți pe pagina 1din 9

Iluzii optice

O iluzie optica implica o eroare în perceptia vizuala. Prin conventie, termenul

de „iluzie optica” este limitat la aparente senzoriale ce implica perceptia miscarii si a

formei.

Trebuie subliniat faptul ca iluziile optice nu sunt datorate unor defecte de vedere carac 16516k1023q teristice numai unei persoane sau unui grup restrâns de persoane, ci ele sunt valabile pentru orice persoana, fiind datorate modului însusi de constructie si functionare a sistemului vizual.

  • 1. Efecte bidimensionale

În

general, o iluzie optica poate avea drept cauza faptul ca informatia

fundamentala este fie inadecvata, fie înselatoare. De aici apare o ambiguitate care genereaza iluzia.

Majoritatea iluziilor sunt tentative îndraznete de a induce o neglijare a perspectivei. Un exemplu particular simplu este cel din figura 1, care se încadreaza în categoria iluziilor optice izometrice. În desenul de sus, liniile BB pot fi imaginate fie într-un plan anterior liniilor AA, fie într-unul posterior acestora. Alegerea ramâne la latitudinea individuala, întrucât nu se dispune de suficienta informatie pentru a putea decide între cele doua posibilitati. Cu celelalte doua desene nu mai sunt posibile astfel de ambiguitati, cele doua alternative fiind clar separate prin micsorarea uneia din dimensiuni, astfel ca astfel sa apara senzatia perspectivei.

Un alt exemplu de iluzie izometrica este cea din figura 2, cunoscut sub numele

de „scara lui Schröder” (desenul din stânga) si care creeaza o ambiguitate în privinta

obiectului, care poate fi la fel de bine o scara (un sir

de trepte) sau o cornisa. Eliminarea ambiguitatii se face în modul descris mai sus (desenul din dreapta).

Figura 1 – Un exemplu simplu de iluzie izometrica Iluzia optica izometrica a fost rafinata în

Figura 1 Un exemplu simplu de iluzie izometrica

Iluzia optica izometrica a fost rafinata în forma unui cub care face imposibil sa se poata spune care din cele doua fete paralele este în fata si care în spate, aceasta

iluzie aparând cu diferite variatii în numeroase cazuri de decoratiuni arhitecturale (de exemplu, piata San Marco din Venetia).

iluzie aparând cu diferite variatii în numeroase cazuri de decoratiuni arhitecturale (de exemplu, piata San Marco

Figura 2 Scara lui Schröder

Este usor

de observat

ca unele forme foarte sofisticate

de

iluzii optice

izometrice, care au dat nastere chiar la opere de arta, îsi au originea în eliminarea

sau exagerarea legilor perspectivei.

Pentru o întelegere mai clara a acestor legi, sa privim figura 3, care prezinta o schema simpla, în care liniile paralele par a converge spre puncte aflate în afara câmpului vizual. Deci regula fundamentala a perspectivei implica un singur orizont, cu trei puncte fixe spre care converg liniile drepte.

iluzie aparând cu diferite variatii în numeroase cazuri de decoratiuni arhitecturale (de exemplu, piata San Marco

Figura 3 Schema simplificata pentru a ilustra principiile perspectivei liniare

Exista diferite iluzii optice care implica o ambiguitate sau, mai adesea, o eroare aparenta într-o situatie tridimensionala nerecunoscuta ca atare, ci interpretata ca fiind bidimensionala. Una dintre cele mai simple este urmatoarea: doua linii convergente limiteaza segmente de linie dreapta paralele de lungimi egale. Transferând acest fapt într-o situatie ca cea din figura 4, se constata în imaginea din stânga cresterea aparenta a lungimii segmentelor orizontale trasate pe imagine. În realitate, ele sunt de lungime egala, asa cum se poate constata în imaginea din dreapta, unde iluzia optica este eliminata. Iluzia este determinata de proiectarea unei situatii tridimensionale într-un plan bidimensional.

Exista diferite iluzii optice care implica o ambiguitate sau, mai adesea, o eroare aparenta într-o situatie

Figura 4

Iluzia lui Poggendorf (figura 5) ofera un exemplu mai complicat. Linia înclinata din imaginea din stânga pare a fi discontinua prin intersectarea cu cele doua linii verticale. si mai ciudat, iluzia dispare atunci când desenul este înclinat astfel încât linia este orizontala (desenul din dreapta). Pe de alta parte, se poate constata ca iluzia nu apare într-un context tridimensional (imaginea din mijloc), ceea ce sugereaza ca aici este implicata proiectia perceptuala a unei situatii tridimensionale într-un plan.

Figura 5 – Iluzia lui Poggendorf În figura 6 este prezentata o pereche de iluzii (iluzia

Figura 5 Iluzia lui Poggendorf

În figura 6 este prezentata o pereche de iluzii (iluzia lui Hering), care constau în aparenta curbare a perechilor de linii verticale: ele apar concave spre punctul de convergenta a liniilor oblice. Acest lucru este datorat faptului ca, desi figurile sugereaza evident o imagine în perspectiva, acest fapt este ignorat în desenarea liniilor paralele. si aici este vorba deci de o iluzie izometrica si tridimensionalitate transpusa într-o imagine bidimensionala.

Figura 6 – Iluzia lui Hering Nu toate iluziile bidimensionale pot fi explicate pe baza proiectiei,

Figura 6 Iluzia lui Hering

Nu toate iluziile bidimensionale pot fi explicate pe baza proiectiei, izometriei sau altora asemanatoare. Privind la desenul din figura 7.a, pentru un moment apare o senzatie zapaceala, tulburare. Privind în continuare la desenul 7.b si mai departe la 7.c, ne putem întreba de unde vine încurcatura. Cum principiile orizonturilor multiple nu pot fi aplicate acestei iluzii, ne dam seama ca acestea nu pot exista daca informatia totala disponibila poate fi prezentata creierului dintr-o data, într-o portie unica. Într-o prima situatie (figura 7.a), ochii trebuie sa se miste de la un capat al

figurii la celalalt, dar odata ajunsi acolo, creierul a uitat începutul. De aceea

privirea se întoarce si asa mai departe. În figura 7.c, imaginea este privita în întregul ei si eroarea poate fi gasita imediat.

privirea se întoarce si asa mai departe. În figura 7.c, imaginea este privita în întregul ei

Figura 7 O iluzie care depinde de miscarile ochilor si memorie; când necesitatea pentru amândoua este minimizata, iluzia dispare

Nepotrivirea informatiei sta la baza si a altor iluzii, asa cum este cazul cu cea prezentata în figura 8. Mama, sau fiica ? Totul depinde de la ceea ce privesti. Culoarea ar putea ajuta la adaugarea unor elemente alaturi de cele putine oferite de imagine, desi obrazul rosu al fiicei ar putea alterna cu nasul rosu al mamei. În acest punct, totusi informatia transmisa de ochi devine subiectul experientei creierului sau memoriei.

Figura 8 7.1. Efecte tridimensionale Daca unele din iluziile prezentate în paragraful anterior pot parea oarecum

Figura 8

  • 7.1. Efecte tridimensionale

Daca unele din iluziile prezentate în paragraful anterior pot parea oarecum artificiale, ele au un lucru în comun: sunt bidimensionale. Sunt însa multe iluzii tridimensionale, care fac parte din viata de zi cu zi si, ca urmare, tind sa treaca neobservate. Unele dintre ele erau cunoscute de arhitecti înca din antichitate. Arhitectura antica greaca este plina de exemple. Constienti ca niste coloane în forma de trunchi de con dau senzatia de forta, tarie, arhitectii Parthenonului au realizat faptul ca daca stâlpii sunt de aceasta forma, ei par mai subtiri la mijloc. Ei au compensat acest lucru printr-o usoara curbura (în forma de butoi) a coloanelor, cu o abatere de la liniaritate de 0,2%.

De asemenea, este stiut ca dintre doua figuri geometrice egale, cea mai luminoasa pare mai mare. Acest lucru este datorat iradierii retiniene, un fel de dispersie a raspunsului vizual în regiunile din jurul imaginii retiniene luminoase (figura 9). Ca urmare, o coloana vazuta pe fondul luminos al cerului pare mai subtire decât una identica, vazuta pe fondul întunecat al unui perete. Din acest motiv, coloanele din colturile Parthenonului au fost facute ceva mai groase decât celelalte, iar distanta fata de cele vecine a fost redusa. Cum la templele mai vechi aceste caracteristici nu au fost observate, ele trebuie sa fie datorate unor atente observatii si nu, asa cum s-a sugerat, în scopul întaririi suportului acoperisului foarte greu.

Figura 9 – Coloanele albe, respectiv negre din cele doua jumatati ale imaginii sunt identice ca

Figura 9 Coloanele albe, respectiv negre din cele doua jumatati ale imaginii sunt identice ca dimensiuni, dar cele albe apar mai largi, ca urmare a fenomenului de iradiere retiniana

Nici axele coloanelor nu sunt perfect verticale, ele convergând spre un punct situat la o înaltime de 2,5 km deasupra solului, un truc suficient pentru a insinua convergenta perspectivei produse de o înaltime mai mare. O constructie mai înalta pe Acropole ar fi aratat fara armonie de la distanta, dar ideea originala de mai sus a dat un compromis acceptabil.

Constructorii catedralei St. John, din Londra au generalizat aceste notiuni si au dat atât usilor, cât si ferestrelor o forma trapezoidala.