ACCIDENTE DE TRAFIC

Trend ascendent- locul III ca mortalitate

Problema majora prin:
 Frecventa
 Gravitate
 Probleme terapeutice
Fenomen dinamic in continua crestere

Dificultăți medico-legale
 Trauma multipla
 Adesea pacient in stare de coma
 Frecvent examinarea la distanta mare de traumatism

Factori
1) Viteza de deplasare+/-alcool
2) Forma suprafetei de contact
3) Dimensiunile autovehiculului
4) Pozitia victimei
5) Elemente de atenuare ( air- bag, imbracaminte, centuri)
6) Particularitatile victimei ( inaltime, greutate)

Realitatea accidentului
 cercetarea corespondenţei leziunilor cu tipul de vehicul;
 căutarea leziunilor de tip “marker” ; a urmelor biologice pe vehicul (urme de sânge,
păr),
 constatarea deformărilor vehiculului, concordante cu leziunile de pe cadavru
(deformarea barei din faţă concordă cu fractura gambelor victimei);
 urmele de la locul faptei: obiecte ale victimei, cioburi de far, resturi de vopsea, etc.

Diagnostic diferential lezional

Pietoni:
 descrierea amănunţită a leziunilor – localizare, număr, formă, întindere, profunzime,
margini, unghiuri, vecinătăţi;
 corespondenţa între nivelul leziunilor şi nivelul părţii vehiculului ce a intrat în impact
(far, bară, radiator);
 alte leziuni posibile:
 proiectare pe caldarâm
 aspect de abraziune- tîrîre;
 călcare (amprentă de pneu);
 proiectare în alte corpuri dure (arbori, poduri, alte vehicule);
 accidente de tren – dificil de diferenţiat.
Ocupanţii vehiculului – corespondenţă între leziuni şi proeminenţele din interiorul
vehiculului.

Mecanisme lezionale – pietoni

Simple: Asociate:
1) Lovire 1) Lovire-proiectare
2) Cădere 2) Lovire-cădere
3) Proiectare 3) Proiectare-calcare
4) Călcare- comprimare 4) Proiectare-comprimare
5) Târâre 5) Calcare-târâre
6) Proiectare-târâre
Complexe

Lovirea – pietoni
 Contact cu părţi proieminente ale vehicolului (bară de protecţie, radiator)
 Pe membrele inferioare, abdomen, torace, membre superioare, cap, funcţie de:
 tipul de vehicul
 înălţimea victimei
 Exoriaţii, echimoze, hematoame, fracturi închise/deschise
 Important - distanța călcâi-leziune
 Posibil - leziuni marker

Proiectare - pietoni
În funcţie de talia victimei şi înălţimea vehiculului
 Mai grave decât cele de lovire
 Frecvent cauza de moarte

Lovirea – pietoni adulți

Lovirea sub centrul de greutate (la nivelul gambelor), specifică autoturismelor, se succede în
trei timpi:
 lovire, cu fracturi de gambe sau coapse;
 basculare pe capota vehiculului, cu lovirea capului de parbriz sau de rama acestuia;
 proiectare în mediul exterior, cu lovire de corpurile din jur (copaci, alte vehicule, sol).
Lovire la nivelul centrului de greutate (bazin):
 proiectare, cu leziuni primare sub formă de fracturi la locul de impact, urmată de lovirea
de corpuri din mediul înconjurător.
Lovire deasupra centrului de greutate (umăr, torace):
  proiectare în faţă, urmată de călcare de către vehicul.

Călcarea – pietoni
 Roata vehiculului trece peste un segment corporal
 “flaying injury” - detasare pe suprafeţe întinse de tegument, ţesut subcutanat, muşchi,
etc
 Amprenta cauciucului rămâne pe haine/tegumente - rol in identificarea vehiculului

Comprimare - pietoni
 Între vehicul şi şosea sau un obiect staţionar;
 Frecvent asociat cu târâre;
 Caracteristic- fracturi multiple, pe două planuri opuse;
 Contuzii şi rupturi de organe interne;

Târâre – pietoni
 Lez marker- excoriaţii liniare, paralele între ele, pe suprafeţe întinse - leziuni de târâre
 Rol - Stabilirea direcţiei de tîrîre
 Tîrîre pe distanţe mari - leziuni profunde, deces.

Mecanisme lezionale – ocupanți vehicul

1. Impact frontal
 80% - vehiculul loveşte un alt vehicul în mişcare sau un obiect staţionar
 deceleraţie

2. Impact dorsal
 mai rar
 acceleraţie

3. Impact lateral- polimorfism lezional

Mecanisme lezionale – șoferul

 lovirea capului de parbriz sau de rama parbrizului;
 lovirea toracelui de volan;
 lovirea membrelor inferioare blocate pe sistemele de comandă.

Leziuni ocupant vehicul – spate

a) lovire de capul celor din faţă;
b) lovirea membrelor de scaunele din faţă;
c) ejectare din vehicul prin parbriz sau portierele laterale.
 d) leziuni particulare:
e) fracturi costale şi leziuni toracice profunde datorită centurii de siguranţă;
f) asfixie datorită air-bag-ului;
g) fracturi de coloană cervicală prin hiperflexie/hiperextensie, în ciocnirile frontale;
h) decapitare sau leziuni cranio-faciale prin penetrarea în vehicul de obiecte ascuţite din
alte mijloace de transport (trunchiuri de lemn, ţevi);
i) strivirea corpului în comprimări ale vehiculului.

Leziuni ocupantul din dreapta

a) lovirea capului de parbriz;lovirea gâtului de bord
b) lovirea genunchilor de bord
c) ejectare din vehicul prin parbriz, cu lovire de elementele din mediu (copaci, carosabil).
d) fracturi de coloană cervicală prin hiperflexie/hiperextensie, în ciocnirile frontale;
e) decapitare sau leziuni cranio-faciale prin penetrarea în vehicul de obiecte ascuţite din
alte mijloace de transport (trunchiuri de lemn, ţevi);
f) strivirea corpului în comprimări ale vehiculului.

Problematica medico-legală - mecanismul lezional

Impact simplu: echimoze, plăgi contuze pe o parte a corpului;

Impact urmat de cădere:
 pe un plan al corpului leziuni produse de vehicul şi pe alt plan- leziuni de cădere;
 frecvent, leziuni de abraziune
Impact urmat de proiectare: pe un plan leziuni de lovire, pe alt plan leziuni de proiectare.
Călcare:
 amprenta pneului, excoriaţii şi fracturi subiacente pe planul de călcare;
 intruziuni de pietricele sau asperităţi ale şoselei pe planul de compresie, fracturi
subiacente
 distrucţii tisulare masive, în călcarea de tren.
Tamponări:
 leziuni mai ales pe planul anterior al corpului;
 leziuni pe proeminenţele corpului (frunte, nas, bărbie, genunchi, membre superioare);
 la şofer, leziuni ale toracelui anterior, prin lovire de volan.
Căderi din vehicule în mers: leziuni atipice, difuz localizate.
ATENŢIE! – pot exista afecţiuni patologice (infarct miocardic acut, accidente vasculare
cerebrale) ce pot preceda sau succede accidentul rutier.
 ACCIDENTE DE TREN

 de gravitate mare
Din punct de vedere juridic – frecvența accidentala, suicid, omucideri - rar
Unice sau multiple – catastrofe feroviare
Clasificare:
1) lovirea victimei de tren
2) călcarea cu roțile de tren
3) proiectarea din tren in mișcare
4) comprimarea intre vagoane
5) trauma in salonul vagonului
6) trauma combinata

LOVIREA
a) Lovirea de tren – leziuni de gravitate mare
 Leziuni prin aruncator (tapshaev , 1966) - lovirea de locomotiva
 Marginea inf. a aruncatorului - fracturi deschise, eschiloase oase gamba
 Scarita – excoriatii si plagi pe fese, abdomen, fracturi oase bazin

b) Lovire simpla – rar

c) Lovire – calcare
d) Lovire cu agățarea victimei
CĂLCAREA
= comprimarea si strivirea tesuturilor:
1) Banda de comprimare si excoriație cu 2 caracteristici:
 banda de imprimare a rotii – 12-15 cm
 banda de rulare a șinei 7-7,5 cm
Localizare: marginea de secționare, 2 linii drepte si paralele delimitate de piele intacta,
2) Banda de ștergere
 pe marginea benzii de comprimare
Lățime 2-15 cm, margini neregulate, excoriații sub forma de arcuri
3) Pișcătura primară:
 Excoriație la începutul benzii de comprimare
 Lungime 12-15 cm, lățime 2-5 cm, forma litera T
 Interacțiune aprima cu corpul victimei – poziția victimei

4) Defectul cuneiform: destrucție masiva prin acțiunea roților

5) Lambouri unghiulare de piele:
  pe suprafata corpului expusa rotii
 Aspect in dinti de fierastrau
Rol: locul acțiunii rotii, direcția de mișcare, partea de corp intre sine in momentul călcării.
PROIECTAREA DIN TREN
Plăgi contuze, fracturi eschiloase, leziuni de gravitate mare
COMPRIMAREA INTRE VAGOANE
Excoriații, echimoze, cu aspect de marca traumatica, leziuni interne grave
TRAUMATISM IN COMPARTIMENTUL TRENULUI
Mecanism: lovire de obiecte din interior
Depinde de poziția victimei, viteză, etc

Probleme medico-legale
 Diagnostic de trauma de tren
 Caracterul vital al leziunilor
 Prezenta semne de lupta, asfixie mecanica,
 Alte cauze de moarte
 ACCIDENTE AVIATICE

Leziuni – membri echipajului, pasageri, alte persoane.

Cercetarea la fața locului: Schema generala a locului accidentului

 Locul impactului  Cadavre
 Cercetarea terenului aferent  Fragmente de cadavre
 Cercetarea aeronavei  Produse de origine biologica
 Cercetarea osemintelor  Aprecierea numărului minim al
victimelor
 Recoltarea de probe - sânge, par,
urme papilare
 Transportarea cadavrelor - măsuri
speciale

Examinarea echipajului:
1) Identificarea osemintelor
2) Cauza si momentul instalării decesului
3) Vitalitatea
4) Mecanismul lezional
5) Evaluarea atitudinii si acțiunii funcționale a membrilor echipajului
6) Patologii preexistente
7) Evaluarea biochimica a starii emotionale
8) Evaluarea acțiunii factorilor externi (decomprimare, fulgerație)
Identificarea cadavrelor:
 Prin îmbrăcăminte
 Semne particulare
 Date antropometrice
 Odontostomatologie
 Serologie
 Patologie preexistenta
!Intereseaza: identificarea pilot, copilot, starea imbracamintii, caracterul si localizarea lez.
mecanice (vitale, postmortem), semne de actiune termica, imbibarea hainelor cu combustibil,
singe, etc.
Tabel: ?!
 Felul traumatismului
 Consemnarea mecanismelor identice sau diferite
 Intensitatea revarsatelor sangvine
 Localizarea leziunilor
 Prezenta de particule externe pe cadavru
 Localizarea urmelor cu aspect de amprenta
 Semne de moarte rapida
 Actiunea CO
 ACCIDENTE ACVATICE

Felul morții
 moartea - totdeauna violentă;
 uneori, putem vorbi de o moarte violentă secundară, ( leziunile produse nu ar fi fost
mortale la o persoană indemnă, dar pe fondul unei afecțiuni preexistente a victimei ele
au produs decesul);
 călcare după moarte - lipsa reacțiilor vitale de călcare tranșează diagnosticul.

Cauza morții
Poate fi:
1) imediată – prin traumatisme grave - interesează organe vitale;
2) mediată – prin leziuni primare sau secundare (ex: complicaţii septice, etc.);
3) tardivă – la distanţă
Frecvent:
 traumatisme cranio-cerebrale;
 hemoragii interne prin rupturi de organe sau vase mari.
Alte cauze:
1) asfixie cu oxid de carbon prin obstruarea ţevii de eşapament;
2) înec prin căderea vehiculului în apă;
3) asfixie mecanică prin comprimare sub vehiculul răsturnat;
4) carbonizare, când vehiculul ia foc;
5) moarte subită la volan, cu pierderea controlului vehiculului

Aspecte medico-legale
Data producerii leziunilor
 culoarea echimozelor;
 infiltratele hemoragice;
 formarea crustei pe excoriaţii;
 gradul de consolidare a fracturilor
Data morţii - în funcţie de:
 lividităţile cadaverice;
 rigiditatea cadaverică;
 răcirea cadavrului;
 pergamentări,
 opacifierea corneei;
 putrefacţie.
Gravitatea leziunilor
La ocupanţii vehiculului:
 gravitatea provine din leziunile axiale ale corpului:
 cap - traumatisme cranio-cerebrale;
 rahisul cervical - hiperflexie-hiperextensie;
 mediastin - pneumotorax, rupturi de vase mari;
Șoferul – leziuni toracice grave prin lovirea de volan;
Ocupantul din dreapta – leziuni cranio-cerebrale prin lovire de parbriz, rama parbrizului sau
proiectare în exterior;
Ocupanţii din spate – leziuni cranio-cerebrale prin ejectarea din vehicul.
La pietoni:
 traumatisme cranio-cerebrale grave prin basculare pe vehicul;
 lovire de obiecte din mediu prin proiectarea în decor;
 călcare pe șosea
 târârea victimei pe suprafețe mari


Diferenţierea leziunilor vitale de cele postmortem

 simularea unor crime prin aşezarea cadavrului pe şosea;
 succesiunea de impacte cu mai multe vehicule
Se constată:
 prezenţa sau absenţa infiltratelor sangvine la nivelul plăgilor sau excoriaţiilor (cel mai
vizibil);
 în accidentele de tren, reacţii vitale mai ales în zonele de prim impact; în celelalte zone,
şi uneori în totalitatea cadavrului, reacţiile vitale pot lipsi datorită pierderilor rapide de
sânge.

Legătura de cauzalitate între accident şi deces

1) directă – când leziunile, grave, au dus sigur şi necondiţionat la deces;
2) indirectă – când între accident şi deces se interpun cauze interne (afecţiuni preexistente
ale victimei, traumatisme anterioare) sau externe (asistenţă medicală deficitară);
3) inexistentă – când victima era decedată anterior accidentului rutier.

Identificarea victimei
 mai ales în accidente de tren sau avion, când leziunile distructive sunt importante;
Se face prin:
1) portretul vorbit;
2) identificare dactiloscopică;
3) identificare odontologică;
 4) identificare genetică.
Identificarea vehiculului:
Se face prin:
1) corelarea deformărilor vehiculului cu leziunile victimei;
2) urme biologice pe vehicul;
3) date de anchetă;
4) fragmente lăsate la locul accidentului (far spart, vopsea).
ATENŢIE! – uneori este necesară stabilirea persoanei ce a condus vehiculul. Leziunile toracice
sunt specifice șoferului!

Relația victimă-vehicul
 este importantă în stabilirea culpei fiecăruia şi se obţine prin coroborarea tuturor datelor
ce rezultă din anchetă, autopsie, probe biologice, expertize tehnice, etc.

Examinarea autorului accidentului

Expertiza psihiatrică:
 evaluarea unor afecţiuni psihice antecedente sau survenite pe parcurs, incompatibile cu
conducerea unui vehicul.
Evaluarea stării de sănătate:
 afecţiuni organice incompatibile cu conducerea unui vehicul.

Dozarea alcoolemiei
 examenului clinic:data şi ora accidentului;data şi ora consumului de alcool;felul şi
cantitatea de alcool ingerat;greutatea corporală;
 culoarea feţei, pulsul, temperatura corporală;mirosul aerului expirat;reacţia
pupilară;semnele ataxiei (Romberg, păstrarea echilibrului la întoarcerea bruscă din
mers, ridicarea unor obiecte mici, proba indexului);comportarea, vorbirea, orientarea
temporo-spaţială;atenţia, memoria;
 recoltarea probei de sânge-seringă de unică folosinţă;
 data, ora şi cantitatea recoltată;
 dezinfectare cu ser fiziologic (NU cu alcool!);
 cantitatea minimă = 5 cmc sânge;

 sub 30 mg% = scăderea capacităţii executării de mişcări complexe (ex: conducerea

maşinii);
 30 – 50 mg% = deteriorarea absolută a capacităţii de a conduce autoturismul;
 50 – 100 mg% = apar semne obiective: logoree, pierdere progresivă a inhibiţiilor, voce
puternică, perturbări senzoriale;
 100 – 150 mg% = vorbire incoerentă, instabilitate motorie, posibil greţuri;
 150 – 200 mg% = beţie evidentă, greţuri, prostraţie;
 200 – 300 mg% = stupor, vomă, posibil comă;
  300 – 350 mg% = stupor sau comă, pericol de aspirare a secreţiilor prin vomă;
 peste 350 mg% = deces prin paralizia centrilor respiratori.

Cercetarea la fața locului

1) Probleme ml
2) Este sau nu un accident rutier?
3) Victima a fost mutata in alt loc?
4) Informații despre vehiculul implicat
5) Fotografiere de ansamblu si de detaliu
6) Descrierea amănunțita a poziției victimei
7) Descrierea leziunilor de lovire- poziția victimă – vehicul
8) Poziţia victimei pe şosea;eventuale urme de frânare sau fragmente de parbriz, far sau
vopsea;dâre de sânge pe o distanţă mai mare presupun agresarea victimei în alt loc,
urmată de deplasarea acesteia;
9) Urme de ulei sau benzină pe hainele victimei;urme de târâre pe haine şi corp, rupturi
ale hainelor, aspect şifonat al acestora;
10) Examinarea proeminenţelor din apropierea locului unde a fost găsită victima (poduri,
gropi, şanţuri, pietre, garduri)- leziunile acesteia prin căderi repetate.

Identificarea vehiculului – autoturism

 lipsesc leziunile la nivelul gambelor prin lovirea de bara vehiculului;
 în lovirile de autoturisme, corpul este acroşat şi rostogolit pe sub vehicul;
 leziunile sunt situate pe toate planurile prin rostogolire, sub formă de excoriaţii,
echimoze, plăgi, fracturi ale extremităţilor;
 leziunile de gravitate sunt situate pe unul sau două nivele, pe traiectul de trecere al
roţilor peste corp. Leziunile produse determină afectarea organelor interne, dar această
afectare nu este importantă, nedeterminând distrugeri tisulare masive sau deformări
prin strivire (autoturismul are greutate mică);
 urme de sânge, fire de păr, haine pe partea inferioară a vehiculului;
 distrugerea părţii anterioare a vehiculului, în partea inferioară şi sub bara de protecţie,
fără distrugerea farurilor, radiatorului sau capotei.

Identificarea vehiculului – vehicul mare

 cel mai frecvent, călcare cu trecerea roţilor peste victimă, fără rostogolirea acesteia;
 distrugeri tisulare masive sau deformări ale corpului prin strivire, pe traseul de trecere
al roţilor;
 pe restul corpului, tegumentele au aspect curat, fără multitudinea de leziuni prin
rostogolire întâlnite în călcările de către autoturisme;
 frecvent, lipsa urmelor biologice pe partea inferioară a vehiculului;
 deformări minime sau inexistente datorită înălţimii vehiculului şi durităţii caroseriei.