Ipoteza non-dreptului

O să încep această lucrare printr-o comparație între Kelsen și Carbonnier cu privire la locul și rolul
dreptului în viața socială.

Pentru Kelsen viața socială nu ar putea exista fără intervenția dreptului. Chiar dacă acceptă că dreptul nu
face, întotdeauna, bine, o societate fără reglementări juridice nu poate să existe. Pentru el, norma jurdică
este lipită de faptul social, trebuie ca norma să reglementeze acel fapt social.

Pentru Carbonnier anumite fenomene sociale pot să existe și fără intervenția dreptului, dreptul nefiind
decât o „spumă la suprafața raporturilor sociale sau interindividuale”. Iată, deci, că Jean Carbonnier vine
cu o idee, care pare că ține, la prima vedere, de domeniul suprarealismului. Societățile s-au constituit, de-
a lungul istoriei, numai fiindcă dreptul le-a întărit și le-a dat o formă unitară, organică. În esență,
societatea nu este altceva decât comportamentul oamenilor față de natură și față de ei înșiși. O absență
totală a dreptului, care să guverneze aceste comportamente, ar duce la o pernicioasă anarhie, la o societate
în care drepturile ar sucomba deoarece, cum a arătat Kelsen în Doctrina pură a dreptului, ele există
fiindcă există obligații. Spune Kelsen că, în loc să vorbim despre drepturi și obligații, trebuie să vorbim
despre obligații și drepturi, iar, în ultimă instanță, numai de obligații. Totuși, Carbonnier nu expune o
teorie referitoare la o totală absență a dreptului din viața socială, ci doar la o absență parțială, în anumite
raporturi sociale. Această absență sau retragere a dreptului este materia pe care se constituie teoria non-
dreptului.

Această restrângere a dreptului este determinată de două categorii de factori: extrinseci și intrinseci
dreptului. Factorii extrinseci sunt reprezentați de fapte sociale ce nu sunt reglementate de drept sau de
decizii individuale prin care nu se apelează la drept. Factorii intrinseci sunt autolimitarea dreptului,
autoneutralizarea dreptului și rezistența faptului la drept.

În cazul autolimitării voluntare a dreptului există situații când dreptul în totalitatea sa, sau numai un
component al acestuia nu sunt aplicate în anumite locuri sau în anumite perioade de timp. Spre exemplu,
prin recunoașterea dreptului la azil, sub diversele sale forme, s-a acceptat existența anumitor zone în care
legea nu se mai aplică. Ca exemplu pentru autolimitarea dreptului pe criteriu temporal, Carbonnier aduce
ca exemplu calendarul juridic roman, unde zilele erau împărțite în zile îngăduite pentru judecată, dies
fasti, și zile oprite pentru judecată, dies nefasti. De altfel, Carbonnier afirmă că și în zilele noastre există
un calendar juridic, dies nefastii fiind duminicile, zilele de sărbătoare, nopțile, periade în care nici
execuțiile nu sunt autorizate.

Autoneutralizarea dreptului se datorează, de cele mai multe ori, contradicțiilor interne ale normei juridice.
Spre exemplu, „exigența dovezii elimină în afara dreptului tot ce nu poate fi dovedit”: pentru o infinitate
de operații juridice nu există nicio dovadă, sau dovezi perisabile (amintirile, importante în cazul unei
mărturii, se șterg în câteva zile).1

1
http://www.pinzaru.ro/960/notiunea-de-non-drept-carbonnier/;
Rezistența le drept „înseamnă intervenția pe parcurs a împrejurărilor care fac imposibilă sau inutilă
aplicarea legii, de unde decizia dreptului de a renunța la sesizarea faptelor considerate, renunțare ce
trebuie să aibă caracterul generalității”.2

Dintre factorii extrinseci dreptului, cei mai importanți în generarea non-dreptului sunt alegerile
individuale de a nu se apela la drept pentru reglarea anumitor categorii de relații sociale. Spre exemplu,
relațiile dintre membrii familiei sunt reglementate de dreptul familie, dar rareori se apeleazp la lege pentru
soluționarea conflictelor care apar între ei.

Prin non-drept Carbonnier sugerează nu neapărat că anumite fapte nu trebuie reglementate, ci trebuie să
existe și alte tipuri de reglementări. Dreptul este doar „partea vizibilă a unui ghețar simbolizând
ansamblul relațiilor sociale.”

Non-dreptul arată neputința dreptului în anumite fenomene sociale și faptul că există si alte reglementări,
atfel decât cele juridice, (adepții non-dreptului susțin că ar fi chiar mai bune!) care să institituie o ordine
socială, indispensabilă societății în ansamblu.

Sartre spune că la capitalism nu există alternativă. Ei bine, putem spune că la juridic nu avem alternativă.
Alternativa constrângerii este convingerea. Alternativa încercării de a reglementa cât mai multe fapte
sociale este un laxim juridic. Fără constrângere și fără o reglementare serioasă societatea ar deveni
anarhică, lipsită de unitate și structură; ar fi un corp amorf aflat într-o totală și permanentă dezordine.

Carbonnier subliniază că non-dreptul nu trebuie confundat cu anti-dreptul sau cu sub-dreptul;că non-

dreptul înseamnă, cum am arătat mai sus, o restrângere sau absență a dreptului în anumite raporturi
sociale. Din această aserțiune se nasc două întrebări: Ce este statul privit din punctul de vedere al non-
dreptului? Cât de multă libertate există în aceste sfere în care dreptul nu este prezent?

Carbonnier critică faptul că statul modern se întemeiază pe o supraabundență de norme, în care toate
valorile sociale tind să devină valori juridice, iar justitiția este făcută de o aristocrație, când , de fapt, un
stat corect întemeiat este cel în care justiția este o reală putere fără a se constitui într-o aristocrație
orgolioasă și pedantă, iar conceptului rigid de stat în sens modern, cu orgnele sale reprezentative, i s-ar
substitui un stat viu în care conștiința publică devine solidar ostilă delincvenței.

În opinia mea, această idee de stat este ușor candidă, fiindcă statul modern are la bază cea mai bună
dovadă: istoria. Ea e cea care a demonstrat că statul nu poate să funcționeze pe principii de convingere și
„conștiință publică” și că această idee de stat este un ideal la fel de iluzoriu ca statul comunist și, zic eu, ar
avea aceleași consecințe pernicioase ca un stat comunist.

În ceea ce privește libertatea, consider că punctele în care dreptul se autolimiteză și se autoneutralizează,

reprezentând spații în care dreptul nu este prezent, sunt extrem de interesante din acest punct de vedere.
Dar absența dreptului nu înseamnă o totală libertate, drepturi fără obligații și lipsa responsabilității,
deoarece intervine convingerea și acele „alte reglementări decât cele juridice”. Însă, dintr-o perspectivă
practică, argumentată de faptul că nu toți oamenii sunt identici (axiomă pe care Carbonnier ar fi trebuit să
o ia în calcul când a elaborat conceptul de „conștiință publică”) și prin urmare nu toți vor respecta aceleași

2
Nicolae Ciorici, „Teoria non-dreptului la Carbonnier”;
convingeri; ori fără constrângere persoana în cauză ar putea comite infracțiuni, fără a fi pedepsită, fiindcă
ar avea ca argumente: convingerea și conștiința.

Această concepție despre drept a lui Carbonnier este, într-adevăr, interesantă sub aspect teoretic și
contribuie foarte mult la evoluția gândirii în general, nu doar a celei juridice. Același lucru, dar cu mult
mai mult rod practic, îl face și Kelsen. Sunt convins de faptul că dreptul nu poate să evolueze decât prin
contradicții la nivel teoretic, adică printr-o dialectică a concepțiilor despre drept. Voi rezuma acum
principalele contradicții dintre Carbonnier și Kelsen:

a. - Pentru Kelsen, justiția trebuie realizată de o categorie de oameni pe care legea o întemeiază;
- Pentru Carbonnier, justiția trebuie realizată de o conștiință publică, idee foarte aproape de
postulatul contractului social al lui Rousseau;
b. - Comportamentul oamenilor trebuie permanent să fie reglat de norma juridcă, normă care trebuie
actualizată pentru a fi în timp cu evoluția societății;
- Norma juridică nu trebuie să reglementeze orice relație socială;
c. – Pentru Kelsen valorile dreptului înseamnă centrul de greutate al întregii societății;
- Carbonnier este de părere că valorile dreptului nu sunt absolute și că există alte moduri de
reglementare a comportamentului mai adecvate și corecte decât cele juridice;

În încheiere, o să prezint trei puncte de vedere privind ăn legătură cu modul de apariție a dreptului. Am
ales trei juriști tocmai pentru a arăta locul în care se situează Carbonnier.

Am să încep cu Leibniz, care este, de formație, jurist. Leibniz spune în „Disertații metafizice” că
Dumnezeu a creat două tipuri de legi: mecanice și morale. Leibniz susține că minunile lui Dumnezeu, nu
sunt încălcări ale legilor mecanice, ci excepții de la aceste legi. Noi doar am imitat aceste legi divine.

Cel de-al doilea punct de vederer îi aparține lui Kelsen, care susține că nașterea dreptului s-a petrecut
când primele grupuri de oameni au atribuit diferitelor obiecte sau animalelor puteri supranaturale. Ei, de
fapt, respectau niște legi pe care ei le creau, dar pe care le atribuiau unor toteme.

Cel de-al treilea punct de vedere îi aparține lui Carbonnier, care sugerează că dreptul s-a născut din
comportamentul oamenilor, fără să imite nimic și fără să atribuie legile unor zei.

Carbonnier se situează, așadar, între Leibniz și Kelsen. Chiar dacă practic ipoteza non-dreptului este și
trebuie să fie inabordabilă, teoretic ea este un foarte bun exemplu de gândire juridică.

Gabriel Ciurea