Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
cu comandă numerică
În ultimele decenii s-a observat o largă diversificare a produselor. A crescut
deasemenea gradul complexităţii acestora, punându-şi amprenta asupra posibilităţilor
tehnologice de realizare. S-a ajuns deasemenea la o foarte mare varietate de maşini-unelte
care se deosebesc prin destinaţie, structură geometrică şi constructivă, dimensiuni
performanţe tehnologice, precizia de prelucrare şi gradul de automatizare.
Metoda clasică pentru realizarea reperelor complexe este aceea prin copiere după
un şablon de formă identică cu cea a suprafeţei ce urmează a fii realizată.Această metodă
aduce însă şi câteva dezavantaje:
Precizie scăzută;
Cost ruidicat pentru realizarea şablonului;
Productivitate redusă,
În timp calitatea a devenit un parametru determinant. Pentru ca o intreprindere să
fie competitivă, trebuie să poată realiza produsele într-un interval cât mai redus de timp,
la preţuri cât mai mici, şi calitate cât mai mare. Realizarea acestor criterii, aparent
contradictorii, a dus la necesitatea asigurării unui grad mare de flexibilitate şi
automatizare a proceselor tehnologice.
Din punctul de vedere al automatizării, caracteristica cea mai importantă a
maşinilor unelte este gradul lor de universalitate, deoarece de el depinde modul şi forma
de automatizare a maşinilor-unelte. Astfel se pot distinge două categorii principale de
automatizare: automatizarea cu profil îngust şi automatizarea cu profil larg.
Automatizarea cu profil îngust se foloseşte aproape exclusiv în producţia de
masă şi de serie mare şi se bazează pe folosirea maşinilor-unelte speciale şi specializate.
Trecerea la un alt produs sau numai modificarea formei produsului necesită o
transformare radicală a utilajului sau chiar schimbarea lui, ceea ce duce la mari pierderi
de timp. De aceea metodele de automatizare cu profil îngust nu sunt utile ăn producţia de
serie mică şi individuală.
Totuşi, masa covârşitoare a producţiei se execută în loturi mici. De aici şi
importanţa automatizării producţiei individuale şi a celei de serie mică.
Producţia individuală şi de serie mică este utilată cu maşini-unelte universale, de uz
general. Condiţia principală care se impune la automatizarea unor astfel de maşini-
unelete este de a avea posibilitatea schimbării rapide a tipului sau dimensiunilor piesei,
astfel încât timpul de modificare a procesului tehnologic să fie suficient de mic, în
comparaţie cu timpul de prelucare a cantităţii de piese cerute.
În stadiul actual de dezvoltare a maşinilor-unelte, acest deziderat de automatizare
cu profil larg, este inegral rezolvat prin sisteme de comandă după program, care asigură
trecerea rapidă de la un fel de produs la altul printr-o simplă schimbare a programului
maşinii-unelte şi în acelaşi timp deschide noi posibilităţi şi pentru producţia de serie mare
şi de masă.
Comanda după program poate fi privită ca o comandă de copiere în care, în locul
şablonului, similar din punct d vedere geometric cu suprafaţa care se prelucrează, se
folosesc orice purtători fizici de program, în care forma piesei sau, mai precis, informaţia
despre forma piesei se păstrează sub formă de cod. Acestea, împreună cu unele date
tehnologice şi de mişcări auxiliare şi semnala, reprezintă programul de prelucrare al
piesei. Ca purtători ai programului se folosesc, de cele mai multe ori, benzi şi fişe
perforate sau benzi u înregistrare magnetică.
Cea mai importantă particularitate a sistemelor moderne de comandă după program
este automatizarea completă a executării programelor. Programele se pot realiza cu
ajutorul calculatoarelor electronice.
Odată cu dezvoltare industriei electronicii şi a unor instalaţii noi de comandă, în
cadrul maşinilor-unelte, o largă aplicare au căpătat sistemele de comandă numerică NC
după program. Maşinile-unelte cu NC au un ritm accelerat de dezvoltare şi de utilizare
în acelaşi timp, în aplicarea tehnologiilor eficiente de prelucrare, deoarece asigură un
grad ridicat de elasticitate tehnologică, rapiditate în schimbarea tehnologieide fabricaţie,
reducerea timpului de prelucrare, siguranţă în funcţionare, reducerea la minim a
manoperei şi automatizarea totală a procesului de lucru.
figura1.1.
În cadrul frazelor fiecare comandă se transmite codificat printr-o succesiune de
caractere. Un caracter reprezintă de fapt o anumită combinaţie de găuri de pe un rând al
benzii perforate. Totalitatea caracterelor utilizate în programarea maşinilor-unelte
alcătuiesc codul de programare. Prin intermediul caracterelor unui cod se pot descrie
litere, cifre şi diferite semne specifice.
În principiu cuvintele pot fi codificate pe bandă în orice ordine. Există totuşi
anumite standarde care precizează că primul cuvânt codificat are adresa N urmată în
ordine de celelalte adrese.
N –numărul blocului;
G –funcţia pregatitoare;
X
Y -adrese geometrice (mişcări liniare);
Z
A
B -adrese geometrice (mişcări circulare);
C
F
S -adrese tehnologice (avans, turaţie, sculă);
T
M –funcţie auxiliară.
Deoarece majoritatea maşinilor-unelte au un număr mic de axe controlate, în mod
curent se utilizează adresele X, Y şi Z pentru a transmite informaţii de deplasare liniară şi
adresele I, J şi K pentru programarea arcelor de cerc. La maşinile de găurit şi strunguri se
folosesc de regulă doar două axe X şi Y respectiv X şi Z.
Informaţiile de programare rezultate din desenul piesei şi din fişa tehnologică pot fi
clasificate în informaţii geometrice, tehnologice şi auxiliare.
1.2.Informaţii geometrice
Prin intermediul acestui tip de informaţii se transmit maşinii-unelte date referitoare
la direcţia, sensul de deplasare şi poziţia în care ajunge scula şi/sau masa maşinii-unelte.
Pentru ca un echipament de comandă numerică să poată comanda pornirea unui
motor prin intermediul căruia se realizează anumite deplasări (rectilinii şi/sau circulare)
este necesar ca mişcările în cauză să fie identificate.
La identificarea acestor mişcări s-a luat în considerare atât suportul geometric cât şi
cel fizic. Suportul fizic al deplasării îl constituie ghidajele maşinii-unelte iar cel
geometric tipul de deplasare: rectilinie sau în arc de cerc. Orice direcţie fixă de deplasare,
rectilinie sau circulară, ce poate fi realizată prin organele mobile comandate ale maşinii-
unelte poartă denumirea de axă. Identificarea axelor de deplasare se face prin simboluri
precizate în standardul de recomandare ISO R – 841 şi acceptate în RSP prin STAS
8902-71.
Axele pentru deplasările rectilinii alcătuiesc un sistem geometric de coordonate de
tipul unui tetraiedru de sens direct.
Respectând un consens practic, standardul defineşte:
Mişcarea mesei — ca o deplasare după axa X;
Mişcarea saniei — ca o deplasare după axa Y;
Mişcarea arborelui principal — ca o deplasare după axa Z.
figura 1.2.
figura 1.4.
figura 1.5.
figura 1.7.
figura 1.8.
EXERCITII