Noţiuni despre programarea maşinilor-unelte

cu comandă numerică
În ultimele decenii s-a observat o largă diversificare a produselor. A crescut
deasemenea gradul complexităţii acestora, punându-şi amprenta asupra posibilităţilor
tehnologice de realizare. S-a ajuns deasemenea la o foarte mare varietate de maşini-unelte
care se deosebesc prin destinaţie, structură geometrică şi constructivă, dimensiuni
performanţe tehnologice, precizia de prelucrare şi gradul de automatizare.
Metoda clasică pentru realizarea reperelor complexe este aceea prin copiere după
un şablon de formă identică cu cea a suprafeţei ce urmează a fii realizată.Această metodă
aduce însă şi câteva dezavantaje:
Precizie scăzută;
Cost ruidicat pentru realizarea şablonului;
Productivitate redusă,
În timp calitatea a devenit un parametru determinant. Pentru ca o intreprindere să
fie competitivă, trebuie să poată realiza produsele într-un interval cât mai redus de timp,
la preţuri cât mai mici, şi calitate cât mai mare. Realizarea acestor criterii, aparent
contradictorii, a dus la necesitatea asigurării unui grad mare de flexibilitate şi
automatizare a proceselor tehnologice.
Din punctul de vedere al automatizării, caracteristica cea mai importantă a
maşinilor unelte este gradul lor de universalitate, deoarece de el depinde modul şi forma
de automatizare a maşinilor-unelte. Astfel se pot distinge două categorii principale de
automatizare: automatizarea cu profil îngust şi automatizarea cu profil larg.
Automatizarea cu profil îngust se foloseşte aproape exclusiv în producţia de
masă şi de serie mare şi se bazează pe folosirea maşinilor-unelte speciale şi specializate.
Trecerea la un alt produs sau numai modificarea formei produsului necesită o
transformare radicală a utilajului sau chiar schimbarea lui, ceea ce duce la mari pierderi
de timp. De aceea metodele de automatizare cu profil îngust nu sunt utile ăn producţia de
serie mică şi individuală.
Totuşi, masa covârşitoare a producţiei se execută în loturi mici. De aici şi
importanţa automatizării producţiei individuale şi a celei de serie mică.
 Producţia individuală şi de serie mică este utilată cu maşini-unelte universale, de uz
general. Condiţia principală care se impune la automatizarea unor astfel de maşini-
unelete este de a avea posibilitatea schimbării rapide a tipului sau dimensiunilor piesei,
astfel încât timpul de modificare a procesului tehnologic să fie suficient de mic, în
comparaţie cu timpul de prelucare a cantităţii de piese cerute.
În stadiul actual de dezvoltare a maşinilor-unelte, acest deziderat de automatizare
cu profil larg, este inegral rezolvat prin sisteme de comandă după program, care asigură
trecerea rapidă de la un fel de produs la altul printr-o simplă schimbare a programului
maşinii-unelte şi în acelaşi timp deschide noi posibilităţi şi pentru producţia de serie mare
şi de masă.
Comanda după program poate fi privită ca o comandă de copiere în care, în locul
şablonului, similar din punct d vedere geometric cu suprafaţa care se prelucrează, se
folosesc orice purtători fizici de program, în care forma piesei sau, mai precis, informaţia
despre forma piesei se păstrează sub formă de cod. Acestea, împreună cu unele date
tehnologice şi de mişcări auxiliare şi semnala, reprezintă programul de prelucrare al
piesei. Ca purtători ai programului se folosesc, de cele mai multe ori, benzi şi fişe
perforate sau benzi u înregistrare magnetică.
Cea mai importantă particularitate a sistemelor moderne de comandă după program
este automatizarea completă a executării programelor. Programele se pot realiza cu
ajutorul calculatoarelor electronice.
Odată cu dezvoltare industriei electronicii şi a unor instalaţii noi de comandă, în
cadrul maşinilor-unelte, o largă aplicare au căpătat sistemele de comandă numerică NC
după program. Maşinile-unelte cu NC au un ritm accelerat de dezvoltare şi de utilizare
în acelaşi timp, în aplicarea tehnologiilor eficiente de prelucrare, deoarece asigură un
grad ridicat de elasticitate tehnologică, rapiditate în schimbarea tehnologieide fabricaţie,
reducerea timpului de prelucrare, siguranţă în funcţionare, reducerea la minim a
manoperei şi automatizarea totală a procesului de lucru.

1.Comanda numerică a maşinilor-unelte

 Comanda numerică (Numerical Control) este o metodă automată de comandă,
utilizată pentru conducerea unor maşini-unelte şi a unor echipamente de prelucrare pe
baza unor instrucţiuni codificate pe un suport de informaţii adecvat (benzi perforate,
magnetice etc.).
Conţinutul acetei metode automate de comandă este definit prin însăşi titlul ei –
comandă prin numere.
Comanda numerică a apărut în a doua jumătate a secolului nostru în urma
cercetărilor intense intreprinse pentru soluţionarea problemelor legate de prelucrarea unor
suprafeţe complexe decrise, de cele mai multe ori, de curbe neanalitice.

1.1.Limbajul comenzii numerice

Programele pentru comanda maşinilor-unelte cu comandă numeică sunt alcătuite
dintr-o succesiune de fraze de prelucrare sau blocuri de informaţii scrise sub formă
simbolică. Acestea definesc toate secvenţele de prelucrare necesare pentru realizarea
operaţiilor programate. Frazele unt înscrise în program în ordinea firească de execuţie a
lor.
Fiecare frază se compune dintr-unul sau mai multe cuvinte NC. Cuvintele se
compun la rândul lor dintr-o adresă urmată de un grup de cifre. Adresa defineşte
memoria sau circuitul de execiţie din unitatea de comandă în care trebuie să ajungă
comanda iar gripul de cifre defineşte conţinutul comenzii.

figura1.1.
 În cadrul frazelor fiecare comandă se transmite codificat printr-o succesiune de
caractere. Un caracter reprezintă de fapt o anumită combinaţie de găuri de pe un rând al
benzii perforate. Totalitatea caracterelor utilizate în programarea maşinilor-unelte
alcătuiesc codul de programare. Prin intermediul caracterelor unui cod se pot descrie
litere, cifre şi diferite semne specifice.
În principiu cuvintele pot fi codificate pe bandă în orice ordine. Există totuşi
anumite standarde care precizează că primul cuvânt codificat are adresa N urmată în
ordine de celelalte adrese.
N –numărul blocului;
G –funcţia pregatitoare;

X

Y  -adrese geometrice (mişcări liniare);
Z
A

B  -adrese geometrice (mişcări circulare);
C
F

S  -adrese tehnologice (avans, turaţie, sculă);
T
M –funcţie auxiliară.
Deoarece majoritatea maşinilor-unelte au un număr mic de axe controlate, în mod
curent se utilizează adresele X, Y şi Z pentru a transmite informaţii de deplasare liniară şi
adresele I, J şi K pentru programarea arcelor de cerc. La maşinile de găurit şi strunguri se
folosesc de regulă doar două axe X şi Y respectiv X şi Z.
Informaţiile de programare rezultate din desenul piesei şi din fişa tehnologică pot fi
clasificate în informaţii geometrice, tehnologice şi auxiliare.

1.2.Informaţii geometrice
 Prin intermediul acestui tip de informaţii se transmit maşinii-unelte date referitoare
la direcţia, sensul de deplasare şi poziţia în care ajunge scula şi/sau masa maşinii-unelte.
Pentru ca un echipament de comandă numerică să poată comanda pornirea unui
motor prin intermediul căruia se realizează anumite deplasări (rectilinii şi/sau circulare)
este necesar ca mişcările în cauză să fie identificate.
La identificarea acestor mişcări s-a luat în considerare atât suportul geometric cât şi
cel fizic. Suportul fizic al deplasării îl constituie ghidajele maşinii-unelte iar cel
geometric tipul de deplasare: rectilinie sau în arc de cerc. Orice direcţie fixă de deplasare,
rectilinie sau circulară, ce poate fi realizată prin organele mobile comandate ale maşinii-
unelte poartă denumirea de axă. Identificarea axelor de deplasare se face prin simboluri
precizate în standardul de recomandare ISO R – 841 şi acceptate în RSP prin STAS
8902-71.
Axele pentru deplasările rectilinii alcătuiesc un sistem geometric de coordonate de
tipul unui tetraiedru de sens direct.
Respectând un consens practic, standardul defineşte:
Mişcarea mesei — ca o deplasare după axa X;
Mişcarea saniei — ca o deplasare după axa Y;
Mişcarea arborelui principal — ca o deplasare după axa Z.

figura 1.2.

În general pe maşinile-unelte nu se regăsesc toate axele precizate prin standard.

Axele existente pe maşina-unealtă pot fi comandate numeric în totalitate sau numai
parţial.
 Frecvent se controlează doua sau trei axe de coordonate, în cazul centrelor de
prelucrare şi a unor maşini de frezat complexe, numărul de axe controlate poate ajunge
pînă la 5—6 (3 translaţii şi 3 rotaţii).
Originea sistemului axelor de coordonate ale maşinii-unelte poartă denumirea de
originea maşinii (M), nulul maşinii sau punctul de zero al maşinii; primele două noţiuni
sînt mai frecvent utilizate.
Pentru o anumită maşina-unealtă originea maşinii reprezintă un punct bine precizat,
fixat în spaţiu odată cu montarea traductorilor de deplasare si efectuarea reglajelor
adecvate.
Pentru a putea prelucra o piesă pe o maşină cu comandă numerică trebuie în cadrul
sistemului maşinii, să i se precizeze poziţia, în general, programarea se face însă
considerând un alt punct de zero, de această dată aferent piesei. Acest punct defineşte
originea sistemului de coordonate asociat piesei. Punctul de zero al piesei se poate alege
pe piesă arbitrar, acolo unde este mai convenabil din diferite motive economice,
tehnologice etc.
Poziţia originii:
Pentru maşinile-unelte cu comandă numerică sunt definite diferite origini şi poziţii
de referinţă:
M - originea maşinii unelte;
A - punctul de plecare. Poate coincide cu originea piesei;
W - originea piesei;
B - punct de start. Poate fi definit pentru fiecare program şi este punctul
în care prim sculă începe prelucrarea;
R - punct de referinţă.
 fig7ura 1.3.

Putem distinge următoarele sisteme de coordonate:

Sistemul de coordonate al maşinii-unelte cu originea maşinii-unelte,M;
Sistemul de coordonate de bază (poate fii sistemul de coordonate al piesei,
W);
Sistemul de coordonate al piesei cu originea piesei, W;
Sistemul de coordonate curent al piesei cu decalarea curentă a originii
piesei, Wa.
a cărorpoziţie este prezentată în figura 1.2.

figura 1.4.

Sistemul de coordonate al maşinii-unelte:

 Sistemul de coordonate al maşinii-unelte cuprinde toate axele maşinii existente.
Punctul de referinţă şi punctul de schimbare al sculei şi mesei maşinii sunt definite în
sistemul de coordonate al maşinii.

figura 1.5.

În practică acesta se prezintă diferit la diferitele tipuri de maşini-unelte. În

continuare se exemplifică sistemele de coordonate la câteva tipuri de maşini-unelte.
 figura 1.6.

Sensul pozitiv pentru deplasările lineare şi circulare se stabileşte utilizând regula

mâinii drepte.

figura 1.7.

Sistemul de coordonate al piesei:

 Sistemul de coordonate al piesei este întotdeauna un sistem de coordonate cartezian
şi corespunde unei anumite piese.

figura 1.8.

EXERCITII

Determinati axele principale si punctele de 0 pentru mai multe masini unelte cu

CNC