Fălticeni oraș al reperelor

Timofti Flaviu, An III- grupa D.

Fălticeni este un municipiu în județul Suceava, Moldova, România, format din localitățile
componente Fălticeni (reședința), Șoldănești și Țarna Mare. Se află în nord-estul României. La
recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 25.723 de locuitori, fiind al doilea
centru urban ca mărime al județului. A fost declarat municipiu în anul 1995, împreună cu alte 2
localități din județul Suceava: Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc. Înainte de reforma administrativă
din anul 1950, a fost reședința fostului județ Baia. Fălticeni se remarcă prin numărul ridicat de
oameni de cultură și oameni de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în
acest oraș.

Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când vistiernicul Isac a cumpărat satul
Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. A doua atestare
documentară datează din data de 12 martie 1554, când Alexandru Lăpușneanu a dăruit moșia cu
același nume Mănăstirii Moldovița. Ca oraș, Fălticeniul a luat ființă, conform însemnărilor dascălululi
Vasile de pe Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi, în anul 1779, iar conform Condicii Visteriei nr. 23
din 1824, în anul 1772

Oficial, așa cum reiese din hrisovul dat de domnitorul Constantin Moruzi, orașul a luat ființă
la 8 august 1780 pe moșia Șoldănești a stolnicului Ioniță Bașotă.

Așezarea este mult mai veche, așa cum susține și Arthur Gorovei, deoarece vechimea ei se confundă
cu vechimea satului Fălticenii-Vechi despre care vorbesc documentele din secolul al XII-lea.
Orașul s-a numit, la început, Târgul Șoldănești sau Târgul Șomuzului, iar prin anaforaua din 29
martie 1826, emisă de către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, Târgul Fălticeni, unde, după 1775, de
când Austria a ocupat nordul Moldovei, numit apoi Bucovina, s-a stabilit și prefectura noului ținut
Suceava, după ce mai întâi fusese la Rădășeni.

Numele se trage, după părerea istoricilor Ion Bogdan, Nicolae Iorga și Mihai Costăchescu, de la Stan
Pântece, numit și Foltic, proprietarul moșiei și satului Fălticenii Vechi.

Ulterior, între 1950 și 1968, a fost reședință raională în cadrul regiunii Suceava. Din 1968 este
oraș în cadrul județului Suceava. În anul 1995 a fost ridicat la rangul de municipiu, fiind în prezent
una dintre cele cinci localități cu acest statut de pe teritoriul județului.Din punct de vedere al
reliefului, Fătliceniu este situat într – o zonă depresionară, cu dealuri înalte și medii. Relieful
Municipiul Fălticeni este localizat într-o zonă deluroasă din Podișul Sucevei, în apropierea sa găsindu-
se întinse plantații pomicole și iazuri piscicole. Din Fălticeni se văd culmile Munților Stânișoarei
(altitudinea maximă: 1531 metri, în Vârful Bivolul); în față este un orizont de înălțimi subcarpatice –
Dealul lui Ciocan (624 metri), Dealul Înalt (503 metri), Culmea Pleșului (915 metri);

Altitudine medie 220-400 metri n. –printre cele mai inalte dealul enumer: Dealul Oprișeni(
cca. 400m), Dealul Spătărești( cca. 380 m), Dealul Soldanești cca. 410 m, Antilești( 440 m).

Clima orașului se încadrează tipului temperat-continental, caracteristic zonelor de podiș.

Temperatura medie atinge 7-8 °C, iar cantitatea medie anuală a precipitațiilor este de 621 mm. Cele
mai ridicate temperaturi înregistrate la Fălticeni au fost de +37 °C (la data de 16 august 1905) și +40
°C (la data de 18 iulie 2007). Cea mai scăzută temperatură înregistrată la Fălticeni a fost -32.5 °C (în
data de 18 februarie 2008).

Principala ocupație a evreilor din Fălticeni era negustoria. Ca urmare a faptului că orașul se
afla la granița României cu Austro-Ungaria, comerțul s-a dezvoltat, iar comunitatea evreiască din
Fălticeni a crescut numeric. Astfel, dacă în 1803 erau 1.500 locuitori evrei, în 1831 numărul lor
crescuse la 3.200 (și pe fundalul sosirii de evrei din Basarabia și Bucovina) și în 1838 la 4.152.

În anul 1859 locuiau în Fălticeni 5.767 evrei, care reprezentau 63,5% din populația târgului.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de înflorire a comunității evreiești din
Fălticeni. Au fost înființate mai multe instituții comunitare: o mikva (baie rituală) - 1857, un spital
evreiesc - 1857, o școală de Talmud Tora - 1874 și o școală evreiască - 1897. Numărul membrilor
comunității evreiești s-a stabilizat la 4.000-5.000. În 1899 locuiau în oraș 5.499 evrei (adică 57% din
locuitori), iar în 1910 doar 4.751, din cauza emigrării unor etnici evrei în America.Perioada interbelică
a cunoscut o scadee a numărului de evrei, ajungând la 36% din totalul populației, și odată cu măsurile
luate de Guvernele Goga și Ion Gigurtu, numărul acestora s-a redus .

În iunie 1941, s-a instalat în oraș un corp militar german, care a confiscat clădirile cu rol de
sinagogi și le-au folosit pentru găzduirea de funcționari și soldați. La 18 august 1941, tuturor evreilor
din localitate li s-a ordonat să poarte steaua galbenă. A fost înființat un lagăr de concentrare pentru
toți bărbații evrei din Fălticeni, precum și din satele Lespezi și Liteni. Circa 5.000 de evrei au fost
deportați în Basarabia și Transnistria, doar aproximativ 3.700 revenind la finalul războiului.

După cum amintea scriitorul Dimitrie Bolintineanu în volumul "Călătorii în Moldova" (1859),
la Fălticeni existau la mijlocul secolului al XIX-lea 13 sinagogi. Sunt de menționat următoarele
sinagogi: "Sinagoga Mare" (1795, 1854), "Leipziger" (1812), "Habad" (1852), Sinagoga croitorilor
(1862), "Mahala" (1862), "Klaus" (1870), Sinagoga cizmarilor (1872), "Hevra Beit Semi", "Ștrul
Hakatan" (1888), "Meir Ioil Last" (1890) și "Iuhr" (nu se cunoaște anul construirii).

În anul 1916, funcționau în Fălticeni 34 de sinagogi și case de rugăciune

1788: Este construită prima uliţă (stradă), Uliţa Mare, iar în 1886, primul trotuar. „Spre
deosebire de celelalte oraşe din Moldova, Fălticenii se înfăţişează sub un aspect mai occidental, în
ceea ce priveşte alinierea stradelor lui. Întemeiat, ca oraş, pe moşiile unor proprietari care aveau
interesul să-şi puie în valoare fiecare bucăţică de pământ, pentru care primeau bezmăn, o taxă
anuală, fixată după suprafaţa ocupată de fiecare om care avea a-şi construi o casă, a trebuit să se
traseze străzi drepte, pentru a se înlătura risipa de pământ, care se vede în alte oraşe, unde casele,
încă din vremuri vechi, au fost aruncate la întâmplare, fără nici o rânduială” (91, p.116).

„O hartă austriacă din 1790 înfăţişează Fălticenii cu satele din împrejurimi, făcând distincţie între
„Foltitscheny Dorf” şi „Foltitscheny Stadt” (Folticenii sat şi Folticeni oraş). Harta corespunde, de
altminteri, perfect ştirilor documentare, una din ele menţionând în acelaşi an, 1790, cea mai veche
uliţă a târgului: „uliţa ce vine dinspre Şomuz spre biserică” (construită în 1788). Una din uliţele
înfăţişate pe hartă este, desigur, uliţa mare a târgului, (strada Republicii, de azi) şi o alta, paralelă,
actuala stradă Ana Ipătescu” (115, p. 20).

Referindu-se la străzile şi trotuarele oraşului până la 1900, A. Gorovei precizează că, în prima
jumătate de secol, acestea nu aveau un nume distinct, în documentele vremii fiind descrise prin
sintagme de genul: „hudiţa ce vine lângă casele Creţoaiei şi spiţărului”, „uliţa în dosul uliţii Tâmpeşti”,
„uliţa ce merge la biserica Sf. Ilie” etc. În 1850, Eforia oraşului propune Departamentului numele a 12
uliţi şi 12 hudiţe: Uliţa Tâmpeştilor, Uliţa lui Dragoş, Uliţa Radului, Uliţa Rădăşenilor, Uliţa Căsăpiei,
Uliţa Sf. Adormirii, Uliţa Cişmelei, Uliţa Velniţelor, Uliţa Feredeului, Uliţa Mare, Uliţa Nouă, Uliţa
Folticenilor Vechi. De asemenea, primesc nume şi unele străzi mai mici, numite „hudiţe”: Hudiţa
Mică, Hudiţa Strâmbă, Hudiţa Lazului, Hudiţa lui Baer, Hudiţa Medeanului, Hudiţa Pleşescului, Hudiţa
Focşănenilor etc. În anul 1864, străzile erau numite „mahalale”. De exemplu, Mahalaua Feredeului,
Mahalaua Pârâul Ciurii, Maha- laua Ciurii din Dos, Mahalaua Broscăriei.

„Stradele - uliţele şi hudiţele - din Folticeni, la început au fost nişte drumuri ca prin toate satele,
drumuri lăsate în voia lui Dumnezeu; unele dintre ele nu aveau nici măcar şanţuri pe margini, pentru
scurgerea apelor din ploi. Primul trotuar, în Folticeni, a fost încercat în 1884, când s-au făcut câţiva
metri, din ciment şi borduri din piatră de Hârtop, din colţul întretăierii străzii Mari cu strada
Primăverii, până în dreptul farmaciei Vorel, astăzi casa cu Nr. 300, din strada Regele Carol II. Matei
Milo, în primul său primariat, a făcut trotuarul de pe Strada Mare şi altele câteva mai scurte,
întrebuinţând borduri de granit şi dale de piatră, de la o carieră din Bucovina, un material foarte bun
şi rezistent şi cu înfăţişare frumoasă, care ţine întreg şi astăzi, după aproape 50 de ani. În scurtul
interval de 2 ani (20 octombrie 1895-10 septembrie 1897), primarul Iorgu Radu a construit trotuare
pe toate stradele oraşului. Pe unele străzi de la periferie, a pus numai borduri de granit, pentru a se
curma abuzul locuitorilor, care mereu înaintau cu clădirile lor pe cuprinsul stradelor, dar în loc de
dale a aşternut un strat gros de prundiş, bine cernut, cum sunt aleele prin grădini, dar care nu a fost
întreţinut şi a dispărut sub glodul necurăţit” (91, p. 166).

1787: Izbucneşte un mare incendiu, care a cuprins aproape întregul târg. De fapt, oraşul a
fost cuprins deseori de flăcări devastatoare, datorită materialelor uşor inflamabile din care erau
făcute casele şi dependinţele lor şi datorită lipsei mijloacelor de stingere a focului. La data de 27 mai
1841, se aprinde un grajd, de la care a ars toată Strada Mare, iar în data de 25 septembrie, acelaşi an,
casele abia refăcute sunt mistuite din nou de flăcări, deşi, cu un an în urmă, comunitatea izraelită
cumpărase o tulumbă.Toate acestea determină iniţierea unor noi măsuri organizatorice. În 1841, de
pildă, se stabileşte „ca în fiecare noapte câte 10 mahalagii să se orânduiască pe la căzile cu apă de pe
strade şi la tulumbă”; în 1842, apar coşarii (hornarii), iar în 1845, ia fiinţă serviciul pompieriei. În
1849, corpul pompierilor număra 20 de pompieri, condus de un unterofiţer.
 Primul comandant de pompieri a fost Ioan Filipovici, care era şi poliţai. Oricum, situaţia
devenise destul de alarmantă, încât autorităţile interzic, „sub pedeapsă”, până şi fumatul pe străzi, în
grădina publică sau în localurile publice. În vederea protecţiei unor bunuri de valoare, unii oameni,
construindu-şi casă, iau cele mai severe măsuri împotriva unui eventual incendiu. „Aşa se explică de
ce una din cele mai vechi case din oraşul de azi, construită la 1843 din lemn de către Matei Gane
(tatăl scriitorului Nicu Gane), a fost înzestrată cu o încăpere specială, boltită, cu ziduri groase de
piatră, prevăzută cu o singură fereastră şi o singură uşă, cu obloane masive de fier: este aşa-numitul
gherghir, în care se adăpostea averea la izbucnirea unui incendiu”.

Dar cu toate măsurile luate, dezastrele provocate de incendii nu au putut fi stăvilite, cele mai
devastatoare (în afara celor menţionate) fiind în anul 1820, în 10 august 1865, în 7 mai 1868, 25
august 1880, 20 iulie 1887, 8 februarie 1940, acesta mistuind o parte din strada Butnari, şi 7 aprilie,
acelaşi an, care a distrus partea stângă a Străzii Mari. După anul 1900, s-a hotărât înfiinţarea de
subunităţi de pompieri militari. Pe meleagurile sucevene, prima subunitate ia fiinţă la Fălticeni, în 10
iunie 1924 Profesionalismul, operativitatea şi disciplina, care caracterizează noua formă de
organizare, au dus ca, de fiecare dată, eventualele dezastre să fie înlăturate. De pildă, incendiul din
data de 1 iulie 1968, izbucnit la Combinatul forestier din localitate, care a cuprins o suprafaţă de
aproape 200 m.p. şi un număr de circa 150 de stive de cherestea, precum şi incendiul din 13 aprilie
1975, când întregul acoperiş al clădirii Secţiei de pediatrie a luat foc, datorită intervenţiei prompte a
pompierilor militari, în ambele cazuri a putut fi evitat un dezastru total, cu pierderi materiale şi
băneşti greu de imaginat (87, p. 254; 91, p. 168; 115, p. 31; 171, p. 3).

1782: Comunitatea israelită construieşte prima baie publică din oraş. În anul 1948, a fost dată
în folosinţă actuala baie publică, care a fost construită începând cu anul 1940

Bibliografie:

- Vasile Nistoreasa Fălticeni- Repere în timp, Editura Acent Print, Suceava, 2007.

-Surse Wikipedia sau Geo-turistice online.