Ministerul Educației din Republica Moldova

Institutul de Relații Internaționale

Facultatea de Drept
Catedra Drept Public și Privat

Lucru Individual la disciplina

Drept Procesual Penal

Tema: Măsuri de Constrîngere cu caracter medical

Realizat de Popescu Mihaela

Studentă a grupei 3DR1

Chișinău 2016
Cuprins.
1. Temeiurile aplicări
2. Urmărirea penală șiinternara în instituția psihiatrică
3. Disjungerea cauzei și instrituția apărătorului
4. Soluționarea cauzei de către instanța de judecată
5. Verificarea necesității de a aplica în continuare măsurile de
constrîngere,revocarea sau constringerea acestora
 1.Temeiurile aplicării

Potrivit prevederilor art. 21 alin. 1 Cod Penal sunt pasibile de răspundere penală persoanele
fizice responsabile. Responsabilitatea este percepută ca fiind starea psihologică a persoanei care
are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi
manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
Particularităţile procedurii aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical sunt
determinate de specificul subiectului în privinţa căruia se efectuiază o asemenea procedură și
anume: persoane care au săvîrşit infracţiuni în stare de iresponsabilitate sau care s-au îmbolnăvit
după săvîrşirea infracţiunii de o boală psihică. Prezenţa unor astfel de dereglări psihice duc la
imposibilitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale, de a le putea dirija şi
nu în ultimul rînd la incapacitate de a-şi organiza apărarea de acuzaţiile aduse.
Temeiurile şi scopul pentru care se aplică măsurile de constrîngere cu caracter medical sunt
prevăzute în Codul Penal în Capitolul X – măsuri de siguranţă, art. 99-102.
Astfel, art. 99 Cod Penal prevede aplicarea a două modalităţi a măsurilor de constrîngere cu
caracter medical:
a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită;

b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă;

Măsurile de constrîngere cu caracter medical (internarea într-o instituţie psihiatrică cu

supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) pot fi aplicate faţă de persoanele:
a) care fiind în stare de iresponsabilitate au comis fapte prejudiciabile, prevăzute de legea
penală, ce prezintă pericol pentru societate. Asemenea persoane, potrivit art.23 alin.(1) Cod
Penal, nu sînt pasibile de răspundere penală şi în baza sentinţei instanţei de judecată se liberează
de răspunderea penală;
b) care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea infracţiunii, înainte de pronunţarea
sentinţei. În privinţa acestor persoane, potrivit art.23 alin.(2) Cod penal, se aplică măsura de
constrîngere cu caracter medical în baza unei sentinţe a instanţei de judecată. În acest caz nu este
pasibilă stabilirea pedepsei. În cazul însănătoşirii acestor persoane, pedeapsa le poate fi aplicată
numai în condiţiile prevăzute de art.102 Cod penal - dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau
dacă nu există alte motive pentru liberarea lor de răspundere penală şi de pedeapsă (amnistia,
schimbarea situaţiei, liberarea condiţionată (art.53 Cod penal) etc);
c) care s-au îmbolnăvit de o tulburare psihică temporară ce împiedică aprecierea stării psihice la
momentul comiterii faptei social-periculoase, prevăzute de legea penală;
d) care s-au îmbolnăvit de o boală psihică în timpul executării pedepsei. Aceste persoane pot fi
liberate de executarea pedepsei însă, după însănătoşire, faţă de ele poate fi reluată executarea în
continuare a pedepsei, dacă lipsesc condiţiile prevăzute de art.102 Cod penal.

Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită se aplică persoanelor alienate,

care din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvîrşite, are nevoie de îngrijire
spitalicească şi de tratament în condiţii obişnuite. De regulă acestea fiind aplicate alienaţilor care
nu au săvîrşit infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă se aplică alienaţilor care din
cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvîrşite, prezintă un pericol deosebit
pentru societate şi au nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere
riguroasă. Toţi cei deţinuţi în asemenea condiţii se cer supravegheaţi astfel, încît să se excludă
posibilitatea săvîrşirii de noi fapte prejudiciabile.
Procedura aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical se aplică (alin. 2 art. 488 C.P.P
R.M):
-potrivit dispoziţiilor generale ale Codului de Procedură Penală;

-ţinîndu-se cont de dispoziţiile Capitolului II, titlul III, Partea specială a Codului de Procedură
Penală, cele din urmă avînd prioritate înaintea dispoziţiilor generale;

-atunci cînd dereglarea psihică a persoanei este periculoasă:

-pentru sine însuşi (bunăoară este predispusă la suicid);

-pentru alte persoane (bunăoară le poate cauza prejudicii vieţii, sănătăţii ori bunurilor lor).

2.Urmărirea penală și Internarea în instituția psihiatrică

În cauzele penale privitoare la infracţiunile săvîrşite de persoane în stare de iresponsabilitate ori

persoane care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea faptei în mod obligatoriu se
efectuiază urmărirea penală acestea fiind însoțite de particularităţile obiectului probaţiunii în
această procedură.
Modul de sesizare a organului de urmărire penală este cel general și anume cel cuprins între
articolele 262-264. Dacă din înştiinţarea făcută rezultă săvîrşirea infracţiunii de o persoană în
stare de iresponsabilitate, organul de urmărire penală, în mod obligatoriu va începe urmărirea
penală, după care va administra probe care confirmă vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi dată pe motiv că fapta nu întruneşte
elementele infracţiunii (lipseşte subiectul), chiar şi în cazul cînd se ştie cu certitudine că persoana
s-a aflat la tratament într-o instituţie de psihiatrie sau psihoneurologică şi că fapte similare
săvîrşeşte nu pentru prima oară. Urmărirea penală se porneşte în scopul aplicării măsurilor de
constrîngere cu caracter medical:
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale se va da numai și numai dacă:
1) nu există faptul infracţiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
3) făptuitorul indubitabil nu prezintă pericol social.

Judecarea cauzelor avînd ca obiect infracţiunile săvîrşite de persoane în stare de

iresponsabilitate, precum şi infracţiuni săvîrşite de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală
psihică după săvîrşirea faptei, se face în şedinţă de judecată cu respectarea normelor generale
care reglementează judecata.
Totodată, instanţa de judecată va ţine cont de reglementările din Partea Specială, Titlul III,
Capitolul II „Procedura aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical”, în calitatea lor
de norme speciale prioritare faţă de normele generale:
-Participarea procurorului şi a apărătorului este obligatorie.

-Nerespectarea dispoziţiilor alineatului 1 din prezentul articol implică necondiţionat casarea

sentinţei şi rejudecarea cauzei.
Aplicîndu-se prevederile alineatului 2 din art. 497 se va ţine cont de următoarele:

-cercetarea judecătorească începe cu expunerea de către procuror a

argumentelor care atestă necesitatea aplicării faţă de persoana alienată a
măsurilor de constrîngere cu caracter medical;

-persoana iresponsabilă sau care s-a îmbolnăvit de o boală psihică nu este

audiată;

-ordinea cercetării probelor este cea generală, prevăzută de articolul 365, iar
consecutivitatea se propune de partea concretă care prezintă probele în acuzare
sau în apărare.

Din conţinutul alineatului 3 reiese faptul petrecerii dezbaterilor judiciare.

Ordinea cuvîntărilor este cea generală: disursul procurorului, a părţii vătămate, pledoaria
apărătorului şi a reprezentantului legal. La judecarea unor astfel de cauze penale nu se acordă
ultimul cuvînt.

În procesele penale privitor la urmărirea şi judecarea persoanelor iresponsabile, împrejurările

incluse în obiectul probaţiunii, capătă un conţinut specific.
Astfel, mai întîi se cer constatate şi dovedite semnele obiective ale faptei interzise de legea
penală (p. 1), 2), 5) alin. 2 art. 489) şi, în special, dacă infracţiunea a fost săvîrşită de către acea
persoană.

În cazul constatării faptului că persoana în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală şi

care se află în stare de arest este bolnavă psihic, la demersul procurorului, judecătorul de
instrucţie dispune internarea ei în instituţia psihiatrică adaptată pentru deţinerea persoanelor
arestate.
Posibilităţile constatării semnelor subiective sunt reduse (în cazul îmbolnăvirii persoanei de o
boală psihică pînă la pronunţarea sentinţelor), ori în multe cazuri complet excluse (în cazul
persoanelor iresponsabile la momentul săvîrşirii infracţiunii).Prin urmare nu se pot stabili forma
vinovăţiei (intenţia sau imprudenţa), scopul şi motivul infracţiunii.
O semnificaţie aparte capătă clarificarea chestiunilor arătate în p. 3) – 4) alin. 2. Anume în
baza acestor date şi, ţinînd cont de concluziile expertizei psihiatrice, se soluţionează aspectele
legate de responsabilitate persoanei; despre îmbolnăvirea ei de o boală psihică după săvîrşirea
infracţiunii; despre gradul de pericol pe care-l prezintă atît pentru cei din jur, cît şi pentru sine
însuşi şi, care, fiind apreciate în coroborare, indică asupra lipsei ori prezenţei temeiurilor legale
pentru aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical pentru clarificarea circumstanţelor
cauzei se poate efectua orice acţiune procesuală prevăzută de Codul de Procedură Penală.
La efectuarea urmăririi penale ofiţerul de urmărire penală şi procurorul vor ţine cont de:

- lipsa declaraţiilor bănuitului, învinuitului ca mijloc de probă;

- lipsa cererilor şi demersurilor bănuitului, învinuitului care contribuie la cercetarea sub

toate aspectele a circumstanţelor cauzei.

Competenţa efectuării urmăririi penale în procesele privind infracţiunile săvîrşite de persoane

în stare de iresponsabilitate ori de persoane care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după
săvîrşirea faptei se determină în condiţii generale, potrivit dispoziţiilor art. 266 – 270 CPP.
Una din măsurile cu caracter obligatoriu în astfel de cauze penale este dispunerea şi efectuarea
expertizei cu scopul constatării stării psihice.
Ordinea de numire şi efectuare a expertizei psihiatrice judiciare este cea generală,
reglementată în art. 142 – 153, cu derogări în ceea ce priveşte drepturile bănuitului, învinuitului,
inculpatului.

Pentru prima dată în legislaţie procesual-penală este reglementată ordinea procesuală de

internare în instituţia psihiatrică a bănuitului, învinuitului.
Și anume persoana, în privinţa căreia se efectuiază urmărirea penală, poate fi internată în
instituţia psihiatrică numai în baza hotărîrii judecătorului de instrucţie în temeiul demersului
procurorului care conduce cu urmărirea penală.
Internarea în instituţia medicală se face în baza unei ordonanţe a organului de urmărire sau
încheiere a instanţei. Internarea în instituţie medicală duce la limitarea libertăţii persoanei şi de
aceea se autorizează de către judecătorul de instrucţie în baza demersului procurorului în faza de
urmărire sau de către instanţă fie la cererea părţilor, fie din oficiu în cadrul judecării cauzei.

Internarea în instituţia medicală se efectuează de regulă după examinarea persoanei în condiţii de

ambulator. În asemenea situaţii se iau în consideraţie opiniile medicilor care au examinat
persoana în condiţii de ambulator. Pot fi luate în consideraţie şi alte împrejurări.
În cazul în care persoana este ţinută în stare de arest în faza de urmărire internarea în instituţia
medicală se efectuează de asemenea cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
În ordonanţa sau încheierea de internare în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei
trebuie să fie indicată instituţia medicală unde se va efectua expertiza. Această instituţie este
staţionarul de psihiatrie a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii (verifică).

Termenul de aflare în instituţia medicală se include în termenul de arest dacă persoana până la
efectuarea expertizei se afla în stare de arest.
Din momentul finisării efectuării expertizei psihiatrice persoana trebuie imediat externată din
instituţia medicală. Articolul 152 C.P.P a R.M. nu determină care este procedura în cazul când a
fost numită o expertiză medico-legală sau psihiatrică în condiţiile de staţionar. În asemenea
situaţii urmărirea se efectuează după regula generală cu excepţia cazurilor când este necesar de
efectuat acţiuni procesuale cu participarea bănuitului sau învinuitului.
Nu se admite ca în această perioadă făptuitorul să fie pus sub învinuire, sau să i se prezinte
materialele pentru luare de cunoştinţă în legătură cu finisarea urmăririi. Dacă internarea a fost
efectuată în timpul judecării cauzei, procesul se amână.

Articolul(491) privind disjungerea cauzei în privința unei persoane care a săvîrșit o fptă
interzisă de legea penală în stare de iresponsabilitate este menit să înlăture o lacună din vechiul
cod de Procedură Penală privitor la disjungerea cauzei în privința persoanei care a săvîrșit o faptă
prejudiciabilă interzisă sau care s-a îmbolnăvit după săvîrșirea infracțiunii.

Astfel în cazul comiterii infracţiunii de către mai multe persoane, instanţa este în drept de a
judeca concomitent chestiunea privind vinovăţia unor persoane şi adoptarea sentinţei de aplicare
a măsurilor de constrîngere cu caracter medical în privinţa altor persoane. Dacă judecarea într-o
singură procedură a cauzei în privinţa persoanelor menţionate este imposibilă, materialele
privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical urmează a fi disjunse într-o
procedură separată.

3.Disjungerea cauzei și Instituția apărătorului

Prin „disjungerea cauzei” se are în vedere separarea într-un dosar aparte a materialelor cauzei
privitor la infracţiunea săvîrşită cu participaţie unde în calitate de autor, organizator, instigator
sau complice este o persoană iresponsabilă ori care s-a îmbolnăvit de o boală psihică după
săvîrşirea infracţiunii.
Din conţinutul art. 491 deducem faptul că disjungerea cauzei în privinţa persoanei iresponsabile
ori care s-a îmbolnăvit de o boală psihică în dosar separat este lăsată la discreţia procurorului,
dată fiind sintagma „cauza ..., poate fi disjunsă...”. Prin urmare, disjungerea cauzei va fi posibilă
dacă aceasta nu va influenţa cercetarea sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a tuturor
circumstanţelor cauzei.
Disjungerea cauzei se dispune prin ordonanţă motivată de către procurorul care conduce cu
urmărirea penală din oficiu ori la propunerea ofiţerului de urmărire penală. Ordonanţa va conţine
circumstanţele cauzei, temeiul legal de disjungere şi care anume acte procedurale (în original sau
copii nostrificate de procuror) urmează a fi disjunse din procedura de bază.
Materialelor cauzei penale disjunse în dosar separat le este recunoscută valoarea probantă, fapt
ce exclude necesitatea efectuării repetate a acţiunilor procesuale.

În baza art.493 şi 494 Cod de procedură penală, la judecarea cauzelor de această categorie
participarea apărătorului şi a reprezentantului legal este obligatorie.
Invitarea apărătorului de către reprezentantul legal se efectuează conform prevederilor art.78
alin.(1) pct.22) Cod de procedură penală. În cazul în care reprezentantul legal nu a invitat un
apărător, instanţa urmează să numească un apărător din oficiu.
Legiuitorul stabileşte momentul admiterii în cauză a apărătorului şi anume, nu mai tîrziu de data
cînd a fost adoptată ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea expertizei în staţionarul instituţiei
psihiatrice cu condiţia că apărătorul nu a fost admis mai înainte.
Drepturile apărătorului persoanei iresponsabile sunt cele generale, prevăzute în articolul 68( 2).
 De fapt, nu toate sunt valorificate, bunăoară dreptul la întrevederi cu persoana interesele căreia
le apără, fără a se limita numărul şi durata lor se va realiza în măsura în care starea sănătăţii
justiţiabilului nu împiedică întrevederile.
Reprezentantul legal poate refuza să ia cunoştinţă cu materialele cauzei penale;
apărătorul de asemenea drept nu dispune.
Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată că apărătorul din oficiu nu
este în stare să asigure asistenţă juridică eficientă persoanei în privinţa căreia se desfăşoară
procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical va cere înlocuirea
apărătorului.

Reprezentantul legal, în cazurile prevăzute de lege, este în drept să ceară înlocuirea apărătorului
(art.78 alin.(4) pct.1) lit.a) Cod de procedură penală), însă nu este în drept să renunţe la apărător
(art.78 alin.(5) Cod de procedură penală). Reprezentantul legal este în drept să atace sentinţa
adoptată cu apel sau, după caz, cu recurs în instanţa de judecată ierarhic superioară.
În calitate de reprezentant legal al persoanei în privinţa căreia se judecă chestiunea privind
aplicarea măsurii de constrîngere cu caracter medical, în conformitate cu prevederile art.493
alin.(2) Cod de procedură penală, poate fi recunoscută una din rudele apropiate ale acesteia, iar
în lipsa lor, o altă persoană, în baza unei încheieri a instanţei de judecată.
Instanţa de judecată este obligată de a-i asigura reprezentantului legal posibilitatea de a lua
cunoştinţă de materialele cauzei, de a participa la cercetarea probelor, de a prezenta probe, a
înainta demersuri, recuzări iar în anumite cazuri de necesitate, instanţa poate audia
reprezentantul legal în calitate de martor.
Atragerea reprezentantului legal urmăreşte scopul de a asigura egalitatea în drepturi a persoanei
iresponsabile şi a şterge neputinţa de a-şi apăra desinestătător drepturile şi interesele legitime.
Recunoaşterea reprezentantului legal se efectuiază prin ordonanţa organului de urmărire penală
ori a procurorului sau prin încheierea instanţei de judecată imediat ce devine cunoscută
tulburarea psihică, dar nu mai tîrziu de momentul numirii expertizei psihiatrice judiciare.

4. Soluționarea cauzei de către instanța de judecată

Astfel, potrivit alineatului 1 a art.498, cauza privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu

caracter medical se soluţionează prin sentinţă.Sentinţa de aplicare a măsurilor de constrîngere cu
caracter medical se adoptă în numele Legii, trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată.Poate fi
întemeiată numai pe probele care au fost cercetate nemijlocit în şedinţa de judecată.
Aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical va avea loc dacă:
1) a fost săvîrşită o faptă interzisă de legea penală;
2) persoana care a săvîrşit-o este iresponsabilă sau s-a îmbolnăvit de o boală
psihică după săvîrşirea faptei care face imposibilă stabilirea şi executarea
pedepsei penale;
3) în virtutea tulburărilor psihice persoana prezintă pericol nemijlocit pentru sine
şi pentru cei din jur;
 4) este necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical arătate în
articolul 99 Cod penal.

În asemenea categorii de cauze poate fi înaintată acţiunea civilă faţă de persoana responsabilă de
acţiunile făptuitorului.
În legătură cu aceasta instanţa va clarifica dacă trebuie admisă acţiunea civilă, în folosul cui şi în
ce sumă (pct. 10 alin. 1 art. 385).
La adoptarea sentinţei sunt soluţionate şi chestiunile arătate în pct. 11), 13) alin. 1 art. 385.

Potrivit articolului 6 pct. 42 sentinţa este hotărîrea prin care cauza penală se soluţionează în fond
de instanţa de judecată. . Sentinţa se compune din trei părţi: partea introductivă, partea
descriptivă şi dispozitivul ( a se vedea comentariul la articolele 393 - 394).
Hotărîrea instanţei în cauza penală privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter
medical depinde de răspunsul la chestiunile arătate în articolul 498 alineatul 2.
Potrivit articolului 499 alineatul 1, instanţa de judecată în cazul în care consideră dovedit faptul
săvîrşirii infracţiunii de către o persoană în stare de iresponsabilitate, adică se răspunde afirmativ
la chestiunile cuprinse în pct. 1) – 3), 5) alineatul 2 articolul 498.

La constatarea existenţei împrejurărilor arătate în punctele 1) – 2), 4) – 5) alineatul 2 articolul

498 şi ajungînd la concluzia că persoana după ce a săvîrşit infracţiunea s-a îmbolnăvit de o boală
psihică cronică care o face să nu-şi dea seama de acţiunile sale sau să nu le poată dirija, instanţa
de judecată adoptă sentinţă de absolvire a persoanei de pedeapsa penală, fie de liberare de
pedeapsă cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical arătate în articolul 99 Cod
Penal. După însănătoşirea persoanei ea poate fi supusă pedepsei, dacă nu vor expira termenele de
prescripţie pentru tragerea la răspundere penală sau nu va surveni alte temeiuri de absolvire de
răspundere penală.
Potrivit punctului 22 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 24.04.2000 „Cu
privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei” instanţa de judecată
aplică măsuri de constrîngere cu caracter medical cu condiţia că se dovedeşte că anume această
persoană a săvîrşit fapta social periculoasă prevăzută de legea penală în stare de
iresponsabilitate.
Dacă prin caracterul faptei săvîrşite şi starea sănătăţii persoana nu prezintă pericol pentru
societate şi nu necesită tratament forţat, instanţa de judecată adoptă sentinţă de încetare a
procesului penal, fără a fi aplicate măsuri prevăzute în articolul 99 Cod Penal.
În alineatul 2 din prezentul articol se stabileşte necesitatea clasării proceduriiprivind
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical cu restituirea materialelor cauzei
procurorului pentru a efectua urmărirea penală conform Părţii Speciale, Titlului I, Capitolele I –
VI.
Pentru adoptarea unei astfel de soluţii se cer întrunite măcar una din următoarele condiţii:

-nu s-a dovedit starea de iresponsabilitate a persoanei deferite justiţiei pentru a

fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical;

-boala persoanei care a săvîrşit fapta prevăzută de legea penală nu împiedică

pedepsirea ei.
 Conform alineatului 3 articolul 499, dacă în cauză nu vor fi acumulate probe despre
săvîrşirea de către această persoană a faptei penale ori se va constata măcar unul din temeiurile
arătate în articolul 285, instanţa judecătorească adoptă sentinţă de încetare a procesului penal.
În astfel de situaţii nu are nici o valoare juridică existenţa şi caracterul bolii persoanei.
Faţă de aceste persoane se aplică măsuri cu caracter medical conform Legii nr. 1402 din
16.12.1997 privind asistenţa psihiatrică.

În cazul în care cîteva persoane au săvîrşit o faptă social periculoasă, prevăzută de legea
penală, instanţa judecătorească are dreptul să examineze concomitent chestiunea despre
vinovăţia unor persoane şi despre aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical în
privinţa altor persoane care au săvîrşit această faptă în stare de iresponsabilitate sau care s-au
îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea infracţiunii.
În aceste cazuri instanţa judecătorească adoptă o sentinţă, partea descriptivă a căreia va cuprinde
descrierea faptei social periculoase pe care ea a recunoscut-o dovedită, de asemenea, probele în
baza cărora instanţa judecătorească şi-a întemeiat concluziile sale atît în privinţa persoanelor
vinovate de săvîrşirea infracţiunii, cît în privinţa persoanelor care au săvîrşit această faptă în
stare de iresponsabilitate ori care s-au îmbolnăvit de o boală psihică după săvîrşirea infracţiunii.

În dispozitivul acestei sentinţe instanţa judecătorească formulează hotărîrea respectivă despre

recunoaşterea vinovăţiei unor inculpaţi şi despre aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter
medical referitoare la persoana recunoscută iresponsabilă sau care s-a îmbolnăvit de o boală
psihică după săvîrşirea infracţiunii, dar pînă la adoptarea sentinţei.

Dispozitivul sentinţei în privinţa unei persoane care a comis o faptă prejudiciabilă în stare de
iresponsabilitate trebuie să cuprindă: - numele, prenumele şi patronimicul persoanei; -
constatarea că această persoană a comis fapta prejudiciabilă, cu indicarea articolului, alineatului
şi literelor din Codul penal. Dacă persoana a comis mai multe infracţiuni, prevăzute de mai multe
articole ale Codului penal, se indică toate articolele; - indicaţia că persoana se absolvă de
răspunderea penală pe motiv că fapta a fost comisă în stare de iresponsabilitate; - indicaţia de
aplicare a măsurii de constrîngere cu caracter medical şi de internare într-o instituţie psihiatrică
cu supravegherea obişnuită sau, după caz, riguroasă (art.99-100 Cod penal).

Dispozitivul sentinţei în privinţa persoanei care a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate,

dar s-a îmbolnăvit de o boală psihică după comiterea infracţiunii, pînă la pronunţarea sentinţei,
trebuie să cuprindă: - numele, prenumele şi patronimicul persoanei; - constatarea că această
persoană este vinovată de comiterea infracţiunii, cu indicarea articolului, alineatului şi literelor
din Codul penal. Dacă persoana a comis mai multe infracţiuni, prevăzute de mai multe articole
ale Codului penal se indică toate articolele; - indicaţia de aplicare a măsurii de constrîngere cu
caracter medical şi de internare într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau, după
caz, riguroasă (art.99-100 Cod penal).
5.Verificarea necesității de a aplica în continuare măsurile de constrîngere,
revocarea sau schimbarea acestora.

Spre deosebire de articolul 303 din Codul din 1961, care reglementa revocarea sau schimbarea
măsurilor de constrîngere cu caracter medical, Codul în vigoare în articolul 501 operează şi cu
categoria de „verificare a necesităţii de a aplica în continuare măsurile de constrîngere cu
caracter medical”, prin care se extinde sfera măsurilor instanţei de judecată.
Întrucît, aplicînd măsuri de constrîngere cu caracter medical, instanţa de judecată nu stabileşte
termenul corespunzător, fapt datorat caracterului şi gradului de îmbolnăvire, eficacităţii
tratamentului şi alţi factori, alineatul 1 a art. 505 C.P.P a R.M. impune verificarea necesităţii
continuării aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical din oficiu de către instanţa de
judecată.
Această măsură procesuală se va efectua, în baza unui control periodic, dar nu mai rar de o
dată la 6 luni (art. 35 Legea privind asistenţa psihiatrică).
De asemenea procedura se prevede dreptul medicului-şef al organului de ocrotire a sănătăţii,
căruia îi este subordonată instituţia medicală unde este deţinută persoana, de a propune revocarea
ori schimbarea măsurii de constrîngere cu caracter medical. Demersul medicului-şef se cere
confirmat prin avizul unei comisii medicale. Potrivit articolului 43 din Legea privind asistenţa
psihiatrică, avizul comisiei medicale, cu participarea medicului psihiatru, reprezintă concluzia
privitor la lipsa de indicaţii terapeutice care ar necesita aflarea în instituţia psihoneurologică.
O astfel de propunere va parveni în cazurile cînd în urma însănătoşirii persoanei care a fost
declarată iresponsabilă sau în urma ameliorării stării sănătăţii ei, nu mai este necesar de a
se aplica în continuare măsura de constrîngere cu caracter medical.
Instanţa de judecată va soluţiona chestiunea revocării ori schimbării măsurii de constrîngere cu
caracter medical în conformitate cu prevederile articolelor 469 – 471.
În mod similar se procedează şi în privinţa persoanelor care s-au îmbolnăvit de o boală psihică
cronică după săvîrşirea faptei penale.
Potrivit alineatului 4, cererea de verificare, revocare sau schimbare a măsurilor de constrîngere
cu caracter medical poate fi depusă de către:
1) persoana declarată iresponsabilă;
2) rudele ei apropiate;
3) alte persoane interesate (de exemplu, apărătorul sau un alt reprezentant legal).
 Bibliografie

1. HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A

REPUBLICII MOLDOVA Cu privire la respectarea legislaţiei în cazurile
despre aplicarea, schimbarea, prelungirea şi revocarea măsurilor de
constrîngere cu caracter medical nr.23 din 12.12.2005.

2. COD DE PROCEDURĂ PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA Nr.

122 din 14.03.2003.

3. Convenția cu privire la transmiterea persoanelor ce suferă de boli psihice

pentru tratament forțat.