INFRACȚIUNI

ÎN AEROPORTUL OTOPENI

Lucrarea intitulată „Infracțiuni săvârșite în aeroportul Otopeni”, este

rezultatul unei cercetări aprofundate cu privire la impactul social pe care îl
constituie criminalitatea transfrontalieră.
Lucrarea este structurată în șapte capitole, precedată de un argument și
finalizată prin concluzi și bibliografie.
Obiectivul acestei lucrări constă în cercetarea criminologică şi analiza
ştiinţifică a infracţiunilor săvărșite în aeroportul Otopeni pe parcursul ultimului an,
și anume în perioada 01.10.2016 - 01.10.2017cu prezentarea cadrului legislativ
intern și internațional, urmărindu-se evidenţierea unor probleme de drept şi aspecte
considerate importante care se cer a fi corect înţelese şi aplicate în mod pertinent în
practică.De asemenea, studiul are ca scop elaborarea unor recomandări
argumentate ştiinţific, orientate spre eficientizarea practicii de prevenire şi
combatere a infracțiunilor din domeniul de referință, și anume a traficului
internațional de droguri, a contrabandei precum și a celor de fals a documentelor
de călătorie.

Capitolul I - Istoria infracțiunilor – toate actele normative cu privire la

aceste infracțiuni+ cum este sancționată infracțiunea în 10 state ale UE+1 stat
din afara UE

Subcapitolul 1 - FALSUL DE DOCUMENTE

Este de reţinut că de-a lungul istoriei, în forme variate, infracţiunile de fals
au fost prezente începând cu legile romane şi continuând cu pravilele din perioada
feudală ori Tripartitul lui Werboczi, ca ulterior să fie sancţionate prin Codurile
penale, începând cu cel al lui Ştirbei Vodă şi continuând cu cel din perioada lui
Alexandru Ioan Cuza, urmat de Codul lui Carol şi nu în ultimul rând cel din zilele
noastre.
Problema falsificării actelor a fost şi rămâne o problemă de actualitate care a
luat amploare în condiţiile societăţii moderne, în care noţiunea de act reprezintă
orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri
(xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau
o valoare (cărţile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice).
În prezent, infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale este prevazută și
sancționată de dipozițiile art.288 C.pen.ce constă în falsificarea unui înscris oficial
prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin alterarea lui in orice fel,de natură
să producă consecințe juridice.
Formarea, desfășurarea și dezvoltarea relațiilor sociale în ansamblul lor, sunt
strâns legate de înscrisurile oficiale de încrederea publica în aceastea. Emanând
sau aparținând uneia dintre unitațile la care se referă art.288 C. Pen.,înscrisul
oficial determină și are un mai mare grad de încredere publică, de credibilitate,în
raport cu celelalte înscrisuri.Falsificarea unor asemenea înscrisuri și posibilitatea
pătrunderii lor în relațiile sociale, lezează grav încrederea publică în acestea,
punând sub semnul întrebării, șubrezind raporturi juridice fundamentate sau
confirmate de înscrisurile oficiale, ceea ce a impus și justifică incriminarea
distinctă a unor asemenea acțiuni. Trebuie precizat că înscrisurile oficiale, în sensul
legii penale,sunt atât originalul cât și duplicatul, triplicatul precum și copiile
legalizate sau certificate.
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale: biletele, tichetele sau orice alte
imprimate producătoare de consecințe ori alte jocuri de noroc autorizate, biletele
pentru spectacole sau întreceri sportive, biletele de loterie tichetele de masă,
imprimatele pentru ridicarea alocației pentru copii etc.
Pentru a putea constitui obiectul material al faptei în discuție, înscrisurile
oficiale trebuie să producă consecințe juridice, adică, să fie apte a da naștere, a
modifica sau stinge raporturi, drepturi și obligații. Prin urmare, este necesar ca
înscrisul să aibă valoare probatorie . Doar un înscris cu aptitudini probatorii poate
genera consecințe juridice,numai alterarea unui asemenea înscris este de natură să
aducă atingere acelei încrederi pe care publicul,considerat în masură, o acordă
autenticității și sincerității înscrisurilor și, astfel, să creeze un pericol pentru
relațiile sociale bazate pe acestea.
Bulgaria, inchisoare pana la 3 ani
Subcapitolul 2 - CONTRABANDA
Contrabanda este una dintre cele mai grave fapte susceptibile a fi săvârşite în
sfera raporturilor juridice vamale fiindca prin comiterea ei se ameninţă sau se
uzează efectiv valori sociale de maximă importanţă pentru ordinea publică şi, în
mod corespunzător, pentru interesele legitime şi legale ale cetăţenilor români şi
străini aflaţi sub jurisdicţie română.
Noul Cod Vamal al României prevede, ca si cel anterior mai multe concepţii
ale noţiunii de contrabandă.
Astfel :
-articolul 270: Introducerea în sau scoaterea din tarã, prin orice mijloace, a
bunurilor sau mãrfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal,
constituie infractiunea de contrabandã si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7
ani si interzicerea unor drepturi.
-articolul 271: Introducerea în sau scoaterea din ţarã, fãrã drept, de arme,
muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte
substanţe radioactive, substante toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice
periculoase constituie infracţiunea de contrabandã calificatã şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi, dacã legea penalã nu
prevede o pedeapsã mai mare.
-articolul 272: Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de
transport sau comerciale care se referã la alte mãrfuri sau bunuri ori la alte cantităţi
de mãrfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamã constituie infracţiunea de
folosire de acte nereale si se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea
unor drepturi.
-articolul 273: Folosirea, la autoritatea vamalã, a documentelor vamale de
transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte
falsificate si se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor
drepturi.
-articolul 274: Faptele prevãzute la art. 270–273, sãvârşite de una sau mai
multe persoane înarmate ori de douã sau mai multe persoane împreunã, se
pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
-articolul 275: Tentativa la infracţiunile prevãzute la art. 270–274 se
pedepseşte.
-articolul 276: Dacã faptele prevãzute la art. 270–274 sunt sãvârşite de
angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate
operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica
si interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal.
-articolul 277: Când mãrfurile sau alte bunuri care au fãcut obiectul
infracţiunii nu se gãsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei.
 -articolul 278: – Dispoziţiile prezentei secţiuni se completeazã cu
prevederile Codului penal al României, precum si cu dispoziţiile penale prevãzute
în alte legi speciale.
Dacă ar fi să aproximăm cele relatate mai sus, contrabanda constă în trecerea
peste frontiera de stat a bunurilor prin scoaterea acestora de sub puterea de
dispoziţie a autorităţilor vamale, în circumstanţe precis şi limitativ prevăzute de
lege.
Prin concept contrabanda este o infracţiune de fraudă, deoarece oricare din
variantele sale normative anterior enumerate, implică, prin comiterea ei în sfera
raporturilor sociale din domeniul regimului vamal şi prin natura sa intrinsecă, o
activitate de inducere în eroare a autorităţilor vamale asupra unor bunuri, generând
nelinişte şi nesiguranţă în rândul populaţiei.
Contrabanda se înfăţişează prin concept ca o faptă penală contra activităţii
autorităţii publice vamale. Acest lucru se realizează deoarece prin săvârşirea
contrabandei sunt ameninţate sau lezate în substanţa lor interese ca funcţiile
organizatorică şi economică ale statului de drept român care, ca persoană juridică,
este titular, între altele, al dreptului de a institui şi de a pretinde aplicarea riguroasă
a regimului juridic vamal, potrivit cu sarcinile statului de drept stabilite în normele
constituţionale, cu deosebire în articolul 135 aineatul 2 , literele a-f.
Contrabanda însă nu este o simplă infracţiune de fraudă ea înfăţişându-se ca
un element integrant, mai ales în zilele noastre, al crimei organizate, iar a nu trata
această legătură ar însemna ignoranţă şi lipsă de putere de viziune.
Inclusiv din prevederile Codului Vamal contrabanda se poate săvârşi de
participanţi constituiţi în bandă, care pot avea relaţii de cooperare ilicită
transnsnaţională, programată şi pe termen lung, motivată de dorinţa de profit sau
chiar de putere, care include de cele mai multe ori şi un potenţial substanţial de
violenţă, de fraudă, de corupţie, etc.
Totodată prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă pot fi create premisele
de întreţinere a unei economii paralele în ţara noastră. În cele din urmă pot fi
alimentate sursele care ameninţă chiar siguranţa naţională, deoarece participanţii la
comiterea contrabandei pot fi doar instrumentele celor care conduc ori coordonează
crima organizată, care tind să aibă acces în sfera deciziei , nu numai economice, ci
şi politice.
 3.TRAFIC DE DROGURI
Una dintre formele de manifestare a crimei organizate o reprezintă traficul și
consumul illicit de droguri care, pe lângă reacția socială în fața unui asemenea
fenomen, implică și consecințe transfrontaliere fără precedent.
Acțiunea fiziologică, toxică și curativă a unor substanțe a fost cunoscută atât
în antichitate, cât și în prezent. Prin urmare, traficul și consumul unor atare
substanțe care creează în organismul uman reacții toxice sau curative, după caz, nu
este o noutate pentru societatea contemporană, ba din contră.
Cu toate acestea, consecințele unor atare fapte, de trafic și consum de astfel
de substanțe au fost diferite de-a lungul timpului și, în funcție de consecințele
produse asupra unei societăți, legiuitorul român și nu numai, a înțeles să includă în
sfera ilicitului penal faptele de trafic și consum ilicit de droguri.
Primele legiuiri care făceau referire la utilizarea otrăvii și prin care era
interzisă circulația ilicită a substanțelor toxice au fost Cartea românească de
învățătură de la pravilele împărătești a lui Vasile Lupu, Letopisețul Țării Moldove
de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat.
În România, în prezent consumul de droguri sub control național, fără
prescripție medicală este interzis. Legiuitorul nu îl incriminează în mod direct ca
infracțiune de sine-stătătoare ci, ceea ce incriminează este cultivarea, producerea,
fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau
deținerea de droguri de risc sau de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept,
faptă sancționată indifferent de cantitatea deținută.
Legiuitorul însă a înțeles să aplice sancțiuni mai blânde deținătorii
dependenți de droguri care le folosesc per se, față de acei deținători care le vor
trafica.
Cu alte cuvinte, în legislația românească legiuitorul s-a axat mai mult pe
politica criminalizării drogurilor, având ca scop eliminarea consumului de droguri
prin intimidarea consumatorilor cu pedepse penale. Din punctul nostru de vedere, o
astfel de atitudine din partea legiuitorului nu prezintă rezultate pe termen lung,
deoarece acest rol preventiv pe care îl joacă pedeapsa penală în acest caz nu
conduce în nici un caz la renunțarea la consumul de droguri.
Cu alte cuvinte, scopul scontat de legiuitor, deși este unul de dorit pe viitor,
nu poate fi atins prin mijloacele alese.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune, în varianta tip,
deținerea de droguri pentru consum propriu, faptă pedepsită cu închisoarea de la 6
luni la 2 ani sau amendă, în modalitatea cultivării, producerii, fabricării,
experimentării, extragerii, preparării, transformării, cumpărării sau deținerii de
droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Prin incriminarea distinctă, de sine stătătoare a deținerii de droguri pentru
consum propriu, legiuitorului roman a înțeles să sancționeze mai bland deținătorul
dependent de droguri care le folosește pentru sine, față de cel care le trafică.
În ceea ce privește cantitatea, natura drogului, scopul pentru care deține
drogul respectiv, acestea reprezintă aspecte ce vor fi luate în considerare de către
instanța de judecată pentru individualizarea judiciară a pedepsei. De pildă, în
practica judiciară s-a stabilit că deținerea unei cantități insignifiante de droguri,
0,58 gr cannabis, 0,65 gr cannabis, 3 gr rezină de cannabis, deținută pentru consum
stabilește un grad redus de pericol social al faptei, motiv pentru care s-a apreciat că
fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Cu privire la subiectul activ al acestei infracțiuni, reținem că este unul
calificat, motiv pentru care pentru existența infracțiunii acesta trebuie să fie
consumator. Dacă subiectul activ este un neconsumator, atunci nu mai este alcătuit
conținutul constitutiv al prezentei infracțiuni, ci al infracțiunii de trafic de droguri.
Considerăm că se impune să prezentăm și câteva aspecte de drept comparat
cu privire la infracțiunile de trafic și consum illicit de droguri pentru o privire de
ansamblu asupra problemei în discuție.
În legislația franceză se prevede faptul că importul, exportul, transportul,
deținerea, furnizarea, livrarea, achiziția de droguri și/sau precursori constituie
infracțiune pedepsită cu închisoarea, care poate ajunge până la 10 ani, la care se
poate adăuga și o amendă de până la 7.600.000 euro, în timp ce în cazul delictelor
deosebit de grave pedeapsa poate ajunge chiar la detențiunea pe viață.
Mai mult decât atât, traficul de stupefiante poate fi sancționat și ca delict
vamal, ca de pildă contrabanda, delict a cărui sancțiune poate fi de până la 3 ani
închisoare și amenda echivalentă cu valoarea mărfii obiect al contrabandei.
În Belgia, de pildă, traficul de droguri nu este definit in concreto,
interzicându-se doar producția, importul, exportul, transformarea, transportul,
deținerea, vânzarea.
În prezent, consumatorul și consumatorul dependent constituie obiectul unei
atenții deosebite din partea cercetărilor în științe socio-umane, dependența fiind o
boală psihică, cu un angrenaj bio-chimic extreme de complex și un prognostic la
fel de rezervat.
 Doctrina europeană distinge patru modele aplicabile liberalizării drogurilor,
respectiv:
a) legalizarea totală;
b) dezincriminarea parțială în funcție de criteriul clasificării drogurilor pe grade
de risc;
c) dezincriminarea parțială a posesiei și consumului de cantități mici de
droguri;
d) incriminarea parțială ;
În țări precum Franța, Germania, consumul oricărui tip de drog este
interzis și sancționat cu pedeapsa închisorii.
La nivel European, după cum se poate observa, nu există un consens cu
privire la incriminarea parțială, dezincriminarea sau legalizarea consumului de
droguri și precursori, ceea ce denotă reacție socială distinctă, în funcție de
mentalitatea și ideile sociale specifice fiecărei țări în parte.
Una dintre disputele la nivel European în materie a fost legată de cantitatea
prag pentru deținerea personală, divergență care nici în prezent nu este pe deplin
soluționată. În Portugalia, de pildă, pentru cantitatea ce depășește 10 doze
zilnice, consumatorul poate fi pus sub acuzare. În Luxemburg a fost
dezincriminată infracțiunea de consum de droguri cu privire la consumul de
canabis. Spre deosebire de Luxemburg, în Cipru este incriminat consumul de
cannabis, de opiu preparat sau rășină de cannabis. În prezent, în legislația
penală din Cipru, infracțiunea de consum de droguri privește toate categoriile
de droguri, fără diferențieri.

Capitolul II - Cauze și factori care determină declanșarea infracțiunilor

Diminuarea criminalităţii în general şi a criminalităţii afacerilor în special, în
acualele condiţii nu este posibilă fără cunoaşterea şi împrejurărilor care au
favorizat, înlesnit infracţiunile în fiecare caz instrumentat.
Până în prezent nu există o explicaţie unitară asupra factorilor care
determină sau condiţiilor care favorizează săvârşirea de infracţiuni. În literatura de
specialitate opinia dominantă este aceea în conformitate cu care infracţiunea ca act
în sine, îşi are cauza în individ, în modul în care acesta concepe valorile sociale şi
morale, înţelege semnificaţia acestora, doreşte să aibă o comportare conformă
cerinţelor societăţii. Întrucât toate aceste procese: voinţă, afectivitate, cunoaştere,
formează în ansamblul lor personalitatea individului, infracţiunea apare ca o
manifestare exterioară a personalităţii imperfecte.
Incontestabil mediul social , economic, politic influenţează fiinţa umană, nu
numai în procesul formării personalităţii sale, dar îi determină, totodată
coordonatele materiale şi spirituale în care se desfăşoară.
Cauzele infracţiunii de contrabandă nu fac excepţie de la regula generală, ce
ţin de structura personalităţii individului, manifestarea unei personalităţi
imperfecte, dar care nu ar putea fi comisă dacă nu ar exista condiţii şi împrejurări
propice care sunt de ordin economic, social şi politic.
În urma studiului fenomenului infracţional pe această linie, distingem mai
multe cauze :
- corupţia manifestată la toate nivelurile;
- Incapacitatea economiei de a introduce suficiente bunuri de larg consum
competitive la nivel mondial pe piaţă şi necesitatea importului de mărfuri pentru
saturarea pieţei;
- Manifestarea imperfectă a personalităţii indivizilor, care apreciază că pe căi
ilegale pot realiza câştiguri deosebit de mari;
- Existenţa interdicţiilor sau a limitărilor cu privire la import-export a unor
mărfuri, a taxelor vamale şi a altor impozite;
- Existenţa conflictelor militare şi a stării permanente de periclol din partea tot
mai prezentelor atacuri şi ameninţări teroriste – dacă avem în vedere traficul de
armament, muniţii, materiale explozive;
- Consumul de stupefiante şi existenţa structurilor mafiote fac ca, din traficul
de aceste substanţe să se obţină cele mai mari profituri;
- Putera de cumpărare scăzută a pouplaţiei, dublată de inflaţie duc la o creştere
alarmantă a numărului de infracţiuni de contrabandă ;
- Existenţa economiei de paţă face ca unii indivizi să fie preocupaţi să aducă
mărfuri ieftine, nu obţinute prin procedee legale, ci ilicit, prin eludarea plăţii
taxelor, impozitelor, accizelor.

Eradicarea infractiunii de contrabanda nu este posibila fara

cunoasterea in concret a cauzelor generatoare, a conditiilor si imprejurarilor
care au favorizat sau au inlesnit savarsirea infractiunii.
Pe baza analizelor acestor elemente, la nivelul intregii tari pot fi luate ori
propuse unele masuri corespunzatoare de prevenire.
 Din studiul fenomenului infractional distingem urmatoarele cauze, conditii si
inprejurari care au determinat favorizat sau inlesnit savarsirea infractiunii de
contrabanda:
‫־‬ legislatia necorespunzatoare existenta in momentul de fata in Romania,
‫־‬ incapacitatea economiei romanesti de a produce suficiente produse de larg
consum care sa fie competitive si pe plan mondial,
‫־‬ conformatia geopolitica existenta in aceasta parte a Europei,
‫־‬ existenta diferitelor interdictii sau limitari cu privire la importul sau exportul
unor diferite categorii de marfuri,
‫־‬ existenta unor masuri de protectie a economiei nationale prin instituirea
taxelor vamale, a accizelor, la toate acestea adaugandu-se necesitatea obtinerii unor
categorii diferite de bunuri provenite din alte tari,
‫־‬ intensificarea traficului de marfuri si de calatori,
‫־‬ existenta unor preturi sau a unor calitati diferite la aceleasi produse,
‫־‬ coruptia,
‫־‬ inflatia,
‫־‬ lipsa de control sau controlul superficial efectuat la punctele de control
vamal,
‫־‬ intelegerea gresita a democratiei si tendinta unor persoane de a se imbogati
in scurt timp si pe orice cale,
‫־‬ tendinta de organizare a unor grupuri de infractori, cea ce atrage dotarea cu
arme, munitii, explozivi si chiar "ajutoare" ca stupefiantele,
‫־‬ posibilitatea relativ usoara de a falsifica unele documente si chiar a unor
stampile apartinand diferitelor institutii ale statului, datorita simplitatii lor

Capitolul III - Modalitati si forme de savarsire ale infractiunilor

1. Falsul in documente.

Un inscris poate fi falsificat in intregime sau numai partial. Inscrisul falsificat in

intregime poate fi redactat in numele unei societati sau in numele unei persoane
particulare. Aceste institutii, societati sau persoane pot fi reale sau fictive.
Inscrisurile falsificate in intregime au o anumita unitate de structura, atat logica cat
si grafica, care de obicei lipseste din inscrisurile falsificate partial.
Falsurile partiale pot consta dintr-o inlaturare sau modificare de text, o adaugare
de text, din contrafacerea unei semnaturi, din aplicarea unei stampile false, etc.

Formele variate folosite in falsificarea inscrisurilor determina necesitatea elaborarii

unor metode la fel de variate de descoperire a falsurilor si de stabilire a unor
masuri de prevenire a posibilitatii de falsificare.

Inscrisul presupus falsificat este examinat din punctul de vedere al structurii

grafice, daca este scris de mana, al caracterelor masinii de scris, al desenului si al
formei de imprimare, daca este un pasaport, viza, buletin sau carte de identitate,etc.

Falsificarea inscrisurilor se realizeaza in mai multe feluri si anume: falsul prin

adaugare de text, falsul prin imitare, falsul prin acoperire de text, falsul prin
deghizare.

Documentele de calatorie eliberate de organele competente ale altor state,

documente recunoscute si acceptate de statul roman, dau dreptul de trecere a
frontierei numai daca, potrivit uzantelor internationale ( aici ma refer la art. 13 din
Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata la Sesiunea a III-a a Adunarii
Generale O.N.U din 10 Decembrie 1948- 1. Orice persoana are dreptul de a circula
in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. 2. Orice
persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de a reveni in tara
sa), indeplinesc anumite cerinte de forma si continut.

In ceea ce privesc pasapoartele, coperta indica cetatenia titularului sau faptul ca

acesta nu are nici o cetatenie.

Pe coperta sunt mentionate denumirea oficiala a statului care l-a eliberat precum si
tipul documentului de calatorie (diplomatic, de serviciu, oficial, consular, etc). La
pasapoartele simple este mentionat numai cuvantul “PASAPORT”.

Orice alt document de calatorie care poarta alta denumire decat pasaport, certifica
doar identitatea titularului care in general nu are cetatenie (este apatrid). Felul
documentului arata in majoritatea cazurilor calitatea persoanei, scopul calatoriei si
poate fi utilizat la identificare in sensul ca trebuie sa existe o corespondenta intre
mentiunile de pe document si persoana care il poseda si indiferent de categoria
documentului de trecere a frontierei, acesta trebuie sa contina un minim de date
care sa permita identificarea titularului.

Ca si modalitati de comitere a falsului in pasapoarte, in ceea ce priveste falsul

partial activitatea falsificatorului are ca scop alterarea numai unei parti din
continutul pasaportului, in asa fel incat, efectele juridice ale documentlui de
calatorie sa fie cu totul altele decat cele pentru care a fost constituit initial.

Falsurile partiale se pot realiza prim mijloace mecanice sau chimice. In general,
falsurile mecanice se cerceteaza si descopera cu ajutorul aparatelor optice de marit
(lupa, stereolupa, sterreo-microscop, epidiascop, comparator video-spectral),
folosindu-se lumina perpendiculara sau laterala in diferite grade de inclinare.

Falsurile cu agenti chimici se descopera si cerceteaza cu ajutorul razelor

ultraviolete si infrarosii precum si a unor compusi chimici speciali.

Falsurile partiale se executa la datele de identitate, data eliberarii si valabilitatii

pasaportului, la rubricile destinate insotitorilor, semne particulare, schimbarea
fotografiei.

Pentru comiterea falsului partial, infractorii folosesc diverse metode, cele mai
frecvente fiind urmatoarele:

1. inlaturare de text, cifre sau litere;

2. acoperirea de text;

3. adaugarea, modificarea si intercalarea de text;

4. decuparea si reconstituirea unor file;

5. inlocuirea fotografiei;

6. falsificarea stampilei si a timbrului sec;

Falsul total consta in contrafacerea totala a unui document. Acesta poate fi realizat
fie de persoane particulare, fie de organizatii cu preocupari ilicite. In practica
noastra s-au intalnit cazuri de punere in circulatie a unor pasapoarte fals total,
purtand sigla unor tari ca: Iran, Irak, Siria, Arabia Saudita, Germania, Marea
Britanie, Grecia, Israel, Olanda, Cipru, Italia, Costa Rica, Bahamas, Canada, etc.
In prezent, diferite persoane si organizatii specializate in astfel de actiuni, folosesc
tehnici dintre cele mai avansate, avand la dispozitie aparatura de varf (masini
speciale de tiparit, copiator color, etc) reusind sa contafaca mai multe tipuri de
documente, unele foarte aproape de cele originale, ce sunt greu de descoperit.

De aceea, in scopul prevenirii trecerii frontierei de stat a Romaniei de persoane ce

folosesc astfel de documente este necesara insusirea temeinica a caracteristicilor
aflate in uz.

2. Contrabanda de tigari