Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept
Drept Privat
Dreptul Familiei

Referat:

„ Proprietatea comună în devălmășie a

soților: modalități de partajare”

A elaborat: Vasiliev Mariana

Grupa: 209
Coordonator: Valentina Cebotari

Chișinău 2017
Cuprins:
 Propietatea comună în devălmășie a soților
Analizînd literatura de specialitate și legislației în vigoare proprietatea comună
în devălmășie o putem defini ca drept ce aparține concomitent la două sau mai
multe persoane asupra unui bun pe care îl dețin în proprietate, acesta rămînînd
nefracționat în materialitatea sa, nefiind determinată nici cota-parte ideală din
dreptul de proprietate.
Reglementările privind proprietatea în devălmășie a soților sunt cuprinse în
Codul Civil al Republicii Moldova (pentru prima dată) și Codul Familiei
Republicii Moldova.
Referindu-se la propietatea comună în devălmășie a soților art.371, alin.(1) Cod
Civil prevede că bunurile dobîndite de soți în timpul căsătoriei sunt proprietatea lor
comună în devălmășie, dacă în conformitate cu legea sau un contract încheiat între
ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri. Deci le-giuitorul a
instituit o regulă conform căreia bunurile dobîndite de soți în timpul căsătoriei sunt
prezumate proprietate comună în devălmășie.
Codul Familiei stabilește, la art.19, alin.(1), că bunurile dobîndite de soți în
timpul căsătoriei sunt supuse regimului proprietății în devălmășie. Astfel Codul
familiei prevede la alin.(2), că regimul legal al bunurilor soților acționează în cazul
în care nu este modificat de contractul matrimonial.
Pentru prima dată codul familiei a admis posibilitatea ca soții să determine
regimul juridic al bunurilor dobîndite în casătorie, încheind un contract
matrimonial art.27 Codul Familiei. Contractul matrimonial poate fi încheiat pînă la
înregistrarea căsătoriei sau în orice moment în timpul căsătoriei. Forma
contractului matrimonial este autentică. Prin contractul matrimonial, soții stabilesc
un regim al bunurilor dobîndite în proprietate în timpul căsătoriei art.19 Codul
Familiei.
Bunurile care au aparținut soților înainte de încheierea căsătoriei, precum și cele
dobîndite în timpul casătoriei prin donație, prin moștenire sau în alt mod cu titlu
gratuit sunt proprietatea celui căruia i-au aparținut sau care le-a dobîndit. Art.372
alin.(1) al Codului Civil prevede că„ bunurile care au aparținut soților înainte de
încheierea căsătoriei, precum și cele dobîndite de ei în timpul căsătoriei în baza
unui contract de donație, prin moștenire sau un alt mod cu titlu gratuit, sunt
proprietatea exclusivă a soțului căruia i-au aparținut sau care le-a dobîndit.”
Ca o derogare de la prevederile anterioare sunt prevăzute categoriile de bunuri
din proprietatea personală a fiecăruia dintre soți. Deși o parte din bunuri sînt
dobîndite în timpul căsătoriei, prin excepție repezintă bunuri proprii. Bunurile
proprietatea personală ale fiecăruia dintre soți nu fac parte din comunitatea de
bunuri, fiecare soț avînd posibilitatea de a dispune liber de ele, fără consimțămîntul
celuilalt. Categoriile de bunuri care fac obiectul proprietății personale a fiecărui soț
sunt enumerate expres și exhaustiv la art.372 alin.(1),(2).
 Deci bunurile proprietate personală dintre soți pot fi clasificate în trei categorii:
a) Bunuri dobîndite de soți înainte de încheierea căsătoriei;
b) Bunuri dobîndite de soți în timpul casătoriei în urma unui act cu titlu gratuit;
c) Bunuri de folosință individuală.
Bunurile dobîndite de soți înainte de încheierea căsătoriei, nefiind dobîndite în
timpul căsătoriei, nu fac parte din comunitatea lor de bunuri. Dacă anterior soții au
trăit în concubinaj, bunurile dobîndite în această perioadă sunt ale celui care le-a
achiziționat, în afară de cazul cînd la dobîndirea lor au contribuit ambii concubini,
fiecare avînd o cotă-parte în dreptul de proprietate, a cărei mărime depinde de aportul
său.
Bunurile dobîmdite de soți în timpul căsătoriei în baza unui contract de donație, prin
moștenire sau în alt mod cu titlu gratuit sunt proprietatea exclusivă a soțului care le-a
dobîndit. Dovada donării bunului către unul dintre soți se poate face prin orice mijloc
de probă. Darurile de la nuntă se vor considera bunuri comune dacă nu se va face
dovada faptului că au fost adresate doar unuia dintre soți. Donațiile făcute între soți,
atît înainte cît și în timpul căsătoriei sunt bunurile soțului căruia i s-au oferit. În afară
de moștenire și donație, se consideră act cu titlu gartuit și privatizarea bunurilor în
cazul în care a fost făcută cu titlu gratuit și privatizarea bunurilorîn cazul în care a fost
făcută cu titlu gratuit, precum și dobîndirea dreptului de proprietate asupra bunului
găsit și asupra comorii.
La fel nu fac parte din proprietatea devălmașă lucrurile de folosință individua-lă.
Din categoria acestor bunuri fac parte pisele de îmbrăcăminte, obiectele necesare
igienei personale, bunurile afectate exclusiv păstrării sau îmbunătățirii sănătății
(proteza dentară de aur). Aceste lucruri fac parte din proprietatea soțului care le
folosește. Bijuteriile și alte obiecte de lux procurate în timpul căsătoriei din mijloace
comune se consideră bunuri în devălmășie, indiferent de faptulcine le folosește art.372
alin.(2).
În legislație nu se stabilește categoriile obiectelor de lux. O astfel de atribuire este
imposibilă. La stabilirea caracterului de bun de propriu ori comun obiectelor de lux,
de uz personal trebuie să se ia în considerație, în afară de destinație și valoarea lor
raportată la veniturile soților și la nivelul de trai. Ceea ce într-o familie se consideră
obiect de lux, în alta nu este ca atare. Totul este relativ, în funcție de starea materială a
familiei. În caz de litigiu, problema se soluționează în funcție de starea materială a
familiei.
Codul civil numește la art.372 alin.(3), condițiile de declararea a bunurilor
proprii ale fiecărui soț bunuri proprietate comună în devălmășie.Astfel de condiții sunt
cuprinse și în art.23 din Codul familiei. Conform acestor prevederi, bunurile fiecărui
soț pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmășie dacă se dovedește că în
timpul, căsătoriei, din mijloace comune, s-au facut investiții care au dus la creșterea
simțitoare a valorii acestor bunuri (reparație capitală, reconstrucție, reutilare). În cazul
litigiului, instanța de judecată este competentă să determine că investițiile făcute în
bunurile proprii din mijloace comune au sporit simțitor valoarea acestor bunuri.
Exercitare dreptului de proprietate comună în devălmășie a soților

Obiectul dreptului de reprezentare al proprietarilor devălmași îl constituie

atributele de folosință, posesiune și dispoziție. Atributul de folosință, care intră în
conținutul juridic al dreptului de proprietate comună în devălmășie , dă titularilor
unui astfel de drept posibilitatea de a utiliza bunul în interes propriu, dobîndind în
propriatate fructele bunului. Atribul folosinței poate fi exercitat de orice proprietar
devălmaș dacă exercitarea nu limitează dreptul celorlalți coproprietari devălmași.
Această regula, stipulată expres la art.367 Codul Civil, poartă un caracter
dispozitiv, dînd coproprietailor devălmași posibilitatea de a stabili și un alt mod de
folosire a bunului comun. De exemplu, prin încheierea unui act juridic, coproprie-
tarii devălmași pot stabili ca folosința bunului comun să fie execritată în exclusivi-
tate de un singur coproprietar devălmaș.
Ca atribut a dreptului de propritate, folosința are o importanță deosebită,
asigurînd procesul de utilizare a însușirilor bunului pentru satisfacerea nevoilor de
ordin patrimonial al proprietarilor devălmași. Anume din aceste considerente,
legiuitorul a stipulat, la art.367, că folosința bunului comun trebuie să se facă
potrivit destinației acestuia.
Dacă, în urma exercitării atributului de folosință, bunului comun i s-au cauzat
dagradări ori i s-a schimbat destinația, fiecare titular al dreptului de proprietate
comună în devălmășie poate să ceară reparația daunelor cauzate.
Codul civil reglementează încheierea unor acte de conservare și administrare a
bunului proprietate comună în devălmășie. Astfel, la art.368 se prevede că oricare
dintre propietarii devălmași este prezumat a avea consimțămîntul celorlalți pentru
efectuarea oricăror acte de conservare și administrare a bunului proprietate comună
în devălmășie dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Pentru a asigura o folosire mai eficientă a bunurilor comune și pentru a înlătura
pericolul pieirii bunului comun, titularii dreptului de proprietate comună în
devălmășie sunt îndreptățiți să efectueze acte de conservare cu scopul de a salva
bunul comun de un pericol iminent, în schimbul unor cheltuielilor de importanță
redusă, adică de a menține buul în starea actuală. De aceste acte beneficiază toți
titularii dreptului de proprietate comună în devălmășie, de aceea, la art. 368, este
instituită regula conform căreia oricare dintre porietarii devălmași la săvîrșirea
actelor de conservare este prezumat. Excepții de la regulă sunt stabilite în lege ori
în contractul dintre proprietarii devălmași. Actele de administrare sunt operațiuni
juridice de exploatare normală a bunurilor, menite să le facă productive, fără a le
diminua sau compromite valoarea printr-o folosire nerațională.În această categorie
de acte administrative pot fi incluse acte ca: perceperea fructelor și a veniturilor
aduse de bun; efectuarea de reparații; valorificarea unor bunuri perisabile;
gospodărirea și întrebuințarea bunurilor pentru satisfacerea nevoilor de trai.
Încetarea proprietății comune în devălmășie a soților

Proprietatea comună în devălmășie a soților încetează odată cu desfacerea

căsătoriei. Aceasta ae ca efect și împărțirea bunurilor comune. Partajarea bunurilor
comune este posibilă și în timpul căsătoriei: la cererea unuia dintre soți; la cererea
creditorilor personali ai unuia dintre soți; în al treilea rînd, în cazul confiscării
averii unuia dintre soți. În timpul căsătoriei, la cererea unuia dintre soți , pot fi
împărțite bunurile comune existente la data partajului.
Regula generală ce guvernează împărțirea bunului proprietate comună în
devălmășie este cuprinsă în art.370 Cod civil, care prevede că împărțirea bunului
proprietate comună în devălmășie între coproprietarii devălmași se va face
proporțional aportului fiecăruia la dobîndirea bunului. Pînă la proba contrară,
aportul coproprietarilor devălmași este prezumat a fi egal.
Bunurile dobîndite de soți după împărțire se consideră bunuri comune dacă
soții nu au încheiat un contract matrimonial. Cotele soților la împărțire se consideră
egale dacă contractul matrimonial nu prevede altfel art.26 alin.(1) Codul familiei.
În cazul încetării căsătoriei prin divorț, împărțirea bunurilor comuen poate avea loc
prin învoiala soților sau prin judecată. Soții pot împărți bunurile comunesau numai
o parte din ele. Pentru aceasta, se stabilește cota fiecăruia și se procedează la o
împărțire în fapt a bunurilor.
În cazul în care nu se ajunge la un partaj voluntar al bunurilor comune, se va
sesiza instanța de judecată, fie odată cu acțiunea de divorț fie după desfacerea
căsătoriei prin divorț. Astfel instanța judecătorească stabilește în parte cotele
soților, cote ce se presupune a fi egale. În unele cazuri însă, instanța poate să se
abată de la principiul egalității între cotele soților, avînd în vedere interesele
copiilor minori sau interesele ce merită atenție ale unui soț. Astfel art.26 alin.(2)
Codul familiei prevede că instanța de judecată este în drept să diferențieze cotele-
părți în proprietatea în devălmășie a soților, ținînd cont de interesele unuie dintre
soți și/sau de interesele copiilor minori.
Acțiunea de împărțire a bunurilor care constituie proprietate comună în
devălmășie a soților este prescriptibilă art.25 alin.(8).Decesul unuia dintre soți are
ca efect încetarea proprietății comune în devălmășie. În acest caz bunurile soțului
decedat trec la moștenitori.
În cazul declarării nulității căsătoriei, asupra bunurilor dobîndite de la în cheierea
căsătoriei pînă la declararea nulității căsătoriei se aplică principiile proprietății
comune pe cote-părți. Această concluzie este evidențiată sin art.44 alin(2) din
Codul familiei, care prevede că bunurile procurate în comun de către persoanele a
căror căsătorie a fost declarată nulă aparțin acestora cu drept de proprietate în
diviziune, iar contractul matrimonial se consideră nul.
 Impărțirea bunurilor comune prin invoiala soților
Analizînd efectele desfacerii căsătoriei în relațiile patrimoniale dintre soți,
ne-am oprit asupra unor aspecte ale partajului bunurilor comunitare, avînd ca text de
referinta la Codul familiei. Nu vom reitera acele consideratii, ci ne vom mărgini aici
la cîteva precizări în legatură cu obiectul învoielii soților și condițiile de formă ale
acesteia.
Cît priveste obiectul învoielii soților (foștilor soți) legea nu oferă nicio
indicație, ce-i drept, nici limitări nu stabilește. Prin urmare, o atare convenție se
poate rezuma la determinarea cotelor cuvenite fiecaruia dintre coproprietari. Dacă
ulterior apar neințelegeri între părți și la formarea concretă a loturilor ce urmeaza a
fi atribuite fiecăruia dintre foștii devălmași este solicitat sprijinul instanței, partajul
se va înfaptui potrivit cotelor deja stabilite convențional.
Este de preferat ca părțile să convină asupra unei soluții clare și transante,
adică să procedeze la împarțirea patrimoniului comunitar în întregul său. Măsurile
parțiale pot îngreuna exercitarea a cel puțin unora dintre drepturile conferite
titularilor. Bunăoara, învoiala prin care au fost împartite numai o parte din bunurile
dobîndite în timpul căsătoriei nu rezolvă problema naturii drepturilor și nici aceea a
exercițiului drepturilor asupra bunurilor neîmparțite.
Oricare să fie obiectul învoielii soților sau foștilor soți, cu privire la drepturile
stinse sau recunoscute prin tranzacția lor, nu se vor putea formula noi pretentii.
Ca orice conventie civila, învoiala soților poate fi atacata pe calea acțiunii în
anulare potrivit dispozitiilor codului civil., fiind aplicabile regulile generale în
materie.
Sub aspectul cerintelor de formă, în lipsa unor dispozitii speciale, vor fi
aplicabile regulile dreptului comun. Asadar, în principiu, partajul voluntar este
valabil încheiat chiar dacă nu a fost întocmit înscrisul constatator al
convenției. Cerința formei scrise din Codul civil vizează numai dovada tranzactiei –
iar nu si validitatea acesteia – „pentru a nu se da loc cu prilejul probei tranzacției la
un proces mai greu decît cel pe care parțile au căutat să-l evite”. Totuși, dacă
tranzacția cuprinde un contract pentru care legea pretinde ad validitatem o anumită
formă, sub sancțiunea nulității absolute, tranzacția soților (foștilor soți) va trebui să
îmbrace acea forma.
De regulă, efectele tranzacției sunt declarative de drepturi iar nu constitutive
sau translative, pentru că nu-si propune să confere părtilor drepturi noi, ci numai să
recunoască drepturi preexistente și să le consolideze, punîndu-le la adapost de
contestații judiciare.
Imparțirea bunurilor comune ale soților prin hotărîre
judecătorească
Dacă, și în măsura în care nu s-a reușit împarțirea prin buna învoiala a
bunurilor comune dobîndite în timpul căsătoriei, oricare dintre copartasi se poate
adresa instantei de judecata, in temeiul art. 36 alin. (1) C.fam.
Cererea avînd ca obiect partajarea bunurilor comunitare poate fi promovată
pe cale principala sau, în cadrul soluționării procesului de divort, pe cale accesorie
sau incidenta (prin cerere reconventională).
Instanța competentă material este judecatoria.
Judecata are loc potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură civilă,
Dreptul recunoscut fiecăruia dintre foștii soți de a sesiza instanța, nefiind
prescriptibil extinctiv, este valorificabil oricînd.
Cererea de chemare în judecată va cuprinde unele mențiuni specifice, care de
fapt detaliaza elementele comune tuturor cererilor introductive indicate de Codul de
procedură civilă. Conform Codului de proceduă civilă, indiferent de izvorul
proprietații comune, reclamantul este obligat să arate în cererea sa persoanele între
care urmează a avea loc împarțeala, titlul pe baza căruia se cere împarteala, toate
bunurile supuse împărțelii, evaluarea lor, locul unde acestea se află, precum și
persoanele care le detin sau administrează. De asemenea, reclamantul va indica și
cota sa de participare la dobîndirea bunurilor comune. Dacă părțile s-au învoit cu
privire la întinderea drepturilor cuvenite, aceasta chestiune nu va mai constitui obiect
de dezbateri.
Ca elemente specifice judecății în materie de partaj în general, la prima zi de
înfatișare, dacă părțile sunt prezente, instanta le va cere declarații cu privire la fiecare
dintre bunurile supuse împărțelii și va lua act, cînd este cazul, de recunoasterile și
acordul lor cu privire la existența bunurilor, locul unde se afla și valoarea acestora
În tot cursul procesului, instanța va stărui ca părtile să împartă bunurile prin învoiala,
iar dacă acestea ajung la o întelegere, instanta va hotărî potrivit invoielii lor; în cazul
în care întelegerea privește împărțirea numai a anumitor bunuri, instanta va lua act
de aceasta învoiala și va pronunta o hotarare partiala nesusceptibilă de apel,
continuînd procesul pentru celelalte bunuri.
În functie de complexitatea cauzei, procesul de partaj poate parcurge două
etape: admiterea în principiu și partajul propriu-zis. Prin încheierea de admitere în
principiu vor fi stabilite bunurile supuse împarțelii, calitatea de copartași a parților,
cota-parte cuvenită fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună
pe care copartașii le au unii fata de altii. Partajul astfel schitat va fi desăvîrșit în cea
de-a două etapă, impărțeala propriu-zisă, prin formarea și atribuirea loturilor.
Daca instanța are suficiente elemente probatorii, ea poate trece la soluționarea
fondului fară prealabilă admitere în principiu a cererii de partaj.
Acum, avînd imaginea generală a unui proces de partaj, să revenim la
împarțeala cerută de foștii soți. Instanța are a determina compunerea masei de bunuri
comune, valoarea bunurilor, cota-parte cuvenită fiecarui copartaș și să dispună
impărțirea propriu-zisă a comunității. Calitatea de copartași a partilor nu ridică
probleme, date fiind dispozitiile art. 30 C.fam. potrivit cărora bunurile dobîndite în
timpul căsătoriei, de către oricare dintre soți sunt, de la data dobîndirii lor, bunuri
comune, cu excepția bunurilor expres și limitativ enumerate prin art. 31 din acelasi
cod, acestea din urma bunuri proprii fiecaruia dintre soti. Atunci cînd asupra unora
dintre bunurile supuse partajului soții sunt coproprietari împreuna cu terțe persoane,
la judecarea cererii vor participa, în calitate de părti, și aceste persoane, deoarece
partajul înfăptuit fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate
absolută.

Compunerea masei de impartit

Obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobîndite în timpul
căsătoriei existente la data cererii de partaj. Includerea în masa de împarțit a sumelor
cheltuite în scopuri personale sau a valorii bunurilor risipite este inadmisibilă,
întrucat s-ar ajunge la împarțirea unor bunuri care nu există în momentul efectuării
acestei operatiuni. Din aceleasi ratiuni, nu vor face obiectul partajului bunurile ori
sumele cheltuite de către unul dintre soți prin depășirea nevoilor obisnuite ale
căsătoriei, dar nici bunurile care s-ar putea realiza în viitor.
Separatia faptică a soților nu suspenda prezumția de comunitate a bunurilor
dobîndite în aceasta perioadă, deci urmează ca și respectivele bunuri să se cuprindă
în masa de împărtit, întocmai că și cele achiziționate în timpul convietuirii. Nu este
mai putin adevărat că împrejurarea învocată – dobîndirea unor bunuri în perioada
despărțirii iîn fapt – poate influenta întinderea cotelor cuvenite fiecaruia dintre
copartasi, înclinînd balanta în favoarea celui care în mod efectiv a avut o contribuție
mai substanțiala la constituirea masei comunitare.