Inutilitatea controlului

PUBLICAT PE 7 Ianuarie 2018

Cheia pentru a trăi în pace constă în capacitatea de

a rămâne în momentul prezent. Nu poţi trăi în
momentul prezent, în cazul în care crezi că tu eşti
cel care „îţi faci” viaţa. Dacă tu crezi că eşti „cel care
face”, vei considera că ai o justificare pentru a
construi planuri fără sfârşit. Acum, eu nu sugerez că
ar trebui să încetezi de a mai face planuri. Ceea ce îţi
cer este să urmăreşti cu atenţie ce se întâmplă cu
planurile tale.
Priveşte cum se schimbă în mod inevitabil, cum se
răstoarnă sau chiar dispar complet, pe măsură ce începi
să-ţi trăieşti propria ta experienţă. Oricât de tare te-ai
strădui să fixezi nişte jaloane, în viaţă îţi apar în mod
inevitabil surprize. Ar trebui să fii recunoscător pentru
ele. Fără aceste surprize, existenţa ta ar fi
unidimensională, bazată pe rutină şi plictisitoare.

Ego-ul tău este îngrozit de necunoscut. Oricât de

cumplit ar fi trecutul pe care îl cunoaşte, ego-ul îl preferă
prezentului necunoscut. Întreaga sa energie se consumă
în a încerca să facă prezentul la fel cu trecutul. El crede
că aceasta creează siguranţă, dar adevărul este că nu
creează decât teroare continuă, agravare constantă a
rănii – până ce durerea este atât de intensă, încât
trebuie ca cineva să se ocupe de ea. După cum vezi,
cotul – până şi ego-ul tău – conspiră înspre propria ta
trezire! Astfel că teroarea supremă înseamnă a trăi
trecutul, iarăşi şi iarăşi.
Pe dinafară, viaţa pare în siguranţă şi previzibilă. Pe
dinăuntru, fitilul dinamitei a fost aprins. Crezi că tu eşti
cel care îţi face viaţa şi că ai creat siguranţă, când, de
fapt, viaţa ta este pe punctul de a exploda şi tu eşti pe
punctul de a-ţi da seama că nu ai un control conştient
asupra a ceea ce se întâmplă. Crezi că eşti puternic, dar
demonstrezi, iarăşi şi iarăşi, totala ta lipsă de putere. E
un paradox interesant, nu-i aşa?
Indiferent de cât de tare se străduieşte, ego-ul nu
poate crea siguranţă. Oricât de des se străduieşte ego-
ul să te împingă afară din momentul prezent – în mod
inevitabil te aduce înapoi în el cu toată forţa, deoarece
preţul negării este durerea. Cu cât te străduieşti mai mult
să controlezi viaţa, cu atât mai mult viaţa îţi va da
mesajul că nu poate fi controlată. Şi, apoi, te vei simţi
lipsit de putere şi vei încerca încă şi mai tare să
controlezi. Înţelegi? Este un joc prostesc. Nu poţi câştiga
jocul, dar nu poţi nici să încetezi de a-l mai juca. Aceasta
este o dependenţă supremă. Ea are multe forme. Până
şi dependenţa de a-ţi asuma riscul este o formă de
control. Formele sunt nenumărate.
Atunci când începi să-ţi dai seama că nu tu eşti cel
care face, renunţi la dependenţa subconştientă de a
juca pentru a pierde. Rezultatul e că nu mai eşti
victima vieţii tale.
Atunci când încetezi de a mai fi cel care face,
încetezi, de asemenea, de a fi victimă – pentru că
cele două merg întotdeauna mână în mână. Cel care
face este victima, iar victima este cel care face. Acesta
este ciclul naşterii şi morţii, roata karmică pe care te
învârti fără îndurare. Când roata încetează de a se mai
învârti, intri plin de curaj în necunoscut, fară să aduci cu
tine trecutul şi fară să proiectezi viitorul. Înveţi să te
confrunţi direct cu frica ta de necunoscut şi, pe măsură
ce o faci, descoperi darurile şi miracolele aflate în partea
cealaltă a fricii.
Preţul miracolului nu este mare. Trebuie doar să
renunţi la ceea ce crezi că ştii. Când trecutul cade şi
tot ceea ce ştii se sfârşeşte, se reinstaurează inocenţa.
Intri în momentul de acum, pe deplin conştient,
permiţându-i să se desfăşoare în tine şi prin tine.
Aceasta nu este doar o fantezie, ci o invitaţie la
experienţă, o invitaţie pentru a participa la miracolul
continuu al vieţii.
Paul Ferrini