„Cand deskid pc-ul si vreau sa vad si eu ce s-a mai ostat dau numai de imbecilul ala de sarb

cu msj lui si tot felul de comentarii.nu am nimic personal cu el nu-l cunosc dar toata lumea ia
atras atentia si vad k nu intelege.ce vrea sa ne demonstreze nu stiu .”

APOLOGIE

Am mai spus ce vreau sa demonstrez si o mai spun, chiar daca sunt in silezio stampa in
legatura cu acest subiect, dar imi voi face datoria civica si imi voi explica atitudinea, pentru
toata lumea, in mod calm, simplu si clar, avand respect fata de toate acele persoane care au
spus tot felul de lucruri urate despre mine, de multe ori in necunostinta de cauza.

Asadar... In primul rand, sa fac un mic bio despre mine, ca sa inteleaga lumea mai bine.

In clasa a VI-a, din scoala generala (facuta in centrul Bucurestiului – Scoala Generala nr. 19
Tudor Arghezi), m-am hotarat sa ma fac preot, in urma unei revelatii personale. Am asteptat
sa termin scoala, am dat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Bucuresti. Cand am mers
sa iau binecuvantarea de la PS Varsanufie Prahoveanul, am intrat in biroul episcopului odata
cu colegul nostru Picolo, caruia i-a solicitat PS-ul sa cante ceva. Normal ca toata lumea era
emotionata, era prima oara cand aveam de-a face cu un episcop. Picolo s-a scuzat, s-a eschivat
ca nu poate sa cante. Am ajuns si eu sa cant si... am cantat. Cu vocea gatuita de emotie, dar
am cantat. Picolo, oricum, nu reusise sa cante, si, probabil, nici nu stia. Nu imi dadeam seama
atunci ca aceasta intamplare va fi un semn pentru mai tarziu.
Intru in Seminar in 2003. Toate bune si frumoase, pana cand, intr-o zi, imi deschide un coleg
ochii, si, desi ii multumesc acum pentru ca a facut-o, la momentul respectiv mi-a cazut cerul
in cap. Numele colegului este Anfile. El mi-a aratat cum sta situatia in mediul in care m-am
bagat, cu toate legaturile, turnaturile lui si cu toate lucrurile sale urate. Cu toate acestea,
dorinta mea de a deveni preot nu a scazut (nici pana in ziua de azi). Ba mai mult, am vrut sa
demonstrez ca un om fara relatii, fara sa faca actiuni urate, imorale, fara sa se fofileze, poate
sa reuseasca ceea ce si-a propus. Asa ca m-am pus pe invatat. Am terminat Seminarul in anul
2008, cu 5 ani (mi-au placut lucrurile noi pe care le-am aflat in Seminar), apoi am dat la
Facultatea de Teologie. Nu vreau sa mai spun despre atmosfera din Seminar, despre frustrarile
Seminarului si despre toate lucrurile care nu sunt in ordine (m-a enervat, de exemplu, ca am
fost scos de la liturghie, din biserica, si pus sa dau cu lopata la zapada; ca sa nu mai zic de
serviciul de la cantina, de reteaua de turnatori - "sifonari" le ziceam noi, si de multe alte
chestii). Cu toate acestea, cunostintele teologice dobandite in Seminar au primat in fata
atmosferei de acolo.
Am intrat la Facultate, toate bune si frumoase. Pana intr-o zi, cand intru pe prezentul blog, si
vad ceea ce nu mi-au dat ochii sa vada de cand sunt, si Dumnezeu sa ma auda, sa nu-mi mai
dea de-acum incolo: injuraturi (nu pot sa spun "ca la usa cortului", pentru ca i-as jigni pe
tigani... Nici tiganii nu injura asa) cu si despre Dumnezeu si mame. Ca teolog si crestin-
ortodox care vrea sa devina preot, mi-a cazut, efectiv, fata. Cei care scriau pe acest blog (nu
isi dau numele reale) injurau toata facultatea noastra de Dumnezeu si de mame - atacau ceea
ce are cel mai sfant si mai intim fiecare dintre noi. Mai mult, este foarte sigur ca ei sunt
studenti in anul nostru, la facultatea noastra.
Am copiat, atunci, acele expresii, si le-am pus intr-un e-mail, pe care l-am postat pe grupul
creat si administrat de seful nostru de an, Marius S. Ciulu, pentru a vedea toata lumea in ce
mediu ne invartim, cu cine avem de-a face, ce inseamna, in ziua de azi, daca nu toata Biserica
(Doamne fereste!), macar o parte din ea. Bine spunea cineva, astfel de oameni ne vor fi maine
sefi si episcopi. Daca astfel de oameni ne vor fi maine sefi sau episcopi!... Nu vreau sa-mi
imaginez unde va ajunge Ortodoxia noastra.
In fine, prin postarea acelor expresii pe grupul anului urmaream mai multe lucruri:
1. O reactie de repulsie fata de expresii si fata de persoanele care le-au generat;
1A. Punerea, in fata celor care nu stiu, a realitatii dure in care traim. Multi dintre noi nu
merita aceasta realitate, dar ea exista, si nu are rost sa o negam. Din aceasta categorie fac
parte si eu, a celor care nu o merita (si o spun fara mandrie de sine - nu am facut absolut nimic
ca sa merit realitatea in care traiesc: am fost crescut intr-un mediu cultural, patriotic si
intelectual. Iarasi o spun, nu vreau sa ma mandresc, dar asta e realitatea; a avut loc o
confruntare de valori: ale mele si cele reale. Mi-a cazut cerul in cap cand am aflat cum stau
lucrurile). Exista atunci trei variante: ori sa incercam sa schimbam lucrurile prin noi insine,
ori sa lasam totul intr-o inertie apatica, ori sa ne detasam de astfel de lucruri. Prima varianta
vad ca nu merge. Ramane a treia, deoarece, in viziunea mea, a doua nu este acceptabila din
punct de vedere moral si al onoarei.
2. O initiativa de actiune impotriva acelor persoane, impotriva „uratului” din Teologie,
impotriva raului din casa Domnului, deoarece este inacceptabil pentru orice crestin sa fie
injurat si de mama, si de Dumnezeu, in Biserica, unde se simte cel mai bine, in comuniune cu
Dumnezeu. De asemenea, este inacceptabil pentru o facultate de teologie ortodoxa si pentru o
Biserica Ortodoxa sa numere printre randurile ei astfel de indivizi. Este o jignire la adresa
intregii structuri bisericesti, ca sa nu mai zic la adresa lui Dumnezeu Insusi.
3. In final, urmaream imbunatatirea (un fel de katharsis) a mediului teologic in care ne
invartim si din care facem parte, chiar daca multi dintre noi nu injura cum o fac acei indivizi.
De aceea, ajung la concluzia ca acei indivizi sunt practic niste paraziti (si aici nu denigrez, ci
spun o realitate) care trebuie eliminati.
Reactia de repulsie a venit, era de asteptat. Dar nu ma asteptam deloc sa vina spre mine, ci
spre autorii expresiilor.
Consider ca ceea ce am facut este rau, deoarece a trezit o reactie fata de mine, care nu am
facut nimic altceva decat sa arat cu degetul raul, un lucru care multi nu sunt in stare sa-l faca.
Consider ca reactia negativa fata de mine este si responsabilitatea mea. Dar nu voi considera
niciodata ca faptul ca am aratat raul cu degetul, ca am pus degetul pe rana, este rau: raul
trebuie scos la iveala, trebuie cunoscut pentru a putea lupta impotriva lui. De aceea, actiunea
pe care am facut-o, ca am postat pe grup acele rautati, este, in fond si in fiinta sa, buna: scopul
meu a fost lupta impotriva raului din imparatia binelui.
De aceea, imi cer iertare tuturor pentru disconfortul, neplacerile, nervii si repulsia provocata,
dar nu am de ce sa-mi cer iertare pentru evidentierea raului cu care ne confruntam. Imi cer
iertare pentru a-i fi deranjat pe fratii mei crestini, dar nu am de ce sa-mi cer iertare pentru a fi
aratat raul cu degetul. Imi cer iertare, frati crestini, pentru raul de a fi facut binele de a va fi
aratat vrajmasul, care este la portile noastre! Trebuie sa ne trezim si sa luptam impotriva lui,
nu impotriva santinelelor noastre, care stau de paza. Nu impotriva celui care te anunta de
prezenta inamicului te scoli, ci direct impotriva inamicului. Santinela nu face nimic rau prin
faptul ca te scoala din somn si ca iti arata vrajmasul, chiar daca tu vroiai sa dormi in
continuare. Nu spui „Lasa-ma sa dorm” cand e cutremur sau incendiu, daramite cand te ataca
armatele unui dusman numeros. Un medic, cand trateaza o boala, trebuie sa faca teste si
investigatii pentru a afla care este suferinta, si sa o evidentieze, pentru a sti ce are de facut mai
departe, pentru a sti cum sa o trateze. Asta am facut si eu: am evidentiat suferinta cea mare a
Bisericii, cu mentiunea ca astfel de mediu (cu injuraturi ca acelea) nu este normal, si cautand
o solutie, un tratament la astfel de probleme.
Dupa cate s-a vazut, reactia a fost la munca medicului, la teste, si nu la boala in sine, la
santinela care statea de paza, si care ea insasi a fost trezita de zgomotul asurzitor al armelor
dusmane, si nu la dusman in sine. Se cere penalizarea medicului, a santinelei, chiar medicul
este injurat, dar boala nu este luata in seama. Santinela sa piara, dar dusmanul sa inainteze mai
departe spre noi.
S-a pus intrebarea: ce autoritate am eu pentru a face asa ceva?
Raspund: sunt crestin. Am fost educat cum am fost educat (patriotism, cultura, etc.).
Constiinta si educatia imi cer acest lucru. Vad raul. Calitatea de crestin imi cere sa lupt cu el.
Stiu ca binele va invinge, intr-un final.
S-a spus sa-mi vad de mantuirea mea.
Raspund: Spun doar cateva nume: Pavel, Irineu, Ciprian, Epifanie, Ioan Gura de Aur, Vasile,
Atanasie, Chiril, Maxim Marturisitorul, Ioan Damaschin si atatia altii: oare ei au adoptat
atitudinea asta, de autosuficienta? Oare si ei au spus „mai bine sa-mi vad de mantuirea mea”?
Mantuirea nu este personala, sa stiti. Ne mantuim unul pe altul, nu de unul singur.
S-a mai spus: iata pe cineva care arunca primul cu piatra.
Raspund: au aruncat si sinoadele ecumenice cu piatra? Ereziile au fost eradicate fara sa arunce
cineva cu piatra? Daca nu arunca cineva cu piatra, azi nu mai exista Biserica, azi inotam in
erezii! Da, arunc cu piatra in vrajmasii Domnului, ai teologiei si ai nostri, deoarece asa imi
cere credinta si Biblia. Oare Moise a aruncat cu piatra? Oare David a aruncat cu piatra? Oare
nu Hristos Insusi a aruncat cu piatra, cand plangea pentru Ierusalim, si pentru iudeii si fariseii
indaratnici? Oare nu El a aruncat cu piatra cand i-a scos pe vanzatori afara din templu?... Oare
nu Hristos si sfintii sunt exemplele noastre?!... Oare nu ei ne stau in fata drept marturie, ca
apele inunda nava Bisericii, iar noi nu vedem?! Oare nu Pavel l-a scos pe desfranatul din
Corint afara din comunitate si din comuniune?... Oare nu ne stau marturie atatea canoane ale
Bisericii?!... Atatea anatematisme la adresa celor care Il denigreaza pe Hristos?
Oare sfintii Bisericii si ai lui Hristos, oare nu Hristos Insusi, sunt exemplele noastre? Oare a
ajuns calugarul acela smerit, isihast, chiar daca noi nu suntem calugari, sa ne fie exemplu?
(Nu condamn nici cinul monahal, nici calugaria, Doamne fereste! Departe de mine acest
gand!). Nu Hristos spunea „Sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor”? Nu El i-a trimis
pe Apostoli? Nu El s—a ingrijit de lume? Nu El este si Proniatorul? Nu El ne-a invatat sa
avem dragoste fata de fratii nostri, si sa-i aducem la credinta?!...
Orbi suntem, si nu vedem. De aceea am intrat in silenzio stampa fata de acest subiect, o
silenzio stampa de protest fata de aversiunea fata de medic, fata de santinela, cand ea trebuia
sa fie fata de boala, fata de inamic.
Plang in sufletul meu. Plang pentru Biserica si pentru crestinii nostri, fratii nostri. Caci vine
ceasul, si acum este, cand Biserica adevarata va insemna, iarasi, doar continuitatea
euharistica. Plang si ma mahnesc: nu vedem dusmanul, ci doar glasul santinelei care ne
deranjeaza pentru binele nostru. Plang si ma mahnesc: intru in silenzio stampa, o liniste
mahnita.
Plang pentru Biserica lui Hristos, pentru Via Sa, caci nu vede si nu aude dusmanul, dar
condamna lucratorii viei.
Poate se trezeste cineva si vede, deja in cetate, armata dusmanului, si poate lupta impotriva ei.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
Amin! Vino, Doamne, Iisuse!