Page |1

Morfologie
Substantivul

Morfologia este partea gramaticii care studiază forma cuvântului, modificările formei și ale
conținutului, valorile gramaticale exprimate prin formele cuvântului. Morfologia urmărește cuvântul sub
aspectul variației formei sale (al flexiunii) pentru exprimarea diverselor categorii gramaticale, prin
opoziție cu sintaxa, care studiază combinarea cuvintelor și funcțiile pe care acestea le iau în cadrul
propozițiilor și frazelor.
Din punct de vedere morphologic, al posibilității sau imposibilității cuvintelor de a-și schimba
forma în vorbire pentru a exprima relația cu alt cuvânt, părțile de vorbire se îmaprt în:
1. Părți de vorbire flexibile: substantivul, articolul, adjectival, numeralul, pronumele, verbul
2. Părți de vorbire neflexibile: adverbul, interjecția, prepoziția, conjuncția.
Obs. Când intră în alcătuirea unei propoziții, părțile de vorbire (cuvintele) cu înțeles de sine
stătător: substantivul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul, adverbul și unele interjecții devin părți de
propoziție. Articolul, prepoziția și conjuncția au rol de instrumente gramaticale, ele servind la stabilirea
raporturilor (relațiilor) sintactice.

Def. Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă nume de obiecte. Nume de obiecte
este un termen generic pentru a desemna obiecte ale cunoașterii: ființe și lucruri, fenomene ale naturii,
însușiri sau trăsături, stări sufletești, nume de acțiuni, relații dintre oameni, noțiuni abstracte etc.: băiat,
fluture, fulger, tunet, frumusețe, bunătate, bucurie, tristețe, muncă, luptă, plecare, venire, prietenie,
tovărășie, libertate, dreptate etc.
Recunoaștem un substantiv în primul rând:
- după definiție: singurătate, viscol;
- după capacitatea sa de articulare, cu articol hotărât sau nehotărât băiatul, cartea;
- după capacitatea sa de a primi un adjectiv (antepus sau postpus): frunză ruginie; mândra lună;
- după capacitatea sa de a primi un numeral: doi băieți, cinci mere, al doilea premiu, câștigul întreit;
- după capacitatea sa, în general, cu unele excepții, de a fi pus la plural: oameni, mașini, tractoare, vieți;
- după capacitatea sa de a fi numărat: o fată, două fete, trei fete;
- după funcția sintactică pe care o primește în cadrul propoziției: Soarele a apus astăzi repede (subiect).

Clasificare:
1. După felul lor:
- comune: denumesc toate obiectele de același fel sau din aceeași categorie: om, munte, fluviu,
țară, continent, apă, ocean, casă, clădire, ceas, inel, floare, plantă, brad, grădiniță, școală, stradă,
măr, profesor, medic, instituție, minister etc.;
- proprii: denumesc un singur obiect pentru a-l deosebi de celelalte obiecte de același fel: Mihai,
Popescu, Ministerul Educației și Cercetării, Grădinița nr.4, Școala Generală ”Avram Stanca”,
Ceahlău, Parâng, Valea Jiului, Marea Neagră, Delta Dunării, Triumf, Casio, Colegiul Național
”George Coșbuc”, Carpații Meridionali etc.
2. După structură sau compoziție:
- simple: grădină, floare, cireș, măr, copil, ceas, casă, ghiozdan, învățător, carte etc.
- compuse: prin sudarea elementelor componente: bunăstare, binefacere, bunăvoință, răufăcător,
binevoitor, răuvoitor, primăvară, untdelemn, binefăcător, biosferă, microorganism, politehnic,
filolog, monoteism, radioreporter etc.
- prin alăturarea cu cratimă a elementelor componente: câine-lup, redactor-șef, zi-muncă, zi-
lumină, ciuboțica-cucului, floarea-soarelui, ochiul-boului, pasărea-paradisului, papucul-
doamnei, cal-de-mare, drum-de-fier, stea-de mare, bună-credință, rea-credință, rea-voință,
 Page |2

bună- cuviință, gură-cască, papă-lapte, târâie-brâu, zgârie-brânză, zgârie-nori, nu-mă-uita etc.

- prin alăturarea fără cratimă a elementelor componente: Valea Jiului, Râul Doamnei, Parcul
Tineretului, Podișul Transilvaniei, Câmpia Română, Delta Dunării, Marea Neagră, Munții
Bucegi, Munții Măcinului, Piatra Craiului, Vatra Dornei, Munții Apuseni, Grădina Botanică,
Strada Frumoasă, Balta fără Fund, Vârful cu Dor, Câmpia de Vest, Sâmbăta de Sus etc.
3. După gen:
- masculin: un frate, doi frați; un băiat, doi băieți;
-feminin: o soră, două surori; o fată, două fete;
-neutru: un drum, două drumuri; un penar, două penare.

Obs. De asemenea, substantivele care au femininul format de la masculin sau masculinul format
de la feminin se numesc substantive mobile: nepot-nepoată, pieten-prietenă, urs-ursoaică, vulpe-vulpoi,
rață-rățoi.

Obs. Unele substantive au o singură formă pentru a denumi ambele sexe. Aceste substantive se
numesc substantive epicene: elefant, vultur, dihor, veveriță, fluture, barză, jder, codobatură, papagal,
albatros etc.

Numărul substantivelor:
- Nr. singular: casă, frate, copac, școală, tablou;
- Nr. plural: case, frați, copaci, școli, tablouri.
- Substantive defective de numărul plural: Oltul, Constanța, sclavagism, feudalism, capitalism,
socialism, comunism, înțelepciune, curaj, dreptate, cinste, foame, sete, aur, fier, zinc, miere,
mazăre, făină, zahăr, mălai, unt, fotbal, volei etc.
- Substantive defective de numărul singular: câlți, zori, ochelari, pantaloni, Carpați, Bucegi,
București, Galați etc.

Obs. Substantivele care denumesc o totalitate de obiecte de același fel se numesc substantive
colective: muncitorime, grup, cârd, turmă, herghelie, porumbiște, grânar, lan, stol, roi, mulțime, popor,
boierime, burghezie, nobilime, oaste, armată, grămadă etc.

Locuțiunea substantivală

Def. Numele unui obiect poate fi exprimat și printr-un grup de două sau mai multe cuvinte
care, împreună, au înțelesul unui substantiv. Grupurile de cuvinte care au înțelesul unui substantiv
se numesc locuțiuni substantivale.

Obs. Cele mai multe din locuțiunile substantivale au rezultat din locuțiuni verbale, prin
substantivizara verbului la infinitivul lung:

loc. verbale loc. subst. Sensul locuțiunii

a aduce aminte aducere-aminte amintire
a ține minte ținere de minte memorie
a băga de seamă băgare de seamă atenție, grijă
a(-i) părea rău părere de rău căință, regret
a-și bate capul bătaie de cap caznă, încurcătură
a-și bate joc bătaie de joc batjocură, ironie
 Page |3

a-și da seama dare de seamă expunere, explicație

rămâne în urmă rămânere în urmă întârziere
a scăpadin vedere scăpare din vedere omitere
a(-l) trage inima tragere de inimă dorință, imbold

Obs. Din punct de vedere gramatical, locuțiunea substantivală se comportă ca un substantiv.

Cuvintele din care este alcătuită locuțiunea substantivală nu se pot analiza separat. Se analizează
morfologic substantivul din cadrul locuțiunii și se va găsi funcția sintactică pe care o îndeplinește
locuțiunea substantivală.

Cazurile substantivului

a) Nominativ (N). Substantivul la cazul nominativ are, de obicei, funcția de subiect. Având funcția
de subiect, substantivul la nominativ arată cine face acțiunea sau cine are însușirea exprimată prin
predicat:
Un copil se apropie de noi. Cine se apropie de noi? –un copil. (sau despre cine/ce este vorba în
propoziție?... despre cine/ce se spune ceva cu ajutoru predicatului? Cine/ce are însușirea
exprimată de predicat?)
Copilul e vesel. Cine e vesel? – copilul.
Funcția de nume predicativ: Negreșit, muncitorul e stâlpul României!” (Al. Odobescu,
”Muncitorul român”) Ce e muncitorul? – stâlpul
Prietena ei este Ileana. Cine este prietena? – Ileana.
Funcția de atribut (substantival apozițional): ”Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om
vrednic... mai era!” (I. Creangă, ”Amintiri din copilărie”) – Care părinte? – Ioan.

b) Acuzativ (Ac.). La cazul Ac. substantivele au aceleași forme ca și la nominativ. Substantivele la

cazul acuzativ pot fi folosite fără prepoziție sau cu prepoziție (sau locuțiune prepozițională). De
aceea este necesară o atenție mai mare, pentru a nu fi confundate formele nominativului cu cele
ale acuzativului fără prepoziție. Diferențiem aceste forme după funcțiile sintactice pe care le
îndeplinește substantivul :
Complement direct (fără prepoziție) : Am mâncat un măr. (Ce ?)
Complement direct (cu prepoziție) : L-am văzut pe Mihai. (Pe cine ?)
Complement indirect (cu prepoziție) : Mă gândesc la Maria. (La cine ?)
Complement circumstanțial de loc (cu prepoziție) : Corabia se afla lângă mal. (Unde ?)
Complement circumstanțial de mod (cu prepoziție) : Învârtea în sens invers acele
ceasornicului. (Cum ?)
Atribut substantival prepozițional (cu prepoziție) : Vaza cu flori este în sufragerie. (Care
vază ?)
Nume predicativ (cu prepoziție) : Vaza este cu flori (cu ce este vaza ?)
Atribut substantival apozițional (în Ac.): Am văzut-o pe Diana, pe colega ta. Care Diana? (pe)
colega.

c) Dativ (D). Substantivul la cazul dativ determină în genere un verb și are, cel mai adesea, funcția
de complement indirect. El răspunde la întrebarea cui ?, pusă pe lângă verbul determinat.
Complement indirect (fără prepoziție) : ”I-am dus băiețelului o minge…” (I.L. Caragiale,
”Vizită”) Cui am dus ? – băiețelului.
Am cerut fetiței un pahar cu apă. Cui am cerut? – fetiței.
 Page |4

Atribut substantival apozițional (în D). I-am dus băiețelului, lui Denis, o minge. Care băiețel?
– (lui) Denis.
Atribut substantival (în D, cu prepoziție): Rezultatele grație efortului depus au fost pe măsură.
Care rezultate? – grație efortului.
d) Genitiv (G). La cazul genitiv substantivele au aceleași forme ca și la cazul dativ. Deosebirea
dintre aceste două cazuri cu forme comune constă în faptul că substantivul la genitiv determină
un substantiv, răspunde la întrebarea al (a, ai, ale) cui ? și are funcția de atribut substantival
genitival, pe când substantivul la dativ determină un verb, răspune la întrebarea cui ? și are
funcția de complement indirect.
Atribut substantival genitival (caz G) :
Dă-mi creionul Mariei. Al cui creion ? – al Mariei.
Ferestrele casei sunt deschise. Ale cui ferestre? – ale casei.
Floarea mamei este roz. A cui floare? – a mamei.
Frații prietenului meu îl ajută la teme. Ai cui frați? – ai prietenului meu.

Dar:
Complement indirect (caz D):
Am dat Mariei creionul. Cui am dat? – Mariei.
Am dat casei o nouă înfățișare. Cui am dat? – casei.
I-am cerut mamei să mă ajute. Cui am cerut? – mamei.
I-am spus prietenului meu un secret. Cui am spus? – prietenului (meu)

Alte funcții sintactice:

Nume predicativ (în G.): Floarea roz este a mamei. A cui este floarea roz? – a mamei.
Complement indirect (în G.) (cu prepoziție): Am luat măsuri împotriva vinovatului.
Împotriva cui? – a vinovatului
S-a insistat asupra responsabilităților membrilor comisiei. Asupra cui? – a responsabilităților.
Complement circumstanțial de loc (în G.) (cu prepoziție) : S-a lăsat deasupra cuibului de
cuci. Unde ? deasupra cuibului.
Atribut substantival prepozițional (în G.) (cu prepoziție sau locuțiune prepozițională) : Cartea
din fața elevului este deschisă. Care carte? – din fața elevului.
Atribut substantival apozițional (în G.): Florile Mariei, ale prietenei tale, sunt bine îngrijite.
Care Maria? Prietena/Ale prietenei (tale).

e) Vocativ (V). Vocativul este cazul care exprimă o chemare adresată cuiva epntru a-i atrage atenția
asupra unei comunicări.
”Codrule, codruțule, mult mă-nchin, drăguțule. (Folclor)

Obs: Substantivul la cazul vocativ nu este de obicei parte de propoziție. În situații de felul: Vino,
Ioane!, subiectul este inclus (tu), iar vocativul Ioane are rolul de a preciza persoana la care se referă
subiectul.

Obs. Putem avea apoziție (atribut substantival apozițional) în toate cazurile. Esențial este că acest
atribut trebuie să determine un substantive, să aducă o informație suplimentară despre acesta, o explicație,
și să aibă forme specifice pentru cazurile în care stă.

Funcțiile sintactice ale substantivului (schemă recapitulativă)

 Page |5

Subiect N.P. în
N
Compl.
indirect
Nume
pred. În
G
Compl.
Circ. De
loc
Atr.
subs. p.
în G Compl.
Subst. circ. De
mod

Atribut
subst. Atribut
genitiva subst.p.
l Ac

Atr.
subst.
p. Nume
în D pred. În
Nume Ac.
pred. în Atribut
D subst.
Apoz.