CLASIFICAREA TIPOLOGICĂ A LIMBILOR

Limbile mai pot fi grupate şi după structura pe care o au. Într-o limbă descoperim structuri
regionale la nivel de fonem – rădăcină – cuvânt – îmbinare de cuvinte – propoziţie. Alegerea
structurii morfologice drept criteriu de clasificare s-a făcut deoarece ea este cea mai stabilă şi cea
mai puţin deschisă inovaţiilor. Clasificarea propusă în continuare este o succesiune de opoziţii:

Lingvistica generala actuala accepta, in principiu, clasificarea tipologica a lui Humboldt si

completarile facute de alti invatati atat in sec. al XIX-lea, cat si in epoca noastra. Se recunoaste,
de fapt, existenta a patru tipuri principale de limbi, si anume: 1) tipul izolant sau amorf; 2) tipul
aglutinant; 3) tipul flexionar; 4) tipul polisintetic.

1. Limbile izolante sau amorfe (li se mai spune si radicale)

Din aceasta categorie fac parte: chineza, vietnameza, tibetana, birmana, siameza, limbile
sudaneze (in parte, si engleza). Limbile pomenite se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi
principale:

a) invariabilitatea cuvintelor. Afixele gramaticale, de obicei lipsesc, cuvintele nu se declina si nu

se conjuga. Exista numai particule, care indeplinesc rolul cuvintelor auxiliare, si afixe lexicale.
Limbile se numesc izolante, pentru ca formele cuvintelor nu exprima raporturi sintactice in
propozitie: formal cuvintele sunt "izolate". Ele pot consta in unele limbi numai din radacini, in
timp ce in altele (care izoleaza temele) gasim afixe lexicale. Propozitia reprezinta, in limbile
izolante, un sir de radacini sau teme invariabile.

b) In limbile amorfe nu exista elemente formale pentru a diferentia partile de vorbire, desi
sensul lor este perceput ca atare si in plan morfologic. Cuvintyele ce desemneaza obiecte,
proprietati sau actiuni, din punct de vedere structural nu se deosebesc prin nimic unele de altele.

c) Raporturile sintactice pot fi exprimate prin topica, intonatie si cuvinte-radacini, care isi pierd
in context valoarea lor de baza si capata rolul cuvintelor auxiliare

2. Limbile aglutinante

In aceasta categorie se incadreaza majoritatea limbilor din Asia, Africa si Oceania: limbile
turcice, mongolice, tunguso-manciuriene, samoedice, bantu, fino-ugriene, dravidiene, gruzina,
japoneza, armeana de azi (care poseda insa si unele trasaturi, specifice tipului flexionar) s.a. Ele
se caracterizeaza prin afixe lexicale si gramaticale, dar, spre deosebire de tipul flexionar, legatura
dintre morfeme nu prezinta o coeziune perfecta, de unde si numele de aglutinante.

a)In aceste limbi, structura morfologica a cuvantului este extrem de clara.

b) Indiferent de natura lor, morfemele se prezinta sub acelasi aspect (nu exista flexiune
interna, lipsesc alternantele). Radacina cuvantului nu se modifica niciodata. Toate elementele
sunt alipite, atasate.

c) Armonia vocala (sinarmonismul) reprezinta o cerinta de a “armoniza” vocala afixelor

cu vocala din interiorulo cuvantului.