Seminarul 13: Nesupunerea civica Hannah Arendt

Nesupunerea civica
Hannah Arendt
I
Nesupunerea civica contestarea autoritatilor de drept.
Situatie revolutionara incapabilitatea guvernului de a functiona corespunzator,
ceea ce ii face pe cetateni sa aiba dubii cu privire la legitimitatea sa.
In SUA, foarte multe infractiuni ramaneau nepedepsite.
Unii considera ca pornirile criminale sunt niste aberatii, cu alte cuvinte, sunt
gesturile spontane ale unor oameni bolnavi psihic, ale caror acte sunt consecinta
afectiunii de care sufera
Ce s-ar intampla daca 60-70% din infractiuni ar fi urmate de arestarea si judecarea
celor care le comit? Ar insemna colapsul instantelor judecatoresti, si asa
supraaglomerate. De asemenea si penitenciarele sunt aglomerate.
Guvernul a reactionat prin formarea unor comisii de studiu. Aceste comisii au ajuns
deseori sa faca si recomandari rezonabil. Totusi, rar li se da curs. Trasatura profunda
a acestor comisii este incercarea disperata de a gasi cauzele profunde ale oricarei
probleme, mai ales daca implica violenta. Intrucat cauzele sunt ascunse, acest tip
de cercetare se termina prin formularea de ipoteze sau teorii nedemonstrabile.

Legea este deopotriva incalcata de cel care comite actul de nesupunere civica si de
un delincvent de drept comun. Astfel, lumea intelege ca nesupunerea civica are o
natura criminala. Dar probele care ar putea demonstra ca faptele de nesupunere
civica au tendinte de a conduce la comiterea de infractiuni, sunt inexistente
Desi e adevarat ca miscarile extremise atrag elemente criminale, nu ar fi corect sa
confundam realitati diferite.
In timp ce nesupunerea civica poate fi considerata drept indicator al unei
semnificative scaderi a autoritatii legii, delincventa nu este decat o consecinta
inevitabila a unei dezastruoase erodari a competentei si eficientei politiei.
Nesupunerea civica survine atunci cand un numar semnificativ de cetateni au ajuns
la convingerea ca mecanismele normale ale evolutiei nu mai functioneaza sau ca
revendicarile lor nu sunt ascultate ori nu sunt urmate de niciun efect. Fie,
dimpotriva cand guvernul este pe cale sa faca schimbari, s-a angajat si persista intr-
un mod de actiune in care legalitatea si constitutionalitatea sunt indoielnice.
Nesupunerea civica poate sa fie indreptata catre schimbari necesare si dorite sau
catre pastrarea cu reabilitarea necesara si dorita a stats quo-ului.
In niciun caz nu trebuie pus semnul egalitatii intre nesupunere civica si delincventa
de drept comun.
- Infractorul incearca sa nu fie descoperit, in timp ce omul care nu se supune
civic, facandu-si singur greptate, intr-un act fatis de provocare.
- Delincventul de drept comun, chiar daca face parte dintr-o organizatie
criminala, actioneaza doar in propriul sau interes. Cel ce nu se supune civic,
desi se situeaza de obice in dezacord cu o majoritate, actioneaza in numele si
in interesul unui grup. Daca acest grup este semnificativ ca numar si pozitie,
exista tentatia calificarii acelui individ drept mebru al unei majoritati
concurente. (straturi ale populatiei care sunt unanime in opozitia lor.
- Delincventul doreste sa se faca o exceptie in ceea ce-l priveste si sa
beneficieze de o favoare obtinuta ilegal. Cel care nu se supune sfideaza legea
si autoritatile, plecand de la un dezacord fundamental.
Minoritatile din care fac parte nesupusii sunt indeajuns de importante nu doarca
numar de indivizi ci si in ceea ce priveste calitatea opiniei lor.
Acordul sau consimtamantul diverselor fractiuni ale comunitatii sunt premisa unei
guvernari constitutionale.
Nonviolenta este a dua caracteristica esentiala general acceptata a nesupunerii
civice. Daca ar fi violenti, ar fi rebeli. Astfel, nesupunerea civica nu este o revolutie.
Cel care nu se supune civic accepta cadrul autoritatii de drept si legitimitatea de
ansamblu a sistemului juridic. Revolutionarul respinge aceste lucruri. Atat
revolutionarul cat si nesupusul manifesta aceeasi dorinta de a schimba lumea.
Pana si cel mai radical revolutionar devine conservator a doua zi dupa revolutie.

Nicio civilizatie (produs artificial facut de om pentru a adaposti generatiile care se

succeda), nu ar putea sa exista in afara instaurarii unui cadru stabil, in interiorul
caruia se produce schimbarea. Factorii sabilizatori cei mai importanti se numara
legea:
- Sistemele (cred, nu se vede p85) juridice care regleaza existenta in lume si
raporturile cu semenii nostri. De aceea, legea, intr-o vreme de schimbari
rapide, poate semana cu o forta de constrangere, deci ca o influenta
negativa. au fost concepute pentru a asigura stabilitatea. Validitatea legii
nu este universal valabila ci este delimitata teritorial.
Data fiind rata fara precedent a schimbarilor din zilele noastre, precum si datorita
provocarii pe care o reprezinta schimbarea la adresa ordinii juridice, se considera ca
acum schimbarile pot interveni printr-o modificare a legii.
II
Perspectiva unei foarte rapide schimbari sugereaza faptul ca exista toate premisele
pentru ca nesupunerea civica sa inregistreze un rol tot mai mare in democratiile
moderne.
Daca nesupunerea civica va exista intotdeauna, problema compatibilitatii ei cu
legea este esentiala.
Atat libertatea actiunii, comportamentul (ca actiune) cat si libera exprimare fac
parte din nesupunerea civica.
SUA isi datoreaza orginiea in revolutia americana, iar aceasta revolutie era
purtatoarea unei conceptii noi asupra legii.

Dpdv al politologiei americane, dificultatea provine din originea fictiva a

consimtamantului: Multi judeca de parca ar exista un fel de contract social care sa
justifice obligatia politica de a se supune vointei majoritaiti. Argumentul deseori
invocat de ei este: traind intr-o democratie, trebuie sa ne supunem legii deoarece
avem dreptul de a vota. Dar acest drept a ajuns sa fie contestat.
In teorie, secolul XVII a cunoscut si a desemnat sub denumirea generica de
contract social trei tipuri complet diferite de astfel de conventii primitive:
1. Legamantul biblic, incheiat intre popor si Dumnezeu, in virtutea caruia
poporul consimtea sa se supuna oricaror legi. teocratia.
2. Forma conceputa de Hobbes, dupa care fiecare individ incheie un acord cu
autoritatile exclusiv laice pentru ca acestea sa-i garanteze propria securitate,
in schimbul careia el cedeaza toate drepturile si puterile. versiunea
verticala a contractului social.
3. Contractul social primitiv, enuntat de Locke, care determina constituirea nu a
unei guvernari ci a unei societati, o alianta incheiata intre toti membrii ei, in
calitate de indivizi care, dupa ce au stabilit intre ei o legatura reciproca, se
inteleg asupra alegeri unei guvernari. versiunea orziontala a contractului
social. Acest tip de contract limiteaza puterea fiecarui membru al societatii,
luat ca individ, dar pastreaza intacta puterea societatii. Indivizii sunt legati
unul de altul, sunt uniti prin reciprocitate. Societatea ramane intacta chiar si
cand carmuirea este desfiintata sau cand incalca intelegerea cu societatea si
se transforma in tiranie. Odata constituita societatea, ea nu poate sa cada in
starea de anarhie a naturii.

Consimtamantul, semnificand faptul ca fiecare cetatea dintr-o comunitate a

acceptat voluntar calitatea de membru al acesteia, poate fi acuzat, ca si contractul,
ca reprezinta doar o fictiune. Argumentul in vederea acestei teze este justificat doar
din perspectiva istorica si juridica. Fiecare om se naste membru al unei comunitati si
poate supravietui doar daca isi gaseste loc in ea. La nastere, are loc un
consimtamant tacit. Putem vorbi de consimtamant doar atunci cand copilul se naste
intr-o comunitate in care, ajuns la maturitate, are dreptul sa isi exprime dezacordul.
Astfel, consimtamantul implica dreptul de a-ti exprima dezacordul.
Consimtamantul, in intelesul american al cuvantului, se refera la versiunea
orizontala a contractului social, si nu la deciziile unei majoritati. In ultima instanta,
orice organizare umana, fie ea sociala sau politica, se sprijina pe capacitatea
fiecarui individ de a-si asuma angajamante si de a le respecta. Singura datorie strict
morala a cetateanului decurge din aceasta dubla dorinta: de a se angaja si de a-si
asuma toate consecintele acestui angajament.
Angajamentele reprezinta unicul mod de care dispun oamenii pentru a orgniza
viitorul, facandu-l previzibil si demn de incredere. Intrucat previziunea viitorului nu
poate avea un caracter absolut aceste angajamente cuprind doua limite esentiale:
- Suntem sortiti sa respectam angajamentele, cand nu intervin circumstante
neprevazute
- Si cand elementul de reciprocitate inerent oricaror angajamente a fost rupt.

In contextul de fata, circumstanta neprevazuta este schimbarea, inteleasa in sens

general. Relevanta pentru demersul nostru este incapacitatea autoritatilor la putere
de a asigura conditiile prevazute initial.

Consimtamantul si dreptul la dezacord au devenit principiile inspiratoare si

organizatoare de actiune din care locuitorii acestui continent au invatat arta
asocierii in cmoun.

Practica nesupunerii civice reprezinta forma cea mai recenta a asocierii voluntare.
Nesupunerea civica are un caracter public, deci nu este complot (care este o
comunitate de idei dar se caracterizeaza prin natura secreta a actiunii).

Introducerea nesupunerii civice in randul institutiilor politice din SUA ar putea

constitui cel mai bun remediu pentru acest esec fundamental al controlului judiciar.
Minoritatile care nu se supun civic ar trebui recunoscute ca alte numeroase grupuri
care sustin interese particulare.

La seminar:
Pentru Arendt, nesupunerea poate sa apara ca prima metoda, La Rawls apare
mereu ca ultima metoda.
Nesupunerea apare cand:
- Grupurile contesta o lege
- Se impotrivesc adoptarii unei legi sau vor o schimbare
Arendt si Rawls sustin ca nesupunerea civica apare pentru schimbarea legilor nu a
persoanelor.
Nesupunerea civica trebuie sa fie ilegala.
- Sa aiba caracter public
- Sa fie in interesului unui grup
- Vizeaza modificarea unei legi
- Non violenta.
La Hobbes contractul genereaza statul, la Locke contractul genereaza societatea,
ulterior societatea creaza statul.
Arendt spune ca indivizii nu consimt tacit fiecare lege/politica introdusa de guvern ci
ansamblul.
Consimtamantul pt arendt este tacit, in sensul ca indivizii nu pot spune explicit ca
vor sa fie parte din contract social ci pot sa dezaprobe
Forma de contractualism a lui Hobbes nu poate incorpora nesupunerea civica.
Contractul lui Locke poate prespune/admite nesupunere;

Arendt spune ca putem sa nesupunem cand nu sunt respectate angajamentele

autoritatii