Sunteți pe pagina 1din 1

Când glasul zilei pentru noi toți se trece

Și amuțește orașul vorbitor,


În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în pașnica tăcere
A mea chinuitoare priveghere,
Căci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slabă și învie
Un roi de gânduri negru, greu...
Aducerea aminte-mi desfășoară
Tot zapisul urâtei vieții mele,
Citindu-l cu necaz și pocăințe grele,
Eu tremur blestemând viața mea amară
Și plâng amar ș-amar mă jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.
Ianuarie 1912