Manipularea societatii - teoria ferestrei Overton

Publicat pe August 14, 2015 de admin

Sursa: http://dini.ro/2015/08/14/manipulare-societatii-teoria-ferestrei-overton/

De fapt, mai corect e “Fereastra Overton – o tehnica de manipulare a oricarei idei si impunerea ei in
societate”. Acesta teorie sociala, Fereastra Overton a fost inventata chiar de vicepresedintele celei
mai mari organizatii de studii politice a statului american, Mackinac Center for Public Policy.

Pe scurt, Overton a observat ceva simplu:

Intr-un domeniu oarecare, la un anumit moment, in societate se poate discuta despre o idee destul
de limitat (si este acceptatata la fel de ingradit). Adica o idee e acceptata de societate doar in
interiorul unei ferestre de oportunitati (fereastra Overton). Doar in limitele ei se poate vorbi
constructiv (adica e permisa discutia si nu exista pozitii radicale ale cetatenilor).

De exemplu, acum 50 de ani existenta extraterestrilor era de neconceput. Fereastra Overton pentru
acceptarea lor era ingusta (in stadiul inacceptabil). De vreo 20-30 de ani sunt sute de filmulete si poze
cu OZN-uri (stadiul de acceptabil). De cativa ani destul de multe filme prezinta ideea de extraterestru
mult mai uman, mai dulce. Nu mai vor sa distruga Pamantul. In ultimii 2 ani pana si Papa a acceptat
posibilitatea existentei lor (stadiul popular, rational). In 10 ani probabil o sa fim si mai deschisi.

Cam alambicat. Sa exemplific:

1. Acceptarea oficiala a homosexualitatii o acum 50 de ani era complet in afara discutiei. Categoric. o
acum 30 de ani era aspru vazuta, dar, totusi, discutia nu era radical inchisa. o acum 15 ani destul de
multe personalitati dezvaluiau orientarea lor spre homosexualitate si erau priviti cu ingaduinta.
Discutia deja era acceptata, nu mai era inchisa. o astazi deja e legala in USA. 2. Dreptul de vot al
femeii. 3. Diferentele dintre “negri” si “albi”. 4. Acceptarea ateismului ca optiune spirituala. 5.
Acceptarea educatiei alternative (scoli alternative sau educarea copiilor exclusiv de parinti). 6.
Acceptarea extraterestrilor.

Aceasta fereastra are cateva etape:

1. Inacceptabil – nu se poate deschide nici o discutie despre subiect. E complet impotriva

oamenilor/organizarii societatii/vietii (cum o vedem in momentul acela) 2. Radical – se poate discuta
despre idee, dar in continuare suntem ferm impotriva ei. 3. Acceptabil – se observa aparitia parerilor
pro-idee tocmai la oameni importanti in societate (formatori de opinie, VIP-uri, exemple de oameni
bine vazuti). Analistii sociali de la TV, radio, internet zgandaresc discutiile despre respectiva idee si
ofera alternative pro-idee. 4. Rațional – se formeaza pareri pro si contra bazate pe argumente.
Argumentele pro sunt bine construite si inoculate in mass-media (adica se creeaza un context pentru
asta). Pentru exemplul “acceptarea educatiei alternative” se vorbeste mult despre situatia
dezastruoasa a educatiei de stat, despre imposibilitatea continuarii in forma actuala, despre exemple
reusite ale altora, etc. 5. Popular – mass-media abunda de discutii despre respectiva idee. Se
emuleaza o emotie pro-idee. Multi suntem de acord cu ea pentru ca ne plac argumentele pro, iar
oamenii de incredere care le furnizeaza au o imagine buna. Si mai ales, prezinta bine cazul. Ha-ha-ha.
Dintr-o data accept ca si femeile sa voteze, dar nu prea stiu de ce. Asa mi-a zis Plesu si am incredere in
sprancenele lui. 6. Politică – momentumul creat trebuie fructificat. Societatea e pregatita pentru
ultimul pas: legiferarea. Se fac drafturi de legi, se pun in dezbatere publica, se voteaza. Final frumos.

Suna a manipulare, a conspiratie si alte rataciri. Vina probabil ca e a mea (prezentarea e destul de
superficiala), dar nu aici am vrut sa ajung.
Am vrut sa ajung de unde am pornit:

Joseph P. Overton a spus doar ca, intr-o societate, nu e eficient (nici financiar, nici ideologic) sa propui
discutii despre subiecte controversate fara a intelege exact in ce moment e societatea. Cum e
pregatita sa recepteze ideea si mai ales cum poate fi zgandarita sa inceapa discutiile.

Nu cred ca e vorba doar de morala sau etica (cum gresit crede romanul sceptic care traduce pe
altcineva). Nu e vorba de manipulare in forma asta simplista a mediocruluiadevarat. E exact invers.

Un politician/lobbist simte starea natiunii, stie ca nu poate forta oamenii sa creada o idee. Stie ca
argumentele nu sunt suficiente si atunci accepta situatia asta. Incepe sa mute fereastra Overton spre
ce doreste, dar, si asta e cel mai important lucru, ii lasa pe oameni sa decida singuri mersul lucrurilor.
Incepe transformarea. Nu cu clisee obosite de NLP (vezi tehnica usii in nas), ci cu o strategie extrem
de bine conturata.

Pe ce se bazeaza strategia? Pe

1. logica & fapte 2. apeleaza la moralitate (ce e bine si ce e rau) 3. apeleaza la emotii 4. evenimente,
greseli, dezinformari

Pana la urma noi credem ca e doar manipulare si asta e o greseala. Manipularea e doar a sasea
componenta (= dezinformarea) din intregul proces. E mult mai complex si se bazeaza pe oameni si pe
alegerile lor. Nu ii manipulam ca pe niste vite, ci ii convingem inteligent cu mult tact si multa rabdare
sa urmeze calea pe care o pregatim in prealabil. La dracu’, cat de cinic suna. Urat, urat, urat De la
Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea

percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau
chiar abuzive.[1] Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în
detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.

Influența socială nu este în mod necesar negativă. De exemplu, doctorii pot încerca să
convingă pacienții să renunțe la obiceiurile nesănătoase. În general, influența socială este
percepută ca fiind inofensivă atunci când se respectă dreptul celui influențat de a alege. În
funcție de context și motivații, influența socială poate fi considerată manipulare ascunsă.

Cuprins
[ascunde]

 1 Cerințe pentru ca manipularea să aibă success

 2 Cum își controlează manipulatorii victimele

o 2.1 După Braiker

o 2.2 După Simon

 3 Vulnerabilitățile exploatate de manipulatori

  4 Motivațiile manipulatorilor

 5 Condiția psihologică a manipulatorilor

 6 Strategia manipulativă de bază a unui psihopat

o 6.1 1: Faza de evaluare

o 6.2 2: Faza de manipulare

o 6.3 3: Faza de abandonare

 7 Vezi și

 8 Referințe

 9 Alte referințe

o 9.1 Cărți

o 9.2 Jurnale academice

 10 Lectură suplimentară

 11 Legături externe

Cerințe pentru ca manipularea să aibă success[modificare |

modificare sursă]
După Simon, reușita manipulării psihologice are la bază următoarele componente:

1. Manipulatorul își ascunde intențiile și comportamentele agresive.

2. Manipulatorul cunoaște vulnerabilitățile psihologice ale victimei și determină ce fel de

tactici ar putea fi efective.

3. Manipulatorul este de o cruzime suficientă pentru a nu da înapoi de la vătămarea

victimei dacă este necesar.

În consecință, manipularea tinde să fie camuflată (relațional agresivă sau pasiv agresivă).[2]

Cum își controlează manipulatorii victimele[modificare |

modificare sursă]
După Braiker[modificare | modificare sursă]
Braiker[1] a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează
victimele:

 Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială

(lacrimi de crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii
faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică.

 Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare,

amenințări, înjurături, șantaj emotional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe
victima.

 Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau

intermitentă poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța, un exemplu fiind
atacurile teroriste. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja
victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă
bani din când în când, dar poate pierde în total.

 Pedeapsa

 Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a
altui comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un
singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța
victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator.

După Simon[modificare | modificare sursă]

Simon[2] a identificat următoarele tehnici manipulative:

 Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la
iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit
este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații)
sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu
subtilitate.

 Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin
omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în
propagandă.

 Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.

 Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat.

Raționalizarea este strâns legată de spin.

 Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că

comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează
altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.

 Atenția sau neatenția selectivă: Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru
care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.
 Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face
o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.

 Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante,

divagații sau expresii ambigui.

 Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări

voalate (subtile, indirecte sau subînțelese).

 Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează

conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau
că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o
poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.

 Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și

îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe
ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot
fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii
retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul
fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de
inadecvare în victimă.

 Jucarea rolului de victimă ("sărmanul/a de mine"): Manipulatorul se portretizează

ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca
milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și
cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să
se folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.

 Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în

defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.

 Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei
cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere”
sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.

 Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul

fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.

 Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori
în moduri subtile, greu de detectat.

 Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost

intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface
surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria
judecată sau chiar de sănătatea ei mintală.

 Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre

ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la
cunoștință.
  Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate
emoțională și mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt,
manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu
obține lucrul respectiv.

Vulnerabilitățile exploatate de manipulatori[modificare |

modificare sursă]
După Braiker[1], manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități (puncte slabe) pe care
le pot avea victimele:

 dorința de a face oamenilor pe plac

 dependența de a câștiga aprobarea și acceptarea celorlalți

 emotofobia (frica de emoții negative)

 lipsa hotărârii și a abilității de a spune „nu”

 percepție neclară a identității (granițe personale difuze)

 autosuficiență scăzută

 locus de control extern

După Simon[2], manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea

victimele:

 naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți
și nemiloși sau e în negare când e victimizată

 conștiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului

beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe
victimă

 încredere în sine scăzută – victima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și

hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede

 intelectualizare – victima încearcă din greu să înțeleagă manipulatorul și crede că

acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa

 dependență emoțională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât

victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării
sau exploatării.

După Kantor[3], oamenii care prezintă următoarele carecteristici sunt vulnerabili în fața
manipulatorilor psihopați:
  încredere exagerată – oamenii onești presupun adesea că și ceilalți sunt onești. Se
bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competența etc. Aceștia se
îndoiesc rareori de așa-zișii experți.

 altruism exagerat – opusul psihopatului, prea onești, prea corecți, prea empatici

 impresionabilitate – sunt seduși repede de cei cu șarm superficial. De exemplu,

votează pentru politicianul mincinos care pupă copiii.

 naivitate – nu pot crede că în lume există oameni necinstiți pentru că dacă ar fi, nu ar
fi lăsați să acționeze

 masochism – le lipsește respectul de sine și îi lasă inconștient pe psihopați să profite

de ei, crezând că o merită din cauza unui sentiment de vinovăție

 lăcomie – cei lacomi și neonești pot cădea pradă unui psihopat care îi convinge ușor să
facă ceva imoral

 imaturitate – au o judecată defectuoasă, cred afirmațiile exagerate ale reclamelor

 materialism exagerat – o pradă ușoară pentru cămătari sau cei care se ocupă cu
scheme de îmbogățire rapidă

 dependență psihologică – cei dependenți simt nevoia să fie iubiți și prin urmare sunt
predispuși să accepte ceva ce ar trebui să refuze

 singurătate – oamenii singuri pot accepta orice formă de contact cu oamenii. Un

străin psihopat poate oferi companie umană, dar cu un anumit preț.

 narcisism – narcisiștii sunt înclinați să cadă pradă laudelor nemeritate

 impulsivitate – aceștia iau decizii în grabă, de exemplu ce să cumpere sau cu cine să

se căsătorească, fără a-i consulta pe ceilalți

 frugalitate exagerată – nu pot refuza o afacere chiar dacă cunosc motivul pentru care
ies atât de ieftin

 bătrânețea – cei în vârstă pot deveni istoviți și mai puțin capabili de a se ocupa de
mai multe lucruri odată. Când primesc o ofertă, e mai puțin probabil să se gândească
că ar putea fi o înșelătorie. Sunt predispuși să ofere bani unei persoane care are o
poveste tristă. Vezi abuzul de bătrâni.

Motivațiile manipulatorilor[modificare | modificare sursă]

Manipulatorii au trei motivații posibile:[1]

 Nevoia de a-și atinge scopurile și de a câștiga cu orice cost.

  O nevoie puternică de a avea sentimente de putere și superioritate față de ceilalți.

 Nevoia de a fi în control.

Condiția psihologică a manipulatorilor[modificare |

modificare sursă]
Manipulatorii pot avea oricare din următoarele condiții psihologice:[1]

 personalitate machiavelică

 tulburare de personalitate narcisică

 tulburare de personalitate borderline

 tulburare de personalitate anxioasă

 tulburare de personalitate dependentă

 tulburare de personalitate histrionică

 comportament pasiv-agresiv

 personalitate de tip A

 tulburare de personalitate antisocială

Strategia manipulativă de bază a unui psihopat[modificare

| modificare sursă]
După Hare și Babiak[4], psihopații se află tot timpul în căutare de oameni pe care să-i înșele.
Abordarea psihopatului include trei faze:

1: Faza de evaluare[modificare | modificare sursă]

Unii psihopați sunt prădători oportuniști și agresivi care vor profita de aproape orice persoană
pe care o întâlnesc, în timp ce alții sunt mai răbdători, așteptând victima perfectă. În ambele
cazuri, psihopatul analizează constant utilitatea potențială a unui individ - ca sursă de bani,
putere, sex sau influență. Unor psihopați le place o provocare, în timp ce alții vânează
persoane vulnerabile. În timpul fazei de evaluare, psihopatul este capabil să determine
punctele slabe ale potențialei victime, pe care le va folosi pentru a seduce.

2: Faza de manipulare[modificare | modificare sursă]

Odată ce psihopatul a identificat o victimă, începe faza de manipulare. În timpul acesteia,

psihopatul își poate asuma un rol, o mască special creată pentru a „prinde” la victima
respectivă. Un psihopat va minți pentru a câștiga încrederea victimei. Lipsa de empatie și
vinovăție a psihopaților le permite să mintă fără probleme; ei nu văd nicio valoare în a spune
adevărul decât dacă îi ajută să obțină ceea ce vor.

Pe măsură ce interacționează cu victima, psihopatul evaluează cu grijă personalitatea acesteia.

Ea îi oferă o imagine a trăsăturilor și caracteristicilor victimei. Unui observator atent,
personalitatea victimei poate dezvălui insecurități sau slăbiciuni pe care aceasta vrea să le
minimizeze sau să le ascundă. Ca student pasionat al comportamentului uman, psihopatul va
testa cu grijă tăria interioară și nevoile care fac parte din eul intim al victimei și eventual va
construi o relație personală cu aceasta.

Personajul pe care îl joacă psihopatul – „personalitatea” cu care victima are o relație – nu

există în realitate. Este construit din minciuni întrețesute cu grijă pentru a prinde victima în
plasă. Este o mască, una din mai multe, creată de psihopat pentru a se potrivi cu nevoile
psihologice și așteptările victimei. Victimizarea are un caracter de pradă; duce adesea la un
sever prejudiciu financiar, fizic sau emoțional. Relațiile adevărate, sănătoase, sunt construite
pe respect și încredere reciprocă; se bazează pe schimbul onest de idei și sentimente.
Convingerea greșită a victimei că legătura cu psihopatul are oricare din aceste caracteristici
este motivul pentru care acesta are succes.

3: Faza de abandonare[modificare | modificare sursă]

Faza de abandonare începe atunci când psihopatul decide că victima nu îi mai este de folos.
Psihopatul/psihopata își abandonează victima și trece la alta. De obicei, în cazul relațiilor
romantice, un psihopat își va asigura relația cu victima următoare înainte de a o abandona pe
cea actuală. Câteodată, în această fază psihopatul are trei persoane cu care jonglează:

 cea abandonată recent, pe care o păstrează în cazul în care nu îi merge cu celelalte

două;

 cea pe care o manipulează în prezent și care este pe cale de a fi abandonată;

 a treia persoană, care este ademenită de psihopat anticipând abandonarea victimei

actuale.

Abandonarea poate avea loc subit și fără ca victima să știe că psihopatul căuta pe altcineva.
Nu vor exista scuze, sau cel puțin nu unele sincere, pentru răul și durerea pe care o provoacă.

FLORIN CONSTANTIN ♦ OCTOBER 15, 2013 ♦ 6 COMMENTS

„De-a lungul epocilor,

oamenii au încercat prin toate practicile magice să găsească un mijloc pentru a acţiona asupra
celorlalţi şi a-i influenţa. Este vorba de aceeaşi vrăjitorie, de la statuetele de lut străpunse cu ace
şi până la metodele moderne de propagandă”, (Serge Hutin).
Am început articolul de astăzi cu acest citat pentru că îmi place foarte mult şi pentru că am vrut
să îţi atrag atenţia. Îţi aminteşti ce ţi-am zis dată trecută despre atenţie? Este prima etapă pe care
trebuie să o parcurgi pentru a reuşi să transmiţi o informaţie. De ce am vrut eu să fac asta?
Pentru că să mă asigur că ţi-am stârnit curiozitatea şi interesul fiindcă în articolul de mai jos sunt
informaţii foarte importante pentru dezvoltarea ta.

În articolul de data trecută am văzut amândoi care sunt etapele preliminare fără de care
manipularea nu ar putea avea loc. Astăzi mi-am propus să te învăţ primele 3 tehnici de
manipulare cu care sunt sigur că te întâlneşti frecvent şi uneori nici nu îţi dai seama. Cât la sută
dintre hotărârile şi deciziile pe care le-ai luat până acum în viaţa ta au fost doar ale tale? Probabil
că ai în minte acum un procent destul de mare. Ei bine o să te sperii când o să îţi zic că
pshihologii au făcut cercetări temeinice în acest sens şi au aflat în majoritatea cazurilor peste
50% dintre decizii nu au fost ale noastre. Cei mai mulţi dintre oameni nici măcar nu îşi dau seama
de asta. Poate eşti convins că au fost alegerile tale însă te asigur că dacă ai fost manipulat
uneori ţi-e imposibil să îţi dai seama.

Ce este manipularea?
Trebuie să ştii înainte de toate că manipularea reprezintă acţiunea de a determina o persoană, un
grup, un colectiv să gândească şi să acţioneze într-un mod favorabil pentru manipulator. Se
realizează prin utlilizarea unor tehnici de persuasiune, dezinformare sau intoxicare,
ajungându-se uneori în cazurile grave, până la spălarea creierului. Manipularea este atât de
periculoasă pentru că pe toată durata ei, intenţiile reale ale celui ce transmite mesajul rămân
ascunse şi insesizabile celui manipulat.

Mai jos sunt primele 3 tehnici de manipulare pe care o să ţi le prezint astăzi:

1. Una dintre cea mai simple metode de manipulare este cea a distorsiunii temporale. În
etapa în care eu nu eram interesat, sau mai bine zis eram total dezinteresat de viaţa mea, de
dezvoltarea mea, de pshihologie şi comunicare am fost de foarte multe ori manipulat prin această
tehnică. Atunci nici măcar nu eram conştient de asta. Nu îmi dădeam seama că în unele situaţii
mă aflam pe post de marionetă. Nu ştiam de ce făceam anumite lucruri sau de ce luăm anumite
decizii. Uneori dădeam vina pe ghinion, alteori mă resemnam şi suportam consecinţele cu capul
plecat.

Apoi însă ceva s-a schimbat în mine. Mi-am dat seama că ce se întâmpla cu mine nu era deloc
ok. Aşa că am început să investesc timp în dezvoltarea mea şi să asimilez informaţii, să le
transpun în viaţa reală şi mai mult decât atât, să le transmit mai departe. Uşor, uşor, am observat
că în timp reuşisem să îmi dau seama când cineva încerca să folosească această tehnică şi să
acţionez imediat contracarând efectul.
Tehnica distorsiunii temporale este bazată pe faptul că unul dintre cele mai bune moduri de a
influenţa o persoană este să te comporţi că şi cum ceea ce îţi doreşti tu să obţii s-a şi întâmplat
deja. Sora mea avea o metodă de a mă manipula foarte uşor. De exemplu de fiecare dată când
voia să merg să îi cumpăr ceva îmi zicea: “După ce o să te duci să îmi cumperi lapte (am dat
doar un exemplu) să vii să ne uităm la film”. Practic ea îmi punea mintea în situaţia în care eu
credeam că deja mersesem să cumpăr lapte.

Câteodată manipularea prin tehnica asta te face să crezi că de fapt tu vrei să te duci să cumperi
lapte. Am dat doar o replică care mi-a trecut prin cap. Ideea e că prin această tehnică ţi se
transmite la nivel subconştient mesajul că tu ai făcut deja lucrul respectiv. De asemenea,
asocierea de imagini plăcute cu folosirea timpului prezent face că propunerea să fie irezistibilă.

2.Tehnica angajamentului şi a concordanţei.

În cele mai multe dintre situaţii şi conjuncturi mintea noastră este cea care ne stăpâneşte şi ne
dictează ce să facem.Tocmai asta este şi motivul principal pentru care unii oameni sunt atât de
uşor de manipulat. Că să ajungi pe cele mai înalte trepte ale dezvoltării personale trebuie să
înveţi să îţi stăpâneşti propria minte. Oamenii caută şi asimilează informaţii care sunt în
concordanţă cu ideile lor pe care le-au avut anterior. Asta e principalul defect al celor care şi-ar
dori să se schimbe însă nu fac nimic pentru asta.

Atunci când o persoană ia public atitudine, toate acţiunile sale ulterioare vor fi în concordanţă cu
atitudinea manifestată anterior. Orice comportament neconcordant produce tensiuni pshihice pe
care orice individ va încerca la nivel subconştient să le evite; deci va fi solidar cu acţiunile sale
anterioare. Această tehnică de manipulare presupune lansarea unei serii de 2-3 cereri mai mici
pe care manipulatorul ştie sigur că nu îi pot fi refuzate. Aici se potriveşte foarte bine proverbul
care spune că îi dai un deget şi îţi ia toată mâna.

De exemplu, dacă administratorul unui bloc vine la un locatar şi îi cere să semneze o petiţie care
o să ajungă la primărie pentru îmbunătăţirea străzilor din cartierul respectiv, în mod sigur locatarul
va semna. Peste 2 săptămâni dacă administratorul va veni iar la uşa locatarului şi îi va cere să
ajute la deszăpezirea aleilor din jurul blocului, există şanse foarte mari că locatarul să nu poată
refuză. De ce? Pentru că atunci când a semnat, şi-a luat angajamentul că e un bun cetăţean, că
o să contribuie la imbunatatierea străzilor chiar dacă doar printr-o semnătură. Şi ce face un bun
cetăţean? Ajută şi la deszăpezirea aleilor!

3.Tehnica Principiului atribuirii.

Ţi-am mai zis în articolele trecute că oamenii au o anumită imagine despre ei înşişi. Se văd într-
un anumit fel. De cele mai multe ori se văd într-un mod greşit pentru că imaginea de sine se
formează în urmă contactului şi a comunicării cu ceilalţi. Însă acum trebuie să afli, nu doar că
oamenii cred ceva anume despre ei, însă ca acest lucru le şi influenteaaza faptele şi acţiunile.
Dacă un om îşi atribuie intern o caracteristică va face tot ceeea ce este specific unui om cu acea
caracteristică. Dacă profesorul îi spune elevului sau că îl consideră conştiincios şi harnic, elevul
îşi va atribui la nivel inconştient caracteristică de om harnic şi care nu poate să dezamăgească.
Consecinţă? În cele mai multe din cazuri elevul se va comportă că atare adică conştiincios şi
harnic. Si aici se potriveste exemplul de la a 2 tehnica.

Dacă vrei să faci practică vis a vis de aceste tehnici te rog să observi de câte ori judecata ta
despre ceva anume este condiţionată de context şi de alţi factori şi vreau sa incepi să te întrebi
dacă aceşti factori sunt într-adevăr întâmplători. Este posibil să ai mai mult decât o surpriză.
Data viitoare chiar am o surpriză pentru tine. Sunt sigur că o să îţi placă însă deocamdată nu pot
să îţi zic despre ce e vorba. Aşa că dacă vrei să afli despre ce este vorba, mai treci pe aici din
când în când, pentru că nu ştiu încă sigur când o să postez articolul.

Pe curând,
Florin Constantin